E atât de liniște..

e atât de linişte între noi,
e o linişte divină şi albastră,
a plecat pământul şi abisul, poate
am plecat şi noi, am plecat departe.
e atât de zgomot în sufletele noastre,
e atât de mare dorinţa de‑a trăi!
e atât de tumult, că te doare!
e atât de dor, ştii.
e atâta linişte, şi‑aud cum roua plânge,
e atâta linişte‑n priviri,
e atât de linişte şi‑mi cântă
duiosul suflet, trist îl ştiu.
e atât de liniște‑n viscere
e atâta dor în vremelnicia ce ţi‑o port
e atât de timp şi îmi cere
năframa timpului, să port
e atâta linişte între noi
e o linişte divină şi cerută
a plecat pământul de sub noi
am rămas să te sărut, o clipă…

trăieşte iubind,

singura stare morală cu valoare în timp este dragostea.
sunt o toamnă care ştie a iubi şi o face bine. pentru că singurul mod de a
rămâne pe verticală este iubirea.
sunt fiinţe care o rostesc la marginea gândului şi cred că‑şi bat joc.
sunt fiinţe care o simt, dar tac şi cred că nu fac bine.
sunt fiinţe care o ascund şi aşa trăiesc într‑o plenitudine de orgasme ascunse.
singura modalitate de a sta pe verticală şi în faţa morţii este tot iubirea.
dacă ştii să primeşti eşti o toamnă, dacă nici atâta litră nu ai, înseamnă
că esenţa firii a plecat pe marginea vieţii şi atunci unica modalitate de a
rămâne la verticală a pierit odată cu tine.
iubeşte, nu ai decât o singură modalitate, modalitatea de a rămâne în viaţă
iubind.
dacă o fărâmă din viermele trăit în mintea‑mi lucidă şi perversă a uitat
imoralitatea orgasmului trăit, atunci nu am decât o scursură a gândurilor.
trăieşte iubind.

Dacă mă iubeşti îmi dai parola ta de Fb

“Vindecarea geloziei începe când vom vedea ce este ea defapt. O nemulțumire legată de propria persoană.” – Joan Didion

La fel e și cu gelozia.

Iubirea curată, necondiţionată nu vine fără gelozie ci înseamnă asumarea şi gestionarea geloziei.

Nu cred că se poate vorbi despre lipsa de gelozie decât dacă eşti o persoană ce nu simte nimic.

Gelozia este specifică şi este cu atât mai puternică şi mai sălbatică, mai violentă în acţiune, vorbă şi gând cu cât omul este mai aproape de starea lui primară de animal.

Cu cât omul este mai evoluat, cu atât el GESTIONEAZĂ gelozia mai bine.

Când spun gestionează, mă refer la faptul că gelozia există la noi toţi, doar că oamenii evoluaţi au grijă să nu rănească pe nimeni din cauza geloziei lor.

Să nu rănească fizic, emoţional şi spiritual.

Când am postat titlul din acest capitol pe facebook, prima mea reacţie a fost “Oau, câtă ipocrizie!”.

Plin de oameni care spuneau, citez:

“Gelozia e o trăire aflată pe treptele inferioare ale dezvoltării de sine, asemenea persoane nu merită să le ai prin preajmă, că nu ai ce învăţa de la ele, servesc doar ca exemplu negativ”

„Pentru că ei, oamenii, nu cunosc iubirea! Pentru că ei, oamenii, nu ştiu că iubirea desăvârşită înseamnă intimitate + pasiune + angajament. Pentru că ei, oamenii, nu ştiu că a iubi cu adevărat pe celălalt înseamnă a-l elibera de aşteptările tale. ”

„Ce ne mai place să vorbim despre perfecţiune fiind conştienţi de mediocritatea noastră…”

Oamenii evoluaţi spiritual nu se aruncă înainte trâmbiţând iubirea perfectă lipsită de orice emoţie negativă pentru că a fi om înseamnă să trăieşti şi emoţii negative.

Să pretinzi că eşti perfect şi imun la trăiri absolut umane este nesimţire, nu evoluţie.

De obicei, oamenii care se laudă că nu sunt geloşi au următoarele caracteristici:

– se masturbează, nu au relaţii şi în acel moment nu simt gelozie

– mint

– sunt într-o relaţie în care ÎN ACEL MOMENT totul este frumos şi într-adevăr nu există motive de gelozie.

Totuşi, eu vreau să subliniez că există momente într-o relaţie care îţi vor declanşa gelozia.

Ce faci în acele momente? Nu mă interesează ce faci ci cum te comporţi când totul este bine, pentru că atunci toţi ştim să fim politicoşi, civilizaţi şi evoluaţi.

Mă interesează ce faci şi cum te comporţi când iese la suprafaţă animalul din tine.

Gelozia este o trăire naturală pe care toţi am avut-o, o avem şi o vom avea oricât de spirituali şi evoluaţi vrem să fim.

La bărbaţi, gelozia este un macanism de protecţie pentru a nu fi nevoiţi să crească un copil ce nu este al lor. De aceea studiile arată că bărbaţii sunt foarte deranjaţi de imaginea partenerei care face sex cu alt bărbat.

Femeile sunt geloase pe dovezile de afecţiune arătate de partener altei femei, deci femeia încearcă să protejeze resursele economice şi afective pentru a nu fi împrăştiate de bărbat în alte părţi.

Bărbaţii aleargă să îşi împrăştie genele şi e de înţeles mecanismul geloziei. Să creşti un copil ce nu este biologic al tău înseamnă că ţi-ai ratat scopul ca şi individ al speciei, acela de supravieţuire şi înmulţire.

Femeile au nevoie de protecţie şi resurse pentru a creşte copii şi de aceea e de înţeles şi la ele mecanismul geloziei. Nu vrei ca bărbatul care te-a lăsat însărcinată să facă copii şi cu alte femei pentru că apoi trebuie să te lupţi pentru resursele ce le vei avea tu şi copilul sau copii tăi. Mai bine te lupţi inaint ca el să o comită.

Evident, aceste mecanisme sunt vechi de sute de mii sau chiar milioane de ani. La fel cum este emoţia ruşinii, a fricii sau alte emoţii foarte vechi însă foarte vii azi.

Ascunderea rahatului sub covor nu face decât să împută toată casa.

