Psihologie și suflet – Pagina 5

Învaţă să-ţi vorbeşti – 3 tehnici ca să nu îţi mai spui singur prostii1 reader now

Mă iau cu mâinile de cap când aud cum gândesc şi vorbesc mulţi dintre semenii din jurul nostru.

Semeni care nu îşi dau seama că aceste gânduri şi cuvinte sunt seminţele ce le plantează iar când culeg recolta, tot ei plâng şi se vaită că viaţa e nedreaptă cu ei.

NU! Viaţa este foarte corectă.

Şi ţi-a dat exact ce ai cerut. Nimic mai mult, nimic mai puţin.

Şi e doar vina ta dacă nu ştii să ceri.

O tehnică pentru a-ţi atinge scopurile şi visurile la foc automat este aici: Cum să îți dresezi SRA și să îți atingi scopurile și visurile la foc automat

Este uimitor cum pot să se saboteze oamenii atunci când deschid gura sau când rămân singuri cu ei înşişi.

De la Buddha, acum 2600 de ani care spunea: „Suntem ceea ce gândim, cu gândurile noastre facem lumea”, până la Napoleon Hill care zicea în 1937 : „autosugestia este singura cale de a schimba şi influenţa mintea subconştientă” şi până la majoritatea ramurilor psihologice de azi care spun obsesiv ” tot ceea ce ai este rezultatul gândirii tale”

Aşadar, cum gândim?

Foarte simplu. Folosim vocabularul ce îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înşine, pentru că asta este până la urmă gânditul.

Un dialog interior.

Problema cea mare este că acest dialog interior se petrece de cele mai multe ori pe pilot automat.

Și de cele mai multe ori pilotul automat este setat pe negativ.

„Nu pot” – înainte să încerci.

„Mi-e frică” – de parcă nu ai şti că frica dispare doar făcând lucrul de care ţi-e teamă.

„O să eșuez” – și ce dacă? E singura cale de a progresa, prin încercare/eroare.

De la aceste gânduri scurte, la altele mai elaborate, se creează tipare de gândire şi vorbire care ne călăuzesc viaţa SPRE PRĂPASTIE.

Gândirea de victimă: „Ştiam eu că nu am noroc în viață. Numai mie mi se întâmplă rahaturile astea. Cu ce am greşit?”

Gândirea fatalistă, pesimistă: ”Nu mai rezist, e o povara prea grea, nu mai vreau să trăiesc această viaţă.”

Gândirea bârfitoare şi invidioasă :”Uite şi la prostii ăştia. Ce cocalari, ce gunoaie.”

Există foarte multe tipuri de gândire negativă şi ceea ce e cel mai nasol, e că ele sunt o otravă ce ucide lent.

Este dovedit în experimentele lui Masaru Emoto în studiul undelor cerebrale asupra moleculelor de apă, că ceea ce gândim ne influenţează corpul fizic, atitutinea, sănătatea şi rezultatele pe care le avem în viaţă, indiferent de domeniu.

Indiferent că e vorba de bani, sănătate sau iubire, nimeni nu a ajuns împlinit şi fericit gândind negativ.

MAI MULT, nu este destul că avem noi propiul flux de gânduri negative ce ne influențează direct ci avem o societate care are grijă să nu putem ieşi din acest cerc vicios.

Deschizi televizorul şi ştirile bagă frica în tine, te sperie cu violenţa, sărăcia, bolile şi apoi tot televizorul te pune să cumperi soluţiile. Mâncarea lor, medicamentele lor, produsele lor electronice, maşinile lor. O unealtă de marketing care distruge oamenii şi îi tratează ca pe obiecte care trebuie speriate, rătăcite şi îmbolnăvite şi apoi să le fie vândută soluţia.

Părinţii, prostiţi şi ei de mass-media vin şi eu cu alte gânduri negative şi ţi le repetă.

Prietenii tăi, în afară de cazul în care se ocupă deja cu dezvoltarea personală, îţi vor repeta şi ei precum papagalii ce au auzit la televizor sau de la părinţi.

Şi astfel, ai un cor întreg care te bombardează cu negativism.

Aici, in comunitatea Personalitate Alfa, evoluția începe schimbând gândirea și felul în care vorbim cu noi.

Apoi, după ce am devenit proprii noştri stăpâni , începem lupta şi cu cei din lumea exterioară, începem lupta pentru a-i salva pe cei care pot fi salvaţi de această boală cruntă: gândirea negativă, otrava minţii şi a sufletului nostru.

Gândurile şi cuvintele ce le vom planta în mintea şi sufletul nostru, sunt viitoarele recolte ce le vom culege.

Aşa cum ghinda devine stejar, cuvântul şi gândul devin fapta, comportament, obicei şi împreună, ele sunt chiar viaţa noastră.

Ce recoltă vrei să strângi?

De buruieni sau de hrană şi bunăstare?

Lucrurile pe care ţi le spui sunt de fapt o poartă către comoara ta interioară.

Louise Hay, în cartea sa, , spune așa:

”Unii oameni spun că afirmaţiile nu funcţionează, ceea ce este o afirmaţie în sine, dar realitatea este că ei nu ştiu să le folosească corect. De exemplu, ei îşi spun :”Devin din ce în ce mai prosper”, după care gândesc imediat ”Ce prostie, e clar că nu merge, nu sunt încă bogat”. Convingerea negativă se va materializa pentru că este repetată mai des, este crezută mai puternic şi este mult mai veche.”

Alţi oameni repetă o singură dată o afirmaţie pozitivă şi pentru restul zilei vorbesc negativ. De ce parte crezi că va înclina balanţa? Rostirea afirmaţiilor, deşi importantă, este doar o parte necesară dar nu suficientă. Contează ce faci în restul zilei, care sunt faptele tale pentru a ajuta gândurile să devină realitate şi care este mediul în care ajuţi aceste afirmaţii să se materializeze.

Dacă plantezi seminţe în pământ de slabă calitate şi recolta are de suferit.„

Tehnici pentru înlocuirea vocii negative din mintea ta

Tehnica 1 de înlocuire a vocii negative: Cititul

O tehnică foarte simplă, în care faci efort minim dar cu rezultate maxime. Înlocuiești corul de voci negative de la televizor, părinţi, anturaj şi chiar propria ta voce cu vocile, cuvintele mentorilor, înţelepţilor și eroilor tăi care îţi vorbesc.

Astfel, vei începe să pui în talerul gândirii pozitive o greutate care să te ajute să contrabalansezi greutatea gândirii negative ce te-a tras în jos până acum.

Tehnica 2 de înlocuire a vocii negative: Materiale audio

Foloseşte timpul poate pierdut atunci când te deplasezi de la o locaţie la alta în timpul zilei, folosind orie dispozitiv portabil cu căşti la care se aude vocea autorilor tăi preferaţi care îţi vorbesc. Similar cu cititul, însă mai potrivit pentru atunci când eşti în mişcare, pentru a folosi la maxim timpul zilnic.

Tehnica 3 de înlocuire a vocii negative: Crearea de afirmații pozitive

Aceste afirmaţii pot fi folosite ca şi o rugăciune.

Îţi spun cu mâna pe inimă că tot ce am avut la început de drum, când am pornit în aventura dezvoltării mele personale, au fost un set de afirmaţii care erau foarte evoluate pentru mine.

Dar cineva în care am crezut mi-a spus că după ce îmi voi repeta zilnic, luni de zile şi poate ani aceste afirmaţii, voi deveni omul care îi spun minţii mele că vreau să fiu.

Şi aşa a fost. Rezultatele au început să apară după 30-60 de zile dar şi-au făcut simţit efectul cu adevărat după 6 luni de la plantarea lor în mintea şi sufletul meu.

Am plantat seminţele şi am cules recolta. Au trecut mulți ani de atunci şi afirmaţiile, care pe atunci care erau un vis aproape de neatins au devenit realitate şi apoi au rămas mici în urma mea.

Apoi, mi-am făcut propriul set de afirmaţii, pe care îl poţi vedea aici:

Acum ţi le transmit și ţie, iar dacă nu ai acum inspiraţie să îţi creezi propriile afirmaţii foloseşte-le cu maximă încredere pe cele de la mine, până când îţi vei crea propriul set de afirmaţii.

Atunci când creezi afirmaţii, ele pot să se refere la acele domenii din viaţa ta care dor cel mai tare, unde ai cele mai multe probleme şi suferinţe.

Aceste domenii pot fi:

Sănătate
Stimă de sine
Curaj
Carieră
Locuință
Familie
Bani
Înfățișare fizică
Viață sexuală
Relații
Rusine fata de cei din jur
Dependențe și vicii
Iertare de sine și a celorlalți

Mintea ta este o unealtă minunată în mâna ta puternică, sau un stăpân nemilos care te poate lega în lanţurile sclaviei.

Învaţă să îţi foloseşte mintea ca pe o unealtă ca să nu te folosească ea ca pe un sclav.

„Dacă un stejar de 30 metri ar avea mintea unui om, ar creşte doar până la 3 metri!” – Harv Eker

De asemenea pentru a te ajuta să obții mai ușor rezultatele dorite îți recomand cursul online Atitudinea și mentalitatea învingătorilor – acest curs este un training online de 6 săptămâni în care vei învăţa cum să câştigi competiţia cu tine însuţi, să devii o personalitate alfa cu o atitudine de învingător. Vei învăţa să iti aliniezi corpul, mintea şi spiritul pentru a-ţi atinge obiectivele şi pentru a-ţi transforma visurile în realitate.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA

Sunt psiholog, trainer, coach, psihoterapeut, scriitor, și orice alt rol a fost și va fi nevoie pentru a-mi duce viziunea la îndeplinire. Titlurile și chiar meseria sunt irelevante. Am organizat conferințe, bootcampuri, traininguri, am scris 6 cărți și am făcut coaching unu la unu cu multe cupluri.

Ce contează pentru mine e mesajul și energia, forțași pasiunea pe care le punem în spatele visurilor noastre. Toate acestea, luate împreună cu disciplina și perseverența de a crea un plan, de a face pașii de acțiune pentru a materializa și a duce la bun sfârșit ceea ce a apărut doar ca o idee sau un vis.

www.personalitatealfa.com/

Ce te pot învăţa oamenii din jur1 reader now

Celalate articole din această serie sunt aici:

Evalueaza pe ce treapta de evolutie te afli

Ce m-a invatat corpul meu cand l-am ascultat

Ce m-a invatat umbra mea cand am privit-o

Ce m-au învăţat oamenii din jur?

Fiecare are un rol specific de a te învăţa ceva pentru evoluţia ta

Nici măcar un singur om nu este întâmplător în viaţa ta. Ducând lucrurile şi mai departe, în budism se spune că înainte de a ne reîncarna ne alegem inclusiv părinţii şi mediul în care ne vom naşte, care corespund cu lecţiile de viaţă pe care le avem de învăţat pentru a putea evolua din locul în care suntem.

Cred că fiecare dintre noi simte că oamenii din jur sunt în viaţa noastră pentru a ne învăţa lecţii iar mecanismul proiecţiei în psihologie dovedeşte ştiinţific că oameni din jur sunt ca niște oglinzi pentru noi.

Ne vedem calităţile şi defectele mult mai uşor în cei din jur decât în noi înşine. Există două emoţii puternice legate de această oglindire.

Admiraţia şi invidia. Atunci când invidiem calităţile unei persoane, ridicăm un blocaj între noi şi acea persoană şi oprim procesul de învăţare. Dacă admirăm în schimb o persoană, putem descoperi calităţile admirate în noi şi le putem dezvolta.

Din păcate mulţi oameni văd că unii au realizări şi în loc să îi admire şi să păşească şi ei pe calea evoluţiei şi a propriilor realizări se mulţumesc să atace persoana şi să îi găsească nod în papură. Este atât de clar că dacă ar admira acea persoană ar putea avea aceleaşi rezultate sau chiar depăşi rezultatele persoanei admirate.

Ca şi regulă de bază, pentru mine, oricine are rezultate pe care şi eu mi le doresc , este o persoană demnă de admirat. Asta îmi da o putere enormă de învăţare şi evoluţie.

De asemenea, aşa cum am discutat în materialul trecut, ne vedem nu doar în calităţile ci şi în umbra celorlalţi. Când cineva din jurul tău te enervează tare, opreşte-te şi caută în tine. Odată cu rezolvarea problemei la tine, vei vedea că vei putea să accepţi şi să îmbrăţişezi cu înţelegere persoana care odată te enerva şi asta înseamnă că eşti la un cu totul alt nivel de evoluţie. Sentimentul acesta de acceptare nu poate fi înlocuit cu nimic. Te face să te simţi zeu pe pământ.

Oamenii se califică şi se descalifică singuri prin acţiunile lor

Un alt lucru foarte interesant este despre comportamentul oamenilor din jur.

Mi-am dat seama că oamenii se califică şi se descalifică singuri prin ceea ce fac.

Dacă eşti o persoană cu bună dispoziţie, entuziastă, cu visuri îndrăzneţe, cu poftă de viaţă, probabil îmi va plăcea să te aud, să te ascult, să fiu în preajma ta şi astfel ne vom apropia şi vom deveni prieteni.

Dacă eşti o persoană pesimistă, tot timpul pusă pe ceartă şi pe critică, pe bârfe, cu emoţii negative, impulsivă, mă vei otrăvi şi pe mine cu emoţiile tale şi voi încerca să te evit.

Astfel, oamenii se califică şi se descalifică singuri prin comportamentul lor.

E valabil în relații de cuplu, în parteneriate de afaceri şi între prieteni.

Dacă accepţi abuzurile, ţi le meriţi în afară de cazul în care sunt accidentale. Aşa cum alegi să bagi în gură junk food, le fel alegi să fii abuzat.

Foarte mulţi oameni, pentru că nu cred că merită ceva mai bun, au o stimă de sine scăzută şi nu se iubesc pe sine suficient, atrag în viaţa lor oameni nesimţiţi.

Oameni care abuzează de ei.

