Am aripi să zbor!1 reader now

Mi-am hotărât să deprind aripile,
Mi-am hotărât să ştiu să zbor,
Mi-am scris poveste de iubire veche,
Mică fiind, visând pereche!

Ştiam de-atunci că voi iubi Dumnezeieşte,
Ştiam cât pot eu dărui iubind din mine,
Ştiam de-atunci că voi trăi mare iubire,
Fără să ştiu exact unde să caut,
pentru-a găsi un TU ca tine!

Mi-am ţinut iubirea strânsă toată într-un sac,
L-am peticit când s-a crăpat,
Nici nu ştiam să cos atunci prea bine,
Ştiam însă că nu-mi permit să pierd
centimă din iubirea pusă de-o parte pentru tine!

Habar n-aveam numele tău.
Mă şi gândeam..”dar cum?? Cum să fac eu,
Cum o să recunosc într-un străin,
Un TU??”…atunci când o să bem senin,
paharul nostru prim’ de vin?

„Dacă mă-nşel şi pierd iubirea toată?
Dacă îmi scapă-aiurea de prin sac,
Şi n-o mai prind eu laolaltă?
S-o strâng iarăşi multă înapoi,
Fix cum era acolo adunată?”

Păi asta zic. N-ai cum să reușești la fel
iubire crescută-n timp şi învăţată,
Crescută-n ani aşa de înţeleaptă,
Care să ştie să trăiască,
Dragostea cea de copil adevărată.

Mi-am zis aşa apoi:
„Nu-ți face griji degeaba!
Și nu te mai gândi prea mult din timp la toată treaba!”
Mi-am zis aşa din nou, încă o dată:
” Nici n-am găsit şi plâng că dacă pierd?
Mai bine să zâmbesc un sper cândva! Odată!”

Eee..?? Și vezi că am avut dreptate?!
Şi te-am găsit pe tine? țesând și tu aidoma, poveste cu iubire?
Care visai şi tu la fel, tot încă din copilărie,
Deşi n-ai scris rânduri ca mine pe hârtie?!

Ştiam că tu eşti TU acela, dar nu ţi-am spus!
Nici..la a zecea întâlnire!
Am aşteptat întâi să-mi rânduieşti tu
frumușel o poezie,
Rimată toată-n vers numa’ cu mine!

Apoi brusc mi-am simţit aripile!!
Şi-apoi mi-ai arătat şi tu pe ale tale!!
În timp şi mai puţin după aceea,
Zburam de mâna amândoi zâmbind,
în drum spre mare!

..şi mâna mea este în prelungirea mâinii tale.
Cu toate cele 2 braţe ale noastre prelungite pictăm văzduhul..şi mirosim soarele atingând cu întuneric luminos luna.
Prelungirea mâinii mele din a ta, are acum puteri neobişnuite.
E magică.

Amândoi suntem magici.

Crezul meu1 reader now

Cred că…nopţile ascund prăpăstii de tăcere,
fugare roiuri de fluturi se apleacă asupra genelor mele,
umbre scumpe, nesătule, răscolesc cavalcade de emoţii,
sămânţa de lumină desface încâlcitele căi ale vieţii…

Cred că…nostalgiile au parfum de curcubee
ce strivesc versul nescris într-ale mele buze,
cu foşnet vestejit răsună pe-a vieții alee
clinchetul zgomotos, de lume să se amuze…

Cred că…murmurul de ape reflectă bulgări de lumină,
dansul trist al toamnei croieşte drum către ruină,
tremurătoarea pădure, uscată, acum frântă,
întinderilor cereşti vrea să li se plângă…

Cred că…izvorul înserării va oglindi-n ape line,
suspinele senine vor croi cândva al meu nume,
ca să tulbure liniştea orelor calde cu zâmbet fermecător,
s-aprindă dorinţa cu gura-i flămândă de amor…

A dispărut toamna de printre noi.

A dispărut toamna de printre noi.
Nu mai avem anotimpuri multe, așa am observat. În ultimii ani parcă se face trecerea de la vară spre iarnă brusc, parcă prea brusc, nu??

