Oana Pauna – PitchMeNow

13 idei pentru un rezultat bun

De câteva săptămâni plouă exact când ne e lumea mai dragă. Fie că ești înăuntru sau că tocmai ieși pe ușă, ploaia care începe îți strică ziua. Am auzit multe persoane care se plând de depresie din cauza ploii, eu sunt una dintre ele. Cum văd că plouă, cum mă întristez de parcă s-a întâmplat ceva rău. Mai mult de atât, ploaia mă face să mă simt obosită și fără chef de viață, de muncă nici atât.

Dacă nu plouă și soarele ne zâmbește frumos de pe cer, după-amiaza tot ne ia o toropeală de ne vine să ne așezăm undeva și să dormim. Cheful de muncă, de mers, de cam orice, piere instant, fără motiv. Dacă și tu pățești la fel, hai să vedem împreună 13 metode pentru a scăpa de starea de oboseală ce apare după-amiază.

Dacă stai într-un spațiu închis, ieși afară pentru măcar 10 minute. Aerul închis te poate face să te simți lipsit de vlagă, deci contactul cu aer proaspăt și cu lumina naturală îți va face bine.
Lucrează puțin la alimentația ta. Încearcă să elimini carbohidrații din masa de prânz și să îi înlocuiești cu alimente sănătoase, de exemplu din dieta vegană.
Dacă ești un băutor înrăit de cafea și obișnuiești să bei 3 cafele doar la birou, încearcă să înlocuiești cafeaua cu ceai. Poți alege arome exotice care să îți parfumeze simțurile și care să te revigoreze. Ia în considerare și faptul că îți protejezi inima de fluctuații ale tensiunii care pot duce la lucruri mai grave.
Dacă simți că nu te mai poți concentra, ia o mică pauză și fă-ți curat pe birou, în birou și eventual pe desktop. Astfel poți să îți odihnești puțin mintea și vei reveni la treabă mai productiv.
Deși poate părea neveridic, o conversație scurtă cu o persoană la care ții și care îți înseninează ziua doar când îi auzi vocea poate fi exact ce ai nevoie pentru a-ți da refresh.
Dacă ești fan al aromaterapiei, o picătură de ulei de mentă dată pe piele, pe față și mâini, te poate face să te simți ca nou. De asemenea va trezi din moleșeală și pe colegul de lângă tine care azi pare mai adormit ca tine.
Fă puțină gimnastică. Nu zic acum să faci flotări și fandări prin birou, dar te poți întinde puțin cât să îți dezmortești mușchii bratelor, picioarelor și gâtului. Spatele este și el vizat atunci când duci o muncă sedentară.
Ține la tine mereu o ciocolată neagră. Este cunoscută pentru faptul că aduce un aport de energie și vitalitate. Eu îmi făceam provizii în sesiune atât pentru a mă concentra mai bine, cât și pentru a memora, scrie, înțelege mai repede. Dacă până atunci creierul tău merge în baston, fii sigur că o să fugă pe străzi cu rolele.
Gumă de mestecat mentolată. Îți împrospătează respirația și îți trezește simțurile adormite. Curăță gura de bacterii și îți desfundă nasul dacă ești om sănătos ca mine și răcești vara stând la umbră.
Vorbește cu un coleg. Schimbul de vorbe, small talk, te scoate din amorțeală și te ajută să revii la biroul tău cu mai multă energie pentru a termina ce ai de făcut.
Dacă nu ai timp să-ți iei mâinile de pe mouse și tastatură, poți încerca exerciții izometrice: tot ce trebuie să faci este să îți încordezi pe rând mușchii mâinilor, picioarelor, feselor, pieptului. Te vei simți mai bine după fiecare exercițiu.
Dacă ai voie, poți ține o plantă pe rozmarin pe birou pentru a te oxigena constant și a revigora cu parfumul ei.
Alege gustări sănătoase: fructe, sucuri naturale, iaurturi de băut. Unii oameni își aduc de acasă chiar și morcovi deja curățați și spălați.

