Celalate articole din această serie sunt aici:

Evalueaza pe ce treapta de evolutie te afli

Ce m-a invatat corpul meu cand l-am ascultat

Ce m-a invatat umbra mea cand am privit-o

Ce m-au învăţat oamenii din jur?

 

Fiecare are un rol specific de a te învăţa ceva pentru evoluţia ta

Nici măcar un singur om nu este întâmplător în viaţa ta. Ducând lucrurile şi mai departe, în budism se spune că înainte de a ne reîncarna ne alegem inclusiv părinţii şi mediul în care ne vom naşte, care corespund cu lecţiile de viaţă pe care le avem de învăţat pentru a putea evolua din locul în care suntem.

Cred că fiecare dintre noi simte că oamenii din jur sunt în viaţa noastră pentru a ne învăţa lecţii iar mecanismul proiecţiei în psihologie dovedeşte ştiinţific că oameni din jur sunt ca niște oglinzi pentru noi.

Ne vedem calităţile şi defectele mult mai uşor în cei din jur decât în noi înşine. Există două emoţii puternice legate de această oglindire.

Admiraţia şi invidia. Atunci când invidiem calităţile unei persoane, ridicăm un blocaj între noi şi acea persoană şi oprim procesul de învăţare. Dacă admirăm în schimb o persoană, putem descoperi calităţile admirate în noi şi le putem dezvolta.

Din păcate mulţi oameni văd că unii au realizări şi în loc să îi admire şi să păşească şi ei pe calea evoluţiei şi a propriilor realizări se mulţumesc să atace persoana şi să îi găsească nod în papură. Este atât de clar că dacă ar admira acea persoană ar putea avea aceleaşi rezultate sau chiar depăşi rezultatele persoanei admirate.

Ca şi regulă de bază, pentru mine, oricine are rezultate pe care şi eu mi le doresc , este o persoană demnă de admirat. Asta îmi da o putere enormă de învăţare şi evoluţie.

De asemenea, aşa cum am discutat în materialul trecut, ne vedem nu doar în calităţile ci şi în umbra celorlalţi. Când cineva din jurul tău te enervează tare, opreşte-te şi caută în tine. Odată cu rezolvarea problemei la tine, vei vedea că vei putea să accepţi şi să îmbrăţişezi cu înţelegere persoana care odată te enerva şi asta înseamnă că eşti la un cu totul alt nivel de evoluţie. Sentimentul acesta de acceptare nu poate fi înlocuit cu nimic. Te face să te simţi zeu pe pământ.

Oamenii se califică şi se descalifică singuri prin acţiunile lor

Un alt lucru foarte interesant este despre comportamentul oamenilor din jur.

Mi-am dat seama că oamenii se califică şi se descalifică singuri prin ceea ce fac.

Dacă eşti o persoană cu bună dispoziţie, entuziastă, cu visuri îndrăzneţe, cu poftă de viaţă, probabil îmi va plăcea să te aud, să te ascult, să fiu în preajma ta şi astfel ne vom apropia şi vom deveni prieteni.

Dacă eşti o persoană pesimistă, tot timpul pusă pe ceartă şi pe critică, pe bârfe, cu emoţii negative, impulsivă, mă vei otrăvi şi pe mine cu emoţiile tale şi voi încerca să te evit.

Astfel, oamenii se califică şi se descalifică singuri prin comportamentul lor.

E valabil în relații de cuplu, în parteneriate de afaceri şi între prieteni.

Dacă accepţi abuzurile, ţi le meriţi în afară de cazul în care sunt accidentale. Aşa cum alegi să bagi în gură junk food, le fel alegi să fii abuzat.

Foarte mulţi oameni, pentru că nu cred că merită ceva mai bun, au o stimă de sine scăzută şi nu se iubesc pe sine suficient, atrag în viaţa lor oameni nesimţiţi.

Oameni care abuzează de ei.

Se poate întâmpla să nu cunoşti suficient de bine o persoană şi să îi dai ocazia să abuzeze de tine odată. Când ai simţit că eşti tratat cu lipsă de respect, e important să acţionezi proactiv şi asertiv şi să pui acea persoană cu botul pe labe. Nimeni nu te poate trata cu lipsă de respect fără acordul tău.

Dacă eşti într-o situaţie care ţi se pare fără ieşire între oameni care abuzează de tine, gândeşte-te la tot procesul prin care ai ajuns să fii între aceşti oameni. Tu i-ai ales şi alegi în fiecare zi prezenţa şi abuzurile lor.

