La tata admir cel mai mult înțelegerea

– Atunci când te-am cunoscut mi-ai lăsat impresia că-l vei urma în carieră pe Alex ( Oreste n.r.) și  vei deveni om de televiune cu siguranță, probabil și datorită dezinvolturii și volubilității tale destul de vizibile. Ce-ai hotărât totuși în viitor pentru tine într-un final?

– Nu mi-am ales o profesie clară, voi termina facultatea de Sociologie şi de acolo voi vedea spre ce mă voi îndrepta. Mă atrage şi o idee de marketing, poate puţină politică spre bătrâneţe. Încă mă gândesc dacă voi relua facultatea de drept. Pe scurt, sunt încă un pic nehotărâtă.

– Să înțeleg că nu iei deloc  deloc varianta de a deveni persoană publică? Televiziune sau telenovele pentru televiziune..nimic în sensul ăsta?? Ai chemare, din punctul meu de vedere, de aceea întreb şi insist pe subiect...

– Când eram mică îmi doream să fiu actriţă, şi mă atrăgea ideea de persoană publică, dar am renunţat pe parcurs… nu ştiu de ce. Probabil că am descoperit tot pe parcurs, prin prisma lui taică’miu şi problemele ce ţi le poate aduce statutul de persoană publică, câteodată.

– Ce calitate a mamei tale  apreciezi cel mai mult?

– Cel mai tare îmi place că este o sursă continuă de energie, serios, ar putea genera curent electric. Este tot timpul în mişcare. Pe lângă bun ascultător, bun sfătuitor, şi o mamă şi o prietenă foarte iubitoare.

– Dar la  Alex pe de altă parte, ce iubești într-un  mod la fel de special?

– La tata admir cel mai mult înţelegerea de care dă dovadă. Inţelege orice om, orice situaţie, poţi discuta despre absolut orice subiect cu el. Şi culmea!! Că se transpune cumva în locul tău şi înţelege mai mereu ceea ce simţi tu, într-un moment pe care el nu l-a trăit nicicum.

Dar înţelege şi te sfătuieşte bine. În aceeaşi măsură, bineînţeles, fără doar şi poate, simţul umorului.

 – Este importantă independenţa materială pentru o femeie? Tu ce crezi?

Cea mai importantă! O femeie ar trebui să fie dependentă doar de iubire din partea partenerului de viaţă. Şi de aceea, cred cu tărie că-i trebuie şi o preocupare profesională de care să fie mândră, să-i placă ceea ce face şiii… nu în ultimul rând, să fie capabilă să-şi asigure un venit care să-i fie direct proporţional cu nevoile, necesităţile de femeie… să nu depindă material, şi dacă mă gândesc un pic mai mult… cred că nici sentimental nu ar trebui să intrăm în vreo dependenţă dusă la extrem, în parteneriat.

– Din exemplul de poveste de dragoste pe care-l observi cotidian la ai tăi, din orice alt exemplu ai avut pe-aproape, ce consideri tu că-i esenţial pentru un cuplu, pentru a-şi menţine relaţia tânără şi veselă tot mereu??

– Libertate, comunicare şi joacă. Şi sentimente profunde şi continue. Iubirea trebuie să crească în fiecare zi. La ai mei funcţionează de peste 20 de ani, deci e o reţetă sigură, pare-se.

– Trăieşti azi o poveste de dragoste? Ori dimpotrivă, te afli în pauză sentimentală momentan?

– Nu trăiesc o poveste de dragoste momentan. De ceva timp am început o altfel de poveste, a fetei independente sentimental, liberă… ce se distrează non stop, şi-mi merge foarte bine.

– Ştiu că în fiecare vară, vă mutaţi în Vamă, unde de altfel, aţi dezvoltat un soi de afacere de familie… ce poţi să spui în două trei cuvinte despre Molotov, Vama Veche?

– Sper să nu fiu subiectivă, dar este „must go”-ul din această vară în Vama Veche. Este un bar în continuă expansiune, unde se ţin party-uri şi after party-uri pline de distracţie. Astăzi am ajuns la 12 (p.m) acasă, vineri pe la un… 10… 😀

– Ţi-ar plăcea să te implici personal mai mult? Şi dacă da, în ce constă ajutorul tău efectiv pentru dezvoltarea unui brand aflat deja în plină ascensiune, din ce am remarcat??

