Despre un „te iubesc!”

Îmi place transparenţa mea oglindită doar și numai către tine.
Cea atât de controversată sau poate doar controversantă pentru restul ceilalți.

Prin însăşi transparenţa-mi ce mi-o-mbrac în fața lor în ţesătură tot mereu opacă; că-s ruşinoasă eu; şi timidă mai sunt pe alocuri!
De-aia mă şi feresc de ochi de-a dreptul indiscreţi, ba chiar obraznici îi simt uneori la câte unii!!..indecent de tulburi şi mult prea îmbrăcaţi pentru mine.
Sau poate doar neliniștiți??

În antiteză cu transparenţa privirii mele ce-şi poartă în linişte un retoric conversat închipuit despre una alta pe aici sau pe dincolo.

Cu tine nu-mi pun voalul ăla obişnuit, ce îmi îmbracă transparența în semitransparență.
Cu țesătura ei opacă.

N-am nevoie, că nu-mi e ruşine deloc când sunt cu tine.

Tu nu eşti indecent în priviri ca restul.
Asta-mi place la tine mult.
Îmi place că ai lumina şi drag şi onestitate, în ochii tăi mari şi albaştri.
Când te uiţi spre mine cel puţin.

Dacă tu nu mi-eşti tulbure deloc, nici îmbrăcat în gânduri negre..nu-mi trebuie cu tine astfel, niciun scut de ţesătură opacă.

Nici la tine nu se întrevede vreun voal acoperitor.
De slăbiciuni sau frici de mine.

Ai trup dezgolit şi privire transparentă.
Ca şi mine.

Asta înseamnă multe lucruri.
Cel puțin pentru mine.

..înseamnă că mă iubeşti cu tot sufletul, nu cu bucăţi din el, nici fragmentat.

..înseamnă că faci pentru mine chestii esenţiale, și nu doar lucruri minore sau de suprafaţă.
Ori doar foarte bine educate şi cizelate-n timp.

…înseamnă că îţi place să mă înveţi despre mine, să mă ajuţi să mă dezvolt şi tot mereu să evoluez, să mă îngrijeşti emoţional, să mă laşi să-ţi tot explic treburi ce nu te interesează, dar de care te laşi însă amuzat.

Mai ştiu încă ceva ce nu ştii tu că ştiu.

Ştiu că mă ţii în braţe noaptea şi de multe ori te simt cum îmi mângâi părul sau chipul; nu fac niciun gest, că nu vreau să-ţi sperii cumva momentul tău cu mine, când nu vrei să te faci auzit, când mă iubeşti în linişte.
De vis cu gând.

Mă iubeşti îngrijit şi serios, deşi modern, cu un conservatorism totuși aparte.

Eu te iubesc cool şi fluşturatic şi emoţional empatic.
Pe alocuri şi modern.
Dar în esenţă, cel mai şi cel mai mult, eu te iubesc statornic.

Şi mai ştiu şi mai şi cred că…mă iubeşti pe veci doar când NU spui „te iubesc”!
Ci ţi-e de ajuns să-l simţi.

Eu sunt boemă însă.
Când ştiu şi simt, îmi trebuie să adaug şi vorbit că ..”te iubesc”!!
Profund şi doar cu tine iubesc eu transparent!!

Copiii spun ceea ce gândesc!

După cum deja v-am anunțat, câștigătoarea concursului inițiat de către Pitch Me Now, reprezentat prin mine astăzi, dar și tot mereu, concurs organizat cu sprijinul Eblogguri, ce a avut ca temă de interes blogul meu bineînțeles, a foooost…Cristina Lincu.

Ne-am întâlnit, ne-am cunoscut, am băut un pahar de vin împreună și am hotărât să și revoluționăm blogosfera mai apoi, cu un interviu în oglindă! 😺
Glumesc!!

Dar v-ați și prins, nu este așa??!

Era doar un intro deloc foarte special, dar absolut si imperios însă necesar; căci nu multă inspirație acum, pare că doar..:))!
Stare bună însă și curiozitatea voastrăă..crescândă mă ajută, căci o empatizez întotdeauna făra doar și poate!

Ia de citește un pic mai jos, dacă ești interesat în a mă cunoaște cu un articolaș mai bine.😅😅!!!

Cum definești tu, Adina, „blogosfera”? 

..păi chiar vorbeam cu soțul meu, zilele trecute, că sună așa de pompos, ca și cum ai face parte din vreo masonerie cumva.
Păi ce să-nsemne? Revenind..
Cred că doar spațiul virtual prin care se-nvârt și se aleargă bloggerii în cuvinte ce formează fraze, ce vin din idei sau întrebări sau nedumeriri sau stări sau întâmplări personale sau reclame sauuu..samd.

O adunătură de oameni mișto, pe de altă parte, în majoritate principiali, din ce-am văzut, cu păreri proprii argumentate bine, în articole lungi sau mai puțin lungi, ce au hotărât să expună într-un spațiu public opinii personale.

N-am căutat in DEX pentru a nu mă influența vreo definiție de pe-acolo, sper că am dat însă una plauzibilă si destul de veridică.

De ce, cum și de unde până unde, ideea de blog personal? 

Nu mai știu de unde..! Influența mediatică, probabil.
Dar mi se mulează bine pe personalitatea mea extrovertită, de altfel.

Adina Banea

Generalizăm articolele din blogul nostru personal sau îl limităm și îl individualizăm în funcție doar de probleme, trăiri și nedumeriri personalizate?

Păi, na! Blog personal, prin analogie discuții și articole personale,zic.

Firește că mai scriu despre una alta ce aud sau citesc și am curiozități, sau mă intrigă, sau mă irită, sau vreau să aflu păreri multiple..dar în principiu scriu despre mine, despre stările mele de moment, de asemenea despre oamenii din jurul meu, despre copilul meu, despre impliniri personale sau singurărătăți triste aleatorii, de moment și ele.

De ce îți plac copiii? 

Pentru că spun ceea ce gândesc, pentru că râd mult și din suflet, pentru că nu se lasă apăsați de probleme minore, pentru că dacă se lovesc își continuă joaca punând preț pe fiecare minut ce îl trăiesc chiar dacă doare, pentru că se imprietenesc în funcție de compatibilitate și nu în funcție de interes, pentru că știu să arate când iubesc și o fac necondiționat, pentru că sunt frumoși sufletește și corecți în gândire.
De-aia îmi plac mie copiii.

Femeie de carieră sau ne este suficient femeie mamă cu normă intreaga, pentru o stimă personală ridicată?

Pe mine personal nu mă reprezintă femeia carieristă.
Nu sunt genul de femeie care să-și dorească să demonstreze că i-ar fi ușor să ia locul bărbatului în casă, prin putere dată de funcție sau de orice altă aptitudine, pe care în capul meu eu o asociez și o atribui masculului și exclusiv a lui.

Pe de altă parte, stima de sine personală, pentru a fi mulțumită cât de cât, în echilibru măcar cu statutul de femeie puternică, spre care tind și nu mă dezic, nu vine doar din faptul că-ți crești copiii într-un mod cumsecade și ești gospodina perfectă pentru soțul tău sau partenera de distracții.

Nu-i de ajuns. Îti trebuie un pic de recunoaștere cumva pe undeva, ai nevoie de ceva al tău personal, de care să fii mândră că ai construit și firește și suficientă ambiție putere, de a duce până la capăt.

