Fiică-mea crește, eu ”întineresc”…

Fiică-mea crește, eu ”întineresc”

Ca să vezi, fiică-mea crește, eu mă băbesc. Dar zău dacă-mi pare rău când o văd pe ea cum îmi zâmbește cu gropițele moștenite de la mine, și-mi zic în gând că o treabă bună tot am făcut și eu. De fapt, două. Pe ea și soră-sa mai mică. Îmi pare rău și m-apucă plânsul când mă uit în oglindă, da’ asta e cu totul altă poveste.

Mi-aduc aminte de boțul cu ochi aproape negri, ce-mi trimitea săgeți direct în inimă, atunci când m-am trezit cu ea în brațe. Și mă gândeam că habar n-aveam cu ce se mănâncă cel mai mișto job din lume. Ne-am învățat una pe alta. Încă ne mai învățăm.

Prima febră, prima vomitătură, primul dinte, primul pas, primul cuvânt…. astea sunt bine fixate pe scoarța inimii. Primul banchet, clasa a IV a, prima coafură mai altfel, prima lacrimă ștearsă pe furiș… Ei bine, am ajuns și la magica vârstă de 13 ani. Aia când hormonii încep s-o ia razna, firele mele albe încep să se-ndesească, răbdarea mea să afle că există noi și noi praguri de atins, ce să mai… partea ”funny” a vieții începe să se contureze cu pași rapizi.

Am început să programez ieșiri în oraș, discuții cu părinții interminabile, să învăț să tastez pe telefon cu viteză amețitoare în timp ce conduc, eheiii, numai și numai noutăți. Când dorește să rămână peste noapte la o colegă, pentru un ”party in pijamas” nu vreți să știți câte scheme logice fac și stabilesc detalii peste detalii.

Iar ea tot crește, crește….

Ieri. Zi normală. Îmi dă mesaj că mai întârzie puțin, se duce după școală cu o colegă să mănânce o prăjitură. Ok, dar încep cu o logoree de taste cum, ce, unde, cât. Nici nu se odihnesc bine degețelele mele că primesc un nou mesaj.

”În seara asta dorm la Luana, ne ia mama ei, mâine mă duce tatăl ei la școală”

Fără punct. Punctul era deja transformat într-o infinitate de puncte la mine-n cap. Scotoceam de zor în fișierele creierului meu deja obosit dacă o știu pe Luana, pe părinții ei, unde stă, fișa medicală, tot, tot. Când ai doi copii, mai încurci părinții, copiii, școlile (da, da, râdeți pe saturate), orele de sfârșit de program. Prea multe informații de ținut minte pentru bietul meu creieraș care e în priză non-stop.

Constat că nu știu cine e Luana, pe maică-sa nu o cunosc, pe taică-su nici n-am auzit de el, de locuit habar n-aveam dacă-n orașul ăsta sau în vreunu’ din aria țării, adică blank total. Și până să se refacă sinapsele mele după avalanșa de gânduri, primesc al treilea mesaj, la fel de dezinvolt ca și celelalte.

”În zece minute vin acasă, să-mi pregătești bagajul de noapte și proiectul pe care-l prezint mâine la școală”

Tot fără punct. La mine deja nu mai e loc de niciun semn de punctuație, le-am epuizat pe toate în timp record. Noroc că stau bine cu inima. Încă.

Deznodământul? Am reușit să împac varza, capra, soțul caprei și mama colegei.

Morala? Tocmai ce-am constatat că trebuie să mă vopsesc mai des.

Emoțiile – stăpân sau unealtă?

”Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc” Paler

Recunosc, acesta este unul dintre cele mai dificil de scris articole. Cum să explici simplu şi frumos ce sunt emoţiile şi mai ales, concret şi practic, cum să le stăpâneşti şi să le faci uneltele tale pentru a nu le permite să te controleze?

Emotiile-stapan sau unealta?

Din cele mai vechi timpuri, marii înţelepţi au spus că cea mai mare victorie o aduci asupra propriei tale persoane şi în acel moment, devii o fiinţă foarte puternică.

”Cine se cucereşte pe sine, e mai puternic decât cel care învinge 1000 de inamici, într-o mie de bătălii diferite” – Buddha

Ce anume ne face să pierdem controlul şi puterea asupra propriei noastre persoane?

Emoţiile şi toanele noastre schimbătoare.

Am stat două săptămâni să mă gândesc cum aş putea clasifica emoţiile şi stările noastre sufleteşti şi într-o clipă, am păţit ceea ce zice Stephen King în cartea sa, despre scris:

„Datoria ta este să te asiguri că muza ştie unde te afli zilnic, de la 9 dimineața la prânz sau de la 19 la 23 seara. Dacă ştie, te asigur că mai devreme sau mai târziu, va începe să îţi facă vizite, molfăindu-şi trabucul şi punându-şi în practică magia”

Şi astfel, două săptămâni am stat cu fişierul deschis, neştiind de unde să apuc emoţiile şi apoi, BANG, muza a adus inspiraţia.

Avem 3 categorii de emoţii, împărţite după locul sau”organul” în care ele sunt generate.

Este binecunoscut faptul că avem un creier împărţit în trei, numit şi creierul triun. Munca de descoperire a acestui sistem a fost făcută de neurologul Paul MacLean şi poţi să citeşti mai multe aici.

Pe scurt, creierul uman este împărţit în 3 învelişuri, fiecare corespunzând unei perioade din evoluţia vieţii pe pământ.

1. Primul, este creierul ce se întâlnește și azi la reptile, numit creier reptilian. De aici pleacă o categorie foarte specifică de emoții: instinctele

Ele sunt relativ simple. Emoţia cea mai de bază este ”luptă sau fugi”, care te ajută să evaluezi dacă chestia vie din faţa ta o poţi mânca sau te va mânca ea pe tine. Această parte a creierului nostru se activează şi azi şi ne salvează viaţa în situaţii extreme. Dacă de exemplu ne apare un animal sălbatic în cale ştim că trebuie să o luăm la fugă. Tot în această parte a creierului se află şi emoţia de agresivitate, de teritorialitate. Din păcate, actele de violenţă extremă sunt comise tot datorită emoţiilor ce pleacă de aici.

Cu alte cuvinte, această parte a creierului este responsabilă cu supravieţuirea noastră fizică.

2. Peste acest creier după milioane de ani de evoluţie, a apărut creierul de mamifer

Acesta este întâlnit şi la majoritatea speciilor de mamifere. Mai poartă denumirea de sistem limbic şi este responsabil cu majoritatea emoţiilor noastre. Emoţia atracţiei sexuale, a geloziei, a sentimentelor de ataşament, de grijă faţă de pui (copii), emoţii precum invidia sau gelozia, ruşinea, tristeţea, dezgustul, supriza, durerea, bucuria şi plăcerea.