– Oameni tineri şi frumoşi la noi mai mereu, dar deja sunt şi vin din proprie iniţiativă. Nu ştiu dacă menţin eu spiritul tânăr la Molotov, dar aşa îmi place să cred. Am un vibe bun. Probabil că şi atrag oameni cu acelaşi vibe, astfel. Mereu glumesc şi-i spun maică’mii, că aştept să se pensioneze să îl preiau eu. :)) Şi insist mereu să fiu trecută în acte. Vara asta o să intru uşor uşor în bar, ca pasiune de vară aşa, nimic mai mult. În rest ajut cu sfaturi, cu promovarea evenimentelor… etc…. din punctul meu de vedere, tânăr şi neliniştit.😀

– Interesant să fii femeie? De ce?

– Chiar țineam să spun că blogul tău este o sursă de inspiraţie pentru femei. Femeile au nevoie să citească ce scrii tu, pentru dezvoltarea lor personală. Puţine persoane scriu atât de direct despre lucruri pe care cu toate le simţim. Şi, da, cred că e mişto să fii femeie, pentru că simţi mai mult, iubeşti mai mult şi înţelegi mai mult. Bărbaţii sunt mai infantili, înţeleg puţine lucruri şi rănesc mult mai uşor cu alte lucruri. Indiferent însă, că-ţi apreciezi statutul de femeie ce înţelege şi te priveşte cu bunăvoinţă pe tine, bărbatul, ce tot greşeşte, cred că, înţelepciunea femeii, înseamnă sau constă şi în a şti că există un moment în viaţa de cuplu sau parteneriat longeviv, când trebuie să laşi speranţa într-un colţ dacă o simţi că-ţi e în doliu… Chiar am citit la tine un titlu de articol ce sună cam aşa, cum am zis eu mai sus.

Dacă speranţa, dacă până şi ea, o simţi în doliu, e mişto să rămâi în continuare femeia pe care o admiri şi să renunţi tu, fără să-i laşi lui vreo şansă de a renunţa tot el, care a tot greşit, primul.

Mişto să fii femeie, pe final de idee, căci femeia construieşte familia. Tot ea însă, pentru că e puternică, poate renunţa dacă simte nefericirea în ascensiune, în cuplu. Simte mai bine ea, femeia, este un atu acesta, zic.

 – Închei cu întrebarea nelipsită din interviurile mele: ce înseamnă pentru tine fericirea? Cum ţi-o defineşti în plan personal??

– Fericirea înseamnă iubire şi libertate. Să iubeşti, să fii iubit necondiţionat. Ce definiţie scurtă şi la obiect, nu-i aşa!!?

Independenţă, frumuseţe, onestitate. Femeia!

Ce înseamnă, Delia, în câteva cuvinte, „a fi femeie”?
Trăsături esenţiale de femeie ce-şi trăieşte statutul de femeie pentru că-l simte şi-i şi place şi nu doar că aşa i s-a hotărât ei genetic.

Independenţă, frumuseţe, onestitate.

Nu am trăit niciodată după regulile impuse de societate, cu atât mai puţin nu am urmat modelul standard de femeie.
Am făcut mereu ce am simţit şi am lucrat în aceeaşi direcţie, după instinctele mele şi după bunu-mi plac.
Nu aş putea trăi într-un mod fals, nu aş fi eu, nu aş fi femeie.

Crezi că iubim diferit, în funcţie de gen? Oare femeile iubesc altfel? Şi dacă da, în ce sens iubirea ne este diferită? 

Poate acum câţiva ani aş fi spus că iubim altfel decât bărbaţii. Dar acum nu mai cred în asta. Nu sunt neapărat feministă, dar cred în egalitatea între sexe, respectiv şi în faptul că iubirea se simte la fel.

În relaţia de cuplu stabil, longeviv, compatibil..evoluăm treptat, încet dar sigur? Sau de obicei stagnăm din obişnuinţă confortabilă, trăim pentru azi și-atât, fără să-l gândim pe mâine sine qua non, cu necesar diferit?

Într-o relaţie de parteneriat stabil, longeviv şi compatibil evoluezi şi atât. Nu are cum să îşi facă apariţia stagnarea.

Starea de bine e temporară şi pentru că mereu vrem mai mult, evoluţia e doar un pas firesc.