Dacă crezi că nu eşti gelos înseamnă că nu te cunoşti suficient de bine. E ca şi când ai spune că ţie nu ţi-e foame sau sete pentru că eşti prea evoluat pentru asta.

Acum întrebarea e: ce e important, să nu simţim gelozia deloc sau să o gestionăm bine şi să nu stricăm relaţiile?

Din cauza idealiştilor care predică iubirea necondiţionată dar sunt în stare să bage cuţitul în partenerul infidel avem problemele acestea.

Cine spune că nu e deloc gelos, niciodată, MINTE DE ÎNGHEAŢĂ APELE.

Dacă nu eşti în perioada de îndrăgostire şi ataşament atunci poţi să nu fii gelos. Când eşti doar atras sexual, atunci ÎŢI PERMIŢI să nu fii gelos.

Am avut vreo 10 luni de burlăcie între ultimele două relaţii serioase din viaţa mea.

Aveam permanent o listă de 8-9 fete cu care mă vedeam. Nu puteam să mă văd cu toate şi trebuia să le aburesc cât de bine puteam ca să îmi păstrez şansele de a le vedea atunci când mi-aş fi dorit.

De toate îmi plăcea însă mă puteam ocupa de una, maxim două odată.

Alergatul după fuste consumă energie.

În situaţia asta, nu doar că nu eram gelos dar m-aş fi bucurat ca aceste femei să aibă alţi bărbaţi în viaţa lor care să se ocupe de ele cât timp eu sunt indisponibil.

În perioada asta eram mare avocat al maturităţii emoţionale, al lipsei de gelozie şi posesivitate, al evoluţiei spirituale, al iubirii liber acceptate şi necondiţionate.

Lucrurile se schimbă însă când eşti într-o relaţie monogamă.

De ce intrăm în relaţii monogame?

Pentru că iubirea capătă o cu totul altă profunzime alături de o persoană care simţi că îţi este partener şi te completează fizic şi sexual, emoţional şi mental, spiritual şi vocaţional.

Când depăşeşti hormonii atracţiei, ai îndrăgostirii şi ai ataşamentului şi îţi dai seama că omul de lângă tine prin simpla lui existență te inspiră şi te face să fii un om mai bun.

Când întâlneşti o astfel de persoană, sufletul pereche, şi te laşi pradă trăirilor, se produce combinaţia dintre animal şi fiinţa spirituală din tine, despre care vorbeam la filozofia iubirii.

Este o iubire pe care oricine ar trebui să o trăiască măcar odată în viaţă şi atunci poate spune că a înţeles o parte din sensul acestei vieţi.

În iubirea totală, care implică fiinţa în totalitatea ei, uneori vei fi o fiinţă inferioară şi uneori o fiinţă superioară.

Fiinţa inferioară va fi posesivă şi geloasă, egoistă şi va fi interesată să îşi satisfacă doar nevoile proprii.

Fiinţa superioară va iubi necondiționat, va respecta partenerul ca om egal ca valoare, se va gândi la nevoile lui şi îi va dori binele fără să se gândească la interesele egoiste şi personale.

Acum, depinde de fiecare om cât de mult poate să trăiască fiind fiinţă inferioară şi cât fiinţă superioară.

Dacă trăieşti ca o fiinţă inferioară, atunci gelozia va fi a unui om prost. Dacă trăieşti ca fiinţă superioară, gelozia va fi a unui om inteligent.

Totuşi, am să îţi explic diferenţa dintre geloșii proşti şi geloșii deştepţi

Geloșii proşti îşi fac praf viaţa, relaţiile de cuplu, sunt permanent lipsiţi de iubire, suferă enorm şi sunt până la urmă doar nişte rataţi. Geloșii proşti sunt cei care comit o crimă din gelozie şi ajung la puşcărie pentru 15 ani, distrugându-şi astfel viaţa pentru că nu au învăţat la timp ce este gelozia şi inteligenţa emoţională.

Geloșii inteligenţi îşi GESTIONEAZĂ gelozia. Când simt că sămânţa geloziei încolţeşte în sufletul lor se întorc spre ei înşişi fără să arunce cu propriile gânduri, sentimente şi acţiune spre partener. Geloșii inteligenţi îşi pun întrebările potrivite:

– care sunt slăbiciunile mele acum?

– ce îmi lipseşte şi ce mă face nefericit?

– de ce am nevoie de validare din partea altora?

– ce pot să fac acum pentru a alunga emoţiile negative?

– cum să spun persoanei iubite ce simt ca un om superior?

Apoi respiră adânc, se liniştesc şi ies din vizuină în faţa vieţii, a partenerului, a iubirii, transformaţi, învingători în lupta cu demonii interiori.

Uneori exerciţiul acesta de învingere a propriilor demoni se poate desfăşura şi zilnic însă în urmă lui vine o maturitate extraordinară şi o capacitate de a nu mai lăsa niciodată gelozia să te afecteze pe tine sau pe cei dragi din viaţa ta.

Demonii noştri interiori şi proiecţia

Am să explic cât mai simplu posibil ce este proiecţia.

Este un mecanism psihologic ce îţi permite să iei ceea ce se află în mintea şi sufletul tău şi să pui totul pe un perete ca să vezi ce se află în tine. Este foarte greu să vedem ce este în noi dacă nu proiectăm pe un perete.

Un laptop nu ştie cum e filmul ce îl are pe hard-disk decât dacă proiectează cu ajutorul unui proiector pe perete.

La fel şi omul, dacă proiectează ce se află în el pe alt om, atunci descoperă ce se află în el, privind acel om.

Pereţii pe care oamenii proiectează ceea ce este în interiorul lor sunt alţi oameni.

Acum, partea distractivă.

Proiectăm pe cei din jur şi lucrurile bune din noi, şi atunci spunem că “admirăm un om” pentru calităţile lui dar de fapt admirăm calităţile ce sunt în noi dar nu le-am explorat încă.

Sau spunem că un om “ne enervează” şi nu ne plac anumite trăsături la el care defapt sunt trăsăturile noastre negative ce le-am ascuns şi nu le recunoaştem.

Şi tot timpul va fi cineva care se crede un pic mai deştept şi o să zică :”dacă nu îmi plac violatorii, înseamnă că sunt şi eu violator?”

Răspunsul este DA.

Doar că mintea umană este mult mai subtilă şi nu funcţionează aşa simplu ca să o înţelegi aşa uşor.

