Copiii știu să ierte!

După cum deja v-am pus în temă, câștigătoarea concursului inițiat de mine împreună cu ebloguri, ce a avut ca temă de discuție blogul meu bineînțeles, a fost Cristina Lincu.Ne-am întâlnit, ne-am cunoscut, am băut un pahar de vin împreună (mai mult eu, recunosc și am hotărât să și revoluționăm blogosfera cu un interviu în oglindă!😀1..2..3.. șiii..

Cristian ionita -Ebloguri - Adina Banea - PitchMeNow - Cristina Lincu

Cum definești „blogosfera”?

Blogosfera este o replică mai reușită a lumii reale pentru că aici măștile cad, scrisul fiind cel mai frumos act de sinceritate. Citindu-i pe diferiți bloggeri, am ajuns să îi simt și să-i cunosc fără să îi fi întâlnit în carne și oase nici măcar o singură data, blogosfera oferind oricui dorește șansa de a se mărturisi pe sine prin scris. De aceea, sunt fascinată de forța cuvintelor, așa cum nu obosesc s-o spun, căci ele ne transformă în demiurgi ai propriului univers, binecuvântându-ne cu puterea lor creatoare.

De ce, cum și de unde până unde, ideea de blog personal?

Din pură întâmplare. Deși am început un blog în urmă cu mai bine de 7 ani, am renunțat repede la el. Încă nu înțelegeam pe deplin (nu că aș face-o acum) care sunt utilitatea și semnificațiile unui blog personal. La sfârșitul lui 2013, în timp ce lucram la alt proiect, am avut nevoie de o “ciornă” și așa am creat blogul meu principal armonie acvatica . Ulterior, nu am mai vrut să mă despart de el și astfel am adunat între filele sale virtuale postări diverse, dând naștere unui loc ecletic, dar care mă reprezintă în totalitate.

Faptul că scrii pe blog te-a schimbat în vreun fel? Ce influență a avut asupra ta participarea la blogosferă?

M-a schimbat în sensul că mi-am revizuit pasiunile și am înțeles că scrisul a devenit, între timp, cea mai mare dintre ele. Blogul m-a ajutat să cunosc mulți oameni extraordinari și m-a învățat lucruri noi despre on-line. Mi-a dat vizibilitate, m-a ajutat să mă orientez către personal branding și, într-o oarecare măsură, m-a disciplinat.

Generalizăm articolele din blogul nostru personal sau îl limităm și îl individualizăm în funcție doar de probleme, trăiri și nedumeriri personalizate?

Cred că depinde de stilul în care ne propunem să abordăm fiecare subiect în parte. Există articolele strict personale, poveștile, care se rezumă la experiențe individuale, dar și articolele în care se dezbat anumite aspecte, probleme, unde granița între obiectivitate și subiectivitate, generalizare și particularizare este destul de fină, fiind, de multe ori, încălcată. Personal nu mi-am propus să scriu dintr-un anumit punct de vedere pe blog. Prefer să tratez fiecare temă așa cum mi se dezvăluie mai bine în momentul respectiv. Cu alte cuvinte, las loc și inspirației să mă ghideze.

De ce îți plac copiii?

Mi-au plăcut dintotdeauna. Pentru că sunt sinceri, au un simț de observație fantastic și știu să se bucure, să se joace și să ierte. Lucruri pe care noi, odată adulți, le dăm uitării. Încerc să învăț câte ceva de ei, în timp ce, desigur, sper ca și ei să învețe de la mine. Mi-am dorit trei copii și mulțumesc Cerului că îi am. Despre ei scriu pe un blog dedicat (ghidușii.ro). Aș vrea să transmit tuturor că a avea copii poate fi și amuzant. Chiar dacă nu atunci când aceștia îți dau de furcă, măcar după, când povestești întâmplarea. Este important să o faci cu o notă de umor și autoironie, asta te ajută să continui cu zâmbetul pe buze.

Femeie de carieră sau ne este suficient femeie mamă cu normă întreagă, pentru o stimă personală ridicată?

Este o alegere personală, însă, indiferent de ce alegem, probabil că mereu ne va lipsi și reversul medaliei. Admir mamele care reușesc să-și dezvolte și cariera, păstrând un echilibru între acesta și timpul dedicat familiei, chiar dacă nu este ușor deloc. Și dacă nu carieră, cred că este important să te poți dedica măcar unei activități care să te reprezinte, în afara căminului.

Fericirea este un lucru mărunt?

Nu “este”, ci “rezidă” în lucrurile mărunte, dar importante.

Gânduri în preambul de somn cotidian.

…de liniște, armonie și bucurie în sufletul și viața fiecăruia.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Două cuvinte și-o prefață

Bună dimineața!!

M-am trezit cu noaptea-n cap, cum nu-mi prea stă în obicei și nu-mi place deloc când mi se-ntâmplă astfel; nici strop de cafea nu am prin casă, am răscolit toate dulapurile, sperând măcar o linguriță fără cofeină.
Dar n-am avut noroc să aflu..!
Am de făcut astăzi o mulţime de treburi casnice, am tone de scris și nu-mi găsesc vreo inspiraţie! M-am trezit întoarsă, fără idee de subiect, darămite de subiecte!
Aşa păţesc de fiecare dată când sună ceasul devreme, cu trebuinţă de sculat neapărat, cu obligaţii de îndeplinit eu singură droaia toată de responsabilităţi cotidiene.

Ahhh..!! Şi bine că mi-am amintit să trec în lista asta lungă, şedinţa cu părinţii, pe lângă temele de la română, pe lângă de-nvăţat la geografie, plus și istorie parcă avea..?!?

Daaaa..! Am copil mare, în clasa a v-a, iar acum nici că trebuie scăpat din mână, se pierde altfel, devine uşor-uşor comod, din ce în ce mai superficial apoi şiiii, cât ai pocni din palme și fără să conştientizezi, dar nici măcar nu-ți dă prin cap, uite-aşa!!.. deodată, brusc, afli cum că din toamnă nu merge la liceu, ci mai rămâne înc-un an în Şcoala Generală!
Ehhh!! Firește că știu că exagerez, probabil că lucrurile nu s-ar înfățișa cu viitor atâta de dramatic, dacă nu mă mai ţin scai acuma, dar și morţiş de Radu, să fie premiant mereu.
Doar că asta sunt de când mă știu, mai precaută cu un centimetru poate, decât ceilalți.
..la fel procedez şi cu soţul, identic procedez!
Principiu principial de-al meu, pare-se, atenţia asta sporită vizavi de cei mai dragi oameni din viaţa mea.
Păi ăsta mic îmi trebuie crescut mare, neapărat frumos sufletește, învăţat despre reguli morale dar și despre importantul unei culturi cât de cât pe-acolo zic, ce se formează din manuale; pe de altă parte, și celălalt, neapărat și el, îmi trebuie ţinut aproape de familie, în evoluţie permanentă de cuplu.
Aşa zic eu că-i must have-ul, pentru a fi împreună fericiţi, amândoi fericiți, şi nu doar unul separat, adică el, în speță..hmm!

