Sărută-mă cu soare pe pielea-mi parfumată,
îmbracă-mă cu palma ta, de dorinţă inundată.
Să mă presari cu jar de patimi îngenuncheate,
cu florile sublimei trăiri frumos înmiresmate.
Iubeşte-mă aşa cum iubeşte cerul norii.
Mi-e dor să facem amor în liniştea serii.
Mi-e dor de tine acum, la început de toamnă,
când frunzele-arămii cad şi se pun să doarmă.
În ochii tăi aş vrea zi de zi să mă scald,
să mă săruţi cu-ale tale suave buze de smarald.
Nu-mi da drumul din incendiul de săruturi,
buzele tale-aprinse să-mi dea mereu fluturi.
Ţine-mă aşa, sub vraja patimei flămânde,
în nestinse suspine şi-a dorinţei arzânde.
Sunt, poate, încă un bijutier stângaci în tainele scrisului, un bijutier care mai are de șlefuit mult și migălos piatra rară pentru a o desăvârși și… tot va avea imperfecțiuni. Însă vreau să cred că tocmai aceste imperfecțiuni fac poezia mea frumoasă și unică. Pentru că „cuvântul, ca artă, se caută singur pe sine dacă îl lasă poetul să se exprime.”