Deci nu neapărat femeie de carieră, dar nici de ajuns doar femeie mamă casnică, fără activitate individuală de care să te bucuri personal, căci ajungi în depresie cronică astfel.😀

Adina Banea - Plaja

Fericirea este un lucru mărunt?

Fericirea este un lucru negândit, nu-i un țel.
Când ești mic și ești întrebat „ce vrei să te faci când vei fi mare?”( într-o paranteză așa, uram întrebarea asta copil fiind) nu spui „fericit vreau să fiu și-atât!”, deși asta îți dorești în subconștient, probabil.

Fericirea este cel mai important lucru pentru fiecare dintre noi în parte, este sentimentul de preaplin spre care tindem toți.

Însă mereu avem îndoieli, nu suntem niciodată cu adevărat siguri că l-am ajuns sau că-l simțim cu adevărat.
Asta se-ntâmplă, cred, din cauză că facem confuzii între sentimentul de bucurie, care este al momentului, cu sentimentul de stare de bine și împlinire sufletească, care este simțibil pe termen lung, însă.

Fericirea este un lucru mărunt, da, pentru că nu o conștientizăm când ne este, iar dacă o trăim, o trecem în segmentul de banal al nostru cotidian și nu-i realizăm astfel importanța, decât poate prin lipsă la un moment dat, dacă o pierdem pe parcurs.

Fericirea nu este despre tine în relație cu mine, nici despre mine în comparație cu prietenul cel mai bun: este de sine stătătoare, personala.

Adina Banea -Interviu

Gânduri in preambul de somn cotidian.

„Iar mă culc târziu, iar mâine mă trezesc târziu. Nu știu cum o fi mai bine..să mă scol orice-ar fi, nervoasă chiar la 10 ..hai 11 chiar, sau să nu mai pun alarma și aia e?? Că oricum n-am mare lucru de făcut devreme.”
„Radu era cam trist, o fi pătit ceva și nu-mi spune?!? Hmm..îl descos eu mâine, sigur aflu dacă e ceva…”
Gânduri cu remușcări sau gânduri curioase! Cam atât!😀

Am lucrat și pentru Lady Gaga!1 reader now

Ia dezvăluie tu aici, de unde şi până unde Şcoala de Design în Danemarca? Nu-i tare departe acolo, prea printre străini, nu-i greu de supravieţuit departe de oameni pe care-i iubești??

A fost o chestie spontană, mă crezi?!? Astăzi studiam la Londra şi brusc apoi, fără drept de apel, m-am trezit cu totul mutat în studii despre design vestimentar în Danemarca. În altă ordine de idei, da, e greu printre străini câtă vreme sunt străini… :))

Dar eu mă acomodez uşor şi, din primele zile, am reuşit să-mi fac prieteni, chiar şi acolo, în Danemarca. Am supravieţuit chiar ok, printre altele, deşi mi-era dor de distracţiile din ţară… dar ce nu face omul pentru cariera sa?!?!

La prima ta prezentare, unde am fost şi eu prezentă întâmplător, ştiu sigur… nu mă-nşel, nu? la Story ţi-ai prezentat cartea de vizită, nu-i aşa??? Te-am reţinut probabil și pentru că ai avut o colecţie cu ceva influenţe bisericeşti, nu? O colecție un pic altfel, asta mi-a fost senzația.  A avut succes?

Mie-mi plac lucrurile altfel. Şi pentru a fi remarcat, în profesia mea, cel puţin, ai nevoie de un pic de accente şi nu tocmai obişnuite.

Colecţia aceea chiar a avut un real succes, ba chiar o piesă din cele prezentate, şi-a dorit-o cu tot dinadinsul, tot din necesitatea de a fi inovatoare în modă şi în trend, mă gândesc :)), lady Gaga.

Acea Lady Gaga?? Ei pe bune, serios?

Aceea, da. Şi foarte serios. I-am dat-o gratis, de fericire că mă bagă-n seama… 😀

De-acu’ o s-o interpelez eu pe ea… prin mailuri… „auzi, io sunt ăla cu geaca aia mişto bisericească… mă mai ţii minte?? Eu tot mai fac una alta, chestii tari… în continuare…!!” 😅Sper să-mi şi răspundă, n-am încercat încă…

Mi-ar fi plăcut să fac design vestimentar, dar cred că mi-e mai simplu doar să combin hainele într-un stil mai personal, decât să le imaginez individual… Ție cum îţi vin ție ideile şi de unde?

De ne’unde-mi vin… influenţe, normal, ca peste tot, dar dacă ştii să le personalizezi, munceşti mult, ş.a.m.d., reuşeşti uşor uşor să te construieşti ca şi brand, să te valorifici la un nivel, de la an la an, tot mai ridicat, evolutiv permanent.

Şi astfel, aduni satisfacţii pe termen lung.

Oare ai de gând în viitor să lucrezi în serie, pentru un câştig mai mare, sau preferi în continuare să fii un artist, să construieşti un brand perceput ca fiind special prin produse unicat? 

Niciodată nu voi lucra în serie.

Consider că fiecare îşi doreşte un… ceva… unicat, sau pe aproape şi nu sunt sub nicio formă de acord cu uniforma, ca şi stil.

Uniforme purtam la şcoală, şi nu ne prea plăcea, nu este aşa? Atâta vreme cât pe mine nu m-ar putea convinge nimeni să îmbrac ceva doar pentru că se poartă un model anume, nici eu nu voi lucra haine în serie.

Nici chiar pentru un câştig mai mare decât cel actual.

Consideri că este greu să te impui ca şi designer într-un Bucureşti plin de creatori de modă, ce vând en-gros copii de haine multi brand fără invenţii proprii în sensul ăsta?

Nu este greu, nu.

Dacă eşti particular în stil şi dacă stilul tău prinde, câştigi clienţi.

Dar pe parcurs, fireşte…!! Nu mă grăbesc, am răbdare să mă cresc frumos şi în timp, cum au făcut majoritatea designerilor importanţi. Aşa am învăţat la şcoală, în Danemarca. Şi în Londra chiar, căci şi acolo am urmat ceva cursuri de design, după cum știi deja, de fapt.

Deci cu răbdare, fără să mă identific cu vreun croitor engrosist, voi ajunge cineva în materie de modă românească.

Cel puţin, eu aşa mă sper.

Care crezi tu  că sunt diferenţele majore dintre un atelier oarecare şi un atelier de designer? 

Un atelier oarecare, este un atelier oarecare… fără nume.

Atelierul de designer, poartă numele designerului. Este cineva şi el, capătă culoare şi nuanţă şi suflet.

Munceşti mult, intens, pare-se… îţi cauţi totuși şi momente de relaxare, impunându-ţi o săptămână, spre exemplu, cu 7 zile toate, numai ale tale, pentru tine personal?

Acuma… să fiu sincer pân’ la capăt, nu?!?! Mă mai distrez şi eu, da… doar viaţa asta nu-i numa’ muncă şi muncă şi dorinţă de împlinire profesională şi doar atât…! 7 zile nu reuşesc încă, să-mi fac vreo vacanţă, dar puţin câte puţin, îmi opresc şi un pic de timp pentru relaxare personală.

Ce înseamnă „fericire”? Cum o defineşti în plan personal???

Fericirea nu are definiţie. Reprezintă lucruri însumate, acelea ce nu te deprimă ci, dimpotrivă, te împlinesc şi în plan sentimental, dar şi profesional. Mai am un pic de muncă la asta, dar simt că mi-e pe drum, ea, fericirea, din definiţia mea de mai sus.

