Spre cine alergi când te simți pierdut?

Spre cine alergi când te simţi pierdut? Cu adevărat pierdut, undeva între trecut şi realitate, între amintire şi prezent, între cine îţi doreşti să fii şi cine ai fost. Cine e persoana spre ale cărei braţe alergi cât te ţin plămânii, atunci când îţi arde sufletul atât de tare, încât doar fuga-l poate linişti? Unde ne îndreptăm când suntem singuri, căzuţi, plini de nefericiri şi noroi. Cine ne poate descifra gândurile când acestea sunt atât de încleştate în propria lor tristete încât nu mai zboară cursiv în mintea ta, prind o singură formă cenuşie şi rece. Când cu gâtul uscat de la atâta plâns te urci în maşină, spre cine conduci?

Disperarea nu este niciodată statică. Nu te poţi opri, odihni atunci când te-ai pierdut. Pierderea sufletească este asemănătoarea cu rătăcirea în mijlocul oceanului. Atunci când nu vezi malul nu aştepţi pur şi simplu să te lămureşti plutind, ci zbaţi din mâini disperat, strigi cât te ţin plămânii în toate direcţiile, sperând să te găsească cineva.

M-am pierdut cândva şi eu, şi de atunci simt nevoia clară să împărtăşesc fiecare mică soluţie, fiecare pas care m-a adus mai aproape de mine însămi. Când ai fost o dată rătăcit, recunoşti privirea aceea în fiecare ochi ce-o poartă.

Tristă am fost de multe ori, dar o singură dată m-am simţit cu adevărat departe de mine. Paradoxul acesta nu poate fi explicat cu exactitate. Simţi cum trece fiecare zi pe lângă tine, iar tu nu reuşeşti să o apuci, să o simţi, să o trăieşti. Vrei să-ţi schimbi trecutul pentru a remedia prezentul, pentru a-ţi putea lumina viitorul. Mă gândeam atunci că dacă-ar fi să-mi trăiesc fiecare zi aşa, aş putea bine-mersi să-mi dorm toate zilele.

Îmi doream atât de mult să fiu prezentă, să simt viaţa cum îmi curge prin vene, încât mă aşezăm în faţa unui răsărit, repetându-mi imaginea în minte pentru a o întipări pe retină. Am condus cât m-a ţinut maşina de tare pentru a-mi simţi controlul. Am înotat când am putut de departe, am alergat cât am putut de mult. Constanţa vieţii mele au fost persoanele care m-au vrut înapoi, probabil chiar mai mult decât m-am dorit eu. Am alergat spre mine atunci când m-am simţit pierdută, însă alături de oamenii care mi-au ţinut ritmul, care s-au oprit o dată cu mine pentru un plâns sănătos, care m-au strâns tare când mă destrămam. Pentru că atunci când nu ştii cine eşti, însă cineva te iubeşte, cumva afli. Îţi descoperi trăsăturile, calităţile în ochii lor.

Am acceptat faptul că este firesc să nu ştiu cine sunt la douăzeci de ani. Cine ştie? Să nu ştiu ce simt, ce îmi doresc, de unde aş fi putut şti? În momentul acesta, la ora şase dimineaţa, mă uit pe geam, pierdută în propriile gânduri revărsate, poate fără sens, şi-mi dau seama că nici acum nu ştiu cine sunt. Diferenţa substanţială este că, acest gând nu mă mai sperie, mă linistieste. Nu vreau să ştiu cine sunt, însă mă simt prezentă şi dornică să devin cea mai bună varintă a mea. Presiunea societăţii este aberantă: trebuie să ştii cine eşti, ce vrei să faci, unde vrei să ajungi? Cum aş putea răspunde când nu mi s-a dat răgaz să-mi explorez toate trăirile.

