Nu sunt nici eu tot mereu veselă.
Ori binedispusă permanent. Nu sunt nici eu întotdeauna binevoitoare. Sau cu dorinţa de a te înţelege neapărat deși abia ce te-am cunoscut ieri.
Am şi eu momente când mă cuprinde un gând mai melancolic, am momente când soarele arde pe cer, iar eu simt frig.
..un frig cumplit ce mă săgetează prin fiecare rază a soarelui de vară fierbinte.
Am şi zile de-astea când mă trezesc ziua cu sentiment de negură, de noapte întunecată, rece.
Când mă privesc fără vreo senzaţie că m-aş putea însă și recunoaşte.
Când stau pe gânduri o secundă..două, trei şi mă întreb ce caut..ori cum de-am ajuns aici, în locul ăsta fără nume, aruncat în mijloc de nicăieri.
Când stau nedumerită și mă uit străin spre mine, întrebându-mă cine-aş putea fi şi de ce mă mai privesc sfredelindu-mă, întrebând gândurile despre cum am ajuns să mă plimb de una singură prin locuri pe care nu le recunosc, pe străzi ce nu le percep a-mi fi familiare.
..care de altfel nu îmi inspiră pic de siguranţă.
Ci teamă. Frică. Și neliniști.

Am clipe de-astea când mă simt extrem de singură, fragilă mă simt atunci, copil neajutorat..care oricât ar plânge și oricât ar cerși zgomotos o îmbrăţişare, ar rămâne tot neauzit; și singur.
..degeaba ţipă și mai tare, urlă şi mai tare..peste puterile-i copilărești..! Degeaba.
Nu-l aude nimeni niciodată.

Plânsul lui puternic nu răzbate zgomotele tăcute ce risipesc liniștea zumzăită..bzzzz..!!bzzz!!bbzzzzbbzzz..!!obositoare, cuprinsă de migrene sufletești.

Îmi vin de pe-undeva câteodată, momente de-astea când am credinţa că oricât aş vorbi despre cum simt tristeţi şi goliciuni şi..neiubiri ori necunoaşteri..; şi temeri multe, frici..am sentimentul că nu aş reuşi nicicum să conving pe vreun..cineva să mă ţină strâns la piept pentru o secundă..!
..căci asta-mi doresc eu în momente de-astea când pare că m-am rătăcit, când nu-mi mai găsesc calea, nici drum luminos care să se desfăşoare prin timpul meu.
Vreau atunci, când nu mă recunosc şi mă uit ușor stingher spre mine..îmi doresc din tot sufletul atunci, să mă recunoască cineva şi să-mi explice despre cum sunt şi cine sunt şi de ce mi se-ntâmplă să simt îngheţ în toiul verii.
De ce mi-e frig, de ce nu contenesc să hohotesc în gând în loc să țip cum trebuie, adult.

Nu mi s-a-ntâmplat până acum să trăiesc o recunoaştere a mea din partea nimănui însă; niciodată.
Întotdeauna, când am trecut prin zile ce-mi păreau nopţi înnegurate, m-am uitat la mine, am trecut prin mine cu privire ce sfredelea şi tot într-una iar mă sfredelea, până când m-am recunoscut tot eu înapoi.
Din nou am reușit să mă aud și să apuc apoi să mă și îmbrățișez cald, cu alinare blândă, afectuoasă.
Mă uit la mine în clipe de-astea, mă oglindesc în gând de atâtea ori..până când am noroc venit de undeva și el, n-am însă habar de unde-mi apare..!..am noroc și prind căldura înapoi cu totul, reușeste să-mi treacă înfrigurarea.
Atunci încep să percep iar soarele ca fiind viaţă.

Nu întotdeauna trec repede clipele astea în care nu sunt binedispusă şi veselă şi îngăduitoare. Câteodată stau mult amuţită în tristeţe, atât de mult, încât aproape că mă degeră până la os frigul nopţii reci, din iarna grea.
Câteodată mă cuprinde o frică că nu-mi mai revin înapoi la mine, încât mi se zguduie parcă tot pământul sub picioare, în încercări eșuate de a mă trezi din …
…visul ăsta obositor..offf..!

..Doamne, dar cât urăsc coşmarurile astea..!! Nu înţeleg cum e posibil să te trezeşti, să bei apă, să faci prin casă una alta, să te bagi apoi în pat la loc şi să..aluneci tot în vis urât, să îl continui la nesfârșit, fix de unde-l lăsasei.
Să simţi din nou îngheţ şi străin, să nu te mai recunoşti iarăși în tine..!!
Bine că m-a trezit alarma..!..E printre puţinele dăți când apreciez că m-a trezit cu noaptea-n cap..!
Dar ce noapte?!? Că-i foarte ziuă!! Foarte ziuă s-a făcut!!
Aşa da..! Iubesc lumina şi căldura asta a soarelui!!
Îmi inspiră fericirea care-mi tot curge..yuhuuu..! cu momente multe vesele şi binevoitoare şi înţelegătoare în ceea ce te priveşte, indiferent ce-ai spune tu!! Indiferent cine ai fi!!

..mereu îmi place să-mi zic că visez urât. Că am avut coșmar lung cât o noapte multă, plânsă mut.
Mereu, vina însingurării mele o poartă coșmarul.
Mda..!..asa fac mereu când simt că mă cufund cu totul în gânduri nelalocul lor, profunde și supărăcioase. Mint ziua ca fiind o noapte, doar o noapte lungă, ce-i drept..!..neînțeleasă-n vis.

Când observ însă, brusc uitându-mă mai cu atenție nestingherită către mine, când văd că tot afund și tot m-afund..! în noapte lungă transformată tot mereu din zi, atunci mă culc devreme, de cum se înserează.
Îmi pun ceasul mai apoi să mă trezească, să-mi sune alarma repede, în zori, să-mi sperie mulțimea de gânduri zumzăite în coșmar.

..să mă trezească în soare dogoritor de iulie. Iulie, zi lungă de vacanță.
Cine-ar putea vreodată să nu se recunoască, să se privească stingher și să înghețe în iulie al lui cuptor ?!?
Arșșș!! Pfffui! N-am fost atentă și m-am ars..!
..iar eu care visam că hohotesc în plânset mut…și că aproape degeram în vântul năpraznic..!!
Nu-s normală, chiar că nu-s în toată regula deloc..!!

„Mamiii..vii?? Eu merg deja la plajă..! Vii?? Sau ce faci??”
” Vin. Vin acum..! Sunt gata..!!”



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-i2