Înţelegerea actului sexual

“Absenţa educaţiei pe plan sexual îi determină pe tineri să pornească la drum cu idei greşite despre actul sexual, idei pe care apoi le poartă în minte toată viaţa.

Astfel, tot ce este legat de sex devine un fel de obsesie. Tinerii, fără acel minim bagaj de cunoştinţe corecte despre sex, odată cu instalarea pubertăţii, sunt măcinaţi de dorinţa de a descoperi “misterul” actului sexual. Pentru că în capul lor totul este augmentat, din cauză că părinţii lor adoptă strategia tăcerii când vine vorba de sex, mulţi sunt decepţionaţi după prima experienţă sexuală.” ( Pop, A. 1998)

Sexul şi sexualitatea înţelese greşit pot genera două reacţii: fie să evite actul sexual şi/sau să-l privească sceptic, ca o chestie ciudată din care adolescentul nu înţelege mare lucru, dar căruia nu i se poate împotrivi; fie îl va goli de orice semnificaţie şi va începe să scrijelească “răbojul” pentru a putea ţine evidenţa cuceririlor sexuale care să-l ajute să-şi menţină aureola de “bărbat” în faţă celorlalţi “bărbaţi” din gaşcă.

“Chiar dacă plăcerea simţită după primul contact este altceva decât cea aşteptată, experienţele sexuale sunt pentru tineri, în cercul lor de prieteni, un subiect de bravaj, de demonstrare a bărbăţiei, iar tinerele continuă să accepte acuplarea convinse că numai astfel pot fi iubite.

Adesea, acest mod de a gândi despre dragoste nu se schimbă nici la maturitate.

Bărbaţii fac eforturi de a dovedi sau de a-şi dovedi că sunt virili, iar femeile, indiferent de simţăminte, vor să fie considerate sexy şi“bune la pat” din dorinţa de a-şi păstra partenerul.

În contextul acestor ambiţii, instinctul de autoapărare este mult diminuat.

Cei doi, în cele mai dese cazuri, uită să-şi ia vreo măsură de protecţie pentru evitarea contactării unor boli, iar femeile să se protejeze împotriva unor eventuale sarcini.” (Antoaneta Pop, 1998)

Un alt mod de gândire nu include afectivul (iubirea), motiv pentru care nu se face diferenţa între “a face sex” şi “a face dragoste”. Când este vorba despre sex, între parteneri nu există comunicare şi afecte iar, după acuplare, ei devin iarăşi doi străini.

Acest contact sexual rămâne ca o altă experienţă în domeniu.

Când este vorba despre dragoste, iubirea este cea care pretinde să fie completată de actul sexual.

Iubirea este un complex afectiv care face că relaţia dintre parteneri să nu se rezume doar la o simplă experienţă, iar orgasmul să fie împărtăşit, pentru că orgasmul nu este numai fizic, ci şi psihic.

Autoarea mai sus menţionată afirmă în continuare că „eşecurile actului sexual sunt mai frecvente atunci când se face numai sex. Adesea, frigiditatea şi impotenţa se tratează prin acuplarea cu un partener pentru care există şi alte simţăminte decât acea dorinţa de posesiune, adică cu o persoană cu care vrei să împărtăşeşti toate trăirile cotidiene.”

Cele mai multe persoane care fac doar sex vor acuza această frază ca fiind lipsită de adevăr. Aici nu vorbim despre aşa numiţii bărbaţi afemeiati, pentru că ei se manifestă asemănător drogaţilor.

Ei trebuie să îşi ia drogul, altfel nu pot merge mai departe, să se concentreze spre alte activităţi.

De aceea, bărbatul-afemeiat nici nu poate fi acuzat că a trădat sau înşelat pe cineva.

Când iubirea cere contactul sexual, atunci acel contact sexual nu mai este o obsesie, ci un act normal care nu se “întâmplă”, ci se petrece firesc, fiind un alt mod de comunicare între parteneri.

Dacă planul afectiv lipseşte sau este prea puţin dezvoltat la bărbat, acest fapt duce la lipsa preludiului din cadrul actului sexual.

Lipsa preludiului va da peste cap întregul sistem sexual întrucât, fără acest preludiu, organismul nu se poate pregăti corect din punct de vedere fiziologic pentru ceea ce urmează să se desfăşoare.

