Vreau doar să taci, să-ncerci să mă asculți cu ambele urechi și fără preumblări de alte gânduri personale.

Că vreau să-ți spun că aseară mi-am dat seama de ceva important despre noi doi. Elementar chiar…!! Doamne!, dar cât de simple sunt lucrurile când le descoperi înțelesurile, sensurile logice, nu bălării prin câmpuri! Extrapolez! Da, știu! Șșșt! Un pic de răbdare, atât îți cer… doar un minut… două.

Ce ușoare ne devin ecuațiile, ai remarcat? Alea… aceleași ce erau și de ieri, cele pe care tot ieri le percepeam încurcă-lume efectiv, cu enșpe mii de necunoașteri și, pardon, voiam să zic necunoscute, scuze…

…dileme despre noi, droaie de întrebări multiple ce bâjbâiau răspuns incert și  neclarificat… toate astea, habar n-am!! chiar nu știu cum, de unde, de ne-unde, uite-așa cum bați din palme, brusc!, deodată!, uite-așa!, boom- boom!, trântim de-a dreptul, cert, cu totul lămuriți, trântim toți ochii foarte preocupați spre laptop; ca mai apoi să scriem, iarăși să scriem și-apoi să completăm… batem frenetic tastele, alergăm printre simfonii de… Mozart?? Mozart o fi ăsta, oare?!? Sau…?? …nici nu contează, spre Mozart sună, zic, toate notele-acestea ce-mi mi se învălmăşesc acum prin cap!

Sunt fericită, măi!! Sunt veselă și bucuroasă, am înțeles rostul, știu adevăruri importante despre noi. De aseară…!

Bun! Deci, ce ziceam…?!? Aha… da, asta zic… că ieri am reușit să înțeleg lucruri importante. Despre noi, iubitule.

Despre mine, despre tine… despre noi!

Hai să-ți zic cum că… am înțeles tot importantul nostru brusc; cum că noi manifestăm diferit iubirea, darrr… dar ne-o iubim împreună. Eee…??  ce zici de asta?? Ai înţeles ce vreau să spun?

Adică…

…pot să te iubesc pe tine mult şi pentru totdeauna, şi profund. Şi chiar așa te și te iubesc.

Poţi şi tu să mă iubeşti pe mine mult, la fel, aşijderea. Şi chiar așa mă şi iubeşti.

Doar căă… că eu manifest iubirea prin atenţie crescută, grijă de cum simţi, de ce simţi şi care nu cumva să simţi ceva ce doare, ci numai lucruri care te mângâie.

Iubirea, sau mai exact modul de manifestare al iubirii mele în reprezentarea mea, pentru a fi percepută de tine și transmisă tot spre tine corect şi coerent; veridic din perspectiva mea… iubirea asta deci, ar trebui vorbită, râsă… îmbrățișată, dansată. Neapărat necesită exprimare afectivă, expusă vizibil afectiv, vorbită în emoţii trăite şi nu în raţional de situaţie, argumentat cu logică.

Tu, însă, când mă iubeşti pe mine, te manifeşti cu totul diferit, căci de aici și atâtea neînțelegeri pe care, iată, ce noroc! că am reușit să le-nțeleg!!

Tu manifești siguranţă de sine, atunci când iubești! Autoritate, bazată pe rol de responsabilitate și nu de afectivitivitate emotivă în simţuri şi bâlbâită în gesturi pupăcioase.

Eu, dacă simt, îmi voi dori să simți și tu! Tu, dacă simți, îți vei dori să nu descopăr eu. Tu ești matur, responsabil și nu copil bucuros ori vesel tot mereu.

Am înţeles un lucru esenţial azi, așa consider eu. Un cel mai mare lucru din lume… și nu te mai uita așa, nedumerit, la mine. Și dacă țopăi, care ți-e problema?!? Ce dacă țopăi eu?!? Sunt fericită…! Și de câte ori sunt fericită, m-am obișnuit să țopăi. Iar tu te-ai obișnuit să strâmbi mereu din nasul ăla mare, atunci când țopăi eu!

Ei, vezi tu, dragule,că fix asta am descoperit aseară, acesta-i lucrul important pe care ieri nu îl știam, dar astăzi nu știu cum, dar am reușit să mi-l explic.

…iubirea, ne-o putem iubi împreună, la fel de siguri suntem amândoi că o simţim, doar că eu o țopăicând mi-o remarc, iar tu o strâmbi.

Eu o țopăi, iar tu o strâmbi… și-ntr-un final, ne enervăm amândoi mereu… eu, că te strâmbi la mine, iar tu, din cauză că mă joc copilărește cu țopăiturile astea ale mele… Ne supăram aiurea, total nemotivat. Și numai pentru că n-am reușit să înțelegem un esențial de viață și de cuplu, extrem, cel mai important:

Și anume că, deşi iubim la fel, simţim la fel, trăim la fel… percepem că trebuie să ne manifestăm unul spre celălalt dragostea noastră… altfel.

…căci, pentru fiecare dintre noi, este altfel nevoia afectivă.

Eu am necesitate de îmbrăţişat de către tine des, tu ai nevoie categoric de spaţiu personal mai mare.

Eu sunt inteligent emoţională, tu mă completezi cu raţionalul imbatabil.

Eu pun accent pe manifestare vizibilă de afect puternic, dacă-l simt, tu, pe manifestare rece, cu logică principială.

Temeri de lipsă de dragoste n-avem sau nu ar trebui s-avem, niciunul.

Pentru că, în fapt, iubim dragostea noastră împreună.

Dar o manifestăm în antiteză. Noi suntem, de fapt, în antiteză, de aceea ne şi completăm atât de bine, iubindu-ne.

….pentru că extrovertul meu invidiază introvertitul tău.

..și pentru că optimismul meu are nevoie de-un pic din pesimismul tău, proverbial deja…hai că exagerez aici, și nu ți-o lua în cap;

Ehh!… lipsa mea de umor, CÂTEODATĂ, hahahaha…!! invidiază umorul tău sec pe alocuri, altădată.

Şi tot aşa…

Că de aia zic că am înţeles ceva cel mai important eu, ieri.

Că iubim iubirea noastră amândoi, iubim până şi faptul că ni se manifestă diferit.

Eu am nevoie să mă iubeşti tu aşa, manifestat în felul tău, tu ai nevoie să te iubesc eu, tot aşa, manifestat în felul meu.

Ne place şi iubim în completare iubirea pe care ne-o iubim, pe care-o dăruim, pe care ne-o trăim. Așa-i sau nu-i așa? Să te gândești și să îmi spui… apreciez c-ai ascultat tot, printre altele…

C-aşa e şi normal, ori nu?!? să ne trăim.

Aaah!!… iar te grăbești și-mi fugi!

Voiam să-ți mai adaug că, în plus, ți-am exersat până și strâmbăturile. Să le-nțeleg mai bine.

Le-am exersat până am reușit de le-am imitat perfect… uite!!

Te uiți un pic?? Ei? E bine? Te-am strâmbat corect ori ba?!?

Hahaha… ia țopăie-mă și tu dacă poți..!!

Hahahaha!! Ești amuzant…!! Nici pe departe, …dar nici vorbă, dragule, nu-i țopăiala mea! Mai ai de repetat…!!