3. În dezvoltarea creierului nostru, urmează neocortextul, adică partea noastră logică şi raţională

Deşi este cea mai nouă apariţie în peisajul evoluţiei, este şi latura noastră cu cea mai mică putere, deoarece toate acţiunile noastre sunt influenţate de emoţiile noastre iar raţiunea şi gândirea ne servesc mai mult ca să justificăm comportamentele luate emoţional şi nu să luăm decizii logice la rece.

Aici însă, SUPRIZĂ. La ce-a de-a treia categorie nu îţi voi vorbi de raţiune pentru că nu are legătură cu emoţiile. Vom vorbi despre raţiune, logică şi minte la treapta potrivită, care este mai sus de emoţii pe turnul evoluţiei alfa.

A treia categorie de emoții am să o denumesc ”stări sufletești”.

Motivul este simplu. Nu toate emoţiile noastre vin din creier. Există o întreagă gamă de trăiri sufleteşti, mult mai rafinate, subtile şi profunde decât emoţiile de bază despre care deja am vorbit.

Iubirea spirituală, entuziasmul, pasiunea, compasiunea, empatia, stări diferite de conştiinţă şi foarte multe alte ”stări”.

Acestea se deosebesc radical de primele două categorii şi oricare dintre noi putem să facem diferenţa între o emoţie brută, cum este foamea sau agresivitatea şi o stare sufletească în care apreciem o melodie frumoasă.

Diferenţa este clară. Una este joasă, brută şi primară, cealaltă este subtilă, înaltă, superioară.

Şi astfel, cu puţină muncă, reuşim să adunăm la un loc totalitatea trăirilor umane. Unele vin din creier, altele vin din…

Şi aici, am să las loc de interpretare.

În funcţie de experienţa ta de viaţă, ai putea spune că vin din inimaă. Sau din suflet. Sau din chakra a patra, cea a plexului solar (adică tot zona inimii). Cert este un singur lucru.

Inima are un câmp electric în jurul ei care este de 100 de ori mai puternic electric decât creierul şi de 500 de ori mai puternic magnetic. Nu am să întru mai mult în detalii pentru că pentru mine este o certitudine, însă dacă doreşti, poți citi aici un material despre astfel de cercetări.

Aşadar, avem primele două categorii, emoţiile generate din creier care apoi ne invadează vasele sanguine şi transmit informaţia la celule făcând întreg corpul să simtă o emoţie şi avem stări sufleteşti , ca o energie generată de inimă, sufletul nostru.

Dacă dau o căutare pe google după emoţiile de bază, găsesc următoarea clasificare:

  • Tristețe / Supărare
  • Bucurie / Fericire
  • Furie / Mânie
  • Dezgust
  • Teamă / Frică / Nesiguranță
  • Surprindere
  • Rușine
  • Durere

Dar stai puţin!

Dacă din emoţiile de baza iau Frica şi Agresivitatea, le pot încadra în prima noastră categorie, ”luptă sau fugi”, instinctele noastre.

Apoi, dacă iau bucuria, dezgustul, suprinderea, ruşinea şi durerea, le pot încadra în a doua noastră categorie, creierul de mamifer.

Şi câinele se bucură, nu? Şi o maimuţică se ruşinează, nu?

Aşadar, până aici, nimic nou sub soare şi ce mă face foarte fericit e că încă odată, putem să facem clasificarea mea preferată.

Omul superior și omul inferior.

Vezi cum se leagă toate? În orice aspecte ale vieţii, putem să vorbim de omul inferior, mai orientat spre instincte şi emoţii de bază, omul-animal dacă vrei şi apoi omul superior, spiritual.

Partea distractivă e că aceste două laturi se află în fiecare dintre noi, şi sunt la fel de active. Evident, la unii predomină una din laturi şi aş spune, la o privire de ansamblu, că majoritatea oamenilor sunt în majoriatatea timpului în latura lor inferioară dar asta e rezervat pentru o altă discuţie.

Putem spune că omul inferior caută mici plăceri, omul superior caută împlinirea sufletească.

Omul inferior este sclavul emoţiilor inferioare, omul superior îşi dă voie să trăiască stări sufleteşti superioare.

Hai să recapitulăm. Avem așa:

1. Instincte și emotia de frică și agresivitate

2. Emoții mai complexe, universale pentru toate ființele de pe pământ, multe din ele comune cu alte specii de mamifere

3. Stări sufletești care ne pot eleva și duce la adevăratul nostru potențial de ființe spirituale

Vreau acum să le luăm pe rând şi să vedem cum anume putem să devenim acel om superior care îşi transformă emoţiile în unelte şi nu devine sclavul propriilor emoţii neînţelese care îl duc la comportamente greşite şi spre ratarea vieţii.

Având 3 niveluri de emoţii şi stări, avem nevoie de 3 niveluri de autocontrol şi putere.

Nivelul 1 : emoţii inferioare şi instincte primare – frică, agresivitate, panică intensă, izbucnire violentă, durere intensă şi punerea vieţii în pericol, activarea instinctului de conservare

Durata: scurtă (minute sau ore)

Unealta de putere pentru nivelul 1: Calmul

Omul calm este un om superior ce îşi domină instinctele. Dacă nu eşti calm, eşti prost. Devii agresiv, loveşti sau ucizi şi mergi la puşcărie 25 de ani sau pe viaţă. Ai fost animal câteva secunde şi ţi-ai ratat şansa de a avea o viaţă de fiinţă umană.

Care este caracteristica cea mai iubita la un om superior? Lucrul care ne face să spunem „uite un om matur emoţional!”

CALMUL.

Ce face calmul? Poate să controleze instinctele și emotiile primare

Cum să fii calm

1. Schimbă focusul. Mută gândurile de la evenimentul ce provoacă starea de frică, agresivitate sau panică. Plimbă-te sau stai jos, în funcţie de ce simţi. Cel mai important, respiră adânc de mai multe ori. Prin respiraţie, se oxigenează creierul şi astfel el este ajutat să lase gândirea şi raţiunea să preia controlul. Bunicul meu m-a învăţat tehnica cu respiraţia când aveam emoţii înainte de a cânta la pian în faţa publicului.

2. Pune-ţi imediat întrebarea, în mijlocul stării emoţionale nedorite: ”cum s-ar comporta acum un om superior?” şi fă eforturi să rămâi stăpân pe situaţie, cu sânge rece şi să gândeşti care este comportamentul cel mai bun în acea situaţie.

