Diana Serpoianu – Pagina 4

Hollywood-ul între evenimentele istorice care au spart ghinionul lui 13

În sfârșit acceptată ca artă și nu ca divertisment gregar al unor mase vulgare, cinematografia vedea clădirea primului și principalului său epicentru, Hollywood-ul. Ce-i drept, filmele se produceau în serii uluitoare, expresivitatea actorilor încă nu era subliniată de producțiile vorbite, dar cinematografia înflorea cum frații Lumiere poate nici n-ar fi bănuit!

Și ce ar fi putut confirma mai inspirat un asemenea statut decât un semn vizibil de pe dealuri, nu? Sau cel puțin așa am fi tentați să reperăm ca istorie a celebrului semn Hollywood, nu?

Ei bine, istoria e ceva mai mercantila și prin pragmatism, mai puțin fastoasă, având la baza strategia lui Harry Chandler, proprietarul cotidianului LA Times de a promova un ansamblu rezidential.

Pe data de 13 iulie 1923, 4000 de becuri străluceau pentru a invita potențialii cumpărători spre achiziția unei proprietăți în Hollywoodland, proiect imobiliar dezvoltat chiar de către Chandler.

Anii trec iar notorietatea semnului inspira o serie de concluzii asupra atractivității sale de a promova întreaga zonă și astfel, în 1949, Camera de Comerț a Hollywood-ului decide asupra renunțării la terminația „land” pentru ca inscripția să poată fi îmbrățișată ca o emblemă a orașului Los Angeles.

Și așa o zi de 13, culmea, chiar vineri, va dărui Americii unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale sale!!

Diana Serpoianu

Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.

www.pitchmenow.ro

Cum ajungem să acumulăm prea multe haine?

Dacă la fiecare deschidere a ușilor șifonierului ne este probată dexteritatea de a prinde o pasă la volei iar mici fâșii sau colțuri de culori ne blurează cam orice potențială cuprindere a propriei garderobe, până la panica de a nu avea ce să îmbrăcăm, iată de unde ne-am procopsit:

1. Tocmai spiritul preventiv riscă de multe ori să ne transforme în strângători compulsivi, bântuiți mereu de angoasa de a nu ajunge în anumite situații nepregătiți. Și așa șifonierele noastre capătă dimensiunile și haosul recuzitei nu unui stilist, ci realmente a unui studio cinematografic, încărcate de piese ce n-au văzut de ani întregi alte spații decât întunericul rafturilor.

2. Acumularea unui adevărat depozit de haine ar mai putea fi motivată și de efemeritatea și ciclicitatea modei, dar dacă piesele de care ținem cu înțelepciune prevăzătoare au mult prea mult dintr-o tendință reperabilă clar cu ani în urmă, tot o să-și trădeze epoca și o va face într-o manieră deloc fratantă.

3. Bluzonul din tabără, rochița de la banchet sau tricoul primului sărut- dincolo de încărcătura sentimentală ce emoții ne mai ating? Concret și obiectiv, separate de istoria noastră comună?

4. Prețul întotdeauna va fi o barieră în detașarea cu care ne despărțim de o haină. Chiar dacă nici în ruptul capului nu o putem transforma într-o achiziție eficientă și astfel, să-i valorificăm costul, nu vom renunța la ea doar amintindu-ne cât am plătit și ce altceva am fi putut face în schimb cu banii dați. Dacă nu ne putem recupera în vreun fel suma cheltuită, poate că ar trebui s-o păstrăm în ideea de a ne aminti întotdeauna să cântărim fiecare achiziție, înainte de a ne arunca dupa impuls.

5. În situația în care dorim să ajungem la o greutate care să ne permită să purtăm din nou haine dragi nouă, poate cel mai bine ar fi să sortăm garderoba astfel încât să păstrăm piesele dorite pe anumite rafturi iar la vedere să rămână doar cele care ne încap momentan.

6. Nu în ultimul rând, hainele primite ne vor aprinde întotdeauna entuziasmul, dar dincolo de curiozitatea față de o surpriză ar trebui să trecem fiecare piesă prin filtrul unor întrebări pertinente. Ne place? Ne avantajează? Avem cum s-o încadrăm în vreo ținută? Avem unde s-o purtăm?