Se poate întâmpla să nu cunoşti suficient de bine o persoană şi să îi dai ocazia să abuzeze de tine odată. Când ai simţit că eşti tratat cu lipsă de respect, e important să acţionezi proactiv şi asertiv şi să pui acea persoană cu botul pe labe. Nimeni nu te poate trata cu lipsă de respect fără acordul tău.

Dacă eşti într-o situaţie care ţi se pare fără ieşire între oameni care abuzează de tine, gândeşte-te la tot procesul prin care ai ajuns să fii între aceşti oameni. Tu i-ai ales şi alegi în fiecare zi prezenţa şi abuzurile lor.

Poţi oricând să pleci şi cel mai mare rău ce ţi-l poţi face este să tolerezi abuzurile repetate.

Iar abuzurile repetate sunt de multe feluri. Pot să fie fizice, emoţionale, verbale.

Dacă cineva te face să te simţi rău în mod constant, pleci sau îndepărtezi acea persoană.

Iubeşte-i şi acceptă -i pe cei din jur, nu e treaba ta să intervii în drumul lor şi rişti să le răpeşti lecţiile.

Dacă îi dai bani copilului fără ca el să înveţe valoarea banului, îl răsfeţi şi îi setezi drumul spre nenorocire.

Foarte mulţi oameni sunt foarte preocupaţi de schimbarea celor din jur: „cum să fac să îl ajut/schimb pe cel de lângă mine?”

Foarte simplu.

Două dintre cele mai preţioase lecţii pe care le-am învăţat în psihologie sunt:

– cea mai puternică armă pe care o ai să ajuţi alţi oameni este încurajarea. Funcţionează pentru oricine, la orice vârstă, indiferent de probleme.

– puterea exemplului e singura care educă alţi oameni. Vrei să îi schimbi pe alţii? Devino tu prima oară ce vrei să devină ei, dacă chiar îţi pasă. Dacă nu, lasă-i pe drumul lor.

Totuşi este foarte important să înţelegem că cei din jur au lecții la fel cum avem şi noi. Şi ei singuri trebuie să depăşească provocările devenind oameni mai buni şi mai evoluaţi şi de multe ori drumul evoluţiei trece prin multă suferinţă.

ASTA E!

Încetează să plângi de milă altora pentru că asta e lecţia lor. Dacă intervii, rişti să le răpeşti lecţiile.

Să spunem că eşti un părinte sau un partener de cuplu. Şi copilul tău sau partenerul de cuplu trebuie să înveţe lecţia banilor şi a valorii. Iar tu îi dai bani pentru că îl iubeşti. Şi apoi tu dispari din viaţa lui peste noapte. E ca şi când i-ai lua unui olog scaunul cu rotile sau cârjele. Îi faci mai mult rău decât bine.

Dacă vrei să ajuţi, cel mai bine o faci lăsând o persoană să se dea cu capul de pereţi rezolvând problemele.

Am fost uimit să văd cum oamenii ajung să îşi urască binefăcătorii tocmai din cauza faptului că prin ajutorul dat, i-au făcut dependenţi de ei.

Când simţi nevoia să ajuţi, ajută-te pe tine. Fiind tu o persoană puternică, faci mult mai bine lumii. Un cerşetor nu poate ajută alt cerşetor să îşi depăşească condiţia.

Încrederea în alţii vine din încrederea în tine. Cum sunt oamenii din oraşul tău?

Nu ai dreptul să te plângi niciodată de oamenii ce îi ai în jurul tău. Ei sunt acolo să te înveţe lecţii şi pentru că tu i-ai chemat în viaţa ta. De multe ori ne plângem că nu putem avea încredere în alţii dar hai să ne gândim. Ce putere au ceilalţi asupra ta?

Dacă cei din jur te păcălesc şi îţi trădează încrederea nu este pentru că eşti o persoană naivă, nu cunoşti natura umană suficient de bine şi ţi-ai aşternut singur calea spre a fi dezamăgit?

Am învăţat să îmi asum responsabilitatea pentru oamenii care îmi greşesc.

E vina mea că i-am adus în viaţa mea. Pot fi păcălit odată dar a doua oară deja e vina mea. Puteam să iau măsuri şi să mă protejez. De câte ori mi-a fost trădată încrederea am găsit puterea interioară de a zâmbi şi de a mulţumi persoanei ce mi-a făcut rău. M-a învăţat o lecţie extrem de preţioasă şi acum ştiu să mă apar.

Schopenhauer spune că banii furaţi au fost defapt investiţi. Ne cumpără prudenţa pentru data viitoare.

La fel e cu orice pierdere şi dezamăgire legată de oameni.

Dacă oamenii te tot păcălesc la infinit şi îţi tot trădează încrederea şi te mint, e pentru că nu ai învăţat nimic din experienţele precedente şi ei doar se străduiesc să te educe să nu mai fii un naiv.

Mi-ar plăcea să ştiu ce lecţii te-au învăţat pe tine oamenii din jurul tău.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA

www.personalitatealfa.com/

Greşelile ce ţi-au distrus încrederea în tine1 reader now

De ce nu avem încredere în noi

Încrederea în sine şi stima de sine scăzută sunt o falsă percepţie a propriei persoane.

O FALSĂ percepţie.

Adică nu este o problemă reală. Este o alegere pe care o facem atunci când dăm voie gândurilor noastre să spună lucruri greşite despre noi:

– nu sunt destul de bun;

– sunt prost;

– nu am valoare ca şi fiinţă umană;

– sunt o persoană incompetentă;

– învăţ greu;

…şi multe alte gânduri de genul acesta.

Evident, nimic nu ne împiedică să gândim invers şi în favoarea noastră, însă nimeni nu ne-a învăţat cum, şi mai mult, este în avantajul unora din jurul nostru să rămânem cu o încredere slabă în propriile noastre forţe pentru că astfel le servim mai bine interesele.

Dar asta urmează să se schimbe!

Ideea e că, deşi 20 % din oameni au zis că încrederea ar fi o problemă, dacă lucrurile nu arăta în viaţa ta cum ţi-ai dori, nu ar trebui să te agăţi de încredere din două motive:

1. Se întâmplă ceea ce gândeşti, profeţiile care se autoindeplinesc.

Există oameni care cred că pot şi oameni care cred că nu pot. Ambele părţi au dreptate. – Henry Ford

2. Încrederea se dezvoltă acţionând, iar tu nu acţionezi pentru că nu ai încredere. Este foarte important să spargi cercul vicios acţionând, pentru că doar asta îţi va creşte încrederea!

Mulţi oameni se folosesc de lipsa de încredere ca de o scuză. „Eu oricum nu am încredere în mine, aşa că mai bine stau în casă toată ziua”.

Aici nu mai vorbim de încredere ci de lene şi puturoşenie, lucruri total diferite.

Cum arată o persoană cu puţină încredere în sine

– este retrasă social şi nu îi face plăcere să cunoască oameni noi;

– are o teamă permanentă de „ceva” necunoscut şi stări emoţionale negative zilnic;

– are probleme cu mâncatul (de obicei se vede şi în aspectul fizic);

– incapacitatea de a spune „mulţumesc” când i se face un compliment;

– pesimism;

– frică de ceea ce cred şi spun oamenii din jur;

– incapacitatea de a susţine şi apăra propria părere;

– aşteptări mici de la viaţă şi de la propria persoană.

Un material consistent despre indicii că nu ai încredere în ţine poţi vedea aici: >>> Indicii ca nu ai incredere in tine <<<

Hai să vedem în continuare ce anume duce la scăderea încrederii în sine, ca să ştim împotriva a ce luptăm.

Abuzurile

Christina Grof este soţia lui Stanislav Grof, unul din întemeietorii psihologiei transpersonale. Şi nu este doar soţia lui, ci şi creatoarea unei munci imense în acest domeniu.

Ea personal s-a luptat cu alcoolismul şi prin terapia transpersonală a reuşit să îl depăşească iar în urma muncii pe care a făcut -o cu ea precum şi cu mulţi alţi oameni, a scris o carte, care se numeşte „Setea de întregire”.

Ce spune Christina în această carte este o idee pe care o întâlnesc tot mai des în lucrările moderne de psihologie.

Că adevărata sursă a problemelor noastre vine în urma unei rupturi care s-a produs între om şi lumea lui interioară, spiritul lui de unde izvorăşte de fapt toată puterea uriaşă a fiinţei umane.

Ca efecte secundare, avem toată paleta de probleme, de la încredere scăzută în sine, la dependenţe, depresie şi aşa mai departe.

Una din cauzele majore pe care Christina le-a descoperit, cauze care duc la scăderea drastică a încrederii în sine, sunt ABUZURILE.

Nu ne naştem cu stimă de sine scăzută. Ne naştem ca un lut şi suntem modelaţi de cei din jur şi de mediul în care creştem. Vestea bună e că vine o zi pentru fiecare, când acesta devine meşter şi poate să se pună la roată, învârtind şi modelând chiar materialul din care este el însuşi făcut.

Multora însă nu li se spune că pot deveni proprii lor creatori în această viaţă, aşa cum am zis mai sus.

Abuzurile pot fi de 6 feluri, cel puţin:

– abuzuri fizice (când suntem loviţi fizic);

– abuzuri sexuale (când suntem agresaţi sexual);

– abuzuri verbale (când ni se vorbeşte urât);

– abuzuri emoţionale (când suntem sub teroare);

– abuzuri intelectuale (când nu suntem lăsaţi să ne exprimăm şi să gândim);

– abuzuri spirituale (când ni se impune religia sau orice altă formă spirituală).

În vorbele Christinei Grof

Mulţi dintre noi se nasc în deşert şi sunt împinşi spre o supravieţuire dureroasă. Încă de la apariţia pe lume suntem înconjuraţi de abuzuri fizice, emoţionale, intelectuale, sexuale sau spirituale, de emoţii violente şi de o lume care nu numai că nu ne susţine, ci, în plus, ne spune într-una că suntem răi.

Alte motive pentru care ai o încredere în sine scăzută

Sănătatea: atunci când ne îmbolnăvim, de multe ori tot din cauza deciziilor noastre zilnice, sau când abuzăm noi înşine de corpul nostru cu substanţe, alimente sau cu un stil de viaţă dăunător, stima de sine scade automat. Boala este un mesaj precum şi o reamintire a cât de fragili şi vulnerabili suntem.

Pierderea: pierderea cuiva drag, o despărţire de persoana iubită ne poate scădea încrederea pe care o avem în noi, mai ales dacă nu putem explica de ce anume am fost părăsiţi.

Eşecurile: deşi nu ar trebui, eşecurile sunt o altă cauză a stimei de sine scăzute. Cauza principală este sistemul educaţional care pedepseşte greşeala în loc să o vadă aşa cum este în realitate, singura cale de a progresa şi de a învăţa rapid.

Social: oamenii din jur pot să atace şi să distrugă stima de sine a unui om dacă omul este vulnerabil.

Deşi motivele pentru o încredere în sine scăzută sunt multe, încrederea pe care o avem în noi este responsabilitatea noastră.

Spune-mi într-un comentariu mai jos cum stai cu încrederea în tine şi ce alte semne ale unei încrederi scăzute cunoşti!

Indiferent cine eşti, ce trecut ai avut, ce cred alţii despre tine, în personalitatea ta stă un potenţial care poate fi materializat în lucruri fantastice.

Pentru a te ajuta să-ți crești gradul de încredere în sine am pentru tine cartea Impulsul pentru vocația ta. Folosind această carte, vei putea să treci peste obstacolele care îți stau în calea descoperirii vocației, și apoi vei învăța să îți descoperi talentele, să le dezvolți și să le valorifici. Iar la sfârșit vei înțelege că viața pe care tu o trăiești și vocația ta sunt de fapt unul și același lucru.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA

www.personalitatealfa.com/

Primul pas în creşterea încrederii în sine – acceptarea de sine1 reader now

Nu putem schimba ceva până când nu acceptăm acel lucru. Condamnarea nu eliberează, ci asupreşte. – C. G. Jung

Povestea acceptării mele

Primul lucru pe care l-am făcut în clipa în care mi-am acceptat cele mai mari defecte, a fost să plec capul în jos, umil. Nu umilit, dar umil.

Cred că este aceeaşi senzaţie pe care o ai cu o clipă înainte de moarte când îţi dai seama că de fapt eşti doar un muritor ca orice altă vietate ce a umblat pe Pământul acesta. Ştii că nu eşti aşa şmecher cum te credeai, dar că există o bucurie în toată povestea asta. Aşa fragil şi vulnerabil , ai îndrăznit să visezi şi să încerci să cucereşti pământul şi cerul.

Acceptarea de sine este o moarte şi o renaştere în acelaşi timp.

Pentru ca ceva nou să se nască, ceva vechi trebuie să moară.

Când la vârsta de 30 de ani mi-am dat seama că tatăl pe care nu îl suportam, pe care îl uram pentru că era alcoolic şi ne-a părăsit era la fel ca mine, am plecat capul în jos pentru că într-o clipă am primit toate răspunsurile.

Ştiam în teorie că atunci când urăşti pe cineva, urăşti de fapt trăsăturile tale pe care le vezi în celălalt pentru că e mai uşor să le vezi la alţii, decât la tine. Mult mai uşor.

După 8 ani de psihologie, eu tot nu ştiam ce am moștenit de la tata.

Tata era alcoolic şi fugea de responsabilităţi. La o primă vedere eu nu aveam vicii sau dependenţe.

Tata era impulsiv şi strica toate relaţiile cu cei din jur, eu încercam să lucrez la relaţii şi să construiesc ceva durabil.

Eu încercam aşa cum puteam să păstrez cât de cât o relaţie cu ambii părinţi, el nu mai vorbea cu părinţii lui (bunicii mei).

Dacă puteam să spun ceva clar, era că sunt total DIFERIT de tata.

Şi din nou, minunatele proverbe româneşti în care am găsit atât de multă înţelepciune:

”Așchia nu sare departe de trunchi.”

Trecuseră deja câteva luni de zile de când făceam sport, iar eu stagnam în procesul de slăbire. Slăbisem destul de mult dar m-am blocat într-un punct şi nu mai aveam nici un progres.

