Etichetă: Dragostea

În ce se măsoară dragostea?

 

Mie personal nu-mi plac începuturile. Când mă duc într-un loc nou nu nimeresc nordul nici dacă mă ţine GPS-ul de mână, când îmi cumpăr o pereche nouă de pantofi merg de parcă am înghiţit o furculiţă iar când cunosc pe cineva zâmbesc inteligent pentru că toate cuvintele s-au teleportat în altă dimensiune exact în momentul când am făcut cunoştinţă cu persoana respectivă.

Nu cred în dragoste la prima vedere. Poate că este atracţie, simpatie, respect sau mai ştiu eu ce dar dragoste nu-mi vine să cred că e. Să presupunem că suntem dotaţi şi tu şi eu cu toate cele cinci simţuri de bază. Întâi ne vedem. Este adevărat că prima impresie contează dar numai până în momentul în care începem să vorbim. De mirosit, pipăit şi gustat puţin probabil că ni se întâmplă. Apoi, foarte evidente sunt alte două simţuri: simţul umorului şi bunul simţ care şi acestea se cam observă la o primă întâlnire. Şi cam atât. Cum poţi după primele 24 de ore să te duci acasă şi să arăţi cu degetul în oglindă spunând “el e”, când tu, de fapt, nu vezi în oglindă decât propria ta reflexie, o imagine în oglindă pe care o proiectezi asupra celuilalt.

Deci, prima vedere este discutabilă, mai ales în dragoste. De la a 9-a vedere în sus, hai să spunem că începem să vorbim despre sentimente, pe rând. Dacă vorbeşte numai unul şi celălalt nu are nimic de spus e cam gata cu vederea. Mult mai târziu putem vorbi şi despre dragoste, după ce ne-am iubit, ne-am urât, ne-am certat şi ne-am împăcat şi ajungem să ne cunoaştem suficient de bine defectele şi le acceptăm aşa cum sunt. Calităţile ne plac din prima şi oricât de multe ar fi nu ne deranjează. Cum apare dragostea?

În gânduri. Prima persoană la care te gândeşti când te trezeşti sau ultima la care te gândeşti înainte să adormi are un rol foarte important în viaţa ta: ori e un vis ori e un coşmar.

În cuvinte. Altfel vorbeşti cu restul lumii şi altfel vorbeşti cu iubirea vieţii tale. Întâi te bâlbâi, apoi începi să legi cuvinte şi-apoi nu te mai opreşti din vorbit. Vrei să-i spui tot, să-i povesteşti fiecare secundă în care n-aţi fost alături, să-i ceri părerea, să primeşti aprobarea că ai luat decizia corectă, să-i spui cuvinte pe care nu le-ai mai spus demult sau nu le-ai spus niciodată.

În fapte. Gândeşti, vorbeşti ce gândeşti şi faci ce vorbeşti. Fără reţineri şi fără obligaţii doar pentru a o vedea că zâmbeşte într-un anumit fel, numai pentru tine.

Cum pot doi oameni atât de diferiţi să găsească o unitate de măsură pentru dragoste, acel ceva ce nu se poate măsura, nu se vede şi nu are un sistem de referinţă universal recunoscut?

  • Îl iubesc!
  • De ce?
  • Nu ştiu.

Ba ştii draga mea.

Nu este vorba despre ceea ce vezi. Poate îţi plac ochii lui sau cum arată la modul general dar, pe lângă exterior, tu-l vezi altfel asociind acel zâmbet cu acea emoţie, acea privire cu cealaltă emoţie, acele braţe cu felul cum te alintă, şi tot aşa. Vezi ce alţii nu văd sau nu vezi ce vede toată lumea.

Nu este vorba despre ce auzi. Poate îţi plac toate cuvintele frumoase pe care ţi le spune dar mult mai mult îţi place ceea ce nu auzi, jumătăţile de cuvinte, frazele începute de el pe care le continui tu, glumele numai ale voastre şi cuvintele nerostite.

