De ce mi te-a adus soarta,
iar eu ţi-am deschis poarta?
De ce mă uit în neştire la lumină?
Oare vreau să am viaţă senină?
De ce tristeţea e un poştaş gri şi mut
ce din uşă-n uşă vrea să bată?
De ce soarta mă bate pe nedrept
și inima mă doare adânc în piept?
De ce ne-am întâlnit la răscruce de drum
și ne-am pierdut în al iubirii scrum?
De ce-am pierdut atingerile parfumate?
De ce îngeri dulci pe buze-mi cântau
și prezenţa ta simplă mă-ncânta?
De ce numele tău îl scriam cu fumul de ţigară
și visam să aud acorduri de chitară?
De ce n-am uitat căldura şoaptelor,
jurământul dat cândva viselor?
De ce visăm cu ochii deschişi
și ne aruncăm priviri pe furiş?
De ce viaţa-i plină de suspine,
ca un biet suflet, rupt din mine?
Totuşi…de ce mi te-a adus soarta
și eu ţi-am deschis…iar…poarta?



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-lo

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.