Tot astăzi, mă mai văd cu o prietenă bună de-a mea, Kayla..! Îmi povestea cu năduf aseară că-i plină de necazuri cu tipul ăsta nou pe care și l-a pricopsit de pe nu știu unde naiba, de vreo două săptămâni incoace..! Doamnee..! Că n-o-nţeleg deloc pe fata asta, dar serios mi-e greu până și mie s-o duc toată pân’ la capăt întru totul..!!
Face numai alegeri nepotrivite! Are obsesie vizavi de bărbaţi ce o curtează sexual, dar doar atât, care-o provoacă permanent cu tot soiul de picanterii sexuale, jocuri erotice ciudate..sau, hai să spunem politicos, c-ar fi inovatoare, mai neobişnuite decât obișnuitul.
„Evoluate” le spune Kayla, cu atitudine ce vrea sa spună despre ea cum c-ar fi ea persoană evoluată, fără vreun doar și fără poate!!

IMG_1095

Daaaa..! Am copil mare, în clasa a v-a, iar acum nici că trebuie scăpat din mână, se pierde altfel, devine uşor-uşor comod, din ce în ce mai superficial apoi şiiii, cât ai pocni din palme și fără să conştientizezi, dar nici măcar nu-ți dă prin cap, uite-aşa!!.. deodată, brusc, afli cum că din toamnă nu merge la liceu, ci mai rămâne înc-un an în Şcoala Generală!
Ehhh!! Firește că știu că exagerez, probabil că lucrurile nu s-ar înfățișa cu viitor atâta de dramatic, dacă nu mă mai ţin scai acuma, dar și morţiş de Radu, să fie premiant mereu.
Doar că asta sunt de când mă știu, mai precaută cu un centimetru poate, decât ceilalți.
..la fel procedez şi cu soţul, identic procedez!
Principiu principial de-al meu, pare-se, atenţia asta sporită vizavi de cei mai  dragi oameni din viaţa mea.
Păi ăsta mic  îmi trebuie crescut mare, neapărat frumos sufletește, învăţat despre reguli morale dar și despre importantul unei culturi cât de cât pe-acolo zic, ce se formează din manuale; pe de altă parte, și celălalt, neapărat și el, îmi trebuie ţinut aproape de familie, în evoluţie permanentă de cuplu.
Aşa zic eu că-i must have-ul, pentru a fi împreună fericiţi, amândoi fericiți, şi nu doar unul separat, adică numa’ el, în speță..hmm!

Tot astăzi, mă mai văd cu o prietenă bună de-a mea, Kayla..! Îmi povestea cu năduf aseară că-i plină de necazuri cu tipul ăsta nou pe care și l-a pricopsit de pe nu știu unde naiba, de vreo două săptămâni incoace..! Doamnee..! Că n-o-nţeleg deloc pe fata asta.

Ideea e că îi cam place să se-alerge tot mereu cu bărbaţi noi, adoră să trăiască în nelinişti, nu-i place neam să stea în statut echilibrat de femeie normală, ba mai mult de-atât, pare că urăşte din tot sufletul ei feciorelnic, tradiţionalismul cu tot ce-nseamnă și ponoase ce se trag din el.
Fie vorba între noi, mai degrabă am senzația că un pic de tradiționalism pe ici pe-acolo, merge picurat nițel, iși are sensul lui, zic, nu?
În fine!

Acuma, sper să nu se-nțeleagă în concluzie cum c-aş judeca-o în vreun fel, ci doar că personal, aş trăi  destul de dificil în condițiile în care aş plimba de mână zile din viaţa ei.
Mult prea palpitantă, contradictorie, sucită, agitată..cu totul deliciooasă..! asta-i Kayla..! n-ai cum să n-o adori, n-ai cum să n-o iubești, odată ce ai cunoscut-o!
Și-o să vă vedeți că am dreptate..!! Nu-mi stă-n caracter să fabulez defel, de ce aș face-o-acum, în prime rânduri de poveste?!

Dar, apropo, știi cine-s eu?? Că m-am grăbit să ți-o explic pe Kayla, d’apoi eu??

..păi mare năzbâtie de femeie mi-am hotărât să fiu, încă din copilărie am fost nonconformistă, de când nici nu știam ce-nseamnă „a fi nonconformist”, acționam pe principii liberale, aveam propriile reguli și principii, în care am crezut dintotdeauna că mi-ar fi adecvate. Și-i de-ajuns.

De fapt, aşa mi-am propus, dacă nu mă-nșel, fix la ultima oră de dirigenţie dintr-a 12-a, când ne-a întrebat diriga  „cum ne vedem noi peste 20 de ani!”
M-a buşit râsul instantaneu. Așa întrebare banală?!? Nu vă sună revoltător de învechit?!? Cel puţin mie așa mi-a trecut în percepţie tonul dânsei întrebător, curios, dar și iscoditor, cu virgule subliminal strecurate, printre cuvintele destul de seci.

Astfel, am și decis să răspund eu prima, pentru a da tonul mai apoi și celorlalţi; pentru a avea curaj ei să îndrăznească să-şi impună pe rând perspective viitoare moderniste, şi nu să le afirme cumsecade pe cele uitate într-un colț de casă veche, de către străbuni.

„Eu ştiu cum voi fi exact, doamna dirigintă!! Voi fi cu siguranţă o femeie tânără, chiar mai simpatică decât sunt astăzi, cu sexualitate crescândă deşi voi avea spre patruzeci de ani, voi fi o femeie cool în atitudine de mămică, şi mai interesantă în statut de soţie. Pentru că voi fi cu siguranţă în parteneriat stabil, cu partener ce-mi va adora inocenţa copilului împletită cu maturitatea înţeleaptă a adultului.”

..ce drăguț am punctat, nu?!? Nici nu știam că știu atâtea chestii de pe la 17-18 ani….:))

„În plus, cred că voi ajunge designer vestimentar! Unul renumit, firește!”

..şi astăzi când îmi amintesc momentul ăsta abia povestit, mă amuză încă reacţia dirigintei, pe care-am iubit-o mult și din tot sufletul. Om minunat, bun pedagog, un extraordinar psiholog totodată!! Foarte multe mi-am însușit din verticalitatea dânsei, i-am
admirat întotdeauna obiectivitatea și corectitudinea, modul firesc și răbdător, cum asculta cu bunăvoință și înțelegere probleme ce măcinau copilul aflat în etapă importantă de viață.

