Cum sa inveti sa spui NU si sa scapi de indecizie1 reader now

Astazi vreau sa discutam despre hotararea interioara, fermitatea interioara si opusul acestora – indecizia.
Am in jurul meu persoane care sunt extrem de hotarate, dar cunosc bine si oameni care atunci cand trebuie sa ia o decizie, parca le pui spirt pe rana.  Acestea sunt extremele: unii sunt de-a dreptul incapatanati, iar altii se tem sa ia o decizie de teama sa nu greseasca varianta pe care o aleg.
Imi amintesc de mine cu 10-12 ani in urma ca eram foarte indecis. Ii admiram pe prietenii mei care aveau idei ferme si puternice. Mi se parea ca imi schimb ideea dupa cel care imi explica pe moment parerea si argumentele lui. Toate argumentele mi se pareau logice cand erau prezentate de tabere opuse. Nu eram in stare sa ma decid care dintre idei era corecta si care gresita. Nu era vorba de teama, era vorba ca nu eram in stare sa imi dau seama ce credeam eu. Cred ca am fost in situatia asta, de a nu sti ce sa aleg, mai bine de 4-5 ani.
Imi dadeam seama ca nu e bine cum gandesc. Imi ziceam ca parca sunt o frunza care e dusa in directia vantului. Imi schimbam parerile in functie de parerile grupului din care faceam parte. Eram frustrat pentru ca imi dadeam seama ca asa nu o sa fiu niciodata ascultat. Si asa era. Parerea mea nu conta niciodata in grup pentru ca oamenii simt cand nu ai nicio parere si doar spui ceva ca sa nu taci din gura.
Acest comportament mental, de indecizie, este cauzat de teama. Parintii mi-au inspirat teama ca mai bine stai cuminte in banca ta decat sa pari prost. Asa ca eu am batut recorduri in asta. Paream prost tocmai pentru ca stateam in banca mea.
Pe la 16 ani, am luat decizia ca ceva se va schimba. Punctul care a declansat schimbarea in mine a fost exact momentul in care am schimbat atitudinea mea fata de cum luam decizii.
Intr-o zi, am gasit o metoda. O metoda asa de simpla, incat a functionat imediat. In momentul in care paream prost din cauza ca nu reuseam sa imi sustin pana la capat parerile, am luat decizia sa nu renunt la parerea mea decat batut sau mort.
Am stabilit cateva reguli:
–          Daca imi vine o idee, acea idee este cea mai buna din lume, iar daca se dovedeste gresita, nu o abandonez.
–          Daca vreau sa fac orice, acel lucru este cel mai bun, iar daca se dovedeste gresit, nu il abandonez.
–          Daca vreau sa merg undeva pe o anumita directie, acea directie o sa o urmez chiar daca se dovedeste ca e mai lunga sau ca ma duce in alta directie.

Aceste reguli aveau sa inceapa sa imi creasca respectul de sine. Pana in acel moment, nu stiam ce inseamna sa ma respect pe mine. Apoi, prin aceasta metoda, am inceput sa ma lupt pentru ideile mele. Nu mai conta daca o parte din mine stia ca greseam. Pur si simplu, ma incapatanam sa imi sustin ideea – pentru ca era A MEA.
Din extrema in care nu aveam nici o parere, am mers spre extrema ca trebuie sa imi apar ideile cu orice pret.
Ma miram si eu cum de reuseam asta. Pur si simplu ii enervam pe toti. Stiau toti ca nu am dreptate uneori, dar nu imi pasa.
Incepusem sa fiu ascultat. Chiar daca de multe ori greseam, uneori aveam dreptate – si eram ascultat. Inainte, nu eram ascultat nici cand aveam dreptate. Acum eram ascultat si cand aveam dreptate, si cand greseam.
Saltul era imens!
Dar nu m-am oprit aici. Mi-au trebuit alti 3-4 ani ca sa realizez ca puteam sa accept si faptul ca uneori gresesc. Iar aceasta acceptare sa nu ma faca sa revin la starea anterioara.
Sa recapitulez:

–          Primul pas a fost sa nu mai recunosc ca gresesc si sa tin directia aleasa de mine, cu orice pret.

–          Al doilea pas a fost sa accept ca uneori gresesc si sa nu imi fie teama de greseala.

–          Al treilea pas a fost sa fiu atent la greseli si sa vad in asta o sansa de dezvoltare, nu de anulare a personalitatii mele.

Cum iti spuneam, aceste etape au durat ani de zile, dar nu stiam ca se pot face si rapid. Mi-a luat mult pana sa imi dau seama ce am de facut. Apoi lucrurile au fost simple si rapide.

Ceea ce am facut ar putea sa fie rezumat printr-o singura expresie: m-am pus contra curentului.

Opozitia este o obligativitate. Tu cresti si te dezvolti numai daca intri in opozitie cu cineva sau cu ceva. Daca un copil nu intra in opozitie cu parintii, el va accepta tot ce vine de la ei – bun sau rau. In acel caz, va creste cu o personalitate “de acceptare”. Nu va avea propriile pareri, propriile dorinte si interese. Toata viata lui se va trece peste capul lui, iar el va fi undeva in afara.

Toate deciziile importante ale vietii o sa le ia altcineva in locul sau. Apoi o sa zici despre tine ca “nu imi plac conflictele”.

Asa faceam si eu, ma laudam ca sunt o persoana calma si pasnica, ca nu intru in conflicte. Dar fara conflict nu te poti dezvolta.

In acest moment, poate o sa spui ca nu am dreptate, tu poti sa te dezvolti si fara conflicte, de ce sa alegi conflictul cand mai bine sa il eviti.

Daca ti-a aparut un asemenea gand, atunci sa stii ca esti in aceeasi faza cum eram si eu in trecut. Te pacalesti atunci cand fugi de conflict. Corect ar fi sa spui: “Sunt suficient de inteligent incat sa fac fata oricarui conflict”.

Dar tu preferi sa eviti conflictele.

Te-ai gandit ce strategii ai ca sa eviti conflictele?

–          Iti ceri scuze si zici ca nu o sa mai faci… numai ca sa se termine mai repede cearta…

–          Spui ca o sa discutati mai tarziu… si amani asta la nesfarsit…

–          Te prefaci ca nu exista niciun conflict… nu iei in seama conflictele unde nu se bate cu pumnul in masa.

–          Etc.

Chiar vreau sa stiu care sunt strategiile tale cand vrei sa eviti un conflict. Asta o sa iti arate daca iti place sa grabesti sau sa intarzii propria dezvoltare.

Cum iti “negociezi” deciziile cu tine insuti si apoi renunti la ele

Ti s-a intamplat sa discuti cu cineva si sa te entuziasmezi de o idee si sa spui ca saptamana viitoare o sa pui in practica ceea ce ati discutat? Poate fi ceva legat de afaceri, ceva legat de concediu… orice care sa te incante si sa te entuziasmeze pe moment. Poate ca tocmai ai gasit un nou exercitiu pe NLP Mania si vrei sa il aplici si esti incantat de asta.

Apoi ce se intampla?

Timpul trece si tu iti schimbi ideea. Nu pentru ca ideea initiala ar fi gresita, ci pentru ca analizand intre doua idei, ai decis ca nu e potrivit sa urmezi acea idee acum… si o amani … pe timp determinat sau nedeterminat.

In acea situatie, cea mai la indemana metoda pe care o aplici este sa amani pentru o saptamana, o luna, etc. Pana cand uiti complet de ideea ta initiala. O alta strategie pe care o poti aplica in aceasta situatie este sa te fortezi, sa faci ceva impotriva propriei naturi… iar pentru cateva zile sa aplici ideea initiala. Dar cu multa greutate – pentru ca, de fapt, nu aveai motivatie pentru asta, ci doar din dorinta de a face ceea ce ti-ai propus. Niciuna dintre variante nu este cea corecta.

Strategia optima este sa te pui la masa si sa stai sa te gandesti ce anume te face sa vrei un lucru sau celalalt. De cele mai multe ori vrem ceva, dar dorinta noastra este slaba, sta sa moara pentru ca nu stim DE CE dorim acel lucru. Daca gasesti si raspunsul la “de ce” doresc acel ceva, atunci motivatia ta creste, iar decizia poate sa fie definitiva in directia aleasa de tine.

Acum fa o pauza si gandeste-te la obiectivele tale pentru luna urmatoare. Ce ti-ai propus sa faci in urmatoarea perioada scurta de timp.

Scrie o lista si apoi intreaba-te pentru fiecare dintre obiective, de ce vrei sa faci acel lucru!

O sa vezi ceva interesant. La unele obiective o sa stii sa dai raspunsul. La alte obiective, o sa zici ceva de genul: “Vreau asta pentru ca imi place” sau “vreau asta pentru ca e spre binele meu” etc., etc. Aceste raspunsuri nu au sens pentru ca nu spun nimic concret.

Pentru acele obiective la care nu ai gasit raspuns sau la care raspunsul a fost fara sens, sa stii ca risti sa te razgandesti. Risti ca maine sa renunti la ele. Nu ar fi niciun pacat sa renunti la un obiectiv daca ai gasi altul mai bun sau daca nu ai fi consumat timp si energie pentru acel obiectiv. Dar ce te faci cand ai consumat deja timp si bani si energie … dar te trezesti ca nu stii DE CE vrei sa atingi chiar acel obiectiv.

Nu merge mai departe cu acel obiectiv pana cand nu stii de ce il doresti!

Invata sa spui oamenilor NU in fata

De multe ori, ma confruntam in trecut cu problema asta, imi era dificil sa spun NU atunci cand voiam asa ceva. Ziceam DA, dar de fapt in mintea mea ma revoltam enorm. Dupa ce am inceput sa aplic aceste metode, sa imi verific de ce vreau sa fac ceva, sa ma tin ferm de o idee pana la capat, am inceput sa prind suficienta putere interioara, incat ziceam mai frecvent NU decat DA.

Asta imi dadea o satisfactie imensa, de fiecare data cand ziceam NU, simteam ca detin puterea. In perioada in care ziceam tot timpul DA, parca ceream ajutor. Cand am vazut ca NU functioneaza mai bine, am inceput sa aleg eu cand imi face placere sa spun DA si cand imi face placere sa spun NU.