M-am trezit în faţa gheretei cu fast-food, având poftă să mănânc un kebab. Conştiinţa mi-a zis ”Parcă vroiai să slăbeşti”. Iar eu am zis ”Doar azi, că acum mi-e poftă”.

Cu această frază, întreaga mea lume s-a dărâmat.

Am realizat că ”doar azi mai beau un pahar” spune tata de 30 de ani.

Eram la fel ca el, singura diferenţă era substanţa pe care o băgam în mine. El alcool, eu mâncare.

De asta eu nu mai progresam, pentru că mâncam zilnic câte o prostie şi mă minţeam cu ”doar azi, doar acum, aşa s-a nimerit că mi-e foame şi nu am ce să mânc în altă parte”.

Știi cum m-am simţit în acel moment?

Eram în plin război. Eu și tata eram amândoi răniţi în tranşee, doar că el mai bătrân şi mai neputincios iar eu mai tânăr şi mai în putere.

Eram doi camarazi, răniţi în acelaşi război, încercând să scăpăm cu viaţă din ororile războiului.

Mi-am dat seama în acea clipă că tata nu are internet, antrenori de sport, coach, psihologi, terapeuţi, nu ştie ce e aia dezvoltare personală şi nu îi înţelege rostul, locuieşte singur de 20 de ani, nu are un grup de sprijin, nu are perspective de a-şi schimba viaţa, toată lumea de la părinţi, colegi, fosta soţie l-au certat şi acuzat că e slab, că e alcoolic şi tot ce mai are acum la 55 de ani este un fiu care trece 20 de minute pe săptămână la el, îl vede beat, îl urăşte şi fuge de el, aşa cum au fugit toţi ceilalţi.

Mi-am dat seama că amândoi avem aceeaşi luptă. Iar eu am atâtea avantaje şi tot nu câştig bătălia. Cât de greu trebuie să îi fie lui?

În clipa aceea am lăsat toate rahaturile deoparte şi l-am iubit pe tata şi m-am iubit și pe mine. Mi-am jurat că niciodată nu o să îl mai critic, judec, cert.

Dacă înainte nu îl suportam mai mult de 20 de minute pe săptămână, în ultimii 2 ani din viaţa lui, stăteam împreună câte un weekend întreg, în aceeaşi cameră, eu lucrând la calculator, el privind la televizor. Eu de obicei nu suport să îmi fie invadat teritoriul şi intimitatea psihologică atunci când vreau să lucrez. Nu suport pe nimeni prea mult pe lângă mine mai ales dacă vreau să creez, să scriu sau am idei faine pe care vreau să le implementez.

Cu tata am stat cu mare plăcere în aceeaşi cameră zile întregi, lucru pe care nu mi-l imaginam posibil în această viaţă.

Împăcarea cu tata, cu 2 ani înainte ca el să moară, este una dintre cele mai mari realizări ale vieţii mele. Iar beneficiul a fost dublu. Nu doar că am avut un tată din nou la 30 de ani, cu toate că mai mult eu aveam grijă de el, dar m-am recâştigat pe mine.

Iubirea pentru el şi iubirea pentru mine au apărut în acelaşi timp.

Am înţeles lupta pe care NOI o dăm, duşmanii şi obstacolele pe care NOI le avem de înfruntat. Am înţeles că dacă NOI nu ne sprijinim între noi, nimeni nu va mişca un deget.

În ziua în care am vrut să mănânc acel kebab şi am avut revelaţia, m-am dus la tata şi l-am găsit în birt. Pentru prima dată l-am privit altfel, i-am luat o bere, am băut şi eu cu el o bere iar la sfârşit, l-am îmbrăţişat şi i-am spus ”te iubesc”. Şi l-am ţinut în braţe. Mi-a zis ceva ce nu ştiam cum sună din gura lui: ”Şi eu te iubesc”.

Deşi nu i-am mai spus niciodată de atunci să nu bea, în câteva săptămâni nu a mai băut. Fără să îi spună nimeni, nimic.

În multele weekend-uri pe care le-am petrecut împreună, nu a pus gura deloc pe băutură.

Pot doar să bănuiesc că golul acela din interiorul lui pe care încerca să îl umple cu cisterne de alcool era în sfârşit plin. Cu iubire şi acceptare. Iar alcoolul nu mai era necesar pentru că nu vroia să uite de această nouă realitate în care petrecea zile la rând cu fiul, trăind poate pentru prima oară în 30 de ani de la divorţ, o viaţă normală într-o mică familie (eu locuiam deja cu Oxana) în care era acceptat şi iubit fără să i se mai spună că nu e bun aşa cum e.

Ştiu că poate povestea asta ţi se pare un pic siropoasă însă trebuia să o scriu, deşi am mai scris-o de vreo 3 ori, sub altă formă.

Am scris-o pentru că ştiu că o expersie precum ”acceptarea de sine” nu îţi spune foarte multe dar ilustrarea acestui proces într-o poveste ca aceasta, face lucrurile mult mai clare pentru tine.

Cum să te accepti și ce înseamnă asta

Acceptarea de sine înseamnă că vine o clipă când te îmbrăţişezi pe tine, fizic, mental, emoţional, spiritual şi îţi spui ”Bravo, băi!”

Bravo pentru că lupţi, bravo pentru că încerci, bravo pentru că nu abandonezi lupta. Bravo pentru că speri, te ridici după ce cazi, te încurajezi şi o iei de la capăt din nou şi din nou.

Oricine eşti şi oriunde ai fi, meriţi un bravo. Nu eşti mai prejos cu nimic faţă de niciun alt om de pe Pământul acesta. Poate ţi se pare că ai o viaţă foarte diferită, dar asta doar pentru că lecţiile tale de viaţă sunt diferite.

Unul trebuie să înveţe să fie fericit fără bani şi apoi, după ce învaţă, va avea toţi banii din lume.

Altul trebuie să înveţe să îşi umple golul din interior cu iubire, nu cu alcool sau mâncare.

Iar altul deşi e copil de miliardar, trebuie să înveţe că nu banii sunt scopul vieţii şi nici drogurile.

Toţi plătim preţul dacă nu belim ochii la lecţiile pe care viaţă ni le predă, în mod repetat, cu răbdare şi uneori cu o răceală dură.

Diamantele se nasc sub presiune, iar viaţa ştie asta şi te vrea diamant.

Fericirea şi împlinirea pe care le cauţi sunt deja în tine dar sunt acoperite cu ură, cu acuzaţii, cu critică şi tot ce trebuie să faci este să te accepţi cu adevărat ca fiind o fiinţă extraordinară ce se află aici să înveţe lecţii, unele chiar dure.

Acceptarea de sine nu înseamnă deloc că mă accept şi apoi mă culc şi mor fericit, că mă tăvălesc ca un purcel în mocirla propriei mediocrităţi (îmi cer scuze purceilor reali, ei nu au greşit cu nimic).

Acceptarea de sine înseamnă că aici şi acum accept că sunt o persoană puternică, plină de iubire şi potenţial de a schimba întreaga lume şi în acelaşi timp accept că de azi vreau să îmi folosesc acest potenţial mai eficient.

Să mă accept înseamnă să îmi dau seama că deşi condiţiile de viaţă şi deciziile mele m-au adus în punctul acesta al vieţii, totul se poate schimba începând de azi.

Să mă accept înseamnă să ştiu că ceea ce deciziile mele şi comportamentele au stricat în ani de zile, nu poate fi reparat într-o clipă ci punând în fiecare zi câte o cărămidă la noua construcţie, la noua mea viaţă.

Acceptarea nu înseamnă că îi voi tolera tatălui meu comportamente distructive care mă afectează pe mine. Mă protejez împotriva lor şi după ce îi ofer îmbrăţişarea şi acceptarea mea, îi pun clar în vedere că este responsabil de acţiunile lui.

Acceptarea necondiţionată nu înseamnă să te sabotezi pe tine iar acceptarea celor din jur nu înseamnă că te laşi să devii preşul lor pe care îşi şterg picioarele.

Nici pe departe. Suntem personalităţi alfa şi cine ne calcă pe coadă învaţă repede să nu mai repete greşeala.

Te accept însă fiecare dintre noi are graniţele sale personale. Accept că eşti liber să faci orice îţi doreşti în limita graniţelor tale însă pe teritoriul meu, doar eu iau deciziile ce mă privesc.

Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celorlalţi – John Stuart Mill

Să mă acccept înseamnă să pot avea o fundaţie solidă de unde să încep să construiesc.

Dacă eu nu mă accept azi aşa cum sunt şi nu mă iubesc aşa cum sunt, înseamnă că eu cred că sunt altcumva. Astfel, trăiesc o minciună. Cum poţi să construieşti o clădire solidă pe o fundaţie din aer?

Cum începe iubirea de sine şi încrederea în sine?

Un lucru îl ştiu sigur.

Nu poţi decide că gata, din clipa asta, eu mă iubesc şi mă accept aşa cum sunt. Poţi să îţi spui asta, poţi să îţi şi repeţi, dar pentru 99.99% din cei care încearcă asta, nu va funcţiona.

Pentru că a te gândi la iubire, nu înseamnă să iubeşti.

Iubirea înseamnă FAPTE şi ACŢIUNE.

Nu te mai gândi deloc la iubirea de sine, sau acceptarea de sine ci începe să te COMPORŢI ca şi când te iubeşti şi te accepţi.

1. Venerează-ţi corpul. Dacă repeţi continuu ”mă iubesc şi mă accept” în timp ce te otrăveşti, mânci ca porcul, ai vicii şi abuzezi de corpul tău prin lipsa de somn, lipsa de mişcare şi privarea corpului de tot ce are nevoie pentru a fi în formă , energizat şi să te mândreşti cu el în oglindă, te minţi la greu şi primul pas pentru a te accepta şi a te iubi este să priveşti adevărul în faţă. Da, eşti porc sau scroafă dar îţi promiţi ţie că în ciuda tuturor dificultăţilor, vei face orice e nevoie ca să schimbi lucrul acesta.

2. Învaţă şi educă-te continuu. De aceea iubesc dezvoltarea personală. Nu trebuie să fii psiholog, om de ştiinţă, sau vreun mare înţelept ca să începi AZI să te dezvolţi personal. Începe cu cel mai mic lucru posibil. Citeşte zilnic dintr-o carte de dezvoltare personală. Intră într-o librărie în oraşul tău şi vei vedea raftul cu cărţi de dezvoltare personală. Cu asta începe schimbarea ta. Dezvoltă-ţi abilitatea de a face ceva.

Nu există nimic mai puternic decât să faci în fiecare zi câte puţin pentru o viaţă mai bună.

Citeşte, fă sport, dezvoltă-ţi abilităţile şi tot restul zilei îţi aparţine să faci ce vrei tu. Să dormi, să te joci, să te uiţi la filme. Şi ştii că orice ai face, te culci împlinit că şi azi ai mai pus o cărămidă fundaţiei pentru viitorul tău.

3. Oferă-ţi lucrurile care îţi fac plăcere. În măsura posibilităţilor, oferă-ţi lucrurile care îţi plac. Activităţi, timp petrecut în felul tău preferat, lucruri materiale, muzică sau artă de orice fel. Orice îţi place ţie mult, oferă-ţi zilnic. Cum se comportă un om care iubeşte? Oferă ce are de dat ca să îşi exprime iubirea. Păi începe cu tine!

4. Acceptă-i pe cei din jur. Dacă te enervează cineva în jurul tău, primul care are o problemă eşti tu. Oamenii sunt diferiţi, cu nevoi diferite şi nu uita că libertatea ta se termină unde începe libertatea altora. Vrei respect, oferă-l! Vrei libertate, ofer-o!

5. Iartă-te când greşeşti sau îţi vorbeşti urât. Uneori când facem o greşeală, ne spunem noi singuri „prostule, nu eşti bun de nimic, iar ai gafat, ce va zice lumea?”. E foarte important să te ierţi tu pe tine pentru că altfel te devalorizezi singur şi începi să te comporţi încet şi sigur ca un om lipsit de valoare. Poţi să schimbi discursul într-unul pozitiv. „Am greşit, îmi pare rău, voi fi mai atent. Încerc să învăţ şi măcar să nu repet aceeaşi greşeală!”

Nathaniel Branden spune că

Acceptarea propriei persoane este refuzul meu de a mă afla într-o relaţie adversă cu mine. De asemenea, nu mă pot ierta pe mine însămi pentru o acţiune, dacă nu recunosc că am făcut-o.

Aş continua spunând că dacă e să mă accept, trebuie să mă recunosc aşa cum sunt. Poate că sunt chiar varză pe toate planurile dar hei!

Alţii au fost mai rău şi s-au ridicat. Şi eu pot.

Condiţia necesară, deşi nu suficientă, este să încep să mă descopăr pe mine aşa cum sunt, ce îmi place şi ce nu, ce talente am, la ce sunt bun şi la ce nu sunt.

Ce calităţi am şi ce defecte, ce sunt capabil să îndur şi ce nu, cât mă ţin bateriile şi cât nu.

Şi cu cât mă cunosc şi mă accept pe mine mai mult, cu atât mă pot evalua mai bine şi încep să pot cere de la mine lucruri pe care le pot realiza cu succes. Şi din succes mic în succes mic, îmi dau seama că pot şi încep să fiu din ce în ce mai mulţumit de mine iar încrederea mea în mine începe să crească. Şi crescând, prind curaj şi cer din ce în ce mai mult de la mine până când mă trezesc că păşesc alături de cei mai curajoşi şi de succes oameni de pe acest Pământ.

Încrederea în noi creşte la fel cum creşte şi un copil mic: cu multă dragoste, încurajări şi câteva cicatrici care să îi amintească să fie atent la ce îl înconjoară.

Exerciţiu

Vreau să te gândeşti acum la o trăsătură, defect sau orice aspect pe care îl negi şi nu îl poţi accepta la tine.

După cum ai văzut, eu nu mă feresc să îţi vorbesc de intimitatea sufletului meu, pentru că vorbindu-ţi ţie despre mine, mă cunosc mai bine şi mă iubesc mai mult.