Ştii care-i culmea?!? Deşi eram o văratică eu, în simţuri şi în trăiri, şi, deși cu siguranţă dacă m-ai cunoaşte, ai spune și tu că, daaa!! categoric vara şi doar ea, mă reprezintă întru totul..că eu sunt vara..
..deși ai gândi garantat că eu fără doar și fără niciun poate, doar vara simt un sentiment etern de fericire, motiv de bucurie, că vara este anotimpul meu, ce mă-mbracă toată în soare, ce mă dezgoleste de timidităţi ce nu-şi au locul..!..deşi mi-ai spune despre mine, că tot mereu doar vară simt!!..și vară respir permanent..eh, bine!..te înseli!

Îmi place anotimpul ăsta, și ai multă dreptate când spui, când afirmi că iubesc să trăiesc neîncorsetată, fără haine groase şi prea multe, unele peste altele aşa, cu toate culorile ce-i sunt prea plictisite, prea seci şi terne.. Dap!! Cunoşti un pic din mine când spui că aş puteafi vara..!
Dar nu mă ştii de tot, nu ai apucat să mă desluşeşti înţelegându-mă  până la capătul capătului.
..căci eu de fapt, ador să fiu vara lui!! Să mă port pentru el în cămăşi lungi, din bumbac transparent, albe din in foarte subţire şi moale, foarte moale la atingere..să mă trântesc în raza lui delicioasă de soare blând.
Iubesc vara! Cu atingeri din soarele lui! Cu bronz puternic ce-mi ţine de cald şi când m-apucă iarna.
Iarna, care ne-apucă mult prea din vreme mai nou, în ultimii ani și-mi sare toamna.
Căci..

..ai înţeles, măi, ceva din ce-ţi înşir pe-aici?? Sau îmi pierd timpul explicându-ți nonsesuri despre mine?
..când aud tăcere, când doar tăcerea îmi vine în răspuns, atunci mereu continui să vorbesc. Întotdeauna.
Mă încurajează tăcerea frunzelor ce-ngălbenesc copacii toamna.
Au un foşnet aparte, ai observat?? Îl auzi și tu aparte??
..iar culoarea lor se potriveşte perfect cu nuanţa mea de blond..!!
Am optat mai nou pentru o culoare de blond un picuț mai tomnatică. Nu mai am soare puternic printre bucle. Am ales un ruginiu tomnatic, am senzaţia că îmi domoleşte trăsăturile feței, care îmi par cam ascuţite câteodată; de fapt, am trăsături mai degrabă aspre, exagerez cu ascuțite..! În niciun caz însă nu se asortează, sub nicio formă, cu un blond de vară..!!

Ador să fiu vara pentru tine, repet!!
Deși, din suflet, din tot sufletul iubesc şi am iubit toamna.
Toamna mi-este anotimpul.
Toamna am voie să îmi observ tristeţi.
Chiar dacă nu-mi există, dacă vor exista cândva, prin timpuri viitoare de anotimp trecut de vară…?!?
Că de-aia întotdeauna toamna, mi-o hotărâsem frâu liber gândurilor, alinturi cu lacrimi fără sens.. Ori cu un sens al meu, și doar al meu știut.
Doar toamna aveam timpul ăsta, atât de al meu! Și doar cu mine.
..curgeau în neştire stropi de lacrimi..! mă năpădea o lacrimă, se adunau apoi încetişor mai multe.. până-ntr-o sută? două?!?
N-am numărat exact, le pierd şirul mai mereu.

