Te iubesc, dar bun-rămas!

Dragul meu, te rog, mă iartă,
dacă nu pot fi a ta consoartă,
dacă scrisoarea e amestecată
cu idei și gânduri negre, sumbre
scriu doar din a minții mele umbre.
Știu, te voi răni, cu cele ce-ți voi scrie,
dar trebuie s-o fac, nu mă pot abține
din a-mi elibera sufletu-mi rătăcit,
căci printre picățele ne-am îndrăgostit.
Spun doar că nu mai pot continua,
nu vreau nimic a-ți insinua,
vreau să spun că eu renunț,
destinului îi fac un denunț.
Căci povestea noastră n-a fost să fie,
inima-mi suferă de o gravă atrofie.
Mă gândesc și iar mă răzgândesc,
viața cum să mi-o mai trăiesc.
Constat că de tine nu sunt demnă,
nu mai știu inima mea ce-nseamnă.
Destinul crud îmi joacă feste,
vroia demult să-mi dea de veste
că nu voi avea curaj să pășesc
dincolo de linia rațiunii, să trăiesc.
Vreau să mergi acasă, singur, fără mine,
căci nu voi putea a-ți aparține
nici mâine, nici peste vreun an,
ne-am gândit într-un mod aerian.
Ar fi mai bine acum să ne oprim,
cu soarta să nu ne mai împotrivim.
Te-ai plimbat mult prin sufletul meu,
ai văzut cât mi-a fost mie de greu,
dar nu mai pot continua așa,
în viața-ți sunt doar o chiriașă.
Nu vreau să-ți dau alte detalii,
mă simt ca la negre funeralii.
Oricum o-ntorc, nu e deloc bine,
nu e ceea ce ar trebui să fie
pentru niciunul dintre noi doi,
sufletul mi l-am aruncat la gunoi.

Toate astea nu pot să mi le asum,
stau, mă gândesc și mă consum,
plâng în hohote, dar într-un total relas,
doar cu gândurile-mi stau la taifas.
E cel mai bine să știi acum,
că trecutul meu mă face scrum.
Mă trage-napoi, mă urmărește,
toată viața mi-o batjocorește.
Tu…ai tot viitorul în față,
să faci ordine-n a ta viață.
Dar fără mine sau iubirea noastră,
fără luna de miere văzută prin glastră.
Să navighezi, ca-n planurile-ți mărețe,
s-alegi bine dintre frumoasele-ți domnițe,
căci nu de mine ai tu atâta nevoie…
Lasă-mă să te las…de bunăvoie!
Te rog doar să mă-nțelegi, să mă ierți,
știu, poate ai vrea să mă și cerți.
Promite-ți că vei scrie acel roman,
cu, sau fără mine, ca dușman.
Promite-mi că vei fi absolut fericit,
iubit, alintat, respectat, împlinit,
cu o domniță tânără, frumoasă
ce nu va fi atât de capricioasă.
Te mai rog să nu uiți că te-am iubit,
dar nu suntem unul altuia sortit.
Ai grijă de inima ta, de-al tău glas.
Eu nu-ți pot spune decât…
Te iubesc! Dar Bun-rămas!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Despre iubire, zic

Iu-bi-re! Simplu de zis, dar greu de simţit. Trăim într-o lume ciudată, modernă, dar ciudată. Zic ciudată pentru că oamenii o iau încet, dar sigur, în două direcţii opuse: unii vor o viaţă fără iubire în timp ce alţii aleargă în fel şi chip după iubire.

Iubirea nu e o floare. Nu o culegi la orice ora, după bunul plac. Este mai mult un rezultat al unei buni creşteri, al unei vieţi plină de speranţa, ataşament şi încredere. Aşa cum îţi uzi în fiecare zi planta pentru ca într-o bună zi să o vezi înflorită, ajunsă la apogeul vieţii sale, atingandu-şi scopul într-o frumuseţe care îmbie şi îmbată ochiul, așa ar trebui să ai grijă de plantuța numită iubire.

Iubirea este ceva special. Dacă într-o lume modernă ca a noastră, în care oamenii se luptă pentru a atinge strălucirea şi nemurirea în chip solitar, iubirea este un fel de basm, mai ales la oraş, unii oameni chiar caută iubirea. Fac din această căutare scopul vieţii. Se gândesc la iubire atât de mult încât o hiperbolizează până creează un monstru ciudat de frumos. Iubita devine o fiinţă ideală, ireală, fără cusur, iar el, un biet sclav al frumuseţii sale. În viaţa reală, printre facturi şi alte griji, iubirea ia chipul cafelei băută în doi la 7 dimineaţa sau în duşul făcut împreună, un dus grăbit de o plecatul la job pentru o nouă zi de lucru.

Iubirea este ceea ce simţi şi te gândeşti câteodată să exprimi fără limite, nu ceea ce exprimi pentru a lăsa de înţeles că asta simţi. Iubirea este firul de speranţa care te face să mergi înainte, duioşia şi ataşamentul care te fac să devii romantic şi tandru peste noapte, este încrederea într-un viitor roz şi sinceritatea care nu îţi va fi niciodată răsplătită negativ.

Iubirea este ceea ce simţi în stomac când o/îl vezi, ceea ce nu te lasă să dormi noaptea sau te face să visezi, înseamnă fluturaşi în cap când nu poţi să te concentrezi la job, euforie când zâmbeşti fără motiv exact în perioada când te-ai proclamat depresiv. Este un sentiment extraordinar. Este minunat dacă este şi împărtăşit. Egalitatea în iubire este extraordinară, enervant de frumoasă: Te iubesc. – Eu te iubesc mai mult. – Ba, eu te iubesc mai mult şi tot aşa. Fiecare se luptă cu celălalt pentru a-i arăta că îl iubeşte frumos, autentic, fără artificii, doar naturaleţe. O luptă frumoasă, cu săruturi, cu îmbrățișări, cu tandrețe în care fiecare vrea să îl facă fericit pe celălalt. Vrea să îl răsplătească pentru ce îi oferă, pentru cum îl face să se simtă.

