ce poţi iubi, mai mult decât toamna?
în zborul lor şi frunzele iubesc,
iar în căderea către cerul ce-l privesc
îşi tot şoptesc…
ce poţi iubi mai mult decât pe ea, da, ea, toamna?
când soarele îţi arde sufletul oftând,
este blând şi îşi schimbă culoarea
cu fiecare zi, mai mult.
ce poţi iubi, mai mult decât o toamnă?
când iarba pleacă la culcare
şi crizantema întreabă aşa, zâmbind,
sunt eu o prea frumoasă floare, sau sunt făptură de iubit?
ce poţi iubi? în toamnă?
iubeşti castanul dezgolit, şi chiar stejarul are‑n palmă
făptura lui de ghindă ruginit
cât poţi iubi, într‑o toamnă?…
Sunt timp angrenat unei toamne, sau poate angrenat unei iubiri fãrã margini, ataşate unui vid lãuntric. Un vis şi mã uimesc la fiecare clipire. Un cãlãtor printe aştrii şi-mi place sã trãiesc într-o lume perfectã de dor. Sunt suma timpului meu paralizat de singurãtate. Sunt absolutul transformat într-o iluzie albastrã. Sunt definitivul iubirii adus la marginea fiinţei mele trãind cu sentimentul unei dragoste eterne. Dar când alunec în afara lumii, mã pot încondeia. Aşa sunt eu … Mimi !