Diana Serpoianu

www.pitchmenow.ro

Comentarii răutăcioase și realități frumoase ce apar în viața unei femei cu un partener mai tânăr

Incontestabil, o relație dintre o femeie cu un partener mult mai tânăr va ridica suficiente sprâncene, fie încruntate în priviri dezaprobatoare, fie însoțite de zâmbete admirative. De la comentarii legate de imaturitate, până la admirație pentru emancipare, până la urmă, în favoarea cui se află această diferență de vârstă?

1. E o superficială! – puțini demonstrează capacitatea de a înțelege că maturitatea spirituală nu vine la pachet cu cea biologică și date fiind surprizele de profunzime a gândirii pe care le poate oferi tinerețea, un bărbat ce stă alături de o femeie mai în vârstă decât nu trădează pentru partenerea sa vreo lipsă a complexității intelectuale.

2. Relația e bazata pe sex! – Sigur e vreo nimfomană, fiindcă nu ar avea ce să facă altceva cu un puști, nu?

3. Și-a cumpărat păpușel! – Cu un partener mai tânăr, vocile de jur brucs devin curioase asupra statutului social și material al doamnei, iar dacă alături are un bărbat ce se poate mândri la rândul său cu o carieră, sigur a primit-o de la ea.

4. O să se vadă rău! – Desigur, o femeie cu un partener mai tânăr va fi avertizată de absolut toată lumea că maturitatea va veni pentru ea în haine mai urâte decât pentru el, de parcă genetica și grija pentru propria persoană n-ar avea un cuvânt mai greu de spus!

5. Sigur o s-o lase pentru una mai tânără! – teama cu care o femeie se confruntă indiferent de vârstă, doar că de la Diane de Poitiers încoace, au tot fost iubiri eterne dăruite de parteneri mai tineri.

Și acum părțile frumoase:

6. Dacă partenerii de vârste apropiate cresc împreună, cunoscând viața dintr-o singură perspectivă, în acest caz cuplul oferă și o fascinantă călătorie în două planuri: el devenind familiarizat cu spiritul unor ani pe care nu a putut să-i savureze la intensitatea cerută iar ea rămânând permanent ancorată în pulsul prezentului.

7. Redescoperă entuziasmul, învățând din nou curajul de a îndrăzni o nebunie. Dacă stabilitatea are ca revers prudența, făcându-ne mai temători, anii în care ne formăm profesional încă permit un risc și așadar, victorii pe care poate nici nu le-am fi bănuit.

8. O mai mare libertate de expresie lângă un partener maleabil, care nu a apucat încă să-și formeze tabieturi din care mai apoi să se acumuleze frustrări.

9. În comunicarea de cuplu, își poate da seama exact momentele în care să lase de la ea, fiindcă nu trebuie să dea importanță teribilismului sau vreunei copilării în care și ea la rândul ei s-a aruncat.

10. Nu va cădea în capcana catastrofelor din lucruri mărunte, fiindcă un partener mai tânăr e mult mai probabil să râdă la o ceașcă de cafea vărsată, spunând că orice are o rezolvare.

Diana Serpoianu

www.pitchmenow.ro

Ce să nu spunem noilor parteneri?

Sinceritatea este fundația pe care se clădește o relație sănătoasă, însă ea trebuie proiectată asupra legăturii pe care o construim cu cel de alături și nu axată pe experiențe ce poate nu ne mai definesc ca persoane și care nu ar trebui să ne influențeze sub nicio formă frumusețea unui posibil viitor. Cum fiecare zi ne transformă în total alți oameni, anumite aspecte trebuie să rămână în intimitatea trăirilor și amintirilor noastre.