Iubirea vine în diferite moduri, mereu când nu te aştepţi. Te ia pe sus şi te duce în aventuri nemaipomenite. Câteodată te împotriveşti. Nu te încrezi în bunele ei intenţii, dar mereu îţi lasă amintiri de neuitat. Indiferent de durată, iubirea este o călătorie cu emoţii la cote maxime. Îţi umple sufletul, te face să simţi că pluteşti, te dă peste cap, te face aiurit şi moale, neatent, mai bun, mai blând, te scoate din depresie şi îţi dă motive să crezi că viaţa e frumoasă. Viaţa chiar e frumoasă! Iubirea este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care oamenii le creează, dar nu le văd. Iubirea se simte, se face, se împarte, se amplifică, se aprinde, se stinge, se micşorează; iubirea călătoreşte, pluteşte în aer, aduce oamenii mai aproape, îi uneşte, îi fascinează, îi inspiră şi îi schimbă pe termen lung.

Iubirea schimbă oameni și vieți!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Scrisoare

 

EU NU POT FI TU, AŞA CUM NICI TU NU POŢI FI EU!

(scrisoare cu voce tare, fragment… rog unele excepţii să nu şi-o asume)

„Permite-mi să spun NU, pentru că am acest drept, fără prea multe explicaţii…!
Nu pot accepta „ofertele” tale, în condiţiile trasate de tine…
Nu sunt dispusă să mă las forţată, presată, prefer să intru de la bun început în defensivă şi să renunţ.
Prefer să fiu săracă lipită pământului decât să fiu dominată, ţinută “sub papuc”, “din scurt”…!!.. măcar sunt demnă şi cu capul sus…Sunt destul de matură pentru aşa ceva, nu crezi?

Eu sunt Eu. Tu eşti Tu. Eu nu pot fi Tu, aşa cum nici Tu nu poţi fi Eu.

Ar însemna să renunţ la mine, la personalitatea mea, caracterul meu… și mi-a fost atât de dor de mine…!!
Nu mai pot fi schimbată. Nu mă poţi schimba.
Eventual da, cu altă….
Dacă nu sunt acceptată aşa cum sunt, asta e. Dumnezeu cu mila!
Nu poţi impune presupusei persoanei iubite să…să…să…etc…
Da, scriu, şi voi mai scrie… ceea ce simt… unde, când, şi cum mă taie capul, găsind inspiraţie în absolut orice: fumul de ţigară, natură, iubiri, pasiuni, copii, doruri, suferinţe, oameni…
Da, sunt rece, par insensibilă, iremediabilă…şi ce dacă?? Unii dintre voi m-aţi făcut să fiu aşa. Sună cam feminist, nu-i aşa? Ştiu, nu sunteţi cu toţii la fel…fiecare pădure îşi are uscăturile ei, dar mai are şi puţină verdeaţă…
Asta nu înseamnă că sunt slabă. Dimpotrivă, am fost prea puternică de prea multă vreme, de prea multe ori… Şi mai pot…încă mai rezist…!!
Mult!

Da, fumez. Şi-mi place să fumez. Ador cafeaua mea de dimineaţă…cu o ţigară-două mentolate pe lângă.
Da, am tabieturile mele personale care nu includ pe nimeni, în afară de mine.
Nu am nevoie să fiu acum educată despre cum să fiu femeie puternică.
Da, am cercul, anturajul meu unde sunt mă simt în zona mea de confort, fără să fiu judecată, fără să fiu înţeleasă greşit.
Da, am devenit orgolioasă şi nu mai sunt dispusă pentru anumite compromisuri.
Comunicarea e una, compromisul e alta.
Viaţă m-a învăţat multe lecţii în ultimii ani, fără să mă întrebe doar m-a supus testelor. Mi-a dat note de laudă sau de trecere şi mi-a făcut o medie.
Până acum am trecut, chiar dacă nu am trecut cu brio.
Tu ştii bine semnificaţia numelui meu: pace, linişte sufletească.
Asta nu înseamnă că pot fi uşor manevrată.
Deocamdată asta e conjunctura.
Da, sunt independentă, refuz să mi se impună cum să mă comport sau ce să fac, ce să vorbesc, cum să mă-mbrac, în schimbul a ceva „material”.
Dacă vreau să fac ceva, o fac cu bună ştiinţă; de drag, de bunăvoie, şi nesilită de nimeni.

Pentru că…

Când iubeşti, nu impui.
Când iubeşti, nu eşti dur.
Când iubeşti, accepţi.
Când iubeşti, înţelegi şi susţii; sau măcar încerci.
Urăsc să fiu luată tare, nu suport duritatea, agresivitatea, posesivitatea.
Nu sunt câştigată la loto, nici un obiect ce poate fi cumpărat.
Sufletul meu nu e de vânzare.
Pentru mine NU înseamnă NU. Şi ieri, şi azi, şi mâine.
Din punctul meu de vedere, a fi puternic nu înseamnă să ai mulţi bani, funcţie înaltă sau averi, ci să ai puterea de a spune Nu în anumite situaţii, de a le face faţă, de a avea demnitate chiar și în ciuda sărăciei lucii.
Nu alerg după avuţii materiale, mă mulţumesc cu puţinul ce îl am, tocmai pentru că niciodată nu am ştiut ce înseamnă să ai mult.
Şi asta m-a făcut Om.
Nu vreau să-ţi rănesc orgoliul de bărbat, sunt doar sinceră şi mândră de femeia care sunt, şi care, probabil voi fi de acum înainte.
Că nu sunt şi nu voi fi ceea ce vrei tu să fiu pentru tine..asta e altă mâncare de peste.