Crezi că există posibilitatea ca la un moment dat unul dintre parteneri, din motive neimportante de extins acu’, să-și dorească să se dezvolte sentimental, ori poate câteodată doar sexual, în alte direcţii şi cu alte persoane, din plictis mult prea fidel, suficient de rutinat? 

Cu toţii cunoaştem astfel de poveşti, e realitatea anumitor persoane. Motive am auzit multe, orice este posibil. Uneori persoanele nu sunt cu adevărat compatibile şi asta se reflectă în faptele lor. Nu pot să vorbesc în numele meu, căci eu una, din fericire nici nu m-am plictisit, nici nu am intrat într-o rutină. :))

Cum ne menţinem în evoluție permanentă? În altă ordine de idei, luptăm mereu şi tot mereu pentru dragostea noastră, ori mai degrabă este firesc ca totul să vină de la sine, fără controverse importante, divergente majore în ceea ce privește viitorul nostru împreună? ?

Nici aici nu cred în reguli sau reţete de succes.
Ori există iubire, ori nu există. În cazul în care este dragoste, nu mai ai nevoie decât de comunicare.
În rest, toate vin de la sine.

Ce crezi că ocupă rol esenţial în menţinere sentimentelor tinere într-o căsnicie deja matură în număr de ani?

Timpul petrecut împreună, hobby-urile comune, zâmbetele, alinarea, susţinerea necondiţionată şi încrederea.

Cum iubeşti tu? Cum manifeşti iubirea?

Sunt pupăcioasă, alintată, îmi place să răsfăţ la rândul meu, îl ajut şi îl susţin.
Exact ce spuneam și un pic mai sus :)!

…Cum îţi trebuie să manifeste partenerul tău sentimentele de dragoste? Gesturi? Cuvinte? Grijă?

Când orice ar face, are sclipirea şi dragul în ochi, simt iubire din partea lui. Poate fi şi doar un moment în care stau la el în braţe sau o mângâiere.

Mare succes ultimul tău hit… „Da, mama!” Mândră?

#DaMama! Sunt mândră, indiferent de câte controverse a iscat această piesă.

Piesa expune o realitate ce nu poate fi ignorată.
Ştiam ce va urma după ce o voi lansa, dar mi-am asumat şi am mers mai departe, pentru că este cu adevărat o piesă foarte bună!

Consideri ca fiind condiţie sine qua non şi împlinirea profesională, pe lângă cea sentimentală pentru ambii parteneri? Este important pentru ambii cei implicați într-un cuplu, să aibă şi preocupări personale legate de carieră, afacere proprie?

Cariera este foarte importantă în viaţă unui om, te defineşte şi îţi oferă o independenţa financiară şi emoţională.
Nu suntem definiţi doar de relaţia în care suntem.
Ar fi trist să fie doar asta în viaţa cuiva…

Planuri de viitor? Cântec nou, hit nou? 

Single nou, album nou, X Factor, un nou show la Sala Palatului. Pregătesc multe lucruri frumoase şi abia aştept să prindă viaţă toate!

Iubirea mi-e femeie

Dragostea nu-i lacrimă ce-şi plânge trist prin geană,
Iubirea nu-i nici fulger prin suflet pregătit să geamă,
Dragostea, iubirea ori..cum vrei tu să-i spui,
Te-ațâță tot mereu cu zâmbet, cu hohote hai-hui.

Te gâdilă, te răscoleşte, îți învelește cu rid vesel grija,
Te ia de mâna, te plimbă alergândă de-un călcai,
Îți ocolește ghinioane, șoptindu-ți vise bune prin obloane,
Te sare-ntr-un picior țop-țop-țop…!..de dragul lui.

Iubirea-ţi ciocăne prin geam cu stele multe,
Ți-adună picături de rouă și doar ca să sărute,
Iubirea te-nconjoară, oftând agale a plăcere,
Şi nu te vrea nicicând încovoiată cu durere.

Te mai şi-ncearcă..arareori, ce-i drept, prin sentiment,
Se mai și-nfurie când simte ton impertinent.
Dă din picior pufnind un nerv când este supărată,
Și-atunci când o numești femeie,
Când n-o mai strigi pe ea tânăra fată.

