E atât de liniște..

e atât de linişte între noi,
e o linişte divină şi albastră,
a plecat pământul şi abisul, poate
am plecat şi noi, am plecat departe.
e atât de zgomot în sufletele noastre,
e atât de mare dorinţa de‑a trăi!
e atât de tumult, că te doare!
e atât de dor, ştii.
e atâta linişte, şi‑aud cum roua plânge,
e atâta linişte‑n priviri,
e atât de linişte şi‑mi cântă
duiosul suflet, trist îl ştiu.
e atât de liniște‑n viscere
e atâta dor în vremelnicia ce ţi‑o port
e atât de timp şi îmi cere
năframa timpului, să port
e atâta linişte între noi
e o linişte divină şi cerută
a plecat pământul de sub noi
am rămas să te sărut, o clipă…

trăieşte iubind,

singura stare morală cu valoare în timp este dragostea.
sunt o toamnă care ştie a iubi şi o face bine. pentru că singurul mod de a
rămâne pe verticală este iubirea.
sunt fiinţe care o rostesc la marginea gândului şi cred că‑şi bat joc.
sunt fiinţe care o simt, dar tac şi cred că nu fac bine.
sunt fiinţe care o ascund şi aşa trăiesc într‑o plenitudine de orgasme ascunse.
singura modalitate de a sta pe verticală şi în faţa morţii este tot iubirea.
dacă ştii să primeşti eşti o toamnă, dacă nici atâta litră nu ai, înseamnă
că esenţa firii a plecat pe marginea vieţii şi atunci unica modalitate de a
rămâne la verticală a pierit odată cu tine.
iubeşte, nu ai decât o singură modalitate, modalitatea de a rămâne în viaţă
iubind.
dacă o fărâmă din viermele trăit în mintea‑mi lucidă şi perversă a uitat
imoralitatea orgasmului trăit, atunci nu am decât o scursură a gândurilor.
trăieşte iubind.

Dacă mă iubeşti îmi dai parola ta de Fb

“Vindecarea geloziei începe când vom vedea ce este ea defapt. O nemulțumire legată de propria persoană.” – Joan Didion

La fel e și cu gelozia.

Iubirea curată, necondiţionată nu vine fără gelozie ci înseamnă asumarea şi gestionarea geloziei.

Nu cred că se poate vorbi despre lipsa de gelozie decât dacă eşti o persoană ce nu simte nimic.

Gelozia este specifică şi este cu atât mai puternică şi mai sălbatică, mai violentă în acţiune, vorbă şi gând cu cât omul este mai aproape de starea lui primară de animal.

Cu cât omul este mai evoluat, cu atât el GESTIONEAZĂ gelozia mai bine.

Când spun gestionează, mă refer la faptul că gelozia există la noi toţi, doar că oamenii evoluaţi au grijă să nu rănească pe nimeni din cauza geloziei lor.

Să nu rănească fizic, emoţional şi spiritual.

Când am postat titlul din acest capitol pe facebook, prima mea reacţie a fost “Oau, câtă ipocrizie!”.

Plin de oameni care spuneau, citez:

“Gelozia e o trăire aflată pe treptele inferioare ale dezvoltării de sine, asemenea persoane nu merită să le ai prin preajmă, că nu ai ce învăţa de la ele, servesc doar ca exemplu negativ”

„Pentru că ei, oamenii, nu cunosc iubirea! Pentru că ei, oamenii, nu ştiu că iubirea desăvârşită înseamnă intimitate + pasiune + angajament. Pentru că ei, oamenii, nu ştiu că a iubi cu adevărat pe celălalt înseamnă a-l elibera de aşteptările tale. ”

„Ce ne mai place să vorbim despre perfecţiune fiind conştienţi de mediocritatea noastră…”

Oamenii evoluaţi spiritual nu se aruncă înainte trâmbiţând iubirea perfectă lipsită de orice emoţie negativă pentru că a fi om înseamnă să trăieşti şi emoţii negative.

Să pretinzi că eşti perfect şi imun la trăiri absolut umane este nesimţire, nu evoluţie.

De obicei, oamenii care se laudă că nu sunt geloşi au următoarele caracteristici:

– se masturbează, nu au relaţii şi în acel moment nu simt gelozie

– mint

– sunt într-o relaţie în care ÎN ACEL MOMENT totul este frumos şi într-adevăr nu există motive de gelozie.

Totuşi, eu vreau să subliniez că există momente într-o relaţie care îţi vor declanşa gelozia.

Ce faci în acele momente? Nu mă interesează ce faci ci cum te comporţi când totul este bine, pentru că atunci toţi ştim să fim politicoşi, civilizaţi şi evoluaţi.

Mă interesează ce faci şi cum te comporţi când iese la suprafaţă animalul din tine.

Gelozia este o trăire naturală pe care toţi am avut-o, o avem şi o vom avea oricât de spirituali şi evoluaţi vrem să fim.

La bărbaţi, gelozia este un macanism de protecţie pentru a nu fi nevoiţi să crească un copil ce nu este al lor. De aceea studiile arată că bărbaţii sunt foarte deranjaţi de imaginea partenerei care face sex cu alt bărbat.

Femeile sunt geloase pe dovezile de afecţiune arătate de partener altei femei, deci femeia încearcă să protejeze resursele economice şi afective pentru a nu fi împrăştiate de bărbat în alte părţi.

Bărbaţii aleargă să îşi împrăştie genele şi e de înţeles mecanismul geloziei. Să creşti un copil ce nu este biologic al tău înseamnă că ţi-ai ratat scopul ca şi individ al speciei, acela de supravieţuire şi înmulţire.

Femeile au nevoie de protecţie şi resurse pentru a creşte copii şi de aceea e de înţeles şi la ele mecanismul geloziei. Nu vrei ca bărbatul care te-a lăsat însărcinată să facă copii şi cu alte femei pentru că apoi trebuie să te lupţi pentru resursele ce le vei avea tu şi copilul sau copii tăi. Mai bine te lupţi inaint ca el să o comită.

