După cum deja v-am anunțat, câștigătoarea concursului inițiat de către Pitch Me Now, reprezentat prin mine astăzi, dar și tot mereu, concurs organizat cu sprijinul Eblogguri, ce a avut ca temă de interes blogul meu bineînțeles, a foooost…Cristina Lincu.

Ne-am întâlnit, ne-am cunoscut, am băut un pahar de vin împreună și am hotărât să și revoluționăm blogosfera mai apoi, cu un interviu în oglindă! 😺
Glumesc!!

Dar v-ați și prins, nu este așa??!

Era doar un intro deloc foarte special, dar absolut si imperios însă necesar; căci nu multă inspirație acum, pare că doar..:))!
Stare bună însă și curiozitatea voastrăă..crescândă mă ajută, căci o empatizez întotdeauna făra doar și poate!

Ia de citește un pic mai jos, dacă ești interesat în a mă cunoaște cu un articolaș mai bine.😅😅!!!

Cum definești tu, Adina, „blogosfera”? 

..păi chiar vorbeam cu soțul meu, zilele trecute, că sună așa de pompos, ca și cum ai face parte din vreo masonerie cumva.
Păi ce să-nsemne? Revenind..
Cred că doar spațiul virtual prin care se-nvârt și se aleargă bloggerii în cuvinte ce formează fraze, ce vin din idei sau întrebări sau nedumeriri sau stări sau întâmplări personale sau reclame sauuu..samd.

O adunătură de oameni mișto, pe de altă parte, în majoritate principiali, din ce-am văzut, cu păreri proprii argumentate bine, în articole lungi sau mai puțin lungi, ce au hotărât să expună într-un spațiu public opinii personale.

N-am căutat in DEX pentru a nu mă influența vreo definiție de pe-acolo, sper că am dat însă una plauzibilă si destul de veridică.

De ce, cum și de unde până unde, ideea de blog personal? 

Nu mai știu de unde..! Influența mediatică, probabil.
Dar mi se mulează bine pe personalitatea mea extrovertită, de altfel.

Generalizăm articolele din blogul nostru personal sau îl limităm și îl individualizăm în funcție doar de probleme, trăiri și nedumeriri personalizate?

Păi, na! Blog personal, prin analogie discuții și articole personale,zic.

Firește că mai scriu despre una alta ce aud sau citesc și am curiozități, sau mă intrigă, sau mă irită, sau vreau să aflu păreri multiple..dar în principiu scriu despre mine, despre stările mele de moment, de asemenea despre oamenii din jurul meu, despre copilul meu, despre impliniri personale sau singurărătăți triste aleatorii, de moment și ele.

De ce îți plac copiii? 

Pentru că spun ceea ce gândesc, pentru că râd mult și din suflet, pentru că nu se lasă apăsați de probleme minore, pentru că dacă se lovesc își continuă joaca punând preț pe fiecare minut ce îl trăiesc chiar dacă doare, pentru că se imprietenesc în funcție de compatibilitate și nu în funcție de interes, pentru că știu să arate când iubesc și o fac necondiționat, pentru că sunt frumoși sufletește și corecți în gândire.
De-aia îmi plac mie copiii.

Femeie de carieră sau ne este suficient femeie mamă cu normă intreaga, pentru o stimă personală ridicată?

Pe mine personal nu mă reprezintă femeia carieristă.
Nu sunt genul de femeie care să-și dorească să demonstreze că i-ar fi ușor să ia locul bărbatului în casă, prin putere dată de funcție sau de orice altă aptitudine, pe care în capul meu eu o asociez și o atribui masculului și exclusiv a lui.

Pe de altă parte, stima de sine personală, pentru a fi mulțumită cât de cât, în echilibru măcar cu statutul de femeie puternică, spre care tind și nu mă dezic, nu vine doar din faptul că-ți crești copiii într-un mod cumsecade și ești gospodina perfectă pentru soțul tău sau partenera de distracții.

Nu-i de ajuns. Îti trebuie un pic de recunoaștere cumva pe undeva, ai nevoie de ceva al tău personal, de care să fii mândră că ai construit și firește și suficientă ambiție putere, de a duce până la capăt.

Deci nu neapărat femeie de carieră, dar nici de ajuns doar femeie mamă casnică, fără activitate individuală de care să te bucuri personal, căci ajungi în depresie cronică astfel.😀

Fericirea este un lucru mărunt?

Fericirea este un lucru negândit, nu-i un țel.
Când ești mic și ești întrebat „ce vrei să te faci când vei fi mare?”( într-o paranteză așa, uram întrebarea asta copil fiind) nu spui „fericit vreau să fiu și-atât!”, deși asta îți dorești în subconștient, probabil.

Fericirea este cel mai important lucru pentru fiecare dintre noi în parte, este sentimentul de preaplin spre care tindem toți.

Însă mereu avem îndoieli, nu suntem niciodată cu adevărat siguri că l-am ajuns sau că-l simțim cu adevărat.
Asta se-ntâmplă, cred, din cauză că facem confuzii între sentimentul de bucurie, care este al momentului, cu sentimentul de stare de bine și împlinire sufletească, care este simțibil pe termen lung, însă.

Fericirea este un lucru mărunt, da, pentru că nu o conștientizăm când ne este, iar dacă o trăim, o trecem în segmentul de banal al nostru cotidian și nu-i realizăm astfel importanța, decât poate prin lipsă la un moment dat, dacă o pierdem pe parcurs.

Fericirea nu este despre tine în relație cu mine, nici despre mine în comparație cu prietenul cel mai bun: este de sine stătătoare, personala.

Gânduri in preambul de somn cotidian.

„Iar mă culc târziu, iar mâine mă trezesc târziu. Nu știu cum o fi mai bine..să mă scol orice-ar fi, nervoasă chiar la 10 ..hai 11 chiar, sau să nu mai pun alarma și aia e?? Că oricum n-am mare lucru de făcut devreme.”
„Radu era cam trist, o fi pătit ceva și nu-mi spune?!? Hmm..îl descos eu mâine, sigur aflu dacă e ceva…”
Gânduri cu remușcări sau gânduri curioase! Cam atât!😀