Mie personal nu-mi plac începuturile. Când mă duc într-un loc nou nu nimeresc nordul nici dacă mă ţine GPS-ul de mână, când îmi cumpăr o pereche nouă de pantofi merg de parcă am înghiţit o furculiţă iar când cunosc pe cineva zâmbesc inteligent pentru că toate cuvintele s-au teleportat în altă dimensiune exact în momentul când am făcut cunoştinţă cu persoana respectivă.
Nu cred în dragoste la prima vedere. Poate că este atracţie, simpatie, respect sau mai ştiu eu ce dar dragoste nu-mi vine să cred că e. Să presupunem că suntem dotaţi şi tu şi eu cu toate cele cinci simţuri de bază. Întâi ne vedem. Este adevărat că prima impresie contează dar numai până în momentul în care începem să vorbim. De mirosit, pipăit şi gustat puţin probabil că ni se întâmplă. Apoi, foarte evidente sunt alte două simţuri: simţul umorului şi bunul simţ care şi acestea se cam observă la o primă întâlnire. Şi cam atât. Cum poţi după primele 24 de ore să te duci acasă şi să arăţi cu degetul în oglindă spunând “el e”, când tu, de fapt, nu vezi în oglindă decât propria ta reflexie, o imagine în oglindă pe care o proiectezi asupra celuilalt.
Deci, prima vedere este discutabilă, mai ales în dragoste. De la a 9-a vedere în sus, hai să spunem că începem să vorbim despre sentimente, pe rând. Dacă vorbeşte numai unul şi celălalt nu are nimic de spus e cam gata cu vederea. Mult mai târziu putem vorbi şi despre dragoste, după ce ne-am iubit, ne-am urât, ne-am certat şi ne-am împăcat şi ajungem să ne cunoaştem suficient de bine defectele şi le acceptăm aşa cum sunt. Calităţile ne plac din prima şi oricât de multe ar fi nu ne deranjează. Cum apare dragostea?
În gânduri. Prima persoană la care te gândeşti când te trezeşti sau ultima la care te gândeşti înainte să adormi are un rol foarte important în viaţa ta: ori e un vis ori e un coşmar.
În cuvinte. Altfel vorbeşti cu restul lumii şi altfel vorbeşti cu iubirea vieţii tale. Întâi te bâlbâi, apoi începi să legi cuvinte şi-apoi nu te mai opreşti din vorbit. Vrei să-i spui tot, să-i povesteşti fiecare secundă în care n-aţi fost alături, să-i ceri părerea, să primeşti aprobarea că ai luat decizia corectă, să-i spui cuvinte pe care nu le-ai mai spus demult sau nu le-ai spus niciodată.
În fapte. Gândeşti, vorbeşti ce gândeşti şi faci ce vorbeşti. Fără reţineri şi fără obligaţii doar pentru a o vedea că zâmbeşte într-un anumit fel, numai pentru tine.
Cum pot doi oameni atât de diferiţi să găsească o unitate de măsură pentru dragoste, acel ceva ce nu se poate măsura, nu se vede şi nu are un sistem de referinţă universal recunoscut?
- Îl iubesc!
- De ce?
- Nu ştiu.
Ba ştii draga mea.
Nu este vorba despre ceea ce vezi. Poate îţi plac ochii lui sau cum arată la modul general dar, pe lângă exterior, tu-l vezi altfel asociind acel zâmbet cu acea emoţie, acea privire cu cealaltă emoţie, acele braţe cu felul cum te alintă, şi tot aşa. Vezi ce alţii nu văd sau nu vezi ce vede toată lumea.
Nu este vorba despre ce auzi. Poate îţi plac toate cuvintele frumoase pe care ţi le spune dar mult mai mult îţi place ceea ce nu auzi, jumătăţile de cuvinte, frazele începute de el pe care le continui tu, glumele numai ale voastre şi cuvintele nerostite.
Nu este vorba despre gesturi. Poate îţi place cum merge sau cum ronţăie un covrig dar cel mai mult îţi place cum îţi oferă cu gesturi tandre, bucăţele din desprinse de la el din suflet.
Dacă el este primul care ştie când ţi-e bine şi când nu ţi-e bine, când vrei ceva, când nu vrei şi când nu ştii ce vrei atunci e despre tine. Dacă ai încredere să faci şi să-i spui, să gândeşti şi să-i spui sau doar să-i spui, atunci e despre el. Şi dacă indiferent cât de diferiţi sunteţi aţi ales să fiţi împreună, atunci e despre voi. Nu este vorba despre ce simţi pentru el ci despre cum te simţi atunci când eşti cu el. Dacă vrei să ştii ce înseamnă un om pentru tine gândeşte-te ce mai rămâne din tine dacă acel om nu ar mai exista. Cât de mare este golul pe care îl umple doar el?
Te-ai întrebat vreodată cât de puternică este dragostea voastră? Nu te gândi la ceea ce vă leagă, două rate, o locuinţă de la mama, o maşină de la tata şi patru copii proprii ci la ceea ce nu vă leagă în nici un fel, individualitatea pe care o aveţi împreună. Toate gesturile acelea mici pe care i le cunoşti, felul în care se gândeşte când are de luat o hotărâre, cum rezolvă probleme, cum spune când are ceva de spus, cum zâmbeşte când e fericit şi cum tace atunci când nu găseşte un început, toate acele detalii pe care le ştii, care nu au importanţă când e cu tine şi care devin definitorii atunci când nu e cu tine.
Dragostea nu este despre ce poţi face dacă eşti singură ci despre ce poţi face când sunteţi împreună. Nu pentru alţii ci pentru tine. Despre cum te ridică atunci când cazi şi despre cum se bucură împreună cu tine atunci când eşti fericită. Despre cum găsim soluţii comune la aceeaşi problemă pe care o vedem din puncte diferite de vedere şi dacă vrem cu adevărat să găsim soluţii. Despre mi-e foarte bine fără tine dar mult mai bine dacă sunt cu tine. Despre îmi place de nu mai pot de tine dar mult mai mult îmi place de mine cum sunt atunci când sunt cu tine.
Mi-ar plăcea să transform lumea în cuvinte pentru că toţi trăim în aceeaşi lume, dar fiecare dintre noi o înţelege altfel. Suntem egali dar diferiţi: eu sunt o mică parte din tine, exact aşa cum tu eşti o mică parte din mine. Eu nu pot exista fără tine şi tu nu poţi trăi fără mine.