Necesitatea mărturisirilor despre relațiile anterioare rămâne discutabilă, însă un lucru cert este că orice apreciere sau nostalgie pentru experiența unei iubiri din trecut, profunzimea sentimentelor sau sprijinul acordat inhibă un nou început, creând nesiguranțe și frustrări legate de gândul de a nu fi la nivelul foștilor parteneri.
Fie că o facem pentru a primi o aprobare sau simpatie pentru buna noastră credință, dacă ne aruncăm în confidențe legate de sacrificiile sau chiar și micile gesturi la care ne-am aruncat în relațiile anterioare ajunge într-un final să insuflăm actualilor parteneri ideea că nu sunt suficient de buni să merite osteneala dacă nu ne autodepășim în romantism față de ei. Cadouri, declarații sau străbătut șapte mări și șapte țări în numele iubirii? Gata, fuse și se duse, tocmai în numele iubirii we have the right to remain silent!
Chiar și în deplină sinceritate, numărul de parteneri va întâlni suficiente interpretări în defavoarea noastră, de la convingerea unei exagerări, pâna la dezvoltarea a n ipoteze legate de profilul psihologic, așteptări sau scară de valori. Vorba aceea din bătrâni care ne spune că a gentleman never tells se potrivește indiferent de gen!
Fie că mergem la bluf sau chiar suntem sinceri, având în vedere câți joacă această strategie, a etala ostentativ cât suntem de curtați fie ne cam ia din credibilitate părând ori mincinoși, ori infatuați, fie va induce partenerului gelozii nejustificate ce pot ușor să avanseze.
Amintind intensitatea orgasmelor atinse riscăm mai degrabă să descurajăm orice efort al partenerului, decât să inspirăm o implicare mai profundă.

Diana Serpoianu

www.pitchmenow.ro

Cum ne dăm seamă când cineva ne minte?

Știind că un zâmbet poate lipsi din cauza unui complex legat de probleme dentare, ori că mâinile fără o manichiură îngrijită nu prea sunt ținute la vedere, realizăm totodată că urmarea prea exactă a traducerilor arhicunoscute ale limbajului corpului ne poate induce frecvent în eroare. Dincolo de anxietate, nesiguranțe sau fel de fel de temeri total nelegate de confirmările pe care le căutăm în comunicarea nonverbală a celor din jur, ne putem ghida după câteva indicii pentru a vedea dacă interlocutorul nostru minte:

Până să ajungem la problema ce ne preocupă, pentru a ne familiriza pe deplin cu atitudinea și capacitatea de autocontrol a interlocutorului, recomandabil este să începem chiar analizându-i replica la întrebări generale, neutre, astfel încât orice reacție neobișnuită la acele chestiuni ce ne interesează să fie încă mai evidentă.

Putem arunca o momeală dintr-un detaliu pe care doar cine încearcă să ascundă un adevăr îl cunoaște. Trebuie doar să studiem reacția. Uneori, merge un eveniment de notorietate. Spre exemplu, dacă suspectăm prezența cuiva într-o zonă unde ar fi avut loc eventuale demonstrații, putem să ne plângem de traficul deviat sau de agitația prin care au fost nevoiți să treacă toți care să fi tranzitat respectivul cartier. Nu rare au fost cazurile în care interlocutorii s-au scăpat și au fost prinși cu minciuna.

Deosebit de important este să urmărim schimbările din limbajul trupului inclusiv când încercăm să achiziționăm un bun sau o proprietate, evident, planificând o serie de aspecte pe care să le cuprindeți în intrebări (întreținere, eventuale, revizii, etc) urmărind reacțiile interlocutorului și apoi aprofundând toate chestiunile la care ați sesizat o eventuală nervozitate.

Orice ar fi, nu vă aruncați în concluzii doar dintr-un număr superficial de întrebări, adesea fără vreo introducere în discuție și încercați pe un ton cordial să ascultați mai înainte ce are de spus interlocutorul, astfel încât să câstigați o atitudine relaxată și confortabilă din care minciunea se va evidenția mult mai ușor.

În investigații, anchetatorii obișnuiesc să pună suspecții să-și repete povestea într-o altă ordine a ideilor, strategie adesea contracarată de repetiții prealabile. Ceea ce uită mulți să repete este tocmai limbajul trupului.

Diana Serpoianu

www.pitchmenow.ro

Cele 10 episoade din jurnalul unui împiedicat

De la avântul cu care intrăm în geamuri până la mersul pe (unele) tocuri ca sport extrem, cu toții avem momentele noastre de stângăcie. Unele însă insistă să se repete!