Evident, aceste mecanisme sunt vechi de sute de mii sau chiar milioane de ani. La fel cum este emoţia ruşinii, a fricii sau alte emoţii foarte vechi însă foarte vii azi.

Ascunderea rahatului sub covor nu face decât să împută toată casa.

Dacă crezi că nu eşti gelos înseamnă că nu te cunoşti suficient de bine. E ca şi când ai spune că ţie nu ţi-e foame sau sete pentru că eşti prea evoluat pentru asta.

Acum întrebarea e: ce e important, să nu simţim gelozia deloc sau să o gestionăm bine şi să nu stricăm relaţiile?

Din cauza idealiştilor care predică iubirea necondiţionată dar sunt în stare să bage cuţitul în partenerul infidel avem problemele acestea.

Cine spune că nu e deloc gelos, niciodată, MINTE DE ÎNGHEAŢĂ APELE.

Dacă nu eşti în perioada de îndrăgostire şi ataşament atunci poţi să nu fii gelos. Când eşti doar atras sexual, atunci ÎŢI PERMIŢI să nu fii gelos.

Am avut vreo 10 luni de burlăcie între ultimele două relaţii serioase din viaţa mea.

Aveam permanent o listă de 8-9 fete cu care mă vedeam. Nu puteam să mă văd cu toate şi trebuia să le aburesc cât de bine puteam ca să îmi păstrez şansele de a le vedea atunci când mi-aş fi dorit.

De toate îmi plăcea însă mă puteam ocupa de una, maxim două odată.

Alergatul după fuste consumă energie.

În situaţia asta, nu doar că nu eram gelos dar m-aş fi bucurat ca aceste femei să aibă alţi bărbaţi în viaţa lor care să se ocupe de ele cât timp eu sunt indisponibil.

În perioada asta eram mare avocat al maturităţii emoţionale, al lipsei de gelozie şi posesivitate, al evoluţiei spirituale, al iubirii liber acceptate şi necondiţionate.

Lucrurile se schimbă însă când eşti într-o relaţie monogamă.

De ce intrăm în relaţii monogame?

Pentru că iubirea capătă o cu totul altă profunzime alături de o persoană care simţi că îţi este partener şi te completează fizic şi sexual, emoţional şi mental, spiritual şi vocaţional.

Când depăşeşti hormonii atracţiei, ai îndrăgostirii şi ai ataşamentului şi îţi dai seama că omul de lângă tine prin simpla lui existență te inspiră şi te face să fii un om mai bun.

Când întâlneşti o astfel de persoană, sufletul pereche, şi te laşi pradă trăirilor, se produce combinaţia dintre animal şi fiinţa spirituală din tine, despre care vorbeam la filozofia iubirii.

Este o iubire pe care oricine ar trebui să o trăiască măcar odată în viaţă şi atunci poate spune că a înţeles o parte din sensul acestei vieţi.

În iubirea totală, care implică fiinţa în totalitatea ei, uneori vei fi o fiinţă inferioară şi uneori o fiinţă superioară.

Fiinţa inferioară va fi posesivă şi geloasă, egoistă şi va fi interesată să îşi satisfacă doar nevoile proprii.

Fiinţa superioară va iubi necondiționat, va respecta partenerul ca om egal ca valoare, se va gândi la nevoile lui şi îi va dori binele fără să se gândească la interesele egoiste şi personale.

Acum, depinde de fiecare om cât de mult poate să trăiască fiind fiinţă inferioară şi cât fiinţă superioară.

Dacă trăieşti ca o fiinţă inferioară, atunci gelozia va fi a unui om prost. Dacă trăieşti ca fiinţă superioară, gelozia va fi a unui om inteligent.

Totuşi, am să îţi explic diferenţa dintre geloșii proşti şi geloșii deştepţi

Geloșii proşti îşi fac praf viaţa, relaţiile de cuplu, sunt permanent lipsiţi de iubire, suferă enorm şi sunt până la urmă doar nişte rataţi. Geloșii proşti sunt cei care comit o crimă din gelozie şi ajung la puşcărie pentru 15 ani, distrugându-şi astfel viaţa pentru că nu au învăţat la timp ce este gelozia şi inteligenţa emoţională.

Geloșii inteligenţi îşi GESTIONEAZĂ gelozia. Când simt că sămânţa geloziei încolţeşte în sufletul lor se întorc spre ei înşişi fără să arunce cu propriile gânduri, sentimente şi acţiune spre partener. Geloșii inteligenţi îşi pun întrebările potrivite:

– care sunt slăbiciunile mele acum?

– ce îmi lipseşte şi ce mă face nefericit?

– de ce am nevoie de validare din partea altora?

– ce pot să fac acum pentru a alunga emoţiile negative?

– cum să spun persoanei iubite ce simt ca un om superior?

Apoi respiră adânc, se liniştesc şi ies din vizuină în faţa vieţii, a partenerului, a iubirii, transformaţi, învingători în lupta cu demonii interiori.

Uneori exerciţiul acesta de învingere a propriilor demoni se poate desfăşura şi zilnic însă în urmă lui vine o maturitate extraordinară şi o capacitate de a nu mai lăsa niciodată gelozia să te afecteze pe tine sau pe cei dragi din viaţa ta.

Demonii noştri interiori şi proiecţia

Am să explic cât mai simplu posibil ce este proiecţia.

Este un mecanism psihologic ce îţi permite să iei ceea ce se află în mintea şi sufletul tău şi să pui totul pe un perete ca să vezi ce se află în tine. Este foarte greu să vedem ce este în noi dacă nu proiectăm pe un perete.

Un laptop nu ştie cum e filmul ce îl are pe hard-disk decât dacă proiectează cu ajutorul unui proiector pe perete.

La fel şi omul, dacă proiectează ce se află în el pe alt om, atunci descoperă ce se află în el, privind acel om.

Pereţii pe care oamenii proiectează ceea ce este în interiorul lor sunt alţi oameni.

Acum, partea distractivă.

Proiectăm pe cei din jur şi lucrurile bune din noi, şi atunci spunem că “admirăm un om” pentru calităţile lui dar de fapt admirăm calităţile ce sunt în noi dar nu le-am explorat încă.

