1 reader now

e atât de linişte între noi,
e o linişte divină şi albastră,
a plecat pământul şi abisul, poate
am plecat şi noi, am plecat departe.
e atât de zgomot în sufletele noastre,
e atât de mare dorinţa de‑a trăi!
e atât de tumult, că te doare!
e atât de dor, ştii.
e atâta linişte, şi‑aud cum roua plânge,
e atâta linişte‑n priviri,
e atât de linişte şi‑mi cântă
duiosul suflet, trist îl ştiu.
e atât de liniște‑n viscere
e atâta dor în vremelnicia ce ţi‑o port
e atât de timp şi îmi cere
năframa timpului, să port
e atâta linişte între noi
e o linişte divină şi cerută
a plecat pământul de sub noi
am rămas să te sărut, o clipă…

trăieşte iubind,

singura stare morală cu valoare în timp este dragostea.
sunt o toamnă care ştie a iubi şi o face bine. pentru că singurul mod de a
rămâne pe verticală este iubirea.
sunt fiinţe care o rostesc la marginea gândului şi cred că‑şi bat joc.
sunt fiinţe care o simt, dar tac şi cred că nu fac bine.
sunt fiinţe care o ascund şi aşa trăiesc într‑o plenitudine de orgasme ascunse.
singura modalitate de a sta pe verticală şi în faţa morţii este tot iubirea.
dacă ştii să primeşti eşti o toamnă, dacă nici atâta litră nu ai, înseamnă
că esenţa firii a plecat pe marginea vieţii şi atunci unica modalitate de a
rămâne la verticală a pierit odată cu tine.
iubeşte, nu ai decât o singură modalitate, modalitatea de a rămâne în viaţă
iubind.
dacă o fărâmă din viermele trăit în mintea‑mi lucidă şi perversă a uitat
imoralitatea orgasmului trăit, atunci nu am decât o scursură a gândurilor.
trăieşte iubind.



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-X8

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.