Nu este vorba despre gesturi. Poate îţi place cum merge sau cum ronţăie un covrig dar cel mai mult îţi place cum îţi oferă cu gesturi tandre, bucăţele din desprinse de la el din suflet.

Dacă el este primul care ştie când ţi-e bine şi când nu ţi-e bine, când vrei ceva, când nu vrei şi când nu ştii ce vrei atunci e despre tine. Dacă ai încredere să faci şi să-i spui, să gândeşti şi să-i spui sau doar să-i spui, atunci e despre el. Şi dacă indiferent cât de diferiţi sunteţi aţi ales să fiţi împreună, atunci e despre voi. Nu este vorba despre ce simţi pentru el ci despre cum te simţi atunci când eşti cu el. Dacă vrei să ştii ce înseamnă un om pentru tine gândeşte-te ce mai rămâne din tine dacă acel om nu ar mai exista. Cât de mare este golul pe care îl umple doar el?

Te-ai întrebat vreodată cât de puternică este dragostea voastră? Nu te gândi la ceea ce vă leagă, două rate, o locuinţă de la mama, o maşină de la tata şi patru copii proprii ci la ceea ce nu vă leagă în nici un fel, individualitatea pe care o aveţi împreună. Toate gesturile acelea mici pe care i le cunoşti, felul în care se gândeşte când are de luat o hotărâre, cum rezolvă probleme, cum spune când are ceva de spus, cum zâmbeşte când e fericit şi cum tace atunci când nu găseşte un început, toate acele detalii pe care le ştii, care nu au importanţă când e cu tine şi care devin definitorii atunci când nu e cu tine.

Dragostea nu este despre ce poţi face dacă eşti singură ci despre ce poţi face când sunteţi împreună. Nu pentru alţii ci pentru tine. Despre cum te ridică atunci când cazi şi despre cum se bucură împreună cu tine atunci când eşti fericită. Despre cum găsim soluţii comune la aceeaşi problemă pe care o vedem din puncte diferite de vedere şi dacă vrem cu adevărat să găsim soluţii. Despre mi-e foarte bine fără tine dar mult mai bine dacă sunt cu tine. Despre îmi place de nu mai pot de tine dar mult mai mult îmi place de mine cum sunt atunci când sunt cu tine.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Iubirea nu e arţăgoasă.

Nici nu ceartă, nici nu-i convine vreun război dacă ea coexistă pe acolo.

Când simţi cu adevărat iubirea nu-ţi pui întrebări prea multe despre ceea ce înseamnă ea, nu ai nici incertitudine, trăiești în deplină armonie! Nu-ți vin nici gânduri când iubeşti, despre.. „dacă iubeşti”.

Când iubeşti nu răneşti voluntar aruncând cuvinte aspre, nu vrei când iubeşti să laşi vreun spaţiu de singurătate tristă neiubită îndeajuns, când iubeşti nu laşi un loc stingher să-şi facă loc în mod ciudat printre atâtea sentimente statornice, nu-l laşi nescris cu poezia pe care înveţi s-o scrii, deşi nu ştii vreo rimă potrivită, căci n-ai habar de vreun talent mai metaforic. Chiar deloc!

Citește și...  Iubirea începe cu tine!

Când iubeşti şi tot iubeşti şi nu te saturi de iubirea asta, ştii s-o îngrijeşti..înveţi s-o creşti în fiecare zi câte puţin, ştii să ţi-o faci simţită, s-o transmiţi mereu şi tot mereu cu viteză de gând învelit în dragoste şi blândețe și.. Dar câteodată, atunci când chiar iubeşti, păţeşti şi panică ori frică: ” Păi dacă nu mi-am explicat eu suficient iubirea? Și dacă astfel nu e înțeleasă? ” Tu chiar o simţi, știu! O simți rău rău rău!

Şi o trăieşti cotidian.