Fiecare om are lucrurile lui care îi plac și metodele proprii de a scăpa de starea de oboseală. Rămâne la latitudinea fiecăruia să aleagă cum să facă acest lucru!

Oana Pauna

Redactor

Lucruri pe care le facem diferit eu şi mama mea

Eu şi mama suntem cele mai bune prietene. Când eram mai mică mă certam cu ea mai des decât o fac acum, adică spre niciodată.

Cum nicio limită din 1 împărţit la ceva nu ajunge niciodată la 0, aşa si noi nu putem afirma că relaţia noastră este perfectă.

Ne iubim exact aşa cum suntem pentru că am învăţat să ne acceptăm, ne ştim tabieturile, ne respectăm şi lăsăm de la noi cam în acelaşi timp simultan.

Suntem două firi diferite: eu, vulcanică şi ameţită, ea, calmă şi aşezată.

Reuşim să ne îmbărbătăm în vremuri grele şi la final, când lumea întreagă dispare, noi două rămânem împreună.

Imaginează-ţi două femei pe marginea unei stânci privind spre mare după ce furtuna s-a risipit spre alte tărâmuri luându-se de mână şi spunând: „Hai să cucerim alte teritorii!”

Ea m-a învăţat să respect, să salut oamenii. Pentru că opinia oamenilor contează pentru ea, mă pune să zic “sărutmâna” tuturor oamenilor care ne cunosc.

Eu i-am zis: „M-or cunoaşte ei pe mine, dar eu habar nu am a cui e baba asta! Nu zic la toată lumea, că plictisesc omul cu atât respect.”

Eu am învăţat-o să nu pupe mâna nimănui. Nu e nevoită să se încline în faţă nimănui. La câte eforturi a făcut pentru mine, pentru noi ca familie, ea e singura eroină în faţa căreia accept să-mi plec corniţele de Capricorn căpos!

Ea m-a învăţat să sădesc plante pentru grădini de vis.

Îi plac florile, face lucruri minunate.

Sădeşte extraordinar, toate plăntuţele cresc frumos, delicat din mâna ei mică.

Mâncarea iese mereu bună, pune iubire, nu glumă. Eu am ars până şi budinca.

Eu am învăţat-o să creeze bucurii în sufletul oamenilor părăsiţi de speranţă.

Ea mi-a zis că azi nu e la fel de bine ca ieri, că totul s-a năruit.

O văd dezolată, tristă şi nu pot să mă abţin de la a-mi zice în gând: „Te rog, nu plânge că mă faci şi pe mine să plâng. Ştii că nu ştiu să te împac… ”

Eu i-am zis că refuz să cred că mâine nu va fi mai bine.

Am mâncat nişte boabe de fasole magică şi de la o vreme mi-a înflorit un optimism orb şi surd în piept. Poţi să-l loveşti cât vrei, el tot creşte mai semeţ în fiecare zi.

Ea a venit după mine la poartă. Mă petrece mereu cu privirea până după colţ.

Merge mereu cu mine să mă conducă. Am aşteptat-o şi eu la 12 noaptea să vină.

Păi, cine mai tremură în telefon cu ochii pe stradă pe sub frunzele parfumate de tei?

Zuza, nebuna!

Eu am plecat de atâtea ori.

Ea a rămas aici pentru mine.

Atâţia ani chinuiţi. Eu sunt rodul durerii ei. Un rod dulce, sper eu. Aşa, ca să nu fi suferit degeaba.

Eu am plecat acolo pentru ea. În fiecare clipă când sunt departe stau cu gândul la ea: oare a mâncat, e bine, a mai certat-o cineva?

Ea iartă şi uită. O să o vezi mai mereu răzbunându-se: „Lasă că schimb eu foaia. Păi crezi că mai vede ceva de la mine?”