Cimitirul a avut noroc!

– Ai apărut de niciunde, fără experienţă în scris cărţi, şi iată totuși că de la prima ta apariţie, „Cimitirul”, a și intrat deja în topuri ca fiind cea mai bine vândută carte a anului trecut. 
Cum crezi că s-a-ntâmplat asta? Că mi-ar trebui şi mie un pic din norocul tău,  deşi nici de-al meu nu prea mă plâng pe de altă parte…!

– A fost şi noroc într-adevăr.
Am avut noroc că am lucrat 12 ani în presă înainte de a scrie cartea, iar foştii colegi m-au ajutat să o promovez.
Dar, pe lângă asta, a fost foarte multă muncă , în sensul că jumătate de an de la lansarea cărţii, zi de zi, am petrecut între 10 şi 14 ore pe Facebook vorbind cu cititorii.
Cred că asta a fost criteriul care m-a ajutat să am succes, faptul că cititorii au putut intra foarte uşor în contact cu mine şi se bucurau că puteau face asta.
Foarte mulţi mi-au scris, după ce le-am răspuns, că sunt foarte încântaţi, că le place cartea unui autor care n-a murit şi vorbeşte cu ei.
Tot timpul am fost de părere că interacţiunile umane sunt foarte benefice în orice context şi, în urma experienţei cu Cimitirul, mi-am dovedit că am dreptate.

Interviu Adrian Telespan -P1– Ai simţit vreun pic de teamă în a-ţi asuma în scriere, povestea de viaţă a personajului central al cărţii, Adrian Green? Teamă în sensul că societatea românească poate nu este încă pe deplin o societate deschisă spre oameni ce nu se încadrează într-un general unanim valabil.

Adrian Telespan
Adrian Telespan

– N-am avut niciodată teama asta pentru că am ştiut că această carte e mai mult decât povestea unui homosexual. Am ştiut că oamenii, indiferent de orientarea sexuală, o să se identifice cu una sau mai multe dintre situaţiile/emoţiile cu care se confruntă personajul de-a lungul poveştii.
În plus, în afară de mine, nimeni nu o să ştie niciodată care părţi din carte sunt fictive şi care părţi sunt reale. Am avut oarecare temeri însă, vizavi de reacţiile celor apropiaţi din viaţa reală şi care apar în carte.
Nu am intenţionat să-i rănesc şi, din fericire, ei au înţeles asta.

– Ce cărţi, filme te-au marcat în sens pozitiv în copilărie?

– Am citit toată colecţia Jules Verne.
Prima carte pe care am primit-o cadou a fost „Insula cu elice” a lui Jules Verne.
A fost primul meu contact cu imaginaţia unui alt om, dacă pot să zic aşa. Primul film pe care l-am văzut la cinema a fost unul din seria „Sandocan” şi acolo am văzut prima dată un tigru viu, cred că aveam vreo patru ani.
La televizor mă uităm la „Toate pânzele sus” şi „Cireşarii”. Cred că mi-a plăcut foarte mult ideea că pe pământul asta se poate întâmpla orice.

 – Dar negativ ce te-a marcat, în aceeaşi ordine de idei?

Tind să cred că nu am cărţi şi filme care să mă fi influenţat foarte mult.
Există, însă, o chestie care mă deranja. Când eram mic de tot, între 3 şi 5 ani, bunica din partea tatălui, care a fost învăţătoare, îmi citea „Povestea porcului” de Ion Creangă. A fost preferata mea. Şi, în povestea asta, ştim cu toţii, e vorba despre un porc mic, pricăjit, vai de capul lui, pe care îl adoptă doi bătrâni. În textul original, Creangă îl descrie pe porcuşorul ăsta ca fiind amărât. Şi mă deranja foarte tare cuvântul ăsta şi o rugăm pe bunica-mea să nu-l mai zică atunci când îmi recitea povestea. Mi se pare extraordinar cum aşteptam de fiecare dată cu sufletul la gură să văd ce se întâmplă în poveste, în ciuda faptului că ştiam toate detaliile la perfecţie.

Interviu Adrian Telespan -P4

– Îmi plac oamenii asumaţi, oamenii puternici prin verticalitate, persoanele autentice. Este dificil să te asumi sexual şi să învingi cu mult curaj, cum ai făcut tu, prin impunere, un mod diferit de a fi, de a trăi într-o relație de parteneriat?  Cum e?.. greu, uşor..acceptabil??!

– Niciodată, adult fiind, nu mi-a fost greu să fiu homosexual. În adolescenţă am avut ceva probleme. Sunt din Drăgăşani, un oraş mic din Oltenia, unde se vedea destul de uşor că sunt altfel. Nu jucăm fotbal, nu aveam o prietenă, nu discutăm despre maşini. Era evident că e ceva altfel cu mine, iar unii oameni aveau oarecare reticenţe la treaba asta. Nu am avut, însă, niciodată probleme reale. Nu am fost agresat fizic sau verbal. Pot spune că am avut noroc.

– Cum a fost printre altele, la festivalul de muzică, de unde abia ce te-ai întors?

– Electric Castle a fost foarte mişto ca atmosferă. Line up-ul nu a fost chiar unul pe gustul meu, dar, când vezi mii de oameni că se simt bine, te simţi şi tu bine. Cel puţin mie aşa mi se întâmplă. L-am descoperit pe Disco Modern şi mă bucur de treaba asta pentru că a fost un an destul de sărac în ceea ce priveşte muzica pe gustul meu.

– Oraşul preferat? Unde crezi că ți-ar plecea să trăiești, unde te-ai muta fără remuşcări dacă ai avea resursele financiare necesare?

– Momentan stau la Cluj şi îmi place de mor. E un oraş cu o energie exclusiv pozitivă. Am şi prieteni foarte buni aici. Prin urmare, cred că deja locuiesc în oraşul în care m-aş muta.

– Planuri, gânduri, idei pentru următoarea carte? 

– Zero. Şi, chiar dacă aş avea, nu aş vorbi despre asta până nu ar fi gata. :)))

Important e să te iubești și să te respecți, deși trec anii

Sunteţi un cuplu statornic de când vă cunosc! De când v-am cunoscut Silvana, am gândit că la voi chiar transpare bucurie şi împlinire sufletească.. Crezi că ține doar de compatibilitate acest lucru?  Ori ești de principiul că mai degrabă se-ntâmplă pur şi simplu o simbioză de-a lungul anilor trecuți împreună, simbioză ce duce la o fericire de cuplu pe mai apoi?

Silvana:  Cred doar că dacă suntem compatibili în cuplu iniţial, acest lucru, pe parcurs, duce şi la dorinţa amândurora de a nu răni sentimentele celuilalt în vreun fel, condiţie sine qua non pentru a fi un partener bun, ba chiar fidel, deşi e greu de crezut în ziua de azi, ştiu..
atracţie + înţelegere + îngăduinţă + iubire multă ce se tot adună cu cât trec anii + copil/copii +..+…= statornicie sentimentală, aşa aş puncta într-un final.