E prostănacă, nu? iubirea asta câteodată!
Nu prinde zbor de compliment inteligent.
Deodată! Brusc! și-așază fața ofuscată.
Și tace. Nu mai vorbește, nu mai reiese importantă.

Nu ştie că atunci când spui femeie,
Ești toată EA deja; n-o mai respiri nicicând a fost odată.
Nu-ţi mai e simplu o iubire și atât. Vreo fată.
E sensul tău cu totul de astăzi începând.

EA e cea destinată.

Mă bucur cu mine acum.
Stau liniştit şi-ascult geamul cum plouă.
Privesc o rază luuungă, ce vine cu zi nouă;
Zâmbesc cu mine-acum în timp ce-mi fierb cafeaua,
Întrezărind cu gândul un mâine alb ca neaua.

șiii..

Iubesc iubirea-mi femeie ce mi se tot preumblă.
Care-mi păşeşte ba-n față cu un pas, ba-n spate.
Timidă și tăcută.
Se-aşează cu mine și-i lângă mine tot mereu,
Mi se așterne pe aproape umbră.

Mă urmăreşte şi prin somn! Zici că-i nălucă;
O simt cum mi se pune-n braţe-ușoor..ușor..!
Zâmbind aidoma printre mine..ușor..ușoooor..!..

.. adoarme-ntr-un final satisfăcută.

Zmeul din poezie

Şi hai şi spune cum mă gândeşti tu cu adevărat!
Şi hai, te rog! Dar hai să povestim și alte lucruri noi,
Lucruri mai neştiute încă despre-amândoi!
Dar haide, eu te-aș ruga să recunoaştem cum simţim exact,
Şi nu cum credem noi că ne-am dori s-audă celălalt!

Uite, eu m-aş plimba pe-o stea de zi mereu numai cu tine!
Aşa cred eu că mi-ar plăcea! Să ţin în mână mâna ta,
S-o simt împreunată până-n suflet,
Trăindu-se în entitate cu a mea!

Şi..cred c-aș vrea încă ceva! Dar mult aş vrea!
Mi-aş mai dori să simţi şi tu la fel!..și tot aşa..!
Mi-ar mai plăcea să-ţi domolesc apoi privirea toată,
Atunci când mă priveşti prin ochi încă o dată!

Iar..domolit înseamnă să-ţi revii din zâmbet trist,
În hohot vesel de copil care se ştie fericit!
Mi-aş mai dori când mă priveşti mereu,
cu faţa toată să îmi tot zâmbeşti,
Să te transformi din muritor în Zmeu!
Zmeu iubăreț, în suflet trăind prinţ,
Prinţul acela din poveste, doar printul meu,
Pe care îl trezesc când vreau din visu-i adormit,
Cu un sărut șoptit!..sărut ce mângâie cum știu pot eu!

Ador să mă preumblu-n vis pe toate stelele din cer doar eu cu tine,
Cu pas încet să mergem mai agale noi,
Tot povestind poveste de iubire,
Să ştiu convins că dacă mâna mea mi-o ţii în palmă,
Îţi sunt în tine şi acum şi peste primăvară,
Cum ţi-am fost  mereu, încă din prima seară!

Ne-am trăit în noi aceştia amândoi, o vară lungă doar a noastră!
Uşor-uşor am consumat-o uşurel, încetişoor pe toată!
Eu cel puţin, aşa credeam!!..că nu mai poate
ea de-acum, să ne răzbată nori mereu!
Şi iar şi iar din nou..şi iar încă o dată!

Daar ia uite-o! Nici nu-mi dau seama cum, dar uite! ..reapare..!
De printre vijelii tunate cu fulgere nervoase ..mai-mai să zici că-s niște vrăjitoare..!
Ia..ia uite-o!! Cum se ridică în fărâmă nouă, zăresc parcă..da..da!
Mai creşte încă o fărâmă alta de prin ea..
Mereu renaşte, promite acelaşi anotimp
Mă lasă să mă trăiesc la fel de visătoare,
Hotărând iar pentru noi timp lung..!
..zvâcnit întotdeauna doar cu soare!

Hai!! Dar zi şi tu ceva!..căci eu am gând să tac!
Aştept să zici şi tu măcar un strop de picătură.
Un..ceva scurt, nu te stresa acumaa să scrii cu totul o lectură!
..zi-mi o metaforă care-ţi trăieşte despre mine,
Ca să-nțeleg eu și-ncă un pic în plus din tine!