Am preferat să scriu, pentru că ştii…mă exprim mai bine, şi nu dau ocazia să fiu întreruptă. Faţă-n faţă ţi le-aş repeta cu vehemenţă şi îndârjire…privindu-te direct în ochi…
Îmi pare rău, nu pot să-mi cer scuze pentru că nu mă ridic la nivelul aşteptărilor tale, dar răspunsul meu e tot Nu, din toate punctele de vedere.
Îţi doresc o “misiune” cât se poate de grea…nu de alta, dar mă gândesc la bietele femei…!! Ca să vezi că femeile nu se cuceresc dintr-un click al privirii, şi că nu toate pică pe spate la două-trei cuvinte frumoase, sau un buchet de flori.

Ai grijă de tine! Cu siguranţă şi eu voi avea grijă. Şi treci peste pluralul „noi” …nu se poate. Nu în viaţa asta.
Dar mai aştept. Cine mă cunoaşte, ştie la ce mă refer…”


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Contract de iubire

Ce spui, dragule, facem un contract de iubire? Îl scriem la indigo, pe foi albe sau îl scriem la tastatură şi-l listăm în două exemplare. Când terminăm, punem data şi semnăm. Spunem fiecare ce vrem, pe rând, apoi îl scriem şi lăsăm mult spaţiul liber printre rânduri şi o coală albă de rezervă să putem completa ce ne aducem aminte sau cu ce nu ştim acum. Putem şterge rânduri, le putem modifica, îl putem rescrie cu totul sau îl putem şterge de tot. Noi alegem. Amândoi.

Tu vrei să mă îndrăgostesc de tine, asta-i foarte simplu dar nu este şi suficient dacă vrei să rămânem împreună. Mi-e foarte bine să fiu îndrăgostită dar hai să vedem ce se întâmplă după ce creierul începe să funcţioneze în parametrii normali. Oamenii se schimbă în timp, se adaptează, evoluează, devin alţi oameni. Schimbările nu sunt capitale, dragul meu, caracterul, de exemplu, nu se schimbă. Şi nici personalitatea sau frustrările adunate în timp. Dragostea nu face decât să scoată la suprafaţă tot ce-i mai bun dintr-un om dar nu rescrie ADN-uri.

Am tot ce-mi doresc, dragul meu şi nu este treaba ta să mă faci fericită pentru că sunt, înainte să te pot iubi pe tine am învăţat să mă iubesc pe mine. Consider că iubirea nu se împarte la doi ci se înmulţeşte cu doi şi că nu poţi oferi nimic din ceva ce nu ai. Nu mă întreba dacă vreau o relaţie cu tine pentru că răspunsul e nu. Relaţii am cu părinţii, cu vecinii, cu prietenii, cu colegii şi cu cunoştinţele. De simpatie, de colegialitate, de prietenie, de antipatie sau de multe alte feluri. De la tine şi cu tine vreau o iubire cu tot ce înseamnă asta: timp, umor, comunicare, respect şi sex de bună calitate, nu neapărat în acestă ordine. Hai să le analizăm pe rând, dragule. Îţi spun cum gânesc eu apoi îmi spui tu cum gândeşti, vrei?

Timp. Am nevoie de timp, dragul meu, să te cunosc şi să mă cunosc alături de tine. Fă-ţi timp pentru mine, pentru tine, pentru noi, timp să vedem ce putem face şi ce nu putem face împreună, timp să ne certăm politicos şi să ne împăcăm şi mai politicos, timp să vorbim lucruri şi timp să facem lucruri. Nu aştepta să te rog să faci una sau alta, mai încearcă şi din proprie iniţiativă. Doi oameni înseamnă o echipă: ne completăm, ne substituim, ne ajutăm şi mergem înainte. Împreună.

Umor. Nu-mi doresc un bărbat care tună şi fulgeră că nu-s angajată la meteo şi nici nu prezint vremea probabilă. Bineînţeles că vor fi diferite discuţii la cât de căpoşi suntem amândoi dar momentele tensionate se depăşesc mult mai uşor zâmbind decât dacă stai cu nasu-n diverse. Şi nu-mi cere să-ţi traduc glumele. Şi aşa nu mă pricep la bancuri, ori ştiu poanta şi uit bancul ori spun bancul şi nu-mi iese bine poanta, aşa că-mi face foarte bine dacă ştii să râzi şi reuşeşti să mă faci şi pe mine să râd. Încearcă să nu fii prea serios că devii plictisitor. Şi nu te lua nici pe tine prea în serios pentru că Pământul din câte ştiu eu se învârte în jurul Soarelui nu în jurul tău sau al meu.

Comunicarea . Este noul trend internaţional şi se confundă cu vorbitul mult, prost şi fără rost. Toţi vrem comunicare pentru că sună bine. Ce înseamnă comunicare din punctul meu de vedere? Să vorbim, dragule, despre orice fel de subiect: ce ne place, ce nu ne place, cum ne place, ce vrem, ce nu vrem, cum rezolvăm o situaţie acum nu după ce termină nepoţii facultatea sau dacă are sens să o rezolvăm. Simplu, direct şi pe rând, cu calm şi cu cuvinte frumoase. Înseamnă „mulţumesc”, „te rog,” „ai vrea să?” Înseamnă că nu e suficient să vezi că toată casa e impecabilă, frigiderul plin şi eu frumoasă. Ştiu că vezi dar încearcă să-mi spui folosind cuvinte că vezi, că mă vezi, că-ţi pasă şi că apreciezi ce fac. Nu fă presupuneri, îţi spun eu ce gândesc. Întrebă-mă şi răspunde-mi la întrebări.

Respect. Pentru a-i respecta pe alţii trebuie să te respecţi întâi pe tine şi respectul, din punctul meu de vedere, se vede cel mai bine în detalii: ţinută fizică şi morală, limbaj, atitudine, punctualitate, ordine, respectarea promisiunilor făcute, sinceritate, onestitate, de astea obişnuite, nimic ieşit din comun. Poartă-te cu ceilalţi oameni şi cu mine exact aşa cum ţi-ai dori ca ei să se poarte cu tine. Înainte de a cere, oferă.