Când iubeşti pe cineva.. înveţi să povesteşti despre iubirea asta bună căci atunci când tu chiar iubeşti cu adevărat, vei şti să fii convingător în a teoretiza definiţii despre stări, despre trăiri şi sentimente!! Toate argumentele din lume vorbesc aproape singure prin discursul perfect pe care-l susţii tu, de obicei neîntrebat, firește te- năpăădesc din toate direcţiile replici de momente de iubire ce nu ştiai că ţi le ştii, dar vin de nu știu unde buluc toate peste tine povestind și celorlalți despre iubirea ta, lucruri pe care nu le citisei nici prin cărţi vreodată în explicații atât de coerente…!

Când iubeşti, atunci ştii că eşti un norocos dacă eşti iubit și tu la rândul tău.

Când iubeşti şi eşti iubit, atunci doar, simţi că ești viu! Că trăiești!!

Dragostea sună a plictis, probabil.

Poate părea chiar monotonă, dacă o auzi pe la alţii şi nu ţi-e potrivită, dacă tu încă n-o simţi ajunsă prin suflet. Dragoste sună poate a nimic..dar nimicul ăsta este tot, tot-ul pentru care noi ne naştem şi motivul pentru care trăim.

Şi dacă chiar iubeşti şi nu eşti fericit că eşti iubit la rândul tău, dacă nu ştii cât iubeşti..şi cât eşti de iubit, vei afla cumva într-un moment, nişte sentimente stranii, ce te vor ploua de pe peste tot în gânduri, te vor uda în lacrimi de supărare pe tine, în fiecare zi dormită cu suspine de regret, că ai lăsat iubirea aia de nu ştiai deloc că ţi-e prezentă, că ai lăsat-o să se răzgândească şi să fugă din iubirea de care ştiai, dar nu-ţi păsa.

Şi dacă tu iubeşti şi eşti iubit, dar nu ştii să iubeşti…atunci degeaba iubeşti.

Iubire înseamnă tot, deşi îţi sună a banal.

Deci, ia zi, ştii tu ce-i iubirea? C-aş vrea să mi-o explici şi mie. Doar un pic!!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Iubiri

IMG_0780

Iubirea – singurul subiect dezbătut, analizat, cuantificat, sucit şi învârtit pe toate părţile, despre care s-au scris versuri sau proză, cu final fericit sau mai puţin fericit. În numele iubirii s-au purtat războaie, s-a rescris istoria şi s-au schimbat destine.

Pe vremea când umblam cu flori de liliac în păr și cireșe la urechi credeam că dragostea poate muta munții din loc. La fel cred și acum chiar dacă florile de liliac le prefer în vază și cireșele în farfurie. Între timp, am descoperit că fiecare dragoste este unică şi fiecare om este unic la fiecare vârstă.

La paisprezece ani Universul tău e școala cu colegi și cu profesori. Toate colegele sunt extraordinar de frumoase cu codițe și fundițe, cu rochițe și pantofiori şi marea majoritate a băieţilor practică un sport. E firesc să scapi creionul din mână când trece ea sau el pe lângă tine, în drum spre tablă. Și dacă mai știe şi lecția deja în suflet se produce un click. Simpatie. Dacă nu prea o știe atunci atenția se îndreaptă spre zeul sau zeița didactică care ar putea să-ți fie tată sau mamă dar nu e. Așa că, te duci de drag la oră și ai mai vrea și pregătire suplimentară. Brusc devii pasionat de obiectul nu predat ci de obiectul de cult al obiectului predat. Aici profesorii sunt cei care dau dovadă de maturitate pentru că tinerii viitori sau nu profesori sunt pur și simplu așa de extaziați că uită să se mai ridice din bancă deși soneria sună și sună și sună. Dragoste secretă.

La şaisprezece ani încep grupurile de prieteni, plimbările cu bicicletele, rolele, skate-ul şi teribilismele. O încercare de a-ţi găsi un echilibru, atât interior cât şi exterior, singur sau în doi. Dragoste romantică. E vârsta descoperirilor la care curiozitatea şi frica de nou merg alături şi fiecare dintre ele este, pe rând, pe primul loc. Să fug sau să lupt? Să rămân, să plec sau să amân?