În fine, mi s-a împlinit predicţia până la capăt, exceptând partea cu job-ul, pe care n-am adus-o nici la stadiul de studiu măcar. Am început multe, dar nu m-a pasionat nimic din ce mi-a fost sugerat de către părinți că..”ar trebui, este necesar, și asta faci și punct…!! Ia mai lasă-ne în pace cu gărgăunii ăștia de actriță, i-auzi la ea!! Doamne Maica Domnului ce nebunie, dar ce toane are și fata asta a noastră.”
Hmm..! nu eram cu toane, aveam doar nevoie pentru mine să dau la teatru, mă atrăgea să mă fac actriță, asta simțeam eu că mi-e necesar. Și punct.
Dar am picat.
N-am apucat să mă fac nici creatoare de modă, am rămas totuși interesată de haine altfel tot mereu, ale designerilor ce sunt cu doi pași  înaintea modei, asortate nonconformist, cum într-adevăr m-am păstrat a fi conștiincios, de foarte mică.
Iar cu sexul și sexualitatea..binişor și-aici, aș zice, stau pe roze evoluționiste..! ca să nu zic extraordinar, și să exagerez probabil, cine știe ce interpretați voi mai apoi?!? Păi nu-i mai bine să-mi păstrez eu un gram de modestie pe alocuri?!? Cu pic de curiozități nedeslușite prea din timp, grămadă?!?

Revenind la ziua de astăzi, căci deja mă doboară gândul complicațiilor ce mă așteaptă, mai am azi o întâlnire; tot așa, cu un prieten  bun, un prieten de familie, Marco, dac-ați auzit de el!
Un veritabil Kayla masculin, de altfel.

Aşa suntem toţi, de fapt..ia stai așa!! am tras acum rapid concluzia. Ne formăm pattern-uri de oameni preferaţi şi nu le schimbăm orice-ar fi şi orice s-ar întâmpla în viaţa asta..!!
Avem, categoric conturat de mici copii, pattern-ul pentru partener, apoi pattern pentru prieteni favoriți, compatibili nouă, un pattern, cu certitudine configurat și el, chiar până și pentru noi înşine..iată ce concluzie am reuşit să trag acum, într-un zâmbet lătăreţ ce simt cum îmi destinde chipul tot..!!
Și nu de-aia m-a copleşit o voie bună în crescendo acum, doar gândul la Marco, m-a binedispus cumva.
Este ceva incredibil omul acesta..! Macho man-ul consacrat al Bucureștiului, cu diferența că el ar prefera să fie, categoric îi trebuie să fie, un Casanova. Doar că un Casanova aşezat în ordine, cu familie cu tot, orânduit cu soaţă, cu un copil ori doi pe lângă casă..și-n rest, în linii mari, asemuit întru totul cu personajul legendar.
Cum sună asta?? Deplasat? Un pic?
Firește! Pentru că el nu înţelege cum ori de ce se face, ca nicio femeie să nu se simtă confortabil visând la o legătură serioasă în cuplu cu Mister Casa-nova.

Păi ce femeie crezi că și-ar dori, măi Marco dragule, un fluşturatic afirmat cu mândrie de el insuși chiar, jurat a fi forever, cuceritor pe viață?!?
Păi ce femeie normală la cap și în toate mințile, să vrea de tot și pentru totdeauna un bărbat așa de special..hahahah..! – că știu că știi că nouă chiar ne ești destul de fooarte special- în rol de stâlp al familiei, de mascul asumat și responsabil pentru fericirea amândurora?!?

Printre altele, fac repede o confidență..e secret, dar cum  aici am hotărât să nu avem secrete…Kayla a avut o perioadă când a cochetat cu ideea de  Marco în cuplu.
Dar nu..!n-a fost să fie pe termen lung, deși speram cu toții ca dintr-o lovitură să-i potolim pe amândoi! Dar nu s-a putut! Scoteau cuţitele permanent unul la celălalt, ba ascuţea unul, ba ascuţea al doilea câte trei deodată…!
În dormitooor în schimb, nu vreți să știți câte lucruri impresionante se tot întâmplau!! Daaa..!..ieşea mereu câte-o ditamai  povestea mirabolantă când mi-o confesa Kayla impresionată, cu fericire orgasmică impregnată pe tot chipul ei îmbojorat, datorită aducerilor aminte de cu seară-n urmă!
Mai-mai că și invidiam trăirile lor speciale, uitam cu totul că nici ale noastre nu-s deloc de lepădat!!
N-avem, ce-i drept, chiar fulgere orgasmice mereu, ne mulțumim cu ceva chestii mai normale; nici nu străfulgerăm concomitent tremurături multiple tot mereu și împreună în același timp, dar stăm cum trebuie, cel
puțin până acum, la capitolul acesta.

Eh!! Într-un final au hotărât, Kayla cu Marco impreună, că-i mult mai bine să rămână ei prieteni, doar atât!
Deși, tot între noi, mai pe ascuns vă spun din nou, că mai apar priviri flirtate, cu zâmbet subânțeles, cu sens despre care aș zice eu așa, că nu-i chiar o normalitate de comportament amical.:))

Hai că m-am întins cu vorba şi uite cum reușesc eu sa întârzii la prima întâlnire importantă a mea de astăzi.
M-au contactat niște doamne de la Clubul Mămicilor, pentru un parteneriat pe parte editorială evident, dar și pe work-shopuri, să vedem, că n-am reţinut exact chiar  ce și cum, dau o fugă să dezvoltăm subiectul face to face..!!

Ahhh!! Și uite cum uitam să spun de ce n-am ajuns designer renumit, așa cum visam mică fiind, să profesez când voi fi mare..!!
M-am apucat de scris, e mai comod momentan.
Mâine..nu ştiu ce voi face însă, v-am spus deja că-s o nonconformistă imprevizibilă.
Așa voi și rămâne..!!

Vă-mbrățișez vesel, cu mult drag!!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Normalitatea obișnuinței

..ori mai degrabă anormalitea ei!

Nu ştiu cum reuşim noi dar facem cumva ca oamenii cei mai apropiaţi nouă să ajungă la un moment dat să ne treacă neobservaţi.

Uite..ia gândește-te de câte ori nu ţi s-a întâmplat să te întâlneşti după mai multă vreme cu un cunoscut mai îndepărtat de-al tău, care nici bine nu apucă să te salute cum trebuie, că-ți și remarcă eforturile nemâncate, depuse timp de-o luună întreagă, ce ți-au determinat scăderea în greutate cu  2 kg. Neobservabile de altfel probabil pentru o majoritate de oameni dintre cei mai apropiaţi dar atât de extrem de vizibile în acelaşi timp, pentru nişte străini.

Ştiu..ştiu ce vrei să spui acum în încercarea  de a te scuza că n-ai remarcat..păi dacă nici eu nu te cunosc, atunci cine să te mai cunoască pe tine?😉
Păi dacă tu nu observi că eu nu mănânc de-o lună şi c-am slăbit nemâncand atâta cele 2 kg de pe şolduri, atunci cum să m-aştept eu de la alţii să vadă acest lucru?