Sau spunem că un om “ne enervează” şi nu ne plac anumite trăsături la el care defapt sunt trăsăturile noastre negative ce le-am ascuns şi nu le recunoaştem.

Şi tot timpul va fi cineva care se crede un pic mai deştept şi o să zică :”dacă nu îmi plac violatorii, înseamnă că sunt şi eu violator?”

Răspunsul este DA.

Doar că mintea umană este mult mai subtilă şi nu funcţionează aşa simplu ca să o înţelegi aşa uşor.

Ce este violul? Este un abuz.

Deci ţie nu îţi place abuzul pe care nu îl recunoşti în tine.

Întrebarea atunci este “de ce anume abuzezi în viaţa ta astfel încât atunci când vezi abuzul comis te revolţi?”

Cu toţii suntem abuzatori într-un fel sau altul.

Unii abuzează de vicii, alţii îşi chinuie trupul iar alţii chiar abuzează de alţi oameni.

Când priveşti lucrurile aşa, îţi dai seama că proiecţia nu greşeşte niciodată.

BUUUN.

Sper că m-am făcut înţeles legat de proiecţie. Acum să vedem cum proiecţia şi gelozia creează un amestec mortal.

Gelozia şi proiecţia – otravă pentru orice suflet

Eu, când eram burlac şi vorbeam pe Messanger sau Facebook cu o fată de care îmi plăcea, încercam să duc lucrurile spre sex. Flitram, glumeam, făceam aluzii sexuale, foloseam tehnici de seducţie şi încercam să îi întru în chiloţi.

Am avut tot timpul o minte murdară. Apoi, în relaţie mă cuminţeam relativ pentru că iubeam şi eram fericit însă fantomele trecutului erau acolo şi aşteptau să mă muşte de fund.

Ce crezi că s-a întâmplat când iubita mea stătea cu un tip pe Facebook, râdea şi glumea şi îmi spunea :”haha, ce tare e tipul asta!”

Mi s-a urcat sângele în cap.

Pentru că am proiectat propria mea minte murdară pe interacţiunea dintre băiatul ăla şi iubita mea. Nu conta că erau doar prieteni, că se ştiau din liceu, că şi el avea o relaţie fericită.

În mintea mea murdară, dacă un bărbat şi o femeie vorbesc pe facebook, şi se simt bine făcând asta, vor să facă sex.

Şi am făcut un lucru deloc corect. Am luat ceea ce se află în mintea mea murdară, comportamentele mele şi le-am aruncat pe iubita mea şi acest prieten al ei. Dar astea nu erau gândurile lor şi nici comportamentele lor, cel puţin până la proba contrarie.

Aceştia erau DEMONII MEI INTERIORI.

Am citit pe net că un tip ce lucra în Spania era gelos pe soţia sa din România. Într-o zi, venind să o viziteze s-au certat pentru că ea vorbea cu nişte oameni pe facebook şi a omorât-o. Apoi a scris cu markerul pe piciorul ei:”Facebook”.

Tipul fusese în ultimele 6 luni în Spania. Acum, pentru că ştii despre proiecţie, gelozie şi demoni interiori, hai să facem o persupunere. De unde crezi că a avut omul asta atâta ură pe soţia lui, atât de multă gelozie? Este posibil ca el în alea 6 luni în Spania să fi stat pe facebook, să fi făcut sex cu alte femei şi apoi să fi proiectat pe soţia lui aceste lucruri?

Hai să îţi spun un secret.

Când la începutul unei relaţii unul din parteneri spune :”Pentru mine este foarte importantă sinceritatea” ăla e semn că ai de-a face cu o persoană care minte. Să acorzi mare atenţie la semne pentru că o să ai de-aface cu o persoană care te va controla, va fi geloasă şi va minţi la rândul ei.

Când o persoană este foarte geloasă pe tine fără motive foarte bine întemeiate, este geloasă din orice, atunci sunt şanse mari ca acea persoană să aibă gânduri de a înşela, de a face sex cu alte persoane sau posibil să fi făcut deja şi proiectează pe tine sentimentele şi gândurile acestea.

Eu am gânduri despre sex cu alte femei dar pe tine te voi omorî pentru că îmi eşti infidelă.

Soluții:

Se poate ca partenera sau partenerul să îmi fie infidel sau infidelă?

DA!

Pot preveni sau controla asta?

NU!

Ce să fac?

În loc să îţi focusezi eforturile pentru a preveni, apăra, proteja organele sexuale ale partenerului sau partenerei tale, mai bine îţi controlezi tu stările emoţionale. Vei câştigă mult mai mult.

Vei simţi gelozia şi e normal. Cât timp poţi să simţi foame, ruşine, frică, iubire, bucurie, entuziasm, poţi să simţi şi gelozie.

Nu trebuie să elimini gelozia ci să o GESTIONEZI.

Asta înseamnă că te va ajuta ca şi exerciţiu de dezvoltare personală.

Nu strica relaţia, nu apărea în faţă partenerei sau partenerului ca un om slab.

Respiră, fă sport, elimină negativul. Dormi. Apoi discută.

1. Dacă ai sentimente negative este extrem de important să scoţi otrava psihică din tine. Fără să faci absolut nicio acuzaţie la adresa partenerului, roagă-l să îşi facă 5 minute pentru o discuţie şi să te asculte. Spune-i exact ce simţi, spune-i din ce motiv, spune-i că este legat de demonii tăi interiori care nu au legătură decât cu propria ta persoană însă te macină şi în momentul acesta simţi nevoia să spui lucrul asta. Doar exprimarea acestor sentimente puternice negative te va uşura foarte mult. Dacă le ţii în tine, vor exploda şi vor face mult rău în jur, în primul rând ţie şi apoi persoanelor pe care le iubeşti.

Atenţie! Când vorbeşti, nu acuzi, ci doar spui ce simţi tu.

2. Dacă există motive întemeiate pentru gelozie, înseamnă că partenerul tău nu are toate nevoile satisfăcute în acel moment în relaţie şi caută altceva. E OK. Educă-ţi partenerul de cuplu să vorbească cu tine despre ceea ce simte. Dacă se simte iubit şi acceptat va vorbi cu tine. Dacă acuzi şi judeci, nu îţi va spune niciodată despre sentimentele şi gândurile lui ascunse.

