Ceilalţi toţi vorbesc cumva neîntrebaţi.
Cine poa’să înţeleagă o poveste
întâmplată ţie, când ei sunt în al lor sine
total neasumati??
Cine poa’ să intre-n gândul meu
Să îmi îmbrace corpul greu
Cu sentimente de-un uşor firesc,
Când eu simt   creierii cum îmi pleznesc??

Încercând mişcare de picior de plumb,
Obţin doar nemişcare mută de gând surd.
Nici tu nu ştii multe câteodată,
Când eşti rătăcit prin sine,
Plâns sau înţepenit în zâmbet fals,
Înconjurat tot
de fum de ţigară ars.
Aştepţi doar să îţi treacă timp
şi să-ţi găseşti ieşiri
din situaţii grele de impas.
Cu minus de putere tu în glas,
Nu poţi să explici spre mine obiectiv,
Cum s-a întâmplat din cer senin,
Cu viaţă plină de dulceaţă..
Să te transformi în nor aşa de brusc,
gol puşcă de speranţa.
Fără blândeţe de răsărit cald,
de soare plin cu dimineaţă.

Oamenii ăştia nu-mi pricep nimic.
Oricât ai explica sau cum,
Chiar simţi cum nu mai poţi,
Să întrevezi curând vreun drum.
Toţi, dar toţi îţi dau din umeri,
Cu un aer prea grăbit.

Read all below



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-GZ