Pacea sufletească nu are legătură atât de mult cu acularea spre atingerea unui sine ideal, cât cu detaşarea, renunţarea la poveri şi întoarcerea spre noi înşine astfel îcât orice evoluţie spirituală să fie clădită pe stabilitatea emoţională şi pe înţelepciunea ce derivă din ea.

• Curățenia gândurilor trebuie în primul rând să prevadă împăcarea cu trecutul, prin reevaluarea strict ca o lecție a fiecărei experiențe ce ne macină, în timp ce doar preluăm doar concluzii și ne despărțim de orice trăire cu care credem nu putem face pace.

• O barieră ceva mai eficientă în fața incertitudinilor de prea multe ori artificiale ar trebui însoțită și de blocarea tuturor emisiilor dăunătoare, așadar, o prioritate va fi și distanțarea treptată și fără regrete de oameni cu o perspectivă mult prea negativistă asupra vieții încât să conștientizeze și cu atât mai mult să inspire o evoluție în noi.

• A ne educam din tendința de a ne găsi mereu scuze reprezintă primul pas pentru conștintizarea limitelor ce ar putea fi reparate.

• O lecție pe care trebuie s-o îmbrățișăm este aceea de a ne elibera de presiunea perfecționismului și acceptând faptul că fiecare dintre noi se distinge atât prin abilități, cât și prin înclinații diferite, nu ne rămâne decât să ne cultivăm talentele și aspirațiile care ne aduc pacea interioară.

• Cum fricile ce ne blochează emoțiile pot să rezide inclusiv în reținerile cu care ne privim sarcinile ce par că ne depășesc, trecem aer în piept și ne facem curaj să luăm fiecare proiect, așa cum ne îndreptăm spre conversații ce ne copleșesc și pe care ne-am dori să le putem evita. De multe ori nu-i dracul atât de negru și prin fugă nu facem decât să ne hrănim anxietatea.

• Nu în ultimul rând, să nu ne lăsăm descurajați şi ne continuăm drumul.

Diana Serpoianu

Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.