Ce este violul? Este un abuz.

Deci ţie nu îţi place abuzul pe care nu îl recunoşti în tine.

Întrebarea atunci este “de ce anume abuzezi în viaţa ta astfel încât atunci când vezi abuzul comis te revolţi?”

Cu toţii suntem abuzatori într-un fel sau altul.

Unii abuzează de vicii, alţii îşi chinuie trupul iar alţii chiar abuzează de alţi oameni.

Când priveşti lucrurile aşa, îţi dai seama că proiecţia nu greşeşte niciodată.

BUUUN.

Sper că m-am făcut înţeles legat de proiecţie. Acum să vedem cum proiecţia şi gelozia creează un amestec mortal.

Gelozia şi proiecţia – otravă pentru orice suflet

Eu, când eram burlac şi vorbeam pe Messanger sau Facebook cu o fată de care îmi plăcea, încercam să duc lucrurile spre sex. Flitram, glumeam, făceam aluzii sexuale, foloseam tehnici de seducţie şi încercam să îi întru în chiloţi.

Am avut tot timpul o minte murdară. Apoi, în relaţie mă cuminţeam relativ pentru că iubeam şi eram fericit însă fantomele trecutului erau acolo şi aşteptau să mă muşte de fund.

Ce crezi că s-a întâmplat când iubita mea stătea cu un tip pe Facebook, râdea şi glumea şi îmi spunea :”haha, ce tare e tipul asta!”

Mi s-a urcat sângele în cap.

Pentru că am proiectat propria mea minte murdară pe interacţiunea dintre băiatul ăla şi iubita mea. Nu conta că erau doar prieteni, că se ştiau din liceu, că şi el avea o relaţie fericită.

În mintea mea murdară, dacă un bărbat şi o femeie vorbesc pe facebook, şi se simt bine făcând asta, vor să facă sex.

Şi am făcut un lucru deloc corect. Am luat ceea ce se află în mintea mea murdară, comportamentele mele şi le-am aruncat pe iubita mea şi acest prieten al ei. Dar astea nu erau gândurile lor şi nici comportamentele lor, cel puţin până la proba contrarie.

Aceştia erau DEMONII MEI INTERIORI.

Am citit pe net că un tip ce lucra în Spania era gelos pe soţia sa din România. Într-o zi, venind să o viziteze s-au certat pentru că ea vorbea cu nişte oameni pe facebook şi a omorât-o. Apoi a scris cu markerul pe piciorul ei:”Facebook”.

Tipul fusese în ultimele 6 luni în Spania. Acum, pentru că ştii despre proiecţie, gelozie şi demoni interiori, hai să facem o persupunere. De unde crezi că a avut omul asta atâta ură pe soţia lui, atât de multă gelozie? Este posibil ca el în alea 6 luni în Spania să fi stat pe facebook, să fi făcut sex cu alte femei şi apoi să fi proiectat pe soţia lui aceste lucruri?

Hai să îţi spun un secret.

Când la începutul unei relaţii unul din parteneri spune :”Pentru mine este foarte importantă sinceritatea” ăla e semn că ai de-a face cu o persoană care minte. Să acorzi mare atenţie la semne pentru că o să ai de-aface cu o persoană care te va controla, va fi geloasă şi va minţi la rândul ei.

Când o persoană este foarte geloasă pe tine fără motive foarte bine întemeiate, este geloasă din orice, atunci sunt şanse mari ca acea persoană să aibă gânduri de a înşela, de a face sex cu alte persoane sau posibil să fi făcut deja şi proiectează pe tine sentimentele şi gândurile acestea.

Eu am gânduri despre sex cu alte femei dar pe tine te voi omorî pentru că îmi eşti infidelă.

Soluții:

Se poate ca partenera sau partenerul să îmi fie infidel sau infidelă?

DA!

Pot preveni sau controla asta?

NU!

Ce să fac?

În loc să îţi focusezi eforturile pentru a preveni, apăra, proteja organele sexuale ale partenerului sau partenerei tale, mai bine îţi controlezi tu stările emoţionale. Vei câştigă mult mai mult.

Vei simţi gelozia şi e normal. Cât timp poţi să simţi foame, ruşine, frică, iubire, bucurie, entuziasm, poţi să simţi şi gelozie.

Nu trebuie să elimini gelozia ci să o GESTIONEZI.

Asta înseamnă că te va ajuta ca şi exerciţiu de dezvoltare personală.

Nu strica relaţia, nu apărea în faţă partenerei sau partenerului ca un om slab.

Respiră, fă sport, elimină negativul. Dormi. Apoi discută.

1. Dacă ai sentimente negative este extrem de important să scoţi otrava psihică din tine. Fără să faci absolut nicio acuzaţie la adresa partenerului, roagă-l să îşi facă 5 minute pentru o discuţie şi să te asculte. Spune-i exact ce simţi, spune-i din ce motiv, spune-i că este legat de demonii tăi interiori care nu au legătură decât cu propria ta persoană însă te macină şi în momentul acesta simţi nevoia să spui lucrul asta. Doar exprimarea acestor sentimente puternice negative te va uşura foarte mult. Dacă le ţii în tine, vor exploda şi vor face mult rău în jur, în primul rând ţie şi apoi persoanelor pe care le iubeşti.

Atenţie! Când vorbeşti, nu acuzi, ci doar spui ce simţi tu.

2. Dacă există motive întemeiate pentru gelozie, înseamnă că partenerul tău nu are toate nevoile satisfăcute în acel moment în relaţie şi caută altceva. E OK. Educă-ţi partenerul de cuplu să vorbească cu tine despre ceea ce simte. Dacă se simte iubit şi acceptat va vorbi cu tine. Dacă acuzi şi judeci, nu îţi va spune niciodată despre sentimentele şi gândurile lui ascunse.

3. Aplică ce te învăţ despre rezervoarele iubirii şi limbajele iubirii şi calitatea relaţiei tale va creşte enorm. Nu doar partenerul va fi mai fericit şi nu va simţi nevoia să caute în alte părţi dar chiar dacă se uită în alte părţi, tu eşti la un nivel de evoluţie care îţi permite să priveşti cu detaşare totul şi să găseşti ceva şi mai bun pentru tine.