Poţi oricând să pleci şi cel mai mare rău ce ţi-l poţi face este să tolerezi abuzurile repetate.

Iar abuzurile repetate sunt de multe feluri. Pot să fie fizice, emoţionale, verbale.

Dacă cineva te face să te simţi rău în mod constant, pleci sau îndepărtezi acea persoană.

Iubeşte-i şi acceptă -i pe cei din jur, nu e treaba ta să intervii în drumul lor şi rişti să le răpeşti lecţiile.

Dacă îi dai bani copilului fără ca el să înveţe valoarea banului, îl răsfeţi şi îi setezi drumul spre nenorocire.

Foarte mulţi oameni sunt foarte preocupaţi de schimbarea celor din jur: „cum să fac să îl ajut/schimb pe cel de lângă mine?”

Foarte simplu.

Două dintre cele mai preţioase lecţii pe care le-am învăţat în psihologie sunt:

– cea mai puternică armă pe care o ai să ajuţi alţi oameni este încurajarea. Funcţionează pentru oricine, la orice vârstă, indiferent de probleme.

– puterea exemplului e singura care educă alţi oameni. Vrei să îi schimbi pe alţii? Devino tu prima oară ce vrei să devină ei, dacă chiar îţi pasă. Dacă nu, lasă-i pe drumul lor.

Totuşi este foarte important să înţelegem că cei din jur au lecții la fel cum avem şi noi. Şi ei singuri trebuie să depăşească provocările devenind oameni mai buni şi mai evoluaţi şi de multe ori drumul evoluţiei trece prin multă suferinţă.

ASTA E!

Încetează să plângi de milă altora pentru că asta e lecţia lor. Dacă intervii, rişti să le răpeşti lecţiile.

Să spunem că eşti un părinte sau un partener de cuplu. Şi copilul tău sau partenerul de cuplu trebuie să înveţe lecţia banilor şi a valorii. Iar tu îi dai bani pentru că îl iubeşti. Şi apoi tu dispari din viaţa lui peste noapte. E ca şi când i-ai lua unui olog scaunul cu rotile sau cârjele. Îi faci mai mult rău decât bine.

Dacă vrei să ajuţi, cel mai bine o faci lăsând o persoană să se dea cu capul de pereţi rezolvând problemele.

Am fost uimit să văd cum oamenii ajung să îşi urască binefăcătorii tocmai din cauza faptului că prin ajutorul dat, i-au făcut dependenţi de ei.

Când simţi nevoia să ajuţi, ajută-te pe tine. Fiind tu o persoană puternică, faci mult mai bine lumii. Un cerşetor nu poate ajută alt cerşetor să îşi depăşească condiţia.

Încrederea în alţii vine din încrederea în tine. Cum sunt oamenii din oraşul tău?

Nu ai dreptul să te plângi niciodată de oamenii ce îi ai în jurul tău. Ei sunt acolo să te înveţe lecţii şi pentru că tu i-ai chemat în viaţa ta. De multe ori ne plângem că nu putem avea încredere în alţii dar hai să ne gândim. Ce putere au ceilalţi asupra ta?

Dacă cei din jur te păcălesc şi îţi trădează încrederea nu este pentru că eşti o persoană naivă, nu cunoşti natura umană suficient de bine şi ţi-ai aşternut singur calea spre a fi dezamăgit?

Am învăţat să îmi asum responsabilitatea pentru oamenii care îmi greşesc.

E vina mea că i-am adus în viaţa mea. Pot fi păcălit odată dar a doua oară deja e vina mea. Puteam să iau măsuri şi să mă protejez. De câte ori mi-a fost trădată încrederea am găsit puterea interioară de a zâmbi şi de a mulţumi persoanei ce mi-a făcut rău. M-a învăţat o lecţie extrem de preţioasă şi acum ştiu să mă apar.

Schopenhauer spune că banii furaţi au fost defapt investiţi. Ne cumpără prudenţa pentru data viitoare.

La fel e cu orice pierdere şi dezamăgire legată de oameni.

Dacă oamenii te tot păcălesc la infinit şi îţi tot trădează încrederea şi te mint, e pentru că nu ai învăţat nimic din experienţele precedente şi ei doar se străduiesc să te educe să nu mai fii un naiv.

Mi-ar plăcea să ştiu ce lecţii te-au învăţat pe tine oamenii din jurul tău.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-BK