de ce eşti ieftin, dragul meu?
când eu credeam în veşnicie, tu ai venit să‑ţi vinzi iubirea
pe un castron cu fantezie.
ai zis că noi putem trăi cu vise, multe, sincere suspine
şi ne‑am trezit a doua zi mult mai săraci şi făr’ de poezie.
de ce eu gratis ţie m‑am vândut?
când tu credeai că voi muri ofrandă, adusă marelui sărut
ce m‑aştepta întins pe‑o barcă,
dar barca pe fundul apei dusă fuse, şi eu tot gratis mă dădeam,
cerşind iubirea ta nespusă, ca pe o scoică într‑un ocean.
de ce eşti ieftin, dragul meu? de ce sunt eu mereu pe gratis?
eu visez când tu asculţi
şi tu visezi când eu ascult, nimicuri spuse într‑o doară,
făcute lungi troiene parcă, doar sufletul să ne tot doară.
de ce mereu aceeaşi întrebare? de mă iubeşti şi cum e oare?
de ce cerşim doar adevăruri? de ce iubeşti fără să ceri?
de ce? tot credem despre alţii, că sunt ceea ce nu tu speri.
de ce? tot ziua ca şi noaptea venim aceiaşi oameni noi,
tot dând farmecul iubirii, mereu aşternem lucruri noi.
de ce e greu să ne despărţim d‑un cerşetor ce este gratuit
şi nu putem să‑ntindem mâna, când doar, tot noi cerşim…
nimic.
Sunt timp angrenat unei toamne, sau poate angrenat unei iubiri fãrã margini, ataşate unui vid lãuntric. Un vis şi mã uimesc la fiecare clipire. Un cãlãtor printe aştrii şi-mi place sã trãiesc într-o lume perfectã de dor. Sunt suma timpului meu paralizat de singurãtate. Sunt absolutul transformat într-o iluzie albastrã. Sunt definitivul iubirii adus la marginea fiinţei mele trãind cu sentimentul unei dragoste eterne. Dar când alunec în afara lumii, mã pot încondeia. Aşa sunt eu … Mimi !
