Expertul în dezvoltare personale Dale Carnegie evidenția ca reguli pentru networking: zâmbește, întreabă, ascultă, oferă o carte de vizită și rostește numele persoanei, doarece oamenii adoră să-și audă numele. Ar mai fi ceva de zis când vine vorba de a face networking cu eleganță?
1. Networking-ul nu ar trebui să vizeze nici rezolvarea vreunui punct critic al activității dvs (spre exemplu, necesitatea unei finanțări) și vreo agendă anume, ci relaxarea și entuziasmul de a cunoaște colaboratori și a avea acces la noi oportunități de piață indiferent când veți fructifica aceste cunoștințe.
2. Evitați o atitudine artificială, insistentă și impresionabilă, disperarea funcționează întotdeauna într-un sens invers celui dorit.
3. Nu uitați sub nicio formă că scopul prezenței dvs în respectivul lor este socializarea, nu obținerea vreo colaborări.
4. Sub nicio formă nu cereți vreun favor unei persoane pe care tocmai ce ați cunoscut-o, obiectivul networking-ului trebuie să fie construirea unor relații durabile, nu avantaje instant.
5. Un foarte bun exercițiu este să începeți cu persoanele pe care le cunoașteți oarecum și ulterior să vă îndreptați spre cele cu care să nu fi avut vreun contact precedent.
6. În orice efort de networking încercați să vă construiți conexiuni cât mai variate, nu doar dintr-un anumit domeniu.
7. Cu converații ușoare (snall talk) puteți menține o atmosferă cordială, pe care se poate dezvolta ulterior și networking-ul.
8. Deosebit de important este să nu desconsiderați oportunitățile pe care le pot aduc unele persoane cu care relaționați și pe care le-ați putea aprecia după apariție sau atitudine ca fiind nesemnificative.
9. Chiar dacă interacțiunea într-o anumită ocazie s-a dovedit un succes, faceți efortul necesar de a întreține relația respectivă, cel mai ușor printr-o invitație la prânz, la vreo prezentare sau un eveniment.
10. Esențial este ca întotdeauna să priviți networking-ul sub semnul echilibrului, mai precis să oferiți la rândul dvs la fel de mult pe cât pretindeți.
Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.
Ţie femeie romantică care-ţi doreşti flori, răsărituri şi apusuri şi din când în când o cină la lumina lumânărilor şi care, dacă le primeşti, îţi aduni toate visele în palme şi apoi le arunci în toate cele patru zări să umpli lumea de tine şi ţie, femeie pragmatică, care nu numai că ştii că soarele răsare în fiecare zi dar eşti şi ferm convinsă că va răsări şi dacă tu ai altceva de făcut decât să-l admiri.
Ţie femeie îndrăzneaţă care te crezi stăpână într-o lume care se vrea cucerită în fiecare zi de tine şi ţie femeie timidă care abia îndrăzneşti să-ţi ridici ochii din pământ.
Ţie femeie care nu-ţi ajung toate cuvintele lumii să povesteşti, să explici, să dai sfaturi şi vorbeşti în continuu despre tine, despre toţi şi despre toate şi ţie, femeie care răspunzi monosilabic cu “da” sau “nu” şi mai strecori din când în când câte un “poate”.
Ţie femeie fotomodel care radiezi o frumuseţe firească, nefirească sau impusă şi ţie, femeie care vrei să te aliniezi acestor norme făcându-ţi viaţa o copie a altor vieţi şi ţie, femeie care te accepţi exact aşa cum eşti pentru că ştii că viaţa e prea scurtă să o trăieşti chinuindu-te.
Ţie, femeie independentă obişnuită să iei decizii, să ai păreri şi să le comunici celorlalţi şi ţie femeie, care nu iei nici un fel de decizii.
Ţie femeie sensibilă care picuri lacrimi la fiecare emoţie şi ţie femeie care ascuzi ce simţi după cuvinte dure.
Ţie femeie care-ţi place viaţa şi trăieşti momentul şi ţie femeie care-ţi faci planuri cincinale şi uiţi că planurile în care sunt incluse şi alţii nu depind numai de tine.
Ţie prinţesă care crezi că Pământul trebuie să-şi schimbe sensul de rotaţie pentru că tu ţi-ai rupt o unghie şi ţie femeie războinică care încalţi singura pereche de ghete pe care o ai şi pleci hai hui prin viaţă.
