Salut!
Nu am mai avut timp sa postez niciun articol zilele astea. Am fost suparat pe mine pentru ca am sters din greseala cateva articole de pe site si nu le-am putut recupera. Asta pentru ca le-am scris direct in editorul de pe site, asa ca nu mai am avut copii in computer. Deci cu toata viteza o luam de la capat. Asta e, daca imi fac timp numai noaptea sa scriu. Sa nu faceti ca mine!
Azi vreau sa iau in discutie un subiect delicat. Cum anume poti sa scapi de dependente! Si pentru asta o sa iti povestesc doua cazuri din experienta mea si cateva metode pe care poti sa le aplici atat pe tine, cat si pe alte persoane.
Dar inainte de asta, as vrea sa iti spun cum am ajuns sa scriu despre dependente. Ideea mi-a dat-o o prietena cu care colaborez la niste proiecte de resurse umane si care se tot lauda de ani buni ca se lasa de fumat. O tipa super, de alftel, dar ce sa ii faci, nimeni nu e perfect, nici chiar ea. Sigur ca o sa ma injure cand o sa vada ce scriu despre ea, dar lasa ca o sa ii treaca 🙂
La un moment dat, am prins-o pe prietena aceasta a mea pe Messenger si am inceput sa vorbim despre tot felul de subiecte de dezvoltare personala. Incet-incet, am ajuns sa vorbim despre sanatate, care eu cred ca e la baza unei bune dezvoltari personale. Altfel, ce sens ar avea sa te dezvolti personal si sa fii bolnav? La un moment dat, imi zice ca vrea sa isi schimbe alimentatia pentru o perioada si eu i-am amintit ca ar fi momentul potrivit sa renunte la fumat. Mi-a zis ca asta va fi mai dificil, ca nu e inca prea hotarata. Dupa cateva momente de discutie, mi-a spus ca percepe actul acesta al fumatului cum ii sta pe suflet ca ceva greu, dar nu poate sa il dea jos. Ca paranteza, bineinteles ca din punct de vedere al tipologiei senzoriale, fata e kinestezica. Mi-am dat seama din ce imi spunea ca fumatul a devenit un element important (nu in sens pozitiv) si ca daca se gandeste la asta, devine un pic trista, tocmai pentru ca i-a dat o asa mare importanta. Aceasta importanta cu care a investit actul de a fuma trebuie sa o taie de la radacina ca sa poata sa renunte la fumat. Asa ca i-am sugerat o metoda pe care am folosit-o acum cativa ani intr-o situatie similara. Poti sa o folosesti si tu, pentru ca e foarte eficienta. I-am zis ca ori de cate ori are ocazia, sa rada si sa faca glume tocmai despre actul de a fuma. Sa devina… un subiect de gluma acel subiect care acum i se pare foarte serios. Cu cat ii dai mai putina valoare, cu atat iti e mai usor sa il elimini. Daca insa prin gandurile tale ii cresti importanta, va fi nevoie de un efort mai mare ca sa il elimini. Deci o prima masura pe care poti sa o iei impotriva unei dependente este sa o privesti cu umor, ca pe ceva de care poti sa razi pentru ca e ceva fara importanta. Asa cum razi de un ac de cusut, e ceva mic, periculos daca te intepi cu el, dar totusi fara valoare. Daca iti poti percepe mental dependenta in acest mod, iti va fi mai usor sa o elimini.
Spuneam ca o sa iti dau inca doua exemple practice, apoi o sa iti explic niste metode. In primul exemplu, este vorba despre o doamna care se plangea ca mananca enorm de multa paine. Si nu numai ca se plangea, dar chiar si manca prea multa paine. Zicea ca ii place asa de mult, ca nu poate sa se abtina. E o dependenta ciudata si nu la fel de periculoasa precum drogurile sau fumatul, dar femeia dorea sa renunte la asa ceva. Deci problema era clara, mai ramanea de pus in practica solutia. Am inceput sa o intreb ce anume nu ar manca pentru nimic in lume. Mi-a spus ca nu se poate vedea ca mananca melci. Aveam un punct de pornire. I-am zis sa inchida ochii si sa imi spuna la ce se gandeste cand spun cuvantul paine.