4. Nimic nu este întâmplător şi totul se întâmplă pentru binele tău. Gestionează gelozia pentru că este un curs de dezvoltare personală. Priveşte-te când acţionezi precum o fiinţă inferioară, mică, săracă, geloasă şi când acţionezi ca o fiinţă superioară, ce nu are nevoie de validare şi poate să accepte şi să iubească necondiţionat pentru că are deja tot ce îi trebuie în interior.

5. Dacă partenerul tău caută în alte părţi ce nu primeşte în relaţia cu tine, asta înseamnă că şi tu poţi face la fel. Poate partenerul actual e un bun partener sexual, sau bun prieten, sau mergeţi în excursii faine împreună. Dacă sunt anumite lcururi care vă leagă dar relaţia nu vă împlineşte complet, nu renunţa la ceea ce vă puteţi oferi unul altuia şi încearcă varianta de relaţie multiplă în care şi tu şi partenerul sau partenera aveţi mai multe relaţii în acelaşi timp. Nu tot timpul poţi să găseşti totul la o singură persoană. Dacă găseşti şi e reciproc, fă nuntă. Dacă nu, încearcă relaţiile multiple.

NICIODATĂ nu e vina partenerului că tu simţi gelozia.

Simţi gelozia pentru că eşti slab în interior şi asta e ok. Nimeni nu e puternic 100% din timp.

Dacă te face să te simţi mai bine, eu, Pera Novacovici, am fost gelos în ziua de 7 iulie 2012 la ora 23, şi 16 minute. Mi-am pus întrebările pe care le ai mai sus, mi-am înfruntat demonii şi am discutat cu iubita mea despre asta.

A doua zi eram alt om, un învingător. Singura schimbare care s-a produs a fost în mine, când mi-am dat seama că latura mea superioară poate să o domine pe cea inferioară.

Toate lucrurile despre cum să devii o personalitate alfa, puternică și încrezătoare în forțele proprii le poți învăța din cărțile mele aici.

Orice părere ai, te rog scrie-o sub articol şi dacă simţi că poţi ajuta şi alţi oameni, dă te rog un share.

Per aspera ad astra

Pera

Dilema iubirii

Nu am reuşit să înţeleg oamenii care ştiu cel mai bine să definească nevăzutul, intangibilul.
Lumea în care trăim este atât de încă neînţeleasă, acum poate chiar mai mult decât în trecut, mai ales că avem ştiinţa la picioare, care pare că ştie chiar mai mult decât noi, deşi considerăm că e creaţia noastră, când de fapt noi săpăm la infrastructura ei.
Şi pentru că nu o înţelegem, ne avântăm în alt necunoscut pe care putem să îl modelăm după cum simţim sau avem nevoie pentru a nu ne pierde cu firea, fiind ferm convinşi că dacă s-ar întâmpla nu ne-ar mai găsi nimeni, spiritualitatea.

Vrem nu vrem, conştienţi sau adormiţi, interesaţi sau ignoranţi, cert e că trăim într-un spaţiu plin de tensiuni şi conflicte între evaluările morale pe diferite nivele de conştiinţă. Sunt poate prea multe grupuri care vin cu lacune culturale şi educaţionale grave şi care au mari şanse de a modifica structuri de alte grupuri.

Dacă e bine sau nu, nu îmi asum, oricum nu cred că ar conta.

Învăţăturile noastre cu privire la iubire spre exemplu, au fost sărăcăcioase, am fost privaţi de ceea ce înseamnă iubirea supremă, iubirea de partener, iubirea de cuplu. Am fost tocaţi doar cu iubirea de aproape care ciuntea inima în loc să o hrănească, să îi dea viaţă, să producă mai mult decât copii. Cu timpul şi deschiderea către alte lumi, percepţiile noastre s-au schimbat, s-au deschis, unele s-au dezvoltat prin trial and error, altele din contră..; şi odată cu ele şi vieţile au luat altă amploare şi un alt nivel de conştiinţă.
Nu toţi din păcate am înţeles aceleaşi lucruri, uneori nici măcar trăind aceleaşi lucruri, cred că undeva din nevoia subconştientă de a fi mereu diferiți şi de prea puţine ori mai buni.

Traseul nostru de a descoperi ceea ce e iubirea, după dogme seculare, prin trăirile, eşecurile, experienţele sexuale, compromisurile, obligaţiile care au venit odată cu ele, a fost diferit, pentru că aşa cum am spus, fiecare a căutat şi a încercat pe drumul său.
Într-un final intermediar, toate experienţele s-au întâlnit într-o piaţă a căutătorilor, fiecare venind cu bagaje grele, cu răni emoţionale, răni psihice, familii destrămate, orgolii explodate, personalităţi subţiate, amaruri şi alte acreli. Toată această experienţă cumulată s-a adăugat prin transfer memoriei colective de unde aceştia au plecat. Practic s-a infestat şi gândirea şi simţirea colectivă pe câteva generaţii.
Alţi temerari, au început să caute metode de curăţare, aparent individuale, ajungând la concluzia că e nevoie de vindecare a ceea ce a fost doar încercare&eşec. S-a ajuns la chackre, la yoga, la buddha, osho sau alţi guru specializaţi în ceea ce mulţi consideră enlightment şi dezvoltare personală.
Dar nu s-a ajuns la esenţă, la unde s-a greşit, ce nu înţelegem, ce nu facem bine, de ce instinctul ne spune ceva şi noi facem altceva, de ce instinctul nu ne spune nimic, de ce aşteptăm, de ce ne grăbim…

Iubirea e ca o formă de democraţie, lucrează cu own free will şi liberul arbitru. Ne dă libertatea de a ne defini în parte în frame-ul unei relaţii sau al societăţii în care trăim, chiar dacă suntem diferiţi sau perfect aliniaţi cu majoritatea, ba chiar ne lasă să ne redefinim în relaţia/societatea în care ne dorim să trăim.
Ceea ce nu am priceput sau poate nu ni s-a zis şi nici nu ne-am învrednicit să căutăm, este că democraţia, în cea mai bună formă a sa, conţine şi cele mai antidemocratice elemente, iar cea mai bună atitudine este de departe să ne plângem sau să contestăm și să depunem toate eforturile pentru a înţelege.
Pentru că doar prin folosirea contribuitorilor pozitivi şi eliminarea elementelor negative se poate păstra dinamica şi esenţa democratică a ceea ce suntem, ca indivizi sau ca societate.