Mereu toamna, mă recapitulam.
Stăteam cocoţată pe un colţ de pervaz, mă uitam oră după ore, alergam static; cu privire goală îți păream,  de mă observai atent mai de departe..!
Te-nșelai însă din nou, să ştii..!
..da, ok, priveam în gol, probabil că păream că trec ochii prin tine fără să văd un mare lucru..doar că în momentele acelea mă sfredeleam cu privirea prin străfund de mine, uite-aşa şi tot aşa, adânceam un strat, mă afundam încetişor şi prin al doilea..!!..îmi treceau ore din toamnă încetişor dar sigur, tot cufundând prin mine ochii ce tu-i vedeai cam orbi. Şi surzi. Şi muţi probabil că îi percepeai..!!
Asta zic că regret cel mai tare.
Îmi lipseşte anotimpul. A dispărut. S’o fi mutat pe alte continente?!
Dar nici nu ştiu ce să mai cred..ştiu doar cu siguranţă că mă bulversează şi mă nelinişteşte tot mai tare lipsa toamnei mele.
Căci ea mă așeza cumva, mă rânduia la loc după ce zvăpăiam vara întreagă.
Era anotimp de reculegere pentru mine. Mă pregătea pentru iarna pe care de obicei o hibernez …n-o gândesc, nu-mi place nici să-i simt frigul, nici n-o agit cu zvăpăială. Niciodată. Ci doar o trec.

Mi-a dispărut toamna. Anotimp ce-mi aduna gând cu stare, cu trăire, cu iubire..mă aduna cu tine, mă lăsa să mă gândesc că-mi eşti tot tu, al meu, la locul tău, acolo.
Asta mi-e problema acum.. ai înţeles ce spun?! sau încă mă mai bâjbâi, încă îmi rătăcești printre-nţelesuri?!?

Sunt vara ta cu totul, asta mai spun printre altele.
De-aceea toţi mă şi consideră totuna-n anotimp cu ea. De-aia mă confundă toţi, dar toată lumeaaa..toată!!
Până şi tu, până şi tu eşti sigur că nu-mi există anotimp mai aproape sufletului decât vara.
Sunt vara ta, însă.. Repet!!
Eu mă simt, eu ştiu, eu cred..eu mă trăiesc intens şi tot mereu respir din suflet, fericită sunt, nu câteodată, tot mereu, şi iar..repet, ca să fiu sigură că înţelegi ce spun, că..în sfârşit..! că..în final mă vei crede când spun că sunt toamnă!!

Doar toamnă sunt, doar numai toamnă voi fi! Absolut mereu!!
Toamna, care-mi leagănă gândul, care-mi adie plânsul..care îmi spală cu stropi de ploaie mărunţi până şi urma îndoielii de tine fără noi..care-mi fulgeră temerea și frica de mine, fără amândoi…!!
Asta zic..închei acum, că-mi este atâtaaa de somn!!..nici n-ai idee cât de obosită mă simt..regret că nu mai am toamna. Și atât.
Mi-a dispărut cu totul, nici frunzele nu-i mai cad pe lângă geamul unde stau, unde tooot stau cocoțată, aşteptând-o să mă potolească!

Îmi atârnă privirea seacă, privește-n gol prin tine….prin mine, printre momente zvăpăiate, mult prea zvăpăiate..! Momente trecute din vară.

De vară doar a ta. Asta zic..nu mă mai regăsesc deloc!!

Pe unde sunt? Aaaah..! Cade o frunză..cade o frunză galbenă..! O vezi și tu?? Ia zi! O vezi?!? Adică, vine toamna? Zici!?

Uite-o..uite-o cum se leagănă..cum o dansează vântul! Aaahh!! Că dor mi-a fost de mine..!..am rătăcit eu un picuț, dar uite-mă cum zbor..! M-auzi prin gând cum te cotrobăi?!? Hahahah!! Eu sunt, eu gâdil..eu preumblu..euuu!!

Sex Excentric2 readers now

Pentru că sexul reprezintă în genere subiect de maxim interes pentru majoritatea dintre noi, m-am gândit că n-ar fi rău să aruncăm o privire atentă și în această direcție. Interesant ar fi însă, în aceeași ordine de idei, să exploatăm cunoașteri noi, să vorbim sexul și sexualitatea din multiple puncte de vedere, să deschidem pagini noi pentru înțelesuri noi și nu doar să șlefuim suprafețe; să descoperim și unghiuri ascunse, să abordăm curajos și altfel de practici sexuale, să vorbim despre fetish-uri, fantezii mai neobișnuite și..tot așa mai departe în acest sens.

