Ai avut orgasm? Aproape… De ce mint femeile?

M-am amuzat teribil azi, într-o discuție relaxată cu o prietenă… fii atentă: o ejaculare/douuuă ejaculări. Substantiv de gen feminin. Și-apoi, ia uite… un orgasm/douuuă orgasme. Substantiv neutru. Femeia e neutră deci, în termeni de plăcere culminantă. Mi-a plăcut concluzia aceasta atât de tare, încât râd singură povestind!

Sunt femeie, feministă convinsă şi o persoană ce-şi doreşte răspunsuri în permanenţă. În plus, dacă punctul meu de vedere este diferit de al tău, şi de al ei, şi de al prietenei tale, şi… tot aşa, preumblând controversa printr-un lanț prietenesc al slăbiciunilor, ehh!!, atunci îmi place să aflu un alt punct de vedere, corect, generalizat, unanim foarte acceptat, de luat în seamă. Și atunci m-apuc să cotrobăi net-ul în căutare de răspunsuri clare. Google nu greșește! Cred cu tărie în Google.

Şi am dat peste o carte – „Raportul Hite. Noul studiu despre sexualitatea feminină” de sexologul Shere Hite – despre care toţi erau de părere că ar fi revoluţionat lumea acum vreo 30 de ani, accentul fiind pus, firește, pe orgasmul femeii. Orgasmul ăla, de gen neutru, am asta stabilit deja.    Cartea este, în fapt, un sondaj de opinie realizat pe baza unui chestionar, la care au răspuns peste 3000 de femei. Se povesteşte aici despre masturbare, despre mitul punctului G și tot așa. Deși se adresează femeilor, cred că această carte ar fi mai potrivită pentru bărbaţi. Să-i lumineze, că sunt cam varză!

„Cine eram eu când am început această cercetare? Eram studentă la istorie. Cam în aceeaşi perioadă am descoperit mişcarea de emancipare a femeilor: eu şi prietenele mele am luat parte la demonstraţii, am scris pamflete despre «drepturile femeilor» şi despre «dreptul la salarii egale». Treptat, ne-am dat seama că propriile corpuri sunt la fel de importante ca şi dreptul de a fi plătite la fel ca bărbaţii“, ne povesteşte Hite în prefaţă. „Pentru mai mult de 70% dintre femei, raportul sexual nu duce de obicei la orgasm. Peste jumătate dintre respondente au recunoscut că l-au mimat. Una mărturisește că «Nu e bine să-l laşi pe bărbat să creadă că nu te-a satisfăcut, asta l-ar emascula», alta spune – „Dacă mă abordează deschis «Ai avut orgasm?», atunci refuz să mint. Voi spune ceva de genul «Aproape»“. Aproape?!? Adică? Sex echitabil, doamnelor!

De ce credeţi dumneavoastră, domnilor, că sunteţi minţiţi de către femei în pat? Ia să auzim!

P.S. Cartea, din păcate, nu se găsește în nicio librărie. Stoc epuizat! Și tare mă tem că n-au cumpărat-o bărbații…


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Scrisoare

 

EU NU POT FI TU, AŞA CUM NICI TU NU POŢI FI EU!

(scrisoare cu voce tare, fragment… rog unele excepţii să nu şi-o asume)

„Permite-mi să spun NU, pentru că am acest drept, fără prea multe explicaţii…!
Nu pot accepta „ofertele” tale, în condiţiile trasate de tine…
Nu sunt dispusă să mă las forţată, presată, prefer să intru de la bun început în defensivă şi să renunţ.
Prefer să fiu săracă lipită pământului decât să fiu dominată, ţinută “sub papuc”, “din scurt”…!!.. măcar sunt demnă şi cu capul sus…Sunt destul de matură pentru aşa ceva, nu crezi?

Eu sunt Eu. Tu eşti Tu. Eu nu pot fi Tu, aşa cum nici Tu nu poţi fi Eu.

Ar însemna să renunţ la mine, la personalitatea mea, caracterul meu… și mi-a fost atât de dor de mine…!!
Nu mai pot fi schimbată. Nu mă poţi schimba.
Eventual da, cu altă….
Dacă nu sunt acceptată aşa cum sunt, asta e. Dumnezeu cu mila!
Nu poţi impune presupusei persoanei iubite să…să…să…etc…
Da, scriu, şi voi mai scrie… ceea ce simt… unde, când, şi cum mă taie capul, găsind inspiraţie în absolut orice: fumul de ţigară, natură, iubiri, pasiuni, copii, doruri, suferinţe, oameni…
Da, sunt rece, par insensibilă, iremediabilă…şi ce dacă?? Unii dintre voi m-aţi făcut să fiu aşa. Sună cam feminist, nu-i aşa? Ştiu, nu sunteţi cu toţii la fel…fiecare pădure îşi are uscăturile ei, dar mai are şi puţină verdeaţă…
Asta nu înseamnă că sunt slabă. Dimpotrivă, am fost prea puternică de prea multă vreme, de prea multe ori… Şi mai pot…încă mai rezist…!!
Mult!