La nouăsprezece ani – ai de ales între iubirea vieții tale și cariera vieții tale. Când începe dragostea se termină cariera sau se amână pentru că, nu numai dragostea este chioară ci orbești și tu de nu mai vezi nici titlul cărților pe care se presupune că ar trebui să le citești pentru admiterea la facultate. Dragoste copleşitoare: te topeşte o privire, o atingere, un cuvânt, un zâmbet.

La douăzeci şi cinci de ani ai citit suficiente romane de dragoste, poliţiste, bibliografii şi cărţi science-fiction pe lângă literatura obligatorie din programele şcolare. Ai modele reale, părinţi, bunici, fraţi, mătuşi, verişori şi alte cupluri, în paralel cu cuplurile legendare, Tristan-Isolda, Romeo-Julieta, Grigore Dima – Lotte. Unde începe şi unde se termină povestea? Şi care este rolul meu în această poveste? Cât este dragoste romantică şi cât obsesivă, cât platonică şi cât pasională? Cât din mine se transformă în iubire şi în ce mă transform eu? Ce fac, ce gândesc, ce simt şi cât pot oferi înainte de a cere? Ştiu ce vreau şi stiu să spun ce vreau acceptând în acelaşi timp că celălalt poate gândi altfel decât mine?

La treizeci de ani ori eşti idealul promovat de societate care excelează pe toate planurile (director de firmă cu o cifră de afaceri în creştere exponenţială, cu 2,3,4 copii perfecţi, o relaţie pasională, care se preocupă permanent de dezvoltarea personală şi autocunoaştere şi arată perfect pentru că, în timpul liber se împarte între coafor, cosmetică şi prezentări de modă) ori îţi lipseşte o piesă din acest puzzle şi, raportat la normele societăţii, te simţi neîmplinit. Păşeşti la braţ cu viaţa şi te încăpăţânezi să priveşti în orice altă parte decât în propriul tău suflet. Faci prea puţin din ceea ce vrei tu, mai mult faci din ceea ce-şi doresc ceilalţi de la tine. Copleşit de responsabilităţi, obligaţii, norme, te simţi prins ca-ntr-o capcană. Nu eşti în stare să te desprinzi din ea şi aştepţi să vină cineva să te smulgă din propria ta viaţă şi să te teleporteze în alta: mai bună, mai fericită, mai a ta, în care să simţi că ai propriul tău rol. Acoperi toate oglinzile să nu te vezi, îţi astupi urechile să nu te asculţi şi vorbeşti în continuu pentru că ţi-e teamă de linişte. Iubeşti? Mai iubeşti? Pe cine? Tu unde eşti?

La patruzeci şi cinci de ani te cunoști pe de rost și ești așa de sătul de tine că începi să ieși în lume, să se mai sature și alții. Ai trăit, ai simţi şi ai văzut fel de fel de iubiri, ale tale şi alte altora, un amalgam de trăiri sincere, făţarnice, egoiste, necondiţionate, neîmpărtăşite sau identice, iubiri care distrug, care apropie, care se transformă în ură, în indiferenţă sau în altfel de iubire. Păstrezi amintiri, se cicatrizează răni, se acoperă vise şi dincolo de toate rămân oamenii. Şi peste oameni, timpul care cerne tot şi transformă tor: amintiri, oameni, sentimente, gânduri, iubiri.

Dragostea e simplă: cuvinte simple, tăceri simple, gesturi simple, atingeri simple și doi oameni, fiecare cu lumea, visele, perfecțiunile și imperfecțiunile proprii.

Dragostea e despre mine: vreau să știu că ești cu mine chiar dacă sunt cu 7 pași în fața ta sau în urma ta sau că mă învârt fără niciun rost prin viață. Când mă opresc vreau să știu că mă pot odihni la tine-n brațe.

Dragostea e despre tine: vreau să știi că sunt cu tine pentru că vreau să fiu cu tine. Dacă ai nevoie de mine știi foarte bine unde mă găsești. În rest, ești liber să faci ce vrei.