Dilema constă în demonstrarea modului în care prejudecata fără înţelegere operează în acoperirea conflictelor interioare şi esenţiale, în minţile celor care produc aceste preconcepţii ce se perpetuează.

Problema intervine însă la nivel de percepţie a ceea ce este pozitiv, negativ şi … decepţie. Cred că îţi vine cel puţin un exemplu în minte al celor care au picat conştienţi sau nu, testul timpului.
Care s-au minţit pe ei înşişi, care au trădat relaţii/prietenii, care au manipulat într-un mod urât situaţii şi…lista poate continua la nivelul fiecăruia de conştiinţă, când te-ai prins de fapt că fluturaşii nu înseamnă iubire, o dată, de două ori, de 5 ori… că încrederea înseamnă mai mult decât împărţirea timpului la evenimente şi cumetrii, sau că realitatea ta a luat un alt drum.
Asta nu înseamnă că nu poţi să fii responsabil faţă de celălalt.
Imaturitatea colectivă cu privire la acest subiect în loc să forţeze graniţele subdezvoltării, le deformează.
Astfel că fiecare încearcă să iasă cât mai bine şi dacă se poate celălalt să iasă cât mai rău. Şi fiecare poartă şi transferă mai departe acest bagaj emoţional, bagaj care este dat cu spray-ul gândirii pozitive şi vindecării afective prin diverse tehnici, de ne iese kundalini prin nări şi osho prin urechi.

Mă întrebam dacă nu cumva neutralitatea unor emoţii şi valori ar putea să fie o soluţie temporară pentru problema colectivă. Pentru că nu există un exemplu mai bun de confuzie şi oportunism ce se varsă’ efectiv din aceste asumpţii, între ceea ce zvâcneşte din ‘iubirea practică’ şi forma ei idealistă.
E mai uşor să trăim cu formatul pozitiv, îmbrăcând realitatea într-un pret-a-porte în care ne prefacem cu tărie că și credem ori că suntem în ţinută perfectă, programând subcoștient vină pentru orice gând negativ, deşi poate, uneori, realist, întrucât nu ştim să gestionăm dilema şi nici nu vrem responsabilitatea eşecului.
Conflictele interioare macină, pentru că oricât de mult ne-am strădui să impunem o realitate, senzorii subconstienti, instinctul sau chiar bunul simț intră în conflict cu falsa dorinţă, teama, iubirea, pasiunea.. etc.

Tema de reconciliere a moralităţii care ne face să fim strâmbi în relaţii şi în societate în general şi pe termen lung, dar şi a neînţelegerilor la care ajungem mai devreme sau mai târziu cu noi înşine sau cu alţii, e probabil o funcţie de filosofie, artă, psihanaliză, ştiinţă socială, poate chiar psihiatrie în unele cazuri.

Problema raţiunii însă, acest punct orb al minţii noastre, unde în iluzoriul fiecăruia iubirea ţipă după minte şi mintea după inimă ,ca un joc de artificii, făcând că la întâlnirea lor să iasă implozii, explozii şi alte pirotehnii, continuă să atârne, pentru că sunt prea mulţi pierduţi în labirintul cunoaşterii încât majoritatea preferă fantezia ca o sursă de iluminare îmbrăcată în cuvinte multe şi răspunsuri vagi, adică doar manevre stilizate de reprezentare ale unui cerc vicios.

Nu sunt convinsă că am găsit răspunsul a ceea ce e iubirea, dar dacă Einstein are dreptate şi iubirea e o forţă universală, poate că ar trebui să îi dăm mai multă atenţie, poate că avem nevoie de acei poli care să creeze centrii magnetici, energetici, umani, pozitivi, care ştiu ce să rejecteze, poate că nu e vorba de leadership şi teorii inspiraţionale sau cursuri de dezvoltare personală care ne spun ce vrem să auzim, ci ne dau ceea ce avem nevoie să înţelegem, pentru a ieşi din umbra trecutului şi încâlceala raţiunii.

M.K.

Tu pe ce peron ai s-ajungi?

IMG_1116

Mi-aduc aminte prima mea călătorie cu trenul. Mare bucurie, o împlinire demnă de un adevărat explorator ce pleacă în marea expediţie a vieţii sale. Desigur, la acea vârstă mă fascina absolut orice nimicură şi mă chinuiam şi nopţile să-mi retrăiesc amintirile de pe zi, să nu cumva să uit de ele. Lucruri nebănuite aveau să-mi încerce sufletul în acea zi de august târziu.

Bucureştii unui „enfance” crud- căldură mare pe peron, oameni, patrulând de colo, colo, uitându-se chiorâş la bilet, încercând să desluşească unde anume avea s-ajungă trenul, ce-i ducea, numai ei ştiau unde. Zumzăiala şi sutele de glasuri se contopeau în sunetul asurzitor al şuieratului de tren. Nimic nou, îmi ziceam eu- doară văzusem numeroase pelicule ce-aveau astfel de scene, cu îmbulzeală multă şi bilete aruncate pe jos.

Şi totuşi era ceva ce nu se potrivea cadrului pictat în mintea-mi juvenilă. Zeci de tineri, da domnule, care mai de care mai asortaţi, mai degajaţi şi umblaţi, se părea, de ceva timp. Erau obosiţi, dar nu li se citea pe chipuri, singurul lucru care trăda, era modul cum stăteau grămadă pe bagaje şi aşteptau, bombănind, să „termine ziua asta”-aşa cum îi auzeam zicând. Mai receptam câte-un cuvânt străin, nu-l înţelegeam , dar îmi dam seama că ei nu mai erau trăiţi pe plaiul lor mioritic. Erau de departe. Nu ştiam de unde şi de ce.

Aud o voce tânără şi subţire de fată:
„Anul ăsta am decis să plec dincolo. Mi-e mai bine decât aici. Studiez conservatorul ş-am primit ofertă bună. M-am plictisit de freamătul Bucureştilor. Ador Roma. Abia aştept s-ajung mai repede.”