Ţie femeie care te crezi superioară tuturor bărbaţilor şi ţie femeie care crezi că nu valorezi nimic dacă nu eşti la braţul lui.
Ţie femeie sexy care distrugi suflete pentru că ştii exact cum se face asta şi ţie femeie care te laşi zdrobită de oameni fără suflet pe care-i consideri mult mai buni decât tine.
Ţie femeie care te simţi în al nouălea cer când ţi se acordă puţină atenţie şi ţie femeie care eşti sufocată de prea multă atenţie şi vrei să fugi şi să te ascunzi doar pentru a rămâne câteva clipe în care să te scufunzi în linişte.
Ţie femeie optimistă care radiezi bucurie şi bună dispoziţie în jurul tău şi ţie femeie cu sufletul negru ca noaptea care nu mai vede în jur decât variante ale lui “nu se poate”.
Ţie căutătoarea de aur care ştie că orice şi oricine are un preţ şi ţie femeie care ştii că lucrurile cu adevărat valoroase nu se pot cumpăra.
Ţie femeie-prietenă indispensabilă altora ca aerul şi ţie femeie-răutate întruchipată care te-ai născut să distrugi suflete.
Ţie femeie sinceră care preţuieşti mai mult un adevăr decât o minciună ambalată frumos într-o copertă de iluzii şi ţie femeie mincinoasă atât de frumos încât până şi tu crezi ce spui.
Ţie femeie care te retragi în liniştea braţelor ce te cuprind şi ţie femeie care-ţi place mai mult noaptea decât ziua pentru că noaptea toate cluburile sunt deschise.
Ţie femeie care renunţi la tine în numele dragostei şi ţie femeie care renunţi la dragoste pentru numele tău.
Ţie frumoaso vreau să-ţi vorbesc, ţie care ai fel de fel de roluri atribuite de societate, prieteni, familie, alte femei, reviste de modă sau bărbaţii din jurul tău, ţie ce ţi se potriveşte de fapt? ce te face să te simţi împlinită? la ce nu ai renunţa dacă ai fi pusă în situaţia în care să nu trebuiască să renunţi la nimic? ce roluri ţi-ar place să ai? ce ai alege dacă ai putea alege să fii oricine ai vrea tu să fii? cine eşti tu cu adevărat? ce vrei de la tine? ce vrei de la viaţă?
Mi-ar plăcea să transform lumea în cuvinte pentru că toţi trăim în aceeaşi lume, dar fiecare dintre noi o înţelege altfel. Suntem egali dar diferiţi: eu sunt o mică parte din tine, exact aşa cum tu eşti o mică parte din mine. Eu nu pot exista fără tine şi tu nu poţi trăi fără mine.
Iubirea – singurul subiect dezbătut, analizat, cuantificat, sucit şi învârtit pe toate părţile, despre care s-au scris versuri sau proză, cu final fericit sau mai puţin fericit. În numele iubirii s-au purtat războaie, s-a rescris istoria şi s-au schimbat destine.
Pe vremea când umblam cu flori de liliac în păr și cireșe la urechi credeam că dragostea poate muta munții din loc. La fel cred și acum chiar dacă florile de liliac le prefer în vază și cireșele în farfurie. Între timp, am descoperit că fiecare dragoste este unică şi fiecare om este unic la fiecare vârstă.
La paisprezece ani Universul tău e școala cu colegi și cu profesori. Toate colegele sunt extraordinar de frumoase cu codițe și fundițe, cu rochițe și pantofiori şi marea majoritate a băieţilor practică un sport. E firesc să scapi creionul din mână când trece ea sau el pe lângă tine, în drum spre tablă. Și dacă mai știe şi lecția deja în suflet se produce un click. Simpatie. Dacă nu prea o știe atunci atenția se îndreaptă spre zeul sau zeița didactică care ar putea să-ți fie tată sau mamă dar nu e. Așa că, te duci de drag la oră și ai mai vrea și pregătire suplimentară. Brusc devii pasionat de obiectul nu predat ci de obiectul de cult al obiectului predat. Aici profesorii sunt cei care dau dovadă de maturitate pentru că tinerii viitori sau nu profesori sunt pur și simplu așa de extaziați că uită să se mai ridice din bancă deși soneria sună și sună și sună. Dragoste secretă.