Pepe: Important este să te iubeşti şi să te respecţi în continuare, deşi anii tot trec.
Să conştientizezi iubirea ce există între voi.
Să-i acorzi credit mereu şi s-o îngrijeşti în permanentă.
Astfel da, rămâi statornic sentimental şi în ochii celorlalţi, ce te privesc dinafară.
E un răspuns cumsecade, sau să mă mai gândesc un pic?!?😀

Ambele sunt niște  răspunsuri complete ce-mi întăresc prima impresie vizavi de relaţia voastră. Am zis bine şi eu??😀
Loft-ul reprezintă unul dintre cele mai cool și mai importante locuri de distracție din București, Mamaia..ba chiar și în Sinaia îl aflăm câteva week end-uri pe an. Loft-ul nu are anotimp, ne este prezent în suflet, un must have permanent.
De unde ideea?

Interviu Petru&Silvana Berciu - p2

Pepe: Este un proiect al nostru, al tuturor asociaţilor, mai vechi, în care chiar am pus suflet de la început.
L-am îngrijit cum trebuie din faşă, l-am crescut frumos ..şi-am avut şi un pic de noroc, probabil.
Am fost „statornici” şi încrezători că va fi un adolescent remarcabil, copilul nostru..şi aşa a şi fost.
De unde ideea şi aşa mai departe, nu-ţi spun..că dacă îmi vinzi secretul?!?:))

Fericirea este un lucru mărunt?  Ce definiție proprie ai pentru fericire?

Silvana: Fericirea e atunci când cei din jurul meu zâmbesc, iar eu zâmbesc odată cu ei, căci pentru mine zâmbetele chiar sunt molipsitoare. Fericirea pentru mine e reprezentată de cele mai simple momente, de chipul angelic al copiilor mei atunci când se trezesc dimineaţă, de îmbrăţişarea şi sărutul lor de noapte bună, de privirile complotative între ei şi tatăl lor, atunci când vor să-mi ascundă o năzbâtie, de o melodie frumoasă care-mi răscoleşte emoţii, de adormitul şi trezitul lângă persoana pe care o iubeşti zi de zi, timp de aproape 15 ani de zile.
Fericirea o caut zi de zi în lucrurile mănunte pe care le fac împreună cu copiii, cu Pepe, cu prietenii mei; nu e o nostalgie a trecutului şi nici o speranţa a viitorului. Prea siropos 🙂 ?

Chiar deloc!

Interviu Petru&Silvana Berciu -p3
Petru Berciu

Pepe: Silvana a spus aproape tot mai înainte!
Şi totuşi, vin un pic în completare.. Fericirea reală nu are nimic de a face cu situaţia materială. E o stare de spirit pe care ori o ai ori nu. Am văzut oameni fericiţi, care material nu aveau aproape nimic şi am văzut oameni extrem de bogaţi, care nu au reuşit niciodată să fie fericiţi !
Chiar cred că asta e o stare cu care te naşti sau cel puţin o înveţi în primele clipe de viaţă. Faptul că poţi să râzi sincer ( oricine îşi da seama de diferenţa dintre un râs sincer şi unul prefăcut ) pentru mine înseamnă FERICIRE .

Voi doi alergați viaţa, ambii sunteţi persoane extrem de active.
Nu devine totuși obositor câteodată să ai atâtea activităţi şi-atâtea drumuri tot mereu? Plus trei copii?!!:))

Silvana: Nu-i greu, căci aşa sunt de când m-am născut. Foarte energică, într-o continuă alergare, dar ordonată şi organizată în acelaşi timp. Îmi place să fiu aşa şi doar aşa mă văd, cum ţie îţi place doar invers.:)

Pepe: Mi-aş dori şi mai activ să fiu, dar în acelaşi timp să mă și odihnesc mai mult…! Cum ţi se pare asta?

Antagonic.

Pepe: În comparaţie cu Silvana, mie  îmi place să dorm măcar 30 minute după amiaza, însă de când a apărut Ioan, nu prea mai am timp și pentru somn la prânz. În altă ordine de idei, faptul că am o nevastă mai tânăra şi mai energică decât mine, nu face dacât să mă hrănească şi pe mine cu energie şi dorinţă de viaţă activă .

Silvana, cum reuşeşti să-mpaci totuși viaţa de noapte a Loft-ului cu viaţa de zi cotidiană, unde te afli în statut de mămică? Nu ţi-e dificil  ca în fiecare luni să-ncepi un program ordonat cu tot ceea ce implică activităţile părintești în genere, după ce ai petrecut un weekend obositor?

Silvana: Deloc! O noapte pe săptămâna ies şi eu..mă răsfăţ un pic!! Restul zilelor mă culc de pe la 10 seara! 11 câteodată..că mă trezesc devreme, nu ţi-am spus?!? Avem acea regulă pe care nu o încălcăm, nu ieşim în timpul săptămânii decât cu ocazii foarte, dar foarte speciale.

Pepe, tu cum te implici în activităţile celor trei copii ai tăi?  Ce crezi că este esențial să facă un tată pentru copiii săi?

Pepe: E important să-ţi înveţi copiii, indiferent de sex, să fie oameni frumoşi interior. Să ştie întotdeauna ce vor, să-şi dorească mereu un pic mai mult decât au deja, să fie responsabili, să fie curajoşi în a-şi asuma greşelile dacă le fac vreodată, să fie oameni deschişi şi pozitivi, competitivi.
Nu este greu să-ţi înveţi copiii despre ceea ce este bine sau rău, este însă întotdeauna dificil să le trasezi o traiectorie bună dacă nu le dai şi un exemplu personal bun.(asta e ca şi aia „să faci ce zice popa nu ce face el”…) Încerc  să fiu un părinte care nu se dezice, care aşa cum spune, aşa şi face. Consider că este cel mai important.
Cu Ioan, câteodată, nu îmi prea iese :-). Pentru mine cel mai important lucru din lume în ceea ce îi priveşte pe băieţii mei, este să reuşesc să fiu un tată cel puţin la fel de bun pentru ei cât a fost tatăl meu pentru mine . Şi asta nu e uşor …

Silvana Berciu
Silvana Berciu

Silvana, ştiu că ai un magazin cu hăinuţe pentru copii. Ţi-ai dorit în mod special să dezvolți personal o afacere proprie, considerând că-i necesar și pentru femeie să aibă o sursă de venit și satisfacție profesională sau ți-a apărut întâmplător o oportunitate în acest sens?

Silvana: Am un magazin de haine pentru copii, da, tot în asociere..ca şi Pepe, Loftul.
Şi îmi place să fiu activă, după cum ai spus şi tu şi îmi trebuia o ocupaţie pe lângă copii şi toate cele.
Până să-i nasc pe băieţi aveam full job, adică de dimineaţa până seara, dar când aveau gemenii 3 luni şi m-am întors la muncă am realizat că mă simt foarte frustrată lipsind atât de mult din viaţa copiilor.
Atunci am decis împreună cu prietena mea să deschidem un magazin online cu haine pentru copii, confruntându-ne amândouă cu lipsa acestora de pe piaţă românească şi aşa am reuşit să îmbin utilul cu plăcutul.
Ulterior am deschis şi un magazin stradal.

Hai şi de la voi o întrebare către mine! S-aud!😜

Pepe: Veniţi la mare weekendul cu 1 mai?

