Pentru nopțile nedormite pe care le petreceai lângă mine atunci când eram bolnavă și pentru nopțile nedormite pe care le petreceai lângă mine pentru că plângeam deși nu mă durea nimic. Vroiam doar să fii acolo și să stau la tine în brațe și căutam motive. Și tu știai asta!

Pentru că de fiecare dată când mă întrebai ce vreau să mănânc spuneam „ceva ce n-am mâncat niciodată” și râdeai în loc să te enervezi. Și eu râdeam cu tine și mâncam ce vroiai tu și ce-mi făceai tu numai să te văd zâmbind.

Pentru că în fiecare zi mă trezeai alintându-mă, îmi pregăteai micul dejun preferat și-mi spuneai „succes la școală! să ai grijă, mamă!”.

Pentru că ai învățat lecții întregi de geografie sau istorie pe care mi le spuneai frumos și cu răbdare doar ca să-mi demonstrezi că se poate învăța dacă vrei să înveți, și nu este deloc imposibil cum afirmam eu sus și tare. Și ne jucam de-a școala, eu eram profesorul iar tu elevul și așa am aflat de voievozi și de munți și de plante și de multe altele care nu erau în cărțile de matematică. Pentru că ai fost lângă mine atunci când meritam și mai ales atunci când nu meritam. Pentru că mă felicitai de fiecare dată când luam un 10 la școală și pentru că nu-mi spuneai nimic atunci când luam un 2. Nici nu trebuia să spui, mi-era de-ajuns să văd tristețea din ochii tăi.

Pentru că, de foarte multe ori, căutai răspunsuri la întrebările mele care de care mai ciudate și nimic nu rămânea nedezbătut, neanalizat și neconcluzionat. De multe ori întrebam doar de dragul de a te asculta cum îmi explici cu vocea ta caldă. Pentru că tot timpul îți făceai timp pentru mine. Indiferent ce aveai de făcut, eu am fost mereu pe primul loc în viața ta, în mintea ta și în sufletul tău. Pentru că ai vrut așa de mult să trăiești prin mine încât la un moment dat ai uitat de tine. Eu eram fericirea ta!

Pentru că lăsai toate sacoșele în drum sau pe trotuar când mă vedeai venind cu viteza luminii spre tine și-ți săream în brațe și te sufocam cu pupici. Pentru că niciodată nu mi-ai spus că poate ar trebui să micșorez puțin viteza, mai ales dacă sunt pe role sau sar direct de pe bicicletă. Pentru că mă lăsai afară să mă joc cu copiii până se întuneca și nu te supărai că mă strigai de cel puțin 9 ori să vin în casă iar eu mă făceam că nu aud.

Pentru că te bucurai nespus atunci când îți aduceam florile preferate, frezii, și pentru că te bucurai la fel de mult când îți aduceam crenguțe înflorite, rupte din copăceii pe care-i întâlneam în drum de la școală spre casă chiar dacă, a doua zi, venea la noi în vizită și proprietarul grădinii cu reclamațiile de rigoare. Tot timpul făceai pace, nu știu cum făceai, dar oricine venea la noi și oricât de supărat venea, pleca cu un zâmbet și cu o picătură de speranță. Aveai timp pentru toată lumea să asculți, să alini, să mângâi.

Pentru că nu te deranja să crești toți câinii din cartier, pe care îi aduceam pe rând în casă, nici nu te supărai când hrăneam câte o pisică direct din borcanul cu smântână, pe masa din bucătărie. Nici când s-a trezit bufnița noaptea și a început să cânte „buhuhu” nu te-ai supărat, chiar dacă puiul nu avea ce căuta la noi pe perdea, în sufragerie. Indiferent ce „minuni” făceam, tot timpul zâmbeai.

Pentru că pansai, dezinfectai și pupai zgârieturi, vânătăi și răni și scoteai așchii și sticle din degete, mâini și picioare și în loc să mă cerți mă întrebai „te doare?”. Și eu o făceam pe eroul și spuneam „nuuuuuu” deși îmi curgeau trei rânduri de lacrimi. De fiecare dată spuneam că e ultima dată și tu-mi spuneai mereu la fel: „sigur că e ultima până … data viitoare”. Și râdeam și râdeai și tu cu mine deși aveai ochii umezi.

Pentru că m-ai lăsat să descopăr lumea și nu m-ai oprit niciodată să visez, să vreau și să fac ceea ce îmi doresc. Pentru că m-ai încurajat să spun ce gândesc, deși, de multe ori, nu ai fost de acord cu mine. Pentru că m-ai lăsat să mă conving singură dacă am sau nu am dreptate. Pentru că mi-ai spus părerea ta de fiecare dată când ți-am cerut-o dar m-ai lăsat să gândesc și să hotărăsc singură. Pentru toate lucrurile pe care mi le-ai spus dar nu te-am ascultat și pentru toate lucrurile pe care nu mi le-ai spus pentru că ai considerat că trebuie să le descopăr singură.

Pentru toate lacrimile pe care mi le-ai șters și pentru lacrimile tale pe care le-ai vărsat pentru mine dar pe care nu le-am văzut niciodată. O parte le-am ghicit, o foarte mică parte…

Pentru toate acestea și pentru multe altele, te iubesc, mămica mea! Și pentru că mi-ai dat viață și că nu ai renunțat să lupți pentru mine! Pentru că datorită ție sunt om!

Magda Lungu

Mi-ar plăcea să transform lumea în cuvinte pentru că toţi trăim în aceeaşi lume, dar fiecare dintre noi o înţelege altfel. Suntem egali dar diferiţi: eu sunt o mică parte din tine, exact aşa cum tu eşti o mică parte din mine. Eu nu pot exista fără tine şi tu nu poţi trăi fără mine.