Nu-ţi cer să-mi cauţi rima toată, identic cu a mea!
Dar zi măcar că..vrei să ne plimbăm şi-atât!
Prin cer ai vrea să ne plimbăm?
Ori poate tu preferi pământ??
Ori poate nu ai tu cuvânt aşa de important,
Cuvânt mai simplu de vorbit, cu sens mirobolant,
Care să spună căă..nimic nu-ţi este vară în priviri,
Decât doar eu!..care-ţi sunt simplu eu, de spus în vorbe de cuvânt,
Căci pentru tine nici măcar nu sunt prea mult: decât o iotă ce-ți rimează-n trup!
Ori..toată poezia ta! Atâta de puțină-ți sunt!

Și doar atât.

ȘI CE DACĂ?

Şi ce dacă există Rai? Eu vorbesc prin dulce grai.
În a scrie mă refugiez, în al meu dor, vis şi crez.

Şi ce dacă-i timp frumos? Înăuntru e rece şi-ntunecos.
Totul miroase a vară târzie, degeaba vrea să mi se-nchine.

Şi ce dacă-ţi spun ce simt? Îmi place mult să te alint.
Să-ţi fac cadou din al meu timp ca marii zei din vechiul Olimp.

Şi ce dac-am mai scris eu poezii? Era cândva, mai demult, în tinereţe.
Pe atunci nu ştiam să mă exprim cu a cuvintelor blândă tandreţe.

Şi ce dac-am devenit nesecat izvor? De vină e doar fântâna mea de dor.
Dorul nebun ce s-a cuibărit în mine și nu ştiu până când va ţine.

Doar să ţină cât mai mult! Soarele apune acum în tumult.
Iar în vise, de m-ai căutat și nu m-ai găsit…eu n-am plecat!

SUSPINE NESTINSE

Sărută-mă cu soare pe pielea-mi parfumată,
îmbracă-mă cu palma ta, de dorinţă inundată.
Să mă presari cu jar de patimi îngenuncheate,
cu florile sublimei trăiri frumos înmiresmate.

Iubeşte-mă aşa cum iubeşte cerul norii.
Mi-e dor să facem amor în liniştea serii.
Mi-e dor de tine acum, la început de toamnă,
când frunzele-arămii cad şi se pun să doarmă.
În ochii tăi aş vrea zi de zi să mă scald,
să mă săruţi cu-ale tale suave buze de smarald.

Nu-mi da drumul din incendiul de săruturi,
buzele tale-aprinse să-mi dea mereu fluturi.
Ţine-mă aşa, sub vraja patimei flămânde,
în nestinse suspine şi-a dorinţei arzânde.

Mintea mea…

Fiindcă tot spuneam că buburuzele au talent în a mă-ncuia în replici sau mai bine zis în a mă lăsa fără, uite aici un exemplu nou-nouț.

Protagonistă, buburuza mică. Mâncam noi liniștite și pe-ndelete sfânta ciorbică de prânz, fiecare cu gândurile ei, când dinții mei se hotărăsc să se-ncleșteze pe lingură.

Mami, ce înseamnă f*t?

Bag cleștele, scot lingura din gură și încerc o variantă academico-elaborato-științifico-explicativă a cuvântului cu pricina. Buburuza rămâne cam cu gura căscată. Mda, cred c-am fost prea explicită. Da’ măcar știu o treabă. N-am mințit-o și nici n-am denaturat adevărul.

Figura ei totuși îmi spune că e ceva în neregulă.  Mai mult ca sigur că n-a înțeles nimic, gândește creierul meu în timp ce-mi încolțește o întrebare. Pe care o rostesc cu voce tare.

Auzi, dar unde ai auzit tu cuvântul ăsta?

Deja aveam o bănuială, dar răspunsul ei m-a terminat. Parcă mă lovise cu leuca-n cap. Am citit în cartea de engleză „foot-ball”. Și știam că „ball” înseamnă minge.

Stresul, bată-l vina!…

Luna lui mărțișor a venit la mine cu mult stres. Nedorit, bineînțeles. Toată luna, ca nu cumva să uit cum e. Și nu, nu e păcăleală de 1 Aprilie.