3. Aplică ce te învăţ despre rezervoarele iubirii şi limbajele iubirii şi calitatea relaţiei tale va creşte enorm. Nu doar partenerul va fi mai fericit şi nu va simţi nevoia să caute în alte părţi dar chiar dacă se uită în alte părţi, tu eşti la un nivel de evoluţie care îţi permite să priveşti cu detaşare totul şi să găseşti ceva şi mai bun pentru tine.

4. Nimic nu este întâmplător şi totul se întâmplă pentru binele tău. Gestionează gelozia pentru că este un curs de dezvoltare personală. Priveşte-te când acţionezi precum o fiinţă inferioară, mică, săracă, geloasă şi când acţionezi ca o fiinţă superioară, ce nu are nevoie de validare şi poate să accepte şi să iubească necondiţionat pentru că are deja tot ce îi trebuie în interior.

5. Dacă partenerul tău caută în alte părţi ce nu primeşte în relaţia cu tine, asta înseamnă că şi tu poţi face la fel. Poate partenerul actual e un bun partener sexual, sau bun prieten, sau mergeţi în excursii faine împreună. Dacă sunt anumite lcururi care vă leagă dar relaţia nu vă împlineşte complet, nu renunţa la ceea ce vă puteţi oferi unul altuia şi încearcă varianta de relaţie multiplă în care şi tu şi partenerul sau partenera aveţi mai multe relaţii în acelaşi timp. Nu tot timpul poţi să găseşti totul la o singură persoană. Dacă găseşti şi e reciproc, fă nuntă. Dacă nu, încearcă relaţiile multiple.

NICIODATĂ nu e vina partenerului că tu simţi gelozia.

Simţi gelozia pentru că eşti slab în interior şi asta e ok. Nimeni nu e puternic 100% din timp.

Dacă te face să te simţi mai bine, eu, Pera Novacovici, am fost gelos în ziua de 7 iulie 2012 la ora 23, şi 16 minute. Mi-am pus întrebările pe care le ai mai sus, mi-am înfruntat demonii şi am discutat cu iubita mea despre asta.

A doua zi eram alt om, un învingător. Singura schimbare care s-a produs a fost în mine, când mi-am dat seama că latura mea superioară poate să o domine pe cea inferioară.

Toate lucrurile despre cum să devii o personalitate alfa, puternică și încrezătoare în forțele proprii le poți învăța din cărțile mele aici.

Orice părere ai, te rog scrie-o sub articol şi dacă simţi că poţi ajuta şi alţi oameni, dă te rog un share.

Per aspera ad astra

Pera

Dilema iubirii

Nu am reuşit să înţeleg oamenii care ştiu cel mai bine să definească nevăzutul, intangibilul.
Lumea în care trăim este atât de încă neînţeleasă, acum poate chiar mai mult decât în trecut, mai ales că avem ştiinţa la picioare, care pare că ştie chiar mai mult decât noi, deşi considerăm că e creaţia noastră, când de fapt noi săpăm la infrastructura ei.
Şi pentru că nu o înţelegem, ne avântăm în alt necunoscut pe care putem să îl modelăm după cum simţim sau avem nevoie pentru a nu ne pierde cu firea, fiind ferm convinşi că dacă s-ar întâmpla nu ne-ar mai găsi nimeni, spiritualitatea.

Vrem nu vrem, conştienţi sau adormiţi, interesaţi sau ignoranţi, cert e că trăim într-un spaţiu plin de tensiuni şi conflicte între evaluările morale pe diferite nivele de conştiinţă. Sunt poate prea multe grupuri care vin cu lacune culturale şi educaţionale grave şi care au mari şanse de a modifica structuri de alte grupuri.

Dacă e bine sau nu, nu îmi asum, oricum nu cred că ar conta.

Învăţăturile noastre cu privire la iubire spre exemplu, au fost sărăcăcioase, am fost privaţi de ceea ce înseamnă iubirea supremă, iubirea de partener, iubirea de cuplu. Am fost tocaţi doar cu iubirea de aproape care ciuntea inima în loc să o hrănească, să îi dea viaţă, să producă mai mult decât copii. Cu timpul şi deschiderea către alte lumi, percepţiile noastre s-au schimbat, s-au deschis, unele s-au dezvoltat prin trial and error, altele din contră..; şi odată cu ele şi vieţile au luat altă amploare şi un alt nivel de conştiinţă.
Nu toţi din păcate am înţeles aceleaşi lucruri, uneori nici măcar trăind aceleaşi lucruri, cred că undeva din nevoia subconştientă de a fi mereu diferiți şi de prea puţine ori mai buni.

Traseul nostru de a descoperi ceea ce e iubirea, după dogme seculare, prin trăirile, eşecurile, experienţele sexuale, compromisurile, obligaţiile care au venit odată cu ele, a fost diferit, pentru că aşa cum am spus, fiecare a căutat şi a încercat pe drumul său.
Într-un final intermediar, toate experienţele s-au întâlnit într-o piaţă a căutătorilor, fiecare venind cu bagaje grele, cu răni emoţionale, răni psihice, familii destrămate, orgolii explodate, personalităţi subţiate, amaruri şi alte acreli. Toată această experienţă cumulată s-a adăugat prin transfer memoriei colective de unde aceştia au plecat. Practic s-a infestat şi gândirea şi simţirea colectivă pe câteva generaţii.
Alţi temerari, au început să caute metode de curăţare, aparent individuale, ajungând la concluzia că e nevoie de vindecare a ceea ce a fost doar încercare&eşec. S-a ajuns la chackre, la yoga, la buddha, osho sau alţi guru specializaţi în ceea ce mulţi consideră enlightment şi dezvoltare personală.
Dar nu s-a ajuns la esenţă, la unde s-a greşit, ce nu înţelegem, ce nu facem bine, de ce instinctul ne spune ceva şi noi facem altceva, de ce instinctul nu ne spune nimic, de ce aşteptăm, de ce ne grăbim…

Iubirea e ca o formă de democraţie, lucrează cu own free will şi liberul arbitru. Ne dă libertatea de a ne defini în parte în frame-ul unei relaţii sau al societăţii în care trăim, chiar dacă suntem diferiţi sau perfect aliniaţi cu majoritatea, ba chiar ne lasă să ne redefinim în relaţia/societatea în care ne dorim să trăim.
Ceea ce nu am priceput sau poate nu ni s-a zis şi nici nu ne-am învrednicit să căutăm, este că democraţia, în cea mai bună formă a sa, conţine şi cele mai antidemocratice elemente, iar cea mai bună atitudine este de departe să ne plângem sau să contestăm și să depunem toate eforturile pentru a înţelege.
Pentru că doar prin folosirea contribuitorilor pozitivi şi eliminarea elementelor negative se poate păstra dinamica şi esenţa democratică a ceea ce suntem, ca indivizi sau ca societate.