Da, fumez. Şi-mi place să fumez. Ador cafeaua mea de dimineaţă…cu o ţigară-două mentolate pe lângă.
Da, am tabieturile mele personale care nu includ pe nimeni, în afară de mine.
Nu am nevoie să fiu acum educată despre cum să fiu femeie puternică.
Da, am cercul, anturajul meu unde sunt mă simt în zona mea de confort, fără să fiu judecată, fără să fiu înţeleasă greşit.
Da, am devenit orgolioasă şi nu mai sunt dispusă pentru anumite compromisuri.
Comunicarea e una, compromisul e alta.
Viaţă m-a învăţat multe lecţii în ultimii ani, fără să mă întrebe doar m-a supus testelor. Mi-a dat note de laudă sau de trecere şi mi-a făcut o medie.
Până acum am trecut, chiar dacă nu am trecut cu brio.
Tu ştii bine semnificaţia numelui meu: pace, linişte sufletească.
Asta nu înseamnă că pot fi uşor manevrată.
Deocamdată asta e conjunctura.
Da, sunt independentă, refuz să mi se impună cum să mă comport sau ce să fac, ce să vorbesc, cum să mă-mbrac, în schimbul a ceva „material”.
Dacă vreau să fac ceva, o fac cu bună ştiinţă; de drag, de bunăvoie, şi nesilită de nimeni.

Pentru că…

Când iubeşti, nu impui.
Când iubeşti, nu eşti dur.
Când iubeşti, accepţi.
Când iubeşti, înţelegi şi susţii; sau măcar încerci.
Urăsc să fiu luată tare, nu suport duritatea, agresivitatea, posesivitatea.
Nu sunt câştigată la loto, nici un obiect ce poate fi cumpărat.
Sufletul meu nu e de vânzare.
Pentru mine NU înseamnă NU. Şi ieri, şi azi, şi mâine.
Din punctul meu de vedere, a fi puternic nu înseamnă să ai mulţi bani, funcţie înaltă sau averi, ci să ai puterea de a spune Nu în anumite situaţii, de a le face faţă, de a avea demnitate chiar și în ciuda sărăciei lucii.
Nu alerg după avuţii materiale, mă mulţumesc cu puţinul ce îl am, tocmai pentru că niciodată nu am ştiut ce înseamnă să ai mult.
Şi asta m-a făcut Om.
Nu vreau să-ţi rănesc orgoliul de bărbat, sunt doar sinceră şi mândră de femeia care sunt, şi care, probabil voi fi de acum înainte.
Că nu sunt şi nu voi fi ceea ce vrei tu să fiu pentru tine..asta e altă mâncare de peste.

Am preferat să scriu, pentru că ştii…mă exprim mai bine, şi nu dau ocazia să fiu întreruptă. Faţă-n faţă ţi le-aş repeta cu vehemenţă şi îndârjire…privindu-te direct în ochi…
Îmi pare rău, nu pot să-mi cer scuze pentru că nu mă ridic la nivelul aşteptărilor tale, dar răspunsul meu e tot Nu, din toate punctele de vedere.
Îţi doresc o “misiune” cât se poate de grea…nu de alta, dar mă gândesc la bietele femei…!! Ca să vezi că femeile nu se cuceresc dintr-un click al privirii, şi că nu toate pică pe spate la două-trei cuvinte frumoase, sau un buchet de flori.

Ai grijă de tine! Cu siguranţă şi eu voi avea grijă. Şi treci peste pluralul „noi” …nu se poate. Nu în viaţa asta.
Dar mai aştept. Cine mă cunoaşte, ştie la ce mă refer…”


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Soție-amantă?!? Sau și amantă?

E plin târgul de vechituri și nouăciuni prin feisbuc, de tot felu’ de articolașe pe tema asta – de parcă ar putea’o epuiza cândva, cineva vreodat’- unele chiar haioase, majoritatea inepte și în esență borâtive!
Toate bat fieru’ cum că femeia tre’ să fie curvă mai pe stradă, masterchef , că tot e moda, mai prin pat și doamnă în bucătărie..! Sau, mă rog, ceva variațiuni pe-această temă!

Eh!! Și-uite așa, în acest mod, n-ar mai exista amantele!..iar nevestele ar fi fericite!

Ne… ne…ne..! Zic eu! Păi au încercat și alții istoria amantlâcului, e veche de când lumea..! Alte societăți ale Orientului- apropiat ori mijlociu, depărtat sau foarte extrem, alegeți căci aveți de unde- au cochetat cu toții virtuțiile poligamiei!! Șiii??

Nțț!! Nu s-a generalizat, experiment parțial reușit! Căci dacă reușea poligamia, ar fi fost asemenea creionului cu bilă..!!
Pixul!! Asemenea telefonului mobil șamd..!

Dar chiar așa, de ce doar poligamie și nu și poliandrie?///nu sciu…că bărbatul …. ar fi din coasta lu’ Adam, și nu din sânul lu’ madam, Doamne ferește!! ..că na! femeile sunt mai puține..!!