Sex, dragule. Nu te gândi numai la actul în sine. Vreau să mă iubeşti în cuvinte, să mi se ridice tensiunea şi când te aud vorbind şi când ascult despre ce vorbeşti. Încântă-mă, spune-mi că-s frumoasă de exemplu, sedu-mă din cuvinte şi fă-mă să te doresc atât de mult încât să nu mai aud ce zici. Când termini cuvintele, vreau sărutări, atingeri şi îmbrăţişări. Sexul pentru mine nu înseamnă numai actul în sine, înseamnă preludiu şi postludiu, ambele în fiecare zi din săptămână, 24 de ore din 24, gesturi mici, atenţii mici, detalii care fac diferenţa. Eu sunt femeie şi aşa reacţionez eu, nu pot separa sexul de tot ce se întâmplă peste zi. Şi când fac sex este pentru că-mi doresc şi eu asta şi nici prin cap nu-mi trece că ar fi o obligaţie pe care am preluat-o în momentul în care am hotărât că vrem să fim împreună. Şi încă ceva: provoacă-mă. Strecoară-te în mine, în tot ce însemn eu: trup, suflet şi gânduri. Zăpăceşte-mă şi fă-mi ordine în gânduri. Lasă câte o parte din tine peste tot prin mine dar în acelaşi timp fă-mă să mi se facă dor de tine tot.

Acum spune-mi tu cum gândeşti, spune-mi ce vrei şi hai să scriem nu înainte de a-ţi spune că este prima oară când mă gândesc la un astfel de contract. Te surprinde? Şi pe mine!

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Eclipsă totală de Inimă

Poate vă mai amintiţi acea stare plăcută în care adormi ca un copil, atunci când asculţi o poveste…Când spuneam poveşti fiului meu, eu începeam povestea, şi uşor, uşor, îl ghidam s-o continue el, să-şi pună imaginaţia la joacă, aşa că nu mai conta care adormea primul…Important era că povestea nu se sfârşea niciodată…(a propos, l-am visat azi-noapte coborând din cer ca înger şi apoi transformat în copilul meu drag de 4-5 ani, fugind spre mine şi eu spre el, ca să ne îmbrăţişăm … )

Am o poveste. Dar v-o spun în loc de ”bună dimineaţa” ! Ca o continuare la cântecul ce m-a inspirat…(‘’Total eclipse of the heart’’ )

Eram prin clasa a X-a. La câteva ore de limba şi literatura română, profesoara ( Minodora o chema ) a dat câteva note de 9 şi 10 la câteva eleve, printre care şi eu. N-a observat decât într-un târziu, că era aceeaşi ”compunere”, pe care o citiseră rând pe rând, în zile diferite, fetele, colegele… Compunerea o făcusem eu, dar colegele care nu-şi făcuseră tema acasă, mă rugau în pauze să le-o dau şi lor. Nu mai contează detaliile, nici nu-mi amintesc despre ce era vorba, îmi amintesc doar că am pus mult suflet în acea compunere.

Atunci am realizat ce sentiment plăcut poţi avea datorită iubirii. Da. Iubirea e prezentă, chiar dacă o ”citeşte” altcineva…

Aseară am avut din nou o bucurie de acest gen. Câştigasem un concurs de poezie, iar o prietenă m-a sunat şi spunea pe un ton absolut convingător: ”Rodi, aşa de tare mă bucur pentru tine, de parcă eu aş fi tu ! ”

La fel şi eu mă bucur nespus când citesc poveştile frumoase de dragoste pe care ni le spune de exemplu Alice Năstase Buciuta, despre cupluri de vedete care trăiesc pur şi simplu în iubire, fermecător de simplu , fermecător de… trăit ! Mă simt ca şi cum le-aş trăi eu, chiar dacă nu-s vedetă…

Mă bucur la fel de mult când prietenele mele revarsă din priviri câte o nouă iubire…Sau prietenii mei, care deşi nu au vreun statut celebru, iubesc atât de frumos femeile de lângă/departe de ei, încât le-aş da nota 10, de-aş fi ”Minodora” ! Sau nota 9…

Mi s-a spus la un moment dat că sunt un pic cam ciudăţică… ”Cum adică, dacă eu plec cu o altă femeie, de ce mă laşi să plec, de ce nu vii după mine să mă iei înapoi? De ce nu lupţi pentru mine? ” Şi răspund: ”Uite-aşa , pentru că merită şi altă femeie să se bucure de iubirea pe care o simt eu. E iubire , nu-i concurs! „…

Cam asta ar fi scurta mea poveste pentru voi, acum în prag de o nouă zi.

Adică, mult discutata iubire , n-are cum să te întristeze ( ei, da-ţi voie să fii trist uneori, dar nu foarte tare… ) dacă trece pe la tine, apoi merge la altcineva…Ea există în continuare, doar că devine atât de mare în timp ce se răspândeşte, încât te poţi simţi eclipsat, ceea ce nu înseamnă că nu mai exişti, ci că faci parte din ea…E ca o matematică a universului, ca un calcul precis, o logică uneori greu de înţeles, dar atât de …divină !

Bună dimineaţa ! Povestea o puteţi continua voi !

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Soție-amantă?!? Sau și amantă?

E plin târgul de vechituri și nouăciuni prin feisbuc, de tot felu’ de articolașe pe tema asta – de parcă ar putea’o epuiza cândva, cineva vreodat’- unele chiar haioase, majoritatea inepte și în esență borâtive!
Toate bat fieru’ cum că femeia tre’ să fie curvă mai pe stradă, masterchef , că tot e moda, mai prin pat și doamnă în bucătărie..! Sau, mă rog, ceva variațiuni pe-această temă!

Eh!! Și-uite așa, în acest mod, n-ar mai exista amantele!..iar nevestele ar fi fericite!