Până și eu râd de ameninţările ei de copil care abia a învăţat să vorbească.

Omoară muşte mai bine decât mine, dar nici piedică nu pune duşmanilor.

Eu iert, dar nu uit pe nimeni la pomul de Crăciun. Când îmi iau sabia de cuvinte secer lanuri întregi.

Ea e femeia tradiţională, cuminte, timidă. Vitoria Lipan fără pic de ură şi răutate în ea. Pentru familia ei îşi şterge lacrimile şi se face leu-paraleu parcurgând distanţe mari ca un fulger, trăzneşte, loveşte şi se potoleşte.

Dacă ar şti ea să ucidă, măcar din cuvinte…Nu i-ar fi mai bine? Şi-ar ucide tristeţea de fiecare dată când îşi arată dinții strâmbi de după colţul casei.

Eu sunt un fel de Otilia amestecată cu Sonia din Crimă şi Pedeapsă.

De departe par arogantă, de aproape ai vede-a şi tu cât de puţină încredere am în mine.

Ea iubeşte simplul, modestul, inocentul. O vezi destul de frecvent în ultima vreme plantând flori de tot soiul prin curte.

Eu iubesc modernul, exuberantul, nebunia fără nume sau chip. Mă târăşte cu forţa afară că e soare. Ea în tricou şi eu cu halatul de baie pe mine: „Mi-e frig, ce vrei să fac?”

Ea ar sta pe loc, aici şi acum să-şi tragă sufletul.

Eu alerg încontinuu: „Tu nu vezi că timpul nu mai are răbdare?”

Ea e ce am mai sfânt, mai bun, e lutul din care şi-a cioplit un început de operă.

Eu sunt o mie de oameni într-unul şi ea mă iubeşte pentru fiecare. Un copil al ei şi doar al ei care o înnebuneşte, îi dă palpitaţii, o îmbrăţişează şi o pupă fără motiv, se morocăneşte la ea fără motiv şi de multe ori vrea doar să fie lăsată în pace cu gândurile ei. Faţa ei care face curat prea des în suflet şi îi ia cam mult timp.

Ea e o persoană bună. Îi fură câinii mămăliga din mâna de bună ce e şi eu sunt băieţoiul care vine şi aruncă, cu căciula-n câini să o lase să mănânce liniştită.

Eu par rea, dură, distantă, rostesc vorbe grele când am crizele mele, dar ea…Ea e o floricică creolă în ochii căreia se oglindesc numai speranţe, iubire şi duioşie pentru puiul ei pe care nu îl recunoaşte niciodată în oglindă. Fiecare zi aşază riduri fine la colţul ochilor. Fiecare supărare o mai îmbătrâneşte un pic, dar lasă, sunt eu destul de nebună încât o fac să râdă zilnic.

Terapie pentru ea şi pentru mine. Îi dau speranţa din butelca mea când nu mai are, iar ea mă îmbrăţişează mereu exact când simt că mă dezmembrez în gânduri negative.

Oana Pauna

Redactor

Uitasem de mine

Trecuseră 3 ani de atunci.
În definitiv şi pe scurt, trecuse prea mult.
Prea mult timp cu ură, fără speranţă, încercând să fac totul singură.
Credeam că nu o să îmi mai doresc să găsesc vreodată pe cineva. Credeam că nu mai există oameni calmi, buni, blânzi, care să mă iubească pentru ceea ce sunt.

De fapt eu credeam că nu mai există băieţi care să iubească în general.

Credeam că eu nu o să fiu văzută niciodată aşa cum vreau de către un bărbat. Credeam că blonzii sunt frumoşi doar în filme. Credeam că starea de îndrăgosteala a dispărut şi că eu nu o să o mai simt niciodată. Credeam multe lucruri care se spulberă încet, încet.
Unul câte unul, dispar ca lacurile după ploaie.

