cum e să simţi că el e toată lumea ta?
că‑ţi fuge universul de sub picioare,
că doar atingerea lui îţi poate da
trăiri martire. păstrate peste ani,
ce încântare!
cum e să vezi că lumea se învârte?
iar corpul tău străpuns de trandafiri
se opreşte‑n loc doar ca să asculte
glasul lui, al vântului fierbinte.
cum să‑ţi doreşti să pleci? când focul tot îţi arde,
iar vintrele în spini se prefăcu,
duiosul semn al tău de carte
la ultima filă ajunse acu’, sau poate nu,
cum să‑ţi tratezi această desfătare?
cum să o porţi cu tine printre ani?
când clipa ce trăieşti mai rău te doare,
iar timpul lasă semne, cicatrici în suflet, cum spuneai.
cum voi păstra a mea trăire, în veacuri dulci amare?
ca un sărut în inima‑mi sfărmată, în neştiinţa firii,
vei fi acolo unde nimeni nu a ajuns vreodată,
pe jilţul meu suprem,
o dragoste furată…
Sunt timp angrenat unei toamne, sau poate angrenat unei iubiri fãrã margini, ataşate unui vid lãuntric. Un vis şi mã uimesc la fiecare clipire. Un cãlãtor printe aştrii şi-mi place sã trãiesc într-o lume perfectã de dor. Sunt suma timpului meu paralizat de singurãtate. Sunt absolutul transformat într-o iluzie albastrã. Sunt definitivul iubirii adus la marginea fiinţei mele trãind cu sentimentul unei dragoste eterne. Dar când alunec în afara lumii, mã pot încondeia. Aşa sunt eu … Mimi !