Fetish Bizarre Party
Fetish Bizarre Party

Astfel, în urma unei google-introspecții, am descoperit un loc interesant, un pic mai neobișnuit probabil pentru o normalitate general valabilă a obișnuințelor sexuale de cuplu ori în afara acestuia, despre care vom vorbi în rândurile ce urmează,  fără false pudori ori alte lucruri timide ce nu-și au rostul în discuții desfășurate printre oameni mari.

Este vorba despre Fetish Bizarre Party, de altfel unul dintre organizatorii importanți ai petrecerilor de acest gen din Londra. (bizarre-events.com)

Nu ştiu câţi sunteţi deja familiarizaţi cu termeni mai speciali într-ale sexului, ori  câți ați aflat deja despre practicile sexuale sado-masochiste spre exemplu, cultura sado-masochistă fiind ce-i drept, una de nişă.

Londra trăiește însă libertin, fiind un oraş nealterat de prejudecăţi,  aici am găsit o comunitate întreagă de oameni deschişi jocurilor erotice, oameni mai puțin pudici în expunerea doleanţelor sexuale proprii, oameni  aventuroși, dornici de trăiri sexuale intense.

„Savage Dreams” unul dintre evenimentele aparte, organizate lunar în Londra, care oferă experienţe sexuale de neuitat celor ce îşi găsesc plăcerea în a fi dominaţi sexual și viceversa.

Plăcerea sexuală dobândită în urma jocurilor erotico-sexuale ce nu ţin de imagine și/sau vanitate ci mai degrabă de dorința de a simți autentic în sine emoție sexuală reală, va fi întotdeauna  net superioară simțirii unei emoții sexuale banale, obișnuite. Dacă vei căuta în subconştient ce te incită psihic cu adevărat, vei realiza probabil totodată cum că orgasmul profund nu se întâmplă aleatoriu, ci numai atunci cand vei simți cum fiorii excitației te cotrobăie adânc, din ce în ce mai profund, răscolind pe rând prin tine părți intime, puncte sensibile..inițial cu atingerea gândului, ce te transpune în situații cu tot felul de roluri sexuale incitante, care-ți vor ridica adrenalina brusc la intensitate maximă! Caută să-ți regizezi cu ochii minții filmul erotic preferat, fii cinstit cu tine însuți mai apoi atunci când îți joci rolul și lasă-te purtat de fiorii excitației psihice ce te va cuprinde și te va copleși cu emoții sexuale noi, care vin..curg peste tine fără să pară că și-ar găsi finalitate..iar asta, nu-i așa? ..doar pentru că tu nu dai voie plăcerii să se-ncheie..ai văzut?!

Revenind la oile noastre de astăzi, sado-masochism nu se traduce sine qua non prin excitație psihică + obținerea plăcerii sexuale doar prin durere, după cum probabil am fi tentaţi să credem.

Sado-masochism mai poate însemna şi dominare sexuală prin umilire, spre exemplu, ori excitație sexuală psihică crescândă..îți las imaginația să-ți curgă creativ..!

„Savage Dreams” se prezintă destul de ospitalier, este perfect adaptat pe de altă parte fanteziilor cu tentă sado-masochistă, devenind astfel leagănul petrecerilor de gen din Londra.

Aflăm astfel aici scaunul ginecologului, și nu pentru controlul de rutină de această dată, evident, unde poți dezvolta un joc erotic cu public ori intim..după cum îți e dorința ; mai întâlnim o cuşcă unde poţi fi închis pentru a participa doar în calitate de spectator..poţi de asemenea să beneficiezi de servicii sexuale profesionale din partea unei Domine ori ale unui Master, ambii având ca scop să te ajungă prin aceste trăiri spectaculoase în pragul orgasmului.

În altă ordine de idei, sala principală este plină cu oameni veniți în statut de cuplu ori fără partener, care dansează în cadrul acestei petreceri, anturată frecvent de un DJ cunoscut al locului.