Vreau să le încerc pe toate, pentru a mă putea hotărî ulterior cu adevărat ce îmi doresc să fac. Vreau să ajung peste tot, de ce trebuie să aleg un singur loc?! În cel mai mare moment al disperării mele, tot ce căutăm era libertatea, să o simt pe piele cum mă mângâie, iar azi caut acelaşi lucru. Libertatea de a putea deveni oricine. Mă uit în ochii oamenilor pierduţi şi doresc doar să le spun să se liniştească, cu toţii suntem confuzi. Găsirea nu înseamnă răspunsul fiecărei întrebări care ţi-a zburat vreodată prin minte, înseamnă acceptarea faptului că oricât de greu va fi drumul, vei reuşi să-l străbaţi. Fiecare moment al vieţii tale te construieşte,te întăreşte, te apropie de întrebarea această obsesivă “CINE SUNT?”.

Nu ştiu cine sunt, dar ştiu cum sunt : liberă, puternică şi iubita. Iar acest răspuns mă multumeste pentru moment.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

La tata admir cel mai mult înțelegerea

– Atunci când te-am cunoscut mi-ai lăsat impresia că-l vei urma în carieră pe Alex ( Oreste n.r.) și  vei deveni om de televiune cu siguranță, probabil și datorită dezinvolturii și volubilității tale destul de vizibile. Ce-ai hotărât totuși în viitor pentru tine într-un final?

– Nu mi-am ales o profesie clară, voi termina facultatea de Sociologie şi de acolo voi vedea spre ce mă voi îndrepta. Mă atrage şi o idee de marketing, poate puţină politică spre bătrâneţe. Încă mă gândesc dacă voi relua facultatea de drept. Pe scurt, sunt încă un pic nehotărâtă.

Să înțeleg că nu iei deloc  deloc varianta de a deveni persoană publică? Televiziune sau telenovele pentru televiziune..nimic în sensul ăsta?? Ai chemare, din punctul meu de vedere, de aceea întreb şi insist pe subiect...

– Când eram mică îmi doream să fiu actriţă, şi mă atrăgea ideea de persoană publică, dar am renunţat pe parcurs… nu ştiu de ce. Probabil că am descoperit tot pe parcurs, prin prisma lui taică’miu şi problemele ce ţi le poate aduce statutul de persoană publică, câteodată.

Ce calitate a mamei tale  apreciezi cel mai mult?

– Cel mai tare îmi place că este o sursă continuă de energie, serios, ar putea genera curent electric. Este tot timpul în mişcare. Pe lângă bun ascultător, bun sfătuitor, şi o mamă şi o prietenă foarte iubitoare.

Dar la  Alex pe de altă parte, ce iubești într-un  mod la fel de special?

– La tata admir cel mai mult înţelegerea de care dă dovadă. Inţelege orice om, orice situaţie, poţi discuta despre absolut orice subiect cu el. Şi culmea!! Că se transpune cumva în locul tău şi înţelege mai mereu ceea ce simţi tu, într-un moment pe care el nu l-a trăit nicicum.

Dar înţelege şi te sfătuieşte bine. În aceeaşi măsură, bineînţeles, fără doar şi poate, simţul umorului.

 – Este importantă independenţa materială pentru o femeie? Tu ce crezi?

Cea mai importantă! O femeie ar trebui să fie dependentă doar de iubire din partea partenerului de viaţă. Şi de aceea, cred cu tărie că-i trebuie şi o preocupare profesională de care să fie mândră, să-i placă ceea ce face şiii… nu în ultimul rând, să fie capabilă să-şi asigure un venit care să-i fie direct proporţional cu nevoile, necesităţile de femeie… să nu depindă material, şi dacă mă gândesc un pic mai mult… cred că nici sentimental nu ar trebui să intrăm în vreo dependenţă dusă la extrem, în parteneriat.

Din exemplul de poveste de dragoste pe care-l observi cotidian la ai tăi, din orice alt exemplu ai avut pe-aproape, ce consideri tu că-i esenţial pentru un cuplu, pentru a-şi menţine relaţia tânără şi veselă tot mereu??