Totul se reduce la cum te simti. Este foarte dificil sa nu dorim sa multumim pe toata lumea. Dorinta asta de a multumi pe toata lumea este capcana in care ne consumam cea mai mare cantitate de energie. Si nu ne putem lauda ca avem prea multa.

In general, ne temem sa nu zica lumea despre noi ca suntem nepoliticosi: nu e placut, nu e frumos, nu e politicos… si toate celelalte pe care le auzi intr-o situatie de genul asta. Dar nimeni nu iti zice bravo ca ai avut curajul sa spui ce simti. Sa spui ce gandesti. Si poate ca in acel moment simteai ca NU vrei sa faci ce ti se propunea, ce ti se cerea.

Ca sa iti fie mai usor sa faci lucrul asta, exerseaza in situatii simple, dar de fiecare data constientizeaza. Fii atent la ce simti cand zici NU si la ce simti cand zici DA.

Ca sa reusesti usor asta, iti propun un exercitiu.

Cu ochii inchisi, gandeste-te la un moment in care ai spus DA din toata fiinta ta, cand ti-ai dorit cu adevarat ceva si ai spus DA cu adevarat.

-Simte tot ceea ce ai simtit atunci. In mintea ta priveste iar acea scena si retraieste acel moment.

– Inspira iar acel aer al momentului in care ai spus DA din toata fiinta ta.

– Gaseste acum un moment in care ai spus NU din toata fiinta ta. Cand ceva nu ai dorit si ai avut taria sa spui NU, oricare ar fi fost urmarile.

– Simte tot ceea ce ai simtit atunci, priveste in mintea ta toata acea scena, priveste-te pe tine si admira forta pe care ai avut-o de a spune NU. Iar acum partea cea mai importanta: memoreaza exact emotia care ti-a favorizat acel NU pe care l-ai spus cu toata puterea ta. Memoreaza exact tonul vocii, modul in care stateai, in care respirai. Absolut toate detaliile ce tineau de tine. Toate acele detalii i-au spus creierului tau ca atunci cand ele apar, tu esti pregatit sa spui NU.

-Aminteste-ti acum o situatie in care ai vrut sa spui NU, dar din anumite motive ai spus DA si nu esti multumit de asta. Creeaza acum in minte acea scena, dar adauga elementele pe care le-ai memorat de la situatia cand ai spus NU cu toata puterea. Modifica tonul vocii, adauga emotie, modifica respiratia si pozitia corpului. Absolut tot, copiaza pozitia respectiva. Si apoi verifica cum ar fi sa spui NU de data asta.

– Simte apoi senzatiile de placere si satisfactie care urmeaza dupa ce ai facut ceva in conformitate cu ceea ce gandeai. Aceasta etapa este cea care iti da motivatia. Nu ai voie sa sari peste aceasta etapa, pentru ca mintea ta o sa o caute. O sa caute sa simta placere la finalul unei actiuni. Daca tu ii oferi acea placere, satisfactie, atunci mintea o sa invete un nou mod de actiune: invata sa spuna NU.

Nu o sa schimbi trecutul, cand ai spus DA, e deja spus. Aceasta metoda te ajuta sa inveti sa spui NU mult mai usor.

Metoda dureaza cam 4-5 minute, dar, aplicata zilnic, o sa dea rezultate rapide. In general, nu spunem nu pentru ca ne gandim ca nu avem nicio satisfactie din asta. Si ca avem rezultate benefice numai daca acceptam usor ce doresc altii. De fapt, trebuie gasita linia de mijloc, echilibrul intre ceea ce vrem noi si ceea ce vor ceilalti si noi putem sa oferim.

Iar atunci cand oferim, trebuie sa simtim ca ne face placere acest lucru. Altfel ne simtim frustrati si in final ajungem sa uram tocmai persoana careia i-am spus DA, dar de fapt nu doream asta din toata fiinta.

O sa mai discutam pe tema asta,

Astept comentariile si parerile tale.

Pe curand,

Marius

Iubirea nu e arţăgoasă.

Nici nu ceartă, nici nu-i convine vreun război dacă ea coexistă pe acolo.

Când simţi cu adevărat iubirea nu-ţi pui întrebări prea multe despre ceea ce înseamnă ea, nu ai nici incertitudine, trăiești în deplină armonie! Nu-ți vin nici gânduri când iubeşti, despre.. „dacă iubeşti”.

Când iubeşti nu răneşti voluntar aruncând cuvinte aspre, nu vrei când iubeşti să laşi vreun spaţiu de singurătate tristă neiubită îndeajuns, când iubeşti nu laşi un loc stingher să-şi facă loc în mod ciudat printre atâtea sentimente statornice, nu-l laşi nescris cu poezia pe care înveţi s-o scrii, deşi nu ştii vreo rimă potrivită, căci n-ai habar de vreun talent mai metaforic. Chiar deloc!

Citește și...  Iubirea începe cu tine!

Când iubeşti şi tot iubeşti şi nu te saturi de iubirea asta, ştii s-o îngrijeşti..înveţi s-o creşti în fiecare zi câte puţin, ştii să ţi-o faci simţită, s-o transmiţi mereu şi tot mereu cu viteză de gând învelit în dragoste şi blândețe și.. Dar câteodată, atunci când chiar iubeşti, păţeşti şi panică ori frică: ” Păi dacă nu mi-am explicat eu suficient iubirea? Și dacă astfel nu e înțeleasă? ” Tu chiar o simţi, știu! O simți rău rău rău!

Şi o trăieşti cotidian.

Când iubeşti pe cineva.. înveţi să povesteşti despre iubirea asta bună căci atunci când tu chiar iubeşti cu adevărat, vei şti să fii convingător în a teoretiza definiţii despre stări, despre trăiri şi sentimente!! Toate argumentele din lume vorbesc aproape singure prin discursul perfect pe care-l susţii tu, de obicei neîntrebat, firește te- năpăădesc din toate direcţiile replici de momente de iubire ce nu ştiai că ţi le ştii, dar vin de nu știu unde buluc toate peste tine povestind și celorlalți despre iubirea ta, lucruri pe care nu le citisei nici prin cărţi vreodată în explicații atât de coerente…!

Când iubeşti, atunci ştii că eşti un norocos dacă eşti iubit și tu la rândul tău.

Când iubeşti şi eşti iubit, atunci doar, simţi că ești viu! Că trăiești!!

Dragostea sună a plictis, probabil.

Poate părea chiar monotonă, dacă o auzi pe la alţii şi nu ţi-e potrivită, dacă tu încă n-o simţi ajunsă prin suflet. Dragoste sună poate a nimic..dar nimicul ăsta este tot, tot-ul pentru care noi ne naştem şi motivul pentru care trăim.

Şi dacă chiar iubeşti şi nu eşti fericit că eşti iubit la rândul tău, dacă nu ştii cât iubeşti..şi cât eşti de iubit, vei afla cumva într-un moment, nişte sentimente stranii, ce te vor ploua de pe peste tot în gânduri, te vor uda în lacrimi de supărare pe tine, în fiecare zi dormită cu suspine de regret, că ai lăsat iubirea aia de nu ştiai deloc că ţi-e prezentă, că ai lăsat-o să se răzgândească şi să fugă din iubirea de care ştiai, dar nu-ţi păsa.

Şi dacă tu iubeşti şi eşti iubit, dar nu ştii să iubeşti…atunci degeaba iubeşti.

Iubire înseamnă tot, deşi îţi sună a banal.

Deci, ia zi, ştii tu ce-i iubirea? C-aş vrea să mi-o explici şi mie. Doar un pic!!

Dacă mă iubeşti îmi dai parola ta de Fb

“Vindecarea geloziei începe când vom vedea ce este ea defapt. O nemulțumire legată de propria persoană.” – Joan Didion

La fel e și cu gelozia.

Iubirea curată, necondiţionată nu vine fără gelozie ci înseamnă asumarea şi gestionarea geloziei.

Nu cred că se poate vorbi despre lipsa de gelozie decât dacă eşti o persoană ce nu simte nimic.

Gelozia este specifică şi este cu atât mai puternică şi mai sălbatică, mai violentă în acţiune, vorbă şi gând cu cât omul este mai aproape de starea lui primară de animal.

Cu cât omul este mai evoluat, cu atât el GESTIONEAZĂ gelozia mai bine.

Când spun gestionează, mă refer la faptul că gelozia există la noi toţi, doar că oamenii evoluaţi au grijă să nu rănească pe nimeni din cauza geloziei lor.

Să nu rănească fizic, emoţional şi spiritual.

Când am postat titlul din acest capitol pe facebook, prima mea reacţie a fost “Oau, câtă ipocrizie!”.

Plin de oameni care spuneau, citez:

“Gelozia e o trăire aflată pe treptele inferioare ale dezvoltării de sine, asemenea persoane nu merită să le ai prin preajmă, că nu ai ce învăţa de la ele, servesc doar ca exemplu negativ”

„Pentru că ei, oamenii, nu cunosc iubirea! Pentru că ei, oamenii, nu ştiu că iubirea desăvârşită înseamnă intimitate + pasiune + angajament. Pentru că ei, oamenii, nu ştiu că a iubi cu adevărat pe celălalt înseamnă a-l elibera de aşteptările tale. ”

„Ce ne mai place să vorbim despre perfecţiune fiind conştienţi de mediocritatea noastră…”

Oamenii evoluaţi spiritual nu se aruncă înainte trâmbiţând iubirea perfectă lipsită de orice emoţie negativă pentru că a fi om înseamnă să trăieşti şi emoţii negative.

Să pretinzi că eşti perfect şi imun la trăiri absolut umane este nesimţire, nu evoluţie.

De obicei, oamenii care se laudă că nu sunt geloşi au următoarele caracteristici:

– se masturbează, nu au relaţii şi în acel moment nu simt gelozie

– mint

– sunt într-o relaţie în care ÎN ACEL MOMENT totul este frumos şi într-adevăr nu există motive de gelozie.

Totuşi, eu vreau să subliniez că există momente într-o relaţie care îţi vor declanşa gelozia.

Ce faci în acele momente? Nu mă interesează ce faci ci cum te comporţi când totul este bine, pentru că atunci toţi ştim să fim politicoşi, civilizaţi şi evoluaţi.

Mă interesează ce faci şi cum te comporţi când iese la suprafaţă animalul din tine.