Hahah..om de afaceri pan’ la capăt…!! Având în vedere că-i și Paștele în aceeași perioadă, suntem un pic nehotărâți încă! Dar vă țin la curent!☺️

Orice aş spune, lumea tot ce vrea o să creadă1 reader now

– Cum îţi place femeia? Ce te atrage iniţial la o femeie până s-o cunoşti atât de bine încât să alergi mai apoi alta? :))

–  Asta este o întrebare la care puteam să răspund acum 15-20 de ani.  Mâine poimâine fac 60. Mi se pare o întrebare caducă. Acum îmi plac femeile, aceleaşi femei.
– Și-atunci de ce crezi că nu ai fost statornic pe de altă parte, până  în prezent,  în nicio relaţie?..hotărât totodată în a-ţi schimba statutul din burlac în bărbat însurat, la casa lui??

– Statutul asta este incert. După ce am să dezvolt un pic, ai să-nţelegi exact.
Uite..acum 15 ani mă certau nişte prieteni şi mă întrebau când am de gând să mă aşez şi eu într-o relaţie stabilă, să mă căsătoresc.
Culmeaaa, acum toţi sunt divorţaţi şi de fiecare dată când mă uit la ei şi le amintesc de întrebare, toţi îmi ocolesc privirea.
Doar unul a avut curaj să-mi spună… „ai avut dreptate!!”
Era la a treia căsătorie.
După a doua, înainte de a se duce la sfat, m-a întrebat de ce nu cred că relaţia va ţine.
„Păi pentru că, i-am spus, e inutilă a treia încercare.”
M-a întrebat atunci de unde ştiu şi i-am răspuns că se vede că nu ştie care este definiţia recăsătoriei.
„Recăsătorirea” este victoria speranţei asupra certitudinii.

A riscat, păi ce să-i fac? Acum râd eu de el.

– Hai frate..că-i evident ca n-ai prea vrut cu adevărat însurătoare ! N-ai vrut şi pace, recunoaște…!!
..că doar nu ştiai tu de acu’ 15 ani că se vor despărţi cu toţii la un moment dat,  și astfel,  fiind un  vizionar, nu ți-ai dorit să treci printr-un asemenea mare stres. :)) În fine, revenind la oile noastre, poți să-mi spui de ce ţi-ai ales  să fii şi regizor?

– Regizor sunt de mult, de când făceam televiziune.
Atunci însă mă numeam realizator de emisiune, tot un fel de regizor de altfel, doar un pic mai pragmatic în plus. Acum nu fac decât să folosesc ştiinţa optimizării şi să o aplic astfel la cinema.

– Ne place cum foloseşti ştiinţa optimizării, cum ai extins-o către cinema de asemenea… Și totuși care este cel mai îndrăgit film regizat de tine?..cu argument desigur dacă ai putea să confesezi

– Asta ar fi complicat dacă nu aş fi mândru de fiecare dintre ele într-un fel anume.
Primul, pentru că s-a întâmplat, după o aşteptare aşa de lungă.
Al doilea, pentru că l-am convins pe Bregovic să-mi facă muzica.
Al treilea, pentru că am avut ocazia să lucrez cu un mare actor, Adrian Titieni, şi să descopăr talentul altui actor excepţional, Tudor Smoleanu.

– 2-3 cuvinte despre tine?  Ce te caracterizează?

–  E greu să mai spun eu ceva des. Orice aş spune, lumea tot ce vrea o să creadă. Sau ce am lăsat eu să se întrevadă. Am fost indolent cu imaginea mea, m-am complăcut şi acum, idiferent ce fac, tot la imaginea creată se referă lumea. Până şi tu mă întrebi de femei, când nu mai e cazul.

– Lumea te vede așa cum exprimi şi te aude după cum te-mbraci, aşa e lumea, ce să facem?!? 
În altă ordine de idei, știu că-ți place să călătoreşti, acesta fiind chiar unul dintre hobby-urile tale, unde ţi-a plăcut cel mai tare de prin locurile prin care te-ai preumblat?!?

–  E greu să răspunzi la asemenea întrebare. Mi-e mai simplu să-ţi spun unde nu am călătorit, decât să spun unde aş vrea să merg, mi-e greu de asemenea, să fac comparații…mi-a plăcut fiecare țară prin specificul ei de ceva aparte, prin specific de regiune sau de tradiție sau de ocean sau de bucătărie.Sau.
Deci… n-am răspuns, dar m-aş întoarce însă, oricând, în Asia şi America de Sud.

– Înconjurul lumii în câte zile l-ai făcut? 

– Am făcut de două ori ocolul pământului de bună voie: o dată în exact 80 de zile ca în Jules Verne şi altădată şi cu barca şi pe uscat.

Nu-s misogin, iubesc femeile și le-am iubit mereu1 reader now

 

-Eram ieri la masa cu o prietena buna de-a mea, care-mi spune la un moment dat cum ca ti-a dat unfollow pe fb.

„Dar cum asa? De ce?” o intreb nedumerita. In fine, mi-a raspuns ca ai fi pus un status vizavi de principiul tau de a nu lua iubita cu tine  de 1 Mai la mare.
Mai Silviu, ia spune-mi, care-i problema daca la evenimentul cel mai tare al anului, iti iei si iubita cu tine?? Cu ce te-ncurca ea pe-acolo??..ca sincer, nu prea inteleg..!

– Hahhahahaaa, foarte buna asta! Sunt convins ca prietena ta n-a vazut nici numarul de like-uri si nici pe cel de share-uri de la postarea mea:))
E normal sa fie si “victime” atunci cand postezi pareri de asa natura. Eu cred ca pentru foarte multi oameni starea de libertate este o necunoscuta. Nu ma intelege gresit, nu am nimic impotiva celor care vin cu partenerul de viata la mare de 1 mai. Cred doar ca prin textul meu am dat contur unei voci launtrice ce nu poate sa razbata la lumina decat in cazuri exceptionale. Dar pentru asta iti trebuie mult curaj sau chiar un soi de nebunie:) Stiu sigur ca fiecare om are nevoie sa “vaneze”. Eu sunt si sagetator si am asta in sange. Vanatoarea are menirea ei. Ne reconfirma mental ca inca mai suntem doriti, admirati. Dorinta exista in fiecare dintre noi si sa nu-mi spuna cineva in mod absolut ipocrit, ca n-ar incerca si altceva oricat de sudat ar fi cuplul din care face parte. E in firea naturii sa cautam mereu orizonturi noi, chiar si sexuale.
Sunt multi printe noi care sunt speriati de esec, la cel emotional ma refer, dar in egala masura le este fantastic de frica si de un eventual succes!

–In ce categorie a barbatului te-ai incadra? Esti pe alocuri misogin, sau simpatizezi  femeia?

 – Deloc misogin, iubesc femeile si le-am iubit mereu. Problema este ca uneori, fiind un tip direct si sincer, sochez.

– Cand, cum si de ce ai devenit MC initial?

– MC am devenit in timp. In timp ce puneam muzica. Mi-am dat seama ca sunt mult mai eficient cu microfonul in mana decat cu ochii in niste playere cautand mereu urmatoarea piesa. Imi place sa transmit. Imi place sa vad energia multimii. Imi place starea de explozie a bucuriei. Oamenii au capacitati energetice fenomenale atunci cand se simt bine. Sunt ca o calauza a noptii prin labirintul distractiei tale.

– Cand spui Fratelli, categoric spui si Silviu Andrei. Tin minte, de cand nici nu ne cunosteam inca, cum te auzeam vorbind molcom in microfon, murmurand cu voce grava „Welcome to Fratelli!!” Si brusc toata lumea sarea in picioare, vibram toti cu tine impreuna..Ne trezeai la viata. Si astazi inca, dupa atata vreme, esti parte intr-o echipa de oameni profesionisti. Cum ai ajuns acolo? 

