Mă distrează etichetele de tipul “bărbat adevărat” de parcă ar putea exista falsuri care umblă pe stradă printre noi și “femeie puternică”, un fel de super woman care se descurcă singură în orice fel de situație de parcă ar trăi într-un vid în care nu interacționează cu nimeni și nimic.
Ce-o fi reprezentând “adevărat”-ul de lângă bărbat? O înșiruire de calități una și una pe care să le fluturi ca pe un drapel și să le vadă toată lumea? Și cu defectele ce facem? Le îngropăm în urma noastră la 2 metri sub pământ și nu le mai punem apă așteptând să se usuce? Ar fi simplu dacă ar fi așa, eficient nu știu dacă ar fi pentru că, pe lângă orice plantă tot mai ies vreo 2-3 buruieni oricât de mult ai sta să o plivești.
Și puternică în ce? În mușchi – e culturistă, în contul de la bancă – e femeie de afaceri, în gramatică – a avut profesor bun, în caracter – a venit viața peste ea și a trebuit să meargă înainte pentru că înapoi nu se poate. Are cineva vreo vină că propria viață este mai puțin roz decât rozul altei vieți?
Nu e treaba noastră să schimbăm oamenii, oamenii nu se schimbă, eventual se transformă puțin și numai dacă vor ei. De ce cerem ceva ce nu putem oferi? De ce judecăm alte vieți în loc s-o trăim pe a noastră? Suntem foarte buni în sfaturi date altora. Copii mari care credem că jucăriile altora sunt mai colorate pentru unicul motiv că sunt ale altora și nu ale noastre.
Și dacă doi oameni sunt împreună și se încăpățânează să rămână împreună, e pentru că el e adevărat și ea este puternică? Care este secretul unei iubiri?
Diferența de vârstă? Am văzut cupluri cu diferențe de vârstă de la 0 la 30 de ani întrea ea și el sau între el și ea. Nu există un standard dar sunt suficiente presiuni sociale și glume deși nimeni nu are nici o vină că s-a născut când s-a născut, nu l-a întrebat nimeni dacă îi convine perioada.
Compatibilitatea între caractere? Extremele se atrag iar asemănările sunt un fel de liant. Dacă două caractere unice au găsit modalitatea de a se aduna și împărți astfel încât rezultatul să nu dea cu virgulă și merg înainte atunci e perfect, sunt compatibile.
Educația? Orice femeie oricât de deșteaptă ar fi, când se îndrăgostește e la fel de proastă ca un bărbat, doctor în științe care scapă creta, pixul sau mobilul din mână atunci când o vede pe ea sprijinită în mop.
Statutul social? La telenovele n-am timp să mă uit și nici nu-mi fac dar am citit despre regi care au dat o coroană pe o iubire și despre regine care au înțeles că un palat gol, oricât de aurit ar fi, nu are nici un farmec dacă nu ai cui să-i faci clătite duminică dimineață.
Locul de muncă? Doi oameni orientați spre partea tehnică vor avea dulapuri perfect echilibrate și prize cu împământare, doi artiști vor avea pereți pictați în curcubee și fără dulapuri iar un cuplu tehnico-artistic va avea prize cu împământare montate pe pereți pictați în culorile curcubeului.
Copiii? Dacă-i ai îți ocupă tot timpul, dacă nu, ai suficient de mult timp să-i faci și opțiunile sunt foarte variate despre cum, când și unde.
Sexul? Se face nu se povestește sau nu se face, se povestește și se visează cum ar fi dacă ar fi.
Ratele la bancă? Sunt iubiri care au rate la bancă și iubiri care au banca, nu pot fi toate iubirile la fel.
Respectul? În weekend toți ne respectăm, fiecare după posibilități iar când începe săptămâna de lucru atât ne mai agităm de se agită și respectul cu tot cu noi.
Vacanțele în doi? Sunt iubiri care nu au nevoie de vacanțe pentru că sunt tot timpul doi și iubiri care nu reușesc să fie doi nici măcar în vacanță dar încearcă începuturi, un fel de virgule după un mare punct.
Prietenii comuni? Când iubești un om îl iubești cu tot cu familie pentru că omul ăla nu s-a născut dintr-o stea căzătoare. Prietenii lui, în schimb, îi poți accepta ca pe proprii tăi prieteni sau îi poți lăsa numai lui, un act de caritate pentru liniștea ta sufletească.
Renunțările? Dacă doi oameni renunță pe rând la părți din viața proprie pentru a avea o viață în doi, amândoi au de câștigat, dacă renunță doar unul, își completează renunțările cu fericirea celuilalt, important e să fie bine pentru amândoi.
Până aici nici un secret. Doi oameni care s-au iubit nu încetează brusc să se mai iubească, iubirile mor treptat, sufocate de cuvinte care nu ar fi trebuit spuse sau de cuvinte care ar fi trebuit spuse dar nu s-au spus, de fapte care nu ar fi trebuit făcute sau de fapte care ar fi trebuit făcute dar n-au fost făcute când ar fi trebuit.
Secretul unei iubiri este să-l cunoști atât de bine pe celălalt încât să știi când să taci, să știi când să faci, să știi când să vorbești și să știi când să nu faci. Să-ți pese și să te chinui să-ți aduci aminte că-ți pasă. Ar trebui schimbat banalul “te iubesc” în “te iubesc mai mult decât pe mine”. Și dacă pe mine mă pun pe primul loc la mine-n suflet și tu gândești exact ca mine, hai să ne așezăm iubirea peste noi și să avem grijă de ea să rămână acolo. Amândoi.
Mi-ar plăcea să transform lumea în cuvinte pentru că toţi trăim în aceeaşi lume, dar fiecare dintre noi o înţelege altfel. Suntem egali dar diferiţi: eu sunt o mică parte din tine, exact aşa cum tu eşti o mică parte din mine. Eu nu pot exista fără tine şi tu nu poţi trăi fără mine.