El nu se pregăteşte pentru buna funcţionare a testiculelor pentru ca astfel procesul să fie întreg şi „cantitatea de spermă să fie pregătită în totalitate”.

Dacă etapa de preludiu se scurtează sau se sare peste ea, treptat se poate ajunge la impotenţă, pentru că se deteriorează procesul de funcţionare al testiculelor.

Pentru că este necesar şi vital că această cantitatea de spermă să se poată reface. Preludiul conferă cantitatea suficientă de spermă pentru ca actul sexual să se poată consuma corect în totalitate.

Forţarea duce la deteriorarea bunei funcţionări a aparatului genital şi ajunge ca bărbatul să ejaculeze, dar să nu mai simtă nici un fel de satisfacţie.

Mai târziu, acest blocaj duce la impotenţă.

Ca să înţelegem mai bine importanța preludiului, luăm că exemplu funcţionarea unui autoturism.

Înainte de a porni la drum, motorul se încălzeşte în prima fază, abia apoi punem maşina în mişcare.

Dacă nu aşteptăm ca motorul să se încălzească şi pornim la drum cu maşina, la x porniri bruşte de acest gen „ la rece”, se va constata la un moment dat deteriorarea motorului.

O anumită categorie de bărbaţi prezintă o excitaţie foarte puternică (se excită rapid) şi ca urmare cred că pot să întreţină relaţii sexuale cu foarte multe femei diferite.

În acest fapt consistă iluzia, deoarece aceştia nu trebuie să se ia după cantitatea de excitare pe care o simt, pentru că ei, de fapt, nu deţin cantitatea necesară de spermă pentru a întreţine atâtea acte sexuale ca ele să fie întregi/complete şi finalizate.

Faptul că se excită rapid, conferă acestui bărbat senzaţia că ar putea să întreţină actul sexual, dar este o iluzie.

În timp, va constata că nu mai poate întreţine nici un raport sexual: poate fi excitat, dar nu mai are erecţie.

Cu alte cuvinte, toate acele sfaturi din bătrâni care îndemnau la cumpătare sexuală şi la împărtăşirea actului sexual cu cineva faţă de care să existe sentimente, nu erau vorbe aruncate la plesneală.

Ele erau necesare pentru ca acel bărbat să fie sănătos și să se poate acupla cât mai mult timp, dar să şi rămână sănătos din punct de vedere fizic şi psihic (actul sexual împlinit parţial duce la numeroase probleme; unii bărbaţi nu se mai simt bine având doar femeia în braţe, ei trebuie să privească înainte materiale de gen pornografic/sexy sau alte femei pe stradă ca să îşi facă în prealabil “pregătirea” pentru sex. Ei se transformă în timp în voyeuri).

De obicei, se credea că preludiul este o nevoie a femeii pentru că este mai emotivă, mai sensibilă şi are nevoie de existenţa planului afectiv.

În realitate, preludiul este necesar şi sănătos pentru amândoi. Dacă bărbatul înţelege că preludiul îi este necesar şi lui, acest lucru o va sprijini şi mulţumi pe ea, şi, în acelaşi timp, o va ajuta pe femeie ca în a doua etapă, cea a contactului sexual, pe care el o vede mai importantă pentru el, ea să fie activă, nu pasivă aşteptând ca el să finalizeze.

În acest mod, există o şansă că exemplele care se vehiculează uneori când ea întreabă „şi ce ai făcut azi?„ sau „mi-e foame, avem ceva prin frigider?”, să nu mai existe.

În tot acest ansamblu complex se pune problema participării bărbatului şi a femeii în cadrul actului sexual. Bărbatul participă la preludiu împreună cu femeia respectivă, cea pe care o iubeşte şi astfel o sprijină şi pe ea să participe la acest act până la capăt. Participarea va fi a amândurora de la un capăt la celălalt, total şi complet.

Pentru că, de obicei, bărbaţii considerau preludiul lipsit de sens, iar femeia era pasivă în partea a doua a actului sexual, fiecare făcea dragoste pe bucăţi: deşi erau împreună, erau singuri.

