Nu te mai forța: 8 moduri pentru a-ți destresa mintea și corpul

Grija de sine nu este nici egoistă, nici prea indulgentă cu sine. Nu îi putem hrăni pe ceilalți dintr-un suflet uscat. Trebuie să avem grijă de nevoile noastre prima dată pentru ca mai apoi să oferim din suprlusul, abundența noastră. ( Jennifer Louden )

Întotdeauna am fost o persoană condusă. Recunosc că sunt perfectionistă și ard lumânarea la ambele capete.

Urmându-mi visele și creând ceea ce cred că este destinul meu, necesită muncă, multă muncă, a petrece multe ore pe zi încercând să-mi aduc viziunea la viață.

Sunt obișnuită să mă forțez. Sunt sigură că este vorba de o genă moștenită de la tatăl meu. Nu cred că am buton de oprire și asta mă face să scot cât mai mult din cele 24 ore.

Acum 2 ani butonul era oprit fără ca eu să fi fost de acord.

Lumea și corpul meu au fost zdruncinate și sparte în 1000 bucăți într-o secundă.

Atunci trăiam într-o casă pentru doi de poveste. Într-o dimineață, cum mă duceam să alerg, am căzut pe scara din casă. Eram pe treapta de sus și dintr-odată m-am trezit zăcând la baza scărilor. Aveam tot felul de fracturi. Unele dintre ele s-au vindecat repede, iar altele mi-au rămas pentru tot restul vieții. Pe de altă parte, căderea asta mi-a adus aminte să o iau mai încet, să miros trandafirii și să am grijă de mine în fiecare zi.

Deseori îmi aduc aminte și mă întreb, căderea asta a fost felul universului de a mă împinge sau mai degrabă de a mă arunca într-un loc unde nu am avut de ales și m-am hrănit și vindecat singură?

Să fiu forțată să mă opresc complet, mi-a dat oportunitatea de a-mi reevalua întreaga viață. Mereu am avut grijă de mine, dar când mă uit înapoi, recunosc că a fost doar de fațadă. Niciodată nu m-am oprit pentru destul de mult timp pentru a-mi prioritiza sănătatea.

Deși poate fi destul de greu să îți faci timp să ai grijă de tine, toți avem nevoie să ne hrănim: emoțional, fizic, spiritual și mental.

Retrospectiv, sunt recunoscătoare pentru accident, m-a învățat să am grjă cu adevărat de mine. Dacă și tu te forțezi și te grăbești prin viață, îți recomand să urmezi încet următorii pași:

  1. Asumă-ți

Am învățat că trebuie să-mi asum responsabilitatea pentru sănătatea mea. Toți trebuie să facem asta.

Nu mă refer doar la a lua o pauză când ești extenuat, copleșit sau când ajungi la capătul puterilor – în cazul meu la capătul scărilor! Trebuie să ne formăm și să menținem obiceiuri sănătoase care să ne ajute să prosperăm. Nimeni nu poate face asta în locul nostru.

  1. Ia-ți angajamentul

Pentru a-ți menține o sănătate bună la fiecare nivel, a trebuit să accept faptul că este nevoie de un nivel înalt de angajament și disciplină. Pierdem ceva prețios des, cum ar fi abilitatea de a te muta sau de a merge fără ajutorul cuiva, lucruri pe care le luăm drept normale.

Fă o probă și identifică acele lucruri ce țin de grija de tine care te ajută să te simți extraordinar: meditație, plimbări scurte, ieșiri în natură, orice te face să te încarci fizic, emoțional, mental sau spiritual. Apoi planifică să faci lucrurile astea în fiecare zi.

Este mai ușor să începi cu 5-10 minute de activitate pentru a nu te simți copleșit. Cel mai important lucru este să le faci în fiecare zi, nu contează cât de puțin.

  1. Practică mindfulness

Mindfulness reprezintă fundația îngrijirii de sine deoarece suntem capabili să aflăm ce nevoi avem doar când suntem prezenți în corpul nostru. Nu eram mindfull în ziua când am avut accidentul și de aceea nu mi-am dat seama să o iau mai încet.

Mindfulness ne hrănește spiritul prin aprofundarea prezentului. Prin practicarea sa, devenim mai atenți la tot ce ne înconjoară.

Cel mai bun mod de a practica mindfulness este prin meditație. Meditația mi-a arătat ce înseamnă calmul, pacea și echilibrul. Îmi sprijină bunăstarea emoțională și sănătatea. Cum să nu iubești asta?

  1. Ia pauze pentru a respira profund

Acum iau mini pauze regulate pentru a respira de-a lungul zilei. Respirația este conexiunea între minte, corp și spirit. Mă energizez dacă iau câteva pauze pentru a respira profund și a inspira și expira cu putere.

Acum când respir mă umplu de recunoștință pentru întreaga mea viață.

Când expir dau afară toate cerințele inutile pe care le am pentru mine.

Planifică-ți câteva momente de-a lungul zilei pentru a închide ochii și a respira de câteva ori profund, adânc. Este un exercițiu practic pe care îl poți face oriunde, la orice ora și totuși îți afectează starea de spirit, creează pace, calm și claritate.

  1. Hrănește-ți spiritul

Ne gândim deseori la grija de sine ca la o dietă sau exerciții, dar este egal de important să îți hrănești spiritul. Pentru mine, asta înseamnă să ies afară pentru a mă bucura de natură – o plimbare ușoară la răsărit sau la asfințit, înot în ocean sau chiar ieșire afară în aerul proaspăt și a îți acorda un moment pentru a recunoaște cât de miraculoasă este lumea. Este cel mai simplu mod de a-ți umple spiritul cu lumină.

  1. Fii atent la viața agitată

Se pare că purtăm cu noi agitația ca o medalie de onoare. Deseori să fii ocupat, agitat doar creează iluzia că ești un om de succes, dar cât succes putem avea când suntem stresați, epuizați atât fizic cât și mental și pierdem ocazia de a ne bucura în viața de zi cu zi?

Avem responsabilități și obligații, dar tot noi avem puterea de a le refuza. Nu este ușor, dar este posibil. Nu știu ce faci tu, dar eu refuz să fiu prea ocupat pentru a mai trăi o viață frumoasă.

  1. Ține-o simplu

Deseori când o lăsăm mai moale sunt capabili să vedem tot haosul care ne umple lumea. Să ai o viață simplă este acum o prioritate.

Am dat la o parte blocajele, obstacolele și orice altă greutate care ne poate apărea în viață și ne poate opri din a merge înainte. Acum văd totul clar și sunt deschisă să accept mai multă iubire, veselie, bucurie și fericire în lumea mea.

Recunoaște toate greutățile inutile pe care ți le-ai pus singur în cale. Cum poți simplifica lucrurile? Îți creezi un stres ne-necesar sau o dramă în viața ta? Ce ar trebui să lași în urmă sau să faci diferit pentru a-ți crea o viață mai simplă, cu mai mult timp pentru tine?

  1. Recunoaște și elimină hoții de energie

Când ești epuizat datorită unei situații dificile și energia ta este consumată, este vital să înveți să îți administrezi și refaci energia – minte, corp și spirit – pentru a te vindeca rapid.

Când mă refăceam din acel accident, am avut timp să analizez cine și ce mi-a furat energia. Am învățat să îmi folosesc energia zilnică, ca și cum mi-aș administra banii. Nu îmi mai investesc timpul și energia în nimic care nu aduce ceva pozitiv în schimb.

Ce îți fură energia? Ce obiceiuri, activități sau relații nu sunt benefice ție? Ce lucruri, odată eliminate, ți-ar oferi o senzație intensă de ușurare?

Am primit un cadou imens în toamnă – genul acela de cadou care poate fi primit doar atunci când ești pregătit și deschis să înțelegi că este un cadou primit în cele mai grele momente.

Cadoul meu a fost un imens reminder că viața este prețioasă și nu ar trebui niciodată luată în râs.

Merit grijă de sine și iubire de sine în fiecare zi. Toți merităm. Prin fiecare alegere pozitivă pe care o facem ne ajutăm mintea, corpul și spiritul. Grija de sine ne umple cu energia și puterea de care avem nevoie pentru a ne atinge visele.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Normalitatea obișnuinței

..ori mai degrabă anormalitea ei!

Nu ştiu cum reuşim noi dar facem cumva ca oamenii cei mai apropiaţi nouă să ajungă la un moment dat să ne treacă neobservaţi.

Uite..ia gândește-te de câte ori nu ţi s-a întâmplat să te întâlneşti după mai multă vreme cu un cunoscut mai îndepărtat de-al tău, care nici bine nu apucă să te salute cum trebuie, că-ți și remarcă eforturile nemâncate, depuse timp de-o luună întreagă, ce ți-au determinat scăderea în greutate cu  2 kg. Neobservabile de altfel probabil pentru o majoritate de oameni dintre cei mai apropiaţi dar atât de extrem de vizibile în acelaşi timp, pentru nişte străini.

Ştiu..ştiu ce vrei să spui acum în încercarea  de a te scuza că n-ai remarcat..păi dacă nici eu nu te cunosc, atunci cine să te mai cunoască pe tine?😉
Păi dacă tu nu observi că eu nu mănânc de-o lună şi c-am slăbit nemâncand atâta cele 2 kg de pe şolduri, atunci cum să m-aştept eu de la alţii să vadă acest lucru?

