Autor: Mimi Hacichian

Sunt timp angrenat unei toamne, sau poate angrenat unei iubiri fãrã margini, ataşate unui vid lãuntric. Un vis şi mã uimesc la fiecare clipire. Un cãlãtor printe aştrii şi-mi place sã trãiesc într-o lume perfectã de dor. Sunt suma timpului meu paralizat de singurãtate. Sunt absolutul transformat într-o iluzie albastrã. Sunt definitivul iubirii adus la marginea fiinţei mele trãind cu sentimentul unei dragoste eterne. Dar când alunec în afara lumii, mã pot încondeia. Aşa sunt eu … Mimi !

Cãutãri

m‑am împiedicat de mine,
eram răsturnată şi plină cu tine.
m‑am împiedicat de noi,
adun linişte aruncată în doi.
m‑am împiedicat de lume,
înşirând cuvinte fără a spune,
adunând sentimente pierdute,
las lumea să spună nevrute.
m‑am împiedicat de gânduri,
pluteau în suflet, adunând rânduri,
rânduri de lacrimi cristaline,
găsite în odăi prăfuite cu mine.
m‑am împiedicat, adunând dimineţi,
rând pe rând, căutând prin ferestre,
soarele răsare, sau nu mai este.
m‑am împiedicat vânând dimineţi.
m‑am împiedicat de dragoste.
era acolo, mă aştepta surâzând,
să‑mi spună că îmi împarte
acea părticică dătătoare de moarte.
m‑am împiedicat de mine.
eram fericită şi plină cu tine,
m‑ai ridicat de pe jos,
ai spus doar atât „te rog frumos“.

Mimi Hacichian

www.pitchmenow.ro

E atât de liniște..

e atât de linişte între noi,
e o linişte divină şi albastră,
a plecat pământul şi abisul, poate
am plecat şi noi, am plecat departe.
e atât de zgomot în sufletele noastre,
e atât de mare dorinţa de‑a trăi!
e atât de tumult, că te doare!
e atât de dor, ştii.
e atâta linişte, şi‑aud cum roua plânge,
e atâta linişte‑n priviri,
e atât de linişte şi‑mi cântă
duiosul suflet, trist îl ştiu.
e atât de liniște‑n viscere
e atâta dor în vremelnicia ce ţi‑o port
e atât de timp şi îmi cere
năframa timpului, să port
e atâta linişte între noi
e o linişte divină şi cerută
a plecat pământul de sub noi
am rămas să te sărut, o clipă…

trăieşte iubind,

singura stare morală cu valoare în timp este dragostea.
sunt o toamnă care ştie a iubi şi o face bine. pentru că singurul mod de a
rămâne pe verticală este iubirea.
sunt fiinţe care o rostesc la marginea gândului şi cred că‑şi bat joc.
sunt fiinţe care o simt, dar tac şi cred că nu fac bine.
sunt fiinţe care o ascund şi aşa trăiesc într‑o plenitudine de orgasme ascunse.
singura modalitate de a sta pe verticală şi în faţa morţii este tot iubirea.
dacă ştii să primeşti eşti o toamnă, dacă nici atâta litră nu ai, înseamnă
că esenţa firii a plecat pe marginea vieţii şi atunci unica modalitate de a
rămâne la verticală a pierit odată cu tine.
iubeşte, nu ai decât o singură modalitate, modalitatea de a rămâne în viaţă
iubind.
dacă o fărâmă din viermele trăit în mintea‑mi lucidă şi perversă a uitat
imoralitatea orgasmului trăit, atunci nu am decât o scursură a gândurilor.
trăieşte iubind.

Mimi Hacichian

www.pitchmenow.ro

Tãcere

ce‑mi place să te iubesc în tăcere!
numai sufletul meu urlă de durere,
numai inima strigă cu lacrimi,
numai tăcerea se transformă în patimi.
ce patimi duioase îmi stau pe obraz!
se scurg în cristale sparte,
adun de pe jos acele şoapte,
ce‑mi place să te iubesc în tăcere!
aş striga, dar gândul nu mă lasă,
mă ţine prizonieră în vis, iar visul se pune pe farse.
tu pe mine atunci m‑ai iubit
şi‑mi vine să‑mi refuz orice şansă.
tot ce este în noi plămădeşte un vid,
să‑mi chem aspiraţia nocturnă,
să‑ţi vând diafan un delir, ce‑l ştii cum răsună…
să‑mi ţină de cald, un fior, atingerea ta mă dărâmă.
ce‑mi place să te iubesc în tăcere,
să ştiu că doar tu mă auzi
şi‑atunci când vremea îmi piere,
să ştiu c‑am iubit ce‑am dorit.
tu mă auzi?

Mimi Hacichian

www.pitchmenow.ro

Toamnã

ce poţi iubi, mai mult decât toamna?
în zborul lor şi frunzele iubesc,
iar în căderea către cerul ce-l privesc
îşi tot şoptesc…
ce poţi iubi mai mult decât pe ea, da, ea, toamna?
când soarele îţi arde sufletul oftând,
este blând şi îşi schimbă culoarea
cu fiecare zi, mai mult.
ce poţi iubi, mai mult decât o toamnă?
când iarba pleacă la culcare
şi crizantema întreabă aşa, zâmbind,
sunt eu o prea frumoasă floare, sau sunt făptură de iubit?
ce poţi iubi? în toamnă?
iubeşti castanul dezgolit, şi chiar stejarul are‑n palmă
făptura lui de ghindă ruginit
cât poţi iubi, într‑o toamnă?…

Mimi Hacichian

www.pitchmenow.ro

Citeşte-mã

cum e să simţi că el e toată lumea ta?
că‑ţi fuge universul de sub picioare,
că doar atingerea lui îţi poate da
trăiri martire. păstrate peste ani,
ce încântare!
cum e să vezi că lumea se învârte?
iar corpul tău străpuns de trandafiri
se opreşte‑n loc doar ca să asculte
glasul lui, al vântului fierbinte.
cum să‑ţi doreşti să pleci? când focul tot îţi arde,
iar vintrele în spini se prefăcu,
duiosul semn al tău de carte
la ultima filă ajunse acu’, sau poate nu,
cum să‑ţi tratezi această desfătare?
cum să o porţi cu tine printre ani?
când clipa ce trăieşti mai rău te doare,
iar timpul lasă semne, cicatrici în suflet, cum spuneai.
cum voi păstra a mea trăire, în veacuri dulci amare?
ca un sărut în inima‑mi sfărmată, în neştiinţa firii,
vei fi acolo unde nimeni nu a ajuns vreodată,
pe jilţul meu suprem,
o dragoste furată…

Mimi Hacichian