Așaaa.. reîntorcându-mă la ce voiai tu sa spui iar eu nu te-am lasat pentru a nu întrerupe o idee bună ce mi se contura prin cap, revenind deci în acel punct, subliniez cu litere de tipar că scuza ta cu obişnuinţa nu prea mi-e credibilă.

„Când stai prea aproape şi mereu împreună cu cineva, este şi normal să nu mai observi permanent toate nimicurile la celălalt”.

Hihihihi..!!..asta voiai să-mi spui, nu? Am ghicit? Te-am ghicit ori nu?
Hai că nici nu era greu, zic!..daar..să ştii că nu tot obişnuinţa ne ţine departe unul de celălalt în genere, că ea nu ne mai lasă să ne observăm.

Nicicum obişnuinţa mea cu tine şi viceversa nu-i vinovată pentru faptul căă tuuu nu mă mai priveşti curios pentru că nu te interesează să observi cum mai sunt eu.
..ori pentru că nu mă mai îmbrăţişezi cu atingere seara când mă culcuşesc în pat pe lângă tine pentru a începe un vis frumos şi cald eu în noaptea aia, cu tine neapărat rezemat în mine fizic, dar şi în gând pe de altă parte..ziceam deci că eu nu cred că obișnuința prea multă cu mine duce la neîmbrățișarea ta cu atingere ori că  din cauza ei nu-mi mai percepi forma atingând-o, ci doar o laşi atinsă din obişnuinţa gestului şi nu a nevoii de îmbrăţişare cu mine seara, în fiecare seară înainte de culcare.

Aici probabil că se și face diferenţa între noi.

Eu văd dacă într-o seară tu eşti mai obosit, observ și tristețea de pe chip a vecinului nostru de la 6 de care nici nu-mi pasă afectiv în vreun fel, iar toate astea pentru că mă uit la voi cu grijă curioasă.
Sunt curioasă să vă surprind starea de astăzi, să vă înţeleg cum v-a trecut ziua de bine ori dimpotrivă, anapoda, să observ dezamăgirea sau neliniștea sau fericirea din priviri.
Să văd dacă mai sclipeşte bucurie ori dacă nu cumva a dispărut îmbrăcată în nişte ochi goi ce caută doar alinare.

Nu obişnuinţa faptului că trăim unul lângă celălalt în aceeaşi casă ne va determina să nu ne mai observăm unul pe celălalt atunci când ne trăim noi viaţa în fiecare zi în casa noastră, trecând-o pe lângă noi nepăsători.

..ci mai degrabă obişnuinţa faptului că ne-am obişnuit să nu ne mai bucurăm unul de celălalt, să ne uităm unul peste celălalt, să ne atingem pentru că aşa ni se întâmplă din greşeală să ne atingem întâmplător şiii..pentru că aşa ne este normalitatea atingerii noastre de cuplu de 10-20 ori 50 de ani, mereu aceeaşi şi la aceeaşi oră întotdeauna şi în acelaşi loc şi în aceeaşi parte a corpului. 

Devenim un câine al lui Pavlov unul pentru celălalt la un moment dat, dacă nu mai suntem curioși unul despre celălalt la un moment dat.

O relaţie de cuplu ori o relaţie de prietenie bună ori..orice fel de relaţie care implică sentiment cu emoţional și afect, se creşte de la zi la următoarea zi, mereu cu încă câte-un pic.
Din oră în oră îţi mai dă prin cap un amănunt să i-l adaugi pentru a nu fi cenuşie şi banală relaţia aceasta care pentru tine este atât de importantă..ştii ce zic?
..că vorbesc cam alert şi cam grăbit pentru a nu-mi pierde vreun cuvânt esenţial în explicaţie şi-n argument..şi mi-este teamă ca nu cumva astfel pe de altă parte, să pierd din coerență..mă grăbesc să spun tot absolut, asta-i ideea, n-aş vrea să uit ceva şi să constat după nu ştiu cât timp că ceva-ul ăla pe care nu l-am trăncănit în argument eu astăzi, era ditamai detaliul care contura de fapt ideea principală…

În fine, cert este că aşa cum noi oamenii putem deveni adulţi cu frustrări adunate în parcurs de evoluţie a noastră matură, tot la fel şi relaţia noastră ne poate crește problematic, poate aduna conflicte interioare care ne mocnesc şi lucruri de spus cărora nu le-am găsit însă niciodată momentul să le spunem.. și uite-așa astfel reușim să ne creştem noi o relaţie frustrată şi total defectuoasă.

Un alt argument pentru a întări cele scrise mai sus, ar mai fi şi obişnuinţa asta a noastră de a ne crea obişnuinţe care să ne spună în mod obişnuit că celălalt ori ceilalţi s-au obişnuit să nu ne mai vadă/simtă/atingă/mângâie/iubească.. „Și asta e, n-avem ce face! nu putem schimba nimic, căci așa este normal!”

Normalitatea însă nu este asta! Normalitate este doar ceea ce consideri tu că e normal, ceea ce vrei tu să observi că există, ceea ce-ţi doreşti tu să trăieşti..ceea ce vrei tu să auzi şi la alţii mai apoi că îţi confirmă ceea ce tu preferi să auzi, prin confirmările acestea ale lor bucurându-te apoi că ai dreptate atunci când spui că „asta-i de fapt, da, asta-i normalitatea!”
Dacă te vei înconjura numai de oameni trişti, ai putea crede că viaţa este numai tristă.
Dacă vei ţine aproape numa’ nefericiţi, vei avea senzaţia că nu există fericire.
Dacă bagi în seamă numa’ oameni care nu iubesc, vei spune că iubirea este de fapt un banc.
Și așa mai departe.

..se mai întâmplă câteodată și să căpătăm obişnuinţa lucrului nostru important câștigat cu greu şi să ne obişnuim ușor să-l uităm după aceea în importanță pentru noi.
Să uităm cât am luptat cândva tocmai pentru a ajunge într-o relaţie crescută vesel şi deloc obişnuită cu banalul din relaţia altora pe care-i observăm mult prea obişnuiţi cu (ne)fericirea lor.
..așa de obişnuiţi încât nici n-o mai salută, nici nu şi-o mai îmbracă gros când se schimbă anotimpul cald, n-o mai zăresc când e neliniştită şi anxioasă, n-o mai percep apoi cu risc de pierdut, ci doar cu maxim de risc obişnuit.

Normalitate.

Dacă ne vom obişnui să nu ne mai observăm cearcănele unul celuilalt…ne vom obişnui să trăim şi fără să ne observăm zâmbetul.
Ne vom obişnui totodată şi să devenim nişte leneşi care s-au lăsat înveliţi în obişnuinţa unui trai cât de cât pe-acolo, nici prea prea nici foarte foarte şi care au uitat obişnuinţa înnoirii fericirii cu noi etape de fericire superioare, nedesluşite până acum vreodată.