3. Dacă poţi să pleci din acea situaţie, un somn bun va da un reset acestor emoţii care sunt de scurtă durată. Asta e partea bună. Aceste emoţii sunt scurte şi foarte intense, dar trec rapid. Dacă poţi să iei o pauză, ar fi minunat, tot timpul după o pauză deciziile luate sunt mult mai bune.

4. Dacă nu ai control asupra izbucnirilor tale instinctuale, e important să faci corpul să trimită hormoni care să contracareze hormonii fricii sau ai agresivităţii. Dacă poţi, fă imediat un efort fizic intens. Flotări, genoflexiuni sau fugă. Epuizează hormonii ce provoacă starea nedorită.

5. Meditaţia te va ajuta enorm să poţi să faci faţă unei furtuni emoţionale de moment. Abilitatea de a fi calm se dezvoltă cu exerciţiul. Tot timpul întreabă-te ”ce ar face acum un om superior?” şi vei rămâne suprins de capacităţile tale.

Nivelul 2: emoţii simple şi complexe – îndrăgostirea şi atracţia sexuală, bucuria şi fericirea de scurtă durata, invidia, lăcomia, ruşinea, mândria, gelozia, lenea, desfrânarea, motivaţia şi multe alte emoţii pe care le simţim.

Durata: medie (ore sau zile)

Unealta de putere pentru nivelul 2: Virtuţile

Majoritatea emoţiilor de la acest nivel, vin pe perechi. Există latură negativă şi pozitivă. Plus şi minus. Ele nu pot exista simultan într-o persoană, aşa că dacă nu ai emoţia pozitivă, probabil că o ai pe cea negativă.

Aici e foarte potrivit articolul de aici.

Ni se spune că există 7 păcate capitale şi toate sunt cauzate de emoţiile omului inferior: mândria, invidia, iubirea de bani, desfrânarea, lăcomia, lenea, mânia.

Aşadar, pentru a ne vindeca de ele, este important ca prin exerciţiu, să practicăm virtuţi.

1. Compasiunea

Atunci când dai dovadă de aroganţă adu-ţi aminte de unde ai plecat. Care e virtutea care compensează aroganţa? Compasiunea. Empatia proactivă, aplicată. Să-i înţelegi pe cei de lângă tine şi să şi faci ceva pentru binele lumii care te înconjoară.  E bine să fii mândru de tine şi de realizările tale, dar nu arogant.

2. Generozitatea

Să oferi fără să aştepţi înapoi, e calea sigură spre succes şi avere. Generozitatea este virtutea care compensează iubirea de bani şi de obiecte. Am fost educaţi să credem că trăim în resurse puţine şi că fiecare să ia cât poate. Legea valorii spune: cu cât dai mai mult, cu atât ai mai mult. Nu banii sunt măsura valorii, ci ceea ce ai de oferit ca om. Dezvoltă-ţi abilităţile şi talentele şi oferă valoare lumii. Banii vor veni ca efect secundar.  Cum se aplică principiul în afaceri şi în iubire? DAI pentru că ai de unde. Benficiile acestei atitudini? Culegi ceea ce semeni.

3. Iubirea și bunătatea

Încetează să te mai uiţi la capra vecinului. Comparaţia distruge suflete. În viaţă te compari doar cu tine însuţi. Anul acesta eşti o persoană mai evoluată decât anul trecut? Rezultatele tale de anul acesta sunt mai bune decât anul trecut? Dacă răspunsul e da, eşti pe drumul cel bun. Încurajează-i pe cei din jur să fie cât de buni pot ei să fie. Bucură-te de succesele celor din jur şi învaţă din ele. Nu încerca să minimalizezi eforturile altora şi nu descuraja când o persoană vrea să facă ceva, oricât de nebunesc ar fi.

4. Calmul și răbdarea

Este foarte greu ca dintr-un om nervos şi impulsiv să devii un om răbdător şi calm. Ţine de temperament. Totuşi, am fost martor la atât de multe situaţii în care munca de săptămâni, luni şi ani a fost stricată în 5 secunde din cauza nervozităţii şi a impulsivităţii încât nu pot decât să îţi recomand ca atunci când simţi că vei avea o reacţie emoţională, să părăseşti scena şi să te calmezi. Poţi strica prietenii, muncă, relaţii de iubire şi afaceri într-o clipă. Fă ORICE e nevoie să îţi controlezi emoţiile de furie şi nervozitate.

5. Temperarea

Umple-ţi viaţa cu activităţi interesante, fă sport şi lărgeşte-ţi cercul social. Dacă stai în fiecare zi în faţa calculatorului cu tonele de filme porno, e foarte greu să te abţii. Sexul şi masturbarea sunt lucruri fireşti însă odată ce le duci în extreme încep să îţi dăuneze. Lipsa lor sau excesul, ambele te vor afecta. Omul are nevoie şi de afecţiune şi iubire, şi de activitate sexuală. Caută să le ai pe ambele şi vei vedea cum puterea ta se va amplifica.

6. Moderația

Lăcomia o poţi rezolva impunându-ţi reguli alimentare şi consultând un nutriţionist. Educă-te în privinţa mâncării, află ce e bine şi ce nu pentru corpul tău. Caută să faci din mâncarea sănătoasă o investiţie. Mănâncă pentru a fi energizat şi sănătos ca să poţi să trăieşti o viaţă extraordinară, nu folosi mâncarea ca medicament pentru probleme emoţionale.

7. Hărnicia, zelul

Lenea este un păcat viclean. Atunci când te afli în zona de confort ai tendinţa să rămâi acolo. vestea proastă e că nu evoluezi atunci când ai sentimentul de căldurică din zona de confort. Când aveam 5 ani am auzit un îndemn care îmi răsună şi azi în minte. Nu ştiu de unde e şi cine e autorul, tot ce ştiu e că sună aşa:

” Ridică-te, ridică-te, ori ți-ai uitat chemarea? SUS, SUS!! Începe-ți OPERA!”

Nivelul 3: stările sufleteşti – entuziasm, optimism, iubire, creativitate, stare de flux, concentrare, împlinire sufletească, unitate cu tot ce există şi universul, extaz, pace interioară.

Durată: lungă (săptămâni, luni, ani şi chiar întreaga viaţă).

Unealta de putere pentru nivelul 3: Meditaţia şi practicile spirituale.

La acest nivel, nu există stări negative. Este starea naturală a omului spiritual. O înţelegere a acestui nivel şi o experimentare a lui, te face să nu mai fii trist niciodată, nici la moartea unei persoane iubite. Omul spiritual înţelege că moartea nu este un motiv de frică sau supărare ci un proces firesc de transformare şi o nouă etapă de existenţă.

