Crezul meu

Cred că…nopţile ascund prăpăstii de tăcere,
fugare roiuri de fluturi se apleacă asupra genelor mele,
umbre scumpe, nesătule, răscolesc cavalcade de emoţii,
sămânţa de lumină desface încâlcitele căi ale vieţii…

Cred că…nostalgiile au parfum de curcubee
ce strivesc versul nescris într-ale mele buze,
cu foşnet vestejit răsună pe-a vieții alee
clinchetul zgomotos, de lume să se amuze…

Cred că…murmurul de ape reflectă bulgări de lumină,
dansul trist al toamnei croieşte drum către ruină,
tremurătoarea pădure, uscată, acum frântă,
întinderilor cereşti vrea să li se plângă…

Cred că…izvorul înserării va oglindi-n ape line,
suspinele senine vor croi cândva al meu nume,
ca să tulbure liniştea orelor calde cu zâmbet fermecător,
s-aprindă dorinţa cu gura-i flămândă de amor…

Am visat frumos1 reader now

În câte vise-n braţe-mi te cuprind…
Te rog să mă crezi, eu nu te mint!
În câte vise lângă corpul tău mă trezesc
şi palma ta fermă-mi rămâne pe piept.

Mi-e dor s-ating al tău suflet înmuiat în miros de flori,
să savurezi cu poftă gura-mi uscată de amor.
La lăsarea serii să-mi spui o minunată poveste,
apoi să-mi fredonezi o melodie în solfegii celeste.

Flacăra purelor emoţii să ne trezească din amorțiri,
cântecul iubirii să-nchege mii de simţiri.
Să m-acoperi şi descoperi ca pe-o a doua piele
îmbrăcându-mă într-un palton lung de bezele.

Mi-e dor să-mi pun capul pe pieptu-ţi, bătăile să-i număr,
să-ţi sărut cu patos ai tăi netezi umeri.
Să sorb din al tău respir ce-mi dă mie suflare
și inima-mi se vindecă de o dulce-amară jale.

De ce?

De ce mi te-a adus soarta,
iar eu ţi-am deschis poarta?
De ce mă uit în neştire la lumină?
Oare vreau să am viaţă senină?
De ce tristeţea e un poştaş gri şi mut
ce din uşă-n uşă vrea să bată?
De ce soarta mă bate pe nedrept
și inima mă doare adânc în piept?
De ce ne-am întâlnit la răscruce de drum
și ne-am pierdut în al iubirii scrum?
De ce-am pierdut atingerile parfumate?
De ce îngeri dulci pe buze-mi cântau
și prezenţa ta simplă mă-ncânta?
De ce numele tău îl scriam cu fumul de ţigară
și visam să aud acorduri de chitară?
De ce n-am uitat căldura şoaptelor,
jurământul dat cândva viselor?
De ce visăm cu ochii deschişi
și ne aruncăm priviri pe furiş?
De ce viaţa-i plină de suspine,
ca un biet suflet, rupt din mine?
Totuşi…de ce mi te-a adus soarta
și eu ţi-am deschis…iar…poarta?

Te-aş iubi si nu-ndrăznesc2 readers now

De nu te voi mai vedea
îmi va fi ciudă că trăiesc.
Privind în urma mea,
te-aş iubi şi nu-ndrăznesc.

Sunt un suflet revoltat.
De unde sunt şi cine sunt?
În sfârşit, l-am înfruntat,
coşmarul e doborât la pământ.

Căci nu mai aveam nici o speranţă
întinsă pe-a mea umilă viaţă.
Nici o floare, nici un astru
nu acoperea imensul cer albastru.

Realizez acum ce-mi lipseşte
dar m-am temut să te opresc.
Şi mi-e ciudă câteodată că trăiesc,
te-aş iubi şi nu-ndrăznesc…

PREA DEPARTE2 readers now

Dacă nu-nţelegi a mea tăcere,
cum să-nţelegi ale mele cuvinte?
Când nu mai simt nici o plăcere
și trec prin vălmăşaguri de suspine…

Vreau să trăiesc fără să mă prefac
că nu mă doare apusul prelungit,
și că-n miez de noapte aud: tic-tac…
Cenuşăresei visele i s-au şubrezit…

Că-n viaţa asta n-am folosit
toată cutia de creioane colorate,

că iubirea noastră a fost doar un mit,
c-am fost prea bună, dar prea departe…

Dar nu-i nimic, chiar de mor în mine,
voi învăţa din nou arta de a iubi.
Voi începe cu mine însămi, chiar de mâine
să fiu singură, aşa nimeni nu mă va putea răni…

Iubirea mi-e femeie2 readers now

Dragostea nu-i lacrimă ce-şi plânge trist prin geană,
Iubirea nu-i nici fulger prin suflet pregătit să geamă,
Dragostea, iubirea ori..cum vrei tu să-i spui,
Te-ațâță tot mereu cu zâmbet, cu hohote hai-hui.