Dragostea e despre noi: de ce să împărțim lumea la doi, dacă tu vrei „lumea” și eu te vreau pe tine? Ia tu „lumea”!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Iubirea începe cu tine!

Iubirea începe cu tine!

Fericirea începe cu tine.

Iubirea toată începe tot cu tine.
Dacă nu vei şti cum se simt emoţiile astea două inițial în relaţie cu tine, cum poți măcar să crezi că le-ai putea stabili în relaţie cu altul?
Cu un străin?

Oamenii tot au tendinţa să afirme că li se-ntâmplă și lor să iubească cu tot sufletul uneori, mărinimos și darnic și generos..doar că aşa ştiu ei să iubească: nevorbit şi neauzit și doar în gând.

..doar că iubirea înseamnă şi deschidere printre altele.

Când te laşi deschis te năpădeşte realitatea cu angoase câteodată, da, fireşte, cu temeri şi incertitudini, cu suferinţă şi lacrimi..! în recompensă însă, cu iubiri şi cu bucurii şi cu speranţe.
..în plus cu o mulțime de alte lucruri întâmplate frumos.

Când însă te păstrezi închis și pe deasupra și-ncuiat cu două lacăte de siguranță , atunci nici iubirea nu o poți cunoaște cu adevărat, cu emoţiile ei vulcanice în trăiri vesele ori suferinde. Ori amândouă.
Pe care le simţi şi te pătruuund simţibil conștient.

Eu zic că doar așa trăieşti viața, aşa doar înveţi până la capăt și despre cine eşti tu în identitate: un om fericit care aplaudă iubirea, ori invers, unul asumat în tristeţe cu nefericire.

Ambele variante sunt corecte, ambele sunt în regulă, indiferent pe care ţi-o alegi a ta, indiferent pe care-o afli despre tine în reprezentarea ta în sine nemințită!

Important este să ştii cum îți există tot adevărul adevărat și obiectiv despre tine. Să ți-l accepți așa cum este mai apoi!
..pentru ca să nu pretinzi altora lucruri absurde ce nu se pot pretinde, care nu depind de ei în niciun fel pentru a te ajuta astfel să-ți aduci visul în realitate, pe care de altfel doar tu ești singurul și cel mai în măsură să îl împlinești.
Începând cu tine, intrând firesc, prietenește, într-o relație blândă cu tine, ți-ar fi primul pas.

Căsnicia nu a fost inventată pentru a te face pe tine fericit.
Sau așa credeai?
..tu trebuie să fii fericit dinainte, să ştii ce-i aia fericire dinainte de a intra într-un mariaj.
Dacă tu exişti singuratic şi nefericit de când te cunoști născut pe lumea asta, mai degrabă stai burlac!..pentru că dacă un suflet din acesta gol și nedeslușit se va căsători cu alt suflet din ăsta asemănător, aşa vor rămâne ei amândoi şi-n căsnicie împreună.
Nimic nu se va schimba, deşi îţi pui tu toată nădejdea şi speranţa că din minutul însurat, de-atunci înainte pe mai departe, vei primi pe tavă fericire cotidian!!..o vei servi delicatesă în fiecare seară câte înc-un pic prin mariajul tău ce trebuie să-ţi dăruiască şi iubire şi fericire şi tot ce nu ai ştiut tu vreodată să-ţi simţi personal.

Poate că nici n-ai căutat! Ori nu ţi-a trebuit ori ai confundat cu alte emoţii şi sentimente crezând că aia e! Că ai găsit-o!

Cum ne întălnim, pe de altă parte, potrivitul în relaţie? Sufletul pereche?
Cu grijă!
Știind exact ce ne dorim pentru noi alături să ne reprezinte în primul rând, știind cu exactitate ce ne mulțumește pe termen lung și ce ne-ar împlini sufletește pe termen și mai mult!