Şi cum îţi spuneam la început de expunere de lucruri importante pe care ne obişnuim să ni le pierdem considerându-le detaliu, aseară am încheiat o cură lungă de slăbit care m-a secătuit de vlagă şi m-a umplut de oboseală și m-a obișnuit cu foame..!….dar măcar am slăbit naibii alea 2 kg de pe şolduri..că urat se mai vedeau, mă obsedau şi dacă nu le oglindeam cumva, atât de tare mă agasau! ..hihihihihi..! Dar le-am dat jos pân’ la urmă!! Ai remarcat, nu?
Nu-mi stă mai bine aşa mai suplă?
Ia pune mâna să vezi ce mijlocel fără pic de pufoșenie grasă am eu acum! Tralalala..!
Măi, dar tu  m-auzi? Sau nici nu observi măcar că eu vorbesc cu tine?
Uuof! Eu cred că s-a obişnuit cu vocea mea atât de tare, că nici n-o mai aude!! 😅😅

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Cârcotași1 reader now

Fierb cafeaua deja! Bună dimineața!
Voi? Voi cum sunteti astăzi, oameni frumoși?
Știi ce mă gândesc în minutul ăsta? Că nu-i ințeleg deloc pe cei care aruncă cuvintele cârcotașe cu tentă negativă și suficient de critică ori dezapreciativă pe news feed-ul altora.
Nu-i pricep pe oamenii care se bagă-n seamă prin comment-uri care sugerează că le creezi o grimasă nouă și urâcioasă everyday cu vreun text de pe pagina ta de blog si fb personală, pe care nu-mi dau seama de ce-l citește insă cu atenție sporită până la capăt😅 !!
Am un prieten bun, căci de aici și gândul ăsta de astăzi care primește frecvent comment’uri din astea:
„Cine ești tu, mă, să vorbești? Cine crezi că citește căc….tău? Toți „proștii „î-și” fac blog, frățică!”

Vouă cum vi se par oamenii ăștia? Și mă refer cu predilecție aici la persoane care aruncă injurii, nu la cei care au de disputat o controversă ori care nu sunt în asentiment.

Deci? Ce să răspunzi la așa ceva? Sau să te abții mai bine în replică?
Mie mi-ar fi greu să tac, recunosc!Hahahah..!

..bieții nesuferiți de serviciu doresc să admonesteze neapărat câte ceva ori pe câte cineva din senin și brusc, fără vreo altfel de interacțiune în genere, în timp ce-și beau cafeaua încruntați!😄

Te ceartă, îți explică cum ești tu un mare prost ce se crede un extraordinar de mare deștept, cu aere multe de intelectual deși se vede de la 10 poste că de fapt ești un patru clase și-un semestru de liceală si..uite tot așa mai departe se trezește in fiecare dimineață câte unul născut trist și iritat și agasat de oameni normali si banali ce-și scriu și ei gânduri prin vreun status ori textuleț cu aer mai poznaș și jucăuș ori doar îndrăgostit, de multe ori etern și rareori vremelnic.

La final de frază ne..lalocul ei, să spunem, care dovedește de obicei un minus de cei 7 ani de acasă, mai găsești și câte un imperativ:
” Cerșești atenție și tu măi, prostălăule!..fără stil și fără carte! Stai un banca ta de idiot! I-a uite la el..nici să te imbraci nu ști!”

Hahahah..!

Iar dvs, v-ar trebui ceva meditații la română, zic!😅😅
Păi vezi, asta nu prea înțeleg eu..de ce nu-ți agăți tu in cuiul tău din casa ta, toată răutatea și
toată cârcoteala asta nașpa ce te caracterizează, critica despre alți oameni necunoscuți?? Mmm?
Păi de ce nu citești dumneata ce te inspiră și nu invers tot mereu, de ce nu-ți scrii mai apoi gândurile negre și răutăcioase printr-un jurnal mai personal, zic, decat sa te faci pe-aici de râs?
De ce vrei dumneata să atragi atenția pe feed-ul personal al oamenilor care tot cerșesc și ei, sărmanii, na! un pic de atentie pentru „a-și ridica stima de sine scăzută’?
Lasă-i pe ei în treaba lor, zic! Cu ce te-ncurcă? De ce trebuie să înjuri și să descarci cuvinte urâte din gândul tău neliniștit ce poartă grija altora?
Eu așa aș face, pe bune dacă m-aș complica cu vreun prostănac din ăsta care habar n-are nimic de capul lui!
Dacă aș fi în locul deranjaților revoltați, jur dacă nu mi s-ar părea o idee interesantă să-mi fac un blog deștept și inventiv unde aș putea să desfășor tot ce am eu chef pentru a-mi elabora și eu un pic un scriitură intelectuală complexele de superioritate și autosuficiența!
Hahahah! Și uite așa m-aș distra eu singurel în fiecare zi, împletind cuvinte ironice și inteligente la adresa oricui aș simți nevoia să-i trântesc o replică acidă..! Tot astfel nici n-aș mai fi obligat să citesc texte aride și fără esență, unde fraierii desfășoară aberații terne și nonsensuri și subiecte de rahat!

Viața este simplă, doar noi o complicăm!😊


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Despre noroc1 reader now

IMG_1161

Cred cu tărie că n-ai şansa norocului mereu, ci doar o dată-n viaţă.
Norocul vine şi pleacă.
Aşteaptă să-l vezi astăzi, să-i simţi vibe-ul.

Îţi dă răgaz şi mâine..stă după colţ ascuns apoi poimâine.
Tot speră că-l vei simţi cumva, că-ţi va plăcea apoi de el..cum lui deja îi place-un pic de tine.

Dar câtă răbdare să aibă??!?

Te hotărăşte într-un final a fi un indecis vremelnic, cu ne’dorinţă de a-ţi însuşi fericirea; pe care iată!! o ai sub nas şi nu numai că n-o vezi, dar o mai şi confunzi cu nefericirea.

„Ce fel de om e ăsta?”se-ntreabă atunci în sinea lui norocul tău.
Se tot învârte de ceva vreme pe lângă tine, gânditor.
Nu-ți simte sensul.

De ceva vreme se tot învârte în cerc pe lângă tine și se plictiseşte stand în loc.

Norocul este jucăuş. Glumeşte amuzat în speranţa că totuuuși..îl vei remarca cumva.
Dar de unde!!
Tu nu ştii de glumă. Eşti serios. Prea serios.
Insistă însă, Norocul..a mai şi pus pariu cu iubita sa că te va convinge cumva că doar el şi numa’ el îţi e menit.