1. Pentru noi ergonomia și comuniunea om-habitat se traduce prin afecțiunea pentru toate colțurile mobilierului iar colecția de vânâtăi oferă exact mărturia fidelă a acestor sentimente. Ce spuneați de metoda modernă de tortură cu călcatul pe piese de Lego? Noi o readaptăm pe fiecare pietricică întâlnită pe stradă.

2. Cum inspirația va rămâne o izbucnire spontană, creativitatea ne ghidează spre a vedea în orice piesă vestimentară albă o planșă iar petele de sosuri, suc, vin, topping și, la naiba, chiar contact cu praful (unde l-om tot găsi?!) redau un act artistic complex în simbioza dintre pictură și happening.

3. Îi mai țineți minte pe cei care au distrus lucrări de artă fie spărgându-le, fie alunecând în ele? Cum protecția divină a fost alături de noi prin magazine dând materiale rezistente chiar și la zgârieturi pentru obiectele pe care dărâmandu-le a fost cât pe aci să le plătim, limităm conexiunea la cultură la albume și vizităm doar muzeele virtuale. Și chiar și așa, tot vărsăm cafea pe tastatură.

4. Neglijență studiată? Hai că am scăpat ieftin cu gulerele noastre veșnic întoarse, cămășile suflecate sau chiar prăvăliile deschise, putem oricum să o dregem invocând un fashion statement!

5. Bine că-i precis reglementat textul de lege pentru loviri și alte violențe că la câte coate, picioare, capete, genți împrăștiem în inerție, sigur am deveni și cazuri penale.

6. Din motive evidente și lesne de înțeles, n-avem servicii de masă sau seturi de pahare din materiale mai nobile decât plasticul după ce am spart ghinionul pentru nouă vieți!

7. Ce spunea vorba aceea din bătrâni? Că dacă ne împiedicăm pe la nunți ne cunoaștem marea iubire? S-or fi împiedicat și aleșii noștri pe drum de câte ori am reluat învoluntar datina, dar rămâne speranța că la ce julituri adunăm, sigur se lasă cu sentimente pătimașe!

8. Dacă ne-am abținut (mă rog, ne-a fost interzis toată viața, după n tapițerii recondiționate) să mâncăm în mașină, sigur uităm geamul deschis exact când ne împotmolim în noroi și accelerăm fioroși.

9. Manichiura noastră are întotdeauna model. Gravură. De amprente. Sau de… e un motiv abstract, un exercițiu de cubism, ok?

10. Prietenii întotdeauna trag deoparte orice persoană aflată în raza brațelor noastre când ținem ceva în mână.

Diana Serpoianu

www.pitchmenow.ro

Stilul este o manifestare a ceea ce suntem!

Un spirit creativ ce s-a impus prin originalitate și profunzime în fotografie, design și strategii de construcție a apariției, Valentina Bălașa Ario se află printre puținii specialiști în imagine care au făcut tranziția spre proiecte educaționale. Lector al Fundației Calea Victoriei și consilier de imagine pentru artiști muzicali, politicieni și oameni de afaceri, Valentina – a cărei viziune a fost recunoscută și încurajată inclusiv de socrul și mentorul său, regretatul artist Sabin Bălașa- ne-a vorbit despre maniera în care pot fi controlate și expoatate eficient influențele sub care se formează stilul vestimentar încă de la vârsta la care se formează simțul estetic.

– Priviți stilul drept emanație lăuntrică sau o manifestare modelată de informație? În această ultimă situație, cum mai poate fi conturată identitatea sub avalanșă de repere proprii unor stiluri necongruente, un fenomen diferit de alte epoci, ce erau marcate de o estetică singulară?

– Stilul este o manifestare a ceea ce suntem, este rezultatul preferințelor noastre, este o formă de exprimare a personalității noastre. Stilul personal se transformă odată cu evoluția noastră și poate fi influențat de elemente din exterior.