Serios, chiar trebuie ales cu grijă!
Îi trebuie observat atent comportamentul, reacţia, acţiunile şi nu neapărat remarcat vreun fizic impecabil, cel mai invidiat din lume din câte ai reușit tu să îndrăgostești, de către restul prietenilor tăi! În ascepțiunea ta, firește! Evident!

Vei trăi o viaţă alături de un om care comportă într-un fel ce ţie trebuie să-ţi placă.
Pe care ţi-e necesar să îl admiri şi să-l apreciezi pentru cum este şi cum  gândeşte şi cum înţelege şi nu doar pentru cum arată şi atât!

O înfăţişare plăcută atrage priviri, un comportament și o personalitate cumsecade, apropie suflet.

Asta îţi trebuie şi ţie, cred eu.
Un suflet care să te-apropie şi lângă care să te laşi şi tu deschis, apropiindu-l!

Dacă nu eşti însă fericit şi crezi că ai nevoie de altcineva pentru a înțelege fericirea, nici n-o să ajungi vreodată paac! fericit ca prin minune, brusc!

Căsnicia nu înseamnă dreptul câştigat la fericire prin celălalt, ci înseamnă construirea unei vieţi în doi împreună, tu cu celălalt.
Zilele îţi vor trăi la fel ca şi până înainte de a te trezi căsătorit: unele (ne)fericite, altele mai puţin (mult) vesele.
Dacă vei da atenţie sentimentelor tale negative te vei îndrepta însă categoric către un dezastru.

Zilele tale fericite încep întotdeauna cu tine!
Tu ești singurul responsabil de emoțiile tale.
Tu programezi gândul (ne)mulțumit emoțional cu tine, tot tu îți proiectezi un viitor cu tine (ne)fericit.
Tu ești cel care își apropie oamenii buni, tu îți așezi alături pereche de om cum trebuie și cum doar tu simți că ți s-ar potrivi pentru a dezvolta frumos iubirea cu fericirea ei cu tot.

Pe care deja tu știi să o trăiești.
Pe care ai acceptat-o benevol și cu inima deschisă în sufletul tău liber de gânduri negative și de conflicte interioare și de neasumări ori minus acceptări cu tine.

Căci tu ai ales drumul cel mai scurt.
Ador oamenii ăstia! Sunt cei mai frumoși și mai reali oameni din lume!
Zâmbesc fericirea în privire!
Așa-i și recunosc!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Dragostea e doar un cuvânt până când cineva îi dă un sens

Dragostea este doar un cuvânt până când apare cineva și îi dă un sens. Cred cu tărie că dragostea poate vindeca orice boală a sufletului, orice handicap al ființei, orice frângere de aripi. Orice. Dincolo de cele opt litere și un spațiu se află magia pe care o citeam în povești, atunci când eram mici. Nu suntem Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, ci oameni simpli care iubesc alți oameni simpli. Și cea mai frumoasă iubire este cea simplă, cea în care lucrurile se întâmplă de la sine.

Iubește-o la nebunie. În fiecare zi. Și atunci când îi este teamă că nu va reuși, dar și atunci când bucuria îi udă obrajii. Iubește-i haosul organizat din cap și din dulap. Iubește-o dimineața când faceți baie de soare și noaptea când vă acoperiți cu razele lunii. Iubește-o cel mai mult atunci când îți spune că nu merită toată iubirea ta. Iubește-o chiar dacă este la sute de kilometrii. Arată-i că doi este cea mai frumoasă cifră și în doi este cea mai frumoasă lume. Iubirea are limite doar dacă ni le impunem.

Sărut-o și îmbrățișeaz-o. Acoperă-i fiecare centimetru. Cuprinde-i toată lumea în îmbrățișarea ta. Rămâi pe buza superioară, privește-o în ochi, ia-o în brațe. Cunoaște-i buzele, pielea, ca și cum ar fi singura cunoaștere de care ai nevoie.