Se gandea la painea proaspata si calda, la cum o taie felii. Isi imagina imediat cum rupe din ea si o baga in gura si se gandea la senzatia din gura. Simtea painea in gura calda, moale, gustoasa. Daca inchidea ochii si se gandea la paine, ii aparea imediat aceeasi imagine de fiecare data. Se vedea cum se apleaca si taie painea si musca din felia proaspata si calda. Simtea in palma painea calda si mirosul placut. Imaginea asta zicea ca o vede foarte clar in fata ochilor mintii. Mare si in prim-plan mental. Am intrebat-o daca aude ceva anume si mi-a spus ca aude cum se rupe coaja painii (ori imi e foame, ori mi se face si mie pofta de paine proaspata acum).
Mai departe, am pus-o sa isi imagineze un melc intr-o farfurie. Era inca cu ochii inchisi si am vazut-o cum se contracta brusc, cum isi strange buzele ca si cum i-ar fi scarba. Mi-a zis ca nu poate sa isi imagineze melcul in farfurie. Atunci am ghidat-o sa vizualizeze farfuria goala si melcul langa farfurie si, incet-incet, am suprapus cele doua imagini. Am dat apoi creierului ei urmatoarele mesaje. I-am spus sa isi imagineze ca se apleaca si ca ia in mana melcul din farfurie… si ca il duce la gura. Cand a auzit ce trebuie sa isi imagineze, mai ca nu a vomitat, asa se stramba. Incet, am reusit sa o fac sa isi imagineze aceasta comanda absurda. Am pus-o sa descrie cum vede aceasta imagine. O vedea intunecata, zicea ca sigur e rece in locul unde se petrece asa ceva. Culorile erau gri, albastru si verde in jurul ei (cand manca paine, zicea ca vede fata de masa colorata in portocaliu cu alb). Apoi am pus-o sa spuna cum ar simti melcul in gura si mi-a zis ca il simte ca pe o gelatina rece, ca se ineaca cu el si ca i se contracta stomacul. Nu mai vroia sa continuam, dar pentru mine era de ajuns sa imi dau seama ce e de facut.
Am pus-o acum sa isi imagineze cum imaginea asta cu melcul devine mica cat un timbru si se duce in stanga jos, ca si cum am pune-o la pastrare in ecranul mintii. I-a placut asta, pentru ca a scapat de teroarea melcului gelatinos. Apoi am pus-o sa isi imagineze iar painea si imaginea a aparut iar mare si calda pe centrul ecranului mental. I-am explicat apoi ca va trebui sa isi imagineze ca imaginea mica cu melcul va creste si se va suprapune pe imaginea cu painea cu o viteza exploziva. I s-a parut un joc, asa ca am lasat-o sa creada asta. I-am spus sa isi imagineze cum imaginea creste brusc si ca se asaza peste cea cu painea. Am repetat aceasta cam 10 minute.
Dupa doua saptamani, ma suna si imi multumeste pentru ca acum poate sa se controleze cand mananca paine. Mananca o singura felie la masa si nu i se mai pare o tortura sa nu manance o paine intreaga de una singura.
Cum de a functionat?
Pai, am pacalit creierul. L-am facut sa creada ca painea si melcul sunt cam acelasi lucru. Si cand avea in realitate painea in fata, ceva o tinea in loc. Pur si simplu, nu se mai arunca orbeste sa manance. In minte ii apareau si elemente de stopare a dorintei. Acele elemente nu erau constiente toate, dar in primele zile, cand avea paine in fata, se gandea si la melci. Apoi gandul la melci a disparut, a ramas numai comportamentul controlabil de a manca paine moderat.
– Va urma –
” Cand am citit prima carte despre Programare Neuro-Lingvistica am pus-o deoparte pentru un an de zile.
Nu m-am mai atins de ea pentru ca mi se parea prea uimitor. Nu se puteau atinge acele rezultate! Asa credeam pe atunci!”
Marius Simion (fondator NLP Mania)