Într-un comentariu mai jos vreau să îmi spui ce trăsătură, defect sau aspect al tău eşti dispus azi să accepţi la tine şi astfel să îţi creşti respectul faţă de ţine şi să începi să îţi construieşti o fundaţie solidă pe care să îţi clădeşti o viaţă minunată.

Dezvoltă-ți încrederea în tine prin vindecarea traumelor și a demonilor interiori. Fiecare om are propria sa lume interioară care va determina rezultatele din lumea exterioară şi, mai mult, fiecare om are rănile, traumele și experienţele lui cu viaţa. Însă prima şi cea mai mare bătălie este cu noi înşine. Pentru a te ajuta în această luptă am pentru tine cartea Alfa – Vindecă-ți rănile trecutului și eliberează-te pentru a-ți atinge visurile!

Per aspera ad astra
Pera Novacovici

Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA

www.personalitatealfa.com/

Să nu te mai aud vreodată că nu ai încredere în tine1 reader now

Când spui ”nu am rezultate pentru că nu am încredere în mine”, de fapt spui ”Nu am chef să încerc, mi-e lene şi mă doare-n fund şi am să mă scuz în faţa mea şi a celor din jur cu acest motiv, lipsa încrederii în mine, pentru că sună mai inteligent”.

Factorii importanți ai creșterii încrederii în forțele proprii sunt:

– respect de sine

– acceptare de sine

– stabilirea de scopuri

– autenticitatea şi să nu ne minţim pe noi în primul rând

– asumarea responsabilităţii pentru viaţă noastră

Privind în urmă, vreau să îţi zugrăvesc tabloul încrederii pe care eu o am în mine pentru simplul motiv că eu nu am avut timp niciodată să îmi cresc încrederea în mine.

Ce s-a întâmplat?

La fel poate ca şi tine, aveam lucruri mult mai arzătoare şi urgente în viaţa mea, permanent:

– lipsa iubirii şi incapacitatea de a relaţiona cu femeile,

– lipsa banilor,

– lipsa sănătăţii,

– apoi greutăţile în relaţionarea cu femeile,

– greutăţile gestionării puţinilor bani,

– probleme de sănătate, energie și obezitate.

Niciunde nu era un bec roşu care să zică ATENŢIE, toate problemele tale se rezolva crescându-ţi încrederea în tine.

Nu am făcut cursuri de dezvoltare a încrederii.

Nu am citit decât o carte sau două despre dezvoltarea încrederii, Nathaniel Branden de unde am şi putut să leg cap la cap anumite concepte despre dezvoltarea stimei de sine.

Am avut o listă cu afirmaţii pe care le-am citit zilnic şi m-au ajutat pentru că mi-am repetat zilnic că sunt cel mai bun, că sunt cel mai tare, că merit tot ce e mai bun de la viaţă şi adevărul e că în ani de zile mi-a crescut foarte mult încrederea în mine.

Cum îţi creşte încrederea în sine

Din păcate, încrederea în sine este o scuză de tot rahatul pe care foarte mulţi oameni o folosesc pentru a-și justifica lipsa realizărilor.

Eu nu am avut niciodată încredere în mine când am început să fac un lucru nou, pentru că e normal să nu ai.

Dacă te apuci să faci ceva pentru prima dată în viaţă, de unde dracu’ să ai încredere? Nu ai mai făcut niciodată acel lucru şi o să îţi spargi nasul, cel mai probabil.

Normal că ţi-e frică şi nu ai încredere şi foarte bine faci, pentru că frica te protejează să nu stai în mijlocul autostrăzii când trec maşinile cu 160 la oră pe acolo.

Să AŞTEPŢI să ai încredere pentru a începe să FACI ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge unde vrei să ajungi, e ca şi când ai vrea să culegi merele din livada pe care nu ai plantat-o niciodată în deşert.

Problema e că oamenii vor găsi permanent scuze pentru a rămâne mediocri.

Începătorii în a găsi scuze spun ”eu nu pot” , ” alţii au noroc”, ”trăim în România şi nu se poate”.

Dar există şi experţi în scuze. Care ştiu dezvoltare personală şi au citit cărţi. Şi au scuze avansate. ”Ştiu că pot dar nu am încredere în mine.”

”Eu m-am născut cu emisfera stânga mai dezvoltată şi mi-e greu să fiu creativ în a găsi soluţii la probleme şi de aceea sunt varză.”

”Am o karmă încărcată din alte vieţi.”

Umilit, scuipat şi înjurat, în mizerie….dar luptând, Aşa se naşte încrederea în tine. Când ştii că întreg universul a fost împotriva ta şi tu eşti încă drept deşi ai avut toată greutatea pe umerii tăi (bine, eu nu mai sunt chiar drept că am scolioză şi coloana puţin deviată, motiv de dispreţ).

E o iluzie că îţi vei dezvolta încrederea în sine şi APOI vei avea rezultate.

E exact invers, dragii mei.

După ce îţi iei o tonă de bocanci în gură, o să fii un zeu pentru simplul motiv că diamantele se nasc sub presiune.

Iubire. Bani. Sănătate

Cele 3 mari domenii.

Hai să îţi explic cum se dezvoltă încrederea în tine în aceste 3 domenii şi apoi poate înţelegi cum se dezvoltă în orice domeniu al vieţii.

Îmi aduc aminte când durerea de a nu şti cum să relaţionez cu fetele, lucru care m-a dus la disperare, m-a făcut să caut soluţii şi să descopăr arta seducţiei.

Acolo, băieţii mai avansaţi şi mai experimentaţi îţi spuneau că trebuie să îţi dezvolţi nişte abilităţi şi că cea mai mare teamă a omului este teama de a fi respins social şi judecat. De aceea şi teama de a vorbi în public este mai mare decât teama de moarte iar dacă vrei să fii bun în seducţie trebuie să faci exact lucrul acesta îngrozitor până când te desensibilizezi.

Să te duci şi să vorbeşti cu orice fată sau femeie îţi iese în cale (şi normal că vei fi respins şi umilit la greu, însă asta te va întări), te va antrena şi îţi va dezvolta încrederea în tine.

Am primit şi bonus de dificultate. Faptul că nu aveam bani mă făcea să şi am nişte haine ponosite pe mine şi adidaşi purtaţi la maxim, lucru foarte sexy şi atrăgător. Eram cu un nivel deasupra unui om al străzii, şi nu exagerez. Nu aveam haine şi acelea pe care le aveam erau foarte uzate, purtate și miroseau.

În aceste condiţii, am zis că trebuie să încep să fac ceva, că altfel prefer să mor. Cuţitul a ajuns la os iar eu vroiam să înţeleg cum funcţionează mintea şi emoţiile femeilor pentru ca într-o zi să am parte de o relaţie normală cu o fată pe care o iubesc. Aceasta a fost motivaţia mea. Ceea ce pentru alţii e normal şi simplu, pentru mine a fost provocarea vieţii.

Şi m-am dus la agăţat.

Am primit priviri pline de dispreţ și ignorare în timp ce fata îi spune prietenei sale cu voce tare ca să aud şi eu ”uite şi la distrusul asta ce tupeu are”.

Fiecare respingere şi umilinţă de acest fel o simţeam ca pe un pumn în stomac. Efectiv mă durea fizic.

Şi m-am lăsat lovit în stomac din nou şi din nou şi din nou.

Au început să apară mici rezultate. Unele fete chiar vorbau cu mine. Şi erau şi drăguţe. Am luat un număr de telefon, apoi două. Şi tot aşa până când aveam sute de numere de telefon şi nu mai simţeam aproape nimic negativ când eram respins.

Evident, că în anii în care am tot experimentat m-am schimbat şi pe alte planuri şi nu mai eram boschetar. Cel puţin la aspect fizic.

Apoi m-am trezit că am încredere în mine printre femei. Din ce în ce mai multă. Dar nu am măsurat încrederea şi nici nu m-a interesat să o am mai mare. Mi-am dorit doar să învăţ, să experimentez şi să evoluez permanent indiferent de fricile pe care le simţeam sau de ”părerea celor din jur”.

Dezvoltându-mi curajul şi încrederea în acest mod, foarte direct şi brutal chiar, evident că am devenit un om cu încredere în sine pe plan social.

Dar pe planul financiar eram la fel de varză ca şi cu fetele la început.

Procesul a fost acelaşi.

Habar nu am avut în ce mă bag când am plecat în anul 5 de la Politehnică şi am ales drumul psihologiei. Trăiam doar din salariul mamei de învăţătoare. Iar eu eram măgar mare de 23 de ani. Până la 27 de ani am tot muls-o pe săraca mamă de bani. Asta pentru că habar nu aveam să fac proprii mei bani.

Crezi că încrederea nesfârşită în abilităţile mele m-a făcut să încep să fac bani şi să îmi pun o afacere pe picioare?

Foamea m-a făcut. Şi atitudinea pe care am avut-o când mi-am jurat la 22 de ani că nu voi mai fi angajat nici dacă mor de foame.

Şi am făcut vreo 2-3 ani foamea iar când am lansat prima carte la care am lucrat 2 ani, Personalitate alfa, visam că voi vinde mii şi zeci de mii de cărţi. Am vândut 12.

Am plâns toată duminica aceea iar luni am luat-o de la capăt.

Crezi că puteam să mă bazez pe ”încredere în mine” când tot ce făceam era total desprins de orice logică şi realitate?

Abilităţile mele de scriitor erau în cel mai bun caz ale unui începător, nu ştiam să vând, nu ştiam cum arată un plan de afacere online, nu ştiam să mă promovez, nu ştiam nimic şi nu era nimeni care să mă ajute.

Crezi că aveam cum să îmi dezvolt încrederea în aceste condiţii? Eram vai de capul meu şi ştiam asta.

Nu încrederea am căutat-o, ci acţiunea, progresul şi perseverenţa. Plăcerea de a lupta în arenă până când cad lat pe jos, copleşit de inamici pe care ştiam că nu am cum să îi dobor.

La lansarea cărții Ghidul Personalităţii Alfa mi-am pus un bilet pe panou pe care am scris că vreau să vând tot tirajul de 1000 de cărţi la lansare. Şi l-am vândut într-o săptămână.

Acum am încredere în mine pentru că ştiu paşii pe care trebuie să îi fac pentru a obţine rezultatul dorit.

La capitolul sănătate, cum crezi că aş fi putut să am încredere în mine când aveam o burtă cât o minge de baschet , eu mare psiholog ce nu puteam să mă abţin să bag shaorma în gură şi 2 litri de cola, stăteam în casă şi jucam World of Warcraft.

Apoi, când credeam că am pus lucrurile la punct, când mă simţeam alfa şi aveam bani, relaţie şi fericire, după 3 ani de relaţie m-a părăsit iubita.

Nu știam de ce şi aveam impresia că nu am cunoscut deloc omul de lângă mine. Credeam că înţeleg perfect relaţiile, femeile şi psihologia umană.

A venit viaţa şi a zis „Aaa, văd că ţi-a crescut încrederea în tine şi ai un sentiment de siguranţă şi împlinire în suflet. Hai să facem praf totul şi să o luăm de la capăt”.

Şi asta am făcut.

Am luat-o de la capăt la 30 de ani, cu stima de sine făcută praf (dar nu mai zi la nimeni).

Mi-am crescut stima de sine în 6 luni în loc de 6 ani pentru că am ştiut că tot ce trebuie să fac este să mă arunc în focul acţiunii şi să mă lupt cu provocările. Să am curaj să spun vieţii ”poţi să te agiţi cât vrei, ştii că rezist la orice ai să îmi arunci în cale şi o să mă ridic deasupra testelor tale!”

Acum din nou, viaţa mea este în cel mai înalt punct al ei: și la capitolul financiar, şi la relaţii, şi la sănătate.

Știu că viaţa este şmecheră şi poate va veni iar să facă praf tot ce e bun în viaţa mea. Atunci am să ştiu că e timpul să îmi suflec mânecile din nou şi să o iau poate chiar de la zero.

Dar voi obţine ceea ce îmi doresc mai repede decât în precedentele întâmplări deoarece voi avea mai multă încredere în mine.

Cum a apărut încrederea?

Făcând prima dată lucrurile de care îmi era frică, lucrurile pe care mi-e lene să le fac, lucrurile de care majoritatea fug, lucrurile care sunt greu de făcut. Apoi a venit şi încrederea cu paşi timizi.

Încredere pe care o pot pierde oricând apar noi provocări în viaţă.

Asta e şmecheria vieţii: urcând pe treptele evoluţiei, din nou şi din nou, apar lucruri noi cu care nu te-ai mai confruntat.

Omul nu este făcut să aibă încredere în el permanent pentru că viaţa nu te lasă. Ai tot ce îşi poate dori un om, bani, 15 copii, sănătate de fier şi întreaga omenire îţi face plecăciuni. UPS! Ai 90 de ani şi ţi-a experiat timpul. Trebuie să mori. Așa că lasă toate realizările tale aici, pentru că acolo unde mergi nu ai ce să faci cu ele.

Ai încredere să construieşti un imperiu şi o viaţă de succes ştiind că nu rămâi cu nimic din ce ai realizat?

Concluzie

Nu te mai gândi la încredere, gândeşte-te doar la ACŢIUNILE necesare pe care trebuie să le faci.

Ia domeniul cel mai arzător şi FĂ CEVA, zilnic, pentru el. Încrederea vine după ce deja ai obţinut ce doreşti şi nu mai ai nevoie de ea. Şi nu mai băga scuza asta cu ”nu fac pentru că nu am încredere”. Acum ştii şi tu ca şi mine, că e o mare ABUREALĂ!

Încrederea apare după ce ai trecut prin eşec, descurajări şi începi să deprinzi o nouă abilitate.

Iar tu spui că din cauza încrederii nu îţi dai voie să treci prin eşecuri şi nu poţi face faţă descurajărilor.

Din punctul meu de vedere, viaţa te pune în faţa unei alegeri.

Ori îţi faci o listă azi cu acţiunile necesare şi începi să le faci, ori mergi la culcare spunând şi azi ”aş putea dacă aş avea încredere”.