Gelozia este o trăire naturală pe care toţi am avut-o, o avem şi o vom avea oricât de spirituali şi evoluaţi vrem să fim.

La bărbaţi, gelozia este un macanism de protecţie pentru a nu fi nevoiţi să crească un copil ce nu este al lor. De aceea studiile arată că bărbaţii sunt foarte deranjaţi de imaginea partenerei care face sex cu alt bărbat.

Femeile sunt geloase pe dovezile de afecţiune arătate de partener altei femei, deci femeia încearcă să protejeze resursele economice şi afective pentru a nu fi împrăştiate de bărbat în alte părţi.

Bărbaţii aleargă să îşi împrăştie genele şi e de înţeles mecanismul geloziei. Să creşti un copil ce nu este biologic al tău înseamnă că ţi-ai ratat scopul ca şi individ al speciei, acela de supravieţuire şi înmulţire.

Femeile au nevoie de protecţie şi resurse pentru a creşte copii şi de aceea e de înţeles şi la ele mecanismul geloziei. Nu vrei ca bărbatul care te-a lăsat însărcinată să facă copii şi cu alte femei pentru că apoi trebuie să te lupţi pentru resursele ce le vei avea tu şi copilul sau copii tăi. Mai bine te lupţi inaint ca el să o comită.

Evident, aceste mecanisme sunt vechi de sute de mii sau chiar milioane de ani. La fel cum este emoţia ruşinii, a fricii sau alte emoţii foarte vechi însă foarte vii azi.

Ascunderea rahatului sub covor nu face decât să împută toată casa.

Dacă crezi că nu eşti gelos înseamnă că nu te cunoşti suficient de bine. E ca şi când ai spune că ţie nu ţi-e foame sau sete pentru că eşti prea evoluat pentru asta.

Acum întrebarea e: ce e important, să nu simţim gelozia deloc sau să o gestionăm bine şi să nu stricăm relaţiile?

Din cauza idealiştilor care predică iubirea necondiţionată dar sunt în stare să bage cuţitul în partenerul infidel avem problemele acestea.

Cine spune că nu e deloc gelos, niciodată, MINTE DE ÎNGHEAŢĂ APELE.

Dacă nu eşti în perioada de îndrăgostire şi ataşament atunci poţi să nu fii gelos. Când eşti doar atras sexual, atunci ÎŢI PERMIŢI să nu fii gelos.

Am avut vreo 10 luni de burlăcie între ultimele două relaţii serioase din viaţa mea.

Aveam permanent o listă de 8-9 fete cu care mă vedeam. Nu puteam să mă văd cu toate şi trebuia să le aburesc cât de bine puteam ca să îmi păstrez şansele de a le vedea atunci când mi-aş fi dorit.

De toate îmi plăcea însă mă puteam ocupa de una, maxim două odată.

Alergatul după fuste consumă energie.

În situaţia asta, nu doar că nu eram gelos dar m-aş fi bucurat ca aceste femei să aibă alţi bărbaţi în viaţa lor care să se ocupe de ele cât timp eu sunt indisponibil.

În perioada asta eram mare avocat al maturităţii emoţionale, al lipsei de gelozie şi posesivitate, al evoluţiei spirituale, al iubirii liber acceptate şi necondiţionate.

Lucrurile se schimbă însă când eşti într-o relaţie monogamă.

De ce intrăm în relaţii monogame?

Pentru că iubirea capătă o cu totul altă profunzime alături de o persoană care simţi că îţi este partener şi te completează fizic şi sexual, emoţional şi mental, spiritual şi vocaţional.

Când depăşeşti hormonii atracţiei, ai îndrăgostirii şi ai ataşamentului şi îţi dai seama că omul de lângă tine prin simpla lui existență te inspiră şi te face să fii un om mai bun.

Când întâlneşti o astfel de persoană, sufletul pereche, şi te laşi pradă trăirilor, se produce combinaţia dintre animal şi fiinţa spirituală din tine, despre care vorbeam la filozofia iubirii.

Este o iubire pe care oricine ar trebui să o trăiască măcar odată în viaţă şi atunci poate spune că a înţeles o parte din sensul acestei vieţi.

În iubirea totală, care implică fiinţa în totalitatea ei, uneori vei fi o fiinţă inferioară şi uneori o fiinţă superioară.

Fiinţa inferioară va fi posesivă şi geloasă, egoistă şi va fi interesată să îşi satisfacă doar nevoile proprii.

Fiinţa superioară va iubi necondiționat, va respecta partenerul ca om egal ca valoare, se va gândi la nevoile lui şi îi va dori binele fără să se gândească la interesele egoiste şi personale.

Acum, depinde de fiecare om cât de mult poate să trăiască fiind fiinţă inferioară şi cât fiinţă superioară.

Dacă trăieşti ca o fiinţă inferioară, atunci gelozia va fi a unui om prost. Dacă trăieşti ca fiinţă superioară, gelozia va fi a unui om inteligent.

Totuşi, am să îţi explic diferenţa dintre geloșii proşti şi geloșii deştepţi

Geloșii proşti îşi fac praf viaţa, relaţiile de cuplu, sunt permanent lipsiţi de iubire, suferă enorm şi sunt până la urmă doar nişte rataţi. Geloșii proşti sunt cei care comit o crimă din gelozie şi ajung la puşcărie pentru 15 ani, distrugându-şi astfel viaţa pentru că nu au învăţat la timp ce este gelozia şi inteligenţa emoţională.

Geloșii inteligenţi îşi GESTIONEAZĂ gelozia. Când simt că sămânţa geloziei încolţeşte în sufletul lor se întorc spre ei înşişi fără să arunce cu propriile gânduri, sentimente şi acţiune spre partener. Geloșii inteligenţi îşi pun întrebările potrivite:

– care sunt slăbiciunile mele acum?

– ce îmi lipseşte şi ce mă face nefericit?

– de ce am nevoie de validare din partea altora?

– ce pot să fac acum pentru a alunga emoţiile negative?

– cum să spun persoanei iubite ce simt ca un om superior?

Apoi respiră adânc, se liniştesc şi ies din vizuină în faţa vieţii, a partenerului, a iubirii, transformaţi, învingători în lupta cu demonii interiori.

Uneori exerciţiul acesta de învingere a propriilor demoni se poate desfăşura şi zilnic însă în urmă lui vine o maturitate extraordinară şi o capacitate de a nu mai lăsa niciodată gelozia să te afecteze pe tine sau pe cei dragi din viaţa ta.

Demonii noştri interiori şi proiecţia

Am să explic cât mai simplu posibil ce este proiecţia.

Este un mecanism psihologic ce îţi permite să iei ceea ce se află în mintea şi sufletul tău şi să pui totul pe un perete ca să vezi ce se află în tine. Este foarte greu să vedem ce este în noi dacă nu proiectăm pe un perete.

Un laptop nu ştie cum e filmul ce îl are pe hard-disk decât dacă proiectează cu ajutorul unui proiector pe perete.

La fel şi omul, dacă proiectează ce se află în el pe alt om, atunci descoperă ce se află în el, privind acel om.

Pereţii pe care oamenii proiectează ceea ce este în interiorul lor sunt alţi oameni.

Acum, partea distractivă.

Proiectăm pe cei din jur şi lucrurile bune din noi, şi atunci spunem că “admirăm un om” pentru calităţile lui dar de fapt admirăm calităţile ce sunt în noi dar nu le-am explorat încă.

Sau spunem că un om “ne enervează” şi nu ne plac anumite trăsături la el care defapt sunt trăsăturile noastre negative ce le-am ascuns şi nu le recunoaştem.

Şi tot timpul va fi cineva care se crede un pic mai deştept şi o să zică :”dacă nu îmi plac violatorii, înseamnă că sunt şi eu violator?”

Răspunsul este DA.

Doar că mintea umană este mult mai subtilă şi nu funcţionează aşa simplu ca să o înţelegi aşa uşor.

Ce este violul? Este un abuz.

Deci ţie nu îţi place abuzul pe care nu îl recunoşti în tine.

Întrebarea atunci este “de ce anume abuzezi în viaţa ta astfel încât atunci când vezi abuzul comis te revolţi?”

Cu toţii suntem abuzatori într-un fel sau altul.

Unii abuzează de vicii, alţii îşi chinuie trupul iar alţii chiar abuzează de alţi oameni.

Când priveşti lucrurile aşa, îţi dai seama că proiecţia nu greşeşte niciodată.

BUUUN.

Sper că m-am făcut înţeles legat de proiecţie. Acum să vedem cum proiecţia şi gelozia creează un amestec mortal.

Gelozia şi proiecţia – otravă pentru orice suflet

Eu, când eram burlac şi vorbeam pe Messanger sau Facebook cu o fată de care îmi plăcea, încercam să duc lucrurile spre sex. Flitram, glumeam, făceam aluzii sexuale, foloseam tehnici de seducţie şi încercam să îi întru în chiloţi.

Am avut tot timpul o minte murdară. Apoi, în relaţie mă cuminţeam relativ pentru că iubeam şi eram fericit însă fantomele trecutului erau acolo şi aşteptau să mă muşte de fund.

Ce crezi că s-a întâmplat când iubita mea stătea cu un tip pe Facebook, râdea şi glumea şi îmi spunea :”haha, ce tare e tipul asta!”

Mi s-a urcat sângele în cap.

Pentru că am proiectat propria mea minte murdară pe interacţiunea dintre băiatul ăla şi iubita mea. Nu conta că erau doar prieteni, că se ştiau din liceu, că şi el avea o relaţie fericită.

În mintea mea murdară, dacă un bărbat şi o femeie vorbesc pe facebook, şi se simt bine făcând asta, vor să facă sex.

Şi am făcut un lucru deloc corect. Am luat ceea ce se află în mintea mea murdară, comportamentele mele şi le-am aruncat pe iubita mea şi acest prieten al ei. Dar astea nu erau gândurile lor şi nici comportamentele lor, cel puţin până la proba contrarie.

Aceştia erau DEMONII MEI INTERIORI.

Am citit pe net că un tip ce lucra în Spania era gelos pe soţia sa din România. Într-o zi, venind să o viziteze s-au certat pentru că ea vorbea cu nişte oameni pe facebook şi a omorât-o. Apoi a scris cu markerul pe piciorul ei:”Facebook”.