Nu înţelegeam de ce, tocmai dincolo,avea să-şi aline ea plictiseala şi să trăiască mai bine. De ce , viaţa ei se rezuma, până atunci, la un oareşce bagaj, hainele de pe ea şi mult patos pentru plecare?Avea casă, masă, poate ş-un monşer aici la ea , dar alege totuşi să lase-n urmă tot, aşa cum lasă-un copil lopeţica din mână, când găseşte altceva mai pe placul lui.Era ceva-n ochii acelor tineri, de-şi luau picioarele la spate, asemeni unor pseudopode şi lăsau România lor postcomunistă, pe ultimul macaz înainte de granițe.

Era enigmatic întregul proces psihologic prin care treceau ei. Şi ştiu c-am stat gură cască la acei tineri şi nu mă mai săturam să-i străpung cu priviri nesigure, şi poate umpic blamatorii.

Privind acum în urmă, îmi dau seama de neştirea mea şi râd cu o poftă din aceea întremată de-o comedie de calitate.
De fapt,râd ş-apoi mă gândesc. Dar eu oare nu vreau acelaşi lucru ca acea tânără?Eu nu-mi doresc trai mai bun şi să scap de monotonie?
Nu-s încă gata să păşesc pe peron şi să mă duc cu tot cu alaiul de gânduri,, amintiri şi suspine ale mamei, să-mi iau „botelcuţa”şi să plec.
Am tot stat ş-am încercat să tălmăcesc această dorință încăpăţânată de a fugi dincolo de Mureş, Olt şi să stăpânesc o altă viaţă.
E tinereţea şi râvna de a evada cele care dau impulsuri puternice unilaterale , cele care îmbing la nou, la ” studiez în afară”.
Şi multe alte considerente -economice, sociale şi futuristice. Om fi democraţi, dar tot suntem sufocaţi de-un sistem aprig la pământ. Aşa o fi şi acolo, pe alt spaţiu verde european. Dar poate nu vedem noi aşa bine, sau e doar imboldul de a încerca şi acolo, nu numai aici.

Cine zicea că tinerii nu pot fi nişte cotropitori intelectualnici gata să cucerească ş-alte plaiuri?
Tot ce ştiu e că, orice tânăr plecat, chiar de voi fi şi eu una din această categorie, nu-şi va pierde sufletul mioritizat şi plin de o melancolie de doină şi slănină cu brânză şi ceapă.

Gata, trenul soseşte ş-am pornit cu toţii la drum- ei, dincolo,la Roma, Paris, Berlin sau Londra, eu, până pe litoralul românesc!!

Autor: Ana Maria Sitaru

Pașii liniștii interioare1 reader now

image

Pacea sufletească nu are legătură atât de mult cu acularea spre atingerea unui sine ideal, cât cu detaşarea, renunţarea la poveri şi întoarcerea spre noi înşine astfel îcât orice evoluţie spirituală să fie clădită pe stabilitatea emoţională şi pe înţelepciunea ce derivă din ea.

  • Curățenia gândurilor trebuie în primul rând să prevadă împăcarea cu trecutul, prin reevaluarea strict ca o lecție a fiecărei experiențe ce ne macină, în timp ce doar preluăm doar concluzii și ne despărțim de orice trăire cu care credem nu putem face pace.
  • O barieră ceva mai eficientă în fața incertitudinilor de prea multe ori artificiale ar trebui însoțită și de blocarea tuturor emisiilor dăunătoare, așadar, o prioritate va fi și distanțarea treptată și fără regrete de oameni cu o perspectivă mult prea negativistă asupra vieții încât să conștientizeze și cu atât mai mult să inspire o evoluție în noi.
  • A ne educam din tendința de a ne găsi mereu scuze reprezintă primul pas pentru conștintizarea limitelor ce ar putea fi reparate.
  • O lecție pe care trebuie s-o îmbrățișăm este aceea de a ne elibera de presiunea perfecționismului și acceptând faptul că fiecare dintre noi se distinge atât prin abilități, cât și prin înclinații diferite, nu ne rămâne decât să ne cultivăm talentele și aspirațiile care ne aduc pacea interioară.
  • Cum fricile ce ne blochează emoțiile pot să rezide inclusiv în reținerile cu care ne privim sarcinile ce par că ne depășesc, trecem aer în piept și ne facem curaj să luăm fiecare proiect, așa cum ne îndreptăm spre conversații ce ne copleșesc și pe care ne-am dori să le putem evita. De multe ori nu-i dracul atât de negru și prin fugă nu facem decât să ne hrănim anxietatea.
  • Nu în ultimul rând, să nu ne lăsăm descurajați şi ne continuăm drumul.

Înţelegere de sine2 readers now

image

De la o vreme încoace îmi doresc să am parte de zile mai liniștite, mi-e dor de zilele normale și simple care se petrec liniștit una după alta, fără tulburări, care chiar se derulează într-un mod asemănător și pot să am un program care îmi bucură inima și sunt în acord cu vremea de afară și reușesc să mă împac cu mine însămi, fără să mă laud sau să mă cert din prea multe motive posibile.

Sunt una din acele persoane, pe care, atunci când e serioasă și îngândurată, multă lume o întreabă de ce e supărată, chiar și dintre prietenii mai apropiați, pentru că fața mea arborează o mină deosebit de tristă și îngândurată când nu sunt pe deplin lămurită de ceva și tot ce răzbate în afară este această nemulțumire proprie … și am observat că mulți oameni percep această expresie facială ca pe un afront personal și unii chiar se feresc să mai intre în vorbă cu mine sau să mă privească în ochi…, mult timp m-a deranjat această reacție dar am considerat că este problema lor, a celor care nu reușesc să mă înțeleagă dincolo de vorbele mele mute sau de limbajul meu nonverbal, și nu a mea, cea care se simte permanent nemulțumită… Am mai crezut că tristețea mea derivă și din faptul că nu mă simt specială, unică și de neînlocuit, iar această unicitate și mod special și prețios de a fi, mă gândeam eu, s-ar materializa brusc în mine prin cuvintele apreciative și cu multă admirație rostite de cineva important dar mai ales de familie…, știu că zâmbiți cu compasiune…, între timp am învățat și eu că unicitatea este un dat care nu depinde de părerea altora, că avem libertatea extraordinară de a ne crea propriul rai și propriul iad prin fapte (cum acționăm), cum ascultăm și cum vorbim. Omul poartă în sine ambele potențialități și pe care dintre acestea le actualizează depinde doar de deciziile sale și nu de condițiile exterioare în care se află, sau de cum se comportă unii sau alții față de el.