Ea se simţea afectiv bine în prima parte şi atingea orgasmul rapid, iar în momentul în care bărbatul începea şi el să se simtă bine fizic, ea se gândea la ce trebuie să cumpere, ce treburi mai are de făcut şi „când oare se termină totul că deja a durat prea mult”, situaţie absolut stânjenitoare pentru ambele părţi.

Dacă bărbatul înţelege să participe afectiv la preludiu în prima parte, atunci şi ea va putea să îşi prelungească participarea la actul respectiv de dragoste, până la capăt când va finaliza şi el.

Sursa: consultanta-psihologica.com

Dacă este luna MAI, fii un bărbat MAI bun!1 reader now

Dacă tot e luna MAI, fii un bărbat MAI bun pentru femeia cu care împarți patul, bucuriile, supărările și viața!

Fii MAI răbdător când se pregătește să ieșiți undeva, chiar dacă este greu – știu cum este să aștepți câteva zeci de minute să iasă din baie. Înțelege-o că se face frumoasă pentru ea, pentru tine, chiar dacă ție ți se pare că-i trăsnet și nemachiată – așa-s femeile, niciodată nu-s mulțumite!

Fii MAI atent cu ea! Nu te mai împiedica de fiecare obstacol ce-ți iese în cale, căci, la un moment dat, s-ar putea să-i rupi sufletul sub greutatea faptelor tale. Deschide ochii și înțelege-i valoarea, apreciază-i faptele, recunoaște-i meritele – o femeie tratată cu atenție va fi mereu doar în preajma bărbatului ei și nu va căuta în altă parte ceea ce-i lipsește.

Fii MAI sincer! Dacă tot e luna lui MAI, fii și tu MAI responsabil și spune-i adevărul și numai adevărul – minciuna are picioare scurte și când te va prinde, te va arde … la suflet. Știu că ai și tu secretele tale și le poți păstra, dar când vine vorba de voi doi, de relația voastră, fii un bărbat care-și asumă faptele. Dă-i sinceritate și o vei primi înapoi!

Fii MAI creativ! În special, în pat. Mai schimbă ritmul, pozițiile, refuzurile de a coborî acolo unde-i place ei. Dă-i plăcere de trei ori MAI mare decât cea pe care i-ai oferit-o până acum. De ce? Pentru că, sunt aproape sigur, o merită. Stai liniștit, nu-ți va rămâne datoare – am observat că femeile oferă fără să pună în balanță astfel de lucruri.

Sărut-o MAI des, îmbrățișeaz-o MAI strâns, vorbește-i MAI frumos, ia-i flori și ciocolată măcar în MAI, pentru a fi un iubit MAI bun. Bărbate, hai să transformăm luna MAI în luna în care noi suntem MAI buni pentru femeile cărora le sclipesc ochii ori de câte ori ne văd!

Eva | Are bărbatul minte când te minte?

Are bărbatul minte când te minte?

Evident că n-are. Cel puțin, nu una care să îl ajute să scoată bazaconia la capăt și să scape basma curată. Spre deosebire de femei, care sunt mai șirete din fire și mai puțin citibile, bărbații nu acordă importanță modului în care este născocită minciuna. Și la ce inepție este, o mai și uită – căci se cunoaște că minciuna-i scurtă-n picioare și, probabil, nici nu se întipărește bine în memorie. Dacă-l întrebi a doua oară același lucru, de cele mai multe ori, cu greu va reuși să lege o propoziție de la cap la coadă fără să se bâlbâie.

Și n-are nici demnitate, nemernicul! A pierdut-o când a ales cu celălalt cap (da,da, ăla din pantaloni) și-a uitat să spună că-l la o altă femeie. Nu că ar fi un lucru rău, însă atunci când există o femeie care îl așteaptă acasă, iar el este prin lenjeria alteia, nu prea se cade. Dacă ești bărbat, asumă-ți faptul că te mănâncă (la capul cu care ai ales), spune-i că nu-ți mai place cum te scarpină și, abia atunci, poți spune atunci că ai avut-o la suflet și că ți-a păsat câtuși de puțin.

Demnitatea asta ai pierdut-o însă la prima minciună. Gândește-te cât de simplu ar fi fost să spui adevărul, să spui ce ți-a lipsit și să pleci la scărpinatul ouălelor cu altă mână decât a femeii de-acasă. Odată ce realizezi că s-a terminat, pleci împăcat, fără mustrări de conștiință și fără să fi acuzat că ai fost un mic purcel. Amintește-și că minciuna nu te face mai bărbat și nici nu te scapă de responsabilități, ci doar le mai amână puțin.