Tipul fusese în ultimele 6 luni în Spania. Acum, pentru că ştii despre proiecţie, gelozie şi demoni interiori, hai să facem o persupunere. De unde crezi că a avut omul asta atâta ură pe soţia lui, atât de multă gelozie? Este posibil ca el în alea 6 luni în Spania să fi stat pe facebook, să fi făcut sex cu alte femei şi apoi să fi proiectat pe soţia lui aceste lucruri?

Hai să îţi spun un secret.

Când la începutul unei relaţii unul din parteneri spune :”Pentru mine este foarte importantă sinceritatea” ăla e semn că ai de-a face cu o persoană care minte. Să acorzi mare atenţie la semne pentru că o să ai de-aface cu o persoană care te va controla, va fi geloasă şi va minţi la rândul ei.

Când o persoană este foarte geloasă pe tine fără motive foarte bine întemeiate, este geloasă din orice, atunci sunt şanse mari ca acea persoană să aibă gânduri de a înşela, de a face sex cu alte persoane sau posibil să fi făcut deja şi proiectează pe tine sentimentele şi gândurile acestea.

Eu am gânduri despre sex cu alte femei dar pe tine te voi omorî pentru că îmi eşti infidelă.

Soluții:

Se poate ca partenera sau partenerul să îmi fie infidel sau infidelă?

DA!

Pot preveni sau controla asta?

NU!

Ce să fac?

În loc să îţi focusezi eforturile pentru a preveni, apăra, proteja organele sexuale ale partenerului sau partenerei tale, mai bine îţi controlezi tu stările emoţionale. Vei câştigă mult mai mult.

Vei simţi gelozia şi e normal. Cât timp poţi să simţi foame, ruşine, frică, iubire, bucurie, entuziasm, poţi să simţi şi gelozie.

Nu trebuie să elimini gelozia ci să o GESTIONEZI.

Asta înseamnă că te va ajuta ca şi exerciţiu de dezvoltare personală.

Nu strica relaţia, nu apărea în faţă partenerei sau partenerului ca un om slab.

Respiră, fă sport, elimină negativul. Dormi. Apoi discută.

1. Dacă ai sentimente negative este extrem de important să scoţi otrava psihică din tine. Fără să faci absolut nicio acuzaţie la adresa partenerului, roagă-l să îşi facă 5 minute pentru o discuţie şi să te asculte. Spune-i exact ce simţi, spune-i din ce motiv, spune-i că este legat de demonii tăi interiori care nu au legătură decât cu propria ta persoană însă te macină şi în momentul acesta simţi nevoia să spui lucrul asta. Doar exprimarea acestor sentimente puternice negative te va uşura foarte mult. Dacă le ţii în tine, vor exploda şi vor face mult rău în jur, în primul rând ţie şi apoi persoanelor pe care le iubeşti.

Atenţie! Când vorbeşti, nu acuzi, ci doar spui ce simţi tu.

2. Dacă există motive întemeiate pentru gelozie, înseamnă că partenerul tău nu are toate nevoile satisfăcute în acel moment în relaţie şi caută altceva. E OK. Educă-ţi partenerul de cuplu să vorbească cu tine despre ceea ce simte. Dacă se simte iubit şi acceptat va vorbi cu tine. Dacă acuzi şi judeci, nu îţi va spune niciodată despre sentimentele şi gândurile lui ascunse.

3. Aplică ce te învăţ despre rezervoarele iubirii şi limbajele iubirii şi calitatea relaţiei tale va creşte enorm. Nu doar partenerul va fi mai fericit şi nu va simţi nevoia să caute în alte părţi dar chiar dacă se uită în alte părţi, tu eşti la un nivel de evoluţie care îţi permite să priveşti cu detaşare totul şi să găseşti ceva şi mai bun pentru tine.

4. Nimic nu este întâmplător şi totul se întâmplă pentru binele tău. Gestionează gelozia pentru că este un curs de dezvoltare personală. Priveşte-te când acţionezi precum o fiinţă inferioară, mică, săracă, geloasă şi când acţionezi ca o fiinţă superioară, ce nu are nevoie de validare şi poate să accepte şi să iubească necondiţionat pentru că are deja tot ce îi trebuie în interior.

5. Dacă partenerul tău caută în alte părţi ce nu primeşte în relaţia cu tine, asta înseamnă că şi tu poţi face la fel. Poate partenerul actual e un bun partener sexual, sau bun prieten, sau mergeţi în excursii faine împreună. Dacă sunt anumite lcururi care vă leagă dar relaţia nu vă împlineşte complet, nu renunţa la ceea ce vă puteţi oferi unul altuia şi încearcă varianta de relaţie multiplă în care şi tu şi partenerul sau partenera aveţi mai multe relaţii în acelaşi timp. Nu tot timpul poţi să găseşti totul la o singură persoană. Dacă găseşti şi e reciproc, fă nuntă. Dacă nu, încearcă relaţiile multiple.

NICIODATĂ nu e vina partenerului că tu simţi gelozia.

Simţi gelozia pentru că eşti slab în interior şi asta e ok. Nimeni nu e puternic 100% din timp.

Dacă te face să te simţi mai bine, eu, Pera Novacovici, am fost gelos în ziua de 7 iulie 2012 la ora 23, şi 16 minute. Mi-am pus întrebările pe care le ai mai sus, mi-am înfruntat demonii şi am discutat cu iubita mea despre asta.

A doua zi eram alt om, un învingător. Singura schimbare care s-a produs a fost în mine, când mi-am dat seama că latura mea superioară poate să o domine pe cea inferioară.

Toate lucrurile despre cum să devii o personalitate alfa, puternică și încrezătoare în forțele proprii le poți învăța din cărțile mele aici.

Orice părere ai, te rog scrie-o sub articol şi dacă simţi că poţi ajuta şi alţi oameni, dă te rog un share.

Per aspera ad astra

Pera

Pașii liniștii interioare

image

Pacea sufletească nu are legătură atât de mult cu acularea spre atingerea unui sine ideal, cât cu detaşarea, renunţarea la poveri şi întoarcerea spre noi înşine astfel îcât orice evoluţie spirituală să fie clădită pe stabilitatea emoţională şi pe înţelepciunea ce derivă din ea.

  • Curățenia gândurilor trebuie în primul rând să prevadă împăcarea cu trecutul, prin reevaluarea strict ca o lecție a fiecărei experiențe ce ne macină, în timp ce doar preluăm doar concluzii și ne despărțim de orice trăire cu care credem nu putem face pace.
  • O barieră ceva mai eficientă în fața incertitudinilor de prea multe ori artificiale ar trebui însoțită și de blocarea tuturor emisiilor dăunătoare, așadar, o prioritate va fi și distanțarea treptată și fără regrete de oameni cu o perspectivă mult prea negativistă asupra vieții încât să conștientizeze și cu atât mai mult să inspire o evoluție în noi.
  • A ne educam din tendința de a ne găsi mereu scuze reprezintă primul pas pentru conștintizarea limitelor ce ar putea fi reparate.
  • O lecție pe care trebuie s-o îmbrățișăm este aceea de a ne elibera de presiunea perfecționismului și acceptând faptul că fiecare dintre noi se distinge atât prin abilități, cât și prin înclinații diferite, nu ne rămâne decât să ne cultivăm talentele și aspirațiile care ne aduc pacea interioară.
  • Cum fricile ce ne blochează emoțiile pot să rezide inclusiv în reținerile cu care ne privim sarcinile ce par că ne depășesc, trecem aer în piept și ne facem curaj să luăm fiecare proiect, așa cum ne îndreptăm spre conversații ce ne copleșesc și pe care ne-am dori să le putem evita. De multe ori nu-i dracul atât de negru și prin fugă nu facem decât să ne hrănim anxietatea.
  • Nu în ultimul rând, să nu ne lăsăm descurajați şi ne continuăm drumul.

Dragoste la prima vedere înseamnă dorinţă sexuală la prima vedere1 reader now

IMG_0711

Dragoste la prima vedere presupune că simţul principal prin care se produce această dragoste este vederea şi primul contact.

Corect?

Ce poate vederea să îţi spună despre o persoană?

– dacă are gene bune

– dacă este sănătoasă

– dacă este frumoasă şi atragatoare fizic

– poate câte ceva despre limbajul trupului din care deducem anumite trăsături de personalitate

– te las să pui şi tu aici alte lucruri…

Bun.

Ce este atracţia sexuală?

Felul naturii de a ne lua mințile şi corpurile pentru a perpetua specia.

Ce anume vrea natura când are ca scop perpetuarea speciei?

Să producă cei mai buni indivizi pentru specie.

De ce anume are nevoie pentru a-şi atinge scopul?

Are nevoie să se asigure că indivizii cu genele cele mai bune procrează.

Deci, are nevoie de urmatorarele indicii:

– gene bune

– sănătate fizică

– frumuseţe şi atractivitate

– abilităţi de supravieţuire (statut social de exemplu, popularitate, etc).

Dacă aceste gene sunt trimise mai departe atunci noii indivizi ai speciei au şanse mari să fie şi ei atrăgători şi au şanse mari să procreeze la rândul lor.

Supravieţuire şi înmulţire.

Asta e scopul atracţiei sexuale.

Poţi spune la prima vedere despre o persoană că este bună la supravieţuire şi înmulţire? Cu puţină intuiţie şi un simt bun al observaţiei, da.

Dragoste la prima vedere este felul naturii de a spune BINGO, uite pe cineva cu care garantat te poţi împerechea şi urmaşii vor avea gene bune.

Se poate ca o relaţie începută pe atracţie să se dezvolte în iubire?

SIGUR!

Se poate ca o relaţie începută doar cu atracţie să se destrame în 6-18 luni pentru că atât durează emoţiile atracţiei?

DE CELE MAI MULTE ORI.

Iubirea există şi e un lucru minunat însă nu prea merge fără să existe şi atracţie, doar că atracţia e doar prima treaptă într-o minunată poveste de iubire.

Spune-mi părerea ta într-un comentariu, aştept să mă contrazici sau susţii.

Te-ai trezit vreodată, într-o relaţie, întrebându-te cum ai reuşit să faci o alegere atât de proastă?

Ţi s-a întâmplat să simţi că, pe măsură ce trece timpul, certurile şi conflictele devin din ce în ce mai puternice și să regreți că ai început relația respectivă?