La şaisprezece ani încep grupurile de prieteni, plimbările cu bicicletele, rolele, skate-ul şi teribilismele. O încercare de a-ţi găsi un echilibru, atât interior cât şi exterior, singur sau în doi. Dragoste romantică. E vârsta descoperirilor la care curiozitatea şi frica de nou merg alături şi fiecare dintre ele este, pe rând, pe primul loc. Să fug sau să lupt? Să rămân, să plec sau să amân?
La nouăsprezece ani – ai de ales între iubirea vieții tale și cariera vieții tale. Când începe dragostea se termină cariera sau se amână pentru că, nu numai dragostea este chioară ci orbești și tu de nu mai vezi nici titlul cărților pe care se presupune că ar trebui să le citești pentru admiterea la facultate. Dragoste copleşitoare: te topeşte o privire, o atingere, un cuvânt, un zâmbet.
La douăzeci şi cinci de ani ai citit suficiente romane de dragoste, poliţiste, bibliografii şi cărţi science-fiction pe lângă literatura obligatorie din programele şcolare. Ai modele reale, părinţi, bunici, fraţi, mătuşi, verişori şi alte cupluri, în paralel cu cuplurile legendare, Tristan-Isolda, Romeo-Julieta, Grigore Dima – Lotte. Unde începe şi unde se termină povestea? Şi care este rolul meu în această poveste? Cât este dragoste romantică şi cât obsesivă, cât platonică şi cât pasională? Cât din mine se transformă în iubire şi în ce mă transform eu? Ce fac, ce gândesc, ce simt şi cât pot oferi înainte de a cere? Ştiu ce vreau şi stiu să spun ce vreau acceptând în acelaşi timp că celălalt poate gândi altfel decât mine?
La treizeci de ani ori eşti idealul promovat de societate care excelează pe toate planurile (director de firmă cu o cifră de afaceri în creştere exponenţială, cu 2,3,4 copii perfecţi, o relaţie pasională, care se preocupă permanent de dezvoltarea personală şi autocunoaştere şi arată perfect pentru că, în timpul liber se împarte între coafor, cosmetică şi prezentări de modă) ori îţi lipseşte o piesă din acest puzzle şi, raportat la normele societăţii, te simţi neîmplinit. Păşeşti la braţ cu viaţa şi te încăpăţânezi să priveşti în orice altă parte decât în propriul tău suflet. Faci prea puţin din ceea ce vrei tu, mai mult faci din ceea ce-şi doresc ceilalţi de la tine. Copleşit de responsabilităţi, obligaţii, norme, te simţi prins ca-ntr-o capcană. Nu eşti în stare să te desprinzi din ea şi aştepţi să vină cineva să te smulgă din propria ta viaţă şi să te teleporteze în alta: mai bună, mai fericită, mai a ta, în care să simţi că ai propriul tău rol. Acoperi toate oglinzile să nu te vezi, îţi astupi urechile să nu te asculţi şi vorbeşti în continuu pentru că ţi-e teamă de linişte. Iubeşti? Mai iubeşti? Pe cine? Tu unde eşti?
La patruzeci şi cinci de ani te cunoști pe de rost și ești așa de sătul de tine că începi să ieși în lume, să se mai sature și alții. Ai trăit, ai simţi şi ai văzut fel de fel de iubiri, ale tale şi alte altora, un amalgam de trăiri sincere, făţarnice, egoiste, necondiţionate, neîmpărtăşite sau identice, iubiri care distrug, care apropie, care se transformă în ură, în indiferenţă sau în altfel de iubire. Păstrezi amintiri, se cicatrizează răni, se acoperă vise şi dincolo de toate rămân oamenii. Şi peste oameni, timpul care cerne tot şi transformă tor: amintiri, oameni, sentimente, gânduri, iubiri.
Dragostea e simplă: cuvinte simple, tăceri simple, gesturi simple, atingeri simple și doi oameni, fiecare cu lumea, visele, perfecțiunile și imperfecțiunile proprii.
Dragostea e despre mine: vreau să știu că ești cu mine chiar dacă sunt cu 7 pași în fața ta sau în urma ta sau că mă învârt fără niciun rost prin viață. Când mă opresc vreau să știu că mă pot odihni la tine-n brațe.