Stările noastre negative ne sunt date atunci când suntem traşi în jos spre omul inferior. La nivelul superior nu există frică, ci doar iubire necondiţionată. La nivelul superior nu există frică de lipsuri ci doar senzaţia de abundenţă. Când eşti în starea ta superioară ştii că este foarte natural să fii fericit şi că întreg universul are grijă de tine, chiar şi când te pune la încercare, o face pentru a-ţi mai da o unealtă şi o putere suplimentară în arsenalul tău.

Cum devenim proprii noștrii stăpâni?

Păi în primul rând, ne dominăm emoţiile inferioare pentru a nu ne domina ele pe noi. În al doilea rând, învăţăm să trăim cât mai mult stări sufleteşti superioare.

Tot ce este nevoie pentru a-ţi face o viaţă superbă este o intenţie. Doar că lumea ştie atât de puţine despre cât de multă putere posedă încât e aproape mister. Doar luând o decizie în minte şi suflet poate schimba instant o realitate cu o alta.

În filmul The Great Gatsby este o scenă genială care ilustrează perfect ce vreau să spun şi eu azi.

În cameră, Gatsby, Tom şi Daisy.

Gatsby, eroul principal, bărbatul fatal, super bogat, cu o super personalitate, este îndrăgostit de Daisy de 5 ani de zile şi după o muncă titanică în aceşti 5 ani, se află la momentul adevărului, decis să o fure pe Daisy de sub nasul lui Tom.

Tom este căsătorit cu Daisy însă Daisy îl iubeşte în secret pe Gatsby, au deja o relaţie ascunsă şi planul este făcut ca ei doi, amanţii, să îi spună lui Tom, soţul, că ei se iubesc şi că destinul lor e să fie împreună iar Catherine îl va părăsi pe Tom, pentru a se căsători cu Gatsby.

Până în acest moment al filmului, Gatsby este un bărbat căruia nu ai cum să îi faci faţă iar Tom, un bărbat uşuratic ce nu pare foarte cu picioarele pe pământ.

Este clar că Gatsby îl va face praf în confruntarea finală, prin personalitatea lui, mai ales că are avantajul că şi Daisy îl iubeşte şi vrea să fie cu el.

Şi acum, începe o minunată întorsătură de situaţie.

Cărţile sunt date pe faţă şi fiecare spune ce simte. Tom o face pe Daisy să recunoască că îi iubeşte pe amândoi bărbaţi şi îl face pe Gatsby să îşi piardă controlul emoţional şi să sară la bătaie.

În câteva secunde, rolurile sunt inversate şi munca de 5 ani a lui Gatsby se duce la vale ca o alunecare de teren.

Totul din cauza celor 5 secunde în care şi-a pierdut controlul emoţional şi a devenit agresiv fizic. Gatsby îşi dă seama imediat de greşeală, îşi cere scuze în faţa tuturor însă este prea târziu. Instinctul feminin al lui Daisy îi spune că Gatsby este un bărbat slab care în momentele cele mai grele va pierde controlul.

Tom devine bărbatul calm și stăpân pe sine care își apără căsnicia.

Gatsby devine ceea ce a fost tot timpul, bărbatul adolescent emotiv care şi-a îngropat demonii în pivinița sufletului, crezând că i-a ucis, doar că aceştia au aşteptat până când Gatsby se află în cel mai important moment al vieţii lui şi au răbufnit, pedepsindu-l astfel pentru că i-a ignorat cinci ani şi a vrut să îi îngroape.

Daisy suferă un şoc şi îşi dă seama că bărbatul adevărat este soţul ei, Tom, pentru că în faţa unei crize, este cel care rămâne drept şi nemişcat în faţa furtunii emoţionale.

De aici, totul o ia la vale şi Daisy sfârşeşte prin a rămâne cu soţul ei.

Aceasta este puterea stăpânirii emoţiilor sau dezastrul pierderii controlului asupra lor.

Alege să devii stăpânul emoțiilor tale.

Știu că de multe ori este greu să conștientizezi anumite stări și emoții. Pentru a te ajuta am pentru tine cartea Ghidul Personalității Alfa ,carte ce te va ajuta să-ți schimbi atitudinea, mentalitatea și implicit rezultatele pe care le ai în viață.

Ştiu că acest articol este departe de a fi complet. Am nevoie să îmi scrii tot ce îţi trece prin cap despre ce ai citit şi să avem un dialog despre emoţii şi stări sufleteşti. Vreau să ştiu dacă te regăseşti sau nu în ce am scris şi pur şi simplu, cum vezi tu această lume a emoţiilor.

Vrei Ferrari cu prețul unei Dacii?

Cel mai puternic lucru pentru dezvoltarea mea personală

De departe, a fost să cred în iubire încă odată după fiecare dezamăgire şi rană adâncă în suflet şi să cred în oameni încă odată după fiecare țeapă şi trădare. Pentru că la sfârşit, am descoperit imensa putere din mine care mi-a arătat că ţepele, trădările şi dezamăgirile din iubire se lipesc de tine doar când tu te dezamăgeşti, trădezi şi uiţi pe tine.

Un om cu această putere în interior, priveşte fiecare pierdere ca un preţ plătit pentru a învăţa o lecţie şi ca o ocazie de a discerne între oamenii pe care îi are alături.

Iar la sfârşit, ai minunata revelaţie că nu există trădări între oameni şi răni în iubire decât atunci când ai deschis tu uşa din interior.

Sufletul tău este un loc sacru. Tratează-l cu respect, păstrează curăţenia şi cere-le musafirilor să se descalţe când intră. Şi nu te ruşina să îi scoţi afară pe cei obraznici. Dacă faci asta, vei vedea că nu mai există oameni răi, ci doar oameni care nu ştiu să aibă grijă de sufletul lor şi asta nu are nici o legătură cu sufletul tău.

Într-un articol mai vechi în care analizam iubirea şi suferinţa din iubire, făceam o analogie între sufletul omului şi o cetate.

Omul imatur şi naiv nu are ziduri care să îi protejeze inima, sufletul în fața lucrurilor dure din această viaţă, lucruri, eveniment şi oameni care ne rănesc intenţionat sau nu, şi care ne provoacă suferinţă.

Apoi, în etapa doi, din cauza suferinţei, omul trece în cealaltă extremă. Ridică ziduri de netrecut. Şi pentru puţin timp este bine, nu mai este suferinţă. Omul devine insensibil şi deja se simte o îmbunătăţire faţă de prima variantă însă după câteva luni sau ani, acest suflet închis în spatele unor ziduri de fier, începe să se atrofieze.