Și pentru că tot aduserăm vorba.. ați observat că în marea lor majoritate, femeile de succes, cu afacerile lor de top, verry well dressed(casual or fancy) sunt niște cyborgi reci, perfecți, în care nici vibratorul cu cinci viteze sincronizate + plus una ”marche arierre!) refuză să lucreze, de indignare!!!!!!????
Oare amărâta aia, cu doi copii mucioși de mână și înc-un plod în burtă, cu părul tot mirosind a ceapă de la chiftele prăjite gătite în ulei încins, oare ea, mai poate fi tantrică?? Într-un sublim tandem cu mirificul ei partener de viață, alcoolic învederat și beneficiar al ajutorului minim garantat?!

Ori nefericitu’ ăla, corporatist, încotoșmănat în costum mai spre-Armani la 37 de grade, transpirând ca un porcușor de Guineea, ar mai putea presta ca în Dirty Dancing sau asemenea unui actor de xxxl movies??!!
Offf!! Că daaaa..!! Pe post de recuzită, de exeplu, pe-un post de lampadar!!!!!!
Deci, concluzie..ce vreau eu a vă spune?!
Neveste, dragilor, rămâneți neveste!! Și nu vă urâți voi semenele, pe-alea de le ziceți voi „amantele”!!!!!
Amante, frumoaselor, rămâneți amante!! Doar amante..!!..N-o să dureze mai mult dacă vă încăpățânați să deveniți soția amantului vostru!!
O să vă înlocuiască el apoi cu alta(alte)…amante!!!!!!
Bărbați, puternicilor, nu fiți măgărești!!! Nu voi a jigni ființa nobilă ce e măgarul!!!)…
Fiți generoși..!!..Și iubiți…femeile!!!!!

Autor, Dr Soul


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Dilema iubirii

Nu am reuşit să înţeleg oamenii care ştiu cel mai bine să definească nevăzutul, intangibilul.
Lumea în care trăim este atât de încă neînţeleasă, acum poate chiar mai mult decât în trecut, mai ales că avem ştiinţa la picioare, care pare că ştie chiar mai mult decât noi, deşi considerăm că e creaţia noastră, când de fapt noi săpăm la infrastructura ei.
Şi pentru că nu o înţelegem, ne avântăm în alt necunoscut pe care putem să îl modelăm după cum simţim sau avem nevoie pentru a nu ne pierde cu firea, fiind ferm convinşi că dacă s-ar întâmpla nu ne-ar mai găsi nimeni, spiritualitatea.

Vrem nu vrem, conştienţi sau adormiţi, interesaţi sau ignoranţi, cert e că trăim într-un spaţiu plin de tensiuni şi conflicte între evaluările morale pe diferite nivele de conştiinţă. Sunt poate prea multe grupuri care vin cu lacune culturale şi educaţionale grave şi care au mari şanse de a modifica structuri de alte grupuri.

Dacă e bine sau nu, nu îmi asum, oricum nu cred că ar conta.

Învăţăturile noastre cu privire la iubire spre exemplu, au fost sărăcăcioase, am fost privaţi de ceea ce înseamnă iubirea supremă, iubirea de partener, iubirea de cuplu. Am fost tocaţi doar cu iubirea de aproape care ciuntea inima în loc să o hrănească, să îi dea viaţă, să producă mai mult decât copii. Cu timpul şi deschiderea către alte lumi, percepţiile noastre s-au schimbat, s-au deschis, unele s-au dezvoltat prin trial and error, altele din contră..; şi odată cu ele şi vieţile au luat altă amploare şi un alt nivel de conştiinţă.
Nu toţi din păcate am înţeles aceleaşi lucruri, uneori nici măcar trăind aceleaşi lucruri, cred că undeva din nevoia subconştientă de a fi mereu diferiți şi de prea puţine ori mai buni.

Traseul nostru de a descoperi ceea ce e iubirea, după dogme seculare, prin trăirile, eşecurile, experienţele sexuale, compromisurile, obligaţiile care au venit odată cu ele, a fost diferit, pentru că aşa cum am spus, fiecare a căutat şi a încercat pe drumul său.
Într-un final intermediar, toate experienţele s-au întâlnit într-o piaţă a căutătorilor, fiecare venind cu bagaje grele, cu răni emoţionale, răni psihice, familii destrămate, orgolii explodate, personalităţi subţiate, amaruri şi alte acreli. Toată această experienţă cumulată s-a adăugat prin transfer memoriei colective de unde aceştia au plecat. Practic s-a infestat şi gândirea şi simţirea colectivă pe câteva generaţii.
Alţi temerari, au început să caute metode de curăţare, aparent individuale, ajungând la concluzia că e nevoie de vindecare a ceea ce a fost doar încercare&eşec. S-a ajuns la chackre, la yoga, la buddha, osho sau alţi guru specializaţi în ceea ce mulţi consideră enlightment şi dezvoltare personală.
Dar nu s-a ajuns la esenţă, la unde s-a greşit, ce nu înţelegem, ce nu facem bine, de ce instinctul ne spune ceva şi noi facem altceva, de ce instinctul nu ne spune nimic, de ce aşteptăm, de ce ne grăbim…

