Recenzia unui naufragiu

N-am să spun că viața mi-a fost un naufragiu,
pentru că nu uit nicicând s-aduc un pios omagiu,
eu mereu fredonez, chiar și-n barca de salvare,
cântând în versuri triste, dar cu-atâta ardoare;
că pentru trandafirul tău voiam să mă-ntorc din drum,
dar ușa era închisă. Iar pozele ți le adun într-un album,
sperând să nu caut dragoste-n reproșuri, în indiferență,
și că reușesc să fac o recenzie a vieții, care-n aparență
ar trebui să fie curată, fără nicio minimă eroare,
voind inimii și trupului tău să-i fi fost ambasadoare.

N-am să spun că ochii-mi ți-au îndrăgit și ei, timid, ochii
din prima zi din primăvara-n care, în stație ne-am văzut,
că prin trandafiri roșii și arbuștii plini de floare
se pierdeau în aerul de secrete păstrătoare
și-mi făceau cu ochiul din dosul unor plăpânde frunze
doi licurici ce dansau, încercând parcă, să se scuze
pentru răspândirea iubirii printre cei fără de speranță,
cei ce-și rostogoleau lacrimi de ploaie-n a lor exuberanță,
înmuiați de miresmele nopții până se crapă de nouă zi,
cu suflete zburdalnice, puși pe inocente glume și șotii.

N-am să spun că mâna mea elegantă, catifelată,
cu pielea bronzată acum, ca de amăruie ciocolată
își târăște nefericirea ca pe-un ghiozdan prea greu,
și-l lasă gaj în monotonia deșertului, într-un separeu;
că părul meu era ca pana de tăciune a corbului croncănitor,
dar păianjeni nevăzuți și-au pus dantelăriile-n jurul ochilor,
c-aveam buzele care-ți rosteau numele șoptind, tărăgănat,
silabisind, pe un ton cu tandrețe sinceră, încărcat.

Dar am să-ți spun c-am ațipit în noianul gândurilor de iubire
ce ne-au cauzat în inimă și rațiune o temporară orbire,
și fără să vrem, două lacrimi, de multă vreme stăpânite,
una a ta, cealaltă a mea, ne făceau sufletele unite,
și credeam că reușim să pășim amândoi mai departe,
neștiind dacă, cum, când, unde să jucăm o ultimă carte…


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

E atât de liniște..

e atât de linişte între noi,
e o linişte divină şi albastră,
a plecat pământul şi abisul, poate
am plecat şi noi, am plecat departe.
e atât de zgomot în sufletele noastre,
e atât de mare dorinţa de‑a trăi!
e atât de tumult, că te doare!
e atât de dor, ştii.
e atâta linişte, şi‑aud cum roua plânge,
e atâta linişte‑n priviri,
e atât de linişte şi‑mi cântă
duiosul suflet, trist îl ştiu.
e atât de liniște‑n viscere
e atâta dor în vremelnicia ce ţi‑o port
e atât de timp şi îmi cere
năframa timpului, să port
e atâta linişte între noi
e o linişte divină şi cerută
a plecat pământul de sub noi
am rămas să te sărut, o clipă…

trăieşte iubind,

singura stare morală cu valoare în timp este dragostea.
sunt o toamnă care ştie a iubi şi o face bine. pentru că singurul mod de a
rămâne pe verticală este iubirea.
sunt fiinţe care o rostesc la marginea gândului şi cred că‑şi bat joc.
sunt fiinţe care o simt, dar tac şi cred că nu fac bine.
sunt fiinţe care o ascund şi aşa trăiesc într‑o plenitudine de orgasme ascunse.
singura modalitate de a sta pe verticală şi în faţa morţii este tot iubirea.
dacă ştii să primeşti eşti o toamnă, dacă nici atâta litră nu ai, înseamnă
că esenţa firii a plecat pe marginea vieţii şi atunci unica modalitate de a
rămâne la verticală a pierit odată cu tine.
iubeşte, nu ai decât o singură modalitate, modalitatea de a rămâne în viaţă
iubind.
dacă o fărâmă din viermele trăit în mintea‑mi lucidă şi perversă a uitat
imoralitatea orgasmului trăit, atunci nu am decât o scursură a gândurilor.
trăieşte iubind.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Emoțiile – stăpân sau unealtă?

”Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc” Paler

Recunosc, acesta este unul dintre cele mai dificil de scris articole. Cum să explici simplu şi frumos ce sunt emoţiile şi mai ales, concret şi practic, cum să le stăpâneşti şi să le faci uneltele tale pentru a nu le permite să te controleze?

Emotiile-stapan sau unealta?

Din cele mai vechi timpuri, marii înţelepţi au spus că cea mai mare victorie o aduci asupra propriei tale persoane şi în acel moment, devii o fiinţă foarte puternică.

”Cine se cucereşte pe sine, e mai puternic decât cel care învinge 1000 de inamici, într-o mie de bătălii diferite” – Buddha

Ce anume ne face să pierdem controlul şi puterea asupra propriei noastre persoane?

Emoţiile şi toanele noastre schimbătoare.

Am stat două săptămâni să mă gândesc cum aş putea clasifica emoţiile şi stările noastre sufleteşti şi într-o clipă, am păţit ceea ce zice Stephen King în cartea sa, despre scris:

„Datoria ta este să te asiguri că muza ştie unde te afli zilnic, de la 9 dimineața la prânz sau de la 19 la 23 seara. Dacă ştie, te asigur că mai devreme sau mai târziu, va începe să îţi facă vizite, molfăindu-şi trabucul şi punându-şi în practică magia”

Şi astfel, două săptămâni am stat cu fişierul deschis, neştiind de unde să apuc emoţiile şi apoi, BANG, muza a adus inspiraţia.

Avem 3 categorii de emoţii, împărţite după locul sau”organul” în care ele sunt generate.

Este binecunoscut faptul că avem un creier împărţit în trei, numit şi creierul triun. Munca de descoperire a acestui sistem a fost făcută de neurologul Paul MacLean şi poţi să citeşti mai multe aici.

Pe scurt, creierul uman este împărţit în 3 învelişuri, fiecare corespunzând unei perioade din evoluţia vieţii pe pământ.

1. Primul, este creierul ce se întâlnește și azi la reptile, numit creier reptilian. De aici pleacă o categorie foarte specifică de emoții: instinctele

Ele sunt relativ simple. Emoţia cea mai de bază este ”luptă sau fugi”, care te ajută să evaluezi dacă chestia vie din faţa ta o poţi mânca sau te va mânca ea pe tine. Această parte a creierului nostru se activează şi azi şi ne salvează viaţa în situaţii extreme. Dacă de exemplu ne apare un animal sălbatic în cale ştim că trebuie să o luăm la fugă. Tot în această parte a creierului se află şi emoţia de agresivitate, de teritorialitate. Din păcate, actele de violenţă extremă sunt comise tot datorită emoţiilor ce pleacă de aici.

Cu alte cuvinte, această parte a creierului este responsabilă cu supravieţuirea noastră fizică.

2. Peste acest creier după milioane de ani de evoluţie, a apărut creierul de mamifer

Acesta este întâlnit şi la majoritatea speciilor de mamifere. Mai poartă denumirea de sistem limbic şi este responsabil cu majoritatea emoţiilor noastre. Emoţia atracţiei sexuale, a geloziei, a sentimentelor de ataşament, de grijă faţă de pui (copii), emoţii precum invidia sau gelozia, ruşinea, tristeţea, dezgustul, supriza, durerea, bucuria şi plăcerea.

3. În dezvoltarea creierului nostru, urmează neocortextul, adică partea noastră logică şi raţională

Deşi este cea mai nouă apariţie în peisajul evoluţiei, este şi latura noastră cu cea mai mică putere, deoarece toate acţiunile noastre sunt influenţate de emoţiile noastre iar raţiunea şi gândirea ne servesc mai mult ca să justificăm comportamentele luate emoţional şi nu să luăm decizii logice la rece.

Aici însă, SUPRIZĂ. La ce-a de-a treia categorie nu îţi voi vorbi de raţiune pentru că nu are legătură cu emoţiile. Vom vorbi despre raţiune, logică şi minte la treapta potrivită, care este mai sus de emoţii pe turnul evoluţiei alfa.

A treia categorie de emoții am să o denumesc ”stări sufletești”.