Un renumit neurolog si psihiatru spune că ființa umană nu este un lucru printre altele; lucrurile se determină unele pe altele, în vreme ce omul se autodetermină, ceea ce el devine este ceea ce el a făcut din sine însuși. Omul nu există pur și simplu, ci întotdeauna va decide cum va fi existența lui, ce anume va deveni el în clipa următoare, omul este capabil să schimbe în mai bine lumea, dacă acest lucru este posibil, și totodată este capabil să se schimbe pe sine însuși în bine, dacă este nevoie.

Nu am să vă spun că m-am vindecat complet de tristețe (convalescența e lungă), cred însă că devenim mai buni și ne putem însenina viața când apreciem pe cel apropiat (și pe noi înșine) chiar și pentru calități infime, decât să ne luăm la rost pentru orice gest și orice imperfecțiune vizibilă…, adică ce motive ar mai fi să rămâi trist și îngândurat când știi că ești apreciat și iubit așa cum ești ?? (Nu este o întrebare retorică și m-aș bucura să primesc un răspuns).

… De asta zic că mă bucur când am zile liniștite și pline de sens, în care pot să iubesc, să cred, să sper și să iert după pofta inimii și când pot să percep fărâma de divinitate ce-o purtăm și prin care ni se dă șansa la eternitate…

Ceea ce vă doresc și vouă!

29 Aprilie

Editha

De nu esti fericit, pleacă!

IMG_1113

„Am stat și am îndurat până într-o zi când am plecat.

Am plecat din dorința de a ajunge undeva, de a uita locurile și oamenii care mi-au șters urmele cu mult înainte de a pleca.
Am plecat pentru că nu aveam nici un motiv ca să rămân, dar aveam mii de motive ca să plec.
Am găsit prieteni printre „dușmani ” și am aflat dușmani printre „prieteni „.
Am recuperat relații vechi ce meritau o șansă și am aruncat obiecte vechi ce nu își aveau folos, am zâmbit deși sufletul meu țipa și am țipat deși inima mea iubea.
Am cunoscut oameni de o valoare inestimabilă, am dat măștile jos unor persoane născute pentru a juca teatru.
Când te gândești că în viața noastră întâlnim oameni ce nu au nimic omenesc în ei, oameni ce își bat joc de noi doar pentru purul lor divertisment, oameni inumani ce îți zâmbesc, dar ce te înjunghie zâmbind!

Și…Doamne! întâlnim oameni parcă fără pic de noroc, oameni necăjiți, oameni plini de nevoi, oameni ca noi ce primesc în schimb doar iluzii și dezamăgiri, oameni singuri dar nu goi.
Sunt mii de suflete, milioane chiar ce „plătesc” pentru alții.
Ne amanetăm sufletul pentru binele altuia și uite așa ne trezim fără suflet!
… dar cine sunt eu să scriu toate astea?.. un scriitor cu mii de gânduri…!!”

 Ramona Neculae Danciu

Să iubim și să fim iubiți!

IMG_1057

„Da. Clişee.
Pentru că suntem obişnuiţi cu ele şi pentru că ne place să le auzim.
Nimic nu e mai important decât să iubeşti, şi să te simţi iubit. Să simţi că ai pe cine conta, şi că cineva, acolo, este mereu pentru tine.

Dar….
Dacă eşti împovărat cu o iubire pe care nu o poţi împărtăşi? Dacă te macină de dimineaţă până seară gândul că ai pe cineva acolo, care ar da totul pentru tine și cu toate astea, tu nu poţi fi trup şi suflet??!
Şi nu vrei să-i distrugi idealurile, nu vrei să-i întuneci gândurile; preferi să-ţi consumi propria energie, să te pedepseşti pentru că nu poţi împărtăşi această iubire, tocmai legându-te de ea.
Legându-te de această iubire, doar prin judecată!
Nu ţii cont de inima şi de sentimentele tale, ci doar de ale lui.

Oare merită?

Te omori singur pe dinăuntru, cu gândul „am stabilitate, am iubire, am linişte”.
Dar liniştea şi stabilitatea îţi pot oferi fericirea, pe care cu atât de mult foc o doreşti? Îți poţi găsi fericirea doar din iluzii? Din ideea că ” va fi minunat, el mă iubeşte ?”

Te gândeşti să fugi şi să găseşti răsăriturile şi apusurile care te lasă fără suflare, să găseşti iubirea aceea eminesciană, ideală, ( în care până la urmă…eul rămâne singur, cu gândurile şi visele lui); şi apoi vine cineva şi-ţi zice:
„E important să stai cu cine îţi vrea binele, nu neapărat cu cine îţi place”.

Şi mă întreb…

Dacă îţi vrea binele, oare nu vede că te macină? Oare nu vede că te chinuie pe interior? Oare nu vede falsitatea şi regretul? Nu te cunoaşte? Nu vrea să te lase să zbori, să îţi găseşti fericirea? Nu vrea să te lase să fii fericit, să iubeşti fiecare răsărit şi fiecare apus în întregime, să nu te trezeşti zicând „încă o zi”, ci să nu vrei să mai dormi niciodată, din dorinţa de a trăi cât mai mult fericirea ??
Şi dacă de fapt nu cauţi iubirea eminesciană?
Dacă de fapt, tu nu cauţi nimic, nu vrei să te potoleşti?

Nu vrei iubire, nu vrei drame.
Vrei apusuri şi răsărituri singuratice, de parcă ai avea inima pietrificată.
Şi toate acestea sunt consecinţe?
Consecinţe a ceea ce ai trăit…
Sau, consecinţe a ceea ce ai devenit, ca urmare a faptelor tale.
Şi în final te gândeşti:
„Dacă plec acum…încotro o iau?”