Iubirea e ca o formă de democraţie, lucrează cu own free will şi liberul arbitru. Ne dă libertatea de a ne defini în parte în frame-ul unei relaţii sau al societăţii în care trăim, chiar dacă suntem diferiţi sau perfect aliniaţi cu majoritatea, ba chiar ne lasă să ne redefinim în relaţia/societatea în care ne dorim să trăim.
Ceea ce nu am priceput sau poate nu ni s-a zis şi nici nu ne-am învrednicit să căutăm, este că democraţia, în cea mai bună formă a sa, conţine şi cele mai antidemocratice elemente, iar cea mai bună atitudine este de departe să ne plângem sau să contestăm și să depunem toate eforturile pentru a înţelege.
Pentru că doar prin folosirea contribuitorilor pozitivi şi eliminarea elementelor negative se poate păstra dinamica şi esenţa democratică a ceea ce suntem, ca indivizi sau ca societate.

Dilema constă în demonstrarea modului în care prejudecata fără înţelegere operează în acoperirea conflictelor interioare şi esenţiale, în minţile celor care produc aceste preconcepţii ce se perpetuează.

Problema intervine însă la nivel de percepţie a ceea ce este pozitiv, negativ şi … decepţie. Cred că îţi vine cel puţin un exemplu în minte al celor care au picat conştienţi sau nu, testul timpului.
Care s-au minţit pe ei înşişi, care au trădat relaţii/prietenii, care au manipulat într-un mod urât situaţii şi…lista poate continua la nivelul fiecăruia de conştiinţă, când te-ai prins de fapt că fluturaşii nu înseamnă iubire, o dată, de două ori, de 5 ori… că încrederea înseamnă mai mult decât împărţirea timpului la evenimente şi cumetrii, sau că realitatea ta a luat un alt drum.
Asta nu înseamnă că nu poţi să fii responsabil faţă de celălalt.
Imaturitatea colectivă cu privire la acest subiect în loc să forţeze graniţele subdezvoltării, le deformează.
Astfel că fiecare încearcă să iasă cât mai bine şi dacă se poate celălalt să iasă cât mai rău. Şi fiecare poartă şi transferă mai departe acest bagaj emoţional, bagaj care este dat cu spray-ul gândirii pozitive şi vindecării afective prin diverse tehnici, de ne iese kundalini prin nări şi osho prin urechi.

Mă întrebam dacă nu cumva neutralitatea unor emoţii şi valori ar putea să fie o soluţie temporară pentru problema colectivă. Pentru că nu există un exemplu mai bun de confuzie şi oportunism ce se varsă’ efectiv din aceste asumpţii, între ceea ce zvâcneşte din ‘iubirea practică’ şi forma ei idealistă.
E mai uşor să trăim cu formatul pozitiv, îmbrăcând realitatea într-un pret-a-porte în care ne prefacem cu tărie că și credem ori că suntem în ţinută perfectă, programând subcoștient vină pentru orice gând negativ, deşi poate, uneori, realist, întrucât nu ştim să gestionăm dilema şi nici nu vrem responsabilitatea eşecului.
Conflictele interioare macină, pentru că oricât de mult ne-am strădui să impunem o realitate, senzorii subconstienti, instinctul sau chiar bunul simț intră în conflict cu falsa dorinţă, teama, iubirea, pasiunea.. etc.

Tema de reconciliere a moralităţii care ne face să fim strâmbi în relaţii şi în societate în general şi pe termen lung, dar şi a neînţelegerilor la care ajungem mai devreme sau mai târziu cu noi înşine sau cu alţii, e probabil o funcţie de filosofie, artă, psihanaliză, ştiinţă socială, poate chiar psihiatrie în unele cazuri.

Problema raţiunii însă, acest punct orb al minţii noastre, unde în iluzoriul fiecăruia iubirea ţipă după minte şi mintea după inimă ,ca un joc de artificii, făcând că la întâlnirea lor să iasă implozii, explozii şi alte pirotehnii, continuă să atârne, pentru că sunt prea mulţi pierduţi în labirintul cunoaşterii încât majoritatea preferă fantezia ca o sursă de iluminare îmbrăcată în cuvinte multe şi răspunsuri vagi, adică doar manevre stilizate de reprezentare ale unui cerc vicios.

Nu sunt convinsă că am găsit răspunsul a ceea ce e iubirea, dar dacă Einstein are dreptate şi iubirea e o forţă universală, poate că ar trebui să îi dăm mai multă atenţie, poate că avem nevoie de acei poli care să creeze centrii magnetici, energetici, umani, pozitivi, care ştiu ce să rejecteze, poate că nu e vorba de leadership şi teorii inspiraţionale sau cursuri de dezvoltare personală care ne spun ce vrem să auzim, ci ne dau ceea ce avem nevoie să înţelegem, pentru a ieşi din umbra trecutului şi încâlceala raţiunii.

M.K.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Ți-ar trebui doar să te las în pace, poate doar uneori să-ti pun o întrebare despre cum e vremea

Nu ştiu cum de nu vedem noi mereu lucrurile ca fiind atât de simple, cum sunt ele de fapt.
Nu-mi dau seama nici ce anume ne trezeşte la un moment dat din vise complicate despre lucruri simple, astfel încât să le remarcăm noi dintr-o dată simplitatea, ciudat de brusc să și gândim după aceea, firescul lor atât de uşor de gândit dacă îl urmăreşti cu logică şi nu inventând ecuaţii cu multe necunoscute apărute de nu se ştie unde, împiedicate în fir croșetat iraţional.