Așaaa.. reîntorcându-mă la ce voiai tu sa spui iar eu nu te-am lasat pentru a nu întrerupe o idee bună ce mi se contura prin cap, revenind deci în acel punct, subliniez cu litere de tipar că scuza ta cu obişnuinţa nu prea mi-e credibilă.

„Când stai prea aproape şi mereu împreună cu cineva, este şi normal să nu mai observi permanent toate nimicurile la celălalt”.

Hihihihi..!!..asta voiai să-mi spui, nu? Am ghicit? Te-am ghicit ori nu?
Hai că nici nu era greu, zic!..daar..să ştii că nu tot obişnuinţa ne ţine departe unul de celălalt în genere, că ea nu ne mai lasă să ne observăm.

Nicicum obişnuinţa mea cu tine şi viceversa nu-i vinovată pentru faptul căă tuuu nu mă mai priveşti curios pentru că nu te interesează să observi cum mai sunt eu.
..ori pentru că nu mă mai îmbrăţişezi cu atingere seara când mă culcuşesc în pat pe lângă tine pentru a începe un vis frumos şi cald eu în noaptea aia, cu tine neapărat rezemat în mine fizic, dar şi în gând pe de altă parte..ziceam deci că eu nu cred că obișnuința prea multă cu mine duce la neîmbrățișarea ta cu atingere ori că  din cauza ei nu-mi mai percepi forma atingând-o, ci doar o laşi atinsă din obişnuinţa gestului şi nu a nevoii de îmbrăţişare cu mine seara, în fiecare seară înainte de culcare.

Aici probabil că se și face diferenţa între noi.

Eu văd dacă într-o seară tu eşti mai obosit, observ și tristețea de pe chip a vecinului nostru de la 6 de care nici nu-mi pasă afectiv în vreun fel, iar toate astea pentru că mă uit la voi cu grijă curioasă.
Sunt curioasă să vă surprind starea de astăzi, să vă înţeleg cum v-a trecut ziua de bine ori dimpotrivă, anapoda, să observ dezamăgirea sau neliniștea sau fericirea din priviri.
Să văd dacă mai sclipeşte bucurie ori dacă nu cumva a dispărut îmbrăcată în nişte ochi goi ce caută doar alinare.

Nu obişnuinţa faptului că trăim unul lângă celălalt în aceeaşi casă ne va determina să nu ne mai observăm unul pe celălalt atunci când ne trăim noi viaţa în fiecare zi în casa noastră, trecând-o pe lângă noi nepăsători.

..ci mai degrabă obişnuinţa faptului că ne-am obişnuit să nu ne mai bucurăm unul de celălalt, să ne uităm unul peste celălalt, să ne atingem pentru că aşa ni se întâmplă din greşeală să ne atingem întâmplător şiii..pentru că aşa ne este normalitatea atingerii noastre de cuplu de 10-20 ori 50 de ani, mereu aceeaşi şi la aceeaşi oră întotdeauna şi în acelaşi loc şi în aceeaşi parte a corpului. 

Devenim un câine al lui Pavlov unul pentru celălalt la un moment dat, dacă nu mai suntem curioși unul despre celălalt la un moment dat.

O relaţie de cuplu ori o relaţie de prietenie bună ori..orice fel de relaţie care implică sentiment cu emoţional și afect, se creşte de la zi la următoarea zi, mereu cu încă câte-un pic.
Din oră în oră îţi mai dă prin cap un amănunt să i-l adaugi pentru a nu fi cenuşie şi banală relaţia aceasta care pentru tine este atât de importantă..ştii ce zic?
..că vorbesc cam alert şi cam grăbit pentru a nu-mi pierde vreun cuvânt esenţial în explicaţie şi-n argument..şi mi-este teamă ca nu cumva astfel pe de altă parte, să pierd din coerență..mă grăbesc să spun tot absolut, asta-i ideea, n-aş vrea să uit ceva şi să constat după nu ştiu cât timp că ceva-ul ăla pe care nu l-am trăncănit în argument eu astăzi, era ditamai detaliul care contura de fapt ideea principală…

În fine, cert este că aşa cum noi oamenii putem deveni adulţi cu frustrări adunate în parcurs de evoluţie a noastră matură, tot la fel şi relaţia noastră ne poate crește problematic, poate aduna conflicte interioare care ne mocnesc şi lucruri de spus cărora nu le-am găsit însă niciodată momentul să le spunem.. și uite-așa astfel reușim să ne creştem noi o relaţie frustrată şi total defectuoasă.

Un alt argument pentru a întări cele scrise mai sus, ar mai fi şi obişnuinţa asta a noastră de a ne crea obişnuinţe care să ne spună în mod obişnuit că celălalt ori ceilalţi s-au obişnuit să nu ne mai vadă/simtă/atingă/mângâie/iubească.. „Și asta e, n-avem ce face! nu putem schimba nimic, căci așa este normal!”

Normalitatea însă nu este asta! Normalitate este doar ceea ce consideri tu că e normal, ceea ce vrei tu să observi că există, ceea ce-ţi doreşti tu să trăieşti..ceea ce vrei tu să auzi şi la alţii mai apoi că îţi confirmă ceea ce tu preferi să auzi, prin confirmările acestea ale lor bucurându-te apoi că ai dreptate atunci când spui că „asta-i de fapt, da, asta-i normalitatea!”
Dacă te vei înconjura numai de oameni trişti, ai putea crede că viaţa este numai tristă.
Dacă vei ţine aproape numa’ nefericiţi, vei avea senzaţia că nu există fericire.
Dacă bagi în seamă numa’ oameni care nu iubesc, vei spune că iubirea este de fapt un banc.
Și așa mai departe.

..se mai întâmplă câteodată și să căpătăm obişnuinţa lucrului nostru important câștigat cu greu şi să ne obişnuim ușor să-l uităm după aceea în importanță pentru noi.
Să uităm cât am luptat cândva tocmai pentru a ajunge într-o relaţie crescută vesel şi deloc obişnuită cu banalul din relaţia altora pe care-i observăm mult prea obişnuiţi cu (ne)fericirea lor.
..așa de obişnuiţi încât nici n-o mai salută, nici nu şi-o mai îmbracă gros când se schimbă anotimpul cald, n-o mai zăresc când e neliniştită şi anxioasă, n-o mai percep apoi cu risc de pierdut, ci doar cu maxim de risc obişnuit.

Normalitate.

Dacă ne vom obişnui să nu ne mai observăm cearcănele unul celuilalt…ne vom obişnui să trăim şi fără să ne observăm zâmbetul.
Ne vom obişnui totodată şi să devenim nişte leneşi care s-au lăsat înveliţi în obişnuinţa unui trai cât de cât pe-acolo, nici prea prea nici foarte foarte şi care au uitat obişnuinţa înnoirii fericirii cu noi etape de fericire superioare, nedesluşite până acum vreodată.

Şi cum îţi spuneam la început de expunere de lucruri importante pe care ne obişnuim să ni le pierdem considerându-le detaliu, aseară am încheiat o cură lungă de slăbit care m-a secătuit de vlagă şi m-a umplut de oboseală și m-a obișnuit cu foame..!….dar măcar am slăbit naibii alea 2 kg de pe şolduri..că urat se mai vedeau, mă obsedau şi dacă nu le oglindeam cumva, atât de tare mă agasau! ..hihihihihi..! Dar le-am dat jos pân’ la urmă!! Ai remarcat, nu?
Nu-mi stă mai bine aşa mai suplă?
Ia pune mâna să vezi ce mijlocel fără pic de pufoșenie grasă am eu acum! Tralalala..!
Măi, dar tu  m-auzi? Sau nici nu observi măcar că eu vorbesc cu tine?
Uuof! Eu cred că s-a obişnuit cu vocea mea atât de tare, că nici n-o mai aude!! 😅😅

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Idealism stresat

Vorbeam aseară cu o prietenă bună vizavi de subiectul abordat mai zilele trecute, cum că eu nu resimt negativ zilele ce-mi trec viaţa; iar asta pentru că viaţa mea nu se trece, ci se trăieşte din plin!

De ce-aş plânge faptul că am mai trăit un pic și astăzi?? Ori că am mai trăit un an?
De ce să mă gândesc că..am mai pierdut o zi sau zece, şi să nu gândesc că dimpotrivă, mi-am câştigat o mie mai degrabă?!?

Și uite-așa, din vorbă-n vorbă, mai un hohot, mai un zâmbet tresăltat agale, nu știu cum nici eu, dar iată că se face să  mă regăsesc și eu cumva, un pic, printre cei ce se mai întristează câteodată atunci când își măsoară timpul, când observă cât de repede curg orele prin viaţa noastră.

..și ştii de ce m-am întâlnit și eu cu ochii minții pe-undeva pe-acolo?

Păi uite pentru că povestea fiecăruia dintre noi, nu va fi întotdeauna aşezată pe o curbă fericită, ascendentă,  presărată doar cu râuri-râuri zâmbind a bucurie.
Se mai întâmplă să păţim şi situaţii când confruntăm momente.. dificile, când experimentăm tot soiul de suferinţe şi lacrimi noi ce udă până-n suflet de copil ascuns în sine.

