Dacă la fiecare deschidere a ușilor șifonierului ne este probată dexteritatea de a prinde o pasă la volei iar mici fâșii sau colțuri de culori ne blurează cam orice potențială cuprindere a propriei garderobe, până la panica de a nu avea ce să îmbrăcăm, iată de unde ne-am procopsit:
1. Tocmai spiritul preventiv riscă de multe ori să ne transforme în strângători compulsivi, bântuiți mereu de angoasa de a nu ajunge în anumite situații nepregătiți. Și așa șifonierele noastre capătă dimensiunile și haosul recuzitei nu unui stilist, ci realmente a unui studio cinematografic, încărcate de piese ce n-au văzut de ani întregi alte spații decât întunericul rafturilor.
2. Acumularea unui adevărat depozit de haine ar mai putea fi motivată și de efemeritatea și ciclicitatea modei, dar dacă piesele de care ținem cu înțelepciune prevăzătoare au mult prea mult dintr-o tendință reperabilă clar cu ani în urmă, tot o să-și trădeze epoca și o va face într-o manieră deloc fratantă.
3. Bluzonul din tabără, rochița de la banchet sau tricoul primului sărut- dincolo de încărcătura sentimentală ce emoții ne mai ating? Concret și obiectiv, separate de istoria noastră comună?
4. Prețul întotdeauna va fi o barieră în detașarea cu care ne despărțim de o haină. Chiar dacă nici în ruptul capului nu o putem transforma într-o achiziție eficientă și astfel, să-i valorificăm costul, nu vom renunța la ea doar amintindu-ne cât am plătit și ce altceva am fi putut face în schimb cu banii dați. Dacă nu ne putem recupera în vreun fel suma cheltuită, poate că ar trebui s-o păstrăm în ideea de a ne aminti întotdeauna să cântărim fiecare achiziție, înainte de a ne arunca dupa impuls.
5. În situația în care dorim să ajungem la o greutate care să ne permită să purtăm din nou haine dragi nouă, poate cel mai bine ar fi să sortăm garderoba astfel încât să păstrăm piesele dorite pe anumite rafturi iar la vedere să rămână doar cele care ne încap momentan.
6. Nu în ultimul rând, hainele primite ne vor aprinde întotdeauna entuziasmul, dar dincolo de curiozitatea față de o surpriză ar trebui să trecem fiecare piesă prin filtrul unor întrebări pertinente. Ne place? Ne avantajează? Avem cum s-o încadrăm în vreo ținută? Avem unde s-o purtăm?
Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.