Pe de altă parte, ştiu acum deja că nu mai trebuie explicat oamenilor în general, chestiuni pe care ei nu şi le doresc deloc a fi explicite în înţelesuri. Pe care de altfel le evită și în gândurile discutate în sine. Pe care n-au chef să le extindă în niciun fel, căci bănuiesc ei că dacă le-ar gândi ori dacă le-ar discuta prea mult, concluziile nu le-ar mai fi pe plac defel și probabil i-ar și cam indispune mai apoi.
Nu este deloc necesar să te pierzi în detalii explicative către alţii despre cum îţi par ţie lucrurile în percepţie proprie, câtă vreme percepţiile lor despre viaţă sunt diametral opuse. Ori nu le sunt deloc.

Nu faci astfel decât să pierzi timp mai degrabă! Timpul tău totodată și nicidecum pe-al lor!

Nimeni nu are chef să asculte ce nu are chef să înţeleagă.
Fiecare dintre noi trăim în alt timp şi în alt loc în genere, deși fizic poate că stăm așezați unul lângă celălalt!

Hai să-ți spun ceva drăguț, ce zici? Ai chef de povești??😜 Uite..azi am văzut o floare cum înfloreşte şi mi-a plăcut, culmea! și încă îmi place mugurul ei abia înmugurit, deşi până ieri nu aveam răbdare şi nici timp mult la dispoziție pentru a privi florile care de altfel, printre altele, mi se păreau destul de antipatice!
Astăzi am descoperit însă din senin, cum că îmi pot plăcea la nebunie!
Dacă mi-ai fi povestit ieri înflăcărat în vorbire și în retorica ta toată, povestea florii şi despre cum se naşte ea, cum creşte şi cum naşte după aceea alte flori..m-ai fi convins doar că eşti un pic dus cu pluta..parcă şi un pic cam razna, total neinteresant ca să spun pe scurt..! Foarte nepotrivit cu mine. 😅

Nu ştiu acum sigur dacă exemplul florilor, care sincer şi pe bune încă nu mă înduioşează ele pe mine foarte empatic în trăiri şi sentimente pozitive, este şi cel mai concludent şi mai fericit exemplu pe care-l puteam folosi eu aici pentru ca tu să înţelegi exact ce am eu în cap şi ce-mi doresc eu să-ți transmit astăzi.

Ideea este simplă însă! Tot din punctul meu de vedere, evident:
Nu are rost să vorbim împreună lucruri care (nu) ne interesează (nici) separat. Asta mi-am dat seama!

..căci până ce tu nu vei simţi că vrei să simţi ce îți spun eu şi apoi să şi vorbeşti cu mine schimbările tale dorite a fi simţibile azi, în comparaţie cu ieri când nu credeai că-ţi trebuie vreo schimbare importantă de experimentat, eh! până în acel moment este clar că îmi voi bate capul degeaba explicându-ţi eu ţie că mie îmi par lucrurile foarte simple în general.
Până când tu nu vei începe măcar să gândeşti chestii generale despre lucruri, nici nu vei înţelege în particular ce vreau eu să spun şi să-ţi transmit agitând mâinile spre tine în dorinţa ca ele să mă susţină în argument convingător atunci când îți spun că..totu-i simplu dacă ai chef să înţelegi şi nevoie să simţi şi necesitate să iubești.

Uite! Fii atent că mai vreau să adaug ceva care să te ajute să mă crezi atunci când spun că mi-am dat seama că este foarte posibil să vorbim fiecare pe limba lui, şi de aceea probabil că nu reuşim decât să ne plictisim unul pe celălalt, în loc să ne amuzăm împreună categorisind una-alta din ce ne interesează pe-amândoi, ajunşi cumva în punctul în care să facem haz de necaz povestind noi viaţa şi dragostea şi copiii şi timpul şi somnul şi visul şi nevoia şi tristeţea şi fericirea!

Deci fii atent ce mai cred eu..!
Cred că dacă vei fi tu mult prea mereu înţeles şi acceptat şi iubit aşa cum eşti, fără niciun pic de critică şi fără niciun pic de discuție conflictuală pozitiv, controversată în opinii..ei bine! eu cred că, dacă vei sta tu în confortul ăsta care să-ţi confirme cum că tu eşti singurul din ce cunosc eu cel mai foarte bun în toate cele, din toată lumea pe care am întâlnit-o..eu cred că astfel te voi încurca şi nicidecum nu te voi descurca..!..şi nici vorbă nu te voi ajuta, nicio secundă măcar!! şi nici nu te iubesc atât de tare cum aveam senzația că te iubesc, din moment ce nu-ţi dau voie să evoluezi spre o etapă superioară!
Pentru că dacă eu te tot confirm..şi dacă eu îţi tot ofer pe tavă recunoaştere prin faptul că-ţi tot spun că..eşti îndeajuns atât cât eşti şi este foarte suficient cât cunoşti şi nu mai ai nevoie să mergi mai departe în dezvoltare personală, ei bine! atunci eu de fapt te țin pe loc, iar tu simțindu-te atât de confortabil, vei stagna total.