Când ajungi într-un astfel de moment crucial, când te vei zgudui din toţi pereţii interiori ai cămăruţelor din tine, te vei afla în pericol iminent; Este posibil să-ți rătăcești total și iremediabil tot idealismul. Să-ți pierzi magia.
Să-ţi pierzi inocenţa, să naşti din tine un alt om.
..un om prin care nu te identifici.

Atunci când păţim asemenea calvar, se nasc și-apoi ni se amplifică, tot felul de conflicte prin ‘năuntrul nostru.
..care ne macină, ne bulversează, ne întreabă, ne răspund șovăitor, căci nimic nu mai știi a-ți fi sigur, cert. Ori categoric.
Ne simţim atunci pierduţi, ne rătăcim prin noi, ne bâjbâim printre ceilalți, nu ne mai recunoaştem nici prin oglinzile sufletului nostru, de ne-am arunca privirea.

Ne simţim fără identitate. Ai nimănui.
Ne simţim singuri şi însinguraţi, resimţim apoi nevoi de liniște și solitaritate şi de timp mult petrecut în gând cu noi, pentru a reuşi să ne mobilizăm totuși cumva,  să avem curaj din nou să ne lăsăm continuaţi.

Să ne trăim povestea.
Ne dorim reîntoarcerea în sinele nostru, acolo unde ne suntem familiari, unde ne plăcea să existăm cu idealismul nostru împreună, cu visele noastre despre un LaLaLand perfect şi bun şi cald şi afectuos. Prietenos și drag.

Nenumărând cum trece timpul, probabil că da, tocmai de aceea nu am niciun regret în genere..ţi-am spus asta şi ieri, știu, da. Îmi place să mă repet, ori poate-i doar un tic, habar nu am.
Dar dac-ar fi  s-o iau iar de la capăt, aș face totul fix la fel, nu aș schimba nici măcar o adiere a vântului rece ce mi-a trecut cu o clipă  nefastă,  un minut ori 9 ori 339 prin povestea mea.
Mereu mi-a plăcut cum trece timpul meu, întotdeauna am spus că NU aş schimba nimic din timpul meu de până azi.

..dar uite că azi, aşșș..rectifica un pic: aş spune că tot ce am făcut, mi-a fost util şi folositor şi iubit şi râs şi interesant şi înţelept şi distrat şi părintesc şi..şi..exceptând momentul care m-a obligat brusc şi fără drept de apel să NU mai cred în idealismul meu.
Momentul care m-a învăţat să înţeleg ce-i ăla pragmatism, care m-a determinat să înţeleg că nu toţi oamenii îţi vor greşi mereu numa’ involuntar, că uneori le place să rănească principial..momentul care m-a convins că mi-ar prinde bine un pic de maturizare în detrimentul inocenţei copilului ce mă obişnuisem să mă strige.

Nu mi-ar fi trecut însă atâtea prin cap, dacă nu vorbeam aseară cu prietena mea despre faptul că nu înţeleg ne’bucuria vieţii ce le trăieşte permanent prin suflet unor oameni ce au uitat cu totul să  zâmbească.
Ori care n-au zâmbit vreodată cu adevărat.

..dar discutând aseară cu ea, mi s-a părut cu totul altceva mult mai de neînţeles decât aceasta.
Şi totodată mai nedrept.
..faptul că eu mă gândeam, îmi  scormoneam prin creier argumente, explicaţii, tot felul de metode pentru a fi cât mai credibilă, pentru a-i convinge cu orice preț pe câte unii dintre ceilalți oameni..scotoceam să-i determin să hotărască și ei la modul categoric că viaţa e mișto doar dacă ți-o trăiești, și nu atunci când doar o plângi.
..că viaţă înseamnă optimism, speranţă şi iubire şi copii născuţi din noi care vor naşte la rândul lor copii din ei, copii care ne vor bucura apoi pe noi din nou şi-n următoarea etapă din anotimpul vieţii noastre.

Iar ei? Ce mi-au făcut ei mie??..Acești oameni triști, mereu nemulțumiți??!

..mi-au ucis idealismul.

Șșșttt!! Exagerez fireşte, lasă-i să creadă-aşa! Poate-i conving văzându-mă atât de..ne’eu, așa de diferită înspre negativ, poate observă ei atunci, cât de ne’bine este-n liga lor.

Oricum..idealismul mi se-ntoarce, se va trezi curând.
A aţipit un pic și doar atât.
Era oleacă obosit.
Cheeeeers, dragii mei!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Soție-amantă?!? Sau și amantă?

E plin târgul de vechituri și nouăciuni prin feisbuc, de tot felu’ de articolașe pe tema asta – de parcă ar putea’o epuiza cândva, cineva vreodat’- unele chiar haioase, majoritatea inepte și în esență borâtive!
Toate bat fieru’ cum că femeia tre’ să fie curvă mai pe stradă, masterchef , că tot e moda, mai prin pat și doamnă în bucătărie..! Sau, mă rog, ceva variațiuni pe-această temă!

Eh!! Și-uite așa, în acest mod, n-ar mai exista amantele!..iar nevestele ar fi fericite!

Ne… ne…ne..! Zic eu! Păi au încercat și alții istoria amantlâcului, e veche de când lumea..! Alte societăți ale Orientului- apropiat ori mijlociu, depărtat sau foarte extrem, alegeți căci aveți de unde- au cochetat cu toții virtuțiile poligamiei!! Șiii??

Nțț!! Nu s-a generalizat, experiment parțial reușit! Căci dacă reușea poligamia, ar fi fost asemenea creionului cu bilă..!!
Pixul!! Asemenea telefonului mobil șamd..!

Dar chiar așa, de ce doar poligamie și nu și poliandrie?///nu sciu…că bărbatul …. ar fi din coasta lu’ Adam, și nu din sânul lu’ madam, Doamne ferește!! ..că na! femeile sunt mai puține..!!

Și pentru că tot aduserăm vorba.. ați observat că în marea lor majoritate, femeile de succes, cu afacerile lor de top, verry well dressed(casual or fancy) sunt niște cyborgi reci, perfecți, în care nici vibratorul cu cinci viteze sincronizate + plus una ”marche arierre!) refuză să lucreze, de indignare!!!!!!????
Oare amărâta aia, cu doi copii mucioși de mână și înc-un plod în burtă, cu părul tot mirosind a ceapă de la chiftele prăjite gătite în ulei încins, oare ea, mai poate fi tantrică?? Într-un sublim tandem cu mirificul ei partener de viață, alcoolic învederat și beneficiar al ajutorului minim garantat?!

Ori nefericitu’ ăla, corporatist, încotoșmănat în costum mai spre-Armani la 37 de grade, transpirând ca un porcușor de Guineea, ar mai putea presta ca în Dirty Dancing sau asemenea unui actor de xxxl movies??!!
Offf!! Că daaaa..!! Pe post de recuzită, de exeplu, pe-un post de lampadar!!!!!!
Deci, concluzie..ce vreau eu a vă spune?!
Neveste, dragilor, rămâneți neveste!! Și nu vă urâți voi semenele, pe-alea de le ziceți voi „amantele”!!!!!
Amante, frumoaselor, rămâneți amante!! Doar amante..!!..N-o să dureze mai mult dacă vă încăpățânați să deveniți soția amantului vostru!!
O să vă înlocuiască el apoi cu alta(alte)…amante!!!!!!
Bărbați, puternicilor, nu fiți măgărești!!! Nu voi a jigni ființa nobilă ce e măgarul!!!)…
Fiți generoși..!!..Și iubiți…femeile!!!!!

Autor, Dr Soul


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Dilema iubirii

Nu am reuşit să înţeleg oamenii care ştiu cel mai bine să definească nevăzutul, intangibilul.
Lumea în care trăim este atât de încă neînţeleasă, acum poate chiar mai mult decât în trecut, mai ales că avem ştiinţa la picioare, care pare că ştie chiar mai mult decât noi, deşi considerăm că e creaţia noastră, când de fapt noi săpăm la infrastructura ei.
Şi pentru că nu o înţelegem, ne avântăm în alt necunoscut pe care putem să îl modelăm după cum simţim sau avem nevoie pentru a nu ne pierde cu firea, fiind ferm convinşi că dacă s-ar întâmpla nu ne-ar mai găsi nimeni, spiritualitatea.

Vrem nu vrem, conştienţi sau adormiţi, interesaţi sau ignoranţi, cert e că trăim într-un spaţiu plin de tensiuni şi conflicte între evaluările morale pe diferite nivele de conştiinţă. Sunt poate prea multe grupuri care vin cu lacune culturale şi educaţionale grave şi care au mari şanse de a modifica structuri de alte grupuri.

Dacă e bine sau nu, nu îmi asum, oricum nu cred că ar conta.

Învăţăturile noastre cu privire la iubire spre exemplu, au fost sărăcăcioase, am fost privaţi de ceea ce înseamnă iubirea supremă, iubirea de partener, iubirea de cuplu. Am fost tocaţi doar cu iubirea de aproape care ciuntea inima în loc să o hrănească, să îi dea viaţă, să producă mai mult decât copii. Cu timpul şi deschiderea către alte lumi, percepţiile noastre s-au schimbat, s-au deschis, unele s-au dezvoltat prin trial and error, altele din contră..; şi odată cu ele şi vieţile au luat altă amploare şi un alt nivel de conştiinţă.
Nu toţi din păcate am înţeles aceleaşi lucruri, uneori nici măcar trăind aceleaşi lucruri, cred că undeva din nevoia subconştientă de a fi mereu diferiți şi de prea puţine ori mai buni.