Nu vei avea niciodată încredere, iar când vei avea impresia că o ai, vei trece la un nou nivel, cu noi pretenţii şi dorinţe nemaiîntâlnite, nivel la care totul va fi nou şi necunoscut şi iar nu vei avea încredere în tine.

Pentru a te ajuta să îți dezvolți încrederea în tine și pentru a-ți atinge obiectivele cu succes am pentru tine cartea Personalitate Alfa – Personalitatea alfa este omul care tinde permanent spre creştere şi evoluţie şi care mai devreme sau mai târziu are şi sănătate, bani, iubire, vocaţie, şi — mai presus de toate — un spirit de învingător.

Aşadar, eşti o persoană pregătită să începi să trăieşti viaţa cu tot ce are ea de oferit chiar şi fără încredere în tine?

Acesta este primul pas pentru a avea realizări şi a obţine ceea ce îţi doreşti.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA

www.personalitatealfa.com/

Vrei Ferrari cu prețul unei Dacii?1 reader now

Cel mai puternic lucru pentru dezvoltarea mea personală

De departe, a fost să cred în iubire încă odată după fiecare dezamăgire şi rană adâncă în suflet şi să cred în oameni încă odată după fiecare țeapă şi trădare. Pentru că la sfârşit, am descoperit imensa putere din mine care mi-a arătat că ţepele, trădările şi dezamăgirile din iubire se lipesc de tine doar când tu te dezamăgeşti, trădezi şi uiţi pe tine.

Un om cu această putere în interior, priveşte fiecare pierdere ca un preţ plătit pentru a învăţa o lecţie şi ca o ocazie de a discerne între oamenii pe care îi are alături.

Iar la sfârşit, ai minunata revelaţie că nu există trădări între oameni şi răni în iubire decât atunci când ai deschis tu uşa din interior.

Sufletul tău este un loc sacru. Tratează-l cu respect, păstrează curăţenia şi cere-le musafirilor să se descalţe când intră. Şi nu te ruşina să îi scoţi afară pe cei obraznici. Dacă faci asta, vei vedea că nu mai există oameni răi, ci doar oameni care nu ştiu să aibă grijă de sufletul lor şi asta nu are nici o legătură cu sufletul tău.

Într-un articol mai vechi în care analizam iubirea şi suferinţa din iubire, făceam o analogie între sufletul omului şi o cetate.

Omul imatur şi naiv nu are ziduri care să îi protejeze inima, sufletul în fața lucrurilor dure din această viaţă, lucruri, eveniment şi oameni care ne rănesc intenţionat sau nu, şi care ne provoacă suferinţă.

Apoi, în etapa doi, din cauza suferinţei, omul trece în cealaltă extremă. Ridică ziduri de netrecut. Şi pentru puţin timp este bine, nu mai este suferinţă. Omul devine insensibil şi deja se simte o îmbunătăţire faţă de prima variantă însă după câteva luni sau ani, acest suflet închis în spatele unor ziduri de fier, începe să se atrofieze.

Singurul fel prin care fiinţa umană evoluează este prin trăirea de experienţe.

Dacă ai sufletul închis de frica suferinţei, nu mai trăieşti experienţe. Dacă nu trăieşti experienţe, nu evoluezi. Stagnezi şi involuezi.

Astfel, fiecare om ajunge la concluzia că să fii cu sufletul pe tavă te va răni foarte tare, să fii cu sufletul închis, te va face să mori înăuntrul tău foarte devreme.

Şi în acest moment, omul are şansa de a deveni o fiinţă umană matură.

Să ştii când să deschizi porţile cetăţii pentru a trăi experienţele frumoase, care te îmbogăţesc, să dai frâu liber entuziasmului, iubirii şi tuturor emoţiilor pozitive.

Şi apoi să ştii când să închizi porţile cetăţii, să pui arcaşii pe ziduri şi să dai drumul la câini. Pentru că uneori în viaţă se întâmplă lucruri care nu sunt în puterea ta de control.

Oamenii au frustrări şi îţi fac rău, întâmplările vieţii te lovesc, mama natură îţi joacă o festă nu prea amuzantă.

Se întâmplă foarte multe lucruri pe care nu le poţi controla însă există un singur lucru pe care îl poţi controla, întotdeauna.

Acest lucru este ATITUDINEA ta.

Atitudinea ta face cetatea să fie extrem de bine apărată împotriva oricăror atacuri şi îţi dă voie să pleci tu însuţi la atac împotriva a orice vine din afară să îţi facă rău.

“Totul poate fi luat unui om mai puţin un lucru: cea mai preţioasă dintre libertăţile umane – libertatea de a alege atitudinea dorită în orice condiţii, de a alege propria cale” – Viktor E. Frankl

Acum, am să fac o mică schimbare de subiect, însă cu foarte mare legătură cu atitudinea noastră.

În chestionarele personalitate alfa, am întrebat ce îţi lipseşte cel mai mult?

Topul e după cum urmează:

1. Iubire

2. Bani

3. Timp

4. Libertate

5. Fericire

6. Prieteni

7. Vocaţie

8. Încredere în sine

Apoi, legat de prima întrebare, am întrebat ce scopuri ai până la sfârşitul anului?

1. Să fac mai mulţi bani

2. Să găsesc un loc de muncă, să îl schimb sau să avansez la locul de muncă

3. Să îmi fac propria afacere

4. Să îmi găsesc partener de cuplu

5. Să slăbesc

6. Să am casa mea

7. Să mă dezvolt personal

8. Să îmi plătesc datoriile

Apoi întrebarea pe ce se duc banii tăi?

1. Haine şi ieşiri

2. Cărţi şi dezvoltare personală

3. Copii, familie

4. Datorii, rate

5. Ţigări/alcool

6. Excursii

Aici am avut prima revelaţie.

Păi stai puţin. Până la sfârşitul anului vrei să faci mai mulţi bani, să îţi găseşti loc de muncă, să îl schimbi sau să avansezi. Vrei să îţi faci propria afacere, să îţi găseşti partener de cuplu, să ai casa ta şi să îţi plăteşti datoriile.

DAR, după ce faci declaraţia asta care sună foarte bine în teorie, începe distracţia.

85% din veniturile tale merg pe haine şi ieşiri, cheltuieli în familie, datorii şi rate, ţigări, alcool şi excursii.

Oamenii îşi consumă timpul, energia şi banii pe cu totul alte lucruri decât atingerea scopurilor pe care le au, a dorinţelor şi visurilor lor. Apoi caută vinovaţi pentru suferinţele care îi muşcă de fund.

Pentru orice lucru în viaţa asta există un preţ.

Sorin Fritea are o metaforă pentru noi, cei care ne antrenăm cu el.

Nu poţi să intri în magazin, să spui că vrei un Ferrari şi să ai bani de o Dacie.

Dacă vrei Ferrari îţi trebuie banii de Ferrari. Îi ai? Dacă îi ai eşti gata să îi dai din mână? Dacă nu îi ai, îţi doreşti atât de mult Ferrari încât să faci orice e nevoie ca să câştigi suma corectă?

Metafora cu Ferrari se aplică pentru toate domeniile vieţii, în special la cele enumerate de cei din comunitatea noastră.

Bani, afacere, casă, relaţie de cuplu, sănătate, slăbit.

Fiecare are Ferrari-ul lui.

Pentru a-ţi permite Ferrari (metaforic) şi pentru a fi capabil de a plăti preţul pentru un Ferrari, ai nevoie de o ATITUDINE a omului ce are Ferrari.

Dincolo de prejudecăţile pe care mulţi oameni le au legate de lumea materială, bani şi lux, e important să înţelegem că nu putem avea un lucru dacă nu îl admirăm mai întâi.

Astăzi vreau să te întreb un singur lucru.

Vrei să înveţi să ai o atitudine de învingător? Vrei să înveţi să ai atitudinea omului ce câştigă bani, îşi face casă, scapă de datorii, are relaţii împlinite de iubire?

Eşti dispus să mănânci un măr la ora 11 în fiecare zi timp de 30 de zile ca să îţi dovedeşti că poţi să faci un lucru mic constant care îţi va permite apoi să faci acţiuni mai complexe pe termen lung ce te vor duce la rezultatele dorite?

Dacă crezi că e doar o glumă partea cu mâncatul unui măr constant, uite ce ne spune un băiat ce a încercat strategia:

Mesaj de la cititor

Acum o lună şi ceva, am citit mailul tău care zicea că dacă nu poţi să mănânci un măr în fiecare zi până în ora 2 timp de 30 de zile nu reuşeşti nimic în viaţă!
Eu am încercat tot felul de exerciţii , sporturi etc dar nu reuşeam niciodată să duc acel lucru până la capăt. Aşa că am vrut să îmi demonstrez mie că dacă vreau pot!

Aşa că timp de 30 de zile am mâncat un fruct, nu am avut tot timpul mere, dar am respectat challenge-ul.

Nici nu am reuşit să duc până la capăt proba cu mărul şi am zis de ce să nu complic puţin treaba, pentru că simţeam că ceva s-a schimbat în mine, simţeam o putere pe care nu o mai avusem până acum . Aşa că m-am apucat să fac şi sport acasă.

Nu îmi venea să cred că după un timp nu am renunţat la niciuna dintre ele.

Când a ajuns ultima zi îmi părea rău că nu mai trebuie să însemnez pe calendar ziua în care respectam obiectivul.

Ceea ce vreau să spun este că mărul acela nu mi-a demonstrat doar că am puterea şi resursele necesare să îmi ating scopul pe care mi l-am propus, ci mi-a schimbat întreaga viaţă, mi-a dat încredere în mine, o motivaţie pentru tot ceea ce vreau să fac şi toată lumea mă întreabă ce am făcut de sunt aşa de bine dispus! Unora le-am răspuns: Am mâncat un măr în fiecare zi!

În prezent merg la sală ,încă mănânc un fruct dimineaţa, şi după ce termin sesiunea mi-am pregătit un nou target! Îţi mulţumesc, datorită ţie mi-am schimbat viaţa(ceea ce nu credeam că o să se întâmple vreodată)!!! Îţi voi fi tot timpul recunoscător!

Eşti dispus să ai o atitudine de personalitate alfa?

Dacă da, lasă-mi un mesaj mai jos şi putem începe munca. De fapt, nu vreau un mesaj, vreau să URLI cât de tare vrei să îţi atingi visurile şi obiectivele. Şi cât de important este pentru tine să îţi atingi scopurile şi obiectivele.

Ai capacitatea de a-ți schimba rezultatele în bani, iubire, sănătate și vocatie prin schimbarea atitudinii interioare. Pentru a te ajuta am pentru tine cursul Atitudinea și mentalitatea învingătorilor – Fundaţia unei vieţi de calitate este, aşa cum vei vedea, o atitudine şi o mentalitate care nouă românilor ne-a lipsit vreme de zeci de ani.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA

www.personalitatealfa.com/

Cum să te vindeci pentru totdeauna de părerile celor din jur

Cum m-am vindecat de teama de ceea ce spun cei din jur

Când eram anul 5 la Politehnică, în semestrul 1, deja mergeam în anul 1 la facultatea de psihologie fără să spun nimănui din familia mea.

Presiunea era prea mare şi în exterior şi în interior.

În exterior, erau toate aşteptările a 3 generaţii de la bunici şi până la mine, care cumva doreau un inginer în familie, pentru că niciunul din bărbaţii din familie nu a fost inginer.

Unul a fost muzician foarte talentat, altul alcoolic cel puţin la fel de talentat.

Eu eram alesul. The one. Cel care avea onoarea să rezolve visurile nerealizate ale înaintaşilor săi. Pera inginerul.

Pe de altă parte, în sufletul meu, ani şi ani de zile a crescut îndoiala că nu ingineria este pentru mine şi descoperind psihologia, am fost contaminat pentru totdeauna de curiozitatea şi fascinaţia unui tărâm prea puţin explorat: mintea şi inima omului.

Aşadar, mi-a fost mai uşor să mint pe toată lumea că totul e în regulă şi să încep în paralel facultatea de psihologie decât să depun efort să duc o muncă de lămurire care ar fi început ”da, dar măcar termină Politehnica”.

Nu doream să termin Politehnica. Ce am vrut eu a fost ca după 5 ani petrecuţi acolo, să nu mai pun piciorul niciodată în clădirea respectivă. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Oricât de mult te-ai dus pe un drum greşit, întoarce-te. În orice aspect al vieţii.

Evident, fiind anul 5, aveam lucrarea de licenţă şi absolvirea.

În timpul verii a trebuit să îmi pun în valoare toate calităţile de actor de Hollywood ca să mimez absolvirea.

Inclusiv am fost la o masă dată în cinstea absolvirii la care au participat bunicii şi neamurile care mă felicitau că au un inginer în familie.

Îmi vine să râd dar mă trece şi un fior rece când mă gândesc că a fost nevoie să port un război de gherilă cu propria mea familie şi să mă strecor prin tuneluri ca în Vietnam doar ca să învăţ ce vreau eu şi nu ce vor ei, să îmi croiesc propriul drum şi nu cel trasat de ei.

Cum aş fi putut să îi dezamăgesc pe bunicii care credeau atât de mult în mine, pe mama care se sacrifică de atîţia ani, pe tatăl care vedea în mine singurul lucru bun pe care l-a făcut în viaţa asta?

În acelaşi timp, mi-am asumat riscul de a-i dezamăgi pentru că riscul de a mă trăda pe mine nu mai era o variantă.

Şi a venit imediat dovada că am luat cea mai bună decizie.

În mintea tuturor, eu absolvisem 5 ani de Politehnică şi nu eram foarte departe de adevăr. Timpul mi l-am făcut aproape pe tot, pedeapsa era aproape ispăşită.

Am evadat ca şi puşcăriaşii ce mai au 2 luni de pedeapsă din 10 ani şi te întrebi cum de sunt atât de cretini să evadeze chiar la sfârşit când puteau să mai aibă un pic de răbdare.

Ştii ce am primit pentru munca de 5 ani pe care am făcut-o de dragul familiei? O strângere de mână, o îmbrăţişare şi o bătaie camaraderească pe spate.

Nu că aş fi avut vreo aşteptare pentru că material ai mei nu şi-ar fi permis să îmi cumpere nimic.