Credeam că nu o să te plac, credeam că nu o să ajungi adânc în mine cu un singur sărut. Credeam că un băiat domol nu e ce îmi doresc şi acum… Acum mă topesc să mă adâncesc în braţele tale pline de muşchi. Muşchi de la muncă, nu de la sala. Ne întâlnim mereu seara. Cu fiecare întâlnire îmi bate inima mai nebuneşte.
Cine e tipa asta flower-power, îndrăgostită până peste cap şi cine e blondul ăla înalt şi binefacut care o ţine de mâna stânga?
Nu cred nici eu că sunt tipa aia despre care vorbesc gurile acelea care nu au ce face nici ziua, nici noaptea.
Nu eşti arogant cum am întâlnit până acum. Cred că eşti arogant doar când te lauzi prietenilor tăi cu mine.
Eşti dulce, sincer, bun, atent, educat şi nu înţeleg unde ai stat până acum ascuns. Nu înţeleg cum de mă vezi exact cum am vrut vreodată să fiu văzută.
E incredibil! Te uiţi în ochii mei când mă asculţi şi nu emani prostia aia a bărbatului care ascultă cu gândul în cu totul altă parte.
Dacă întorc capul în gura ta se lasă cu sărut. Nu ştiu ce e aşa irezistibil la mine, că mi-ai luat rujul de pe buze de când m-ai văzut, machiajul nu e sofisticat că nu îţi place, iar hainele… Am încercat să fiu cât mai simplă.

M-am trezit peste noapte îndrăgostită până peste cap, într-o stare de ameţeală totală în care nu mă credeam a mai ajunge vreodată. Zâmbesc fără motiv, zâmbesc unui telefon care îmi aduce mesaje frumoase.
Sar într-un picior aproape, când e vorba să mă văd cu tine, iar ieri era să plec din casă fără geantă şi telefon.

Îţi dai seama ce mi-ai făcut?

Mă, băiatule, mi-ai topit gheţarul de inimă!
Tu realizezi ce ai făcut aici? Că mi-ai stricat castelul? 2 ani m-am chinuit să îl cioplesc aşa de frumos. 2 ani de muncă în zadar! Dezastru de om ce eşti…!!

Acum nu mă mai pot imagina singură pe stradă, la terasă, adormind fără mesaj de noapte bună. Nu mai pot fi independentă! Mi-ai distrus zidurile! Mi-ai zădărnicit apărarea! Nici nu eşti conştient de ce mi-ai putut face, nu? Mai şi zâmbeşti cu zâmbetul ăla perfect. Hai să te sărut, să mă răzbun un pic!

Mă uit la telefon şi zâmbesc: am mesaj nou de la el. Când deschid telefonul zâmbetul lui blond cu dinţi albaştri îmi înseninează ziua oricât de înnorat ar fi afară. E o minune că mă iubeşte! E o minune că iubesc din nou. Nu credeam niciodată că mă voi îndrăgosti vreodată de altcineva. E atât de diferit de fostul meu.
El mă iubeşte aşa cum sunt, nu încearcă să schimbe nimic la mine. E ciudat să fii aceptat aşa cum eşti după ce toată viaţa oamenii apropiaţi ţie au vrut să te modeleze după bunul lor plac.
Uneori îl subestimez, îmi vine să fug. Atât de departe să nu mă mai găsească, apoi îmi revin zicându-mi: „Nebuno, unde vrei să fugi? După cine?” Să fug de cel care îmi iubeşte fiecare fir de păr pentru unul care nu mă va vedea niciodată cum mă vede el? Să-mi trag palme! Să-mi revin, doar, zic!

Acum fug! Mă sună marea cu lanuri de grâu pe malurile largi, nesfârşite de vise şi doruri întregi.