Dilema constă în demonstrarea modului în care prejudecata fără înţelegere operează în acoperirea conflictelor interioare şi esenţiale, în minţile celor care produc aceste preconcepţii ce se perpetuează.

Problema intervine însă la nivel de percepţie a ceea ce este pozitiv, negativ şi … decepţie. Cred că îţi vine cel puţin un exemplu în minte al celor care au picat conştienţi sau nu, testul timpului.
Care s-au minţit pe ei înşişi, care au trădat relaţii/prietenii, care au manipulat într-un mod urât situaţii şi…lista poate continua la nivelul fiecăruia de conştiinţă, când te-ai prins de fapt că fluturaşii nu înseamnă iubire, o dată, de două ori, de 5 ori… că încrederea înseamnă mai mult decât împărţirea timpului la evenimente şi cumetrii, sau că realitatea ta a luat un alt drum.
Asta nu înseamnă că nu poţi să fii responsabil faţă de celălalt.
Imaturitatea colectivă cu privire la acest subiect în loc să forţeze graniţele subdezvoltării, le deformează.
Astfel că fiecare încearcă să iasă cât mai bine şi dacă se poate celălalt să iasă cât mai rău. Şi fiecare poartă şi transferă mai departe acest bagaj emoţional, bagaj care este dat cu spray-ul gândirii pozitive şi vindecării afective prin diverse tehnici, de ne iese kundalini prin nări şi osho prin urechi.

Mă întrebam dacă nu cumva neutralitatea unor emoţii şi valori ar putea să fie o soluţie temporară pentru problema colectivă. Pentru că nu există un exemplu mai bun de confuzie şi oportunism ce se varsă’ efectiv din aceste asumpţii, între ceea ce zvâcneşte din ‘iubirea practică’ şi forma ei idealistă.
E mai uşor să trăim cu formatul pozitiv, îmbrăcând realitatea într-un pret-a-porte în care ne prefacem cu tărie că și credem ori că suntem în ţinută perfectă, programând subcoștient vină pentru orice gând negativ, deşi poate, uneori, realist, întrucât nu ştim să gestionăm dilema şi nici nu vrem responsabilitatea eşecului.
Conflictele interioare macină, pentru că oricât de mult ne-am strădui să impunem o realitate, senzorii subconstienti, instinctul sau chiar bunul simț intră în conflict cu falsa dorinţă, teama, iubirea, pasiunea.. etc.

Tema de reconciliere a moralităţii care ne face să fim strâmbi în relaţii şi în societate în general şi pe termen lung, dar şi a neînţelegerilor la care ajungem mai devreme sau mai târziu cu noi înşine sau cu alţii, e probabil o funcţie de filosofie, artă, psihanaliză, ştiinţă socială, poate chiar psihiatrie în unele cazuri.

Problema raţiunii însă, acest punct orb al minţii noastre, unde în iluzoriul fiecăruia iubirea ţipă după minte şi mintea după inimă ,ca un joc de artificii, făcând că la întâlnirea lor să iasă implozii, explozii şi alte pirotehnii, continuă să atârne, pentru că sunt prea mulţi pierduţi în labirintul cunoaşterii încât majoritatea preferă fantezia ca o sursă de iluminare îmbrăcată în cuvinte multe şi răspunsuri vagi, adică doar manevre stilizate de reprezentare ale unui cerc vicios.

Nu sunt convinsă că am găsit răspunsul a ceea ce e iubirea, dar dacă Einstein are dreptate şi iubirea e o forţă universală, poate că ar trebui să îi dăm mai multă atenţie, poate că avem nevoie de acei poli care să creeze centrii magnetici, energetici, umani, pozitivi, care ştiu ce să rejecteze, poate că nu e vorba de leadership şi teorii inspiraţionale sau cursuri de dezvoltare personală care ne spun ce vrem să auzim, ci ne dau ceea ce avem nevoie să înţelegem, pentru a ieşi din umbra trecutului şi încâlceala raţiunii.

M.K.

Tu pe ce peron ai s-ajungi?

IMG_1116

Mi-aduc aminte prima mea călătorie cu trenul. Mare bucurie, o împlinire demnă de un adevărat explorator ce pleacă în marea expediţie a vieţii sale. Desigur, la acea vârstă mă fascina absolut orice nimicură şi mă chinuiam şi nopţile să-mi retrăiesc amintirile de pe zi, să nu cumva să uit de ele. Lucruri nebănuite aveau să-mi încerce sufletul în acea zi de august târziu.

Bucureştii unui „enfance” crud- căldură mare pe peron, oameni, patrulând de colo, colo, uitându-se chiorâş la bilet, încercând să desluşească unde anume avea s-ajungă trenul, ce-i ducea, numai ei ştiau unde. Zumzăiala şi sutele de glasuri se contopeau în sunetul asurzitor al şuieratului de tren. Nimic nou, îmi ziceam eu- doară văzusem numeroase pelicule ce-aveau astfel de scene, cu îmbulzeală multă şi bilete aruncate pe jos.