Motivul este simplu. Nu toate emoţiile noastre vin din creier. Există o întreagă gamă de trăiri sufleteşti, mult mai rafinate, subtile şi profunde decât emoţiile de bază despre care deja am vorbit.

Iubirea spirituală, entuziasmul, pasiunea, compasiunea, empatia, stări diferite de conştiinţă şi foarte multe alte ”stări”.

Acestea se deosebesc radical de primele două categorii şi oricare dintre noi putem să facem diferenţa între o emoţie brută, cum este foamea sau agresivitatea şi o stare sufletească în care apreciem o melodie frumoasă.

Diferenţa este clară. Una este joasă, brută şi primară, cealaltă este subtilă, înaltă, superioară.

Şi astfel, cu puţină muncă, reuşim să adunăm la un loc totalitatea trăirilor umane. Unele vin din creier, altele vin din…

Şi aici, am să las loc de interpretare.

În funcţie de experienţa ta de viaţă, ai putea spune că vin din inimaă. Sau din suflet. Sau din chakra a patra, cea a plexului solar (adică tot zona inimii). Cert este un singur lucru.

Inima are un câmp electric în jurul ei care este de 100 de ori mai puternic electric decât creierul şi de 500 de ori mai puternic magnetic. Nu am să întru mai mult în detalii pentru că pentru mine este o certitudine, însă dacă doreşti, poți citi aici un material despre astfel de cercetări.

Aşadar, avem primele două categorii, emoţiile generate din creier care apoi ne invadează vasele sanguine şi transmit informaţia la celule făcând întreg corpul să simtă o emoţie şi avem stări sufleteşti , ca o energie generată de inimă, sufletul nostru.

Dacă dau o căutare pe google după emoţiile de bază, găsesc următoarea clasificare:

  • Tristețe / Supărare
  • Bucurie / Fericire
  • Furie / Mânie
  • Dezgust
  • Teamă / Frică / Nesiguranță
  • Surprindere
  • Rușine
  • Durere

Dar stai puţin!

Dacă din emoţiile de baza iau Frica şi Agresivitatea, le pot încadra în prima noastră categorie, ”luptă sau fugi”, instinctele noastre.

Apoi, dacă iau bucuria, dezgustul, suprinderea, ruşinea şi durerea, le pot încadra în a doua noastră categorie, creierul de mamifer.

Şi câinele se bucură, nu? Şi o maimuţică se ruşinează, nu?

Aşadar, până aici, nimic nou sub soare şi ce mă face foarte fericit e că încă odată, putem să facem clasificarea mea preferată.

Omul superior și omul inferior.

Vezi cum se leagă toate? În orice aspecte ale vieţii, putem să vorbim de omul inferior, mai orientat spre instincte şi emoţii de bază, omul-animal dacă vrei şi apoi omul superior, spiritual.

Partea distractivă e că aceste două laturi se află în fiecare dintre noi, şi sunt la fel de active. Evident, la unii predomină una din laturi şi aş spune, la o privire de ansamblu, că majoritatea oamenilor sunt în majoriatatea timpului în latura lor inferioară dar asta e rezervat pentru o altă discuţie.

Putem spune că omul inferior caută mici plăceri, omul superior caută împlinirea sufletească.

Omul inferior este sclavul emoţiilor inferioare, omul superior îşi dă voie să trăiască stări sufleteşti superioare.

Hai să recapitulăm. Avem așa:

1. Instincte și emotia de frică și agresivitate

2. Emoții mai complexe, universale pentru toate ființele de pe pământ, multe din ele comune cu alte specii de mamifere

3. Stări sufletești care ne pot eleva și duce la adevăratul nostru potențial de ființe spirituale

Vreau acum să le luăm pe rând şi să vedem cum anume putem să devenim acel om superior care îşi transformă emoţiile în unelte şi nu devine sclavul propriilor emoţii neînţelese care îl duc la comportamente greşite şi spre ratarea vieţii.

Având 3 niveluri de emoţii şi stări, avem nevoie de 3 niveluri de autocontrol şi putere.