Singurul fel prin care fiinţa umană evoluează este prin trăirea de experienţe.

Dacă ai sufletul închis de frica suferinţei, nu mai trăieşti experienţe. Dacă nu trăieşti experienţe, nu evoluezi. Stagnezi şi involuezi.

Astfel, fiecare om ajunge la concluzia că să fii cu sufletul pe tavă te va răni foarte tare, să fii cu sufletul închis, te va face să mori înăuntrul tău foarte devreme.

Şi în acest moment, omul are şansa de a deveni o fiinţă umană matură.

Să ştii când să deschizi porţile cetăţii pentru a trăi experienţele frumoase, care te îmbogăţesc, să dai frâu liber entuziasmului, iubirii şi tuturor emoţiilor pozitive.

Şi apoi să ştii când să închizi porţile cetăţii, să pui arcaşii pe ziduri şi să dai drumul la câini. Pentru că uneori în viaţă se întâmplă lucruri care nu sunt în puterea ta de control.

Oamenii au frustrări şi îţi fac rău, întâmplările vieţii te lovesc, mama natură îţi joacă o festă nu prea amuzantă.

Se întâmplă foarte multe lucruri pe care nu le poţi controla însă există un singur lucru pe care îl poţi controla, întotdeauna.

Acest lucru este ATITUDINEA ta.

Atitudinea ta face cetatea să fie extrem de bine apărată împotriva oricăror atacuri şi îţi dă voie să pleci tu însuţi la atac împotriva a orice vine din afară să îţi facă rău.

“Totul poate fi luat unui om mai puţin un lucru: cea mai preţioasă dintre libertăţile umane – libertatea de a alege atitudinea dorită în orice condiţii, de a alege propria cale” – Viktor E. Frankl

Acum, am să fac o mică schimbare de subiect, însă cu foarte mare legătură cu atitudinea noastră.

În chestionarele personalitate alfa, am întrebat ce îţi lipseşte cel mai mult?

Topul e după cum urmează:

1. Iubire

2. Bani

3. Timp

4. Libertate

5. Fericire

6. Prieteni

7. Vocaţie

8. Încredere în sine

Apoi, legat de prima întrebare, am întrebat  ce scopuri ai până la sfârşitul anului?

1. Să fac mai mulţi bani

2. Să găsesc un loc de muncă, să îl schimb sau să avansez la locul de muncă

3. Să îmi fac propria afacere

4. Să îmi găsesc partener de cuplu

5. Să slăbesc

6. Să am casa mea

7. Să mă dezvolt personal

8. Să îmi plătesc datoriile

Apoi întrebarea pe ce se duc banii tăi?

1. Haine şi ieşiri

2. Cărţi şi dezvoltare personală

3. Copii, familie

4. Datorii, rate

5. Ţigări/alcool

6. Excursii

Aici am avut prima revelaţie.

Păi stai puţin. Până la sfârşitul anului vrei să faci mai mulţi bani, să îţi găseşti loc de muncă, să îl schimbi sau să avansezi. Vrei să îţi faci propria afacere, să îţi găseşti partener de cuplu, să ai casa ta şi să îţi plăteşti datoriile.

DAR, după ce faci declaraţia asta care sună foarte bine în teorie, începe distracţia.

85% din veniturile tale merg pe haine şi ieşiri, cheltuieli în familie, datorii şi rate, ţigări, alcool şi excursii.

Oamenii îşi consumă timpul, energia şi banii pe cu totul alte lucruri decât atingerea scopurilor pe care le au, a dorinţelor şi visurilor lor. Apoi caută vinovaţi pentru suferinţele care îi muşcă de fund.

Pentru orice lucru în viaţa asta există un preţ.

Sorin Fritea are o metaforă pentru noi, cei care ne antrenăm cu el.

Nu poţi să intri în magazin, să spui că vrei un Ferrari şi să ai bani de o Dacie.

Dacă vrei Ferrari îţi trebuie banii de Ferrari. Îi ai? Dacă îi ai eşti gata să îi dai din mână? Dacă nu îi ai, îţi doreşti atât de mult Ferrari încât să faci orice e nevoie ca să câştigi suma corectă?

Metafora cu Ferrari se aplică pentru toate domeniile vieţii, în special la cele enumerate de cei din comunitatea noastră.

Bani, afacere, casă, relaţie de cuplu, sănătate, slăbit.

Fiecare are Ferrari-ul lui.

Pentru a-ţi permite Ferrari (metaforic) şi pentru a fi capabil de a plăti preţul pentru un Ferrari, ai nevoie de o ATITUDINE a omului ce are Ferrari.

Dincolo de prejudecăţile pe care mulţi oameni le au legate de lumea materială, bani şi lux, e important să înţelegem că nu putem avea un lucru dacă nu îl admirăm mai întâi.

Astăzi vreau să te întreb un singur lucru.

Vrei să înveţi să ai o atitudine de învingător? Vrei să înveţi să ai atitudinea omului ce câştigă bani, îşi face casă, scapă de datorii, are relaţii împlinite de iubire?

Eşti dispus să mănânci un măr la ora 11 în fiecare zi timp de 30 de zile ca să îţi dovedeşti că poţi să faci un lucru mic constant care îţi va permite apoi să faci acţiuni mai complexe pe termen lung ce te vor duce la rezultatele dorite?

Dacă crezi că e doar o glumă partea cu mâncatul unui măr constant, uite ce ne spune un băiat ce a încercat strategia:

    Mesaj de la cititor

Acum o lună şi ceva, am citit mailul tău care zicea că dacă nu poţi să mănânci un măr în fiecare zi până în ora 2 timp de 30 de zile nu reuşeşti nimic în viaţă!
Eu am încercat tot felul de exerciţii , sporturi etc dar nu reuşeam niciodată să duc acel lucru până la capăt. Aşa că am vrut să îmi demonstrez mie că dacă vreau pot!

Aşa că timp de 30 de zile am mâncat un fruct, nu am avut tot timpul mere, dar am respectat challenge-ul.

Nici nu am reuşit să duc până la capăt proba cu mărul şi am zis de ce să nu complic puţin treaba, pentru că simţeam că ceva s-a schimbat în mine, simţeam o putere pe care nu o mai avusem până acum . Aşa că m-am apucat să fac şi sport acasă.

Nu îmi venea să cred că după un timp nu am renunţat la niciuna dintre ele.

Când a ajuns ultima zi îmi părea rău că nu mai trebuie să însemnez pe calendar ziua în care respectam obiectivul.