Şi totuşi era ceva ce nu se potrivea cadrului pictat în mintea-mi juvenilă. Zeci de tineri, da domnule, care mai de care mai asortaţi, mai degajaţi şi umblaţi, se părea, de ceva timp. Erau obosiţi, dar nu li se citea pe chipuri, singurul lucru care trăda, era modul cum stăteau grămadă pe bagaje şi aşteptau, bombănind, să „termine ziua asta”-aşa cum îi auzeam zicând. Mai receptam câte-un cuvânt străin, nu-l înţelegeam , dar îmi dam seama că ei nu mai erau trăiţi pe plaiul lor mioritic. Erau de departe. Nu ştiam de unde şi de ce.

Aud o voce tânără şi subţire de fată:
„Anul ăsta am decis să plec dincolo. Mi-e mai bine decât aici. Studiez conservatorul ş-am primit ofertă bună. M-am plictisit de freamătul Bucureştilor. Ador Roma. Abia aştept s-ajung mai repede.”

Nu înţelegeam de ce, tocmai dincolo,avea să-şi aline ea plictiseala şi să trăiască mai bine. De ce , viaţa ei se rezuma, până atunci, la un oareşce bagaj, hainele de pe ea şi mult patos pentru plecare?Avea casă, masă, poate ş-un monşer aici la ea , dar alege totuşi să lase-n urmă tot, aşa cum lasă-un copil lopeţica din mână, când găseşte altceva mai pe placul lui.Era ceva-n ochii acelor tineri, de-şi luau picioarele la spate, asemeni unor pseudopode şi lăsau România lor postcomunistă, pe ultimul macaz înainte de granițe.

Era enigmatic întregul proces psihologic prin care treceau ei. Şi ştiu c-am stat gură cască la acei tineri şi nu mă mai săturam să-i străpung cu priviri nesigure, şi poate umpic blamatorii.

Privind acum în urmă, îmi dau seama de neştirea mea şi râd cu o poftă din aceea întremată de-o comedie de calitate.
De fapt,râd ş-apoi mă gândesc. Dar eu oare nu vreau acelaşi lucru ca acea tânără?Eu nu-mi doresc trai mai bun şi să scap de monotonie?
Nu-s încă gata să păşesc pe peron şi să mă duc cu tot cu alaiul de gânduri,, amintiri şi suspine ale mamei, să-mi iau „botelcuţa”şi să plec.
Am tot stat ş-am încercat să tălmăcesc această dorință încăpăţânată de a fugi dincolo de Mureş, Olt şi să stăpânesc o altă viaţă.
E tinereţea şi râvna de a evada cele care dau impulsuri puternice unilaterale , cele care îmbing la nou, la ” studiez în afară”.
Şi multe alte considerente -economice, sociale şi futuristice. Om fi democraţi, dar tot suntem sufocaţi de-un sistem aprig la pământ. Aşa o fi şi acolo, pe alt spaţiu verde european. Dar poate nu vedem noi aşa bine, sau e doar imboldul de a încerca şi acolo, nu numai aici.

Cine zicea că tinerii nu pot fi nişte cotropitori intelectualnici gata să cucerească ş-alte plaiuri?
Tot ce ştiu e că, orice tânăr plecat, chiar de voi fi şi eu una din această categorie, nu-şi va pierde sufletul mioritizat şi plin de o melancolie de doină şi slănină cu brânză şi ceapă.

Gata, trenul soseşte ş-am pornit cu toţii la drum- ei, dincolo,la Roma, Paris, Berlin sau Londra, eu, până pe litoralul românesc!!

Autor: Ana Maria Sitaru

Să-i dăm timpului..timp!1 reader now

Tu… eu… noi amândoi și două cafele,
un vin dulce, roșu, și o lumânare,
ochii noștri-și vorbesc între ele,
iubirea nu mai suportă amânare.

În fundal naiul molcom al lui Zamfir,
picurându-mi lavă-n sânge și ambrozie,
oriunde calc, doar petale de trandafiri,
inimile bat în tandem, pân’ la explozie.

Suntem a simțirii bogată enciclopedie,
suntem actorii unui interesant început,
viața ni se-aseamănă c-o tragicomedie,
cu gândul că va fi urmată de-un sărut.

Eu… tu… noi… și-un început de poveste,
avem grijă ca-n al lor zbor, să nu strivim
fluturii ce i-am enervat pe-al meu perete,
să nu-i pierdem în al iubirii labirint.

Vor fi sentimente ce poate se-ntețesc,
căci suntem în veșnică fugă după iubire,
ori se sting, de teama progresului sufletesc,
și-i cerem atunci timpului despăgubire.

Dar să-i dăm timpului ce i se cuvine… timp.
Timpul ești tu… sunt eu… suntem noi amândoi,
buzele ne-ar ține de foame-n acest anotimp,
cu palma-n palmă am trece de valuri și de ploi.

Inspirăm iubire, expirăm o naivă dragoste,
îndulcindu-ne cu multe blaturi de iubire,
trecutul ar fi doar o mică-mare pacoste,
șoptindu-ne numele, prin tăcută silabisire.

E valul tău… valul meu… e valul nostru,
avem aer doar cât să putem respira,
ne bântuim gândurile pe tărâmul terestru,
termenul de garanție nicicând n-ar expira.

10 Ponturi de distractie a la Chris Rock

 

Bineînțeles, dacă e să devenim sufletul petrecerii se întâmplă spontan și în niciun caz forțat, dar chiar și fără să se preteze vreun plan pregătit de acasă și eventual memorat ca un discurs în oglindă, fix cum putem învăța numere de iluzionism sau predicții în tarot, tot așa merge să cultivăm și alte talente, cum ar fi cel al glumelor stand-up. Cum transformarea prezenței de spirit în umor ține la fel de mult de exercițiu, iată cum putem fura această artă:

