1 reader now

Tu… eu… noi amândoi și două cafele,
un vin dulce, roșu, și o lumânare,
ochii noștri-și vorbesc între ele,
iubirea nu mai suportă amânare.

În fundal naiul molcom al lui Zamfir,
picurându-mi lavă-n sânge și ambrozie,
oriunde calc, doar petale de trandafiri,
inimile bat în tandem, pân’ la explozie.

Suntem a simțirii bogată enciclopedie,
suntem actorii unui interesant început,
viața ni se-aseamănă c-o tragicomedie,
cu gândul că va fi urmată de-un sărut.

Eu… tu… noi… și-un început de poveste,
avem grijă ca-n al lor zbor, să nu strivim
fluturii ce i-am enervat pe-al meu perete,
să nu-i pierdem în al iubirii labirint.

Vor fi sentimente ce poate se-ntețesc,
căci suntem în veșnică fugă după iubire,
ori se sting, de teama progresului sufletesc,
și-i cerem atunci timpului despăgubire.

Dar să-i dăm timpului ce i se cuvine… timp.
Timpul ești tu… sunt eu… suntem noi amândoi,
buzele ne-ar ține de foame-n acest anotimp,
cu palma-n palmă am trece de valuri și de ploi.

Inspirăm iubire, expirăm o naivă dragoste,
îndulcindu-ne cu multe blaturi de iubire,
trecutul ar fi doar o mică-mare pacoste,
șoptindu-ne numele, prin tăcută silabisire.

E valul tău… valul meu… e valul nostru,
avem aer doar cât să putem respira,
ne bântuim gândurile pe tărâmul terestru,
termenul de garanție nicicând n-ar expira.



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-XP

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.