În altă ordine de idei, nici dacă te bat la cap cu ideile mele tot timpul mereu noi şi schimbătoare şi privite din perspectiva mea mergătoare înainte cu paşi repezi şi mai niciodată înapoi, nu voi face altceva decât tot să te plictisesc!

Ți-ar trebui doar să te las în pace şi poate doar să-ţi pun întrebări uneori.
Asta doar câteodată, atunci când eşti în impas şi nu ştii de ce-ai ajuns acolo.
Doar atunci.
Îmi dau seama că nimic nu se învaţă şi nici nu se va simți cu forţa.
Totul se va învaţa și se va pricepe, doar atunci când tu vei simţi dorinţa de a învăța mai mult decât ştii acum .
Tu vei evolua singur doar atunci când te vei plictisi de atâta stat pe loc.
Tu singur vei şti să-ţi cauţi şi apoi să-ţi şi găseşti sensurile noi, însă doar atunci când cele vechi îţi vor părea deja demodate.

Eu nu prea am deci, pare-se, ce să-ţi explic şi nu prea mai am nici ce să îţi spun mai mult şi mai interesant şi mai inedit şi mai curios..în percepţia ta decât percepi tu în reprezentare proprie.

Eu pot doar să-ţi povestesc, atunci când vei avea timp şi chef să asculţi poveşti evident, aş putea atunci să-ţi explic câte ceva despre ce am remarcat eu în urma experienţelor mele, în urma trăirilor mele mai mult sau mai puțin negative pe care am încercat să le înţeleg de ce mi-au fost aşa şi nu altfel..aş putea deci să vorbesc la nesfârşit cu tine, însă doar atunci când tu vei și avea răbdare suficientă cât să mă și asculţi, fireşte!
Când vei fi curios să și auzi motivele pentru care gândind lucrurile, acestea mi-au devenit brusc mai clare şi le-am remarcat apoi ca fiind și extrem de foarte simple.

..și după ce aş termina de expus simplităţile astea despre nimicuri importante care mă fac să zâmbesc azi, deşi ieri abia ce doar le încruntam atunci când sufeream şi mă încovoiam sub greutatea lor nedesluşita…măi, după ce m-aş opri eu din tot povestitul ăsta, mi-aş dori să ştiu la rândul meu de la tine un singur lucru: de ce ţie lucrurile nu ți-au părut niciodată nicicum, asta aș vrea să știu!
Nici grele şi nici uşoare, nici simple, dar nici foarte complicate, nu ți s-au părut; ci doar indiferente.

De ce tu nu le păsai deloc.
Iar azi?
Păi azi..nimic! Nimic nu s-a schimbat!
Treci viaţa tot la fel de neinteresat! cu sensul ei cu tot, eşti încă total nepăsător în ceea ce-o privește!

De ce? asta mi-ar plăcea mie să știu în plus față de ceea ce-am aflat!
Mi-ar fi curios să știu, cum poţi tu trăi aşa de greoi, fără nevoie de a înţelege una alta despre..orice..??
Asta nu mi-e deloc simplu de înţeles precum restul lucrurilor a căror simplitate înţeleasă m-a copleşit cu zâmbet plin la un moment dat, înţelegând-o.
Ia zi-mi și mie, te rog, asta doar dacă știi, de ce crezi tu că-i foarte simplu să trăiești așa!
Neîntrebându-te nimic din ce e important pe lângă tine!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Să iubim și să fim iubiți!

IMG_1057

„Da. Clişee.
Pentru că suntem obişnuiţi cu ele şi pentru că ne place să le auzim.
Nimic nu e mai important decât să iubeşti, şi să te simţi iubit. Să simţi că ai pe cine conta, şi că cineva, acolo, este mereu pentru tine.

Dar….
Dacă eşti împovărat cu o iubire pe care nu o poţi împărtăşi? Dacă te macină de dimineaţă până seară gândul că ai pe cineva acolo, care ar da totul pentru tine și cu toate astea, tu nu poţi fi trup şi suflet??!
Şi nu vrei să-i distrugi idealurile, nu vrei să-i întuneci gândurile; preferi să-ţi consumi propria energie, să te pedepseşti pentru că nu poţi împărtăşi această iubire, tocmai legându-te de ea.
Legându-te de această iubire, doar prin judecată!
Nu ţii cont de inima şi de sentimentele tale, ci doar de ale lui.

Oare merită?

Te omori singur pe dinăuntru, cu gândul „am stabilitate, am iubire, am linişte”.
Dar liniştea şi stabilitatea îţi pot oferi fericirea, pe care cu atât de mult foc o doreşti? Îți poţi găsi fericirea doar din iluzii? Din ideea că ” va fi minunat, el mă iubeşte ?”

Te gândeşti să fugi şi să găseşti răsăriturile şi apusurile care te lasă fără suflare, să găseşti iubirea aceea eminesciană, ideală, ( în care până la urmă…eul rămâne singur, cu gândurile şi visele lui); şi apoi vine cineva şi-ţi zice:
„E important să stai cu cine îţi vrea binele, nu neapărat cu cine îţi place”.