  • Încercați să intuiți un profil comun astfel încât asistența să rezoneze cu gluma însă sub nicio formă să nu vă temeți că veți deranja sau ofensa.
  • Analizând asistența puteți vedea cât de departe să mergeți cu exprimarea colorată.
  • Ca strategie, alegeți întotdeauna economia de cuvinte pentru a nu apărea riscul ca asistența să piardă firul poveștii. Menționați detalii doar dacă acestea sunt relevante pentru glumă sau la rândul lor pot stârni ceva râsete.
  • Nu improvizați, scrieți-vă glumele din dinainte, dar niciodată să nu încercați să le analizați în momentul în care o faceți.
  • Repetați-vă propriul repertoriu astfel încât să vă puteți delecta prietenii cu relaxare, fără vreun moment în care să vă blocați în pauze încercând să găsiți continuarea.
  • Sub nicio formă să nu memorați mecanic glumele, ci mai degrabă, sensul și punch line-ul.
  • În stand up comedy sunt apreciate glumele din perspectiva experiențelor personale, așadar, bazați-vă pe propriile pățanii.
  • O poruncă din stand-up comedy spune să nu ne însușim glumele altor comedieni, așadar, în loc de furt (care oricum va fi sesizat), mai bine mizăm pe sinceritate și ne începem povestea cu „zicea George Carlin/Chris Rock”
  • Dacă am reușit să facem asistența să râdă nu înseamnă că trebuie să ne oprim aici.
  • Nu în ultimul rând, acceptăm când n-o nimerim și ne retragem cu elganță decât să oferim un spectacol demn de milă.

Pașii liniștii interioare1 reader now

image

Pacea sufletească nu are legătură atât de mult cu acularea spre atingerea unui sine ideal, cât cu detaşarea, renunţarea la poveri şi întoarcerea spre noi înşine astfel îcât orice evoluţie spirituală să fie clădită pe stabilitatea emoţională şi pe înţelepciunea ce derivă din ea.

  • Curățenia gândurilor trebuie în primul rând să prevadă împăcarea cu trecutul, prin reevaluarea strict ca o lecție a fiecărei experiențe ce ne macină, în timp ce doar preluăm doar concluzii și ne despărțim de orice trăire cu care credem nu putem face pace.
  • O barieră ceva mai eficientă în fața incertitudinilor de prea multe ori artificiale ar trebui însoțită și de blocarea tuturor emisiilor dăunătoare, așadar, o prioritate va fi și distanțarea treptată și fără regrete de oameni cu o perspectivă mult prea negativistă asupra vieții încât să conștientizeze și cu atât mai mult să inspire o evoluție în noi.
  • A ne educam din tendința de a ne găsi mereu scuze reprezintă primul pas pentru conștintizarea limitelor ce ar putea fi reparate.
  • O lecție pe care trebuie s-o îmbrățișăm este aceea de a ne elibera de presiunea perfecționismului și acceptând faptul că fiecare dintre noi se distinge atât prin abilități, cât și prin înclinații diferite, nu ne rămâne decât să ne cultivăm talentele și aspirațiile care ne aduc pacea interioară.
  • Cum fricile ce ne blochează emoțiile pot să rezide inclusiv în reținerile cu care ne privim sarcinile ce par că ne depășesc, trecem aer în piept și ne facem curaj să luăm fiecare proiect, așa cum ne îndreptăm spre conversații ce ne copleșesc și pe care ne-am dori să le putem evita. De multe ori nu-i dracul atât de negru și prin fugă nu facem decât să ne hrănim anxietatea.
  • Nu în ultimul rând, să nu ne lăsăm descurajați şi ne continuăm drumul.

Ți-ar trebui doar să te las în pace, poate doar uneori să-ti pun o întrebare despre cum e vremea1 reader now

Nu ştiu cum de nu vedem noi mereu lucrurile ca fiind atât de simple, cum sunt ele de fapt.
Nu-mi dau seama nici ce anume ne trezeşte la un moment dat din vise complicate despre lucruri simple, astfel încât să le remarcăm noi dintr-o dată simplitatea, ciudat de brusc să și gândim după aceea, firescul lor atât de uşor de gândit dacă îl urmăreşti cu logică şi nu inventând ecuaţii cu multe necunoscute apărute de nu se ştie unde, împiedicate în fir croșetat iraţional.

Pe de altă parte, ştiu acum deja că nu mai trebuie explicat oamenilor în general, chestiuni pe care ei nu şi le doresc deloc a fi explicite în înţelesuri. Pe care de altfel le evită și în gândurile discutate în sine. Pe care n-au chef să le extindă în niciun fel, căci bănuiesc ei că dacă le-ar gândi ori dacă le-ar discuta prea mult, concluziile nu le-ar mai fi pe plac defel și probabil i-ar și cam indispune mai apoi.
Nu este deloc necesar să te pierzi în detalii explicative către alţii despre cum îţi par ţie lucrurile în percepţie proprie, câtă vreme percepţiile lor despre viaţă sunt diametral opuse. Ori nu le sunt deloc.

Nu faci astfel decât să pierzi timp mai degrabă! Timpul tău totodată și nicidecum pe-al lor!

Nimeni nu are chef să asculte ce nu are chef să înţeleagă.
Fiecare dintre noi trăim în alt timp şi în alt loc în genere, deși fizic poate că stăm așezați unul lângă celălalt!

Hai să-ți spun ceva drăguț, ce zici? Ai chef de povești??😜 Uite..azi am văzut o floare cum înfloreşte şi mi-a plăcut, culmea! și încă îmi place mugurul ei abia înmugurit, deşi până ieri nu aveam răbdare şi nici timp mult la dispoziție pentru a privi florile care de altfel, printre altele, mi se păreau destul de antipatice!
Astăzi am descoperit însă din senin, cum că îmi pot plăcea la nebunie!
Dacă mi-ai fi povestit ieri înflăcărat în vorbire și în retorica ta toată, povestea florii şi despre cum se naşte ea, cum creşte şi cum naşte după aceea alte flori..m-ai fi convins doar că eşti un pic dus cu pluta..parcă şi un pic cam razna, total neinteresant ca să spun pe scurt..! Foarte nepotrivit cu mine. 😅

Nu ştiu acum sigur dacă exemplul florilor, care sincer şi pe bune încă nu mă înduioşează ele pe mine foarte empatic în trăiri şi sentimente pozitive, este şi cel mai concludent şi mai fericit exemplu pe care-l puteam folosi eu aici pentru ca tu să înţelegi exact ce am eu în cap şi ce-mi doresc eu să-ți transmit astăzi.