Poți socializa, poţi cunoaşte persoane ce împărtăşesc aceleaşi plăceri sexuale, oameni ce își asumă opțiunile sexuale proprii, dorința de a experienta noutăți sexuale.

Foarte important pentru a te integra, de altfel și una dintre regulile principale ale clubului respectiv, este faotul că este un must have să îmbraci o costumaţie adecvată, nefiind admisă sub nicio formă îmbrăcămintea de stradă.

Mai este necesar de asemenea să îți anunţi sosirea printr-o rezervare pe site în prealabil, în urma acestei rezervări vei plăti o taxă fixă pentru tot anul în curs, taxă ce-ţi asigură pe de altă parte şi intrarea în comunitate în calitate de membru.

Punct.

Iubirea mi-e femeie

Dragostea nu-i lacrimă ce-şi plânge trist prin geană,
Iubirea nu-i nici fulger prin suflet pregătit să geamă,
Dragostea, iubirea ori..cum vrei tu să-i spui,
Te-ațâță tot mereu cu zâmbet, cu hohote hai-hui.

Te gâdilă, te răscoleşte, îți învelește cu rid vesel grija,
Te ia de mâna, te plimbă alergândă de-un călcai,
Îți ocolește ghinioane, șoptindu-ți vise bune prin obloane,
Te sare-ntr-un picior țop-țop-țop…!..de dragul lui.

Iubirea-ţi ciocăne prin geam cu stele multe,
Ți-adună picături de rouă și doar ca să sărute,
Iubirea te-nconjoară, oftând agale a plăcere,
Şi nu te vrea nicicând încovoiată cu durere.

Te mai şi-ncearcă..arareori, ce-i drept, prin sentiment,
Se mai și-nfurie când simte ton impertinent.
Dă din picior pufnind un nerv când este supărată,
Și-atunci când o numești femeie,
Când n-o mai strigi pe ea tânăra fată.

E prostănacă, nu? iubirea asta câteodată!
Nu prinde zbor de compliment inteligent.
Deodată! Brusc! și-așază fața ofuscată.
Și tace. Nu mai vorbește, nu mai reiese importantă.

Nu ştie că atunci când spui femeie,
Ești toată EA deja; n-o mai respiri nicicând a fost odată.
Nu-ţi mai e simplu o iubire și atât. Vreo fată.
E sensul tău cu totul de astăzi începând.

EA e cea destinată.

Mă bucur cu mine acum.
Stau liniştit şi-ascult geamul cum plouă.
Privesc o rază luuungă, ce vine cu zi nouă;
Zâmbesc cu mine-acum în timp ce-mi fierb cafeaua,
Întrezărind cu gândul un mâine alb ca neaua.

șiii..

Iubesc iubirea-mi femeie ce mi se tot preumblă.
Care-mi păşeşte ba-n față cu un pas, ba-n spate.
Timidă și tăcută.
Se-aşează cu mine și-i lângă mine tot mereu,
Mi se așterne pe aproape umbră.

Mă urmăreşte şi prin somn! Zici că-i nălucă;
O simt cum mi se pune-n braţe-ușoor..ușor..!
Zâmbind aidoma printre mine..ușor..ușoooor..!..

.. adoarme-ntr-un final satisfăcută.

Zmeul din poezie1 reader now

Şi hai şi spune cum mă gândeşti tu cu adevărat!
Şi hai, te rog! Dar hai să povestim și alte lucruri noi,
Lucruri mai neştiute încă despre-amândoi!
Dar haide, eu te-aș ruga să recunoaştem cum simţim exact,
Şi nu cum credem noi că ne-am dori s-audă celălalt!

Uite, eu m-aş plimba pe-o stea de zi mereu numai cu tine!
Aşa cred eu că mi-ar plăcea! Să ţin în mână mâna ta,
S-o simt împreunată până-n suflet,
Trăindu-se în entitate cu a mea!