Şi mă întreb…

Dacă îţi vrea binele, oare nu vede că te macină? Oare nu vede că te chinuie pe interior? Oare nu vede falsitatea şi regretul? Nu te cunoaşte? Nu vrea să te lase să zbori, să îţi găseşti fericirea? Nu vrea să te lase să fii fericit, să iubeşti fiecare răsărit şi fiecare apus în întregime, să nu te trezeşti zicând „încă o zi”, ci să nu vrei să mai dormi niciodată, din dorinţa de a trăi cât mai mult fericirea ??
Şi dacă de fapt nu cauţi iubirea eminesciană?
Dacă de fapt, tu nu cauţi nimic, nu vrei să te potoleşti?

Nu vrei iubire, nu vrei drame.
Vrei apusuri şi răsărituri singuratice, de parcă ai avea inima pietrificată.
Şi toate acestea sunt consecinţe?
Consecinţe a ceea ce ai trăit…
Sau, consecinţe a ceea ce ai devenit, ca urmare a faptelor tale.
Şi în final te gândeşti:
„Dacă plec acum…încotro o iau?”

Tania Elena Tudor


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Când vine vorba de femei, aleg calitatea, nu cantitatea

IMG_0848

Primul articol din seria Povești cu Adam.

Am ajuns acasă, mai târziu decât preconizasem. Fusesem reținut la muncă. Era deja 11.30 seara. Mă așteptam să o găsesc uitându-se la TV ori citind pentru cursuri. Îmi era foame, nu apucasem să mănânc mai nimic toată ziua. Când am intrat pe ușă, am simțit miros de mâncare. Trebuie să fi gătit. Aveam dreptate, totul era pregătit pe masă. Unde era ea, că-n sufragerie era beznă? Deschid ușa dormitorului și o găsesc dormind. Întreaga liniște din lume era pe chipul ei.Trebuie să fi fost obosită tare. Rar adoarme așa repede. Am sărutat-o pe frunte, în semn de mulțumire și m-am dus să mănânc.

Unele femei, indiferent că nu au chef, energie, timp, găsesc câte puțin din fiecare și au grijă de bărbatul pe care îl iubesc. Ar fi păcat să fii o dezamăgire pentru o astfel de femeie.

Cât mâncam, mă gândeam că acum ceva vreme, voiam să cunosc cât mai multe fete. Să evit să spun că, de fapt, voiam să fut cât mai mult. Ei, uite că mi-a scăpat! Credeam că numărul femeilor te face mai bărbat. În niciun caz, nu m-am gândit că numărul zilelor petrecute lângă aceeași femeie te maturizează atât de mult. Treptat, mi-am pierdut interesul pentru cantitate și am ales calitatea.

Având-o pe ea acum, îmi dau seama că este ușor să ai zece femei cu care să faci același lucru. Când vine vorba de a face zece lucruri cu aceeași femeie, devine puțin mai greu, treabă de bărbat, nu de puștan în călduri. Să faci sex cu multe femei este ușor, mai ales dacă te ajută câtuși de puțin fizicul. Mai greu este să păstrezi aceeași femeie după ce faci sex, căci trebuie să te ajute câtuși de puțin și mintea, și sufletul.

N-am știut până la ea, deși mai avusesem încă două relații de durată cu două femei mișto, cât de multe lucruri poți face împreună cu o femeie. N-am știut pentru că nu eram suficient de copt, în niciun caz din cauza celor două. Sunt lucruri pe care le înveți tarziu, dar, așa cum se spune, mai bine mai târziu decât niciodată.

Va continua.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Femeia îți dă tot, dar și când îți ia … să te ferească Dumnezeu!

Ea mi-a dat tot. Eu i-am dat cât au vrut mușchii mei, dar nu a fost suficient, pentru că, acum, îmi dau seama că i-am dat mult prea puțin pe lângă cât ar fi meritat femeia care mă iubea ca pe ochii din cap.

Mi-a dat liniște și un loc de refugiu când viața mea devenea de nesuportat. Eu, când a fost cazul, i-am dat cu flit, acuzând-o că se plânge din orice. Mi-a dat căldură și în cele mai friguroase zile ale iernii. Eu i-am dat doar căciulă, fular și mânuși – nu era suficient, căci trebuia să-i încălzesc și sufletul. Mi-a dat înțelegere când cedam nervos. De cele mai multe ori, eu eram motivul cedărilor ei nervoase.

Eram prea imatur să înțeleg ce am în față. M-am maturizat abia când a plecat, când mi-a luat tot. Când a plecat mi-a luat până și ultima speranță că aș putea să mă revanșez.

Ei bine, după o astfel de experiență, am învățat că femeia care-ți dă totul, îți ia totul atunci când pleacă. Și să te ferească Dumnezeu să fii într-o astfel de situație, când totul în jurul tău e doar gol și amintiri cu ea. Când realizezi prea târziu ce ai scăpat printre degete, ca un prost. Când vrei să te descarci, să te încălzești, să te liniștești și nu mai ai nimic. Da, femei sunt multe, dar, până la cea alături de care vei cunoaște din nou toate ce le aveai, e drum lung.