Traseul nostru de a descoperi ceea ce e iubirea, după dogme seculare, prin trăirile, eşecurile, experienţele sexuale, compromisurile, obligaţiile care au venit odată cu ele, a fost diferit, pentru că aşa cum am spus, fiecare a căutat şi a încercat pe drumul său.
Într-un final intermediar, toate experienţele s-au întâlnit într-o piaţă a căutătorilor, fiecare venind cu bagaje grele, cu răni emoţionale, răni psihice, familii destrămate, orgolii explodate, personalităţi subţiate, amaruri şi alte acreli. Toată această experienţă cumulată s-a adăugat prin transfer memoriei colective de unde aceştia au plecat. Practic s-a infestat şi gândirea şi simţirea colectivă pe câteva generaţii.
Alţi temerari, au început să caute metode de curăţare, aparent individuale, ajungând la concluzia că e nevoie de vindecare a ceea ce a fost doar încercare&eşec. S-a ajuns la chackre, la yoga, la buddha, osho sau alţi guru specializaţi în ceea ce mulţi consideră enlightment şi dezvoltare personală.
Dar nu s-a ajuns la esenţă, la unde s-a greşit, ce nu înţelegem, ce nu facem bine, de ce instinctul ne spune ceva şi noi facem altceva, de ce instinctul nu ne spune nimic, de ce aşteptăm, de ce ne grăbim…

Iubirea e ca o formă de democraţie, lucrează cu own free will şi liberul arbitru. Ne dă libertatea de a ne defini în parte în frame-ul unei relaţii sau al societăţii în care trăim, chiar dacă suntem diferiţi sau perfect aliniaţi cu majoritatea, ba chiar ne lasă să ne redefinim în relaţia/societatea în care ne dorim să trăim.
Ceea ce nu am priceput sau poate nu ni s-a zis şi nici nu ne-am învrednicit să căutăm, este că democraţia, în cea mai bună formă a sa, conţine şi cele mai antidemocratice elemente, iar cea mai bună atitudine este de departe să ne plângem sau să contestăm și să depunem toate eforturile pentru a înţelege.
Pentru că doar prin folosirea contribuitorilor pozitivi şi eliminarea elementelor negative se poate păstra dinamica şi esenţa democratică a ceea ce suntem, ca indivizi sau ca societate.

Dilema constă în demonstrarea modului în care prejudecata fără înţelegere operează în acoperirea conflictelor interioare şi esenţiale, în minţile celor care produc aceste preconcepţii ce se perpetuează.

Problema intervine însă la nivel de percepţie a ceea ce este pozitiv, negativ şi … decepţie. Cred că îţi vine cel puţin un exemplu în minte al celor care au picat conştienţi sau nu, testul timpului.
Care s-au minţit pe ei înşişi, care au trădat relaţii/prietenii, care au manipulat într-un mod urât situaţii şi…lista poate continua la nivelul fiecăruia de conştiinţă, când te-ai prins de fapt că fluturaşii nu înseamnă iubire, o dată, de două ori, de 5 ori… că încrederea înseamnă mai mult decât împărţirea timpului la evenimente şi cumetrii, sau că realitatea ta a luat un alt drum.
Asta nu înseamnă că nu poţi să fii responsabil faţă de celălalt.
Imaturitatea colectivă cu privire la acest subiect în loc să forţeze graniţele subdezvoltării, le deformează.
Astfel că fiecare încearcă să iasă cât mai bine şi dacă se poate celălalt să iasă cât mai rău. Şi fiecare poartă şi transferă mai departe acest bagaj emoţional, bagaj care este dat cu spray-ul gândirii pozitive şi vindecării afective prin diverse tehnici, de ne iese kundalini prin nări şi osho prin urechi.

Mă întrebam dacă nu cumva neutralitatea unor emoţii şi valori ar putea să fie o soluţie temporară pentru problema colectivă. Pentru că nu există un exemplu mai bun de confuzie şi oportunism ce se varsă’ efectiv din aceste asumpţii, între ceea ce zvâcneşte din ‘iubirea practică’ şi forma ei idealistă.
E mai uşor să trăim cu formatul pozitiv, îmbrăcând realitatea într-un pret-a-porte în care ne prefacem cu tărie că și credem ori că suntem în ţinută perfectă, programând subcoștient vină pentru orice gând negativ, deşi poate, uneori, realist, întrucât nu ştim să gestionăm dilema şi nici nu vrem responsabilitatea eşecului.
Conflictele interioare macină, pentru că oricât de mult ne-am strădui să impunem o realitate, senzorii subconstienti, instinctul sau chiar bunul simț intră în conflict cu falsa dorinţă, teama, iubirea, pasiunea.. etc.

Tema de reconciliere a moralităţii care ne face să fim strâmbi în relaţii şi în societate în general şi pe termen lung, dar şi a neînţelegerilor la care ajungem mai devreme sau mai târziu cu noi înşine sau cu alţii, e probabil o funcţie de filosofie, artă, psihanaliză, ştiinţă socială, poate chiar psihiatrie în unele cazuri.

Problema raţiunii însă, acest punct orb al minţii noastre, unde în iluzoriul fiecăruia iubirea ţipă după minte şi mintea după inimă ,ca un joc de artificii, făcând că la întâlnirea lor să iasă implozii, explozii şi alte pirotehnii, continuă să atârne, pentru că sunt prea mulţi pierduţi în labirintul cunoaşterii încât majoritatea preferă fantezia ca o sursă de iluminare îmbrăcată în cuvinte multe şi răspunsuri vagi, adică doar manevre stilizate de reprezentare ale unui cerc vicios.

Nu sunt convinsă că am găsit răspunsul a ceea ce e iubirea, dar dacă Einstein are dreptate şi iubirea e o forţă universală, poate că ar trebui să îi dăm mai multă atenţie, poate că avem nevoie de acei poli care să creeze centrii magnetici, energetici, umani, pozitivi, care ştiu ce să rejecteze, poate că nu e vorba de leadership şi teorii inspiraţionale sau cursuri de dezvoltare personală care ne spun ce vrem să auzim, ci ne dau ceea ce avem nevoie să înţelegem, pentru a ieşi din umbra trecutului şi încâlceala raţiunii.

M.K.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Ți-ar trebui doar să te las în pace, poate doar uneori să-ti pun o întrebare despre cum e vremea

Nu ştiu cum de nu vedem noi mereu lucrurile ca fiind atât de simple, cum sunt ele de fapt.
Nu-mi dau seama nici ce anume ne trezeşte la un moment dat din vise complicate despre lucruri simple, astfel încât să le remarcăm noi dintr-o dată simplitatea, ciudat de brusc să și gândim după aceea, firescul lor atât de uşor de gândit dacă îl urmăreşti cu logică şi nu inventând ecuaţii cu multe necunoscute apărute de nu se ştie unde, împiedicate în fir croșetat iraţional.

Pe de altă parte, ştiu acum deja că nu mai trebuie explicat oamenilor în general, chestiuni pe care ei nu şi le doresc deloc a fi explicite în înţelesuri. Pe care de altfel le evită și în gândurile discutate în sine. Pe care n-au chef să le extindă în niciun fel, căci bănuiesc ei că dacă le-ar gândi ori dacă le-ar discuta prea mult, concluziile nu le-ar mai fi pe plac defel și probabil i-ar și cam indispune mai apoi.
Nu este deloc necesar să te pierzi în detalii explicative către alţii despre cum îţi par ţie lucrurile în percepţie proprie, câtă vreme percepţiile lor despre viaţă sunt diametral opuse. Ori nu le sunt deloc.

Nu faci astfel decât să pierzi timp mai degrabă! Timpul tău totodată și nicidecum pe-al lor!

Nimeni nu are chef să asculte ce nu are chef să înţeleagă.
Fiecare dintre noi trăim în alt timp şi în alt loc în genere, deși fizic poate că stăm așezați unul lângă celălalt!

Hai să-ți spun ceva drăguț, ce zici? Ai chef de povești??😜 Uite..azi am văzut o floare cum înfloreşte şi mi-a plăcut, culmea! și încă îmi place mugurul ei abia înmugurit, deşi până ieri nu aveam răbdare şi nici timp mult la dispoziție pentru a privi florile care de altfel, printre altele, mi se păreau destul de antipatice!
Astăzi am descoperit însă din senin, cum că îmi pot plăcea la nebunie!
Dacă mi-ai fi povestit ieri înflăcărat în vorbire și în retorica ta toată, povestea florii şi despre cum se naşte ea, cum creşte şi cum naşte după aceea alte flori..m-ai fi convins doar că eşti un pic dus cu pluta..parcă şi un pic cam razna, total neinteresant ca să spun pe scurt..! Foarte nepotrivit cu mine. 😅

Nu ştiu acum sigur dacă exemplul florilor, care sincer şi pe bune încă nu mă înduioşează ele pe mine foarte empatic în trăiri şi sentimente pozitive, este şi cel mai concludent şi mai fericit exemplu pe care-l puteam folosi eu aici pentru ca tu să înţelegi exact ce am eu în cap şi ce-mi doresc eu să-ți transmit astăzi.

Ideea este simplă însă! Tot din punctul meu de vedere, evident:
Nu are rost să vorbim împreună lucruri care (nu) ne interesează (nici) separat. Asta mi-am dat seama!