S-a ținut scai de mine. În seara asta, dau sa mă plâng soțului, că vede ce față lungă am. El îmi recomandă drăgostos cel mai bun remediu:

– Vrei să-ți dau un….
FUKITOL

Măi dragilor, m-a luat un râs, da’ un râs d-ăla sănătos, de om ne-râs de-o lună. Cum pana mea să existe un medicament cu așa denumire? Ei, uite că există. E real. Și este pentru depresie, anxietate și stres, exact problemele mele pe luna ce tocmai s-a încheiat.

Acum, depinde cum citești: FUCHITOL sau … F…K IT ALL?
Eu aleg a doua variantă, cred că e mai sănătoasă! Și când vine și cu o invitație… cred că rezultatul e garantat.

Așa că:

keep_Calm_Fukitol

 

Calmă, calmă, calmă…

De când a început școala, toate zilele de luni până vineri sunt pe rapid înainte. Cine are copii de școală pricepe foarte bine. Cine are doi, probabil e ca mine, cine are trei deja eu îmi fac cruce cum s-or descurca părinții cu drumurile și cu temele și cu alte activități extrașcolare, și cu, și cu, și cu….

Buun, dar să revin. Când eu consider că aș putea avea o zi anostă sau plictisitoare, apar buburuzele mele care mă scot de pe șine. Una bucată, aia mică, e prima care mă bruiază. La ea la școală când vine ora de luat copilul acasă se produce nebunia de pe lume în ceea ce privește parcatul mașinii și plecatul de acolo. Am mai zis despre asta. Dar, de atâția ani, am prins ceva experiență, mi-am stabilit un traseu de la care nu mă abat nici picată cu ceară, dar mai ales sunt ceas elvețian, ca să mă duc liniștită și să plec la fel. Cinci minute contează enorm. Iar ea se hotărăște să se mai joace cu niște colege în curtea școlii. Fix cinci minute. Apoi eu încerc să fiu calmă, calmă, calmă când sunt blocată în parcare, apoi să mă fac că nu văd cum o tanti blochează opt mașini fiindcă nu știe să dea cu spatele, apoi iar calmă, calmă, calmă când am o mașină de gunoi în acțiune în fața mea și nu am nicio posibilitate de depășire.
Și calmă, calmă, calmă dar siderată de tanti cu carnet luat pe brânză, cu comportament identic cu cel al șoferițelor „talentate” de pe net, ajung în întârziere aproape de destinație, ea candidă, mă anunță că și-a uitat penarul acasă, deci nu are pix verde, stilou cu rezervă, faimosul pic și naiba știe ce i-o mai trebui pentru făcut temele iar pentru asta trebuie să bat iar tot orașul la oră de vârf. La școală, fată descurcăreață, a împrumutat tot ce i-a trebuit de la colegi.
Cum sunt eu? Calmă, calmă, calmă, căci oricum trebuie să mă duc să recuperez buburuza mare de la altă școală, căreia i-am stricat nițel programul (aveam de făcut ceva împreună) fiindcă trebuie să ajung urgent acasă să recuperez penarul. O consolez cum mă pricep mai bine în mașină (cum altfel decât calmă, calmă, calmă), iau penarul, îl duc și când mă consider victorioasă, începe buburuza mare de acasă să mă înnebunească cu mesajele că ea nu-și găsește nu-știu-ce manual opțional, important de altfel, că l-a uitat cel mai probabil la școală.
Cred că glumești draga mea, tocmai ce-am consumat jumătate de rezervor de combustibil, eu după el nu mă întorc! scriu eu de zor pe telefon, cum altfel decât… calmă, calmă, calmă.
Între timp, trebuie să fiu atentă și cu zâmbetul pe buze și la activitățile mele zilnice, care nu mă solicită deloc, dar absolut deloc.

Seara și cu o foame de lup în mine, ajung la o ședință cu părinții unde se dezbate cu mult patos dispariția scaunului albastru din clasă sau dacă tabloul cu maci roșii trebuie expus pe peretele din stânga și nu pe cel din dreapta, că doar de-aia ne adunăm atâția părinți. Iar eu mă gândesc totuși că sunt așa de… calmă, calmă, calmă.
Pe la 8 ajung și eu acasă și îmi amintesc ce zi minunată am avut, iar eu am fost CALMĂ, CALMĂ, CALMĂĂĂ!!!!

Sex în post?