Femeia care te-a iubit ca pe ochii ei din cap pleacă de tot, căci i s-au terminat motivele pentru care să mai rămână. Plecarea unei astfel de femei este cea mai sigură dintre toate. Pentru ea, nu mai există cale de întoarcere, ci doar un drum înainte, la capătul căruia, speră să-și găsească fericirea.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Ești binele ce-mi face rău

Nici nu știu dacă tu ești binele ce-mi face rău sau răul ce-mi face bine. Recunosc, cu tine, mi-e greu. Fără tine, imposibil. Uneori, oamenii îi urmează sfatul lui Bukowski – găsesc ceva ce iubesc și-i lasă să-i ucidă. Am încercat, în repetate rânduri, să plec și niciodată nu am reușit să trec pragul ușii de la intrare. Pur și simplu, ajuns față-n față cu ușa aia nenorocită, sufletul mi se făcea greu ca plumbul și-mi cădea-n picioare. Și uite așa rămâneam de fiecare dată când voiam să plec.

În mine, are loc o luptă. Între minte și suflet, între argumente și contraargumente , între iubire și dorința de eliberare. Nu toți oamenii se iubesc așa cum își imaginau cândva că o vor face – se chinuie iubindu-se și iubesc chinuindu-se. Trec, aproape zilnic, de la agonie la extaz și invers. În fiecare zi își promit că de data asta își vor respecta principiile, pentru ca, în final, să le încalce.

Sunt conștient că dintr-o asemenea situație nu poți ieși decât șifonat la suflet. Fie că-l scapi pe jos și ți-l calcă celălalt în picioare, fie că ți-l mototolești tu. Om trăi ș-om vedea cum va fi scris finalul.

Câți dintre noi n-am trăit lângă un om pe care-l iubeam îndeajuns de mult încât să nu-i dăm drumul, deși eram conștienți că nu ne face bine? Probabil, mulți au trăit sentimentul ăsta. Vezi tu, sufletului nu ai ce-i face dacă i se pune pata pe-o anumită persoană. Oricât ai încerca să-l convingi, să-i acoperi ochii, tot ca el face. Oare omul poartă sufletul sau sufletul poartă omul? Dacă ai un răspuns, îl aștept cu nerăbdare.

În viață, vom întâlni și oameni care am fi preferat să rămână simpli necunoscuți, de genul fata din stație de la Unirii ori băiatul din față de la H&M. Însă, ceva ne îndeamnă să-i cunoaștem, să-i invităm la noi în suflet, nefiind siguri că vor intra frumos, descălțându-se de orice ne-ar putea murdări sufletul. Nu-i nimic! Orice întâmplare, indiferent de felul finalului –fericit sau nu – înseamnă experiență ce-ți va folosi mai târziu.

Nu-ți fie frică să iubești! Să-ți fie teamă de ziua în care nu vei mai putea simți nimic!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Îmi faci (dez)ordine-n cap!

Păi e frumos, draga mea? E frumos să vii din senin, să te așezi la mine-n sufragerie ca și cum ar fi casa ta și să te apuci să-mi aduni haosul, lăsând în loc ordine? Măcar puteai să mă întrebi dacă-s de acord înainte să te apuci să-mi aduni gândurile de pe te miri unde. Puteai să mă întrebi dacă vreau ordine, căci poate dezordinea aia era ordinea mea.

Ai avut chef de muncă, ă? Așa deci!

Uită-te la mine cât sunt de năuc acum! În fiecare dimineață, îmi caut chiloți și ciorapi, și abia de-i găsesc. Ai schimbat totul. Și-n casă, și-n suflet. Nici măcar nu mi-ai spus care pe unde sunt, așa că trebuie să caut eu.

Lenea e cucoană mare, băi Adam! îmi spui. O fi, nu neg!

Ai apărut de nicăieri și mi-ai făcut creierul varză. Numai pe tine te am în cap. Apoi, ai trecut la nivelul al doilea – mi-ai dat peste cap și sufletul, l-ai umplut cu tine și, de, nici dacă aș vrea nu te-aș putea scoate de acolo. Dar dincolo de dezordinea asta generalizată, mi-ai făcut ordine în viață. Uite, acum mănânc regulat, fac sex regulat, râd și mă enervez regulat. Trebuie să-ți spun un sincer mulțam!

Așa-i femeia – unde-i ea, ordinea și dezordinea conviețuiesc fără nicio problemă. Oricât de mult am vrea să negăm, noi, bărbații, este nevoie de-o mână feminină în viața noastră – să ne mângâie, să ne atingă unde ne place, să o ținem când mergem prin oraș, să ne oprească când vrem s-o facem lată și am putea răni. Avem nevoie de femei care să ne completeze și pe care să le completăm. Avem nevoie de femei care, atunci când se impune, ne conduc cu mână de fier – noi suntem deseori tentați să ieșim în decor și cred că de la gene se trage slăbiciunea asta.

Avem nevoie de voi, dragi femei!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.