Oana Pauna

Redactor

Despre iubire, zic

Iu-bi-re! Simplu de zis, dar greu de simţit. Trăim într-o lume ciudată, modernă, dar ciudată. Zic ciudată pentru că oamenii o iau încet, dar sigur, în două direcţii opuse: unii vor o viaţă fără iubire în timp ce alţii aleargă în fel şi chip după iubire.

Iubirea nu e o floare. Nu o culegi la orice ora, după bunul plac. Este mai mult un rezultat al unei buni creşteri, al unei vieţi plină de speranţa, ataşament şi încredere. Aşa cum îţi uzi în fiecare zi planta pentru ca într-o bună zi să o vezi înflorită, ajunsă la apogeul vieţii sale, atingandu-şi scopul într-o frumuseţe care îmbie şi îmbată ochiul, așa ar trebui să ai grijă de plantuța numită iubire.

Iubirea este ceva special. Dacă într-o lume modernă ca a noastră, în care oamenii se luptă pentru a atinge strălucirea şi nemurirea în chip solitar, iubirea este un fel de basm, mai ales la oraş, unii oameni chiar caută iubirea. Fac din această căutare scopul vieţii. Se gândesc la iubire atât de mult încât o hiperbolizează până creează un monstru ciudat de frumos. Iubita devine o fiinţă ideală, ireală, fără cusur, iar el, un biet sclav al frumuseţii sale. În viaţa reală, printre facturi şi alte griji, iubirea ia chipul cafelei băută în doi la 7 dimineaţa sau în duşul făcut împreună, un dus grăbit de o plecatul la job pentru o nouă zi de lucru.

Iubirea este ceea ce simţi şi te gândeşti câteodată să exprimi fără limite, nu ceea ce exprimi pentru a lăsa de înţeles că asta simţi. Iubirea este firul de speranţa care te face să mergi înainte, duioşia şi ataşamentul care te fac să devii romantic şi tandru peste noapte, este încrederea într-un viitor roz şi sinceritatea care nu îţi va fi niciodată răsplătită negativ.

Iubirea este ceea ce simţi în stomac când o/îl vezi, ceea ce nu te lasă să dormi noaptea sau te face să visezi, înseamnă fluturaşi în cap când nu poţi să te concentrezi la job, euforie când zâmbeşti fără motiv exact în perioada când te-ai proclamat depresiv. Este un sentiment extraordinar. Este minunat dacă este şi împărtăşit. Egalitatea în iubire este extraordinară, enervant de frumoasă: Te iubesc. – Eu te iubesc mai mult. – Ba, eu te iubesc mai mult şi tot aşa. Fiecare se luptă cu celălalt pentru a-i arăta că îl iubeşte frumos, autentic, fără artificii, doar naturaleţe. O luptă frumoasă, cu săruturi, cu îmbrățișări, cu tandrețe în care fiecare vrea să îl facă fericit pe celălalt. Vrea să îl răsplătească pentru ce îi oferă, pentru cum îl face să se simtă.

Iubirea vine în diferite moduri, mereu când nu te aştepţi. Te ia pe sus şi te duce în aventuri nemaipomenite. Câteodată te împotriveşti. Nu te încrezi în bunele ei intenţii, dar mereu îţi lasă amintiri de neuitat. Indiferent de durată, iubirea este o călătorie cu emoţii la cote maxime. Îţi umple sufletul, te face să simţi că pluteşti, te dă peste cap, te face aiurit şi moale, neatent, mai bun, mai blând, te scoate din depresie şi îţi dă motive să crezi că viaţa e frumoasă. Viaţa chiar e frumoasă! Iubirea este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care oamenii le creează, dar nu le văd. Iubirea se simte, se face, se împarte, se amplifică, se aprinde, se stinge, se micşorează; iubirea călătoreşte, pluteşte în aer, aduce oamenii mai aproape, îi uneşte, îi fascinează, îi inspiră şi îi schimbă pe termen lung.

Iubirea schimbă oameni și vieți!

Oana Pauna

Redactor