Te întrebi cum anume poți să afli, cât mai repede, dacă vei fi sau nu compatibil pe termen lung cu o persoană anume?

Dacă răspunsul la întrebările de mai sus este da, am pentru tine audiobook-ul Cum Să Îți Găsești Un Partener Compatibil, în care am dezvoltat pe larg subiectul din acest articol.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Când vine vorba de femei, aleg calitatea, nu cantitatea

IMG_0848

Primul articol din seria Povești cu Adam.

Am ajuns acasă, mai târziu decât preconizasem. Fusesem reținut la muncă. Era deja 11.30 seara. Mă așteptam să o găsesc uitându-se la TV ori citind pentru cursuri. Îmi era foame, nu apucasem să mănânc mai nimic toată ziua. Când am intrat pe ușă, am simțit miros de mâncare. Trebuie să fi gătit. Aveam dreptate, totul era pregătit pe masă. Unde era ea, că-n sufragerie era beznă? Deschid ușa dormitorului și o găsesc dormind. Întreaga liniște din lume era pe chipul ei.Trebuie să fi fost obosită tare. Rar adoarme așa repede. Am sărutat-o pe frunte, în semn de mulțumire și m-am dus să mănânc.

Unele femei, indiferent că nu au chef, energie, timp, găsesc câte puțin din fiecare și au grijă de bărbatul pe care îl iubesc. Ar fi păcat să fii o dezamăgire pentru o astfel de femeie.

Cât mâncam, mă gândeam că acum ceva vreme, voiam să cunosc cât mai multe fete. Să evit să spun că, de fapt, voiam să fut cât mai mult. Ei, uite că mi-a scăpat! Credeam că numărul femeilor te face mai bărbat. În niciun caz, nu m-am gândit că numărul zilelor petrecute lângă aceeași femeie te maturizează atât de mult. Treptat, mi-am pierdut interesul pentru cantitate și am ales calitatea.

Având-o pe ea acum, îmi dau seama că este ușor să ai zece femei cu care să faci același lucru. Când vine vorba de a face zece lucruri cu aceeași femeie, devine puțin mai greu, treabă de bărbat, nu de puștan în călduri. Să faci sex cu multe femei este ușor, mai ales dacă te ajută câtuși de puțin fizicul. Mai greu este să păstrezi aceeași femeie după ce faci sex, căci trebuie să te ajute câtuși de puțin și mintea, și sufletul.

N-am știut până la ea, deși mai avusesem încă două relații de durată cu două femei mișto, cât de multe lucruri poți face împreună cu o femeie. N-am știut pentru că nu eram suficient de copt, în niciun caz din cauza celor două. Sunt lucruri pe care le înveți tarziu, dar, așa cum se spune, mai bine mai târziu decât niciodată.

Va continua.

Cum sa scapi de dependente! – partea a II-a

Inainte de a incepe, vreau sa clarific faptul ca ma voi referi la o singura dependenta, dar aceleasi lucruri se aplica la oricare alta. Imi e insa greu sa scriu de fiecare data lista cu toate depedentele, asa ca o sa ma refer numai la fumat, dar sa stii ca poti schimba cuvantul fumat cu orice – cu alcool, droguri, videogames, dependenta de chat si net, dependenta de droguri, dependenta de sex 🙂 , dependenta de adrenalina etc.

Iti spuneam in prima parte a materialului ca orice element din afara isi face loc in mintea ta “desenand” o imagine. Acea imagine este cea care preia controlul si comunica cu creierul tau, spunandu-i cum sa reactioneaze. De exemplu, daca esti fumator, ai in minte sute de imagini care iti creeaza “pofta” de a fuma.

Acele imagini apar din intamplari reale de-ale tale. De exemplu, odata erai foarte obosit si nervos si ti-ai aprins o tigara si te-ai simtit un pic mai bine. Pentru creier, asta inseamna un “sablon”, adica ai facut o imagine cu tine obosit pe care ai legat-o de o alta imagine cu tine cu o tigara si cu un zambet de relaxare pe fata. Cele doua imagini sunt cele care iti dirijeaza acum dorinta de a fuma. Si imagini de felul acesta probabil ca ai cu sutele, cum ziceam.

Cum sa redevii puternic

Pentru cei mai multi dintre fumatorii care au incercat sa se lase sau pentru orice alte dependente, cel mai ciudat este faptul ca pare ca si cum dependenta e mai puternica decat vointa. Asta se petrece din cauza ca imaginile respective din minte (cele care iti determina dorinta) sunt mult mai intense si mai clare in mintea ta decat imaginile de autocontrol. Adica tu ai mult mai clar si mai des in minte imaginile cu tine cum fumezi decat imagini in care te controlai. Imaginile respective transmit creierului comanda de a-ti genera dorinta de a fuma. Creierul este o masina proasta – dar asta e in avantajul nostru. De fapt, e considerat cel mai “tanar” organ pe axa istoriei dezvoltarii umane. Prima data am avut piele, inima, ficat sau mai stiu eu ce si de-abia la urma s-a dezvoltat si un creier. Problema cu creierul e ca nu lucreaza direct cu realitatea, ci cu imaginile pe care i le livram noi. Ca sa fie mai clar, o sa repet povestea cu lamaia: daca inchizi ochii si vizualizezi in minte o jumatate de lamaie, pur si simplu pentru creier e la fel de reala si iti va determina glandele salivare sa produca saliva. Adica exact acelasi lucru ca si cand ai lamaia efectiv in fata. Sau, mai clar, daca prietena ta intarzie, poti sa iti faci in minte imagini cum ca are inca de lucru si e in siguranta la birou sau ca a avut un accident de masina. Ambele sunt imaginare, dar la una dintre imagini reactionezi pozitiv, iar la cealalta devii agitat, inima iti bate mai tare etc. Eu, cel putin, asa patesc.

Daca insa tu esti cel care pui prin propria vointa imaginea pe care o vrei tu in minte, atunci creierul va reactiona la acea imagine. Habar nu are care dintre imagini este reala si care e pusa intentionat de tine acolo. Daca tu pui o imagine de care stii ca va produce o reactie pozitiva, atunci vei avea o stare buna si te vei simti mai bine.

Deci, daca tot putem sa ne jucam cum vrem cu creierul nostru, inseamna ca aceasta metoda nu e de aruncat. Putem sa devenim noi stapanii, nu sa mai functionam ca automate: apare imaginea –Poc!, brusc, apare si dorinta si nu mai am nimic de zis!

Nuuu. Putem de acum sa modificam acele imagini care sunt in defavoarea noastra si sa le slabim, in paralel, putem sa amplificam imaginile care sunt in favoarea noastra si sa facem ca acestea sa devina obisnuinta.

Despre obisnuinte

Interesanta chestiune – obisnuintele. Cum de o anume actiune devine obisnuinta si alta nu? Ce se petrece in creier? Pai, daca actiunea are ca rezultat o placere, creierul, care e un simplu servitor si vrea sa ne multumeasca, are tendinta sa o repete daca a vazut ca odata ne-a placut. Iti amintesti cand ti-ai legat prima data sireturile? Cum iti aluneca siretul pe langa degete? Apoi, prin repetare, poti sa faci nod si in somn, cu ochii inchisi. Asta pentru ca ai in minte formate lanturi intregi de imagini care s-au sedimentat acolo si nu se mai desprind. Din pacate, asa se petrece si cu dependentele. Se formeaza siruri de imagini, apoi se sudeaza prin repetare si nu le mai desprinzi usor. Asta daca nu stii sa te folosesti exact de modul in care au aparut.

Metoda care te face stapanul creierului tau

Pentru aceasta metoda vrei sa inveti NLP. Toate celelalte metode din NLP sunt derivate din aceasta sau o dezvolta si completeaza. La inceput, cand am invatat metoda asta, nu i-am inteles pe deplin utilitatea. Asa ca e posibil ca si tie sa ti se para cam simplista. Ma gandeam ca nu e suficient sa schimbi niste imagini in minte ca sa poti sa schimbi comportamente si emotii. Am verificat pe pielea mea sau, mai exact, pe creierul meu. Pur si simplu, daca ii repeti o anumita imagine, ajunge sa o accepte ca fiind reala. Asa am inceput sa pot sa vorbesc in public fara sa imi fie teama ca o sa ma intimidez sau ca uit ce trebuie sa spun. Asa am ajuns sa am incredere in mine in orice situatie si sa fiu spontan si degajat. Mi-am inundat creierul cu imaginile pe care le doream, pana cand a crezut ceea ce ii spuneam eu si a actionat cum doream eu.

Ce ai de facut?

Etapa 1. Va trebui sa inveti sa iti clarifici in minte ce inseamna aceste imagini si eu o sa te ajut.
Etapa 2. Va trebui sa identifici cat mai multe imagini care iti declanseaza dorinta de a fuma si sa le modifici asa cum o sa iti explic.
Etapa 3. Va trebui sa iti creezi imagini cu tine facand altceva si cu tine avand puterea sa iti controlezi dorintele si comportamentul.

Etapa 1. Sa invatam sa controlam imaginile metale.

Nu uita, aceste imagini sunt “cuvintele” prin care comunici cu creierul tau. Daca ii “servesti” o imagine cu tine in mijlocul unei petreceri, iti va declansa hormoni care te fac sa te simti bine. Daca ii “arati” o imagine in care esti in plin examen la scoala cu cel mai nasol profesor, creierul va reactiona in consecinta. Asa ca ai grija cum iti „cresti” creierul. E cel mai important servitor al tau. E mai util decat laptopul de acasa, asa ca ai grija ce programe ii instalezi. Pentru cei care se pricep la computere, analogia asta e cea mai potrivita.

Ok, revenim la controlarea imaginilor mentale. Hai sa luam o imagine; inchide ochii si adu-ti aminte de ultimul moment (cel mai recent) in care ai fost foarte relaxat si plin de energie. Cum nu stiu exact ce imagine vei avea in minte, o sa inventez una ca “studiu de caz”. Sa zicem ca te vezi relaxat la iarba verde cu prietenii. Dupa ce inchizi ochii, identifica un moment in care te simteai cel mai relaxat din toata acea perioada. Acum, daca ai identificat acel moment, incearca sa il “recreezi” in minte cu ochii inchisi. Ai in fata ochilor inchisi un “ecran mental” negru. Pune pe el imaginea cu tine in momentul acela de relaxare. Apoi, fii foarte atent sa iti clarifici urmatoarele elemente ale imaginii. In ce zona a “ecranului mental” ai pozitionat-o? Cam cat e de mare? E in miscare sau statica? Se aud sunete sau e liniste? Ai senzatia de cald sau de rece de la imagine? Imaginea are contur sau conturul se pierde in spatiul negru? Cat de clara e imaginea? Culorile cat e intense sunt? Daca ai putea sa atingi acea imagine, ar fi moale/tare/ aspra/neteda/dura/fragila?