 – Bai, ma faci sa plang. Fratelli este pentru mine cel mai important proiect de entertainment la care am luat parte. Un proiect de o anvergura fantastica cu care ma voi lauda toata viata mea. O echipa exceptionala cu profesionisti si cu oameni dedicati meseriei lor care de cele mai multe ori au pus Fratelli pe primul loc in ordinea prioritatilor personale. Fratelli este o stare. O stare de bine si ma simt foarte mandru ca am contribuit la puterea acestui brand din showbizz-ul romanesc.

– Ce faci in timpul liber? Corect ar fi probabil sa intreb daca ai si timp liber cateodata..:))

– O sa razi, am ceva timp liber. Ascult muzica, conduc, ma plimb cu bicicleta, ma joc cu copilul meu minunat, cunosc oameni noi, calatoresc. Imi fac poftele

– Ai trecut deja prin experienta casniciei, destul de repede insa ai si divortat. Care-i statutul care te reprezinta mai bine? Pe de alta parte, mai acorzi credit relatiilor fericite? Exista oameni care se iubesc autentic pe termen lung?

– Mi-am dat seama ca nu sunt construit pentru casnicie. Sunt burlac de 3 ani. Am pastrat cu fosta mea sotie o relatie deosebita si suntem foarte buni prieteni. Ne crestem fetita impreuna, dar avem vieti personale diferite. Nu stiu daca asta e o reteta dar sigur suntem toti mai bine decat atunci cand eram casatoriti. Cred in relationare, nu in relatii pe termen lung. E oricum fantastic de greu sa stai langa un om care are un program complex asa cum e al meu.

– Te consideri un om de succes? Si daca da, cariera in ascensiune se datoreaza spiritului Fratelli sau mai degraba publicului Antena 1?

–Nu mi-am pus niciodata problema asa. Nu stiu daca sunt un om de succes. Am ajuns in pozitia asta pentru ca am muncit enorm. Publicul Fratelli este diferit de cel al emisiunii “ Un Show Pacatos” de la Antena 1. Ii iubesc deopotriva.

– Ultima intrebare este despre..cum imi pui tu o-ntrebare!

– Sincer, crezi ca n-am avut dreptate cu postarea mea de 1 mai?:))

–Hahahah…!!! Foarte sincer..! Nu si nu si iarasi tot nu!!! NU, nu ai avut:)))

10 dintre cele mai îndrăgite seriale

Ce poate fi mai mişto după o zi lungă şi stresantă petrecută la muncă, decât un pahar de vin roşu băut în linişte, tolănit în dezordine pe canapeaua confortabilă din living?

Fără gânduri care să te bântuie, să stai doar tu cu tine, aşezat fix cum îți trebuie, să te lași înconjurat de atmosfera relaxantă a casei tale, și să privești apoi agale un nou episod din serialul preferat?

Ori, ia stai!..că poate tu preferi îngheţată, nicidecum vin roşu? Te-am ghicit?

Ori…poate-ți place să-ți răsfeți seara cu popcorn toxic pocnit la microunde, atunci când urmărești unul din serialele cele mai îndrăgite ale momentului, who knows?

Top 10 seriale:

10. Two and a Half Man

Two and a Half Man este un sitcom american cu Charlie Sheen în rol principal, care s-a bucurat de un real succes în America, totodată însă şi în multe alte state ale lumii ăsteia în care trăim.

Scenariul este construit în jurul poveştii de viaţă a doi fraţi, Charlie un  faimos scriitor milionar cu un lifestyle cam excentric, şi Alan pe de altă parte, care se situează la polul opus prin neimportanță.

După ce i se-ntâmplă divorţul, Alan împreună cu simpaticul să fiu, se va muta cu fratele său în somptuoasa vilă a acestuia din Malibu, de aici înainte derulându-se tot felul de întâmplări şi situaţii care de care mai comice şi mai amuzante.

9. The Vampires Diaries

The Vampire Diaries este o dramă americană bazată pe romanul în serie cu acelaşi nume scris de J.L. Smith.

Acţiunea se petrece în orăşelul Mystic Falls, oraş populat de fiinţe cu puteri supranaturale, printte care menționez vampiri, vrăjitoare şi..alții de-ăștia mai departe.

Acţiunea serialului este centrată pe povestea complicată de dragoste dintre Elena Gilbert şi fraţii Salvatore, doi tineri vampiri extrem de arătoşi.

8. The Walking Dead

Într-o lume terorizată de tot felul de strigoi care-și bagă nasul neinvitați prin treburile oamenilor, poliţistul Rick Grimes încearcă să se scoată pe sine şi pe ceilalţi câţiva supravieţuitori din această dezordine post-apocaliptică dezlănţuită total neașteptat în întreaga lume.

Vor reuși ei oare să le facă față? Eu zic că da, căci binele învinge întotdeauna răul, așa știu eu de mică de pe-undeva!

7. Dexter

Serialul urmăreşte viaţa lui Dexter Morgan, un carismatic analist al petelor de sânge care lucrează în cadrul Departamentulului de Poliţie Miami Metro.

La exterior, Dexter se prezintă ca fiind tipul perfect: frate devotat, iubit de invidiat, totodată bun prieten.

Cu toate acestea însă, pe parcurs ni se dezvăluie cum că Dexter ar fi  în realitate un criminal în serie atipic care-şi bazează existența misterioasă pe învăţăturile tatălui său adoptiv.

Astfel personajul nostru ucide doar oameni ce merită cu adevărat a fi ucişi, asigurându-se în acest mod că aceia care au scăpat săvârşind crime oribile, nu vor mai putea ucide din nou niciodată.

6. Pretty Little Liars

Pretty Little Liars se prezintă a fi o producţie ABC Family, bazată pe seria de romane cu acelaşi nume, a Sarei Shepard.

Serialul urmăreşte schimbările petrecute în vieţile a patru fete – Hanna, Aria, Spencer şi Emily – după ce Alison, liderul grupului acestora, dispare, iar ele încep să primească mesaje scrise din partea unui necunoscut ce se semnează A mare și atât.

5. How I Met Your Mother

Serialul adus în discuție, pe care l-am situat pe locul 5 al topului nostru, urmăreşte viaţa socială şi romantică a lui Ted Mosby, precum şi a prietenilor apropiați ai acestuia.

La începutul episoadelor, personajul principal, Ted, care nu apare însă și fizic pe micile noastre ecrane, este cel care le va povesti celor doi copii ai săi, asta prin anul 2030 dacă nu mă-nșel și rețin eu bine, evenimentele care au dus la întâlnirea memorabilă cu mama lor.

4. Breaking Bad

Dramă premiată cu două statuete Primetime Emmy, “Breaking Bad” spune povestea lui Walter, un profesor de chimie care, lovit în plin de criza de mijloc a vieţii – cea mai gravă criză din câte s-au văzut vreodată, vă spun eu, c-așa am auzit la rându-mi -, începe să încalce legea prin fapte de o gravitate excepțională.

3. The Big Bang Theory

Inventivi şi mereu puşi pe șotii, fizicienii Leonard Hofstadter şi Sheldon Cooper, trăiesc într-o realitate proprie, încercând totuşi să se adapteze cât de cât pe-acolo unei lumi pe care, pare-se nu o înțeleg prea bine.