– În activitatea dvs de lector implicat în educația vestimentară, în exprimările încă nealterate ale copiilor și adolescenților, care sunt principalele abordări contrare ideii de eleganță, direcții pe care individul le manifestă inconștient, încă din primii ani în care accesul la informație este unul limitat?

– Mă ocup de educația vestimentară a copiilor și a adolescenților (10-16 ani), pentru că există tendința ca aceștia să își faca educația vestimentară în fața televizorului, la emisiuni nepotrivite pentru vârsta lor. Ei sunt la vârsta când au multe „sertare”goale, iar eu mă ocup să le umplu cu informații despre existența unui cod vestimentar, care îi ajută să potrivească ținuta cu situația.

– Cum vedeți în educația vestimentară puterea reală, cât și implicațiile negative ale severității, exprimate prin verdicte acide, proprii celor ale rubricilor de bine/prost îmbrăcați sau dezaprobarea asistenței în fața unei imagini?

– Educația vestimentară ne ajută să avem o imagine socială bună. Oamenii aderă la persoanele cu imagine de succes. O imagine socială negativă ne poate scoate din afaceri, putem pierde oportunități importante. Dacă vorbim despre criticii de modă, aceștia uneori uită că în față lor este totuși un om cu sentimente, care ar putea fi afectat serios de remarcile acide. La cursul de educație vestimentară analizăm imagini cu persoane îmbrăcate nepotrivit, însă am grijă să le spun cursanților mei că NU criticăm persoana, ci discutăm despre alegerea vestimentară nepotrivită. Verdictele aspre, care pot afecta emoțional, le consider că făcând parte din manifestările de tip bullying, cu care nu voi fi niciodată de acord.

– Care este cheia prin care cei mici pot fi educați astfel încât să nu devină sclavii tendințelor și să nu se îndrepte mai târziu spre achizițiile compulsive?

– Stilul, după cum spuneam, este o manifestare a ceea ce suntem. Pot spune că atunci când această manifestare devine conștienta, avem grijă să achiziționăm doar acele piese vestimentare care se potrivesc între ele, sunt de foarte bună calitate și nu se demodează niciodată. Achizițiile compulsive au legătură cu anumite situații nerezolvate din viața noastră, situații pe care ar fi bine să le identificăm, ca să nu risipim bugetul.

– Privind spre cealaltă extremă, care este cheia prin care puteți debarasa informația asimilată greșit și prejudecățile eronate, în educarea stilului unui adult?

– Dacă îi prezinți unui adult regulile codului vestimentar și acesta este dispus să le asimileze, situația se poate îmbunătăți foarte mult. Problemele apar din cauza necunoașterii regulilor de bază. Este ca la șah, nu poți câștiga niciodată, dacă nu cunoști regulile.

– Din perspectiva unui fotograf, unui designer vestimentar, a unui consultant de imagine și a unui lector, cum considerați că a evoluat stilul străzii în perioada postdecembristă? Cum ți-ar plăcea să găsești acest peisaj peste 10 ani?

– Stilul străzii? Depinde de stradă. Avem stilul conectat la tendințele internaționale, există fete care au blog-uri de modă, unele dintre ele apar în revistele de modă din întreaga lume. Dar, din păcate avem și stilul vulgar, care a apărut în mediile unde nu există educație și cultură. În 10 ani lucrurile nu se vor schimba radical, multe din elementele din ziua de astăzi se vor păstra. Mi-ar plăcea să văd oamenii de pe stradă purtând lucruri de calitate. Mi-ar plăcea ca stilul lor să aibă urmele mele.

Diana Serpoianu

www.pitchmenow.ro

10 amante influente în istorie

Despre femei fatale ce au subjugat prin farmece oameni de stat, istoria ne-a tot vorbit, însă despre spirite ce au sedus inclusiv prin inteligență, canaliându-și intuiția spre a schimba destinele unei țări poate prea puțin știm. Am adunat 10 regine din umbra de urmărit pentru inspirație:

Aspasia – O străină din Milet venită în Atena, cu greu putea avea vreo șansă, însă alături de Pericle, cel mai de seamă general al cetății, a influențat politica externă și putut străluci pe deplin într-un salon ce aduna cei mai de seamă gânditori ai epocii, schimbând chiar statutul femeii în filosofia greacă.