Toate aceste detalii sunt percepute de creier si transmit cate un mesaj. De exemplu, daca o imagine are multa lumina si claritate in ea, pentru creier asta inseamna ca s-a petrecut recent de tot, deci e inca importanta. Ca sa intelegi mai bine, am lucrat cu o persoana care cu multi ani in urma a avut o drama in familie. In mod normal, o imagine din trecut ar trebui sa fie neclara, luminozitate slaba, vazuta la distanta pe ecranul mental. Insa la persoana aceasta evenimentul din trecut inca o influenta emotional si imaginile erau atat de clare, ca si cum se petrecuse ieri dezastrul.

Vreau sa spun ca acele imagini clare sunt cele pe care va trebui sa le slabesti.

Acum sa ne jucam un pic:

Ai identificat imaginea si caracteristicile pe care le-am scris mai sus? Nu ar strica sa ti le notezi, daca nu le retii pe toate. Acum e momentul sa incepi practica de a modifica imaginile. Nu uita, orice modificare inseamna un mesaj diferit catre creierul tau. Asa ca iti propun sa nu modificam prea mult, ci sa ramanem in limitele de siguranta.

Trebuie sa fii cu ochii inchisi si sa ai imaginea clara in minte. Apoi imagineaza-ti ca ai o “telecomanda” cu care poti controla complet imaginea respectiva. Incepe sa o modifici facand-o sa para mai intunecata, ca si cum ai intuneca imaginea la un televizor (cum ziceam, asta ii spune creierului ca imaginea respectiva e de undeva din trecutul tau). Apoi, fa opusul. Ilumineaza foarte mult imaginea. Ca si cum ar fi in plin soare. Ok, in continuare, indeparteaza de tine imaginea si revino la distanta initiala.

Cum ti se pare? E usor de controlat imaginea mentala? Ai avut probleme sa modifici o anume caracteristica? Ce caracteristica ti-a fost mai usor sa modifici?

Tema de acasa

Nu imi place cum suna tema de acasa, dar nu am alta idee acum. De fapt, e un exercitiu pe care trebuie sa il repeti ca sa te obisnuiesti sa iti „programezi” creierul pentru cand vom lucra direct asupra unei dependente.

Identifica o imagine cu tine intr-o situatie in care ai gresit ceva si te-ai simtit rau. Cauta o situatie care te mai face si acum sa iti amintesti cu neplacere de ea. Daca ai gasit imaginea care e cea mai reprezentativa pentru momentul acela, incepe sa o modifici in felul urmator:
1. Stabileste-i in minte conturul.
2. Slabeste-i luminozitatea si temperatura, pana ai senzatia ca daca ai fi iar acolo, ai simti frig si ar arata ca o zi foarte innorata.
3. Incepe sa o departezi de tine pana se face de marimea unei unghii.
4. Imagineaza-ti in spate, la distanta uriasa, un soare incandescent si trimite cu viteza imaginea respectiva in soarele pe care il imaginezi.
5. Repeta de 10 ori operatiunea de la inceput.
6. Repeta zilnic timp de 3 zile primii 5 pasi descrisi mai sus.

Sper sa iti placa exercitiul, mai ales ca are ca efect eliminarea in mare masura a emotiilor care inca te pot deranja din acel moment pe care l-ai ales. Daca repeti de mai multe ori exercitiul, e posibil sa iti devina complet neutra situatia respectiva. Pur si simplu, nu te mai influenteaza.

Acum e un simplu exercitiu, dar imagineaza-ti ce ai putea sa faci cu metoda aceasta in situatii cu adevarat tragice, care pe tine sau pe altii ii influenteaza zi de zi, obsesii, frici etc.

Exercitiul acesta il vom folosi si in modificarea mesajelor catre creier, cand o sa il aplicam pentru dependenta de care vrem sa scapam. Asa ca repeta-l cu cat mai mare atentie si scrie-mi cum iti reuseste sau unde ai dificultati.

Pe curand,
Marius

– va urma –

Legat de iubire, până la vară aş vrea 20 de mii de euro2 readers now

Suntem atât de rătăciţi şi avem aşa o stare de confuzie legată de propria noastră persoană, încât nu doar că nu ştim ce vrem, însă şi cuvintele altădată pline de sens sunt goale.

Iubire. Succes. Libertate.

Dorinţele şi visurile noastre ajung la un moment dat o shaorma cu de toate, expirată.

Să trăieşti după cele mai înalte valori ale tale poate fi cheia fericirii şi împlinirii pe pământ, însă cum vei putea să treci la fapte fără să ştii ce vrei şi ce e cel mai important pentru tine în viaţă?

Prin definirea concretă şi specifică a acestor cuvinte abstracte, cum sunt iubirea sau libertatea şi multe altele, ai pentru prima oară şansa de a trăi viaţa după propriile tale reguli şi poţi atinge fericirea aşa cum o simţi şi o defineşti tu.

Pentru a defini propriul tău sens al acestor cuvinte, ai nevoie de curaj. Curaj să te înfrunţi pe tine însuţi, să fii brutal de sincer cu ţine însuţi şi să descoperi că poate ai trăit până acum o minciună care te-a blocat din a trăi cu adevărat viaţa.

Să nu ştii ce vrei e ca şi când scuipi coji de seminţe pe jos şi aştepţi să răsară o livadă de meri din care să te hrăneşti şi pe care să le vinzi pentru a-ţi câştiga independenţa financiară.

Dacă vrei mere, plantezi meri.

Dar dacă tu nu ştii care e obiectivul, misiunea, viziunea pentru care munceşti, ai pierdut jocul vieţii dinainte ca el să înceapă.

Pierderea de vreme este unul din cele mai triste lucruri pe care le putem trăi pe acest pământ. În loc să pierdem vremea, mai bine am sta pe o piatră încălzită de soare şi am avea mai multă împlinire decât munca oarbă lipsită de viziune şi obiectiv.

Îmi aduc aminte de cei 5 ani de Politehnică, despre care încă mă întreb dacă au meritat sau nu.

5 ani, de la 18 la 23, sunt mulţi ani pentru un tânăr. Viaţa nu avea nici culoare, nici gust pentru mine. Nu găseam aproape nimic relevant în ceea ce făceam. Materiile de la şcoală, prezenţa la seminar, laborator sau curs. Timp preţios din viaţa mea pierdut.

Da, frustrările după 5 ani de lipsă de sens m-au împins să îmi descopăr adevărata vocaţie, însă era nevoie chiar de cinci ani? Îmi voi răspunde probabil într-o zi la această întrebare, acum însă hai să revenim la tine.

“Legat de iubire, până la vară aș vrea 20.000 de euro. “

Cam asta e esenţa dezvoltării personale pentru foarte mulţi oameni.

Logica acestei concluzii este simplă. După ce obţin ce vor, oamenii nu sunt fericiţi. Asta înseamnă că nu au ştiut ce vor, în primul rând.

Oameni nefericiţi, oameni împotmoliţi, oameni căutând, oameni disperând.

Acesta este rezultatul la care se ajunge când nu răspunzi foarte clar, limpede, lucid şi concret la întrebarea:

”Ce vrei cu adevărat?”

Care e motivul pentru care te trezeşti de dimineaţa?

Te stresează şcoala, dar ştii de ce te duci? pentru ce te-ai apucat de şcoală şi de ce vrei să termini şi să iei diplomă?

Ţi-e greu la muncă, dar ţi-e frică să îţi dai demisia pentru că măcar acum îţi plăteşti facturile. Ştii că jobul ăsta e capăt de drum pentru tine şi nimic bun nu se va întâmpla, dar nici nu ştii ce altceva vrei să faci şi nici ce ai putea face concret ca să ieşi din cursa şobolanului, să ieşi din cursa aceasta de pe roata pe care alergi ca un hamster.

Relaţii, iubire, sănătate, fericire..câte cuvinte abstracte şi lipsite de sens.

Ce înseamnă o relaţie pentru tine? Ce înseamnă iubirea pentru tine? Ce înseamnă sănătatea, fericirea pentru tine?

Pentru că toate cuvintele şi toată dezvoltarea personală pot avea sens doar pentru cel care ştie ce vrea şi a venit la masă ca să îşi ia exact ce are nevoie în acel moment.

În marketing există un concept care se numeşte “rată de conversie”. Dacă 100 de oameni intră pe uşa unui magazin şi 1 om cumpără ceva, înseamnă că magazinul are rată de conversie din vizitatori în clienţi de 1%.

Ştii care este rata de conversie în dezvoltarea personală? Îţi spun eu: foarte mică.

Prea puţini oameni care fac dezvoltare personală au ce să arate după unul, doi sau cinci ani.

Și a cui este responsabilitatea?

Te-ai dus la cursul ăla de făcut bani, sau să îţi faci o relaţie de cuplu, sau să prinzi fluturi, ai primit ce ai de făcut ca să obţii rezultatele pe care pretinzi că le doreşti, dar tu nu ai făcut nimic pentru că brusc ţi-a pierit entuziasmul.

Hai să îţi spun un secret la ureche.

Hai, vino cu curaj, mai aproape:

”Secretul e că nu îţi doreai în primul rând să faci bani, să ai relaţie, să arăţi bine sau orice altceva ai făcut tu. Tu îţi doreai cu totul altceva şi în secunda în care te-ai apucat să faci ceea ce credeai că vrei și ţi-ai dat seama în inima ta că nu e ceea ce vroiai. Dar e greu să îţi recunoşti ţie însuţi că pur şi simplu nu ştii ce vrei sau că trebuie să renunţi la investiția făcută până acum. Aşa că te prefaci că e ceea ce îţi doreai şi apoi, încerci să te strecori pe uşa din dos, bucuros că ai scăpat de ceva pentru care nu aveai deloc tragere de inimă.”