Dragostea e despre tine: vreau să știi că sunt cu tine pentru că vreau să fiu cu tine. Dacă ai nevoie de mine știi foarte bine unde mă găsești. În rest, ești liber să faci ce vrei.
Dragostea e despre noi: de ce să împărțim lumea la doi, dacă tu vrei „lumea” și eu te vreau pe tine? Ia tu „lumea”!
Mi-ar plăcea să transform lumea în cuvinte pentru că toţi trăim în aceeaşi lume, dar fiecare dintre noi o înţelege altfel. Suntem egali dar diferiţi: eu sunt o mică parte din tine, exact aşa cum tu eşti o mică parte din mine. Eu nu pot exista fără tine şi tu nu poţi trăi fără mine.
De la „dă să pupe mama că trece” până la „pe vremea mea…”, adunăm amintiri de toate felurile: despre noi, despre oameni dragi, despre momente pe care am vrea să nu le fi trăit sau despre momente pe care am vrea să le retrăim iar şi iar. În afară de câteva excepţii, marea majoritate a amintirilor sunt despre noi şi despre alţi oameni.
În primii ani de viaţă, descoperim. Totul este nou şi interesant şi trăim atât de intens fiecare moment încât nu avem timp de amintiri. Sunt alţii care le pun deoparte pentru noi şi le etalează exact atunci când ar fi fost mult mai bine să tacă: „îţi aduci aminte mamă, erai la grădiniţă, şi …”. Nu ai cum să eviţi povestioara care te aruncă brusc în una dintre cele mai jenante situaţii, aşa că afişezi o faţă impenetrabilă şi aştepţi sfârşitul. A trecut! Respiri uşurat. Până data viitoare.
Primii ani de şcoală: învăţătoarea, profesorii, colegii de clasă, primele reuşite, primele eşecuri, hohote de râs, plâns cu sughiţuri, genunchi răniţi şi „ – Hai în casă că e noapte, copile! – Mai stau puţin! 5 minute.” Şi fiecare minut era format din alte cinci minute. Primele prietenii, cele care durează cât o şoaptă la ureche „e secret, să nu mai spui la nimeni”, şi cele care vor rezista peste ani, de la început până la sfârşit.
Anii lui „cine nu-i gata îl iau cu lopata” din care rămân pentru totdeauna zânele din poveşti braţ la braţ cu eroii din cartier.
Anii de liceu, un amestec de cireşe la urechi cu cămaşă albă cu papion negru. Adolescenţi. Luni şi joi- copii, marţi şi vineri- tineri, miercuri, sâmbătă şi duminică-oameni maturi. Întrebări despre suflet, viaţă, iubire, fericire. Puţină răzvrătire, puţină acceptare, conflictul dintre generaţii, teama de a încerca ceva nou şi nevoia de evadare, de libertate. Bacalaureatul şi concretizarea lui „tu ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Cei mai frumoşi ani şi ultimii înainte de „sărut mâna, mamă! Sărut mâna, tată! Plec spre propriul meu vis. N-am să vă uit niciodată.”
Prima dragoste, prima bâlbâială şi primul curcubeu afişat direct în obraji: galben, roşu, alb, galben. Nu se concretizează, „ce copii eram!” dar e începutul unor altfel de emoţii, unice. Indiferent câte iubiri vor urma, prima dragoste este singura în care oferi totul şi în care începi totul: prima strângere de mână, prima îmbrăţişare, primul sărut, primul „te voi iubi mereu”, prima noapte de dragoste, prima decepţie, prima despărţire şi primul pas în a descoperi ce ai de oferit, necondiţionat, unui alt suflet. Amintire vie puternică şi în acelaşi timp atât de fragilă.
Viaţă şi alegeri de toate felurile. Ne aliniem rapid normelor şi regulilor sau învăţăm foarte bine regulile pentru a putea trece mai uşor printre ele. Pornim pe un drum, ne răzgândim, alegem alt drum, ne oprim şi ne întoarcem la primul, facem greşeli, ucidem sau vindecăm suflete, ne izolăm de oameni sau îi primim cu drag în viaţa noastră, luptăm, abandonăm, iubim, urăm şi trăim. În fiecare zi mai puternici, mai maturi şi din ce în ce mai departe de copilărie. Ne aducem aminte de ce a fost doar pentru a ne găsi puterea să păşim spre ce va fi.