Ceea ce vreau să spun este că mărul acela nu mi-a demonstrat doar că am puterea şi resursele necesare să îmi ating scopul pe care mi l-am propus, ci mi-a schimbat întreaga viaţă, mi-a dat încredere în mine, o motivaţie pentru tot ceea ce vreau să fac şi toată lumea mă întreabă ce am făcut de sunt aşa de bine dispus! Unora le-am răspuns: Am mâncat un măr în fiecare zi!

În prezent merg la sală ,încă mănânc un fruct dimineaţa, şi după ce termin sesiunea mi-am pregătit un nou target! Îţi mulţumesc, datorită ţie mi-am schimbat viaţa(ceea ce nu credeam că o să se întâmple vreodată)!!! Îţi voi fi tot timpul recunoscător!

Eşti dispus să ai o atitudine de personalitate alfa?

Dacă da, lasă-mi un mesaj mai jos şi putem începe munca. De fapt, nu vreau un mesaj, vreau să URLI cât de tare vrei să îţi atingi visurile şi obiectivele. Şi cât de important este pentru tine să îţi atingi scopurile şi obiectivele.

Ai capacitatea de a-ți schimba rezultatele în bani, iubire, sănătate și vocatie prin schimbarea atitudinii interioare. Pentru a te ajuta am pentru tine cursul Atitudinea și mentalitatea învingătorilor – Fundaţia unei vieţi de calitate este, aşa cum vei vedea, o atitudine şi o mentalitate care nouă românilor ne-a lipsit vreme de zeci de ani.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Este nemuritoare fericirea?

Ziua 1, 13 aprilie 2016

Bună dimineața!

Astăzi dăm startul glăsuirii gândurilor importante ce ne năvălesc cotidian și mai mereu cu noaptea-n cap, gânduri la care nu prea gândim în genere, deși  ne copleșesc obositor..și uite-așa ne umblă și ne tot preumblă, ne cotrobăie prin minte mai mereu și-ntotdeauna, permanent!
Dacă seara ne așternem pe pernă cu un vag sentiment de neliniște, confuzi fiind vizavi de motivul  tristeții de moment ce ne acaparează..ei bine! nu știu să vă spun cum ori de ce, dar am senzația că întotdeauna dis de dimineată vom afla răspunsul întrebării neîntrebate mai în sine, mai în serios, înainte de a pica în visare.

În aceeași ordine de idei, mi-a dat prin cap mai ieri alalteieri, o întrebare nu tocmai banală: „dar oare bucuria, îmbătrânește și ea câteodată?”..asta pentru că în nu știu ce context cu nu știu ce prieten discutând eu la un moment dat, zic: „măi, dar parcă până și bucuria ți-a îmbătrânit, ce naiba se petrece cu tine?!”

Trecând apoi cu gândul înc-o dată peste ceea ce deja exclamasem, repet ca pentru mine însămi:

” E o inepție, recunosc, dar chiar sună mișto!”

..inepție pentru că bucuria reprezintă stare de moment, clipă, hohot, plăcere satisfăcută temporar, adrenalină.
Nu-i similară fericirii!..nu este liniară, nu-i mulțumire sufletească pe termen lung, nu-i sentiment pe de altă parte, ci doar o  stare vremelnică, atât.

Sentimentul te ține strâns de inimă o perioadă lungă..în antiteză cu bucuria, stare ce vine și pleacă, zici că-i nălucă..nu încolțește din sămânță mugur și din mugur apoi floare.

E fluture, nu papagal! Hahahah!
Și zic papagal, că mi-a rămas în minte faptul că mai deunăzi o prietenă de-a mea și-a cumpărat unul vorbitor.
Pentru fiică-sa l-a cumpărat, de fapt. Și-am întrebat-o și eu printre altele  atunci cam cât trăiește papagalul ăsta,  care-i media lui de viață?!

„50 de ani”! răspunde Amalia.
„WTF!” zic. „Mă-ngroapă categoric ăsta mic al tău!”😅

În fine, revenind de unde am plecat, că deja se face târzior și trebuie să alerg pe unde am și eu treburi de rezolvat, Adevăr și Provocare pentru voi astăzi aici, cu noaptea-n cap:

„Ce ziceți, fraților, oare-i posibil să îmbătrânească și ea? Fericirea? Că mă gândesc că dacă tot trăiește multicel cu noi și printre noi, dacă nu zboară din floare-n altă floare precum bucuria,  nu-i atunci oare veridic, să nu trăiască veșnic tânără?  Tu ce crezi? Ne-mbătrânește fericirea? Sau doar mai suferă de o migrenă câteodată, lăsându-ne nefericiți o clipă într-un colț?”

This is the morning question!

Adina

Ce zici, te fac un vals?

Ce fericită sunt astăzi!!
Așa de fericită sunt, încât aproape că mi-aș dansa ziua toată; aș dansa în supermarket, aș dansa în drum spre școala lui fi’meu, aș alerga dansând prin piață…oriunde aș cam tot dansa și asta fără a mă simți, dar nici măcar nu m-aș gândi: „Ce-or zice oamenii din jur?..oare că sunt penibilă?!?”
..deci? ce zici? Te fac un vals??

Ia să văd..ia să vedem..! Cam ce s-ar potrivi?!? Și mă gândesc..mă tot gândesc cam ce s-ar cuveni dansat, ce-ar merge în tandem?? Ce ritm îmi găsește oare fericirea?
Hmm..! Parcă aş valsa un pic.
Ori crezi c-ar merge şi mai bine un tango?

..dar mai degrabă simt c-aș strânge ochii, poate că mai bine mi-ar prinde să-mi cânt eu Bolero-ul și să-l dansez în gând, ca pentru mine; apoi, de simt cumva fior de suflet mai rebel prin dansul singuratic, atunci..cu un firesc balance întors din drum, destul de brusc, o să îl las să îmi inunde casa toată, să-mi sune în crescendo urlând rărunchi prin boxă, tot în crescendo deranjând apoi vecinii..hei! Dar tu-l auzi, oare?? Tu îl auzi acum..!??! fii atent, asta-mi place cel mai mult..acum:
Naaa….nanananananana..nanananaaa..!!
Aud cum urcă!!..Cum urcă și iar urcă, urcă tot mai sus..!!..urcă şi-mi descătuşează emoţii, le umblă, le învârte..și le suie! Le dansează, le coboară..!
Dezbracă şi apoi îmbracă simţurile tremurânde, le trăiește trăirea, le simte gândul și le intuiește dorința..; le împlinește plăcerea.