Dar în inima mea şi a lor, mă aşteptam să simt ceva mai special. Să văd artificii, să văd că se schimbă totul în bine, că viaţa devine roz. Că bunicii mei întineresc cu 30 de ani, că maică-mea se recăsătoreşte cu un milionar sau că tata se lasă de băut şi devine tatăl pe care nu l-am avut când aveam nevoie.

Şocant!

A doua zi, totul era ca înainte.

Aceleaşi probleme, aceleaşi obiceiuri, aceeaşi oameni cu aceleaşi convingeri.

Faptul că eu am absolvit Politehnica în imaginaţia alor mei, nu a avut niciun impact asupra lor, şi nici asupra mea.

Mai mult, în continuare, aveau alte aşteptări.

Să mă angajez, să am grijă de ei la bătrâneţe, să mă căsătoresc, să le ofer nepoţi şi strănepoţi.

Şi atunci am avut revelaţia.

Ăştia or să mă omoare şi apoi îmi vor spune că sunt adult şi că dacă doream cu adevărat puteam să îmi iau singur deciziile.

Vor continua să îmi spună ce să fac conform propriilor lor limitări şi experienţe de viaţă, limitate şi ele, apoi vor avea pretenţia să fiu fericit şi să îi servesc. Să îi ajut, să îi salvez. Eram singurul copil şi singurul nepot.

Când bunicii cad la pat, cine are grijă de ei? Când pensia e mică, cine va veni cu o mână de ajutor?

Nepoţelul, evident.

Tata e alcoolic. Nu are venituri şi eu îi duc câte o plasă cu mâncare odată pe săptămână. Vrea şi nişte bani. De ţigări şi de băut. Cine are grijă de tata că el nu e capabil?

Singurul fiu, evident, că are 22 de ani deja, e mare, e inginer şi va avea un job.

Mama care duce singură în cârcă întreţinerea ei şi a fiului, de ea cine are grijă? Că până la urmă ar merita cea mai multă grijă pentru că ea a dus greul cel mai mare în întreținerea şi creşterea mea.

Păi tot fiul, că e singurul de pe lume căruia i-ar putea păsa.

Şi toate grijile astea, făcute din poziţia unui tânăr care a fost dus pe un drum greşit, care nu avea viitor.

În acel moment, orice regret legat de deciziile legate de viaţa mea, a încetat.

Ăştia ai mei, cu iubirea lor, or să mă omoare. Va trebui să am grijă de ei din poziţia unui om care nu e în stare să aibă grijă de el.

Şi probabil că îşi vor imagina că şi-au făcut datoria şi cu multă iubire m-au ghidat spre o viaţă împlinită şi de succes iar eu eram aproape să mă arunc sub tren.

Când am văzut care este răsplata pentru că asculţi de alţii, fie că sfaturile lor vin din iubire, obligaţie sau orice altă formă, am reuşit să elimin pentru totdeauna orice regret sau sentiment de vinovăţie.

A fost o eliberare.

De comentat, toată viaţa bunicii, părinţii, neamurile, familia, vor comenta.

Întrebarea validă şi care contează pentru tine este din ce poziţie întâmpini comentariile?

Om împlinit care are tot ce îşi doreşte sau om frustrat şi nefericit, agresiv și plin de ură.

Există câteva motive pentru care oamenii te călăresc cu sfaturi şi păreri, ducându-te pe un drum greşit.

Proiecţia

Cei apropiaţi, proiectează pe noi propriile dorinţe, visuri şi frici. Dacă vreunul se simte nesigur financiar, îţi va propovădui ţie importanța siguranţei financiare. Dacă relaţia lui de iubire este varză, îţi va propovădui importanța unei relaţii de iubire sănătoase.

Când cineva îţi spune sfaturi, ce e bine şi ce e rău, ţine minte că el îşi ţine lui însuşi un discurs despre ce ar vreau să creadă că ar fi bine să facă el pentru viaţa lui.

Nu îl băga în seamă şi nu pune botul. Discursurile lor bine intetionate nu sunt pentru tine ci sunt un monolog motivaţional pe care şi-l tot repetă.

Când îţi spune cineva ce să faci, spune-i simplu :” Fă tu!”. Apoi ia un popcorn şi ascultă-i justificările pentru care el nu face ceea ce îţi spune ţie să faci.

Egoismul

Un egosim conştient sau inconștient prin care cineva îşi dă seama că are nevoie de ceva de la tine.

Bătrânii îşi fac griji despre ce se va întâmpla cu ei când nu mai pot să aibă grijă de ei. De aceea, îţi vor propovădui siguranţa în locul aventurii, de cele mai multe ori. Să stai acasă, să ai familia ta, să prinzi rădăcini, ca să aibă cineva grijă şi de ei.
Părinţii te trimit la şcoală şi se preocupă de viitorul tău pentru că se gândesc că într-o zi te duci şi tu la casa ta şi îşi recuperează şi ei viaţa irosită cu creşterea unui puţoi nerecunoscător.

Partenerii de cuplu îţi ţin discursuri despre respect şi sinceritate, pentru că vor să te controleze şi nu pentru că ar intenţiona ei să te respecte şi să fie sinceri, atunci când zarurile sunt aruncate sau apar oportunităţi mai avantajoase.

Evident, nu toţi şi nu tot timpul egoismul primează, însă fă-ţi un serviciu şi gândeşte-te când ţi se ţin discursuri care este interesul celui care este preocupat de motivarea ta pentru a face anumite lucruri. S-ar putea să faci descoperiri suprinzătoare.

Judecata

Judecăm pentru că ne e mai uşor să vedem paiul din ochiul altuia decât bârna din ochiul nostru. Ne declinăm responsabilitatea rezultatelor din propria noastră viaţă privind la ograda vecinului şi dându-ne cu părerea.

Ca şi când eşti în tribune şi te uiţi la jucătorii de pe teren şi urli la ei despre cum ar fi bine să facă, însă tu habar nu ai ce înseamnă să fii în teren.

În viaţă, ori te ridici prin propriile merite, ori încerci să îi dobori pe cei din jur pentru ca poziţia ta să rămână superioară.

Oamenii care nu se iubesc pe ei vor veni să te judece şi să îţi spună cât de mult greşeşti, ce prost eşti şi că ai face bine să revii cu picioarele pe pământ.

Teama cea mai mare a acestor oameni este că vei reuşi şi astfel, le vei arăta adevăratul loc pe care îl merită.

Plictiseală

Oamenii cu o educaţie precară se plictisesc mai uşor. Şi atunci printre altele, vorbesc despre alţi oameni la o sămânţă la colţul blocului.

Ar fi o mare greşeală să pleci urechea la vorbele unor oameni care scot nişte sunete lipsite de orice justificare sau argument.

Anturajul este esenţial. Eşti media celor cu care te înconjori. De aceea, actorii de la Hollywood stau cu actorii de la Hollywood, studenţii cu studenţii şi boschetarii cu boschetarii.

Cine se aseamănă se adună. Cu cine te înconjori şi cine sunt aceia care vorbesc despre tine şi îţi spun ce şi cum e mai bine? Ce rezultate au?

Nu ai un anturaj de calitate? Nici o problemă, înconjoare-te cu cărţi, documentare şi educaţie. Vei avea cel mai şmecher anturaj posibil de la care chiar ai ce să înveţi.

Mulţi oameni sunt lipisiti de empatie şi compasiune şi nu ştiu cum e în papucii noştri

Multor oameni le merge gura aiurea pentru că nu ştiu cum e în realitatea noastră, nu ştiu provocările şi obstacolele noastre, lupta ce o dăm şi munca interioară şi exterioară la care suntem înhămaţi.

Oamenii privesc doar suprafaţa şi apoi dau din gură pentru că aşa stă în firea oamenilor needucaţi să privească în profunzime.

Am fi fraieri să ne lăsăm la mila influenţelor unor oameni incapabili de a vedea punctul nostru de vedere. Lasă-i să vorbească, tu fă-ţi treaba. Într-o zi se vor uita la tine şi îşi vor lua notiţe.

Unii oamenii sunt pur şi simplu distructivi şi autodistructivi. Dacă vor să îşi facă rău, să îşi facă lor. Tu protejează-te şi păstrează o distanţă sănătoasă.

Când eram student, am avut o revelaţie.

După ce dau din gură şi emit sfaturi şi păreri, toţi oamenii pleacă acasă la problemele lor. Nimănui nu-i pasă de tine mai mult decât de propriile nevoi şi dorinţe.

Cea mai mare greşeală ar fi să iei personal ceea ce spun cei din jur despre şi pentru tine.

La sfârşitul zilei, fiecare om merge acasă şi uită de tine pentru că are propriile probleme. Aşadar, preocuparea ta să nu fie mulţumirea celor din jur ci fericirea şi împlinirea ta personală.

De ce suntem disperaţi după părerea celor din jur şi de ce contează atât de mult?

Slăbiciunea noastră iniţială este că avem nevoie de acceptare şi iubire, avem nevoie de apartenență.

Pentru a satisface această nevoie, purtăm hainele, freza şi tatuajele potrivite pentru ca grupul să ne accepte.

Totuşi, aceasta este doar o etapă în evoluţia noastră.

În momentul în care începi dezvoltarea personală şi educaţia ta, munca interioară de valorificare a potenţialului, începi să faci trecerea spre a deveni o personalitate alfa, o individualitate.

Dacă până acum doreai să fii ca toţi ceilalţi, acum doreşti să fii diferit de toţi ceilalţi.

A scăpa de autorităţi imaginate este un pas esenţial spre devenirea unei personalităţii alfa.

Un citat amuzant pe facebook zilele trecute spunea că ”dacă te comporţi suficient de mult timp precum o oaie, sigur vin lupii”.

Un aliat de nădejde în lupta pentru redobândirea puterii noastre interioare este Ursula Sandner.

În cuvintele ei:

”Ţi se tot spune de mic că trebuie să faci compromisuri, să laşi de la tine, să îi pui pe ceilalţi mai presus, iar astfel vei fi fericit, vei fi privit cu ochi buni şi vei câştiga doar simpatia şi iubirea celor din jur.

Ai făcut toate aceste lucruri şi cu ce rezultat?

Cei în favoarea cărora ai lăsat de la tine şi ai făcut compromisuri, par să te respecte cel mai puţin, i-ai învăţat că pot să se folosească de tine şi ca atare o şi fac, te desconsideră, iar de afecţiune sau de iubire nici să nu mai vorbim, nu-i aşa?

Le cerem altora să renunţe la propria lor personalitate ca să ne fie nouă mai uşor şi din egoismul nostru propriu – ne dorim ca ceilalţi să trăiască pentru noi şi nevoile noastre. Însă îi respectăm cu adevărat pe cei care fac compromisuri pentru noi? Nu, deoarece îi vedem ca fiind slabi, fără personalitate proprie şi ca atare, nu trebuie să facem nimic special ca să le intrăm în grații.

Noi oamenii îi respectăm pe cei care sunt puternici, pe cei pentru a căror afecţiune trebuie să luptăm, pe cei care îşi trasează limite clare şi ecologice de interacţiune cu cei din jur. Aşa suntem noi oamenii construiţi.

Deci, dacă compromisurile nu te-au făcut fericit, de ce ai mai continua să renunţi la tine şi să le faci?

Trăieşte în acord cu tine însuţi, iar astfel vei fi şi respectat şi iubit de cei care merită să facă parte din viaţa ta.”

Dacă nu faci din dezvoltarea personală un stil de viaţă, nu ai şanse să reuşeşti.

Să implementezi doar câte o tehnică din când în când e frecţie la picior de lemn.

În cartea Personalitate alfa – descoperă comoara ascunsă din tine am dezvoltat pe larg această problemă precum și altele.

Exerciţiu şi întrebări

Există lucruri pe care le faci doar pentru a-i mulţumi pe alţii şi care îţi consumă energie şi timp?

Dacă da, ce se va întâmpla dacă nu schimbi nimic? Unde vei ajunge? Ce roade vei culege?

A existat vreun moment când te-ai revoltat împotriva celor care doreau să faci ce vor ei? Cum te-ai simţit? Care au fost rezultatele şi consecinţele?

Aştept răspunsurile tale şi spor la treabă.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA

www.personalitatealfa.com/

Și frica știe de-o frică!1 reader now

Mi s-a întâmplat cândva mai demult, să cunosc brusc ce înseamnă a suferi. Cu adevărat.

Am simțit cum mă năpădește deodată o durere fizică inițial, pe undeva prin spatele capului, n-aş putea să spun unde exact nici astăzi, ştiu doar că s-a mai scurs multă, toată, fulgerător în podea, străbătându-mi tot corpul cu împunsături ce se adânceau și se tot împingeau prin mine, mă cotrobăiau toate simultan pe dinăuntru, mă treceau cu puterea gândului de jos în sus și prin spate, cu durere vibrantă, ascendentă, ce mă seca în continuare pe tot dinăuntrul, căci nu reușise să treacă repede și de tot și fără drum de-ntoarcere prin mine înapoi!!..n-a avut putere necesară ori..dorință?! de a se lăsa împinsă spre noroiul alunecos de sub tălpi ce deschideau noi orizonturi, zic, că eu n-aș fi îndrăznit s-o calc în picioare niciodată. Și nu pentru că sunt o cuvioasă ce merge des la biserică și care nu reacționează din principiu impulsiv cu furie răzvrătită, ci pentru că atât de tare m-a înlemnit durerea ce mi-o provocase și care nu părea că va trece curând, încât mă simțeam lipsită de orice emoție, stană de piatră!

Nu ştiu ce mă durea mai tare ori pe unde, cert e că imediat după aceea am simțit cum parcă mi s-au tăiat picioarele brusc, de la genunchi în jos şi astfel, dezechilibrându-mă cu totul..buff! alunec în prăpastie.