Ne… ne…ne..! Zic eu! Păi au încercat și alții istoria amantlâcului, e veche de când lumea..! Alte societăți ale Orientului- apropiat ori mijlociu, depărtat sau foarte extrem, alegeți căci aveți de unde- au cochetat cu toții virtuțiile poligamiei!! Șiii??

Nțț!! Nu s-a generalizat, experiment parțial reușit! Căci dacă reușea poligamia, ar fi fost asemenea creionului cu bilă..!!
Pixul!! Asemenea telefonului mobil șamd..!

Dar chiar așa, de ce doar poligamie și nu și poliandrie?///nu sciu…că bărbatul …. ar fi din coasta lu’ Adam, și nu din sânul lu’ madam, Doamne ferește!! ..că na! femeile sunt mai puține..!!

Și pentru că tot aduserăm vorba.. ați observat că în marea lor majoritate, femeile de succes, cu afacerile lor de top, verry well dressed(casual or fancy) sunt niște cyborgi reci, perfecți, în care nici vibratorul cu cinci viteze sincronizate + plus una ”marche arierre!) refuză să lucreze, de indignare!!!!!!????
Oare amărâta aia, cu doi copii mucioși de mână și înc-un plod în burtă, cu părul tot mirosind a ceapă de la chiftele prăjite gătite în ulei încins, oare ea, mai poate fi tantrică?? Într-un sublim tandem cu mirificul ei partener de viață, alcoolic învederat și beneficiar al ajutorului minim garantat?!

Ori nefericitu’ ăla, corporatist, încotoșmănat în costum mai spre-Armani la 37 de grade, transpirând ca un porcușor de Guineea, ar mai putea presta ca în Dirty Dancing sau asemenea unui actor de xxxl movies??!!
Offf!! Că daaaa..!! Pe post de recuzită, de exeplu, pe-un post de lampadar!!!!!!
Deci, concluzie..ce vreau eu a vă spune?!
Neveste, dragilor, rămâneți neveste!! Și nu vă urâți voi semenele, pe-alea de le ziceți voi „amantele”!!!!!
Amante, frumoaselor, rămâneți amante!! Doar amante..!!..N-o să dureze mai mult dacă vă încăpățânați să deveniți soția amantului vostru!!
O să vă înlocuiască el apoi cu alta(alte)…amante!!!!!!
Bărbați, puternicilor, nu fiți măgărești!!! Nu voi a jigni ființa nobilă ce e măgarul!!!)…
Fiți generoși..!!..Și iubiți…femeile!!!!!

Autor, Dr Soul


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Iubirea nu e arţăgoasă.

Nici nu ceartă, nici nu-i convine vreun război dacă ea coexistă pe acolo.

Când simţi cu adevărat iubirea nu-ţi pui întrebări prea multe despre ceea ce înseamnă ea, nu ai nici incertitudine, trăiești în deplină armonie! Nu-ți vin nici gânduri când iubeşti, despre.. „dacă iubeşti”.

Când iubeşti nu răneşti voluntar aruncând cuvinte aspre, nu vrei când iubeşti să laşi vreun spaţiu de singurătate tristă neiubită îndeajuns, când iubeşti nu laşi un loc stingher să-şi facă loc în mod ciudat printre atâtea sentimente statornice, nu-l laşi nescris cu poezia pe care înveţi s-o scrii, deşi nu ştii vreo rimă potrivită, căci n-ai habar de vreun talent mai metaforic. Chiar deloc!

Citește și...  Iubirea începe cu tine!

Când iubeşti şi tot iubeşti şi nu te saturi de iubirea asta, ştii s-o îngrijeşti..înveţi s-o creşti în fiecare zi câte puţin, ştii să ţi-o faci simţită, s-o transmiţi mereu şi tot mereu cu viteză de gând învelit în dragoste şi blândețe și.. Dar câteodată, atunci când chiar iubeşti, păţeşti şi panică ori frică: ” Păi dacă nu mi-am explicat eu suficient iubirea? Și dacă astfel nu e înțeleasă? ” Tu chiar o simţi, știu! O simți rău rău rău!

Şi o trăieşti cotidian.

Când iubeşti pe cineva.. înveţi să povesteşti despre iubirea asta bună căci atunci când tu chiar iubeşti cu adevărat, vei şti să fii convingător în a teoretiza definiţii despre stări, despre trăiri şi sentimente!! Toate argumentele din lume vorbesc aproape singure prin discursul perfect pe care-l susţii tu, de obicei neîntrebat, firește te- năpăădesc din toate direcţiile replici de momente de iubire ce nu ştiai că ţi le ştii, dar vin de nu știu unde buluc toate peste tine povestind și celorlalți despre iubirea ta, lucruri pe care nu le citisei nici prin cărţi vreodată în explicații atât de coerente…!

Când iubeşti, atunci ştii că eşti un norocos dacă eşti iubit și tu la rândul tău.

Când iubeşti şi eşti iubit, atunci doar, simţi că ești viu! Că trăiești!!

Dragostea sună a plictis, probabil.

Poate părea chiar monotonă, dacă o auzi pe la alţii şi nu ţi-e potrivită, dacă tu încă n-o simţi ajunsă prin suflet. Dragoste sună poate a nimic..dar nimicul ăsta este tot, tot-ul pentru care noi ne naştem şi motivul pentru care trăim.

Şi dacă chiar iubeşti şi nu eşti fericit că eşti iubit la rândul tău, dacă nu ştii cât iubeşti..şi cât eşti de iubit, vei afla cumva într-un moment, nişte sentimente stranii, ce te vor ploua de pe peste tot în gânduri, te vor uda în lacrimi de supărare pe tine, în fiecare zi dormită cu suspine de regret, că ai lăsat iubirea aia de nu ştiai deloc că ţi-e prezentă, că ai lăsat-o să se răzgândească şi să fugă din iubirea de care ştiai, dar nu-ţi păsa.