Și n-are nici suflet! Pe acesta l-a pierdut când a născocit a doua minciună, aia despre cât de bine s-a simțit cu băieții la bere, că nu-i mai văzuse demult. Odată scărpinat de alta, nu-mi pot imagina, femeie fiind, cum te duci tu frumos acasă la „fraiera” care te așteaptă în fața laptopului, îi mărturisești că ți-a fost dor ca să pară că nu s-a întâmplat nimic și, ca bonus, îi mai spui și c-o iubești.

Mitomania e boală grea, iar când vei dori să scapi de ea, o să te rogi să te mai creadă cineva. Chiar de zici tu că-i albă și albă este, tot nu te va mai crede cineva.

Minciuna nu aduce nimic bun. În loc să eviți să rănești pe cineva, nu faci decât să te îngropi în minciuni, să lovești mai mult și să ajungi în situația în care nu mai ai habar încotro să o apuci.

Freud avea dreptate

Sofocle. Freud. Chiar și Jim Morrison știa acest lucru.

Întâlnești o femeie și cu tine ea se simte ca acasă. Și viceversa. Niciunul dintre voi însă nu aveţi vreun plan pentru un angajament pe termen lung,  vreţi doar ceva ocazional. Feromonii voştri se potrivesc. Felul în care ea vorbește îți place. Limbajul corpului ei te incită. Și viceversa.

„Simt într-adevăr o legătură cu tine.”

….apoi vă treziți brusc în mijlocul nopţii, goi, agățându-vă unul de celălalt, transpirați, mototolind firesc așternuturi mătăsoase în lumina lunii pline de vară târzie.

Zilele trec. O aduci la locul de muncă, dar nu prea ştii cum s-o prezinţi încă. Este prietena ta, desigur. Ai și întrebat-o oficial în noaptea aceea, când erați transpiraţi și interconectaţi. „Evident că da”, ți-a răspuns..”sunt iubita ta, firește”. Vorbiţi apoi amândoi despre faptul că nu ştii cum s-o prezinţi celorlalți, deși in speță tu de fapt nu știi să ți-o prezinți ție😀…mai povestiți amuzați despre modul în care amândoi ați jucat dur la început..și tot așa mai departe.

De Anul Nou, la ora 12, te întreabă cu emoție: „ îmi spui?”…și amândoi răspuneţi într-un glas: te iubesc! Vă sărutaţi şi râdeţi copios, vă-mbrățișați cu dragoste multă în priviri, zâmbită timpuriu.

Mai târziu începi să remarci cât de mult seamănă cu mama ta. Este cam de aceeași înălțime. Ten închis la culoare și păr castaniu. Același temperament mocnit. Îţi face zile fripte la fel câteodată, în special atunci când roşeşti că ai făcut o glumă nesărată. „Te-ai înroşit. Oh, ești așa de drăguț, iubitul meu frumos”.

În altă ordine de idei, sânii moi ai mamei tale te-au alăptat și te-au dezmierdat cu iubire în copilărie. Ca adult, indiferent de sex sau de orientare, vei considera ideea unui sân la fel de caldă și liniștitoare.
..imaginează-ți că ești încă un copil, legănat şi dezmierdat. E aşa de bine, nu?? Simți că eşti iubit. Unii oameni iau ecstasy pentru a simți această iubire necondiționată.
…ori mai degrabă pentru a o preface, căci știm cu toții că-i doar o iluzie…😅😅

Copil fiind dormitai oboseala pe genunchii mamei tale diminețile înainte de a pleca la școală. Ea stătea în scaunul ei confortabil în camera din față, pară și vezi cafeaua aburindă ce îi era așezată pe masa de lemn de lângă ea.
Astăzi pui capul în poala iubitei tale atunci când esti obosit, atunci când te uiți cu ochii abia întredeschiși la televizor. Ea te mângâie prin păr, iar tu te simți în siguranță.
Precum în copilărie când petreceai oboseala cu mama ta.