Inteligenţa celor doi se află într-o puternică antiteză  cu sociabilitatea şi veleităţile de vedetă ale superbei lor vecine, Penny, de aici şi seria de întâmplări funny ce se petrec episod după episod ce trece, într-o frumoasă comedie, ce categoric nu ar trebui ratată.

2. Friends

Mai au nevoie ei de prezentare?!

Ei sunt deja prietenii tăi buni, nu este așa? Rachel, Monica, Phoebe, Joey, Chandler şi Ross, șase bff-uri, ce se luptă să supravieţuiască pe cont propriu într-o lumea atât de dură, cum este cea a Manhattan-ului.

1. Games of Thrones

Trăim într-un timp în care verile durează zeci de ani, iar iernile mai ceva decât o viaţă de om. Două familii puternice se confruntă într-o luptă pe viaţă şi moarte ce dăinuie asupra a şapte regate.

Dar oare merită să duci toate aceste sacrificii pentru un Tron de Fier? Depinde de tron, aș zice!

Ia vezi și tu exact un cum, pe-unde ori de ce? cu cine? și.. cel mai important, firește, ia vezi și..pentru ce??

Sper că v-am fost de folos un pic și astăzi, dragilor!

..iar dacă nu, eu știu măcar că mi-am făcut datoria! Vizionare plăcută!

*această listă 10  cele mai îndrăgite seriale nu e neapărat și cea mai elocventă, de aceea ai tot dreptul să mă contești, firește. Ține cont însă că m-am documentat ceva, nu-i chiar din capul meu!

Adina

Doar un coșmar..

Nu sunt nici eu tot mereu veselă.
Ori binedispusă permanent. Nu sunt nici eu întotdeauna binevoitoare. Sau cu dorinţa de a te înţelege neapărat deși abia ce te-am cunoscut ieri.
Am şi eu momente când mă cuprinde un gând mai melancolic, am momente când soarele arde pe cer, iar eu simt frig.
..un frig cumplit ce mă săgetează prin fiecare rază a soarelui de vară fierbinte.
Am şi zile de-astea când mă trezesc ziua cu sentiment de negură, de noapte întunecată, rece.
Când mă privesc fără vreo senzaţie că m-aş putea însă și recunoaşte.
Când stau pe gânduri o secundă..două, trei şi mă întreb ce caut..ori cum de-am ajuns aici, în locul ăsta fără nume, aruncat în mijloc de nicăieri.
Când stau nedumerită și mă uit străin spre mine, întrebându-mă cine-aş putea fi şi de ce mă mai privesc sfredelindu-mă, întrebând gândurile despre cum am ajuns să mă plimb de una singură prin locuri pe care nu le recunosc, pe străzi ce nu le percep a-mi fi familiare.
..care de altfel nu îmi inspiră pic de siguranţă.
Ci teamă. Frică. Și neliniști.

Am clipe de-astea când mă simt extrem de singură, fragilă mă simt atunci, copil neajutorat..care oricât ar plânge și oricât ar cerși zgomotos o îmbrăţişare, ar rămâne tot neauzit; și singur.
..degeaba ţipă și mai tare, urlă şi mai tare..peste puterile-i copilărești..! Degeaba.
Nu-l aude nimeni niciodată.

Plânsul lui puternic nu răzbate zgomotele tăcute ce risipesc liniștea zumzăită..bzzzz..!!bzzz!!bbzzzzbbzzz..!!obositoare, cuprinsă de migrene sufletești.

Îmi vin de pe-undeva câteodată, momente de-astea când am credinţa că oricât aş vorbi despre cum simt tristeţi şi goliciuni şi..neiubiri ori necunoaşteri..; şi temeri multe, frici..am sentimentul că nu aş reuşi nicicum să conving pe vreun..cineva să mă ţină strâns la piept pentru o secundă..!
..căci asta-mi doresc eu în momente de-astea când pare că m-am rătăcit, când nu-mi mai găsesc calea, nici drum luminos care să se desfăşoare prin timpul meu.
Vreau atunci, când nu mă recunosc şi mă uit ușor stingher spre mine..îmi doresc din tot sufletul atunci, să mă recunoască cineva şi să-mi explice despre cum sunt şi cine sunt şi de ce mi se-ntâmplă să simt îngheţ în toiul verii.
De ce mi-e frig, de ce nu contenesc să hohotesc în gând în loc să țip cum trebuie, adult.

Nu mi s-a-ntâmplat până acum să trăiesc o recunoaştere a mea din partea nimănui însă; niciodată.
Întotdeauna, când am trecut prin zile ce-mi păreau nopţi înnegurate, m-am uitat la mine, am trecut prin mine cu privire ce sfredelea şi tot într-una iar mă sfredelea, până când m-am recunoscut tot eu înapoi.
Din nou am reușit să mă aud și să apuc apoi să mă și îmbrățișez cald, cu alinare blândă, afectuoasă.
Mă uit la mine în clipe de-astea, mă oglindesc în gând de atâtea ori..până când am noroc venit de undeva și el, n-am însă habar de unde-mi apare..!..am noroc și prind căldura înapoi cu totul, reușeste să-mi treacă înfrigurarea.
Atunci încep să percep iar soarele ca fiind viaţă.

Nu întotdeauna trec repede clipele astea în care nu sunt binedispusă şi veselă şi îngăduitoare. Câteodată stau mult amuţită în tristeţe, atât de mult, încât aproape că mă degeră până la os frigul nopţii reci, din iarna grea.
Câteodată mă cuprinde o frică că nu-mi mai revin înapoi la mine, încât mi se zguduie parcă tot pământul sub picioare, în încercări eșuate de a mă trezi din …
…visul ăsta obositor..offf..!

..Doamne, dar cât urăsc coşmarurile astea..!! Nu înţeleg cum e posibil să te trezeşti, să bei apă, să faci prin casă una alta, să te bagi apoi în pat la loc şi să..aluneci tot în vis urât, să îl continui la nesfârșit, fix de unde-l lăsasei.
Să simţi din nou îngheţ şi străin, să nu te mai recunoşti iarăși în tine..!!
Bine că m-a trezit alarma..!..E printre puţinele dăți când apreciez că m-a trezit cu noaptea-n cap..!
Dar ce noapte?!? Că-i foarte ziuă!! Foarte ziuă s-a făcut!!
Aşa da..! Iubesc lumina şi căldura asta a soarelui!!
Îmi inspiră fericirea care-mi tot curge..yuhuuu..! cu momente multe vesele şi binevoitoare şi înţelegătoare în ceea ce te priveşte, indiferent ce-ai spune tu!! Indiferent cine ai fi!!

..mereu îmi place să-mi zic că visez urât. Că am avut coșmar lung cât o noapte multă, plânsă mut.
Mereu, vina însingurării mele o poartă coșmarul.
Mda..!..asa fac mereu când simt că mă cufund cu totul în gânduri nelalocul lor, profunde și supărăcioase. Mint ziua ca fiind o noapte, doar o noapte lungă, ce-i drept..!..neînțeleasă-n vis.

Când observ însă, brusc uitându-mă mai cu atenție nestingherită către mine, când văd că tot afund și tot m-afund..! în noapte lungă transformată tot mereu din zi, atunci mă culc devreme, de cum se înserează.
Îmi pun ceasul mai apoi să mă trezească, să-mi sune alarma repede, în zori, să-mi sperie mulțimea de gânduri zumzăite în coșmar.