Habar n-am timpul cât mi-a durat căderea, nu-mi dau seama pe de altă parte nici cât am stat în întuneric cu frica toată adunată-n mine, încercând să-mi amintesc măcar cum mă cheamă! şi cine sunt și a cui. Și dacă am vreun căpătâi de om care să mă iubească, ori care măcar să poa’ să mă suporte cât de cât până ce reușesc să mă adun un pic. Mai încercam să gândesc ce am lăsat eu oare să mi se întâmple, de-am ajuns brusc pe nişte stânci necunoscute, aruncată în neant, fără a avea idee de prin ce loc sunt, ori dacă o fi cineva pe lume care mi-o duce și mie grija..

M-am aşezat obosită jos, în fund, direct pe piatra aia rece şi colţuroasă şi-am început să plâng.
Urlam..așa îmi amintesc, că era un soi de urlet interior care încerca cu tot dinadinsul să-mi iasă din suflet cu durere cu tot, încercam să mă trezesc din somnul greu, mă gândeam şi-mi impuneam să mă trezesc din vis urat şi să răsuflu uşurată că-s doar în vis suferindă şi clocotindă toată, duhnind amar a..a suferinţă.

..brusc mi-a dat prin cap gând raţional, în sfârşit..cum că de-aia resimţeam eu altfel durerea asta nouă în mine!.. mi-am oprit şi plâns şi răsuflare şi tot, în momentul ăla..și mi-am zis în gânduri tot mie înapoi că de-acum o să stau mereu cu frica după mine.. permanent voi simți această frică, chiar dacă-mi va trece durerea vreodată, chiar dacă voi cicatriza toate rănile după ce le gasesc, eu tot o să stau cu frica-n sân.

Frică de suferinţă rea ce amorţeşte suflet, trup şi gânduri, pe toate în acelaşi timp, cu viteza luminii.

În fine, am stat mult singură în prăpastie, atunci.
Oricum nu mă încurca stanca aceea, nici frig nu am simţit în tot timpul ăla lung..un gol sufletesc mă răscolea însă permanent.

Tot atunci am realizat că oamenii care trec prin şocuri emoţionale atât de puternice şi mai ales ivite neaşteptat, ei nefiind deloc pregătiți de un război așa de mare, toţi aceşti oamenii care au trecut experienţa asta, au înţeles cred eu, ca și mine de altfel, că atunci când suferi, simţi suferință cu durere acutizat, în crescendo, cu fiece minut nou ce trece peste tine doare și mai tare, din momentul începerii și până la sfârşit.
..dacă ai noroc de sfârşitul poveștii ei, şi mai ales dacă te susține norocul și în reîntoarcerea treptată, la normalitatea vieții tale banale fericite.
..retrăind toată emoţia aceea negativă, parcă simt cum am secătuit din nou şi parcă tot la fel o simt cum mă apasă și-ncearcă să mă încleșteze.
Aproape ca atunci să zic că am simţit din nou și-acum, suferinţă cu dureri în mine, deşi eram convinsă că am cicatrizat atent peste tot, că mi-am regăsit tot drumul meu, pas cu pas trecându-l înapoi , atunci când m-am întors la viaţă-mi searbădă cu liniar de fericire ce-mi era atât de prea banală.

Aici și voiam de fapt să ajung atunci când mi-am propus să dezvolt cu tine împreună subiectul de azi.
..un minut, dacă-mi dai voie..!!și merg mai departe cu povestea, îmi doresc să ilustrez cât mai real ceea ce-am simţit, dar după ce-mi şterg două lacrimi şi îmi revin un pic, un minut.
A fost o confesiune grea asta pentru mine, chiar dacă acum tu nu înţelegi până la capăt, crezi oare probabil că și exagerez un pic??!
N-o fac, nu! Nu trebuie nici să te transpui cu totul în istorisirea mea, că nu e important; şi-n plus mai ştiu că oricât aş încerca să fiu de explicită şi de clară în exprimare a emoției de-atunci, ar fi în van..până nu treci prin singuratate îndelungă stând pe stanca din prăpastie întunecoasă, nu vei înţelege cum te împunge de înţepător..! și cum te concentrezi până să și respiri!

În fine, ce este cu adevărat interesant, am realizat eu tot atunci, este că suferinţa in sine are nevoie de enorm de multe încurajări, are nevoie de cuvinte care să repete des cum că totul va fi bine într-un final, chiar dacă nu le crezi nicio clipită măcar, te linişteşte totuși să auzi îmbărbătări la nesfârşit..!
Suferința mai are nevoie pregnantă să vorbească despre ea, să se plângă că există, să țipe, să certe şi să se înfurie.

Toate acestea nu le vei simţi însă, în antiteză, atunci când eşti fericit şi împlinit sufletește.

Fericirea nu te zburdă, nu te copleşeşte în niciun fel, nu-ţi vine să te aplauzi permanent pentru că ai ajuns acolo sus cu tine împreună, încât să o simţi până în adâncul sufletului, cum încălzeşte permanent..cum îmbracă, cum mângâie și cum iubeşte şi cum păzeşte până şi gândul rău ca nu cumva să ţi se-apropie.

Şi iarăşi, din nou, în acest punct îmi permit să subliniez repetând de zece ori cuvânt după cuvânt, încă o dată cu dicţia învăţată în liceu de când mă meditam pentru Academia de Teatru, la care am picat la examenul de admitere. Da, am picat la penultima probă..hahahah!
.ce amintiri vechi îmi sunt şi acestea, uite totuși că nu mă copleşesc negativ retrăindu-le. Ba chiar am râs uşor experienţa tristă pentru mine de atunci, nu știu dacă ai remarcat..!

În fine, ziceam că vreau să repet, pentru a-ți fi foarte clar ce vreau să îți transmit.. spun că mi se pare nedrept ca atunci când eşti fericit, să îţi permiţi să uiţi cât eşti de norocos în viaţa asta! Mi se pare nedrept, din perspectiva ta acum privind lucrurile, să îţi permiţi să ai momente, clipe, săptămâni, poate chiar luni întregi, când să ai curajul să strigi nerecunoscător în gura mare, să țipi chiar, lumii întregi, considerând că nu reușești să te faci destul de suficient auzit atunci când te plângi de faptul că tu te-ai plictisit de-atâta fericire. Te face deja nefericit.

Că tu nu eşti în stare pe de altă parte, să mergi pe-un drum lin, iubit de soare, ba chiar să ai neobrăzarea să strigi că..”decât aşa fericit’ cum trăieşti tu în prezent, mai bine pe drumuri sărac şi..plin de vicii care te-ar ajuta măcar să ai stări confortabile, cu uitare de sine a banalului fericit, ce te reprezintă plictisit și rutinat.

Însă când dimpotrivă, te pocnește suferinţa sufletească cu deznăgejde, când primeşti şoc emoţional negativ puternic, când te afli în dezechilibru afectiv, când te respinge viaţa ta banală, cu răutate machiavelică îmbrancindu-te și lovindu-te de stânci nocturne şi reci, când te trezeşti fără identitate brusc şi fără apartenenţă, singur plângând durere scursă permanent din tine tot înspre tine..ei bine, atunci nu mai ai deloc curaj și predispoziţie spre rutină deranjantă, nici de obişnuinţă cu durerea împunsăturilor alea tăioase și crunte ce te pătrund precum o lamă ascuțită, tot mai adânc şi mai adânc şi mai adânc..! care parcă încearcă cu tot dinadinsul să străpungă pânâ și osul cu atâta înverşunare. Care nu se opreşte, care nu te crede când urli de durere.
Nu te aude. A surzit chiar atunci când pentru tine ar fi fost cel mai important să-ți plângi lacrimi reale, atunci.. atunci surzeşte permanent.
Nu te ajută absolut nimic niciodată să uiţi ori să te obișnuiești cu atât de puţin banala suferinţă a sufletului, să ții minte asta de la mine!

..că asta și vrea să mai zic printre altele: că nu mi se pare fair să inceapă degringolade de-astea prin tine, fără ca măcar să te atenţioneze cu o șoaptă!
…oricât de mică ar gi fost şoapta, cred că mie mi-ar fi fost de real ajutor..când o să treci prin asta, dacă nu ai trecut încă, nici nu-i obligaroriu sper, să treacă toată lumea prin experiența prin care am trecut eu..ştii ce, hai să nici nu mai cotrobăim măcar în gânduri vechi, mai bine stai tu aşa liniştit, sec şi plictisit şi fără a mă înţelege pe mine cu totul. Știi ce? Uite mai bine îți spuneam să mă crezi pe cuvânt fără să mai istorisesc atâtea și să te întristez poate un pic și pe tine.

Nu îmi doresc de fapt, mi-am dat seama acum, nu îmi doresc de fapt să mă-nţeleagă nimeni cu adevărat, m-am plâns şi eu un pic ca să mai descarc din mine, dar a trecut cu bine totul, gata! Am cicatrizat tot, am şi-ngropat adânc, și mai jos de spatele capului ce mă durea atunci când credeam că voi lua foc cu totul şi permanent o să devin iar singură pe lume, a nimănui niciodată.

Hai să-ţi mai spun încă un amănunt pe final de confesiune în zori de noapte, dacă tot m-am apucat.
În zori de noapte, da, aşa îmi place mie să spun greşit mereu.
Am şi eu dreptul măcar la o licenţă poetică, zic. Pe zi! Hahahah..!
Aşa sunt eu, mai metaforică şi-n proză, ce să fac?!
Aşa sunt eu şi tot aşa voi şi rămâne, să ştii!
Cui nu-i convine metafora mea vreodată ori epitetul ori hiperbola..ori, hmm, dar ce naiba o fi exact? Mmm..că tot mereu le-ncurc între ele. Păi da, că mai sunt și cu capul doar prin nori mereu, uit să devin pragmatică şi foarte serioasă și-atunci când simt câte-o vibraţie ce mă strâmbă frecvent.
Uit pentru că nici asta nu am chef să mai fac pentru nimeni de acum încolo, pentru nimeni care mă împunge cu vibe nervos numa’..și critică neconstructivă!

..nu voi schimba niciodată la mine lucruri care mă remarcă în sensul care îmi place mie cel mai mult să mă privesc amuzat.

Pfff..!..Na c-am vărsat şi paharul cu vin acum, da.

Păi ce să fac, c-așa sunt eu, stângace! Hahahah..cică transmite un impuls sexual pozitiv bărbaţilor chestia asta, aşa am auzit..şi atunci de ce să-mi cert eu mereu stângăcia mea naturală, care pe deasupra, i’auzi îmi aduce şi ceva simpatii în plus! Hahahah..mai vrei să povestesc ce NU mai schimb cu mine, printre altele?
Nu o să mă mai las singură şi neiubită de mine niciodată.
Niciodată în viaţa mea nu voi mai privi nici frica de singurătate cu frică înapoi. O să o înfrunt!

Pentru că mi-am dat seama..atunci, că dacă EU nu am grijă să-mi aşez sufletul şi mintea în acord cu mine tot mereu, nimeni altcineva nu va avea puterea să o facă.
Nimeni nu mă poate construi, absolut nimeni nu mă poate ridica din întuneric stâncos și solitar şi suferind, dacă eu nu-mi dau voie să mă privesc goală, curajos, senin, deschis şi aprobator în soarele cel mai strălucitor şi mai luminos al zilei lungi ce pare că nu mi se mai termină ca atunci demult în timp, nu! Nu mi se mai încheie zile însorite cu ploaie multă și măruntă și agasantă care macină și deranjează somnul curat, neliniștindu-l!

Apropo, că de-aia şi speram eu atunci demult să mă trezesc naibii odată din coşmar, cu ploaia altora plouând și nu cu furtuna mea..! Mai trecusem pe aproape de zbucium sufletesc, dar..cap în nori ignorant, cum mă știi și tu deja acum..am lăsat să treacă coşmarul total nepăsător pe lângă mine, fiind bucuroasă că măcar am reușit să îl trezesc din zvârcoliri!
Nu mă cotrobăiam deloc pentru a desluși din timp o bubă importantă..! Am preferat să mă plâng de rutinana fericirii pe care o simțeam copleșindu-mă, am preferat să insist în metafore şi în stângăcii şi în tot soiul de neîndemânări care vărsau pahare pe jos şi spărgeau farfurii şi mă și învineţeau, da, mă și învinețeau câteodată când mă împiedicam în toate gropile.

Deci? De-acu’ așa facem: tragem câteodată capul din nori, insistăm să ne ascultăm şi partea raţională tot doar câteodată însă, și nu doar inteligenţa emoţională ce dă pe de lături cu sensibilitatea-i în exces.
Iar când spargem o farfurie, Adina! nu ne vom enerva pe noi absolut deloc.
Nu ne vom certa, căci tot certându-ne şi criticându-ne în sine, uităm ideea începută în gând, despre ceilalţi, uităm să căutăm de ce îi tot lăsăm pe toţi să ne tragă de urechi constant, fără a riposta niciodată.
Cum ne tratăm deci de suferință?
Considerând-o parte din noi, nu inamicul nostru.
Ni se întâmplă să suferim în viață, da, dar doar pentru că dar astfel evoluăm.
Doar ieșind din zona personală de confort, ardem etape și reușim să ne păstrăm ritmul evolutiv.
Personal am suferit schimbări rapide extrem de pozitive în urma acelei dureri cumplite, să știi!
Am invățat printre altele că pot păși, chiar şi cu genunchii tăiaţi; Am reușit apoi, cu toată durerea din lume ce-mi urla necontenit în spatele capului, să mă aud, am putut să îmi trimit un gând care să mă preocupe suficient cât să nu simt cuțitul cum se-nvârte-n mine.

Când te vei lăsa auzit de tine însuți, impingând cu tenacitate gândul subconștient spre tine, ca să se facă auzit, cu ţipăt şi mai puternic urlându-l peste icnet de durere, ei bine! doar atunci vei ințelege lucrurile cu adevărat esențiale despre tine. Atunci vei ști cu adevărat ce înseamnă fericirea pentru tine.
și-abia atunci n-o vei mai trata nefericit.

..și totuși, cum voi trece eu însă pragul neputinţei proprii, al fricii de suferinţă care doare, al temerii că nu-mi va fi din nou, iarași, bine în viață, cum mi-a fost cândva?
Cum o să reuşesc să trec eu peste mine, cu durerea toată călcând peste-o durere de două ori mai mare?
..ușor ușor, așa! Fără nici pic de grabă, ca să apuc să-mi implinesc timpul ce-mi este necesar pentru a transforma slăbiciunea în putere!
Prima rundă se pare că am câștigat-o cu adevărat abia de astăzi, confesând-o ca pe un fapt trecut și încheiat.