Foarte multă lume mă întreabă ”cum să încep, care este rețeta”. Rețete nu am, însă un lucru este de bază pentru a fi o persoană fericită: Personalitatea ta.

Rămânem într-un job nepotrivit, în relaţia nepotrivită în situaţia toxică pentru că am investit deja timp, energie, bani fără să luăm în considerare costurile uriaşe care vor urma.

Mai bine ieşi dintr-o situaţie în care deja pierzi când ai pierdut puţin decât când ai pierdut mult.

Mai bine ieşi când ai pierdut 100 de lei, decât când ai pierdut 500 şi mai bine ieşi când ai pierdut 500 decât când ai pierdut 5000.

Oamenii însă nu ştiu când să se oprească şi de obicei e nevoie să piardă totul pentru ca să îşi reconsidere poziţia.

Mai bine mai târziu decât niciodată.

Cum ne definim greșit scopurile și valorile și cum investim totul într-o situație pierdută dinainte de a începe.

Tu poate vrei doar să fii liber, dar ai văzut şi ai auzit că banii te eliberează, aşa că te-ai gândit că vrei să te apuci să faci bani şi într-o zi o să fii liber.

Dar tu nu vrei să faci bani, ci doar să fii liber.

Viaţa are un fel ciudat de a fi. Nu te sprijină în lucrurile pe care NU vrei să le faci cu adevărat. Tu vrei să ai afacerea ta, să fii antreprenor şi apoi vrei să îţi trăieşti în sfârşit viaţa liber.

Hai să te întreb, cum crezi tu că vei putea să susţii munca de ani de zile, 10 ore pe zi, să îţi dezvolţi abilităţi despre care ştii că nu vei mai avea nevoie în momentul în care eşti ”liber” dacă nu simţi că activitatea în sine este eliberatoare?

Dacă tu vrei să fii liber şi te înhami la o muncă în care te simţi sclav, cam care care crezi că vor fi consecinţele?

Să devii liber privind prin prisma banilor care îţi vor permite să nu mai munceşti, e un pariu pierdut aproape din start pentru că munca necesară din punctul în care eşti în punctul în care vrei să ajungi te va absorbi cu totul. Vei intra în competiţie, vei avea eşecuri, vei face sacrificii. Poate 3, poate 5, poate 20 de ani.

Sunt şanse mai mari să mori de necaz, stres şi epuizare făcând ce nu îţi place înainte să atingi libertatea dorită prin bani decât să ajungi să te bucuri cu adevărat de libertatea atât de mult dorită.

În acest caz, aşa cum spuneam, e nevoie de curaj să îţi defineşti cu adevărat ce înseamnă libertatea PENTRU TINE, în cazul tău particular.

Poate înseamnă să trăieşti cu resurse puţine, bucurându-te mai puţin de bani şi lucruri materiale însă fiind împlinit şi satisfăcut pentru ce trăieşti în acest moment, în prezent, libertatea după care eşti atât de însetat.

Şi POATE, trăind atât de împlinit şi fericit momentul actual pentru care nici nu a fost nevoie să faci vreun efort, începi să vezi oportunităţi, să îţi trăieşti vocaţia, să îţi dezvolţi abilităţi din plăcere şi să începi să câştigi bani fiind de folos.

Niciodată nu vom câştiga jocul vieţii făcând inginerie inversă.

Dacă pentru tine cel mai important lucru este libertatea, vei pierde dacă mizezi pe orice alte acţiuni care nu îţi respectă libertatea. E ca şi când tu eşti liber, şi îţi spui că vrei să devii sclav pentru ca într-o zi să devii liber. Devenind sclav, s-ar putea să uiţi sub loviturile de bici care era misiunea şi scopul în primul rând şi să devii rătăcit şi amnezic.

Şi dacă privim un pic în jur, lumea e rătăcită şi amnezică.

Cum e cu banii şi libertatea, la fel e şi cu oricare alt domeniu.

Vrei să arăţi bine şi te înhami la un program de sport, îţi iei antrenor, te pui să mănânci roşii cu salată şi toate astea sunt pentru că tu defapt vrei să primeşti iubire şi ai văzut/auzit că oamenii care arată bine, îşi găsesc parteneri mai repede.

După o săptămână de eforturi cu diete şi sport, nimic. Nu ai mai multă iubire. După o lună, iar nimic.

După 6 luni de chinuri, arăţi super bine şi iată, mergi vara la mare şi cineva e atras de corpul tău. Vă distraţi, tu simţi că în sfârşit se aliniază stelele, ajungeţi să faceţi sex şi după un weekend, toată lumea revine la viaţa de dinainte.

Simţi că nu s-a schimbat nimic, dimpotrivă, golul din inimă acum e şi mai mare. Ai rupt sala şi dietele timp de 6 luni, arăţi cum scrie în revistă, şi totuşi iubirea e mai departe de tine ca oricând.

Păi nu îţi bagi picioarele în el sport şi dietă şi te înfigi în borcanul cu Nutella şi în shaorme la mic dejun, prânz şi cină?

Hai să mai îţi şoptesc un secret:

Dacă nu faci sport şi nu mănânci sănătos pentru că adânc de tot în inima ta ai găsit motivele pentru care să faci aceste lucruri PENTRU TINE, vei eşua.

Niciun antrenor, program sau curs pentru sport şi nutriţie nu te vor ajuta să ai parte de mai multă iubire.

Am dat exemplele cu bani, libertate, sport şi iubire pentru că ne sunt cele mai la îndemână şi sunt comune, dar te asigur că e la fel pentru orice altă dorinţa a ta.

În spatele unei dorinţe, se ascunde o altă dorinţă. Daca pui botul la primul impuls, s-ar putea să mergi pe un drum care se va dovedi steril şi vei descoperi ca ai irosit timp, energie şi resurse.

Cheia pentru majoritatea frământărilor tale, stă în răspunsul la o singură întrebare:

Ce vrei cu adevărat?

Nu te repezi să răspunzi, pentru că la fel ai făcut şi până acum şi nu prea ţi-a ieşit.

Imediat facem un exerciţiu care sper eu că te va ajuta să pătrunzi mai bine în esenţa a ce vrei tu cu adevărat.

Poate te întrebi ce anume funcţionează din toate tehnicile şi exerciţiile de psihologie, dezvoltare personală, din toate metodele, ce e potrivit şi ce nu pentru tine?

Am să îţi spun ce merge pentru tine.

Totul merge pentru omul care ştie ce vrea şi nimic nu merge pentru cel care nu ştie ce vrea.

Din momentul în care am ştiut exact ce vreau şi ce mă face fericit, când am ştiut care e misiunea şi vocaţia mea, întreaga viaţă a devenit incredibil de frumoasă, simplă şi plină de sens.

Când ştiu ce vreau, găsesc în fiecare om, carte sau articol, film, melodie câte ceva care să mă ajute să fiu mai aproape de ceea ce vreau.

Mai mult, ştiu să las deoparte tot ceea ce îmi consumă timp, energie şi bani inutil pentru că nu e ceea ce vreau.

Cu alte cuvinte, să ştii ce vrei este primul mare pas spre a avea discernământ. Chestia aia pe care o au oamenii mari, adulţii. Cei maturi emoţional.

Discernământ – adică abilitatea de a selecta şi alege ceea ce e bun pentru mine şi ce nu la un moment dat.

Există vocaţie sau nu există?

Pentru cel care ştie ce vrea, nici nu se pune problema. Îndoieli că vocaţia există, îndoieli că împlinirea vine din a oferi valoare celor din jur şi că iubirea vine din a dărui după ce ţi-ai asigurat ţie surplusul, au doar cei care nu le-au trăit.

Te uiţi la interviuri cu oameni care au realizări, numitorul comun este atitudinea de dăruire. Dăruirea din ce am şi ce sunt care creşte în cantitate şi intensitate pe măsură ce am şi devin mai mult.

Funcţionează panoul visurilor? Sau „the secret”?

Clar că funcţionează. Dacă ştii ce vrei. Dacă nu ştii, poţi să te dai cu curul de pământ până nu mai poţi, nimic nu e bun, nimic nu merge şi nimic nu e potrivit pentru tine.

E important să pui pasiune în ceea ce faci? Dacă ştii ce vrei, inima îţi bate mai tare când te gândeşti la rezultatul final al muncii tale.

Când nu ştii ce vrei, pasiune e doar un cuvânt gol şi lipsit de sens, ca şi cuvântul “ paradox”. Nu trezeşte emoţii.

Vrei să începi cu dreptul? Vrei ca totul să aibă sens pentru ţine, vrei să găseşti ceva util în fiecare carte, curs de dezvoltare, în fiecare om şi situaţie pe care o întâlneşti?

Răspunde-ţi la întrebarea ”Ce vrei cu adevărat?”

„Niciodată nu mergi mai departe ca atunci când nu ştii încotro mergi.” J. W. von Goethe

Am pentru tine două exerciţii pe care le poţi face, care te vor ajuta să răspunzi la întrebările “ ce e important pentru mine?” şi “ ce vreau cu adevărat?”

Cunoscându-ţi valorile, mai ales pe prima, cea mai importantă, scapi de problemele de care se plâng foarte mulţi oameni din comunitatea alfa: lipsa de motivaţie, plictiseală, lipsa de disciplină şi organizare.

Când îţi trăieşti viaţa după cele mai importante valori, eşti extrem de motivat, disciplinat, organizat şi entuziast.

Exerciţiu ajutător pentru descoperirea valorilor, aici 

După ce răspunzi la aceste întrebări esenţiale, vei descoperi că între ceea ce eşti şi ai acum şi ceea ce poţi deveni şi avea, există o prăpastie, poate mai mică sau mai mare. Această prăpastie trebuie trecută şi pentru asta e nevoie să umpli acel gol cu ceva.

Cu ce?

Cu un amestec de acţiune, plănuire şi educaţie, numit muncă. Necunoaşterea aceastei combinaţii magice ce îi eludează pe atâţia oameni, îi ţine departe de ce îşi doresc.

Doar munca nu e suficientă. Efortul nu înseamnă productivitate. Plănuirea şi educaţia sunt esenţiale ca să ştii ce faci. Umple prăpastia dintre ce eşti şi ce vrei să fii cu muncă de calitate.