..căci până ce tu nu vei simţi că vrei să simţi ce îți spun eu şi apoi să şi vorbeşti cu mine schimbările tale dorite a fi simţibile azi, în comparaţie cu ieri când nu credeai că-ţi trebuie vreo schimbare importantă de experimentat, eh! până în acel moment este clar că îmi voi bate capul degeaba explicându-ţi eu ţie că mie îmi par lucrurile foarte simple în general.
Până când tu nu vei începe măcar să gândeşti chestii generale despre lucruri, nici nu vei înţelege în particular ce vreau eu să spun şi să-ţi transmit agitând mâinile spre tine în dorinţa ca ele să mă susţină în argument convingător atunci când îți spun că..totu-i simplu dacă ai chef să înţelegi şi nevoie să simţi şi necesitate să iubești.

Uite! Fii atent că mai vreau să adaug ceva care să te ajute să mă crezi atunci când spun că mi-am dat seama că este foarte posibil să vorbim fiecare pe limba lui, şi de aceea probabil că nu reuşim decât să ne plictisim unul pe celălalt, în loc să ne amuzăm împreună categorisind una-alta din ce ne interesează pe-amândoi, ajunşi cumva în punctul în care să facem haz de necaz povestind noi viaţa şi dragostea şi copiii şi timpul şi somnul şi visul şi nevoia şi tristeţea şi fericirea!

Deci fii atent ce mai cred eu..!
Cred că dacă vei fi tu mult prea mereu înţeles şi acceptat şi iubit aşa cum eşti, fără niciun pic de critică şi fără niciun pic de discuție conflictuală pozitiv, controversată în opinii..ei bine! eu cred că, dacă vei sta tu în confortul ăsta care să-ţi confirme cum că tu eşti singurul din ce cunosc eu cel mai foarte bun în toate cele, din toată lumea pe care am întâlnit-o..eu cred că astfel te voi încurca şi nicidecum nu te voi descurca..!..şi nici vorbă nu te voi ajuta, nicio secundă măcar!! şi nici nu te iubesc atât de tare cum aveam senzația că te iubesc, din moment ce nu-ţi dau voie să evoluezi spre o etapă superioară!
Pentru că dacă eu te tot confirm..şi dacă eu îţi tot ofer pe tavă recunoaştere prin faptul că-ţi tot spun că..eşti îndeajuns atât cât eşti şi este foarte suficient cât cunoşti şi nu mai ai nevoie să mergi mai departe în dezvoltare personală, ei bine! atunci eu de fapt te țin pe loc, iar tu simțindu-te atât de confortabil, vei stagna total.

În altă ordine de idei, nici dacă te bat la cap cu ideile mele tot timpul mereu noi şi schimbătoare şi privite din perspectiva mea mergătoare înainte cu paşi repezi şi mai niciodată înapoi, nu voi face altceva decât tot să te plictisesc!

Ți-ar trebui doar să te las în pace şi poate doar să-ţi pun întrebări uneori.
Asta doar câteodată, atunci când eşti în impas şi nu ştii de ce-ai ajuns acolo.
Doar atunci.
Îmi dau seama că nimic nu se învaţă şi nici nu se va simți cu forţa.
Totul se va învaţa și se va pricepe, doar atunci când tu vei simţi dorinţa de a învăța mai mult decât ştii acum .
Tu vei evolua singur doar atunci când te vei plictisi de atâta stat pe loc.
Tu singur vei şti să-ţi cauţi şi apoi să-ţi şi găseşti sensurile noi, însă doar atunci când cele vechi îţi vor părea deja demodate.

Eu nu prea am deci, pare-se, ce să-ţi explic şi nu prea mai am nici ce să îţi spun mai mult şi mai interesant şi mai inedit şi mai curios..în percepţia ta decât percepi tu în reprezentare proprie.

Eu pot doar să-ţi povestesc, atunci când vei avea timp şi chef să asculţi poveşti evident, aş putea atunci să-ţi explic câte ceva despre ce am remarcat eu în urma experienţelor mele, în urma trăirilor mele mai mult sau mai puțin negative pe care am încercat să le înţeleg de ce mi-au fost aşa şi nu altfel..aş putea deci să vorbesc la nesfârşit cu tine, însă doar atunci când tu vei și avea răbdare suficientă cât să mă și asculţi, fireşte!
Când vei fi curios să și auzi motivele pentru care gândind lucrurile, acestea mi-au devenit brusc mai clare şi le-am remarcat apoi ca fiind și extrem de foarte simple.

..și după ce aş termina de expus simplităţile astea despre nimicuri importante care mă fac să zâmbesc azi, deşi ieri abia ce doar le încruntam atunci când sufeream şi mă încovoiam sub greutatea lor nedesluşita…măi, după ce m-aş opri eu din tot povestitul ăsta, mi-aş dori să ştiu la rândul meu de la tine un singur lucru: de ce ţie lucrurile nu ți-au părut niciodată nicicum, asta aș vrea să știu!
Nici grele şi nici uşoare, nici simple, dar nici foarte complicate, nu ți s-au părut; ci doar indiferente.

De ce tu nu le păsai deloc.
Iar azi?
Păi azi..nimic! Nimic nu s-a schimbat!
Treci viaţa tot la fel de neinteresat! cu sensul ei cu tot, eşti încă total nepăsător în ceea ce-o privește!

De ce? asta mi-ar plăcea mie să știu în plus față de ceea ce-am aflat!
Mi-ar fi curios să știu, cum poţi tu trăi aşa de greoi, fără nevoie de a înţelege una alta despre..orice..??
Asta nu mi-e deloc simplu de înţeles precum restul lucrurilor a căror simplitate înţeleasă m-a copleşit cu zâmbet plin la un moment dat, înţelegând-o.
Ia zi-mi și mie, te rog, asta doar dacă știi, de ce crezi tu că-i foarte simplu să trăiești așa!
Neîntrebându-te nimic din ce e important pe lângă tine!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Test de dezvoltare personala – azi despre primul nivel dintre cele trei

Cineva m-a intrebat cat are de lucru ca sa se dezvolte. O sa iti dau aici raspunsul, pentru ca e mult de explicat. Ce trebuie sa intelegi este faptul ca depinde de pe care nivel de dezvoltare incepi munca cu tine. Poate ca deja ai parcurs niste etape, niste trepte.  Sau poate ca esti chiar la inceput.

Ce inseamna pentru mine dezvoltare personala?

Termenul e atat de folosit, incat si-a cam pierdut intelesul, asa ca vreau sa il clarific. Eu vad trei nivele de dezvoltare si anume:

–          Omul instinctual (inferior)

–          Omul emotional/rational

–          Omul spiritual (superior)

Omul instinctual este cel condus de dorinta si de teama. Dorinta de securitate (fizica, financiara), dorinta de sex si relatii, dorinta de putere.

Acestea sunt primele trei niveluri ale dezvoltarii. Omul care ia decizii prin aceste trei tipuri de dorinte este pe acel prim nivel de dezvoltare. Este considerat dominat de instinct.

 

Dorinta de securitate

Din punct de vedere al dorintei de securitate (instinctul de supravietuire), omului care este pe acest prim nivel de dezvoltare ii este tot timpul teama sa nu ramana fara loc de munca, sa nu ramana in strada, sa nu moara de foame.

De aceste niveluri de dezvoltare sunt responsabile anumite zone ale mintii noastre. Ele se pastreaza in permanenta in noi, diferenta dintre oameni constand doar in faptul ca un om traieste mai mult dupa ceea ce ii dicteaza un nivel al mintii, iar alt om dupa ce ii dicteaza alt nivel al mintii. Asa poti spune ca un om se afla pe un nivel de dezvoltare, iar alt om pe alt nivel.

In acelasi timp, omul care se afla pe acest prim nivel de dezvoltare are cele mai mici forte de actiune. El, fiind dominat de teama, nu o sa actioneze decat cand e amenintat de situatie ca poate pierde totul.

Este omul care face ceva doar constrans. Daca nu moare de foame, nu o sa mearga la serviciu. Este omul care nu isi gaseste niciun scop in viata si care traieste efectiv de pe o zi pe alta. Pentru acest tip de om nu exista notiunea de dezvoltare spirituala.

Acum e clar ca iti vorbesc de extreme. Gandeste-te ca aceste caracteristici de teama, de dorinta de siguranta le are oricine. In momentul cand aceasta caracteristica se activeaza (din cauza unor lectii inca neinvatate), atunci omul se reintoarce la aceste instincte.

Aminteste-ti o perioada din viata ta cand ai lucrat mult la dezvoltarea ta, dar la un moment dat, parca totul s-a naruit din cauza unei intamplari. Cineva te-a parasit sau ai fost dat afara de la serviciu etc. Atunci nu ti-a mai pasat pentru moment de dezvoltarea personala. Tot ce voiai era sa ai o stare de bine care iti lipsea atunci. Asta inseamna ca atunci cand o lectie apare in viata noastra, avem tendinta sa coboram pe nivelul anterior.

Acest prim nivel de dezvoltare este cel al violentelor, al certurilor, al abuzurilor de orice fel (sexuale, alimentare, financiare etc.).