Se tot împiedică de tine, îţi aruncă momeli, îţi vine noaptea-n vis explicându-şi rolul pozitiv prin viaţa ta atât de blazată şi neinteresantă fără el dacă..nu-l bagi curând în seamă..!!
Te bate pe umăr, te trage de urechi în somn..se aşază pe tine când clipeşti în vis..şi-ţi face cu ochiul interpretând rol ghiduş de personaj pozitiv de prin..Shakespeare..!!
A citit şi el „Visul unei nopţi de vară” la impuls, odată demult, atunci când l-a căutat și pe el Norocul lui, tot într-o noapte.
Norocul Tău, deşi era mult mai suspicios decât eşti tu, mai pesimist şi mult mai certăreţ în sine..ehh!! uite chiar așa fiind, și totuşi i-a dat crezare Norocului Lui.

În timp, vezi?! A primit şi slujba asta de nemuritor!
Uite că a hotărât cineva pentru el să aibă rol pozitiv şi decisiv şi etern ce aduce fericire altora.

„Na! Că te ciupesc şi râd în hohote!!!
Nici aşa nu mă auzi??”

„Nuuuu!! Nu sunt Ghinion!”

..îți urlă când te tot plângi că-ţi cad din mână pahare scumpe și le tot spargi!

E el, măi, Norocul, iar ai trecut pe lângă!!
Oofff!! Încearcă să-ţi atragă atenţia!

Îţi da şi ghionturi, nu le simți??
Te-mpinge spre cubul de gheaţă din living, sperând că lovitura zgâriată te va atenţiona suficient cât să remarci norocul tot pe lângă tine.
..căci te-ai zgâriat la genunchi în cuiul ieşit din parchet.
Nu ţi-ai spart capul în cuiul acela, te-ai zgâriat în genunchi.
Dar nu, nu-i chip cu tine s-o scoatem la capăt! Tot nu te prinzi..ba dimpotrivă, te enervezi că ai avut ghinion şi tot ai numa’ ghinioane mereu..! Dar întotdeauna se ține scai ghinionul de tine! Acum în plus te va mai ustura și piciorul! Enșpe ani …de’acu’ incolo!

Neatenţia costă însă, dragule!
N-ai văzut cum că Norocul ţi-era prieten și ai reușit să-l enervezi într-un final!
Păi cât să te roage şi să-ţi explice că sunteţi prieteni?
Sau că ați putea fi?!? Păi cât??

S-a dus! S-a dat bătut!
Când îți pleacă norocul, greu se mai întoarce înapoi, să știi!! Ai făcut-o de oaie de data asta..!!
L-ai dezamăgit, l-ai jignit, a simțit și un pic de repulsie din partea ta. L-ai confundat și cu Ghinionul, duşmanul lui de moarte!
I s-a umplut paharul, nu mai putea!!
Păi cât să mai spere că-l vei vedea?
Că-l vei simţi?
Că-l vei trăi??!?

Cheers!! Ooops! S-a spart!! Hahah..n-are nimic!! S-a spart ghinionul!!🍸🍸 Ai văzut!?😅😅


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Legende de Olimp modern

IMG_1015

Gândeam dragostea, copilă fiind, de un nemuritor etern. Citeam Legendele Olimpului în copilărie şi mă identificam cu zeiţe de pe acolo, trăiam cumva cu ele împreună rânduri de dragoste între zei şi muritori şi mă gândeam că, dacă aş fi zeiţă şi eu şi aş iubi cu adevărat un pământean, mi-aş da nemurirea în schimbul dragostei existente între noi. N-am de ce mă plânge eu acum, adult fiind, căci  trăiesc dragoste frumoasă încă, deşi povestea mea nu este universală, legată în 2 volume de poveşti despre zei din Grecia Antică, nici aventurieră nu prea sunt eu, precum citeam pe acolo că erau  ele.

Îmi mişc viaţa firesc, în ritm normal.

Mă gândeam însă acum, cu nostalgia copilului ce a citit poveşti nemuritoare în copilărie, că aş ceda parte din viaţa mea pentru a fi el un pic mai bine, dacă aş simţi că-i lipseşte un pic din ceva.

Nu-i oare acelaşi lucru?

Nu am nemurire, fireşte, nici nu mai cred în zei sau în alte tipuri de nepământeni.

Dar dacă ar fi să pot face un târg cu viaţa, cred că aş ceda un pic din a mea, pentru a fi mai bună a lui, cel pe care-l iubesc.

Dacă aş fi zeiţă şi el muritor, pentru că eu chiar cred în suflet pereche, aş renunţa la a trăi veşnic, în favoarea fericirii pământene. Când eram mică, credeam că dragostea, dacă ţi-o întâlneşti, îţi devine eternă. Acum cred tot astfel, nimic nu s-a schimbat…dragostea poate fi cu adevărat eternă, dacă o îngrijeşti cu blândeţe şi îngăduinţă.

Dacă îi pui un pansament când se răneşte, dacă dezinfectezi un pic de microb ce te cotrobăie şi-şi caută gazdă, printre sentimente trainice, dacă dragoste există cu adevărat deja..atunci va exista cu adevărat mereu.

Mâine chiar voi cumpăra din nou „Legendele Olimpului”.

Vreau să-l determin pe Radu să citească cărţile astea, 2 volume parcă erau..mă gândesc că astfel, va hotărî şi el, în timp ce-şi va creşte iubirea din adolescenţă în iubire profundă de adult, îmi place să cred că astfel, şi el va crede că dragostea poate fi eternă şi printre generaţii noi, deşi rebele la suprafață.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Pe mine cine mă iubește? Cine?

Hei! Nu mă aude nimeni? Pe mine cine mă iubește? Cine? Heiii!!!
Când eram mică, auzeam des poveşti despre iubire.
În casa copilăriei mele, ai mei trăiesc încă cea mai completă și mai complexă poveste de iubire din câte am auzit să existe aievea vreodată pe lumea asta mare.
..în realitate, zic, despre lumea reală vorbim, nu despre vreo balivernă nemuritoare!

Mă uitam des spre ei, iar mintea mea pătrunzătoare de copilă invidia oareșcum puterea dragostei lor.
Ştii cum simţeam? Păi mă simţeam cumva respinsă fără să cunosc în fapt respingerea, simţeam că ei consumă iubirea toată între ei, iar eu rămân astfel fără fărâmă fărâmică mică de dragoste.
Aşa simţeam.
Cred că într-un fel asta a fost şi drama copilăriei mele care m-a urmat probabil până la maturitate.
Zic impropriu dramă. Ori poate nu.

În fine, au tot trecut ani pe lângă mine, peste mine au tot venit ani noi şi tot mereu veneau cu iubirea asta crescând mereu şi tot mereu şi nu se mai oprea din creştere! şi-acum, și astăzi dacă poți să crezi, încă am senzaţia că tot se mai înalță cu câte o jumătate de centimetru cumva, tot mai crește..cu fiecare An Nou Fericit ce apare pe după neaua din ce în ce mai puţintică lately de sfârșit de decembrie!