..să mă trezească în soare dogoritor de iulie. Iulie, zi lungă de vacanță.
Cine-ar putea vreodată să nu se recunoască, să se privească stingher și să înghețe în iulie al lui cuptor ?!?
Arșșș!! Pfffui! N-am fost atentă și m-am ars..!
..iar eu care visam că hohotesc în plânset mut…și că aproape degeram în vântul năpraznic..!!
Nu-s normală, chiar că nu-s în toată regula deloc..!!

„Mamiii..vii?? Eu merg deja la plajă..! Vii?? Sau ce faci??”
” Vin. Vin acum..! Sunt gata..!!”

La tata admir cel mai mult înțelegerea1 reader now

– Atunci când te-am cunoscut mi-ai lăsat impresia că-l vei urma în carieră pe Alex ( Oreste n.r.) și  vei deveni om de televiune cu siguranță, probabil și datorită dezinvolturii și volubilității tale destul de vizibile. Ce-ai hotărât totuși în viitor pentru tine într-un final?

– Nu mi-am ales o profesie clară, voi termina facultatea de Sociologie şi de acolo voi vedea spre ce mă voi îndrepta. Mă atrage şi o idee de marketing, poate puţină politică spre bătrâneţe. Încă mă gândesc dacă voi relua facultatea de drept. Pe scurt, sunt încă un pic nehotărâtă.

– Să înțeleg că nu iei deloc  deloc varianta de a deveni persoană publică? Televiziune sau telenovele pentru televiziune..nimic în sensul ăsta?? Ai chemare, din punctul meu de vedere, de aceea întreb şi insist pe subiect...

– Când eram mică îmi doream să fiu actriţă, şi mă atrăgea ideea de persoană publică, dar am renunţat pe parcurs… nu ştiu de ce. Probabil că am descoperit tot pe parcurs, prin prisma lui taică’miu şi problemele ce ţi le poate aduce statutul de persoană publică, câteodată.

– Ce calitate a mamei tale  apreciezi cel mai mult?

– Cel mai tare îmi place că este o sursă continuă de energie, serios, ar putea genera curent electric. Este tot timpul în mişcare. Pe lângă bun ascultător, bun sfătuitor, şi o mamă şi o prietenă foarte iubitoare.

– Dar la  Alex pe de altă parte, ce iubești într-un  mod la fel de special?

– La tata admir cel mai mult înţelegerea de care dă dovadă. Inţelege orice om, orice situaţie, poţi discuta despre absolut orice subiect cu el. Şi culmea!! Că se transpune cumva în locul tău şi înţelege mai mereu ceea ce simţi tu, într-un moment pe care el nu l-a trăit nicicum.

Dar înţelege şi te sfătuieşte bine. În aceeaşi măsură, bineînţeles, fără doar şi poate, simţul umorului.

 – Este importantă independenţa materială pentru o femeie? Tu ce crezi?

Cea mai importantă! O femeie ar trebui să fie dependentă doar de iubire din partea partenerului de viaţă. Şi de aceea, cred cu tărie că-i trebuie şi o preocupare profesională de care să fie mândră, să-i placă ceea ce face şiii… nu în ultimul rând, să fie capabilă să-şi asigure un venit care să-i fie direct proporţional cu nevoile, necesităţile de femeie… să nu depindă material, şi dacă mă gândesc un pic mai mult… cred că nici sentimental nu ar trebui să intrăm în vreo dependenţă dusă la extrem, în parteneriat.

– Din exemplul de poveste de dragoste pe care-l observi cotidian la ai tăi, din orice alt exemplu ai avut pe-aproape, ce consideri tu că-i esenţial pentru un cuplu, pentru a-şi menţine relaţia tânără şi veselă tot mereu??

– Libertate, comunicare şi joacă. Şi sentimente profunde şi continue. Iubirea trebuie să crească în fiecare zi. La ai mei funcţionează de peste 20 de ani, deci e o reţetă sigură, pare-se.

– Trăieşti azi o poveste de dragoste? Ori dimpotrivă, te afli în pauză sentimentală momentan?

– Nu trăiesc o poveste de dragoste momentan. De ceva timp am început o altfel de poveste, a fetei independente sentimental, liberă… ce se distrează non stop, şi-mi merge foarte bine.

– Ştiu că în fiecare vară, vă mutaţi în Vamă, unde de altfel, aţi dezvoltat un soi de afacere de familie… ce poţi să spui în două trei cuvinte despre Molotov, Vama Veche?

– Sper să nu fiu subiectivă, dar este „must go”-ul din această vară în Vama Veche. Este un bar în continuă expansiune, unde se ţin party-uri şi after party-uri pline de distracţie. Astăzi am ajuns la 12 (p.m) acasă, vineri pe la un… 10… 😀

– Ţi-ar plăcea să te implici personal mai mult? Şi dacă da, în ce constă ajutorul tău efectiv pentru dezvoltarea unui brand aflat deja în plină ascensiune, din ce am remarcat??

– Oameni tineri şi frumoşi la noi mai mereu, dar deja sunt şi vin din proprie iniţiativă. Nu ştiu dacă menţin eu spiritul tânăr la Molotov, dar aşa îmi place să cred. Am un vibe bun. Probabil că şi atrag oameni cu acelaşi vibe, astfel. Mereu glumesc şi-i spun maică’mii, că aştept să se pensioneze să îl preiau eu. :)) Şi insist mereu să fiu trecută în acte. Vara asta o să intru uşor uşor în bar, ca pasiune de vară aşa, nimic mai mult. În rest ajut cu sfaturi, cu promovarea evenimentelor… etc…. din punctul meu de vedere, tânăr şi neliniştit.😀

– Interesant să fii femeie? De ce?

– Chiar țineam să spun că blogul tău este o sursă de inspiraţie pentru femei. Femeile au nevoie să citească ce scrii tu, pentru dezvoltarea lor personală. Puţine persoane scriu atât de direct despre lucruri pe care cu toate le simţim. Şi, da, cred că e mişto să fii femeie, pentru că simţi mai mult, iubeşti mai mult şi înţelegi mai mult. Bărbaţii sunt mai infantili, înţeleg puţine lucruri şi rănesc mult mai uşor cu alte lucruri. Indiferent însă, că-ţi apreciezi statutul de femeie ce înţelege şi te priveşte cu bunăvoinţă pe tine, bărbatul, ce tot greşeşte, cred că, înţelepciunea femeii, înseamnă sau constă şi în a şti că există un moment în viaţa de cuplu sau parteneriat longeviv, când trebuie să laşi speranţa într-un colţ dacă o simţi că-ţi e în doliu… Chiar am citit la tine un titlu de articol ce sună cam aşa, cum am zis eu mai sus.

Dacă speranţa, dacă până şi ea, o simţi în doliu, e mişto să rămâi în continuare femeia pe care o admiri şi să renunţi tu, fără să-i laşi lui vreo şansă de a renunţa tot el, care a tot greşit, primul.

Mişto să fii femeie, pe final de idee, căci femeia construieşte familia. Tot ea însă, pentru că e puternică, poate renunţa dacă simte nefericirea în ascensiune, în cuplu. Simte mai bine ea, femeia, este un atu acesta, zic.

 – Închei cu întrebarea nelipsită din interviurile mele: ce înseamnă pentru tine fericirea? Cum ţi-o defineşti în plan personal??

– Fericirea înseamnă iubire şi libertate. Să iubeşti, să fii iubit necondiţionat. Ce definiţie scurtă şi la obiect, nu-i aşa!!?