Două materiale ajutătoare pentru a înţelege cum se face munca de către oamenii ce obţin super rezultate, aici şi aici

Brancuşi ne spune : „Munceşte ca un sclav, porunceşte ca un rege, crează ca un zeu”

Ce aş mai adăuga eu cu smerenie, ar fi să priveşti la orizont cu curaj pentru a găsi farul tău călăuzitor, direcţia ta, viziunea ta, vocaţia ta.

Ultima mea carte este despre vocaţie şi ţi-o recomand în caz că doreşti să explorezi subiectul şi să îţi descoperi sensul personal pentru care munceşti, te trezeşti şi exişti pe acest pământ. Vine la pachet cu 16 interviuri din partea oamenilor cu vocaţie pe care i-am cunoscut şi este cea mai completă educaţie pe acest subiect.

O poți comanda aici – http://personalitatealfa.com/carte/impulsul-pentru-vocatia-ta

Vreau să ştiu răspunsul tău, concret şi specific. Lasă-mi un mesaj, într-un comentariu, cu ce vrei cu adevărat şi ce e important pentru tine

Per aspera ad astra
Pera Novacovici

Pe mine cine mă iubește? Cine?

Hei! Nu mă aude nimeni? Pe mine cine mă iubește? Cine? Heiii!!!
Când eram mică, auzeam des poveşti despre iubire.
În casa copilăriei mele, ai mei trăiesc încă cea mai completă și mai complexă poveste de iubire din câte am auzit să existe aievea vreodată pe lumea asta mare.
..în realitate, zic, despre lumea reală vorbim, nu despre vreo balivernă nemuritoare!

Mă uitam des spre ei, iar mintea mea pătrunzătoare de copilă invidia oareșcum puterea dragostei lor.
Ştii cum simţeam? Păi mă simţeam cumva respinsă fără să cunosc în fapt respingerea, simţeam că ei consumă iubirea toată între ei, iar eu rămân astfel fără fărâmă fărâmică mică de dragoste.
Aşa simţeam.
Cred că într-un fel asta a fost şi drama copilăriei mele care m-a urmat probabil până la maturitate.
Zic impropriu dramă. Ori poate nu.

În fine, au tot trecut ani pe lângă mine, peste mine au tot venit ani noi şi tot mereu veneau cu iubirea asta crescând mereu şi tot mereu şi nu se mai oprea din creştere! şi-acum, și astăzi dacă poți să crezi, încă am senzaţia că tot se mai înalță cu câte o jumătate de centimetru cumva, tot mai crește..cu fiecare An Nou Fericit ce apare pe după neaua din ce în ce mai puţintică lately de sfârșit de decembrie!

Părinții mei încă se iubesc frumos, încă se privesc frumos cu iubire întrezărită blând în colţul ochilor, cu şoaptă de vis, cu poveste de dragoste eternă!

Asta zic! Am crescut cu iubirea plimbându-se agale tot mereu prin casa mea, casa lor, de fapt, căci de fapt iubirea lor se întâmpla acolo. ..încă se mai scrie acolo la romanul maraton a doi îndrăgostiţi adulţi.

„Dar eu? Hei! Sunt şi eu pe-aici! Pe mine cine mă iubeşte? Cine? Nu merit şi eu un zâmbet din priviri? Nu pot şi eu să fiu iubită mult aşa şi tot mereu să cresc iubire în casa asta a noastră? Hei!
Mamaaa!”

Cin’ să m-audă? Ei povesteau din nou și iar, o întâmplare seacă și banală ce le stârnea absolut total aiurea, jur! hohote de râs.. şi împleteau iubire peste iubire cu iubire şi tot aşa mereu..mereu.
Iubirea lor, dragostea lor, copilul..nimănui.

Am hotărât eu pentru mine atunci, subconștient firește, căci nu cred că aveam vreun habar eu pe atunci cum că mi-am hotărât eu pentru mine să cresc mare și când voi fi mare să reușesc eu să le întrec iubirea.
Uite-așa s-o iau la trântă dreaptă, și s-o dau de Pamânt. Iar s-o cuprind în brațele mele tinere dar hotărâte și ferme și puternice..și să-i învârtesc toți creierii pe rând, și s-o dau iar de Pământ.
..la sfârșit s-o iau de guler, s-o șterg de praf, s-o curăț bine-bine, să-i întind mâna prietenește și să-i explic că nu vreau s-o rănesc pe viață, Doamne ferește! Nici nu am de gând să-i las vreo cicatrice..ci doar am avut nevoie eu așa principial să știu că pot să o înving. Că mi-am promis de copilă.

Am mai hotărât eu pentru mine atunci când eram mică, să învăţ iubirea cap coadă până la capăt şi s-o dăruiesc cap coadă întotdeauna până la capăt şi de tot şi..dar cui?

Eu întrebam, eu răspundeam, fireşte!

„Doar cui mi-o merită! Doar cui mi-o vede! Doar cui mă aude măcar.. cuiva care mă aude şi mă ascultă şi mă ia în braţe şi mă mângâie pe cap înainte de culcare. Lui o să i-o dau eu toată, pe veci.”

” Dar oare merit să fiu şi eu iubită înapoi? Măcar un pic? Nuu! Nu pentru că iubesc eu mult de tot, doar pentru că-i exist! Că-i stau aproape dimineața, că ador să îi zâmbesc seara..că-i place lui de mine și-i e drag și..!”
” Fireşte că merit. Pentru că sunt bună, sunt caldă, sunt afectuoasă, pentru că ştiu să ascult, pentru că ştiu, am învăţat tot și..ce spui? vreau să învăţ şi mai mult de atât!.. să ştiu să iubesc cum trebuie, să învăţ să împrăștii iubire. ”

Eh..și uite-aşa au tot trecut anii..tot trec uşor uşor aşa, curg văratic peste mine..!
Nu ştiu dacă-mi vor ajunge ei să învăţ să iubesc până la capătul din capăt şi de tot, căci tot mai am de parcurs câte-o etapă, câte-un fragment, câte o frază nouă..câte ceva..aşa observ! Că pot să mai adaug încă..

..câteodată, mi se mai întâmplă câteodată, da, să mă uit în gol pe peste mine, mi se-ntâmplă să mă trezesc vorbind cu mine întrebarea copilăriei mele crescută adult printre iubire multă:

„Hei! Dar sunt şi eu aici, măi! Pe mine cine mă iubeşte, cine? Pe mine mă iubeşte oare cineva?”
Hei..
„Fireşte, îmi răspund în şoaptă. Eu te iubesc pe tine. Cel mai mult! Și mâine iarăși te iubesc..c-un pic mai mult! Nici nu-mi dau seama de ce încă mai întrebi retoric spre alți oameni. De parcă eu nu îți ajung!”

..și bine că mi-am amintit să-i sun pe-ai mei. Sunt plecați să facă un tratament la mare..mama-i cu reumatism, tata cu diabetul și-altele mai grave..off! simt așa un dor de ei, cu drag..și cu iubire multă! Tare mai țin la ei! Până la urmă, ei m-au învățat iubirea asta toată, nu?!?! ❤️

 

Mitomanul

Cunoaşteţi careva vreun mitoman?

Eu cunosc vreo 2-3 şi-i studiez mai îndeaproape, îmi par un fenomen! Nici nu ştii de unde să-i apuci, dar nu mai ai niciun pic de răbdare să le auzi poveştile, căci de atâtea ori te-ai implicat cu sfaturi prieteneşti în fantasmele lor bulversante, încât te-ai plictisit să mai descoperi enigma de prin minciunile  din ce în ce mai puţin plauzibile. Mi se pare cumva incredibil să poţi minţi atâţia prin jur, mereu şi fără vreun motiv, cu un entuziasm aparte.

Nu-mi dau seama de unde atâta nemulţumire de sine, care să te determine să tot minţi cu atâta nerușinare, mai ales după ce ţi-am explicat clar că ştiu că „exagerezi’ pe alocuri, te-am şi prins cu rața-n gură de câteva ori de asemenea când tu te jurai că-i pură întâmplare dacă măcănea vreuna pe lângă tine.

Acuma, nu ştiu ce să zic, fiecare cum este construit..! Personal mi-ar fi ruşine de mine însămi să te duc cu vorba într-un lanţ al slăbiciunilor mincinos mai permanent, ce-mi tot vin pe buze de pe peste tot și-n orice moment.

Im mare poate oamenii au un simț al penibilului, ce-l consider și firesc fie vorba între noi, ce nu-i lasă nici măcar să exagereze o situaţie, d’apoi s-o mintă chiar cu totul?!?

In fine, nu vorbim despre normalitate, ci despre o nişă de oameni ce minciunesc cu mult curaj, natural, credibili și senini în priviri..; mai rămân pe gânduri pierduți în vreun moment când gândesc probabil dacă nu cumva cu o zi în urmă au afirmat invers, dacă nu cumva cineva prezent azi în discuție nu era şi ieri prezent la aceeaşi discuţie purtată, cu acelaşi subiect..!😀

Ce motiv ai tu, mitomanul identificat deja de-atâţia oameni cărora le e jenă, săracii, să te mai expună iar și iar, simtindu-se rușinați de jena ta, nu de-alta, să povestești aiureli nejustificate permanent? Realitatăți închipuite? Fantasme??😅Păi dacă citeşti acu’ pe aici, acest articolaş despre tine, doar despre tine în rolul principal, poate-ți pui și tu în sine aceeași întrebare de mai sus, ne e rușine să ți-o adresăm direct..!

Gândește-te tu, de ce minţi în genere?

De ce-ţi este atât de ruşine cu tine, încât să nu te arăți cu adevăratele calităţi pe care, pe cuvânt de onoare, chiar le ai!

De ce crezi că reprezentarea ta autentică n-ar fi cu mult mai interesantă, de ce nu pivestești situaţii reale prieteneşte? experiențe din viața ta?! De ce nu te prezinţi din nou tu către noi, un tu real de această dată, fără vreo scuză prealabilă din vechiul sine?

Garantez că recunoaşterea adevărului tău ne-ar mulțumi suficient, astfel încât să nu-ți mai întrebăm motivele minciunii din trecut. Nu ne-ar interesa.

Am fi doar fericiţi că n-ar mai trebui să ascultăm o balivernă ce ne cam plictisea de moarte.😀