Am citit zilele trecute un articol publicat în “New York Post” despre cât de inovatori sunt americanii în ceea ce priveşte viaţa de cuplu, de asemenea despre variantele pe care le propun aceștia pentru anticiparea unei vieţi de familie mai provocatoare şi mai plină de noutate şi satisfacţie, prin urmare astfel am aflat că există căsătoria “starter”, “test” sau “beta”, fiecare variantă fiind caracterizată printr-o limită temporală strictă, cu mult mai mică decât obișnuitul “până când moartea ne va despărţi”.
Cu alte cuvinte, partenerul devine doar un însoţitor acceptat pentru următorii 2 până la 5 ani maxim, mai exact până la expirarea contractului ori a licenţei de căsătorie valide, iar după expirarea termenului prestabilit renegociindu-se de comun acord o prelungire a acestuia, cum se procedează de altfel în orice parteneriat bine intentionat, încheiat în termeni amicali şi reciproc avantajos, un fel de “win-win”.
Până aici poate că nu este nimic ieșit din comun, problema intervine când împreună cu contractul expirat se cam ofilesc și sentimentele partenerilor implicați care constată, cu multă îndreptățire, ce bine au făcut că au încheiat doar un mariaj de încercare, simțindu-se ușurați când perioada de testare s-a incheiat și confirmând apoteotic un sfârșit implacabil de … expirare.
Astfel sentimentul inițial de îndrăgostire are un sfârșit natural, aproape ca o eutanasie controlată, în care de la începutul poveștii cei doi acceptă că sunt limitați în compatibilitate pe termen scurt, un soi de sinceritate limitată fără dorința de mai bine și mai reciproc avantajoasă, pentru că orice forțare de sentiment de început este sortită să strice entuziasmul
… Așa se face că toate aceste mariaje de test, se incheie fără excepție, într-un moment de expirare fără continuitate după termenul prestabilit.
Cauza acestor deviaţii, după cum se vorbește în articolul menționat, ar putea fi considerată ca fiind lipsa unui model de viaţă updatat pentru generaţiile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani, de asemenea și lipsa încrederii unui partener în celălalt, definitorie pentru mileniali.
Se pare că această incapacitate de a se baza unul pe celălalt îi şi predispune pe cei implicați într-o relație de cuplu la renunțarea la căsătorie fără împotrivire, fără nevoie de consiliere şi cel mai des și fără regrete, decât la a lupta pentru uniune şi a identifica în partener persoana compatibilă pe termen nedefinit, de a înţelege şi comunica propriile trăiri şi sentimente, pentru a construi astfel un viitor asumat împreună, trăit într-o armonie blajină si înțelegătoare, cu dragoste față de cel care, nu este mai mereu într-o stare neapărat pozitivă sau foarte clară cu sine, așa cum se intampla des într-o relație normală.
Un alt studiu, se menţionează în acelaşi articol, arată că milenialii americani ar trebui să fie pe de altă parte, generaţia educată la nivelul cel mai de sus, generația evoluată, însă comparativ cu generaţiile mai în vârstă se pare că au multe lacune în citit, în matematică şi tehnologie totodată, lucru care îi cataloghează ca fiind totuși inadecvaţi pe piaţa muncii, înclinaţi spre dependenţe informaţionale, mai degrabă teoreticieni decât aplicatori, influenţaţi de cultura digitală care le și guvernează viaţa în mare parte.
Milenialii preferă clipă efemeră din “acum şi aici”, decât o eternitate de “acum şi pentru totdeauna”, limitându-se pe sine în trăiri și limitând și partenerul în efuziunile sale sentimentale posibile, cu tentă temporală nedefinită.
Această nesiguranţă pentru angajament etern rezidă de fapt din nesiguranţa proprie, aceștia vor aştepta permanent din partea celorlalți confirmarea propriei valori, astfel vor acumula dezamăgiri şi nefericiri şi resentimente dacă n-o primesc, lucruri care preced momentul rupturii.
Milenialii pare că în fapt trăiesc chinuiţi de întrebarea: “Oare acum îţi aparţin ţie sau sunt singur?”, renunţând astfel la o introspecţie incisivă, constatând doar manifestări vizibile de nemulţumire și îndreptându-se fără ezitare către un „outcome” acceptat și limitat la ceea ce se vede și se simte instinctiv, fără prea multe neliniști și dileme metafizice care durează în răspunsuri.
Articolul citit de mine mai zilele trecute, se încheie în ton firesc și simplu, are o nuanță de concluzie firească cu trasaturi inteligente, spunând că indiferent de cât de simplu îți este să anulezi actul marital, indiferent de cât de facil devine să ștergi o căsnicie în hârtii, milenialii vor învăța însă și ei din proprie experiență, că suferința și pierderile sufletești rezultate în urma unei rupturi sentimentale de acest fel, nu vor fi la fel de limitate temporal si nici nu pot fi ignorate în prezent, deși sunt evenimente trecute, ele vor dăinui în adâncul nostru, formându-ne personalitatea de adult, atât în minte, cât și în trup, cât și în suflet.
Editha
Sunt o simplă femeie, mamă, soție, soră, fiică totodată și un prieten devotat pe care te poți baza în orice circumstanță, mai sunt o femeie care crede că fiecare om poartă în inima sa chipul lui Dumnezeu, iar pentru unii dintre noi Dumnezeu poate exista încă un pic ascuns, pentru alții însă acesta trăiește evident și vizibil, si aceștia sunt oamenii vii care mi-au influențat cel mai profund viața, sunt oameni senini, blajini și care aduc cu ei multă dragoste și bunătate … de aceea și cred în faptul că oricine se poate schimba în bine depășindu-și neputințele proprii, dar această schimbare este posibilă doar cand vine ca un impuls din interior, ca o urmare firească într-un moment important al vieții trăite, și ne influențăm reciproc prin alegerile care le facem, cum ascultăm, cum vorbim, cum iubim și iertăm, cum înțelegem și cum ne acceptăm unii pe alții.