Şi..cred c-aș vrea încă ceva! Dar mult aş vrea!
Mi-aş mai dori să simţi şi tu la fel!..și tot aşa..!
Mi-ar mai plăcea să-ţi domolesc apoi privirea toată,
Atunci când mă priveşti prin ochi încă o dată!

Iar..domolit înseamnă să-ţi revii din zâmbet trist,
În hohot vesel de copil care se ştie fericit!
Mi-aş mai dori când mă priveşti mereu,
cu faţa toată să îmi tot zâmbeşti,
Să te transformi din muritor în Zmeu!
Zmeu iubăreț, în suflet trăind prinţ,
Prinţul acela din poveste, doar printul meu,
Pe care îl trezesc când vreau din visu-i adormit,
Cu un sărut șoptit!..sărut ce mângâie cum știu pot eu!

Ador să mă preumblu-n vis pe toate stelele din cer doar eu cu tine,
Cu pas încet să mergem mai agale noi,
Tot povestind poveste de iubire,
Să ştiu convins că dacă mâna mea mi-o ţii în palmă,
Îţi sunt în tine şi acum şi peste primăvară,
Cum ţi-am fost  mereu, încă din prima seară!

Ne-am trăit în noi aceştia amândoi, o vară lungă doar a noastră!
Uşor-uşor am consumat-o uşurel, încetişoor pe toată!
Eu cel puţin, aşa credeam!!..că nu mai poate
ea de-acum, să ne răzbată nori mereu!
Şi iar şi iar din nou..şi iar încă o dată!

Daar ia uite-o! Nici nu-mi dau seama cum, dar uite! ..reapare..!
De printre vijelii tunate cu fulgere nervoase ..mai-mai să zici că-s niște vrăjitoare..!
Ia..ia uite-o!! Cum se ridică în fărâmă nouă, zăresc parcă..da..da!
Mai creşte încă o fărâmă alta de prin ea..
Mereu renaşte, promite acelaşi anotimp
Mă lasă să mă trăiesc la fel de visătoare,
Hotărând iar pentru noi timp lung..!
..zvâcnit întotdeauna doar cu soare!

Hai!! Dar zi şi tu ceva!..căci eu am gând să tac!
Aştept să zici şi tu măcar un strop de picătură.
Un..ceva scurt, nu te stresa acumaa să scrii cu totul o lectură!
..zi-mi o metaforă care-ţi trăieşte despre mine,
Ca să-nțeleg eu și-ncă un pic în plus din tine!

Nu-ţi cer să-mi cauţi rima toată, identic cu a mea!
Dar zi măcar că..vrei să ne plimbăm şi-atât!
Prin cer ai vrea să ne plimbăm?
Ori poate tu preferi pământ??
Ori poate nu ai tu cuvânt aşa de important,
Cuvânt mai simplu de vorbit, cu sens mirobolant,
Care să spună căă..nimic nu-ţi este vară în priviri,
Decât doar eu!..care-ţi sunt simplu eu, de spus în vorbe de cuvânt,
Căci pentru tine nici măcar nu sunt prea mult: decât o iotă ce-ți rimează-n trup!
Ori..toată poezia ta! Atâta de puțină-ți sunt!

Și doar atât.

Zâmbește și iartă!1 reader now

Când cerul tău e acoperit de nori,
când frigul iernii îți provoacă fiori,
când treci prin lume ca ceilalți actori,
zâmbește și iartă!

Când strălucirea soarelui te orbește,
când lumea doar te amăgește,
când orice faci, oricum te bârfește,
zâmbește și iartă!

Când alergi în noapte sau în furtună,
când cauți un suflet să te împarți în două,
când vrei să ai și dimineți cu rouă,
zâmbește și iartă!

Când toată noaptea doar aștepți,
când însăși viața ți-o regreți,
când îți vine a da cu capul de pereți,
zâmbește și iartă!

Când ai multe amintiri ce dor,
când crezi că ele niciodată nu mor,
când le poți privi toate cu umor,
zâmbește și iartă!

Când afară e liniște deplină,
când Luna răsare, aproape divină,
când vezi partea paharului, că-i plină,
zâmbește și iartă!