Mda..Bolero-ul îl prefer întotdeauna. Deși atunci, adică întotdeauna când simt fericirea asta, o gândesc întâi ca și cum mi-ar conveni un vals.
Ce mişto ar fi să avem viaţa cântată, dansând-o tot mereu, plânsă fericit şi doar din bucurie..!!

N-ai zice și tu, nu crezi că ăsta-i  idealul?

Ce facem ori cum nu facem, că mereu ajungem să povestim despre un ideal al nostru; Pe care îl zugrăvim frumos în tonuri calde, adăugăm și niște accesorii cool, nu uităm nici pata de culoare, asortăm apoi mobilierul, punem și-un covor drăgut..şiii.!! când s-alegem perdeluţe vesele cu flori, pentru un strop de romantism..

„Biiing-Baaang!!Biing-Baang..!! Biiing!!…”

Dar ce naiba se aude? Ce-i cu sunetul ăsta ciudat și tare, ascuțit..și-atât de insistent??
E interfonul! Sună de jos interfonul, că mai întotdeauna strică interfonul momentul meu cel mai frumos din vis.
Niciodată, dar niciodată! nu m-a sunat când tremuram coșmarul vreunei nopți de..vineri 13, plină toată ochi de ceasuri rele.

„-Cine e?? Dar cine e, vă rog? Da, aici stau eu..!”
Logic că aici stau eu, firește că eu sunt eu și bineînțeles că tot eu am comandat parfumul meu preferat.

„- S-a deschis??”

Mda! Mă bucur că-mi aduceți parfumul comandat, tocmai ce mi se terminase de vreo 2 zile..!
Doar că preferam să nu mi se trezească visul chiar fix acum..poate că dacă-l duceam până la capăt, cine știe?!? Poate mă trezeam știind ce perdea îmi trebuie cu exactitate. Culoarea de fond, culoarea floricelelor..!! Și astfel așezam totul perfect, îmi mobilam cum trebuie și fericirea. Idealul.

..dar ce să-i faci??!? C-așa se-ntâmplă cu idealul acesta tot mereu. Trăieşte perfect asortat doar prin vise; și nici măcar ele nu sunt duse pân’ la capăt.
Că le sună interfoane trezindu-le zâmbetul fericit ce spera că..!!
Dar nici nu mai contează la ce spera.
Nu mai e important deloc..!

..și tot pe-acolo, doar în vis, întâlnim oameni ideali..bărbaţi, femei, prieteni..! Copii!!
Eee! Uite că am găsit și-un ideal real, foarte veridic. Nevisat.

Copiii.

Copilul meu reprezintă idealul de copil, este mereu perfect pentru mine, dacă face..orice-ar face! tot mi-e ideal de copil.
Și-al tău îl simți la fel, nu? Și el este categoric singurul asortat perfect până la capăt.
Și-al meu și-al tău, amândoi, sunt copii perfect de ideali.

..în rest, doar vise trezite prea devreme.

Ca şi fericirea mea de astăzi.

Nici măcar nu m-am trezit veselă astăzi, ca să știi.
Am încercat doar să închid ochii și să intru astfel ușor-ușor, în stare de fericire ideală.
Am renunţat la vals, pentru că vals dansez când nu spun nimic despre fericirea mea. Când n-o vorbesc, ci doar o simt în toţi porii mei cum..cum îmi respiră, împărțind cu mine aerul, bucuroasă că ne-am regăsit…!
Mă și gâdilă ca să râd în hohote, din tot sufletul..!!..
Iar dacă apuc să-mpiedic valsul, dacă îl dansez stângaci, îmi soptește în gând ea ritmul, cu răbdare:
„- Un’..doi..trei/un’..doi..trei/un..doi..trei…şi hai!! pluteşti! Simți că ești uşoară..!! Aşa! bravo! N-ai valsat demult, ai cam uitat..! Astăzi fără Bolero, în regulă!? Hai un’..doi..trei! Și din nou…un’..doi..trei..!Și-acum plutești..!..Bravo..! Așa…! Perfect..! Ne amintim valsul..!! Și iar, din nou, și un’..”

Și m-am hotărât acum să aştept fericirea mâine.
Ieri am tras-o, ce-i drept, un pic de mânecă..!..da’n-am ţinut-o strâns şi mi-a scăpat printre degete.
Mâine o prind însă hotărât şi-o trag cu toată forța spre mine!!
Şi-o gâdil şi-o răsfăţ şi o alint şi o adorm învelită în emoţia regăsirii.
Sigur se va bucura văzându-mă atât de fericită!!

Hai că mă duc să-mi aprind o ţigară şi să-mi dansez Bolero-ul azi, visând un pic din gânduri; sper să reuşesc să adorm rapid.

Vreau să mă trezesc în zori de mâine când voi răsuna prin casă, dansându-mi valsul.
Mâine, când voi pluti apoi eu valsul alergându-l repede, grăbit prin piață…
Noapte bună, dragilor!!
Mâine eu când mă trezesc fericită, voi scrie valsul..

Ți-aș spune ceva, mă lași?

Vreau doar să taci, să-ncerci să mă asculți cu ambele urechi și fără preumblări de alte gânduri personale.

Că vreau să-ți spun că aseară mi-am dat seama de ceva important despre noi doi. Elementar chiar…!! Doamne!, dar cât de simple sunt lucrurile când le descoperi înțelesurile, sensurile logice, nu bălării prin câmpuri! Extrapolez! Da, știu! Șșșt! Un pic de răbdare, atât îți cer… doar un minut… două.

Ce ușoare ne devin ecuațiile, ai remarcat? Alea… aceleași ce erau și de ieri, cele pe care tot ieri le percepeam încurcă-lume efectiv, cu enșpe mii de necunoașteri și, pardon, voiam să zic necunoscute, scuze…

…dileme despre noi, droaie de întrebări multiple ce bâjbâiau răspuns incert și  neclarificat… toate astea, habar n-am!! chiar nu știu cum, de unde, de ne-unde, uite-așa cum bați din palme, brusc!, deodată!, uite-așa!, boom- boom!, trântim de-a dreptul, cert, cu totul lămuriți, trântim toți ochii foarte preocupați spre laptop; ca mai apoi să scriem, iarăși să scriem și-apoi să completăm… batem frenetic tastele, alergăm printre simfonii de… Mozart?? Mozart o fi ăsta, oare?!? Sau…?? …nici nu contează, spre Mozart sună, zic, toate notele-acestea ce-mi mi se învălmăşesc acum prin cap!

Sunt fericită, măi!! Sunt veselă și bucuroasă, am înțeles rostul, știu adevăruri importante despre noi. De aseară…!