Dorinta de relatii si sex

Cea de-a doua caracteristica a primului nivel de dezvoltare este dorinta de sex si de socializare. Oamenii care au preponderent aceasta caracteristica dezvoltata au impresia ca singurul lucru care conteaza in viata este sexul si mondenitatile. Acest nivel este nivelul in care se regaseste cea mai mare parte a civilizatiei contemporane.

Omul care se gaseste pe acest nivel este cel mai usor manipulat. Cand mintea cuiva este pe acest nivel, acel om incearca sa se uniformizeze cu ceilalti ca sa se simta acceptat. De aici pornesc tendintele in moda vestimentara si nu numai. Iti dai seama ca suntem ca civilizatie doar pe un nivel foarte jos de dezvoltare psihologica?

Doar cateva persoane se ridica deasupra acestei mase de oameni care se gasesc pe nivelul acesta.

Dorinta de sex si de relatii porneste din nevoia instinctuala de perpetuare a speciei. Asta arata ca ceea ce domina este inca instinctul. Cum spuneam, nu e nimic rau sa avem in noi elemente din acest nivel. Dar cand doar asta conteaza, atunci nu putem vorbi de dezvoltare, ci de stagnare.

Omul aflat pe acest prim nivel de dezvoltare instinctuala, care are predominanta aceasta dorinta de relatii si sex, se mandreste cu ceea ce are de aratat. Este persoana care are talent deosebit la barfa si la vorbit mult si fara rost. Asa poti sa iti dai seama pe ce nivel se gaseste o persoana si poti sa iti dai seama ce fel de discutie poti avea cu aceasta persoana.

Teama cu care se confrunta oamenii la care predomina acest nivel de dezvoltare este teama de abandon. Le este teama ca le lipseste valoarea in asa masura incat oricine ii poate abandona. Teama de abandon vine de pe acest nivel. Uita-te la civilizatia noastra, gelozia (care de fapt ascunde teama de abandon) este cel mai des intalnit sentiment.

Teama de abandon te face sa iti doresti sa fii acceptat de cat mai multi parteneri de sex, de cat mai multi oameni cu care sa relationezi. Iar pentru asta, trebuie sa te imbraci la moda, sa vorbesti la moda, sa stii sa seduci etc. Apropo de asta, primul nivel in seductie este exact acesta. Cursul pe care il promovam pe Arta Seductiei detaliaza ce inseamna seductia pe toate trei nivelurile de dezvoltare. Incercam sa facem educatie tinerilor. Asa ca pornim de la nivelul la care se gasesc ei si incepem sa le explicam ca de fapt nu numarul relatiilor conteaza, ci calitatea lor. Bineinteles ca doar cei care se regasesc pe primul nivel de dezvoltare nu sunt de acord cu asta, dar stim deja aceasta parere.

Nevoia de relatii sociale, de cluburi, de intalniri “la o bere” este tot caracteristica acestui nivel de dezvoltare. Cu cat omul sta mai mult “la o bere”, cu atat celelalte niveluri superioare sunt lipsite de timp pentru a te dezvolta.

Asta e o regula de baza in dezvoltarea personala:

Cand aloci prea mult timp pe activitati ce tin de un nivel de dezvoltare, iei din timpul celorlalte niveluri!

Cand stai prea mult “la o bere”, nu o sa mai ai timp pentru alte elemente ale dezvoltarii tale si o sa dezvolti doar acest element de socializare.

 

Dorinta de putere si reusita

Acest element de pe primul nivel de dezvoltare instinctuala este caracteristic oamenilor politici, antreprenorilor stresati, sefilor nervosi etc.

De ce am spus antreprenorilor stresati si nervosi? Pentru ca tensiunea nervoasa este o caracteristica a acestui nivel. Aici este nivelul presiunilor, al rapiditatii, al dorintei de progres prin forta. Omul aflat pe acest prim nivel de dezvoltare si la care predomina aceasta caracteristica de dorinta de putere este tot timpul grabit, parca ii lipsesc secunde de pe ceas si totul pentru el este prea lent.

Dorinta lui este de a fi mai bun decat ceilalti. Aceasta este dorinta cea mai importanta pe acest nivel. Aici este nivelul celor care tin cu orice pret sa iasa in evidenta intr-un domeniu. Vor ori sa aiba bani mai multi, ori putere mai multa, ori masina cea mai luxoasa, ori femeia cea mai siliconata etc.

Acesti oameni au o slaba stima de sine si inceaca sa compenseze aceasta lipsa prin ceva ce pot sa arate in lume. Lipsa de stima de sine e data de faptul ca acesti oameni nu isi inteleg inca valoarea pe care o au in univers. Se considera neimportanti, nu isi dau inca seama ca, de fapt, ei au un rol pe care trebuie sa il joace in aceasta viata. Tot timpul vor sa fie recunoscuti de ceilalti ca sunt buni la ceva.

In relatiile de cuplu, au tendinta sa domine si sa ceara recunoastere din partea partenerului. Relatia pentru ei este o competitie. Totusi, tine seama ca acest element este inca pe nivelul instinctual, asa ca domina inca instictele la acest om. Acest om isi poate pierde controlul ratiunii si sa se arunce cu capul inainte fara sa gandeasca.

Teama lui cea mai mare este ca nu cumva oamenii sa il calce in picioare si sa il considere neimportant. Teama de anonimat este teama de lipsa de valoare. El este cel mai bun, cel mai destept, cel mai frumos si … cel mai modest!!!

Pe acest nivel de dezvoltare, omul incepe pentru prima data sa fie interesat de dezvoltare personala, dar doar ca sa manipuleze. Dorinta lui este sa invete tehnici de control si manipulare a celor din jur. Cauta tot timpul sa fie sef si sa ia el decizii. Dar cand vrei asta, inseamna ca nu intelegi inca responsabilitatea si te vei trezi sef, dar o sa fie palaria prea mare pentru tine asa ca o sa simti presiune si stres pe umerii tai.

Aceasta caracteristica o vad des in Romania. Din cauza comunismului care ne-a uniformizat, avem acum tendinta sa activam acest element al dorintei de putere, chiar daca nu ne simtim bine cu presiunea pe umeri. Fac comparatie cu managerii pe care ii stiu din alte tari si nu prea vad tensiune si nervozitate la ei. Asta imi arata ca ei au trecut la functia de conducere dupa ce au rezolvat teama de anonimat. Noi insa incercam sa scapam de teama de anonimat tocmai prin functie. Ceea ce nu prea merge.

Teama de anonimat se rezolva prin intelegerea faptului ca esti bun la ceva, ca esti expert intr-un domeniu macar. Nu vorbesc acum de exceptii, ci de regula pe care o observ in jurul meu la oamenii pe care ii cunosc si au functii de conducere. Dorinta lor de a iesi in evidenta se manifesta prin dorinta de a ii controla pe cei din jur.

Lucrez acum cu niste prieteni sa pornim un proiect de formare a medicilor si personalului auxiliar din clinici medicale private din tara si greutatea pe care o vedem in acest moment este faptul ca medicii nu inteleg ca nu sunt stapanii lumii. Simona, sotia mea, a fost de curand la un medic ORL si in timpul consultatiei l-a oprit si l-a intrebat ce anume face. Medicul s-a enervat asa de tare de faptul ca cineva il intreaba ce face, incat i-a spus sa plece din cabinet. Am lasat inchis cazul asta tocmai pentru ca am ajuns la acel medic prin niste prieteni, relatii cum functioneaza la noi. Ma intreb cum se comporta acel medic cu cineva care pur si simplu ii bate la usa netrimis de nimeni.

O sa mai vorbesc despre aceasta teama de anonimat si de dorinta de putere in alte articole viitoare pentru ca e un subiect care arde la noi in tara si automat si in dezvoltarea noastra.

 

Tu pe ce nivel de dezvoltare esti?

Omul care ramane 90% dominat de acest nivel se gandeste doar la cum sa aiba mai mult, cum sa calce peste ceilalti si cum sa fie cel mai apreciat.

Toti avem in noi activat acest nivel. Problema este in ce proportie.

Uite un mic test ca sa iti dai seama daca esti predominant pe acest nivel sau nu. Raspunde la intrebarile de mai jos si verifica tu singur cat de mult domina acest nivel in tine.

 

Test cu 10 intrebari:

1. Cand cineva te jigneste, suferi cateva minute sau cateva ore (sau mai mult)?

2. Cand ai ramas fara bani, te gandesti la ce e mai rau sau iti amintesti ca ai mai trecut prin asta si te linistesti?

3. Cand esti parasit de un partener de cuplu, te gandesti ca doar un idiot te poate parasi sau te gandesti ca important e sa iti pastrezi echilibrul interior si chiar reusesti asta?

4. Cand te intalnesti cu un prieten/prietena, incepi sa ii povestesti despre intamplarile din viata ta sau despre ce anume ai invatat din acele intamplari?

5. Cand ti se propune sa castigi niste bani, dar sa muncesti in conditii mai grele, care iti strica sanatatea, preferi banii sau sanatatea?

6. Cand toti din grupul tau de prieteni au mai multi bani decat tine, te simti rau sau bine cand te intalnesti cu ei?

7. Daca cineva apropiat te minte, te gandesti ca a gresit el/ea sau ca ai gresit tu?

8. Esti un om pentru care conteaza principiile mai mult decat orice?

9. Dupa cat timp iti pierzi rabdarea cu cineva care te calca pe nervi, o ora sau un an?

10. Nu exista niciun domeniu in care sa fii asa de bun incat lumea sa te admire sau esti expert intr-un  domeniu macar?

 

Daca raspunzi la intrebarile acestea cu prima varianta sugerata in intrebare inseamna ca tinzi sa ai foarte activate caracteristicile primului nivel de dezvoltare. Daca alegi cea de-a doua varianta sugerata in intrebare atunci mintea ta a accesat celelalte niveluri de dezvoltare.