Cere-ți iertare și iartă. Amândoi greșiți, amândoi construiți. Suflet lângă suflet, mână în mână. Dragostea iartă. Tot ceea ce nu o sfărâmă, iartă.
Dansează cu ea. În ploaie, printre oameni, în casă, desculți în iarbă. Lasă iubirea să vă conducă pașii spre cel mai frumos vals. Să îți conducă mereu pașii pe același drum: către ea.

Joacă-te cu ea. Fără să îi pui piedici, fără să o împingi, fără să o lovești, fără să trișezi. Joacă-te cu senzațiile ei atunci când o săruți, când o mângâi. Fă să conteze jocul, nu cine îl câștigă.

Fă-o să râdă. Orice haine ar purta, oricum s-ar machia, are nevoie de zâmbet pentru a fi completă. Glumește cu ea, gâdilă-i sufletul.

Dar știi ceva?
Dacă o iubești pe femeia care îți este alături, nu trebuie să îți spun eu ce ar fi frumos să faci!
Cred că trebuie să simți tu.
Fii un bărbat pentru ea, nu o povară ce-i apasă umerii!
Fii pieptul de care are nevoie, seara, să pună capul!
Fii mână care nu îi mângâie doar trupul ci și sufletul!
Fii bucătarul care-i hrănește sufletul cu cele mai bune preparate!
Fii ploaia ce-i stinge focul inimii și focul ce-i aprinde pasiuni!
Fii adăpostul ei atunci când, speriată, apare la ușă ta!
Fii responsabil, în egală măsură, pentru fericirea voastră!
Fii ziua în care ea a cunoscut fericirea!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Iubirea mi-e femeie

Dragostea nu-i lacrimă ce-şi plânge trist prin geană,
Iubirea nu-i nici fulger prin suflet pregătit să geamă,
Dragostea, iubirea ori..cum vrei tu să-i spui,
Te-ațâță tot mereu cu zâmbet, cu hohote hai-hui.

Te gâdilă, te răscoleşte, îți învelește cu rid vesel grija,
Te ia de mâna, te plimbă alergândă de-un călcai,
Îți ocolește ghinioane, șoptindu-ți vise bune prin obloane,
Te sare-ntr-un picior țop-țop-țop…!..de dragul lui.

Iubirea-ţi ciocăne prin geam cu stele multe,
Ți-adună picături de rouă și doar ca să sărute,
Iubirea te-nconjoară, oftând agale a plăcere,
Şi nu te vrea nicicând încovoiată cu durere.

Te mai şi-ncearcă..arareori, ce-i drept, prin sentiment,
Se mai și-nfurie când simte ton impertinent.
Dă din picior pufnind un nerv când este supărată,
Și-atunci când o numești femeie,
Când n-o mai strigi pe ea tânăra fată.

E prostănacă, nu? iubirea asta câteodată!
Nu prinde zbor de compliment inteligent.
Deodată! Brusc! și-așază fața ofuscată.
Și tace. Nu mai vorbește, nu mai reiese importantă.

Nu ştie că atunci când spui femeie,
Ești toată EA deja; n-o mai respiri nicicând a fost odată.
Nu-ţi mai e simplu o iubire și atât. Vreo fată.
E sensul tău cu totul de astăzi începând.

EA e cea destinată.

Mă bucur cu mine acum.
Stau liniştit şi-ascult geamul cum plouă.
Privesc o rază luuungă, ce vine cu zi nouă;
Zâmbesc cu mine-acum în timp ce-mi fierb cafeaua,
Întrezărind cu gândul un mâine alb ca neaua.

șiii..

Iubesc iubirea-mi femeie ce mi se tot preumblă.
Care-mi păşeşte ba-n față cu un pas, ba-n spate.
Timidă și tăcută.
Se-aşează cu mine și-i lângă mine tot mereu,
Mi se așterne pe aproape umbră.

Mă urmăreşte şi prin somn! Zici că-i nălucă;
O simt cum mi se pune-n braţe-ușoor..ușor..!
Zâmbind aidoma printre mine..ușor..ușoooor..!..

.. adoarme-ntr-un final satisfăcută.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.