Ideea este simplă însă! Tot din punctul meu de vedere, evident:
Nu are rost să vorbim împreună lucruri care (nu) ne interesează (nici) separat. Asta mi-am dat seama!

..căci până ce tu nu vei simţi că vrei să simţi ce îți spun eu şi apoi să şi vorbeşti cu mine schimbările tale dorite a fi simţibile azi, în comparaţie cu ieri când nu credeai că-ţi trebuie vreo schimbare importantă de experimentat, eh! până în acel moment este clar că îmi voi bate capul degeaba explicându-ţi eu ţie că mie îmi par lucrurile foarte simple în general.
Până când tu nu vei începe măcar să gândeşti chestii generale despre lucruri, nici nu vei înţelege în particular ce vreau eu să spun şi să-ţi transmit agitând mâinile spre tine în dorinţa ca ele să mă susţină în argument convingător atunci când îți spun că..totu-i simplu dacă ai chef să înţelegi şi nevoie să simţi şi necesitate să iubești.

Uite! Fii atent că mai vreau să adaug ceva care să te ajute să mă crezi atunci când spun că mi-am dat seama că este foarte posibil să vorbim fiecare pe limba lui, şi de aceea probabil că nu reuşim decât să ne plictisim unul pe celălalt, în loc să ne amuzăm împreună categorisind una-alta din ce ne interesează pe-amândoi, ajunşi cumva în punctul în care să facem haz de necaz povestind noi viaţa şi dragostea şi copiii şi timpul şi somnul şi visul şi nevoia şi tristeţea şi fericirea!

Deci fii atent ce mai cred eu..!
Cred că dacă vei fi tu mult prea mereu înţeles şi acceptat şi iubit aşa cum eşti, fără niciun pic de critică şi fără niciun pic de discuție conflictuală pozitiv, controversată în opinii..ei bine! eu cred că, dacă vei sta tu în confortul ăsta care să-ţi confirme cum că tu eşti singurul din ce cunosc eu cel mai foarte bun în toate cele, din toată lumea pe care am întâlnit-o..eu cred că astfel te voi încurca şi nicidecum nu te voi descurca..!..şi nici vorbă nu te voi ajuta, nicio secundă măcar!! şi nici nu te iubesc atât de tare cum aveam senzația că te iubesc, din moment ce nu-ţi dau voie să evoluezi spre o etapă superioară!
Pentru că dacă eu te tot confirm..şi dacă eu îţi tot ofer pe tavă recunoaştere prin faptul că-ţi tot spun că..eşti îndeajuns atât cât eşti şi este foarte suficient cât cunoşti şi nu mai ai nevoie să mergi mai departe în dezvoltare personală, ei bine! atunci eu de fapt te țin pe loc, iar tu simțindu-te atât de confortabil, vei stagna total.

În altă ordine de idei, nici dacă te bat la cap cu ideile mele tot timpul mereu noi şi schimbătoare şi privite din perspectiva mea mergătoare înainte cu paşi repezi şi mai niciodată înapoi, nu voi face altceva decât tot să te plictisesc!

Ți-ar trebui doar să te las în pace şi poate doar să-ţi pun întrebări uneori.
Asta doar câteodată, atunci când eşti în impas şi nu ştii de ce-ai ajuns acolo.
Doar atunci.
Îmi dau seama că nimic nu se învaţă şi nici nu se va simți cu forţa.
Totul se va învaţa și se va pricepe, doar atunci când tu vei simţi dorinţa de a învăța mai mult decât ştii acum .
Tu vei evolua singur doar atunci când te vei plictisi de atâta stat pe loc.
Tu singur vei şti să-ţi cauţi şi apoi să-ţi şi găseşti sensurile noi, însă doar atunci când cele vechi îţi vor părea deja demodate.

Eu nu prea am deci, pare-se, ce să-ţi explic şi nu prea mai am nici ce să îţi spun mai mult şi mai interesant şi mai inedit şi mai curios..în percepţia ta decât percepi tu în reprezentare proprie.

Eu pot doar să-ţi povestesc, atunci când vei avea timp şi chef să asculţi poveşti evident, aş putea atunci să-ţi explic câte ceva despre ce am remarcat eu în urma experienţelor mele, în urma trăirilor mele mai mult sau mai puțin negative pe care am încercat să le înţeleg de ce mi-au fost aşa şi nu altfel..aş putea deci să vorbesc la nesfârşit cu tine, însă doar atunci când tu vei și avea răbdare suficientă cât să mă și asculţi, fireşte!
Când vei fi curios să și auzi motivele pentru care gândind lucrurile, acestea mi-au devenit brusc mai clare şi le-am remarcat apoi ca fiind și extrem de foarte simple.

..și după ce aş termina de expus simplităţile astea despre nimicuri importante care mă fac să zâmbesc azi, deşi ieri abia ce doar le încruntam atunci când sufeream şi mă încovoiam sub greutatea lor nedesluşita…măi, după ce m-aş opri eu din tot povestitul ăsta, mi-aş dori să ştiu la rândul meu de la tine un singur lucru: de ce ţie lucrurile nu ți-au părut niciodată nicicum, asta aș vrea să știu!
Nici grele şi nici uşoare, nici simple, dar nici foarte complicate, nu ți s-au părut; ci doar indiferente.

De ce tu nu le păsai deloc.
Iar azi?
Păi azi..nimic! Nimic nu s-a schimbat!
Treci viaţa tot la fel de neinteresat! cu sensul ei cu tot, eşti încă total nepăsător în ceea ce-o privește!

De ce? asta mi-ar plăcea mie să știu în plus față de ceea ce-am aflat!
Mi-ar fi curios să știu, cum poţi tu trăi aşa de greoi, fără nevoie de a înţelege una alta despre..orice..??
Asta nu mi-e deloc simplu de înţeles precum restul lucrurilor a căror simplitate înţeleasă m-a copleşit cu zâmbet plin la un moment dat, înţelegând-o.
Ia zi-mi și mie, te rog, asta doar dacă știi, de ce crezi tu că-i foarte simplu să trăiești așa!
Neîntrebându-te nimic din ce e important pe lângă tine!