Ne transformăm. În oameni cărora nu le place nimeni şi nimic şi de care nu te poţi apropia pentru că nu vor să se vadă în ochii nimănui, în oameni debordând de optimism şi veselie care încearcă să ascundă răni nevindecate şi în oameni imperfecţi care coboară ori de câte ori pierd un vis sau nu reuşesc să iasă din visul altcuiva şi care urcă de fiecare dată când viaţa le oferă momente unice în care simt că zboară atât de sus încât se-ntâlnesc cu fericirea. Toţi suntem perfecţi, fiecare în felul lui, cu viaţa, gândurile şi experienţele proprii. Într-un moment de răscruce ne întrebăm ce ne-ar mulţumi pe deplin. Nu ştim ce este „acel ceva”, de unde vine şi cine-l poate aduce dar îl căutăm cu disperare de parcă ar fi reţeta magică prin care putem obţine fericirea absolută. Din când în când răscolim amintiri despre cum am fost. Acum suntem altfel.
Mi-ar plăcea să transform lumea în cuvinte pentru că toţi trăim în aceeaşi lume, dar fiecare dintre noi o înţelege altfel. Suntem egali dar diferiţi: eu sunt o mică parte din tine, exact aşa cum tu eşti o mică parte din mine. Eu nu pot exista fără tine şi tu nu poţi trăi fără mine.
Cred cu tărie că n-ai şansa norocului mereu, ci doar o dată-n viaţă.
Norocul vine şi pleacă.
Aşteaptă să-l vezi astăzi, să-i simţi vibe-ul.
Îţi dă răgaz şi mâine..stă după colţ ascuns apoi poimâine.
Tot speră că-l vei simţi cumva, că-ţi va plăcea apoi de el..cum lui deja îi place-un pic de tine.
Dar câtă răbdare să aibă??!?
Te hotărăşte într-un final a fi un indecis vremelnic, cu ne’dorinţă de a-ţi însuşi fericirea; pe care iată!! o ai sub nas şi nu numai că n-o vezi, dar o mai şi confunzi cu nefericirea.
„Ce fel de om e ăsta?”se-ntreabă atunci în sinea lui norocul tău.
Se tot învârte de ceva vreme pe lângă tine, gânditor.
Nu-ți simte sensul.
De ceva vreme se tot învârte în cerc pe lângă tine și se plictiseşte stand în loc.
Norocul este jucăuş. Glumeşte amuzat în speranţa că totuuuși..îl vei remarca cumva.
Dar de unde!!
Tu nu ştii de glumă. Eşti serios. Prea serios.
Insistă însă, Norocul..a mai şi pus pariu cu iubita sa că te va convinge cumva că doar el şi numa’ el îţi e menit.
Se tot împiedică de tine, îţi aruncă momeli, îţi vine noaptea-n vis explicându-şi rolul pozitiv prin viaţa ta atât de blazată şi neinteresantă fără el dacă..nu-l bagi curând în seamă..!!
Te bate pe umăr, te trage de urechi în somn..se aşază pe tine când clipeşti în vis..şi-ţi face cu ochiul interpretând rol ghiduş de personaj pozitiv de prin..Shakespeare..!!
A citit şi el „Visul unei nopţi de vară” la impuls, odată demult, atunci când l-a căutat și pe el Norocul lui, tot într-o noapte.
Norocul Tău, deşi era mult mai suspicios decât eşti tu, mai pesimist şi mult mai certăreţ în sine..ehh!! uite chiar așa fiind, și totuşi i-a dat crezare Norocului Lui.
În timp, vezi?! A primit şi slujba asta de nemuritor!
Uite că a hotărât cineva pentru el să aibă rol pozitiv şi decisiv şi etern ce aduce fericire altora.
„Na! Că te ciupesc şi râd în hohote!!!
Nici aşa nu mă auzi??”
„Nuuuu!! Nu sunt Ghinion!”
..îți urlă când te tot plângi că-ţi cad din mână pahare scumpe și le tot spargi!
E el, măi, Norocul, iar ai trecut pe lângă!!
Oofff!! Încearcă să-ţi atragă atenţia!
Îţi da şi ghionturi, nu le simți??
Te-mpinge spre cubul de gheaţă din living, sperând că lovitura zgâriată te va atenţiona suficient cât să remarci norocul tot pe lângă tine.
..căci te-ai zgâriat la genunchi în cuiul ieşit din parchet.