Tania Elena Tudor

Tipi de evitat

Tipi de evitat
Tipi de evitat

”Măcar nu e bețiv, curvar și nu mă bate” – o vorbă ce tot circulă din generație în generație ne face să ne agățăm în resemnare de tot felul de indivizi alături de care pare tot mai evident că nu putem construi ceva. Înainte de ne compromite atât încrederea în propriile forțe, cât și cea în relații, să ne scutim de experiențe neplăcute și timp pierdut, evitând următoarele tipologii de bărbați:

  1. Tipul care te vrea doar pentru sex și nici nu face vreun efort să păstreze aparențele.
  2. Tipul care dispare din senin pentru a mai da vreun semn din când în când.
  3. Tipul care vorbește foarte urât despre fostele relații.
  4. Tipul nu chiar atât de decis în ceea ce te privește și nu chiar atât atras de tine.
  5. Tipul prea insistent, care nu ține cont de nevoile tale, nici nu îți respectă programul și care nu înțelege că nu ești disponibilă în acel moment.
  6. Tipul care încearcă să te influențeze spre diverse obiceiuri cum ar fi fumatul.
  7. Tipul care încearcă să-ți insufle nesiguranța față de propriul corp.
  8. Tipul cufundat în propriul telefon când e cu tine.
  9. Tipul autoritar, care îți dă ordine și încearcă o relație de superioritate cu tine.
  10. Tipul recalcitrant în parcă prea multe situații.
  11. Tipul misogin sau cel care nu-și cenzurează în vreun fel tendința de a generaliza în cuvinte peiorative toate femeile.
  12. Tipul care te include în planul cincinal desi te cunoaște de mai puțin de o săptămână.
  13. Tipul care refuză să se maturizeze și care nu știe granița dintre o mica nebunie și o totală lipsă de responsabilități.
  14. Tipul care e același cavaler cuceritor cu fix orice fată pe care o întâlnește, așa cum ție îți lasă impresia de Prinț din Povești.

Amante

amante

Fel de fel de amante. De zi pentru că ziua este alcătuită din mai multe părţi şi una poate fi departe de ochii lumii, într-un colţ numai pentru doi care nu vor fi niciodată “noi”. Sau de noapte, nopţile acelea care ascund chipuri şi trupuri. De luni până vineri pentru că-n timpul săptămânii e mai uşor să fii peste tot şi niciunde. Sau de weekend într-o escapadă departe de tot ce-ar trebui să te reprezinte dar care, de fapt este în plus. Din dragoste aşteptând să se întâmple ceva şi să se aleagă cine pe cine iubeşte mai mult. Sau din interes, o poliţă de asigurare spre un confort dorit dar neavut niciodată. Oficiale care-şi asumă jumătatea de alegere pe care au făcut-o. Sau neoficiale care nu recunosc ceva ce ştiu toţi şi doar ele nu ştiu că ceilalţi ştiu. De suflet, de conversat online sau de zâmbit complice peste o distanţă ce se vrea respectabilă. Sau de trup, de noi experienţe, de curiozitate, din răzbunare. Neveste de bărbaţi care au la rândul lor alte amante sau filozoafe care dau sfaturi soţiilor sperând cu disperare să ajungă măcar puţin în locul lor.

Adorate şi hulite, cu chip de înger sau de demon, delicate sau băieţoase, de toate vârstele, au ceva special, ceva ce le-a făcut să accepte că mai există un fel de a iubi, ciuntit. Măşti obligate să se ascundă,să se teamă, să nu vorbească, să nu gândească, să nu simtă. Femei neterminate care nu au nimic de pierdut decât pe ele.

De ce? Nu ştiu, nu vreau, nu pot, am nevoie de ceva sau îmi lipseşte ceva. Şi, în loc să repar, găsesc alternative: două iubiri stricate care împreună nu vor face niciodată un întreg.
De ce eu? Vinovăţie combinată cu momente care încearcă să şteargă orice urmă de vinovăţie. Dragoste şi ură. Alegeri. Sau teama de a face alegeri.

Până când? Până când înţelegi că începuturile “vom vorbi, vom face, vom fi” care continuă tot cu aceleaşi începuturi, îmbrăcate într-o altă formă: “mai aşteaptă puţin, va fi altfel, va fi bine”. Până când te doare atât de tare încât te saturi ori să te mai doară, ori te saturi de tine. Până când te saturi să găseşti scuze şi să-ţi găseşti scuze. Până când realizezi că nu poţi trăi la nesfârşit în viaţa altcuiva.

De ce nu? O amantă de orice fel ar fi, nu va fi altceva decât amantă, o jumătate de femeie cu jumătate de viaţă, o dublură nefericită a unei actriţe principale la fel de nefericită. Actriţa are statut, amanta nici asta nu are. Soţia are o viaţă: zile de naştere, sărbători legale şi cu cruce roşie, amanta are alte zile alocate, mult mai puţin importante sau neimportante. Soţia are prieteni proprii şi prietenii soţului, amanta are duşmani şi duşmanii soţiei. Nevasta are loc în mobilul soţului chiar dacă e trecută acolo cu id-ul Hitler, amanta e pe necunoscut sau şi mai rău, aşteaptă să fie sunată: “alo, ai puţin timp liber?”. Soţia este o alegere, amanta o necesitate biologică. Soţia e pentru viaţă, amanta e doar pentru sex chiar dacă e plătită sau răsplătită cum trebuie. Soţia este una, aleasă dintre câteva mii, amanta nu este aleasa nimănui. Fără soţie casa nu e casă, fără amantă casa e mai casă. Soţia e cu laurii şi cu laudele pentru ce face, amanta e cu resturile a ceea ce nu face soţia şi nici pentru acelea nu va primi premii. Soţia are posibilitatea de a alege. Şi amanta are. Să nu mai fie amantă!

Părerea mea: dragă amantă îţi doresc din tot sufletul să nu fii amanta unui bărbat care are o nevastă care scrie versuri, proză sau orice altceva ce poate fi citit. Că-ţi va apare poza din faţă şi din profil nu-i foarte neplăcut, să vezi cum va fi textul ataşat fotografiei. Cei care scriu, în general, descriu emoţiile pe viu şi dacă tu vei fi subiectul principal al noii apariţii literare e posibil să fii analizată, disecată, descrisă, dezbătută, combătută şi să afli atât de multe lucruri despre tine din care nu ştiai nici măcar 10%. Şi sub text va fi, bineînţeles, adresa ta de e-mail, numărul tău de mobil şi profilul de facebook. Să poţi schimba impresii cu cititorii.

Şi un moment de sinceritate: nu se gândeşte la tine decât când îi este foame de corpul tău şi tu eşti acolo să-l saturi şi nu te respectă pentru că nu nici măcar tu nu te poţi respecta. Nu, tu nu exişti ca persoană, eşti doar un corp. Şi nu, nu te iubeşte pentru că nu are două soţii ci are soţie şi amantă.