Lucrul amuzant este, că la fel ca mama ta și ea, prietena, îţi poate crea ceva probleme în timp. Mai ales dacă locuiţi împreună. Trebuie să înveți să ceri permisiunea iubitei tale, spre exemplu, dacă vrei să vină prietenii pe la tine în vizită la un meci și-o bere, trebuie să-i spui ei în primum rând cum ţi-ai organizat timpul pentru weekend-ul ce vine, ori pe unde eşti seara dupa job.

Lipsa de comunicare se transformă altfel în certuri.

.uneori chiar dacă faci sau spui lucruri care ţie-ţi par în regulă, pe fondul lipsei de comunicare, vei fi  pedepsit. Uneori simți că femeia vrea să te domesticească.

..și ai dreptate, da, ea chiar vrea acest lucru. Însă reține! scopul ei este unul nobil: fericirea vostră împreună.

Nu există niciun fel de dorință în dragostea maternă, așa cum există în relațiile adulților, aici se face marea diferență.

În relația de cuplu există doar giugiuleala. Grija. Protecţia. Vrei să o protejezi. Să fii acolo pentru ea. Să o faci să râdă. Iar scopul nespus al celor mai multe relații este compania pe tot parcursul vieții și familia. Fericirea. Împlinirea.

Și da, trebuie să înțelegi cum că femeia îți va fi importantă tot timpul vieții tale.
…în copilările cine te-a ajutat când erai bolnav? Cine te-a ascultat când erai trist? Cine ţi-a lăudat succesul? Cine a râs şi s-a bucurat de viaţă împreună cu tine?
Mama ta.
Acum ești adult.
…cine se îngrijorează atunci când mergi la o plimbare cu bicicleta după lăsarea întunericului? Cine are grijă de tine când ești bolnav? Cine vrea ce e mai bun pentru tine şi te ia la întrebări?
Prietena ta. Soţia ta. Partenera ta.

Femeile sunt creaturi dihotomice.
Ah!..iar fără ele viața ți-e pustiu!Hahahah..

Aseară, printre altele, chiar m-a întrebat fi’meu cum l-am cunoscut pe tatăl lui.
..cel mai mișto bărbat pe care l-am întâlnit în viața mea, asta printr-o paranteză aducând eu acum vorba.

„La o petrecere”, i-am răspuns zămbind blajin cu imaginea soțului meu serios și blând în fața gândului.

Și..uite-așa am ajuns în dormitor.

….asta firește că n-am adăugat.Șșștt!😅😅

 

Zi cu soare, dragii mei!

Dacă ne potrivim, de ce ne împotrivim?

Știi ce-i frumos la noi? Că mâinile noastre se potrivesc una-ntr-alta de parcă ar fi un joc de puzzle, că privirile se-nțeleg fără ca gurile să vorbească, că umplem spațiul gol din pat. Dar cu toate acestea, am senzația că sufletele ni se împotrivesc.

Nu-nțeleg de unde teama ta de a iubi. De ce îți lași sufletul să vină doar până la ușa mea și nu-i permiți să intre și să se facă comod? Nu i-aș face nimic, l-aș servi cu o cafea și aș discuta cu el. Așa, ca-ntre două suflete ce se agrează. Și, apoi, dacă vrea să rămână, am să-i port de grijă cât pot eu de bine. Sunt o gazdă bună, să știi.

Știu că ai avut bărbați care ți-au lăsat dezordine când au plecat. Eu îți las dezordine în bucătărie doar dacă mă lași să-ți gătesc. Nimic mai mult. Nu pot să-mi bat joc de femeia pe care am ales-o dintr-o mare de femei, de cea față de care nu îmi ascund temerile, defectele, lucrurile rele pe care ceilalți nu le cunosc.

Uită-te la noi! Nu-ți pare caraghioasă toată împotrivirea asta? E inutil să te ascunzi după degete când vine vorba de iubire, dar uiți că ochii-ți vorbesc de la sine de fiecare dată

Nu-ți fie teamă! Dacă sufletul vrea să se lase-n brațele mele, lasă-l și ai încredere. N-am să-l scap ca un tăntălău pe jos. Nu, nu-mi cere să-ți promit, pentru că urăsc să promit lucruri. Vreau să-ți arăt, iar pentru asta am nevoie de gramul minim de încredere și timp. Imperiile nu se construiesc într-o clipită. Nici iubirea.