Şi dacă tu iubeşti şi eşti iubit, dar nu ştii să iubeşti…atunci degeaba iubeşti.

Iubire înseamnă tot, deşi îţi sună a banal.

Deci, ia zi, ştii tu ce-i iubirea? C-aş vrea să mi-o explici şi mie. Doar un pic!!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Dilema iubirii

Nu am reuşit să înţeleg oamenii care ştiu cel mai bine să definească nevăzutul, intangibilul.
Lumea în care trăim este atât de încă neînţeleasă, acum poate chiar mai mult decât în trecut, mai ales că avem ştiinţa la picioare, care pare că ştie chiar mai mult decât noi, deşi considerăm că e creaţia noastră, când de fapt noi săpăm la infrastructura ei.
Şi pentru că nu o înţelegem, ne avântăm în alt necunoscut pe care putem să îl modelăm după cum simţim sau avem nevoie pentru a nu ne pierde cu firea, fiind ferm convinşi că dacă s-ar întâmpla nu ne-ar mai găsi nimeni, spiritualitatea.

Vrem nu vrem, conştienţi sau adormiţi, interesaţi sau ignoranţi, cert e că trăim într-un spaţiu plin de tensiuni şi conflicte între evaluările morale pe diferite nivele de conştiinţă. Sunt poate prea multe grupuri care vin cu lacune culturale şi educaţionale grave şi care au mari şanse de a modifica structuri de alte grupuri.

Dacă e bine sau nu, nu îmi asum, oricum nu cred că ar conta.

Învăţăturile noastre cu privire la iubire spre exemplu, au fost sărăcăcioase, am fost privaţi de ceea ce înseamnă iubirea supremă, iubirea de partener, iubirea de cuplu. Am fost tocaţi doar cu iubirea de aproape care ciuntea inima în loc să o hrănească, să îi dea viaţă, să producă mai mult decât copii. Cu timpul şi deschiderea către alte lumi, percepţiile noastre s-au schimbat, s-au deschis, unele s-au dezvoltat prin trial and error, altele din contră..; şi odată cu ele şi vieţile au luat altă amploare şi un alt nivel de conştiinţă.
Nu toţi din păcate am înţeles aceleaşi lucruri, uneori nici măcar trăind aceleaşi lucruri, cred că undeva din nevoia subconştientă de a fi mereu diferiți şi de prea puţine ori mai buni.

Traseul nostru de a descoperi ceea ce e iubirea, după dogme seculare, prin trăirile, eşecurile, experienţele sexuale, compromisurile, obligaţiile care au venit odată cu ele, a fost diferit, pentru că aşa cum am spus, fiecare a căutat şi a încercat pe drumul său.
Într-un final intermediar, toate experienţele s-au întâlnit într-o piaţă a căutătorilor, fiecare venind cu bagaje grele, cu răni emoţionale, răni psihice, familii destrămate, orgolii explodate, personalităţi subţiate, amaruri şi alte acreli. Toată această experienţă cumulată s-a adăugat prin transfer memoriei colective de unde aceştia au plecat. Practic s-a infestat şi gândirea şi simţirea colectivă pe câteva generaţii.
Alţi temerari, au început să caute metode de curăţare, aparent individuale, ajungând la concluzia că e nevoie de vindecare a ceea ce a fost doar încercare&eşec. S-a ajuns la chackre, la yoga, la buddha, osho sau alţi guru specializaţi în ceea ce mulţi consideră enlightment şi dezvoltare personală.
Dar nu s-a ajuns la esenţă, la unde s-a greşit, ce nu înţelegem, ce nu facem bine, de ce instinctul ne spune ceva şi noi facem altceva, de ce instinctul nu ne spune nimic, de ce aşteptăm, de ce ne grăbim…

Iubirea e ca o formă de democraţie, lucrează cu own free will şi liberul arbitru. Ne dă libertatea de a ne defini în parte în frame-ul unei relaţii sau al societăţii în care trăim, chiar dacă suntem diferiţi sau perfect aliniaţi cu majoritatea, ba chiar ne lasă să ne redefinim în relaţia/societatea în care ne dorim să trăim.
Ceea ce nu am priceput sau poate nu ni s-a zis şi nici nu ne-am învrednicit să căutăm, este că democraţia, în cea mai bună formă a sa, conţine şi cele mai antidemocratice elemente, iar cea mai bună atitudine este de departe să ne plângem sau să contestăm și să depunem toate eforturile pentru a înţelege.
Pentru că doar prin folosirea contribuitorilor pozitivi şi eliminarea elementelor negative se poate păstra dinamica şi esenţa democratică a ceea ce suntem, ca indivizi sau ca societate.

Dilema constă în demonstrarea modului în care prejudecata fără înţelegere operează în acoperirea conflictelor interioare şi esenţiale, în minţile celor care produc aceste preconcepţii ce se perpetuează.

Problema intervine însă la nivel de percepţie a ceea ce este pozitiv, negativ şi … decepţie. Cred că îţi vine cel puţin un exemplu în minte al celor care au picat conştienţi sau nu, testul timpului.
Care s-au minţit pe ei înşişi, care au trădat relaţii/prietenii, care au manipulat într-un mod urât situaţii şi…lista poate continua la nivelul fiecăruia de conştiinţă, când te-ai prins de fapt că fluturaşii nu înseamnă iubire, o dată, de două ori, de 5 ori… că încrederea înseamnă mai mult decât împărţirea timpului la evenimente şi cumetrii, sau că realitatea ta a luat un alt drum.
Asta nu înseamnă că nu poţi să fii responsabil faţă de celălalt.
Imaturitatea colectivă cu privire la acest subiect în loc să forţeze graniţele subdezvoltării, le deformează.
Astfel că fiecare încearcă să iasă cât mai bine şi dacă se poate celălalt să iasă cât mai rău. Şi fiecare poartă şi transferă mai departe acest bagaj emoţional, bagaj care este dat cu spray-ul gândirii pozitive şi vindecării afective prin diverse tehnici, de ne iese kundalini prin nări şi osho prin urechi.