Nivelul 1 : emoţii inferioare şi instincte primare – frică, agresivitate, panică intensă, izbucnire violentă, durere intensă şi punerea vieţii în pericol, activarea instinctului de conservare

Durata: scurtă (minute sau ore)

Unealta de putere pentru nivelul 1: Calmul

Omul calm este un om superior ce îşi domină instinctele. Dacă nu eşti calm, eşti prost. Devii agresiv, loveşti sau ucizi şi mergi la puşcărie 25 de ani sau pe viaţă. Ai fost animal câteva secunde şi ţi-ai ratat şansa de a avea o viaţă de fiinţă umană.

Care este caracteristica cea mai iubita la un om superior? Lucrul care ne face să spunem „uite un om matur emoţional!”

CALMUL.

Ce face calmul? Poate să controleze instinctele și emotiile primare

Cum să fii calm

1. Schimbă focusul. Mută gândurile de la evenimentul ce provoacă starea de frică, agresivitate sau panică. Plimbă-te sau stai jos, în funcţie de ce simţi. Cel mai important, respiră adânc de mai multe ori. Prin respiraţie, se oxigenează creierul şi astfel el este ajutat să lase gândirea şi raţiunea să preia controlul. Bunicul meu m-a învăţat tehnica cu respiraţia când aveam emoţii înainte de a cânta la pian în faţa publicului.

2. Pune-ţi imediat întrebarea, în mijlocul stării emoţionale nedorite: ”cum s-ar comporta acum un om superior?” şi fă eforturi să rămâi stăpân pe situaţie, cu sânge rece şi să gândeşti care este comportamentul cel mai bun în acea situaţie.

3. Dacă poţi să pleci din acea situaţie, un somn bun va da un reset acestor emoţii care sunt de scurtă durată. Asta e partea bună. Aceste emoţii sunt scurte şi foarte intense, dar trec rapid. Dacă poţi să iei o pauză, ar fi minunat, tot timpul după o pauză deciziile luate sunt mult mai bune.

4. Dacă nu ai control asupra izbucnirilor tale instinctuale, e important să faci corpul să trimită hormoni care să contracareze hormonii fricii sau ai agresivităţii. Dacă poţi, fă imediat un efort fizic intens. Flotări, genoflexiuni sau fugă. Epuizează hormonii ce provoacă starea nedorită.

5. Meditaţia te va ajuta enorm să poţi să faci faţă unei furtuni emoţionale de moment. Abilitatea de a fi calm se dezvoltă cu exerciţiul. Tot timpul întreabă-te ”ce ar face acum un om superior?” şi vei rămâne suprins de capacităţile tale.

Nivelul 2: emoţii simple şi complexe – îndrăgostirea şi atracţia sexuală, bucuria şi fericirea de scurtă durata, invidia, lăcomia, ruşinea, mândria, gelozia, lenea, desfrânarea, motivaţia şi multe alte emoţii pe care le simţim.

Durata: medie (ore sau zile)

Unealta de putere pentru nivelul 2: Virtuţile

Majoritatea emoţiilor de la acest nivel, vin pe perechi. Există latură negativă şi pozitivă. Plus şi minus. Ele nu pot exista simultan într-o persoană, aşa că dacă nu ai emoţia pozitivă, probabil că o ai pe cea negativă.

Aici e foarte potrivit articolul de aici.

Ni se spune că există 7 păcate capitale şi toate sunt cauzate de emoţiile omului inferior: mândria, invidia, iubirea de bani, desfrânarea, lăcomia, lenea, mânia.

Aşadar, pentru a ne vindeca de ele, este important ca prin exerciţiu, să practicăm virtuţi.

1. Compasiunea

Atunci când dai dovadă de aroganţă adu-ţi aminte de unde ai plecat. Care e virtutea care compensează aroganţa? Compasiunea. Empatia proactivă, aplicată. Să-i înţelegi pe cei de lângă tine şi să şi faci ceva pentru binele lumii care te înconjoară.  E bine să fii mândru de tine şi de realizările tale, dar nu arogant.

2. Generozitatea

Să oferi fără să aştepţi înapoi, e calea sigură spre succes şi avere. Generozitatea este virtutea care compensează iubirea de bani şi de obiecte. Am fost educaţi să credem că trăim în resurse puţine şi că fiecare să ia cât poate. Legea valorii spune: cu cât dai mai mult, cu atât ai mai mult. Nu banii sunt măsura valorii, ci ceea ce ai de oferit ca om. Dezvoltă-ţi abilităţile şi talentele şi oferă valoare lumii. Banii vor veni ca efect secundar.  Cum se aplică principiul în afaceri şi în iubire? DAI pentru că ai de unde. Benficiile acestei atitudini? Culegi ceea ce semeni.