Dacă ne potrivim, de ce împotrivim, draga mea? Doar pentru că ne este teamă că am putea da amândoi cu fundul de pământ, că sufletele noastre s-ar putea frânge la un moment dat? Nimic nu este veșnic. Dar dacă nu trăim acum ceea ce simțim, atunci când?

Un ultim lucru: iubirea nu doare, oamenii o fac să se simtă așa!

Ce le diferențiază pe femei? Bărbatul!1 reader now

IMG_0859

Desigur, printre alte lucruri cum ar fi chiloții, parfumul, gelul de duș, accesoriile, cariera, banii și amicii. Astea-s evidente și n-am ce spune despre ele. Sau nu vreau să spun. Dar, cu siguranță, ce le diferențiază pe femei este și bărbatul la brațul căruia pășesc în lume. Unele au noroc și întâlnesc un bărbat care le merită. Altele n-au și-ntâlnesc bărbați nepotriviți. Așa-i viața – îți mai dă, îți mai ia, important este să știi să ți-o faci favorabilă. Când vine vorba de a-ți face bărbatul favorabil (asemenea sorții), înseamnă ori să știi cum să-l meriți și să-l păstrezi, ori să-l lași să se ducă dracului și să închizi ușa-n urmă. Tu decizi ce vrei să faci!

Femeile se împart în două mari categorii: fericite și mai puțin fericite. Și aici, bărbatul care le este alături are un rol destul de important.

Unele femei au parte de bărbatul pe care și-l doresc, cel care le ridică deasupra celorlalte, cel ale cărui mâini sunt asemenea unor ziduri ce o protejează de toată răutatea lumii. Altele întâlnesc bărbați care le calcă-n picioare sufletul fără scrupule.

Bărbatul face diferența dintre nopți în care te udă și nopți în care uzi pernele, dintre nopți în care beți un vin bun și nopți în care te îmbeți dintr-un vin bun. De asemenea, face diferența dintre strălucire chiar și fără machiaj și lipsa frumuseții chiar și atunci când arăți fenomenal, dintre un suflet cald și o privire glacială.

Vezi tu, draga mea femeie – rareori, diferența dintre tine și cea de peste drum o face bărbatul alături de care adormi și te trezești, alături de care împarți binele și răul, alături de care zâmbești ori plângi. Banii se pot pierde, hainele se pot rupe, parfumul poate să-și piardă din tărie, însă un bărbat bun va rămâne la fel – cald, atent, respectuos, iubitor și mereu gata să te ajute.

Poate că dau prea multă importanță bărbatului în cazul acesta, dar nu te grăbi să mă critici. Gândește-te puțin și, poate, vei realiza că nu vorbesc tâmpenii!

Desigur, și la noi este la fel – voi, femeile, faceți diferența dintre mediocritate și realizare. Sufletească, căci despre suflet, despre liniște interioară, despre fericire ce nu poate fi verbalizată este tot articolul.

Femeia îți dă tot, dar și când îți ia … să te ferească Dumnezeu!1 reader now

Ea mi-a dat tot. Eu i-am dat cât au vrut mușchii mei, dar nu a fost suficient, pentru că, acum, îmi dau seama că i-am dat mult prea puțin pe lângă cât ar fi meritat femeia care mă iubea ca pe ochii din cap.

Mi-a dat liniște și un loc de refugiu când viața mea devenea de nesuportat. Eu, când a fost cazul, i-am dat cu flit, acuzând-o că se plânge din orice. Mi-a dat căldură și în cele mai friguroase zile ale iernii. Eu i-am dat doar căciulă, fular și mânuși – nu era suficient, căci trebuia să-i încălzesc și sufletul. Mi-a dat înțelegere când cedam nervos. De cele mai multe ori, eu eram motivul cedărilor ei nervoase.

Eram prea imatur să înțeleg ce am în față. M-am maturizat abia când a plecat, când mi-a luat tot. Când a plecat mi-a luat până și ultima speranță că aș putea să mă revanșez.

