m‑am împiedicat de mine,
eram răsturnată şi plină cu tine.
m‑am împiedicat de noi,
adun linişte aruncată în doi.
m‑am împiedicat de lume,
înşirând cuvinte fără a spune,
adunând sentimente pierdute,
las lumea să spună nevrute.
m‑am împiedicat de gânduri,
pluteau în suflet, adunând rânduri,
rânduri de lacrimi cristaline,
găsite în odăi prăfuite cu mine.
m‑am împiedicat, adunând dimineţi,
rând pe rând, căutând prin ferestre,
soarele răsare, sau nu mai este.
m‑am împiedicat vânând dimineţi.
m‑am împiedicat de dragoste.
era acolo, mă aştepta surâzând,
să‑mi spună că îmi împarte
acea părticică dătătoare de moarte.
m‑am împiedicat de mine.
eram fericită şi plină cu tine,
m‑ai ridicat de pe jos,
ai spus doar atât „te rog frumos“.
Sunt timp angrenat unei toamne, sau poate angrenat unei iubiri fãrã margini, ataşate unui vid lãuntric. Un vis şi mã uimesc la fiecare clipire. Un cãlãtor printe aştrii şi-mi place sã trãiesc într-o lume perfectã de dor. Sunt suma timpului meu paralizat de singurãtate. Sunt absolutul transformat într-o iluzie albastrã. Sunt definitivul iubirii adus la marginea fiinţei mele trãind cu sentimentul unei dragoste eterne. Dar când alunec în afara lumii, mã pot încondeia. Aşa sunt eu … Mimi !