Te gâdilă, te răscoleşte, îți învelește cu rid vesel grija,
Te ia de mâna, te plimbă alergândă de-un călcai,
Îți ocolește ghinioane, șoptindu-ți vise bune prin obloane,
Te sare-ntr-un picior țop-țop-țop…!..de dragul lui.

Iubirea-ţi ciocăne prin geam cu stele multe,
Ți-adună picături de rouă și doar ca să sărute,
Iubirea te-nconjoară, oftând agale a plăcere,
Şi nu te vrea nicicând încovoiată cu durere.

Te mai şi-ncearcă..arareori, ce-i drept, prin sentiment,
Se mai și-nfurie când simte ton impertinent.
Dă din picior pufnind un nerv când este supărată,
Și-atunci când o numești femeie,
Când n-o mai strigi pe ea tânăra fată.

E prostănacă, nu? iubirea asta câteodată!
Nu prinde zbor de compliment inteligent.
Deodată! Brusc! și-așază fața ofuscată.
Și tace. Nu mai vorbește, nu mai reiese importantă.

Nu ştie că atunci când spui femeie,
Ești toată EA deja; n-o mai respiri nicicând a fost odată.
Nu-ţi mai e simplu o iubire și atât. Vreo fată.
E sensul tău cu totul de astăzi începând.

EA e cea destinată.

Mă bucur cu mine acum.
Stau liniştit şi-ascult geamul cum plouă.
Privesc o rază luuungă, ce vine cu zi nouă;
Zâmbesc cu mine-acum în timp ce-mi fierb cafeaua,
Întrezărind cu gândul un mâine alb ca neaua.

șiii..

Iubesc iubirea-mi femeie ce mi se tot preumblă.
Care-mi păşeşte ba-n față cu un pas, ba-n spate.
Timidă și tăcută.
Se-aşează cu mine și-i lângă mine tot mereu,
Mi se așterne pe aproape umbră.

Mă urmăreşte şi prin somn! Zici că-i nălucă;
O simt cum mi se pune-n braţe-ușoor..ușor..!
Zâmbind aidoma printre mine..ușor..ușoooor..!..

.. adoarme-ntr-un final satisfăcută.

Zmeul din poezie1 reader now

Şi hai şi spune cum mă gândeşti tu cu adevărat!
Şi hai, te rog! Dar hai să povestim și alte lucruri noi,
Lucruri mai neştiute încă despre-amândoi!
Dar haide, eu te-aș ruga să recunoaştem cum simţim exact,
Şi nu cum credem noi că ne-am dori s-audă celălalt!

Uite, eu m-aş plimba pe-o stea de zi mereu numai cu tine!
Aşa cred eu că mi-ar plăcea! Să ţin în mână mâna ta,
S-o simt împreunată până-n suflet,
Trăindu-se în entitate cu a mea!

Şi..cred c-aș vrea încă ceva! Dar mult aş vrea!
Mi-aş mai dori să simţi şi tu la fel!..și tot aşa..!
Mi-ar mai plăcea să-ţi domolesc apoi privirea toată,
Atunci când mă priveşti prin ochi încă o dată!

Iar..domolit înseamnă să-ţi revii din zâmbet trist,
În hohot vesel de copil care se ştie fericit!
Mi-aş mai dori când mă priveşti mereu,
cu faţa toată să îmi tot zâmbeşti,
Să te transformi din muritor în Zmeu!
Zmeu iubăreț, în suflet trăind prinţ,
Prinţul acela din poveste, doar printul meu,
Pe care îl trezesc când vreau din visu-i adormit,
Cu un sărut șoptit!..sărut ce mângâie cum știu pot eu!

Ador să mă preumblu-n vis pe toate stelele din cer doar eu cu tine,
Cu pas încet să mergem mai agale noi,
Tot povestind poveste de iubire,
Să ştiu convins că dacă mâna mea mi-o ţii în palmă,
Îţi sunt în tine şi acum şi peste primăvară,
Cum ţi-am fost  mereu, încă din prima seară!

Ne-am trăit în noi aceştia amândoi, o vară lungă doar a noastră!
Uşor-uşor am consumat-o uşurel, încetişoor pe toată!
Eu cel puţin, aşa credeam!!..că nu mai poate
ea de-acum, să ne răzbată nori mereu!
Şi iar şi iar din nou..şi iar încă o dată!