3. Iubirea și bunătatea

Încetează să te mai uiţi la capra vecinului. Comparaţia distruge suflete. În viaţă te compari doar cu tine însuţi. Anul acesta eşti o persoană mai evoluată decât anul trecut? Rezultatele tale de anul acesta sunt mai bune decât anul trecut? Dacă răspunsul e da, eşti pe drumul cel bun. Încurajează-i pe cei din jur să fie cât de buni pot ei să fie. Bucură-te de succesele celor din jur şi învaţă din ele. Nu încerca să minimalizezi eforturile altora şi nu descuraja când o persoană vrea să facă ceva, oricât de nebunesc ar fi.

4. Calmul și răbdarea

Este foarte greu ca dintr-un om nervos şi impulsiv să devii un om răbdător şi calm. Ţine de temperament. Totuşi, am fost martor la atât de multe situaţii în care munca de săptămâni, luni şi ani a fost stricată în 5 secunde din cauza nervozităţii şi a impulsivităţii încât nu pot decât să îţi recomand ca atunci când simţi că vei avea o reacţie emoţională, să părăseşti scena şi să te calmezi. Poţi strica prietenii, muncă, relaţii de iubire şi afaceri într-o clipă. Fă ORICE e nevoie să îţi controlezi emoţiile de furie şi nervozitate.

5. Temperarea

Umple-ţi viaţa cu activităţi interesante, fă sport şi lărgeşte-ţi cercul social. Dacă stai în fiecare zi în faţa calculatorului cu tonele de filme porno, e foarte greu să te abţii. Sexul şi masturbarea sunt lucruri fireşti însă odată ce le duci în extreme încep să îţi dăuneze. Lipsa lor sau excesul, ambele te vor afecta. Omul are nevoie şi de afecţiune şi iubire, şi de activitate sexuală. Caută să le ai pe ambele şi vei vedea cum puterea ta se va amplifica.

6. Moderația

Lăcomia o poţi rezolva impunându-ţi reguli alimentare şi consultând un nutriţionist. Educă-te în privinţa mâncării, află ce e bine şi ce nu pentru corpul tău. Caută să faci din mâncarea sănătoasă o investiţie. Mănâncă pentru a fi energizat şi sănătos ca să poţi să trăieşti o viaţă extraordinară, nu folosi mâncarea ca medicament pentru probleme emoţionale.

7. Hărnicia, zelul

Lenea este un păcat viclean. Atunci când te afli în zona de confort ai tendinţa să rămâi acolo. vestea proastă e că nu evoluezi atunci când ai sentimentul de căldurică din zona de confort. Când aveam 5 ani am auzit un îndemn care îmi răsună şi azi în minte. Nu ştiu de unde e şi cine e autorul, tot ce ştiu e că sună aşa:

” Ridică-te, ridică-te, ori ți-ai uitat chemarea? SUS, SUS!! Începe-ți OPERA!”

Nivelul 3: stările sufleteşti – entuziasm, optimism, iubire, creativitate, stare de flux, concentrare, împlinire sufletească, unitate cu tot ce există şi universul, extaz, pace interioară.

Durată: lungă (săptămâni, luni, ani şi chiar întreaga viaţă).

Unealta de putere pentru nivelul 3: Meditaţia şi practicile spirituale.

La acest nivel, nu există stări negative. Este starea naturală a omului spiritual. O înţelegere a acestui nivel şi o experimentare a lui, te face să nu mai fii trist niciodată, nici la moartea unei persoane iubite. Omul spiritual înţelege că moartea nu este un motiv de frică sau supărare ci un proces firesc de transformare şi o nouă etapă de existenţă.

Stările noastre negative ne sunt date atunci când suntem traşi în jos spre omul inferior. La nivelul superior nu există frică, ci doar iubire necondiţionată. La nivelul superior nu există frică de lipsuri ci doar senzaţia de abundenţă. Când eşti în starea ta superioară ştii că este foarte natural să fii fericit şi că întreg universul are grijă de tine, chiar şi când te pune la încercare, o face pentru a-ţi mai da o unealtă şi o putere suplimentară în arsenalul tău.