Malinche – Oferită lui Hernán Cortés ca sclavă chiar de către propria familie ce astfel spera la îndurare din partea conquistadorilor, aceasta va avea un imens aport la strategia militară pentru cucerirea civilizației mayașe, fiind atât de temută de propriul popor, încât era văzută una cu generalul spaniol.

Diane de Poitiers – L-a cunoscut pe Henric al II-lea când acesta avea doar 12 ea, fiindu-i meditatoare și în ciuda unei diferențe de două decenii, a inspirat regelui o atracție atât de profundă încât va conduce Franța alături de el în timp ce soția suveranului, Caterina de Medici privea neputincioasă cum Diane acumula însemnate bogății, între care și castelul Chenonceau.

Gabrielle d’Estrées – Deși l-a convins pe amantul său Regele Henric al IV-lea al Franței să se întoarcă la Catolicism, știind că un monarh Protestant reprezenta o amenințare pentru țara înconjurată de armatele Vaticanului și ale Spaniei, tot ea va sta în spatele emiterii Edictului de la Nantes ce va garanta libertatea religioasă acestei confesiuni.

Madame de Pompadour – Fiindu-I prezis un destin măreț de către o ghicitoare, pe când avea doua nouă ani, amanta Regelui Louis XV va dovedi o impresionantă influență politică egalată doar de implicarea sa în mecenat, exercitând un patronaj spiritual asupra unor artiști și scriitori precum Voltaire, Montesquieu și Diderot.

Maria Walewska – O relație strategică spre care a fost împinsă tocmai pentru a-și proteja țara va evolua spre o prea frumoasă iubire cu Napoleon Bonaparte ce adesea o va numi „soția sa poloneză”.

Contesa de Castiglione – Aclamată drept cea mai frumoasă femeie a Europei, amantă atât a lui Napoleon III, cât și a lui Victor Emmanuele al II-lea -legături ce-i vor aduce multiple acuzații de spionaj- Contesa va ajuta cauzei reunificării Italiei natale tocmai prin forța sa de persuasiune asupra Împăratului Franței.

Wallis Simpson – Cea pentru care Regele Edward al VIII renunță la tronul britanic în numele sentimentelor va trăi mai bine de trei decenii alături de bărbatul iubit, oferindu-i un suport neafectat de ambiții politice.

Pamela Churchill – Considerată ca fiind ultima curtezană a secolului XX, tânăra doamnă Churchill va fi inițiată în politică tocmai de către socrul său, premierul britanic, pe care îl va ajuta inclusiv prin legături cu rivalii politici ai familiei.

Celia Sanchez – Expert în armament, amanta lui Fidel Castro i-a stat alături până la moartea sa de cancer pulmonar în 1980, activând în posturi cheie cu o implicare însuflețită de crezul în principiile revoluționare.

Diana Serpoianu

www.pitchmenow.ro

La ce renunțăm de fapt din copilărie?

Am zice că regulile fac lumea adulților ceva mai ordonată decât cea a copiilor iar regulile, valorile și deducțiile logice cu care am crescut ar cam trebui să se aplice în continuare. Oare? Dacă în copilărie drumul spre ce doream se arăta ca o săgeată scurtă, ei, acum bine ne-am găsit cu toți într-o mare încurcătură din care s-ar putea să zărim vreun amărât de vârf îndreptat culmea, tot spre punctul din care a pornit dreapta.

– Be yourself! Unless you can be a unicorn! Then be a unicorn! În copilărie, culmea, era posibil, fix așa cum puteam să fim prințese, zâne, supereroi sau personaje din desene animate. Acum fie avem un dress code și dacă puști fiind, mai găseam cum să impunem respect cu sceptru, coroană, mască sau centură de invizibilitate, acum găsim mai mult miștori pentru deghizarea în corporatiști. Chiar și dacă am mai menține vie flacăra dintr-o sabie laser, mai mult ca sigur singura superputere ar fi blurarea credibilității.

