Ce le diferențiază pe femei? Bărbatul!1 reader now

IMG_0859

Desigur, printre alte lucruri cum ar fi chiloții, parfumul, gelul de duș, accesoriile, cariera, banii și amicii. Astea-s evidente și n-am ce spune despre ele. Sau nu vreau să spun. Dar, cu siguranță, ce le diferențiază pe femei este și bărbatul la brațul căruia pășesc în lume. Unele au noroc și întâlnesc un bărbat care le merită. Altele n-au și-ntâlnesc bărbați nepotriviți. Așa-i viața – îți mai dă, îți mai ia, important este să știi să ți-o faci favorabilă. Când vine vorba de a-ți face bărbatul favorabil (asemenea sorții), înseamnă ori să știi cum să-l meriți și să-l păstrezi, ori să-l lași să se ducă dracului și să închizi ușa-n urmă. Tu decizi ce vrei să faci!

Femeile se împart în două mari categorii: fericite și mai puțin fericite. Și aici, bărbatul care le este alături are un rol destul de important.

Unele femei au parte de bărbatul pe care și-l doresc, cel care le ridică deasupra celorlalte, cel ale cărui mâini sunt asemenea unor ziduri ce o protejează de toată răutatea lumii. Altele întâlnesc bărbați care le calcă-n picioare sufletul fără scrupule.

Bărbatul face diferența dintre nopți în care te udă și nopți în care uzi pernele, dintre nopți în care beți un vin bun și nopți în care te îmbeți dintr-un vin bun. De asemenea, face diferența dintre strălucire chiar și fără machiaj și lipsa frumuseții chiar și atunci când arăți fenomenal, dintre un suflet cald și o privire glacială.

Citește și...  Cât contează inteligența într-o relație?

Vezi tu, draga mea femeie – rareori, diferența dintre tine și cea de peste drum o face bărbatul alături de care adormi și te trezești, alături de care împarți binele și răul, alături de care zâmbești ori plângi. Banii se pot pierde, hainele se pot rupe, parfumul poate să-și piardă din tărie, însă un bărbat bun va rămâne la fel – cald, atent, respectuos, iubitor și mereu gata să te ajute.

Poate că dau prea multă importanță bărbatului în cazul acesta, dar nu te grăbi să mă critici. Gândește-te puțin și, poate, vei realiza că nu vorbesc tâmpenii!

Desigur, și la noi este la fel – voi, femeile, faceți diferența dintre mediocritate și realizare. Sufletească, căci despre suflet, despre liniște interioară, despre fericire ce nu poate fi verbalizată este tot articolul.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Publicat de

Bogdan Marcu

Scriu cum scriu, s-ar putea să nu-ţi placă, să te simţi puţin incomod. Nu-i nimic, o s-ajungi să mă suporţi aşa nenorocit cum sunt!