Ei bine, după o astfel de experiență, am învățat că femeia care-ți dă totul, îți ia totul atunci când pleacă. Și să te ferească Dumnezeu să fii într-o astfel de situație, când totul în jurul tău e doar gol și amintiri cu ea. Când realizezi prea târziu ce ai scăpat printre degete, ca un prost. Când vrei să te descarci, să te încălzești, să te liniștești și nu mai ai nimic. Da, femei sunt multe, dar, până la cea alături de care vei cunoaște din nou toate ce le aveai, e drum lung.

Femeia care te-a iubit ca pe ochii ei din cap pleacă de tot, căci i s-au terminat motivele pentru care să mai rămână. Plecarea unei astfel de femei este cea mai sigură dintre toate. Pentru ea, nu mai există cale de întoarcere, ci doar un drum înainte, la capătul căruia, speră să-și găsească fericirea.

Comentarii răutăcioase și realități frumoase ce apar în viața unei femei cu un partener mai tânăr

Incontestabil, o relație dintre o femeie cu un partener mult mai tânăr va ridica suficiente sprâncene, fie încruntate în priviri dezaprobatoare, fie însoțite de zâmbete admirative. De la comentarii legate de imaturitate, până la admirație pentru emancipare, până la urmă, în favoarea cui se află această diferență de vârstă?

1.     E o superficială! – puțini demonstrează capacitatea de a înțelege că maturitatea spirituală nu vine la pachet cu cea biologică și date fiind surprizele de profunzime a gândirii pe care le poate oferi tinerețea, un bărbat ce stă alături de o femeie mai în vârstă decât nu trădează pentru partenerea sa vreo lipsă a complexității intelectuale.

2.     Relația e bazata pe sex! – Sigur e vreo nimfomană, fiindcă nu ar avea ce să facă altceva cu un puști, nu?

3.     Și-a cumpărat păpușel! – Cu un partener mai tânăr, vocile de jur brucs devin curioase asupra statutului social și material al doamnei, iar dacă alături are un bărbat ce se poate mândri la rândul său cu o carieră, sigur a primit-o de la ea.

4.     O să se vadă rău! – Desigur, o femeie cu un partener mai tânăr va fi avertizată de absolut toată lumea că maturitatea va veni pentru ea în haine mai urâte decât pentru el, de parcă genetica și grija pentru propria persoană n-ar avea un cuvânt mai greu de spus!

5.     Sigur o s-o lase pentru una mai tânără! – teama cu care o femeie se confruntă indiferent de vârstă, doar că de la Diane de Poitiers încoace, au tot fost iubiri eterne dăruite de parteneri mai tineri.

Și acum părțile frumoase:

6.     Dacă partenerii de vârste apropiate cresc împreună, cunoscând viața dintr-o singură perspectivă, în acest caz cuplul oferă și o fascinantă călătorie în două planuri: el devenind familiarizat cu spiritul unor ani pe care nu a putut să-i savureze la intensitatea cerută iar ea rămânând permanent ancorată în pulsul prezentului.

7.     Redescoperă entuziasmul, învățând din nou curajul de a îndrăzni o nebunie. Dacă stabilitatea are ca revers prudența, făcându-ne mai temători, anii în care ne formăm profesional încă permit un risc și așadar, victorii pe care poate nici nu le-am fi bănuit.

8.     O mai mare libertate de expresie lângă un partener maleabil, care nu a apucat încă să-și formeze tabieturi din care mai apoi să se acumuleze frustrări.

9.     În comunicarea de cuplu, își poate da seama exact momentele în care să lase de la ea, fiindcă nu trebuie să dea importanță teribilismului sau vreunei copilării în care și ea la rândul ei s-a aruncat.

10.  Nu va cădea în capcana catastrofelor din lucruri mărunte, fiindcă un partener mai tânăr e mult mai probabil să râdă la o ceașcă de cafea vărsată, spunând că orice are o rezolvare.

Ce să nu spunem noilor parteneri?1 reader now

 

Sinceritatea este fundația pe care se clădește o relație sănătoasă, însă ea trebuie proiectată asupra legăturii pe care o construim cu cel de alături și nu axată pe experiențe ce poate nu ne mai definesc ca persoane și care nu ar trebui să ne influențeze sub nicio formă frumusețea unui posibil viitor. Cum fiecare zi ne transformă în total alți oameni, anumite aspecte trebuie să rămână în intimitatea trăirilor și amintirilor noastre.