– În copilărie aveam mândria de a primi note pentru fiecare lucrare rezolvată dintr-un foc sau fiecare compunere în care ne-am așternut sufletul, iar acum nimeni nu stă să remarce nici ordinea, nici formulele și nici acuratețea din catralioanele de Excel-uri, despre care oricum ni se spune că sunt sarcinile pe o zi, deși elaborarea lor cere cam două nopți și un depozit de cafea. Și afurisitele, mai vin întotdeauna cu întăriri, toate puse pe înmulțit în tabăra de luptă!

– Copii fiind știam pe bună că dacă am ieșit la joacă, atât lumea oamenilor mari, cât și cea a basmelor, cât și cea a extratereștrilor erau la picioarele noastre. Acum convențiile traduc distracția în ieșiri, pentru care comparativ cu energia dată de joacă, parcă emoțiile sunt mult, mult mai intense.

– Când te lupți cu monștri și balauri, a-ți spune punctul de vedere e floare la ureche. Acum pentru fiecare monstru și balaur trecem orice opinie prin toate filtrele posibile, analizăm cea mai diplomată formulare și nu ne rămâne decât să sperăm la tot ce poate fi mai bine, altfel ne-am dat singuri cu sabia-n cap!

– Și nu în ultimul rând nu ne-am săturat de atâtea infirmări ale povețelor copilăriei când ni se spunea că întotdeauna celor ce fac bine li se răspunde tot cu bine, care a propos, parcă întotdeauna trebuia să învingă răul. Eh, viața reală a cam adormit înainte să asculte basmele până la final, de ne tot întrebăm unde-i predictibilitatea din povești, când măcar știam la ce să ne așteptăm iar din sabia cavalerului cu sufletul curat mureau întotdeauna balaurii iar regii lacomi erau izgoniți de pe tărâmul pe care țineau să-l cucerească?!

Diana Serpoianu

www.pitchmenow.ro

Gânduri toxice la care trebuie să renunțăm

Poate că nu am crede că tocmai noi suntem creatorii propriului destin, însă un lucru este cert, că sigur meșterim suficiente bariere ce cresc cu voinicie până la coplexitatea unor reale fortificații. Fie că sunt îndreptate asupra propriilor acțiuni sau ne abat de la mici gesturi prin care să ne confirmăm eleganța, este cazul să renunțăm la câteva obiceiuri nocive prin care ne atragem suficiente deservicii:

– „Încep de luni, de pe întâi, după Revelion”. Nu degeaba o vorbă din bătrâni spune că „today is the first day of the rest of your life”, tocmai fiindcă bioritmul n-are nici agendă și nici calendar și fix așa ar trebui să lucreze și ambiția noastră!

– Amânarea micilor chestiuni de etichetă pentru mai târziu, până cnd conform regulior de la aceeași etichetă, devenim lipsiți de etichetă, ca să nu folosim cuvinte mai dure precum nepoliticos, nes…and counting, mai bine. De câte ori au trecut pe lângă noi mail-uri sau mesaje fără răspuns, urări fără mulțumiri sau aniversări fără felicitări, pentru ca apoi să avem o anume jenă în a mai aborda respectivele persoane?

– Procese de conștiință pentru o zi de leneveală sau o prăjitură, când în deplin avânt în rezolvat urgențe sau coborât măsurile hainelor nici nu ne mai aminteam de asemenea extravaganțe, așa că energia neutralizată accelerat de fel de fel de sentimente de vină poate fi frumos folosită fie pentru treburi mărunte cum ar fi cele administrative, fie pentru a dansa prin cameră sau a face o mică plimbare, ajutând la topirea surplusului de calorii.

– ”A trecut vremea pentru așa ceva” – când vedem seniori câștigând maratoane sau dovedind performanță în vrem sport ne descurajăm singuri?

– Și, bineînțeles, legată de eterna problemă a etății, de ce ne limităm gândindu-ne la vârsta biologică realizând că nu întotdeauna ea se află în concordanță nici nu cea psiho-emoțională și nici cu condiția noastră fizică. Nu purtăm mini fiindcă am depăsit 3035/40/45 de ani? Tina Turner ce ar zice de asta, chiar?

Diana Serpoianu