Adina Banea

Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.

Ce zici, te fac un vals?

Ce fericită sunt astăzi!!
Așa de fericită sunt, încât aproape că mi-aș dansa ziua toată; aș dansa în supermarket, aș dansa în drum spre școala lui fi’meu, aș alerga dansând prin piață…oriunde aș cam tot dansa și asta fără a mă simți, dar nici măcar nu m-aș gândi: „Ce-or zice oamenii din jur?..oare că sunt penibilă?!?”
..deci? ce zici? Te fac un vals??

Ia să văd..ia să vedem..! Cam ce s-ar potrivi?!? Și mă gândesc..mă tot gândesc cam ce s-ar cuveni dansat, ce-ar merge în tandem?? Ce ritm îmi găsește oare fericirea?
Hmm..! Parcă aş valsa un pic.
Ori crezi c-ar merge şi mai bine un tango?

..dar mai degrabă simt c-aș strânge ochii, poate că mai bine mi-ar prinde să-mi cânt eu Bolero-ul și să-l dansez în gând, ca pentru mine; apoi, de simt cumva fior de suflet mai rebel prin dansul singuratic, atunci..cu un firesc balance întors din drum, destul de brusc, o să îl las să îmi inunde casa toată, să-mi sune în crescendo urlând rărunchi prin boxă, tot în crescendo deranjând apoi vecinii..hei! Dar tu-l auzi, oare?? Tu îl auzi acum..!??! fii atent, asta-mi place cel mai mult..acum:
Naaa….nanananananana..nanananaaa..!!
Aud cum urcă!!..Cum urcă și iar urcă, urcă tot mai sus..!!..urcă şi-mi descătuşează emoţii, le umblă, le învârte..și le suie! Le dansează, le coboară..!
Dezbracă şi apoi îmbracă simţurile tremurânde, le trăiește trăirea, le simte gândul și le intuiește dorința..; le împlinește plăcerea.

Mda..Bolero-ul îl prefer întotdeauna. Deși atunci, adică întotdeauna când simt fericirea asta, o gândesc întâi ca și cum mi-ar conveni un vals.
Ce mişto ar fi să avem viaţa cântată, dansând-o tot mereu, plânsă fericit şi doar din bucurie..!!

N-ai zice și tu, nu crezi că ăsta-i idealul?

Ce facem ori cum nu facem, că mereu ajungem să povestim despre un ideal al nostru; Pe care îl zugrăvim frumos în tonuri calde, adăugăm și niște accesorii cool, nu uităm nici pata de culoare, asortăm apoi mobilierul, punem și-un covor drăgut..şiii.!! când s-alegem perdeluţe vesele cu flori, pentru un strop de romantism..

„Biiing-Baaang!!Biing-Baang..!! Biiing!!…”

Dar ce naiba se aude? Ce-i cu sunetul ăsta ciudat și tare, ascuțit..și-atât de insistent??
E interfonul! Sună de jos interfonul, că mai întotdeauna strică interfonul momentul meu cel mai frumos din vis.
Niciodată, dar niciodată! nu m-a sunat când tremuram coșmarul vreunei nopți de..vineri 13, plină toată ochi de ceasuri rele.

„-Cine e?? Dar cine e, vă rog? Da, aici stau eu..!”
Logic că aici stau eu, firește că eu sunt eu și bineînțeles că tot eu am comandat parfumul meu preferat.

„- S-a deschis??”

Mda! Mă bucur că-mi aduceți parfumul comandat, tocmai ce mi se terminase de vreo 2 zile..!
Doar că preferam să nu mi se trezească visul chiar fix acum..poate că dacă-l duceam până la capăt, cine știe?!? Poate mă trezeam știind ce perdea îmi trebuie cu exactitate. Culoarea de fond, culoarea floricelelor..!! Și astfel așezam totul perfect, îmi mobilam cum trebuie și fericirea. Idealul.

..dar ce să-i faci??!? C-așa se-ntâmplă cu idealul acesta tot mereu. Trăieşte perfect asortat doar prin vise; și nici măcar ele nu sunt duse pân’ la capăt.
Că le sună interfoane trezindu-le zâmbetul fericit ce spera că..!!
Dar nici nu mai contează la ce spera.
Nu mai e important deloc..!

..și tot pe-acolo, doar în vis, întâlnim oameni ideali..bărbaţi, femei, prieteni..! Copii!!
Eee! Uite că am găsit și-un ideal real, foarte veridic. Nevisat.

Copiii.

Copilul meu reprezintă idealul de copil, este mereu perfect pentru mine, dacă face..orice-ar face! tot mi-e ideal de copil.
Și-al tău îl simți la fel, nu? Și el este categoric singurul asortat perfect până la capăt.
Și-al meu și-al tău, amândoi, sunt copii perfect de ideali.

..în rest, doar vise trezite prea devreme.

Ca şi fericirea mea de astăzi.

Nici măcar nu m-am trezit veselă astăzi, ca să știi.
Am încercat doar să închid ochii și să intru astfel ușor-ușor, în stare de fericire ideală.
Am renunţat la vals, pentru că vals dansez când nu spun nimic despre fericirea mea. Când n-o vorbesc, ci doar o simt în toţi porii mei cum..cum îmi respiră, împărțind cu mine aerul, bucuroasă că ne-am regăsit…!
Mă și gâdilă ca să râd în hohote, din tot sufletul..!!..
Iar dacă apuc să-mpiedic valsul, dacă îl dansez stângaci, îmi soptește în gând ea ritmul, cu răbdare:
„- Un’..doi..trei/un’..doi..trei/un..doi..trei…şi hai!! pluteşti! Simți că ești uşoară..!! Aşa! bravo! N-ai valsat demult, ai cam uitat..! Astăzi fără Bolero, în regulă!? Hai un’..doi..trei! Și din nou…un’..doi..trei..!Și-acum plutești..!..Bravo..! Așa…! Perfect..! Ne amintim valsul..!! Și iar, din nou, și un’..”

Și m-am hotărât acum să aştept fericirea mâine.
Ieri am tras-o, ce-i drept, un pic de mânecă..!..da’n-am ţinut-o strâns şi mi-a scăpat printre degete.
Mâine o prind însă hotărât şi-o trag cu toată forța spre mine!!
Şi-o gâdil şi-o răsfăţ şi o alint şi o adorm învelită în emoţia regăsirii.
Sigur se va bucura văzându-mă atât de fericită!!

Hai că mă duc să-mi aprind o ţigară şi să-mi dansez Bolero-ul azi, visând un pic din gânduri; sper să reuşesc să adorm rapid.

Vreau să mă trezesc în zori de mâine când voi răsuna prin casă, dansându-mi valsul.
Mâine, când voi pluti apoi eu valsul alergându-l repede, grăbit prin piață…
Noapte bună, dragilor!!
Mâine eu când mă trezesc fericită, voi scrie valsul..

Adina Banea

Sunt sensibilă! Te deranjează?1 reader now

Şi-aşa cum de altfel începusem acu’ vreo oră o discuţie despre percepţii şi despre secrete ce ni le păstrăm în siguranţă despre noi, chiar faţă de noi înşine, continui acum prin a spune că atunci când criticăm şi detestăm oamenii pentru ceea ce sunt şi pentru cum acţionează astfel în consecinţă, în fapt ne impunem personal limitări proprii, reacţionăm deci ofensiv din cauza neputinţei noastre de a depăşi frici şi temeri.

În loc să ne adaptăm omului care a crescut din copilul care am fost odată, în loc să-l păstrăm în stadiu de evoluţie, îl stagnăm încrâncenaţi şi agasaţi şi iritaţi, conflictuali.

Dacă am trăi împăcaţi cu noi înşine şi luminoşi interior, nu am avea motive de a nu ne trăi armonios şi împlinit şi fericit. Voios.
În loc să previzionăm un mâine favorabil nouă, trăim însă limitaţi, cu supărări şi frustrări adunate, din teamă de a ne privi senin în oglindă, din teamă de a ne privi în ochi şi de a vorbi cu voce tare gândul obiectiv despre cine suntem cu adevărat, totodată din neincredere că am putea găsi o cale de a schimba prin noi ce nu ne place ori nu ne convine, din ceea ce am crescut noi până azi.

În altă ordine de ide, ni se mai poate întâmpla câteodată, un fenomen ciudat! mi-am dat seama de acest lucru vorbind aseară cu o prietenă bună.
Se mai întâmplă să trăim cu nemulţumiri nereale în ceea ce ne priveşte, doar să avem senzația că detestăm la noi una alta, că ne dorim schimbare pentru noi într-o anumită direcție.
Ştii cum ori când păţim noi asta? Atunci când ne certăm superficial însă frecvent, acceptând și asumând critica răutăcioasă și acidă din partea oamenilor apropiați nouă, de care ne pasă şi pe care îi iubim.

” Eşti prea sensibilă, greu de trăit lângă o persoană care ia totul atât de personal, care se bâzâie şi suferă din orice rahat!”

Mie mi se reproşa des acest lucru, spre exemplu. La fel de des mă învinuiam şi-mi reproşam eu mie mai apoi sensibilitatea aceasta în exces, fără a mă înăspri însă în același timp de-a lungul anilor, nici cu fărâmă de nepăsare ori indiferenţă ori pragmatism.

Şi știi de ce? Pentru că mie îmi place de mine la nebunie așa sensibilă, este o caracteristică a mea pe care nu -mi doresc de fapt s-o schimb deloc și niciodată.
În plus, nici nu consider că am vreun grad de sensibilitate în exces.

..și totuşi sufeream atunci când mi se reproşa că totul este vina mea, că interpretarea mea este mult prea sensibilă ori bâzâită, idealismul meu total nelalocul lui într-o lume pragmatică și rece, unde nu există iubire neapărat pe peste tot cum mă încăpățànez eu să observ. „De fapt iubire nu există mai deloc, iubirea este schelet de interes și doar atât.”

În fine, revenind, am realizat că suferința și supărarea mea se întâmplau doar pentru că simțeam că dezamăgesc cumva mereu și constant și de aceea probabil nici nu pot fi iubită cu totul şi acceptată aşa cum sunt şi..”aşa cum eu înţeleg că ai putea fi tu şi validez la tine şi iubesc la tine orice te reprezintă. Și înțeleg câteodată și lucruri de neînțeles dacă trebuie. Tu de ce nu poţi să procedezi la fel?
Nu mă ridic la nivelul pretenţiilor tale pentru a mă putea şi tu iubi înapoi!”

Aşa interpretam în subconştient, însă conştientul certa sensibilul din mine, crezând că vrea să-l schimbe total și permanent.

Eronat, fireşte.

Şi uite-aşa adunăm frustrări, nemulţumiri cu noi şi dezaprecieri, în loc să privim adânc în suflet obiectiv pentru a ne percepe cum trebuie, real, așa cum suntem, așa cum ne iubim în sine, și fără să bănuim măcar câteodată. Dacă dezamăgim alți oameni și dacă ei au alte așteptări dinspre noi, decât ceea ce suntem noi în realitate, noi ce le putem face mai mult decât să îi iubim oricum pe mai departe? Ce să le facem mai apoi dacă îi observăm tot mai nemulțumiți mereu? Eu m-am născut Adina, și nicidecum Maria. Nu pot trăi decât o singură identitate, nu pot trăi decât un personaj principal în viața mea, iar eroul, nu-i așa? întotdeauna are o personalitate puternică, verticalitate și multă încredere în el, nu este așa? Ca mine și ca tine, firește..amândoi ne iubim în sine pentru ceea ce am crescut și am conturat de mici, astfel că nu-i corect ca vreunul din noi să impună schimbări majore celuilalt, din senin, pentru a-l putea accepta apoi cu totul, a-l valida si a-l iubi într-un final. Condiționând.

Dacă am face curat în interiorul nostru, fiecare zi ce ne trezeşte ne-ar aduce bucurie şi linişte şi zâmbet. Zâmbet pe care astfel îl putem dărui mai departe, îngăduitor şi voios şi natural şi celorlalţi.

…însă mulţi preferăm un statut de victimă.
Aici găsindu-ne noi locul şi aşezându-ne noi comod dar supăraţi şi îndârjiţi, vom observa greşeli şi vinovaţi, doar pentru a ne hrăni voluntar cu durere-neputinţă-nedorinţă de vindecare. Neputinţă de (ne)schimbare şi acceptare şi validare şi iubire de sine.

Singuri reuşim astfel să ne îngrădim libertatea.
Libertate ce nu ne poate exista fără asumarea responsabilităţii.
Odată acceptat însă rolul responsabilităţii, indiferent din ce unghi am privi lucrurile, ori experienţele prin care trecem şi greşelile pe care le facem şi problemele pe care le simţim..toate îşi vor găsi o cale de rezolvare, soluția.

Responsabilitatea este activă, victimizarea dimpotrivă!

Atât şi nimic mai mult ne-ar fi important şi esenţial să înţelegem: că starea noastră interioară ne intră în responsabilitate, doar noi înşine suntem răspunzători de ceea ce simţim şi de cum învăţăm că ne trebuie să trăim pentru a fi împliniţi sufleteşte.
..ori trişti cât încape într-o viaţă de om.
Doar ataşamentul de suferinţă şi nefericire ne îndepărtează de un ideal frumos trăit cu noi înşine inițial şi abia după aceea împărtăşit și cu ceilalţi.

Deci? Ne apucăm de curăţenie, ori preferăm în continuare confortul?..trândăveală?
Ne place să trezim compasiune ori adorăm să insuflăm putere? Mutăm munţii din loc, ori abia urnim un pas agale pe câmpul plin de gropi în care ne împotmolim frecvent?

Eu m-apuc de curăţenie, am hotărât! De fapt, în genere aş spune despre mine că sunt o persoană ordonată.
…şi sensibilă, fireşte. Te deranjează?😅

Adina Banea