Asa cum iti spuneam, toti avem elemente din toate nivelurile de dezvoltare. Daca nu am avea nimic din primul nivel de dezvoltare, am muri pentru ca nu ne-ar interesa deloc securitatea noastra si nu am munci ca sa avem bani sa mancam. Specia umana ar disparea pentru ca prea putini ar mai face sex. Nu ar mai exista progrese pentru ca oamenii nu ar mai intra in competitie unul cu altul.

Toate aceste lucruri sunt bune, important este sa nu ne lasam dominati de aceste elemente instinctuale.

Vreau sa spun ca poti face cercetare, dar poti sa o faci din dorinta de a iesi in evidenta sau sa o faci pentru ca te pasioneaza. Poti sa te imbraci bine si frumos ca sa te simti confortabil sau poti sa te imbraci la moda ca sa arati ca poti…

Aceleasi actiuni, dar facute cu alte intentii, sunt complet diferite. De exemplu, cand mananci mancare facuta de cineva care te iubeste este mai buna decat facuta de cineva care nu are niciun chef sa iti gateasca. Si nu e doar subiectiva aceasta situatie, chiar conteaza intentia persoanei.

Dar despre puterea intentiei in alt episod…

Data viitoare o sa iti explic in continuare despre celelalte doua niveluri de dezvoltare.

Pe curand,

Marius Simion


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Al doilea nivel de dezvoltare personala

Spuneam data trecuta ca primul nivel de dezvoltare personala este cel al omului dominat de instincte.

Daca te gasesti pe primul nivel de dezvoltare, ai trei mari tipuri de instincte care te domina:

1. Dorinta de siguranta si confort

2. Dorinta de a fi acceptat

3. Dorinta de a fi cel mai bun

Sau altfel spus:

– Teama
– Sexul
– Puterea

Teama – pentru ca nu ai suficienta incredere in tine ca poti sa te descurci si sa fii in siguranta in orice moment al vietii tale, sexul – pentru ca daca partenera sau partenerul te accepta in pat, inseamna ca ai ceva valoare in ochii sai si te simti acceptat, puterea – pentru ca daca nu domini pe nimeni inseamna ca esti cel mai slab.

Toate acestea ti le-am spus acum super pe scurt, dar te invit sa citesti prima parte a articolului (clik aici pentru prima parte)

Urmatoarele doua niveluri de dezvoltare personala se refera la omul emotional/rational si la omul superior.

Al doilea nivel de dezvoltare personala

Azi o sa iti explic despre al doilea nivel, omul emotiilor si al ratiunii.
Acest nivel face trecerea spre omul superior, al creativitatii, genialitatii si spiritualitatii.
Este la mijloc intre omul instinctelor si omul superior.

Cea mai frumoasa definitie despre acest tip de om am auzit-o de la un mentor al meu care spunea ca acest tip de om “are sufletul trezit”.

In momentul cand te afli pe acest nivel de dezvoltare personala, mintea si inima ta sunt in echilibru. Adica emotiile tale si ratiunea ta se stimuleaza si se controleaza una pe alta.

La acest nivel o sa ai toate calitatile nivelului anterior de dezvoltare:

– Incredere in tine
– Spontaneitate
– Fermitate si vointa

Aceste calitati sunt cele date de invatarea perfecta a primului nivel de dezvoltare, a celor trei elemente din primul nivel.

In acelasi timp, pe acest nivel de evolutie interioara o sa ai si sclipiri din nivelul al treilea de dezvoltare personala:

– Creativitate superioara
– Gandire geniala
– Spiritualitate

Doar ca aceste calitati iti apar inca “la intamplare”, inca nu sunt pe deplin ale tale, apar si dispar.
Dar si asa, aparand la intamplare, incepi sa simti gustul lor si sa vrei mai mult.

In momentul in care te gasesti pe acest nivel de dezvoltare (nivelul 2), modul tau de a vedea lumea este schimbat radical fata de cum vedeai si simteai cand erai inca pe primul nivel de evolutie.
Daca inainte te gandeai ca trebuie sa ai ceva in plus, sa fii acceptat de oameni si sa fii puternic, acum simti ca poti cu adevarat sa ajuti pe ceilalti, fara sa iti pese daca ei recunosc sau nu ajutorul tau.

La acest nivel de dezvoltare personala cuvantul-cheie este simplitate si modestie. Simplitatea copilului care iubeste neconditionat, fara sa se gandeasca ca este sau nu este iubit la randul lui inapoi.
Cand esti pe acest nivel de dezvoltare, iubirea este motivatia ta. Dar nu nevoia de iubire, ci dorinta de a oferi iubire neconditionata.

Pur si simplu poti sa iubesti iubirea. Aceasta viziune despre lume si viata este aproape imposibil de inteles pentru cei care sunt pe primul nivel de dezvoltare.

Insa pentru cineva care poate sa iubeasca fara sa aiba nevoia de a fi iubit in schimb, lucrurile sunt foarte simple: nu are cum sa nu iubeasca pentru ca e plin de acea emotie extraordinara pe care o numim iubire.
Daca in mintea ta spui: “Asa ceva e imposibil, este doar ceva intalnit in carti”, atunci esti inca pe primul nivel de dezvoltare personala.

Daca iti spui in mintea ta: “Asa ceva este posibil, dar inca nu pot eu sa ating asta”, atunci esti deja cu un pas pe al doilea nivel de dezvoltare.
Daca iti spui: “Asa ceva am trait in anumite momente din viata”, atunci deja esti cu cativa pasi pe acest nivel de dezvoltare personala.

In momentul in care traiesti des aceste stari de iubire dezinteresata, neconditionata, atunci esti complet pe acest nivel de dezvolare personala.
Majoritatea dintre noi suntem inca pe primul nivel de dezvoltare personala si uneori am trait clipe de iubire care ne-au dus spre al doilea nivel. Dar inca mai e de lucru.

Inca mai avem de rezolvat teama de abandon, teama de lipsa de valoare. Aceste doua frici sunt cele care nu te lasa sa iubesti neconditionat.

Cum simti cand iubesti neconditionat
Pe acest nivel de dezvoltare apare prima data senzatia de iubire, apoi apare persoana pe care o iubesti.
In timp ce te afli inca pe primul nivel, lucrurile sunt invers pozitionate. Adica prima data gasesti o persoana, care declanseaza in tine sentimentul de iubire.

Pe nivelul 2 de evolutie, tu pur si simplu iubesti fara sa iubesti o persoana anume. Starea ta naturala este starea de iubire. Iar cand apare o persoana, pur si simplu iti concentrezi acea iubire asupra ei.

Acum, starea ta naturala poate sa fie una de bucurie, plictiseala, indiferenta etc. In momentul in care esti pe nivelul doi de evolutie, starea ta naturala si constanta este starea de iubire.

Nu mai gandesti “merita X sa simt iubire pentru el/ea?” Pur si simplu nu poti sa nu simti iubire pentru ca este starea ta de dimineata pana seara.

Fa comparatia cu o floare care emana parfum. Parfumul acela il simte oricine ajunge langa acea persoana. Nu este dirijat doar spre X sau spre Y.

Am intalnit putini asemenea oameni. Am fost intr-o zi la manastire la Frasinei si am intalnit un calugar batran care, cand m-a privit, mi-au dat lacrimile. Nu mai simtisem niciodata atata iubire intr-o privire. Pur si simplu simteam ca el are in privire acea stare de iubire neconditionata.

Iubirea neconditionata nu apare in mod obisnuit in relatia de cuplu. Acolo, iubirea este foarte dependenta de ceea ce face partenerul tau. “Te iubesc doar daca tu ma iubesti!”, asta e o conditie.

Iubirea neconditionata incepe usor sa apara in relatia dintre parinti si copii. “Te iubesc daca esti cuminte, dar sa nu o superi pe mama niciodata…!” Aceasta iubire este limitata clar de nivelul de dezvoltare al parintilor, dar incepe usor, usor sa prinda contur.

Insa cel mai natural exemplu de iubire neconditionata este in relatia dintre bunici si nepoti. Bunicii pur si simplu te iubesc fara sa ceara ceva in schimb. Asta este in cele mai multe cazuri pe care eu le stiu. Exista si exceptii, dar mai putine.

Sunt doua lucruri de spus aici. Bunicii sunt deja mai batrani, mai detasati de lume si mai intorsi spre interior. Asta ii ajuta si mai mult sa inteleaga natura iubirii.

Apoi, ei nu mai au atata “responsabilitate”, aceasta trecand in sarcina parintilor. Asa ca ei pot sa iubeasca fara sa ceara ceva in schimb de la nepoti.

Eu pot sa spun ca am avut cel mai frumos model de iubire de la bunicii mei. Am simtit atata dragoste din partea lor, incat imi este suficienta pentru 1000 de ani de acum inainte.

Oricum, dragostea neconditionata te schimba cu adevarat. Dragostea conditionata…nici macar nu este dragoste, este comert cu sentimente.