Mă întrebam dacă nu cumva neutralitatea unor emoţii şi valori ar putea să fie o soluţie temporară pentru problema colectivă. Pentru că nu există un exemplu mai bun de confuzie şi oportunism ce se varsă’ efectiv din aceste asumpţii, între ceea ce zvâcneşte din ‘iubirea practică’ şi forma ei idealistă.
E mai uşor să trăim cu formatul pozitiv, îmbrăcând realitatea într-un pret-a-porte în care ne prefacem cu tărie că și credem ori că suntem în ţinută perfectă, programând subcoștient vină pentru orice gând negativ, deşi poate, uneori, realist, întrucât nu ştim să gestionăm dilema şi nici nu vrem responsabilitatea eşecului.
Conflictele interioare macină, pentru că oricât de mult ne-am strădui să impunem o realitate, senzorii subconstienti, instinctul sau chiar bunul simț intră în conflict cu falsa dorinţă, teama, iubirea, pasiunea.. etc.

Tema de reconciliere a moralităţii care ne face să fim strâmbi în relaţii şi în societate în general şi pe termen lung, dar şi a neînţelegerilor la care ajungem mai devreme sau mai târziu cu noi înşine sau cu alţii, e probabil o funcţie de filosofie, artă, psihanaliză, ştiinţă socială, poate chiar psihiatrie în unele cazuri.

Problema raţiunii însă, acest punct orb al minţii noastre, unde în iluzoriul fiecăruia iubirea ţipă după minte şi mintea după inimă ,ca un joc de artificii, făcând că la întâlnirea lor să iasă implozii, explozii şi alte pirotehnii, continuă să atârne, pentru că sunt prea mulţi pierduţi în labirintul cunoaşterii încât majoritatea preferă fantezia ca o sursă de iluminare îmbrăcată în cuvinte multe şi răspunsuri vagi, adică doar manevre stilizate de reprezentare ale unui cerc vicios.

Nu sunt convinsă că am găsit răspunsul a ceea ce e iubirea, dar dacă Einstein are dreptate şi iubirea e o forţă universală, poate că ar trebui să îi dăm mai multă atenţie, poate că avem nevoie de acei poli care să creeze centrii magnetici, energetici, umani, pozitivi, care ştiu ce să rejecteze, poate că nu e vorba de leadership şi teorii inspiraţionale sau cursuri de dezvoltare personală care ne spun ce vrem să auzim, ci ne dau ceea ce avem nevoie să înţelegem, pentru a ieşi din umbra trecutului şi încâlceala raţiunii.

M.K.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Să iubim și să fim iubiți!

IMG_1057

„Da. Clişee.
Pentru că suntem obişnuiţi cu ele şi pentru că ne place să le auzim.
Nimic nu e mai important decât să iubeşti, şi să te simţi iubit. Să simţi că ai pe cine conta, şi că cineva, acolo, este mereu pentru tine.

Dar….
Dacă eşti împovărat cu o iubire pe care nu o poţi împărtăşi? Dacă te macină de dimineaţă până seară gândul că ai pe cineva acolo, care ar da totul pentru tine și cu toate astea, tu nu poţi fi trup şi suflet??!
Şi nu vrei să-i distrugi idealurile, nu vrei să-i întuneci gândurile; preferi să-ţi consumi propria energie, să te pedepseşti pentru că nu poţi împărtăşi această iubire, tocmai legându-te de ea.
Legându-te de această iubire, doar prin judecată!
Nu ţii cont de inima şi de sentimentele tale, ci doar de ale lui.

Oare merită?

Te omori singur pe dinăuntru, cu gândul „am stabilitate, am iubire, am linişte”.
Dar liniştea şi stabilitatea îţi pot oferi fericirea, pe care cu atât de mult foc o doreşti? Îți poţi găsi fericirea doar din iluzii? Din ideea că ” va fi minunat, el mă iubeşte ?”

Te gândeşti să fugi şi să găseşti răsăriturile şi apusurile care te lasă fără suflare, să găseşti iubirea aceea eminesciană, ideală, ( în care până la urmă…eul rămâne singur, cu gândurile şi visele lui); şi apoi vine cineva şi-ţi zice:
„E important să stai cu cine îţi vrea binele, nu neapărat cu cine îţi place”.

Şi mă întreb…

Dacă îţi vrea binele, oare nu vede că te macină? Oare nu vede că te chinuie pe interior? Oare nu vede falsitatea şi regretul? Nu te cunoaşte? Nu vrea să te lase să zbori, să îţi găseşti fericirea? Nu vrea să te lase să fii fericit, să iubeşti fiecare răsărit şi fiecare apus în întregime, să nu te trezeşti zicând „încă o zi”, ci să nu vrei să mai dormi niciodată, din dorinţa de a trăi cât mai mult fericirea ??
Şi dacă de fapt nu cauţi iubirea eminesciană?
Dacă de fapt, tu nu cauţi nimic, nu vrei să te potoleşti?

Nu vrei iubire, nu vrei drame.
Vrei apusuri şi răsărituri singuratice, de parcă ai avea inima pietrificată.
Şi toate acestea sunt consecinţe?
Consecinţe a ceea ce ai trăit…
Sau, consecinţe a ceea ce ai devenit, ca urmare a faptelor tale.
Şi în final te gândeşti:
„Dacă plec acum…încotro o iau?”

Tania Elena Tudor


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Iubiri

IMG_0780

Iubirea – singurul subiect dezbătut, analizat, cuantificat, sucit şi învârtit pe toate părţile, despre care s-au scris versuri sau proză, cu final fericit sau mai puţin fericit. În numele iubirii s-au purtat războaie, s-a rescris istoria şi s-au schimbat destine.