Mi s-a sugerat să mai dezbat şi nişte probleme filosofice, existenţiale, de interes naţional, nu aşa, d-astea simple, de doi lei. Că oi putea să opinez şi eu despre un subiect inteligent. Cică. Şi-am găsit eu unul foooaaarteee complex şi inteligent. Sexul în post. Că tot a început. Şi durează numai patruzeci de zile. Postul, nu sexul.

Mâncarea iese din discuție, aici lucrurile sunt foarte clare. Da’ sexu’, ce facem cu sexu’? Că dacă tot ținem post, să-l ținem ca la carte. Pardon, scriitură duhovnicească. Și să nu uit, poate aud și eu acum mai puține înjurături în trafic. Poate. Sau poate nu se va mai folosi carne în componența lor. Doar legume, fructe, etc. Că și gândurile trebuie să ni le curățim. D-apăi să le mai expunem verbal.

Un articol de pe divahair.ro, că de-aici porni nedumerirea mea, m-a făcut să mustăcesc. Păi ori facem, ori nu facem sex în post. Mie să mi se zică clar, negru pe alb, fără loc de în caz de forță majoră, dacă e neapărat cazul, altfel nu se putea, i-au ieșit ochii din cap, nu putea săracu’ fără sau alte baliverne. Biserica zice că NU. Dar…

Conform spuselor bisericești, eu, făcând parte din tagma măritatelor, cică aș avea dezlegare, ori de câte ori soțului i se face chef, asta numai pentru buna armonie din cuplu și pentru aplanarea eventualelor conflicte. Adică decât să ne scoatem ochii mai bine ne scoatem chiloții. De acord că împăcăciunea asta ar fi cea mai bună dar la mine punctul G e plimbăreț, mai ajunge și-n palmă, deci nu știu dacă asta e soluția pentru o viață tihnită și făr-de prihană-n casă.

Bunn, vine el seara acasă, bate cu pumnu’ în masă că vrea sex iar eu ca o bună împăciuitoare ce sunt, rezolv problema. Și conform spuselor autoarei textului, musai să regret după.

„In concluzie, este pacat sa faci dragoste in post, cu atat mai mult daca nu esti casatorita religios. Biserica le recomanda celor casatoriti sa reziste poftelor sexuale in perioadele de post. Daca apar tensiuni in cuplu, pot sa guste din ele, insa nu fara regrete.” – Viorica Ghinea, autoarea textului.

Să-mi pară rău c-am păcătuit. Să am mustrări. În secunda doi de după să-mi trag eventual cu pumnii-n cap. Dacă mai pot. Să gust din pofta (lui?) sexuală dar să-mi stea în gât. Sau musai să rezulte gust de pelin în gură. Păi dacă e pe regretate aicea, mie mi se ofilește împăcăciunea înainte de a o pune-n aplicare. Sau nu, în timpul ei, siiigggurrrr mă gândesc la cât de mult o să regret după, dar mai ales cum o să-mi exprim acest regret prin post (care post?) și rugăciune. Sau plecăciune?

Și mai am o dilemă. Cele nemăritate n-au absolut nici o dezlegare. Deci fără sex. Clar. Iar dacă le surâde norocul, printr-o aliniere benefică a planetelor după o luunggăă perioadă de abstinență să facă sex în cele patruzeci de zile, să-și plimbe gândul prin puterea rugăciunii. Asta dacă au hotărât să țină post. Partenerul nu se pune, ăla să-și ia gândul. Dac-o putea atât de mult.

A, și să nu uit, dacă vreuna din astea măritate care s-ar bucura de ceva acțiune pe durata postului vizitează alte așternuturi, deși ele au dezlegare, că doar sunt măritate, n-au pic de clemență. E preacurvie. Oricum e preacurvie. Atunci ce rost mai are dezlegarea? Măritata oricum calcă strâmb.
Cât despre masturbare, păcatul este cu mult mai mare decât sexul în timpul postului. Aici nu mai ai nici o dezlegare, măritată sau nu. Să-mi spună şi mie careva după ce etalon se măsoară acest păcat. Cum ştiu eu care e păcatul mai mare sau mai mic. Când să regret mai mult sau mai puţin. După mine, păcatul e păcat. Punct.

Iar eu cum sunt o (ne)bună creștină, vreau să știu. Clar.

Încurcate mai sunt Căile Domnului!