Toți facem aceleași greșeli doar că la intervale diferite de timp: vecina de la 4 scutură pătura pe geam în capul vecinei de la 3 care scutură în capul celei de la etajul 2 care scutură în capul celei de la etajul 1 care scutură în capul celei de la parter. Avantaj: vecina de la 4. Dezavantaj: mașina parcată sub cele 4 geamuri. Soarta: mașina să aparțină vecinei de la etajul 4. Este evident că cea mai supărată va fi mașina dar pe ea nu o întreabă nimeni ce pături preferă.
Și, dacă experiența este de fapt un fel de „fentare” a sorții pentru că știu deja răspunsul dar încerc alți pași în rezolvarea problemei sperând că între timp a mai evoluat matematica (scutur când nu mă vede nimeni), bine mai spunea dl. Creangă: „dacă am fi toți doctori cine ne-ar mai lustrui ciubotele?”. Un răspuns bazat pe experiență ar fi: doctorii cu abilități în lustruirea ciubotelor.
Mereu vrem altceva, fiecare dorință sau vis este o avanpremieră a următoarei dorințe pentru că, dacă am putut să fac X, am prins curaj să fac și X+1, și nu numai că pot, mai informez și tot Universul că sunt cel mai bun și mai dau și lecții: „tu de ce nu poți? e atât de simplu!” O fi, dar să nu uităm că înainte de a reuși o singură dată ai încercat de cel puțin 72 de ori. Bravo ție! Și dacă ceea ce pentru tine reprezintă o victorie, pentru mine nu reprezintă nimic? E posibil ca tu să te dai cu capul de pereți pentru un principiu sau o idee care pentru mine nu este prioritară. Sau, pur și simplu nu face parte din planul meu de a schimba lumea pentru că nu vreau să schimb lumea …
Fiecare dintre noi este un model unic, un amestec da Da-uri și Nu-uri, de întrebări și răspunsuri, de îndoieli și certitudini. Și dacă „în momentul în care afli toate răspunsurile, vine viața și schimbă toate întrebările” de te uiți în oglindă ca curca-n lemne și nu mai nimerești nordul nici cu busola în mână, cum să-ți dau eu ție sfaturi dacă nu mi le pot da nici mie? Și dacă îți cer un sfat, asta nu înseamnă că-l consider teoremă. Vreau doar un alt punct de vedere bazat pe o altă experiență. Decizia finală este doar a mea.
Ne jucăm de-a viața. Fiecare dintre noi este o minusculă piesă de puzzle care se potrivește perfect în locul gol al puzzle-ului altui suflet, iar în altul nu încape nici dacă e luată la pilă. De ce? Pentru că iubim la cei din jurul nostru tot ceea ce iubim în noi, și urâm tot ceea ce urâm la noi, conștient sau inconștient. Exemple: sunt geloasă pe tine pentru că mie îmi fug ochii pe autostradă (după mașini, ce credeai?) sau nu am încredere în tine pentru că eu, la rândul meu sunt schimbătoare ca vremea sau ca direcția vântului.
Dar dacă aș încerca să văd ce urăsc la omul de lângă mine și să repar întâi la mine rana, pentru că despre o rană este vorba. Fiecare dintre noi oferim ceea ce ne reprezintă și primim doar ceea ce dorim să primim. Pot să iau de la tine tot ceea ce consider că-mi face bine dar nu-ți pot da nimic dacă tu nu vrei să primești.
Nu-ți pot da nici măcar o bucățică de veselie dacă tu ești atât de supărat încât nici măcar nu vezi că am adunat în ochi toată bucuria unui început de zi în culori. Și atunci, te las pe tine cu supărările tale și mă duc să caut o altă veselie… aceea care se potrivește perfect golului pe care doresc să-l umplu.
Caut exact ceea ce nu am eu sau am dar nu știu că am. Îmi trebuie exact acea bucățică din tine care să se lipească peste o altă bucățică din mine. Am pregătit la schimb o altă bucățică din mine. Negociem …ai dubluri de veselie?
Simpatii? Antipatii? Doar oglinzi care reflectă același eu în sute de alte forme, culori, vârste…
Mi-ar plăcea să transform lumea în cuvinte pentru că toţi trăim în aceeaşi lume, dar fiecare dintre noi o înţelege altfel. Suntem egali dar diferiţi: eu sunt o mică parte din tine, exact aşa cum tu eşti o mică parte din mine. Eu nu pot exista fără tine şi tu nu poţi trăi fără mine.