  • Necesitatea mărturisirilor despre relațiile anterioare rămâne discutabilă, însă un lucru cert este că orice apreciere sau nostalgie pentru experiența unei iubiri din trecut, profunzimea sentimentelor sau sprijinul acordat inhibă un nou început, creând nesiguranțe și frustrări legate de gândul de a nu fi la nivelul foștilor parteneri.
  • Fie că o facem pentru a primi o aprobare sau simpatie pentru buna noastră credință, dacă ne aruncăm în confidențe legate de sacrificiile sau chiar și micile gesturi la care ne-am aruncat în relațiile anterioare ajunge într-un final să insuflăm actualilor parteneri ideea că nu sunt suficient de buni să merite osteneala dacă nu ne autodepășim în romantism față de ei. Cadouri, declarații sau străbătut șapte mări și șapte țări în numele iubirii? Gata, fuse și se duse, tocmai în numele iubirii we have the right to remain silent!
  • Chiar și în deplină sinceritate, numărul de parteneri va întâlni suficiente interpretări în defavoarea noastră, de la convingerea unei exagerări, pâna la dezvoltarea a n ipoteze legate de profilul psihologic, așteptări sau scară de valori. Vorba aceea din bătrâni care ne spune că a gentleman never tells se potrivește indiferent de gen!
  • Fie că mergem la bluf sau chiar suntem sinceri, având în vedere câți joacă această strategie, a etala ostentativ cât suntem de curtați fie ne cam ia din credibilitate părând ori mincinoși, ori infatuați, fie va induce partenerului gelozii nejustificate ce pot ușor să avanseze.
  • Amintind intensitatea orgasmelor atinse riscăm mai degrabă să descurajăm orice efort al partenerului, decât să inspirăm o implicare mai profundă.

Ești binele ce-mi face rău

Nici nu știu dacă tu ești binele ce-mi face rău sau răul ce-mi face bine. Recunosc, cu tine, mi-e greu. Fără tine, imposibil. Uneori, oamenii îi urmează sfatul lui Bukowski – găsesc ceva ce iubesc și-i lasă să-i ucidă. Am încercat, în repetate rânduri, să plec și niciodată nu am reușit să trec pragul ușii de la intrare. Pur și simplu, ajuns față-n față cu ușa aia nenorocită, sufletul mi se făcea greu ca plumbul și-mi cădea-n picioare. Și uite așa rămâneam de fiecare dată când voiam să plec.

În mine, are loc o luptă. Între minte și suflet, între argumente și contraargumente , între iubire și dorința de eliberare. Nu toți oamenii se iubesc așa cum își imaginau cândva că o vor face – se chinuie iubindu-se și iubesc chinuindu-se. Trec, aproape zilnic, de la agonie la extaz și invers. În fiecare zi își promit că de data asta își vor respecta principiile, pentru ca, în final, să le încalce.

Sunt conștient că dintr-o asemenea situație nu poți ieși decât șifonat la suflet. Fie că-l scapi pe jos și ți-l calcă celălalt în picioare, fie că ți-l mototolești tu. Om trăi ș-om vedea cum va fi scris finalul.

Câți dintre noi n-am trăit lângă un om pe care-l iubeam îndeajuns de mult încât să nu-i dăm drumul, deși eram conștienți că nu ne face bine? Probabil, mulți au trăit sentimentul ăsta. Vezi tu, sufletului nu ai ce-i face dacă i se pune pata pe-o anumită persoană. Oricât ai încerca să-l convingi, să-i acoperi ochii, tot ca el face. Oare omul poartă sufletul sau sufletul poartă omul? Dacă ai un răspuns, îl aștept cu nerăbdare.

În viață, vom întâlni și oameni care am fi preferat să rămână simpli necunoscuți, de genul fata din stație de la Unirii ori băiatul din față de la H&M. Însă, ceva ne îndeamnă să-i cunoaștem, să-i invităm la noi în suflet, nefiind siguri că vor intra frumos, descălțându-se de orice ne-ar putea murdări sufletul. Nu-i nimic! Orice întâmplare, indiferent de felul finalului –fericit sau nu – înseamnă experiență ce-ți va folosi mai târziu.

Nu-ți fie frică să iubești! Să-ți fie teamă de ziua în care nu vei mai putea simți nimic!