Daar ia uite-o! Nici nu-mi dau seama cum, dar uite! ..reapare..!
De printre vijelii tunate cu fulgere nervoase ..mai-mai să zici că-s niște vrăjitoare..!
Ia..ia uite-o!! Cum se ridică în fărâmă nouă, zăresc parcă..da..da!
Mai creşte încă o fărâmă alta de prin ea..
Mereu renaşte, promite acelaşi anotimp
Mă lasă să mă trăiesc la fel de visătoare,
Hotărând iar pentru noi timp lung..!
..zvâcnit întotdeauna doar cu soare!

Hai!! Dar zi şi tu ceva!..căci eu am gând să tac!
Aştept să zici şi tu măcar un strop de picătură.
Un..ceva scurt, nu te stresa acumaa să scrii cu totul o lectură!
..zi-mi o metaforă care-ţi trăieşte despre mine,
Ca să-nțeleg eu și-ncă un pic în plus din tine!

Nu-ţi cer să-mi cauţi rima toată, identic cu a mea!
Dar zi măcar că..vrei să ne plimbăm şi-atât!
Prin cer ai vrea să ne plimbăm?
Ori poate tu preferi pământ??
Ori poate nu ai tu cuvânt aşa de important,
Cuvânt mai simplu de vorbit, cu sens mirobolant,
Care să spună căă..nimic nu-ţi este vară în priviri,
Decât doar eu!..care-ţi sunt simplu eu, de spus în vorbe de cuvânt,
Căci pentru tine nici măcar nu sunt prea mult: decât o iotă ce-ți rimează-n trup!
Ori..toată poezia ta! Atâta de puțină-ți sunt!

Și doar atât.

ȘI CE DACĂ?

Şi ce dacă există Rai? Eu vorbesc prin dulce grai.
În a scrie mă refugiez, în al meu dor, vis şi crez.

Şi ce dacă-i timp frumos? Înăuntru e rece şi-ntunecos.
Totul miroase a vară târzie, degeaba vrea să mi se-nchine.

Şi ce dacă-ţi spun ce simt? Îmi place mult să te alint.
Să-ţi fac cadou din al meu timp ca marii zei din vechiul Olimp.

Şi ce dac-am mai scris eu poezii? Era cândva, mai demult, în tinereţe.
Pe atunci nu ştiam să mă exprim cu a cuvintelor blândă tandreţe.

Şi ce dac-am devenit nesecat izvor? De vină e doar fântâna mea de dor.
Dorul nebun ce s-a cuibărit în mine și nu ştiu până când va ţine.

Doar să ţină cât mai mult! Soarele apune acum în tumult.
Iar în vise, de m-ai căutat și nu m-ai găsit…eu n-am plecat!

SUSPINE NESTINSE1 reader now

Sărută-mă cu soare pe pielea-mi parfumată,
îmbracă-mă cu palma ta, de dorinţă inundată.
Să mă presari cu jar de patimi îngenuncheate,
cu florile sublimei trăiri frumos înmiresmate.

Iubeşte-mă aşa cum iubeşte cerul norii.
Mi-e dor să facem amor în liniştea serii.
Mi-e dor de tine acum, la început de toamnă,
când frunzele-arămii cad şi se pun să doarmă.
În ochii tăi aş vrea zi de zi să mă scald,
să mă săruţi cu-ale tale suave buze de smarald.

Nu-mi da drumul din incendiul de săruturi,
buzele tale-aprinse să-mi dea mereu fluturi.
Ţine-mă aşa, sub vraja patimei flămânde,
în nestinse suspine şi-a dorinţei arzânde.

Zâmbește și iartă!

Când cerul tău e acoperit de nori,
când frigul iernii îți provoacă fiori,
când treci prin lume ca ceilalți actori,
zâmbește și iartă!

Când strălucirea soarelui te orbește,
când lumea doar te amăgește,
când orice faci, oricum te bârfește,
zâmbește și iartă!

Când alergi în noapte sau în furtună,
când cauți un suflet să te împarți în două,
când vrei să ai și dimineți cu rouă,
zâmbește și iartă!

Când toată noaptea doar aștepți,
când însăși viața ți-o regreți,
când îți vine a da cu capul de pereți,
zâmbește și iartă!

Când ai multe amintiri ce dor,
când crezi că ele niciodată nu mor,
când le poți privi toate cu umor,
zâmbește și iartă!

Când afară e liniște deplină,
când Luna răsare, aproape divină,
când vezi partea paharului, că-i plină,
zâmbește și iartă!