Pe vremea când umblam cu flori de liliac în păr și cireșe la urechi credeam că dragostea poate muta munții din loc. La fel cred și acum chiar dacă florile de liliac le prefer în vază și cireșele în farfurie. Între timp, am descoperit că fiecare dragoste este unică şi fiecare om este unic la fiecare vârstă.

La paisprezece ani Universul tău e școala cu colegi și cu profesori. Toate colegele sunt extraordinar de frumoase cu codițe și fundițe, cu rochițe și pantofiori şi marea majoritate a băieţilor practică un sport. E firesc să scapi creionul din mână când trece ea sau el pe lângă tine, în drum spre tablă. Și dacă mai știe şi lecția deja în suflet se produce un click. Simpatie. Dacă nu prea o știe atunci atenția se îndreaptă spre zeul sau zeița didactică care ar putea să-ți fie tată sau mamă dar nu e. Așa că, te duci de drag la oră și ai mai vrea și pregătire suplimentară. Brusc devii pasionat de obiectul nu predat ci de obiectul de cult al obiectului predat. Aici profesorii sunt cei care dau dovadă de maturitate pentru că tinerii viitori sau nu profesori sunt pur și simplu așa de extaziați că uită să se mai ridice din bancă deși soneria sună și sună și sună. Dragoste secretă.

La şaisprezece ani încep grupurile de prieteni, plimbările cu bicicletele, rolele, skate-ul şi teribilismele. O încercare de a-ţi găsi un echilibru, atât interior cât şi exterior, singur sau în doi. Dragoste romantică. E vârsta descoperirilor la care curiozitatea şi frica de nou merg alături şi fiecare dintre ele este, pe rând, pe primul loc. Să fug sau să lupt? Să rămân, să plec sau să amân?

La nouăsprezece ani – ai de ales între iubirea vieții tale și cariera vieții tale. Când începe dragostea se termină cariera sau se amână pentru că, nu numai dragostea este chioară ci orbești și tu de nu mai vezi nici titlul cărților pe care se presupune că ar trebui să le citești pentru admiterea la facultate. Dragoste copleşitoare: te topeşte o privire, o atingere, un cuvânt, un zâmbet.

La douăzeci şi cinci de ani ai citit suficiente romane de dragoste, poliţiste, bibliografii şi cărţi science-fiction pe lângă literatura obligatorie din programele şcolare. Ai modele reale, părinţi, bunici, fraţi, mătuşi, verişori şi alte cupluri, în paralel cu cuplurile legendare, Tristan-Isolda, Romeo-Julieta, Grigore Dima – Lotte. Unde începe şi unde se termină povestea? Şi care este rolul meu în această poveste? Cât este dragoste romantică şi cât obsesivă, cât platonică şi cât pasională? Cât din mine se transformă în iubire şi în ce mă transform eu? Ce fac, ce gândesc, ce simt şi cât pot oferi înainte de a cere? Ştiu ce vreau şi stiu să spun ce vreau acceptând în acelaşi timp că celălalt poate gândi altfel decât mine?

La treizeci de ani ori eşti idealul promovat de societate care excelează pe toate planurile (director de firmă cu o cifră de afaceri în creştere exponenţială, cu 2,3,4 copii perfecţi, o relaţie pasională, care se preocupă permanent de dezvoltarea personală şi autocunoaştere şi arată perfect pentru că, în timpul liber se împarte între coafor, cosmetică şi prezentări de modă) ori îţi lipseşte o piesă din acest puzzle şi, raportat la normele societăţii, te simţi neîmplinit. Păşeşti la braţ cu viaţa şi te încăpăţânezi să priveşti în orice altă parte decât în propriul tău suflet. Faci prea puţin din ceea ce vrei tu, mai mult faci din ceea ce-şi doresc ceilalţi de la tine. Copleşit de responsabilităţi, obligaţii, norme, te simţi prins ca-ntr-o capcană. Nu eşti în stare să te desprinzi din ea şi aştepţi să vină cineva să te smulgă din propria ta viaţă şi să te teleporteze în alta: mai bună, mai fericită, mai a ta, în care să simţi că ai propriul tău rol. Acoperi toate oglinzile să nu te vezi, îţi astupi urechile să nu te asculţi şi vorbeşti în continuu pentru că ţi-e teamă de linişte. Iubeşti? Mai iubeşti? Pe cine? Tu unde eşti?

La patruzeci şi cinci de ani te cunoști pe de rost și ești așa de sătul de tine că începi să ieși în lume, să se mai sature și alții. Ai trăit, ai simţi şi ai văzut fel de fel de iubiri, ale tale şi alte altora, un amalgam de trăiri sincere, făţarnice, egoiste, necondiţionate, neîmpărtăşite sau identice, iubiri care distrug, care apropie, care se transformă în ură, în indiferenţă sau în altfel de iubire. Păstrezi amintiri, se cicatrizează răni, se acoperă vise şi dincolo de toate rămân oamenii. Şi peste oameni, timpul care cerne tot şi transformă tor: amintiri, oameni, sentimente, gânduri, iubiri.

Dragostea e simplă: cuvinte simple, tăceri simple, gesturi simple, atingeri simple și doi oameni, fiecare cu lumea, visele, perfecțiunile și imperfecțiunile proprii.

Dragostea e despre mine: vreau să știu că ești cu mine chiar dacă sunt cu 7 pași în fața ta sau în urma ta sau că mă învârt fără niciun rost prin viață. Când mă opresc vreau să știu că mă pot odihni la tine-n brațe.

Dragostea e despre tine: vreau să știi că sunt cu tine pentru că vreau să fiu cu tine. Dacă ai nevoie de mine știi foarte bine unde mă găsești. În rest, ești liber să faci ce vrei.

Dragostea e despre noi: de ce să împărțim lumea la doi, dacă tu vrei „lumea” și eu te vreau pe tine? Ia tu „lumea”!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.