Tehnici de amplificare a iubirii

Empatia – in momentul in care vrei sa dezvolti in tine aceste stari de iubire neconditionata, poti incepe prin a simti ceea ce simte cealalta persoana. Incepe prin a te pune in “papucii” celuilalt. Vezi lumea prin ochii sai, simte emotiile pe care le simte celalalt.

Aceasta comunicare empatica te aduce mai aproape de iubire. Incearca sa intelegi cum vede celalalt lumea. Cum se simte in momentul prezent, cu problemele pe care le are, cu succesele pe care le are. Ce il face fericit, ce il face nefericit.

Dar nu face rational acest exercitiu. Fa-l emotional. Simte si nu analiza. Inchide ochii si simte din interiorul acelei persoane cum ar fi sa vezi lumea prin ochii sai.

Simte ce inseamna pentru acea persoana urmatoarele elemente, exact in ordinea aceasta:

– Sanatate si vitalitate, bunastare
– Relatii si comunicare, spontaneitate
– Incredere in sine si putere interioara
– Tandrete si nevoia de iubire, emotii
– Candoare si noblete interioara
– Ratiune si inteligenta
– Sacru si spiritualitate

Da-ti timp, stand relaxat, cu ochii inchisi sa simti toate aceste elemente, in aceasta ordine pentru a putea cunoaste profund persoana la care te gandesti. Apoi, incearca sa te vezi pe tine prin ochii acelei persoane.

Observa ce anume simte ea/el cand s-ar gandi la tine.

Apoi observa ce anume iti place la acea persoana, ce anume te motiveaza, ce anume iti poate stimula mai mult iubirea.

Vezi in acea persoana toate calitatile pe care le admiri si priveste in viitor, gandindu-te cat de mult o sa evolueze acea persoana peste ani de zile. Admira si apreciaza tot ceea ce observi la acea persoana cu care empatizezi.

Acest exercitiu este un exerctiu detaliat de empatie. Dupa ce o sa il faci de cateva ori, o sa iti imbunatatesti foarte mult relatia cu persoana la care te-ai gandit. O sa ajungi sa o cunosti si sa ii simti fiecare emotie. Acest exercitiu iti amplifica calitatile psihologice care te fac sa mergi spre atingerea acestui nivel de evolutie despre care am vorbit azi.

Caracteristici psihologice ale tale cand ajungi pe nivelul doi de evolutie

In primul rand, o sa ai alte interese. Daca in perioada cand erai pe primul nivel de evolutie te gandeai cum sa faci sa fii apreciat de cineva, cum sa faci sa ai suficienti bani si siguranta, cum sa faci sa fii cel mai bun, in momentul in care intri din ce in ce mai des in zona psihologica a nivelului doi de dezvoltare, toate acele dorinte o sa devina din ce in ce mai rare si mai neinsemnate.

Dar o sa fie si rezolvate. Adica oamenii chiar o sa te aprecieze fara sa mai faci un efort, o sa ai suficienti bani si siguranta, o sa fii bun intr-un domeniu. Poate ca nu o sa scoti in evidenta nimic din toate acestea, dar o sa stai linistit pentru ca tu stii in interiorul tau ca le ai.

Starile psihologice ale tale cand intri pe acest nivel de evolutie sunt urmatoarele:
– Daruire
– Altruism
– Compasiune
– Blandete
– Toleranta
– Intelegere
– Impacare interioara
– Calm profund
– Echilibru interior

Exista insa si situatii extreme, cand doar o parte din psihicul tau intra pe acest nivel de evolutie si inca nu ai rezolvat toate problemele emotionale ale nivelului anterior.

In aceasta situatie, ajungi sa fii asa de sensibil incat sa plangi din orice, sa suferi cand vezi un animal sau un om care sufera si nu esti in stare sa iti controlezi acea emotie care te cuprinde.

Asta nu e nimic rau in sine, arata doar ca inca nu controlezi complet nivelul de evolutie pe care tocmai ai intrat.

In momentul in care si aceste emotii sunt sub controlul tau, atunci poti sa iubesti si sa oferi compasiune fara sa simti suferinta.

Inainte sa inchei, vreau sa iti atrag atentia la o greseala care se face des.

Starea de mila este deseori confundata cu starea de compasiune. Mila este sentimentul care apare ca urmare a fricii tale ca ai putea sa fii si tu in acea situatie. Cand iti spui in minte “saracul de el, bine ca nu sunt eu in situatia asta…”, acest sentiment izvoraste din frica, si nu din iubire.

Mila este un sentiment urat pentru ca este o emotie a fricii egoiste. Oferi bani unui cersetor cu gandul: “Ce bine ca am de unde sa ofer”, dar nu cu starea de iubire pentru acel om.

In spiritualitate am intalnit ideea ca decat sa oferi din mila un cadou, mai bine abtine-te. Daca poti sa oferi din iubire, fara niciun sentiment de mila, de bucurie ca nu esti tu in acea situatie, atunci cadoul tau este binevenit.

In timp ce scriam mi-am amintit ca am gasit in cartea lui Kahlil Gibran un pasaj super fain despre “a darui”. L-am cautat si iti pun aici cateva fragmente care mi-au placut mie.

Atunci, un om bogat zise: Vorbeste-ne despre Daruri.
Si el raspunse, zicând:
Nu dati decât putin, când dati din ce-i al vostru.
Numai dând din voi însiva, dati cu adevarat.
Pentru ca, spuneti-mi, ce sunt averile voastre decât niste lucruri pe care le pastrati cu
strasnicie, crezând ca mâine veti avea nevoie de ele?

Iar mâine, ce-i va aduce ziua de mâine câinelui prevazator foarte, ascunzând oasele în
nisipul miscator, în timp ce-i urmeaza pe pelerini catre orasul sfânt?
Si ce este frica de saracie, daca nu saracia însasi?
Iar groaza de sete, în preajma fântânilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsa?
Sunt unii care dau putin din belsugul pe care îl au si aceasta pentru a li se recunoaste
darnicia, însa acea dorinta ascunsa umileste darul facut.
Sunt, apoi, altii care, putin având, dau totul.
Acestia cred în viata si în marinimia vietii, iar sacul lor niciodata nu-i gol.
Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este rasplata cea mare.
Dar sunt si din cei ce dau cu durere si doar durerea ramâne botezul acestora.
În sfârsit, sunt cei ce dau fara a simti nici durere, nici bucurie, necunoscându-si virtutile.
Ei sunt asemenea mirtului din vale, care îsi raspândeste parfumul în spatiu.
Prin mâinile unor asemenea fapturi vorbeste Dumnezeu si dindaratul ochilor acestora El
surâde Pamântului.

E bine sa dai când ti se cere, dar si mai bine fara sa ti se ceara, din întelegere.
Deseori spuneti: “Am sa dau, dar numai acelora care merita.”
Pomii din livezile voastre nu spun, însa, astfel si nici turmele din imasuri.
Ele dau ca sa poata trai, fiindca a pastra înseamna a pieri.
Desigur, cel care-si merita zilele si noptile, merita totul si din partea voastra.
Iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii are tot dreptul sa-si umple cupa si din
micul vostru pârâu.

Luati aminte, ca mai întâi voi sa meritati a fi daruitorul si instrumentul darniciei,
Pentru ca, într-adevar, viata e cea care da viata, în timp ce voi, care va socotiti
binefacatori, nu sunteti decât martorii acesteia.

Iar voi care primiti – si cu totii primiti! – nu va luati povara vreunei recunostinte spre a nu
va pune de bunavoie un jug voua si celor ce daruie.
Înaltati-va, mai degraba cu cel care da, primindu-i darurile ca pe niste aripi,
Fiindca, a tine prea mult seama de datoriile voastre, înseamna a va îndoi de
generozitatea daruitorului, care are pamântul marinimos drept mama si a carui tata
însusi Creatorul este.

Faza asta cu a nu “lua povara recunostiintei” fata de cel care iti ofera ceva am inteles-o de la bunica mea. Imi amintesc un moment cand eram copil si am mers la ei la sat. Mi-a pus la masa sa mananc si in timp ce mancam mi s-a facut sete si am rugat-o sa imi dea un pahar cu apa. Mi-a adus in tacere paharul cu apa apoi imi amintesc ca s-a asezat langa mine si mi-a zis ceva ce nu o sa pot uita niciodata: “Niciodata sa nu mai imi spui “te rog”. Este datoria mea sa iti aduc orice iti trebuie, nu am nevoie de nicio recompensa pentru asta.”

Stiu ca in acel moment nu am inteles pe deplin mesajul ei, cred ca aveam vreo 15 sau 16 ani, dar dupa ani de zile am inteles cat de mare putea sa fie inima ei. A murit acum 3 ani, dar amintirea acestor momente de intelepciune o sa imi ramana in minte toata viata.
Cauta in jurul tau modele de iubire neconditionata si admira calitatilor acestor oameni. Observa-i cat ai timp, pentru ca sunt niste raritati si sunt oamenii cei mai valorosi din viata ta, chiar daca acum nu iti dai seama de asta. Observa cum simt si cum gandesc ei referitor la orice probleme si la referitor la alti oameni.

Apoi scrie-mi ce anume ai observat, ce nelamuriri ai si cum crezi ca ar fi propria ta viata daca ai simti o asemenea stare emotionala de iubire neconditionata.

Pe curand,
Marius Simion


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.