Cum devenim proprii noștrii stăpâni?

Păi în primul rând, ne dominăm emoţiile inferioare pentru a nu ne domina ele pe noi. În al doilea rând, învăţăm să trăim cât mai mult stări sufleteşti superioare.

Tot ce este nevoie pentru a-ţi face o viaţă superbă este o intenţie. Doar că lumea ştie atât de puţine despre cât de multă putere posedă încât e aproape mister. Doar luând o decizie în minte şi suflet poate schimba instant o realitate cu o alta.

În filmul The Great Gatsby este o scenă genială care ilustrează perfect ce vreau să spun şi eu azi.

În cameră, Gatsby, Tom şi Daisy.

Gatsby, eroul principal, bărbatul fatal, super bogat, cu o super personalitate, este îndrăgostit de Daisy de 5 ani de zile şi după o muncă titanică în aceşti 5 ani, se află la momentul adevărului, decis să o fure pe Daisy de sub nasul lui Tom.

Tom este căsătorit cu Daisy însă Daisy îl iubeşte în secret pe Gatsby, au deja o relaţie ascunsă şi planul este făcut ca ei doi, amanţii, să îi spună lui Tom, soţul, că ei se iubesc şi că destinul lor e să fie împreună iar Catherine îl va părăsi pe Tom, pentru a se căsători cu Gatsby.

Până în acest moment al filmului, Gatsby este un bărbat căruia nu ai cum să îi faci faţă iar Tom, un bărbat uşuratic ce nu pare foarte cu picioarele pe pământ.

Este clar că Gatsby îl va face praf în confruntarea finală, prin personalitatea lui, mai ales că are avantajul că şi Daisy îl iubeşte şi vrea să fie cu el.

Şi acum, începe o minunată întorsătură de situaţie.

Cărţile sunt date pe faţă şi fiecare spune ce simte. Tom o face pe Daisy să recunoască că îi iubeşte pe amândoi bărbaţi şi îl face pe Gatsby să îşi piardă controlul emoţional şi să sară la bătaie.

În câteva secunde, rolurile sunt inversate şi munca de 5 ani a lui Gatsby se duce la vale ca o alunecare de teren.

Totul din cauza celor 5 secunde în care şi-a pierdut controlul emoţional şi a devenit agresiv fizic. Gatsby îşi dă seama imediat de greşeală, îşi cere scuze în faţa tuturor însă este prea târziu. Instinctul feminin al lui Daisy îi spune că Gatsby este un bărbat slab care în momentele cele mai grele va pierde controlul.

Tom devine bărbatul calm și stăpân pe sine care își apără căsnicia.

Gatsby devine ceea ce a fost tot timpul, bărbatul adolescent emotiv care şi-a îngropat demonii în pivinița sufletului, crezând că i-a ucis, doar că aceştia au aşteptat până când Gatsby se află în cel mai important moment al vieţii lui şi au răbufnit, pedepsindu-l astfel pentru că i-a ignorat cinci ani şi a vrut să îi îngroape.

Daisy suferă un şoc şi îşi dă seama că bărbatul adevărat este soţul ei, Tom, pentru că în faţa unei crize, este cel care rămâne drept şi nemişcat în faţa furtunii emoţionale.

De aici, totul o ia la vale şi Daisy sfârşeşte prin a rămâne cu soţul ei.

Aceasta este puterea stăpânirii emoţiilor sau dezastrul pierderii controlului asupra lor.

Alege să devii stăpânul emoțiilor tale.

Știu că de multe ori este greu să conștientizezi anumite stări și emoții. Pentru a te ajuta am pentru tine cartea Ghidul Personalității Alfa ,carte ce te va ajuta să-ți schimbi atitudinea, mentalitatea și implicit rezultatele pe care le ai în viață.

Ştiu că acest articol este departe de a fi complet. Am nevoie să îmi scrii tot ce îţi trece prin cap despre ce ai citit şi să avem un dialog despre emoţii şi stări sufleteşti. Vreau să ştiu dacă te regăseşti sau nu în ce am scris şi pur şi simplu, cum vezi tu această lume a emoţiilor.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.