Părinții mei încă se iubesc frumos, încă se privesc frumos cu iubire întrezărită blând în colţul ochilor, cu şoaptă de vis, cu poveste de dragoste eternă!

Asta zic! Am crescut cu iubirea plimbându-se agale tot mereu prin casa mea, casa lor, de fapt, căci de fapt iubirea lor se întâmpla acolo. ..încă se mai scrie acolo la romanul maraton a doi îndrăgostiţi adulţi.

„Dar eu? Hei! Sunt şi eu pe-aici! Pe mine cine mă iubeşte? Cine? Nu merit şi eu un zâmbet din priviri? Nu pot şi eu să fiu iubită mult aşa şi tot mereu să cresc iubire în casa asta a noastră? Hei!
Mamaaa!”

Cin’ să m-audă? Ei povesteau din nou și iar, o întâmplare seacă și banală ce le stârnea absolut total aiurea, jur! hohote de râs.. şi împleteau iubire peste iubire cu iubire şi tot aşa mereu..mereu.
Iubirea lor, dragostea lor, copilul..nimănui.

Am hotărât eu pentru mine atunci, subconștient firește, căci nu cred că aveam vreun habar eu pe atunci cum că mi-am hotărât eu pentru mine să cresc mare și când voi fi mare să reușesc eu să le întrec iubirea.
Uite-așa s-o iau la trântă dreaptă, și s-o dau de Pamânt. Iar s-o cuprind în brațele mele tinere dar hotărâte și ferme și puternice..și să-i învârtesc toți creierii pe rând, și s-o dau iar de Pământ.
..la sfârșit s-o iau de guler, s-o șterg de praf, s-o curăț bine-bine, să-i întind mâna prietenește și să-i explic că nu vreau s-o rănesc pe viață, Doamne ferește! Nici nu am de gând să-i las vreo cicatrice..ci doar am avut nevoie eu așa principial să știu că pot să o înving. Că mi-am promis de copilă.

Am mai hotărât eu pentru mine atunci când eram mică, să învăţ iubirea cap coadă până la capăt şi s-o dăruiesc cap coadă întotdeauna până la capăt şi de tot şi..dar cui?

Eu întrebam, eu răspundeam, fireşte!

„Doar cui mi-o merită! Doar cui mi-o vede! Doar cui mă aude măcar.. cuiva care mă aude şi mă ascultă şi mă ia în braţe şi mă mângâie pe cap înainte de culcare. Lui o să i-o dau eu toată, pe veci.”

” Dar oare merit să fiu şi eu iubită înapoi? Măcar un pic? Nuu! Nu pentru că iubesc eu mult de tot, doar pentru că-i exist! Că-i stau aproape dimineața, că ador să îi zâmbesc seara..că-i place lui de mine și-i e drag și..!”
” Fireşte că merit. Pentru că sunt bună, sunt caldă, sunt afectuoasă, pentru că ştiu să ascult, pentru că ştiu, am învăţat tot și..ce spui? vreau să învăţ şi mai mult de atât!.. să ştiu să iubesc cum trebuie, să învăţ să împrăștii iubire. ”

Eh..și uite-aşa au tot trecut anii..tot trec uşor uşor aşa, curg văratic peste mine..!
Nu ştiu dacă-mi vor ajunge ei să învăţ să iubesc până la capătul din capăt şi de tot, căci tot mai am de parcurs câte-o etapă, câte-un fragment, câte o frază nouă..câte ceva..aşa observ! Că pot să mai adaug încă..

..câteodată, mi se mai întâmplă câteodată, da, să mă uit în gol pe peste mine, mi se-ntâmplă să mă trezesc vorbind cu mine întrebarea copilăriei mele crescută adult printre iubire multă:

„Hei! Dar sunt şi eu aici, măi! Pe mine cine mă iubeşte, cine? Pe mine mă iubeşte oare cineva?”
Hei..
„Fireşte, îmi răspund în şoaptă. Eu te iubesc pe tine. Cel mai mult! Și mâine iarăși te iubesc..c-un pic mai mult! Nici nu-mi dau seama de ce încă mai întrebi retoric spre alți oameni. De parcă eu nu îți ajung!”

..și bine că mi-am amintit să-i sun pe-ai mei. Sunt plecați să facă un tratament la mare..mama-i cu reumatism, tata cu diabetul și-altele mai grave..off! simt așa un dor de ei, cu drag..și cu iubire multă! Tare mai țin la ei! Până la urmă, ei m-au învățat iubirea asta toată, nu?!?! ❤️

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Gând împreunat

M-aş așeza prin tine toată,
M-aş îmbraca cu zâmbet rupt
din zâmbet doar al tău,
Ţi-aş plânge lacrima din vis,
Te-aş mângâia apoi cu mine,
Am alerga apoi în doi,
spre Paradis.

M-aș cufunda în tine toată.
M-aş scrie vers, ca să-ţi prind rima
M-aş tolăni după aceea,
Tot doar prin tine,
Relaxată.

Dând buzna printre tine,
Năvălindu-te şi alergându-mă pe mine,
Ţi-ar vorbi el, gândul meu, în şoaptă,
L-ar îmbrăţişa pe-al tău, spunându-i
că-l iubeşte şi că nu-i pleacă vreodată.

Eh!! Apoi te-aştept să te trânteşti
Şi tu în mine.
Te las să mă înghionteşti cu joacă,
Să-mi spui că şi tu îmi iubeşti gândul,
Că-ţi place că ne-am împletit,
Într-unul.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Iubirea începe cu tine!

Iubirea începe cu tine!

Fericirea începe cu tine.

Iubirea toată începe tot cu tine.
Dacă nu vei şti cum se simt emoţiile astea două inițial în relaţie cu tine, cum poți măcar să crezi că le-ai putea stabili în relaţie cu altul?
Cu un străin?

Oamenii tot au tendinţa să afirme că li se-ntâmplă și lor să iubească cu tot sufletul uneori, mărinimos și darnic și generos..doar că aşa ştiu ei să iubească: nevorbit şi neauzit și doar în gând.

..doar că iubirea înseamnă şi deschidere printre altele.

Când te laşi deschis te năpădeşte realitatea cu angoase câteodată, da, fireşte, cu temeri şi incertitudini, cu suferinţă şi lacrimi..! în recompensă însă, cu iubiri şi cu bucurii şi cu speranţe.
..în plus cu o mulțime de alte lucruri întâmplate frumos.

Când însă te păstrezi închis și pe deasupra și-ncuiat cu două lacăte de siguranță , atunci nici iubirea nu o poți cunoaște cu adevărat, cu emoţiile ei vulcanice în trăiri vesele ori suferinde. Ori amândouă.
Pe care le simţi şi te pătruuund simţibil conștient.