– Libertate, comunicare şi joacă. Şi sentimente profunde şi continue. Iubirea trebuie să crească în fiecare zi. La ai mei funcţionează de peste 20 de ani, deci e o reţetă sigură, pare-se.

– Trăieşti azi o poveste de dragoste? Ori dimpotrivă, te afli în pauză sentimentală momentan?

– Nu trăiesc o poveste de dragoste momentan. De ceva timp am început o altfel de poveste, a fetei independente sentimental, liberă… ce se distrează non stop, şi-mi merge foarte bine.

Ştiu că în fiecare vară, vă mutaţi în Vamă, unde de altfel, aţi dezvoltat un soi de afacere de familie… ce poţi să spui în două trei cuvinte despre Molotov, Vama Veche?

– Sper să nu fiu subiectivă, dar este „must go”-ul din această vară în Vama Veche. Este un bar în continuă expansiune, unde se ţin party-uri şi after party-uri pline de distracţie. Astăzi am ajuns la 12 (p.m) acasă, vineri pe la un… 10… 😀

Ţi-ar plăcea să te implici personal mai mult? Şi dacă da, în ce constă ajutorul tău efectiv pentru dezvoltarea unui brand aflat deja în plină ascensiune, din ce am remarcat??

– Oameni tineri şi frumoşi la noi mai mereu, dar deja sunt şi vin din proprie iniţiativă. Nu ştiu dacă menţin eu spiritul tânăr la Molotov, dar aşa îmi place să cred. Am un vibe bun. Probabil că şi atrag oameni cu acelaşi vibe, astfel. Mereu glumesc şi-i spun maică’mii, că aştept să se pensioneze să îl preiau eu. :)) Şi insist mereu să fiu trecută în acte. Vara asta o să intru uşor uşor în bar, ca pasiune de vară aşa, nimic mai mult. În rest ajut cu sfaturi, cu promovarea evenimentelor… etc…. din punctul meu de vedere, tânăr şi neliniştit.😀

Interesant să fii femeie? De ce?

– Chiar țineam să spun că blogul tău este o sursă de inspiraţie pentru femei. Femeile au nevoie să citească ce scrii tu, pentru dezvoltarea lor personală. Puţine persoane scriu atât de direct despre lucruri pe care cu toate le simţim. Şi, da, cred că e mişto să fii femeie, pentru că simţi mai mult, iubeşti mai mult şi înţelegi mai mult. Bărbaţii sunt mai infantili, înţeleg puţine lucruri şi rănesc mult mai uşor cu alte lucruri. Indiferent însă, că-ţi apreciezi statutul de femeie ce înţelege şi te priveşte cu bunăvoinţă pe tine, bărbatul, ce tot greşeşte, cred că, înţelepciunea femeii, înseamnă sau constă şi în a şti că există un moment în viaţa de cuplu sau parteneriat longeviv, când trebuie să laşi speranţa într-un colţ dacă o simţi că-ţi e în doliu… Chiar am citit la tine un titlu de articol ce sună cam aşa, cum am zis eu mai sus.

Dacă speranţa, dacă până şi ea, o simţi în doliu, e mişto să rămâi în continuare femeia pe care o admiri şi să renunţi tu, fără să-i laşi lui vreo şansă de a renunţa tot el, care a tot greşit, primul.

Mişto să fii femeie, pe final de idee, căci femeia construieşte familia. Tot ea însă, pentru că e puternică, poate renunţa dacă simte nefericirea în ascensiune, în cuplu. Simte mai bine ea, femeia, este un atu acesta, zic.

 – Închei cu întrebarea nelipsită din interviurile mele: ce înseamnă pentru tine fericirea? Cum ţi-o defineşti în plan personal??

– Fericirea înseamnă iubire şi libertate. Să iubeşti, să fii iubit necondiţionat. Ce definiţie scurtă şi la obiect, nu-i aşa!!?


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.