image

Desi poate părea un adevărat test al relației, prima întâlnire cu părinții lui nu e sub nicio formă vreo condamnare, ci din contra, o imensă dovadă a sentimentelor și a locului de care te bucuri în viața iubitului tău. Rămâi tu însăți și nu uita de câteva mici trucuri pentru o întâlnire reușită:

  • Înainte de toate, nu strică o mică documentare asupra familiei, pentru a ști de dinainte cât de conservatori, sau din contră, relaxați pot fi și astfel, să îți adaptezi atitudinea la personalitatea lor. Discută în prealabil cu iubitul tău, insistând asupra subiectelor sau atitudinilor pe care să le eviți.
  • Compune-ți ținuta astfel încât să nu pară una prea pretențioasă sau prea sărăcăioasă și evită întotdeauna piesele ce ar putea fi interpretate drept provocatoare, chiar dacă pentru standardele proprii n-ar părea.
  • Oricât de evident ar părea, în fața presiunii cu toții devenim crispați sau chiar îmbufnați, așadar zâmbește fiindcă nimănui nu-i place să se simtă prost văzând cum oaspeții săi nu se par confortabili.
  • Având în vedere că de multe ori oaspeții sunt așteptați pentru a începe masa, nu uita că punctualitatea este esențială.
  • Fii întotdeauna politicoasă, fără a face paradă cu erudiția sau cu realizările tale și încearcă pe cât posibil să dedici aceeași atenție tuturor persoanelor de la masă.
  • Complimentele vor fi în special îndreptate spre fiul lor, adică iubitul tău, lăudându-i caracterul și manierele.
  • Conversațiile vor fi menținute într-o direcție cât mai neutră, evitând subiectele cu potențial de polemică, așa cum ar fi politica și religia.
  • Oferă-te să ajuți la a pune masa sau a spăla vasele. Încearcă astfel să te faci privită ca fiind deja parte din familie.
  • Un cadou va fi întotdeauna apreciat, însă alege discreția, fiindcă oricât ți-ai dori să faci o impresie bună, darurile scumpe sau extravagante se pretează de abia mai târziu.
  • Dacă vreo discuție de familie degenerază în reproșuri, nu te implica și stai departe de ceartă.


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-Zw