Eu zic că doar așa trăieşti viața, aşa doar înveţi până la capăt și despre cine eşti tu în identitate: un om fericit care aplaudă iubirea, ori invers, unul asumat în tristeţe cu nefericire.

Ambele variante sunt corecte, ambele sunt în regulă, indiferent pe care ţi-o alegi a ta, indiferent pe care-o afli despre tine în reprezentarea ta în sine nemințită!

Important este să ştii cum îți există tot adevărul adevărat și obiectiv despre tine. Să ți-l accepți așa cum este mai apoi!
..pentru ca să nu pretinzi altora lucruri absurde ce nu se pot pretinde, care nu depind de ei în niciun fel pentru a te ajuta astfel să-ți aduci visul în realitate, pe care de altfel doar tu ești singurul și cel mai în măsură să îl împlinești.
Începând cu tine, intrând firesc, prietenește, într-o relație blândă cu tine, ți-ar fi primul pas.

Căsnicia nu a fost inventată pentru a te face pe tine fericit.
Sau așa credeai?
..tu trebuie să fii fericit dinainte, să ştii ce-i aia fericire dinainte de a intra într-un mariaj.
Dacă tu exişti singuratic şi nefericit de când te cunoști născut pe lumea asta, mai degrabă stai burlac!..pentru că dacă un suflet din acesta gol și nedeslușit se va căsători cu alt suflet din ăsta asemănător, aşa vor rămâne ei amândoi şi-n căsnicie împreună.
Nimic nu se va schimba, deşi îţi pui tu toată nădejdea şi speranţa că din minutul însurat, de-atunci înainte pe mai departe, vei primi pe tavă fericire cotidian!!..o vei servi delicatesă în fiecare seară câte înc-un pic prin mariajul tău ce trebuie să-ţi dăruiască şi iubire şi fericire şi tot ce nu ai ştiut tu vreodată să-ţi simţi personal.

Poate că nici n-ai căutat! Ori nu ţi-a trebuit ori ai confundat cu alte emoţii şi sentimente crezând că aia e! Că ai găsit-o!

Cum ne întălnim, pe de altă parte, potrivitul în relaţie? Sufletul pereche?
Cu grijă!
Știind exact ce ne dorim pentru noi alături să ne reprezinte în primul rând, știind cu exactitate ce ne mulțumește pe termen lung și ce ne-ar împlini sufletește pe termen și mai mult!

Serios, chiar trebuie ales cu grijă!
Îi trebuie observat atent comportamentul, reacţia, acţiunile şi nu neapărat remarcat vreun fizic impecabil, cel mai invidiat din lume din câte ai reușit tu să îndrăgostești, de către restul prietenilor tăi! În ascepțiunea ta, firește! Evident!

Vei trăi o viaţă alături de un om care comportă într-un fel ce ţie trebuie să-ţi placă.
Pe care ţi-e necesar să îl admiri şi să-l apreciezi pentru cum este şi cum  gândeşte şi cum înţelege şi nu doar pentru cum arată şi atât!

O înfăţişare plăcută atrage priviri, un comportament și o personalitate cumsecade, apropie suflet.

Asta îţi trebuie şi ţie, cred eu.
Un suflet care să te-apropie şi lângă care să te laşi şi tu deschis, apropiindu-l!

Dacă nu eşti însă fericit şi crezi că ai nevoie de altcineva pentru a înțelege fericirea, nici n-o să ajungi vreodată paac! fericit ca prin minune, brusc!

Căsnicia nu înseamnă dreptul câştigat la fericire prin celălalt, ci înseamnă construirea unei vieţi în doi împreună, tu cu celălalt.
Zilele îţi vor trăi la fel ca şi până înainte de a te trezi căsătorit: unele (ne)fericite, altele mai puţin (mult) vesele.
Dacă vei da atenţie sentimentelor tale negative te vei îndrepta însă categoric către un dezastru.

Zilele tale fericite încep întotdeauna cu tine!
Tu ești singurul responsabil de emoțiile tale.
Tu programezi gândul (ne)mulțumit emoțional cu tine, tot tu îți proiectezi un viitor cu tine (ne)fericit.
Tu ești cel care își apropie oamenii buni, tu îți așezi alături pereche de om cum trebuie și cum doar tu simți că ți s-ar potrivi pentru a dezvolta frumos iubirea cu fericirea ei cu tot.

Pe care deja tu știi să o trăiești.
Pe care ai acceptat-o benevol și cu inima deschisă în sufletul tău liber de gânduri negative și de conflicte interioare și de neasumări ori minus acceptări cu tine.

Căci tu ai ales drumul cel mai scurt.
Ador oamenii ăstia! Sunt cei mai frumoși și mai reali oameni din lume!
Zâmbesc fericirea în privire!
Așa-i și recunosc!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Cine ești tu?

Cine eşti tu cu adevărat? Te-ai întrebat vreodată? Cine eşti tu cel real, în sine?

Te-ai gândit vreodată câte lucruri faci tu cu adevărat pentru că simţi să le faci astfel şi câte pe de altă parte le desfăşori în felul altora, doar pentru a câştiga un pic de simpatie?
Pentru a aduna apreciere? Ori pentru că dacă nu comporţi tu astfel, cum de altfel nu ai simţi în sine să comporţi vreodată, consideri că nu poți fi iubit?

Cine eşti tu? Te-ai gândit vreodată obiectiv, cu adevăr adevărat în întrebare?

Oferi dragoste pentru a primi dragostea-n schimb?
Ori dăruieşti pentru că-ţi simţi bucuria cum tresaltă, atunci când simte vibe cu bucurie din partea celuilalt?
E important să construim imagine pentru a-i mulțumi pe ceilalţi, ori este cu totul esenţial să construim un om de care să fim mândri personal?
Pe care să-l îmbrățișăm cu drag noi în oglindă privindu-l dimineaţa?

Cine eşti tu? Ia gândeşte-te!
Eşti un TU care se ceartă în ascuns căci minte despre el mereu?..adeseori?
Eşti un TU puţin cam trist în sine la culcare, dar cu o imagine publică voioasă?
Eşti un TU care ştie să manifeste iubirea pentru a fi înțeleasă? Ori eşti un TU ce doar mimează manifestarea afectivă? ? Grija?
E important  CE oferi, ori mai degrabă CUM oferi?
E important cum te prezinţi ori cum eşti prezentat de către ceilalţi? Este firesc să fii un TU în sine, alt Tu pentru noi? Ori crezi că-i important să fii același TU pe peste tot?

Deci? Cine eşti? 5 trăsături. Cum te-ai descrie?

..empatică, inteligent emoţională, idealistă, altruistă șii..iubibilă, firește!   Așa sunt eu! Dar tu?


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.