Bun! Deci, ce ziceam…?!? Aha… da, asta zic… că ieri am reușit să înțeleg lucruri importante. Despre noi, iubitule.

Despre mine, despre tine… despre noi!

Hai să-ți zic cum că… am înțeles tot importantul nostru brusc; cum că noi manifestăm diferit iubirea, darrr… dar ne-o iubim împreună. Eee…??  ce zici de asta?? Ai înţeles ce vreau să spun?

Adică…

…pot să te iubesc pe tine mult şi pentru totdeauna, şi profund. Şi chiar așa te și te iubesc.

Poţi şi tu să mă iubeşti pe mine mult, la fel, aşijderea. Şi chiar așa mă şi iubeşti.

Doar căă… că eu manifest iubirea prin atenţie crescută, grijă de cum simţi, de ce simţi şi care nu cumva să simţi ceva ce doare, ci numai lucruri care te mângâie.

Iubirea, sau mai exact modul de manifestare al iubirii mele în reprezentarea mea, pentru a fi percepută de tine și transmisă tot spre tine corect şi coerent; veridic din perspectiva mea… iubirea asta deci, ar trebui vorbită, râsă… îmbrățișată, dansată. Neapărat necesită exprimare afectivă, expusă vizibil afectiv, vorbită în emoţii trăite şi nu în raţional de situaţie, argumentat cu logică.

Tu, însă, când mă iubeşti pe mine, te manifeşti cu totul diferit, căci de aici și atâtea neînțelegeri pe care, iată, ce noroc! că am reușit să le-nțeleg!!

Tu manifești siguranţă de sine, atunci când iubești! Autoritate, bazată pe rol de responsabilitate și nu de afectivitivitate emotivă în simţuri şi bâlbâită în gesturi pupăcioase.

Eu, dacă simt, îmi voi dori să simți și tu! Tu, dacă simți, îți vei dori să nu descopăr eu. Tu ești matur, responsabil și nu copil bucuros ori vesel tot mereu.

Am înţeles un lucru esenţial azi, așa consider eu. Un cel mai mare lucru din lume… și nu te mai uita așa, nedumerit, la mine. Și dacă țopăi, care ți-e problema?!? Ce dacă țopăi eu?!? Sunt fericită…! Și de câte ori sunt fericită, m-am obișnuit să țopăi. Iar tu te-ai obișnuit să strâmbi mereu din nasul ăla mare, atunci când țopăi eu!

Ei, vezi tu, dragule,că fix asta am descoperit aseară, acesta-i lucrul important pe care ieri nu îl știam, dar astăzi nu știu cum, dar am reușit să mi-l explic.

…iubirea, ne-o putem iubi împreună, la fel de siguri suntem amândoi că o simţim, doar că eu o țopăicând mi-o remarc, iar tu o strâmbi.

Eu o țopăi, iar tu o strâmbi… și-ntr-un final, ne enervăm amândoi mereu… eu, că te strâmbi la mine, iar tu, din cauză că mă joc copilărește cu țopăiturile astea ale mele… Ne supăram aiurea, total nemotivat. Și numai pentru că n-am reușit să înțelegem un esențial de viață și de cuplu, extrem, cel mai important:

Și anume că, deşi iubim la fel, simţim la fel, trăim la fel… percepem că trebuie să ne manifestăm unul spre celălalt dragostea noastră… altfel.

…căci, pentru fiecare dintre noi, este altfel nevoia afectivă.

Eu am necesitate de îmbrăţişat de către tine des, tu ai nevoie categoric de spaţiu personal mai mare.

Eu sunt inteligent emoţională, tu mă completezi cu raţionalul imbatabil.

Eu pun accent pe manifestare vizibilă de afect puternic, dacă-l simt, tu, pe manifestare rece, cu logică principială.

Temeri de lipsă de dragoste n-avem sau nu ar trebui s-avem, niciunul.

Pentru că, în fapt, iubim dragostea noastră împreună.

Dar o manifestăm în antiteză. Noi suntem, de fapt, în antiteză, de aceea ne şi completăm atât de bine, iubindu-ne.

….pentru că extrovertul meu invidiază introvertitul tău.

..și pentru că optimismul meu are nevoie de-un pic din pesimismul tău, proverbial deja…hai că exagerez aici, și nu ți-o lua în cap;

Ehh!… lipsa mea de umor, CÂTEODATĂ, hahahaha…!! invidiază umorul tău sec pe alocuri, altădată.

Şi tot aşa…

Că de aia zic că am înţeles ceva cel mai important eu, ieri.

Că iubim iubirea noastră amândoi, iubim până şi faptul că ni se manifestă diferit.

Eu am nevoie să mă iubeşti tu aşa, manifestat în felul tău, tu ai nevoie să te iubesc eu, tot aşa, manifestat în felul meu.

Ne place şi iubim în completare iubirea pe care ne-o iubim, pe care-o dăruim, pe care ne-o trăim. Așa-i sau nu-i așa? Să te gândești și să îmi spui… apreciez c-ai ascultat tot, printre altele…

C-aşa e şi normal, ori nu?!? să ne trăim.

Aaah!!… iar te grăbești și-mi fugi!

Voiam să-ți mai adaug că, în plus, ți-am exersat până și strâmbăturile. Să le-nțeleg mai bine.

Le-am exersat până am reușit de le-am imitat perfect… uite!!

Te uiți un pic?? Ei? E bine? Te-am strâmbat corect ori ba?!?

Hahaha… ia țopăie-mă și tu dacă poți..!!

Hahahaha!! Ești amuzant…!! Nici pe departe, …dar nici vorbă, dragule, nu-i țopăiala mea! Mai ai de repetat…!!

Zâmbește și iartă!1 reader now

Când cerul tău e acoperit de nori,
când frigul iernii îți provoacă fiori,
când treci prin lume ca ceilalți actori,
zâmbește și iartă!

Când strălucirea soarelui te orbește,
când lumea doar te amăgește,
când orice faci, oricum te bârfește,
zâmbește și iartă!

Când alergi în noapte sau în furtună,
când cauți un suflet să te împarți în două,
când vrei să ai și dimineți cu rouă,
zâmbește și iartă!

Când toată noaptea doar aștepți,
când însăși viața ți-o regreți,
când îți vine a da cu capul de pereți,
zâmbește și iartă!

Când ai multe amintiri ce dor,
când crezi că ele niciodată nu mor,
când le poți privi toate cu umor,
zâmbește și iartă!

Când afară e liniște deplină,
când Luna răsare, aproape divină,
când vezi partea paharului, că-i plină,
zâmbește și iartă!