Nu ţi-ai spart capul în cuiul acela, te-ai zgâriat în genunchi.
Dar nu, nu-i chip cu tine s-o scoatem la capăt! Tot nu te prinzi..ba dimpotrivă, te enervezi că ai avut ghinion şi tot ai numa’ ghinioane mereu..! Dar întotdeauna se ține scai ghinionul de tine! Acum în plus te va mai ustura și piciorul! Enșpe ani …de’acu’ incolo!
Neatenţia costă însă, dragule!
N-ai văzut cum că Norocul ţi-era prieten și ai reușit să-l enervezi într-un final!
Păi cât să te roage şi să-ţi explice că sunteţi prieteni?
Sau că ați putea fi?!? Păi cât??
S-a dus! S-a dat bătut!
Când îți pleacă norocul, greu se mai întoarce înapoi, să știi!! Ai făcut-o de oaie de data asta..!!
L-ai dezamăgit, l-ai jignit, a simțit și un pic de repulsie din partea ta. L-ai confundat și cu Ghinionul, duşmanul lui de moarte!
I s-a umplut paharul, nu mai putea!!
Păi cât să mai spere că-l vei vedea?
Că-l vei simţi?
Că-l vei trăi??!?
Cheers!! Ooops! S-a spart!! Hahah..n-are nimic!! S-a spart ghinionul!!🍸🍸 Ai văzut!?😅😅
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.
Gândeam dragostea, copilă fiind, de un nemuritor etern. Citeam Legendele Olimpului în copilărie şi mă identificam cu zeiţe de pe acolo, trăiam cumva cu ele împreună rânduri de dragoste între zei şi muritori şi mă gândeam că, dacă aş fi zeiţă şi eu şi aş iubi cu adevărat un pământean, mi-aş da nemurirea în schimbul dragostei existente între noi. N-am de ce mă plânge eu acum, adult fiind, căci trăiesc dragoste frumoasă încă, deşi povestea mea nu este universală, legată în 2 volume de poveşti despre zei din Grecia Antică, nici aventurieră nu prea sunt eu, precum citeam pe acolo că erau ele.
Îmi mişc viaţa firesc, în ritm normal.
Mă gândeam însă acum, cu nostalgia copilului ce a citit poveşti nemuritoare în copilărie, că aş ceda parte din viaţa mea pentru a fi el un pic mai bine, dacă aş simţi că-i lipseşte un pic din ceva.
Nu-i oare acelaşi lucru?
Nu am nemurire, fireşte, nici nu mai cred în zei sau în alte tipuri de nepământeni.
Dar dacă ar fi să pot face un târg cu viaţa, cred că aş ceda un pic din a mea, pentru a fi mai bună a lui, cel pe care-l iubesc.
Dacă aş fi zeiţă şi el muritor, pentru că eu chiar cred în suflet pereche, aş renunţa la a trăi veşnic, în favoarea fericirii pământene. Când eram mică, credeam că dragostea, dacă ţi-o întâlneşti, îţi devine eternă. Acum cred tot astfel, nimic nu s-a schimbat…dragostea poate fi cu adevărat eternă, dacă o îngrijeşti cu blândeţe şi îngăduinţă.
Dacă îi pui un pansament când se răneşte, dacă dezinfectezi un pic de microb ce te cotrobăie şi-şi caută gazdă, printre sentimente trainice, dacă dragoste există cu adevărat deja..atunci va exista cu adevărat mereu.
Mâine chiar voi cumpăra din nou „Legendele Olimpului”.
Vreau să-l determin pe Radu să citească cărţile astea, 2 volume parcă erau..mă gândesc că astfel, va hotărî şi el, în timp ce-şi va creşte iubirea din adolescenţă în iubire profundă de adult, îmi place să cred că astfel, şi el va crede că dragostea poate fi eternă şi printre generaţii noi, deşi rebele la suprafață.
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.
Dragoste la prima vedere presupune că simţul principal prin care se produce această dragoste este vederea şi primul contact.
Corect?
Ce poate vederea să îţi spună despre o persoană?
– dacă are gene bune
– dacă este sănătoasă
– dacă este frumoasă şi atragatoare fizic
– poate câte ceva despre limbajul trupului din care deducem anumite trăsături de personalitate
– te las să pui şi tu aici alte lucruri…
Bun.
Ce este atracţia sexuală?
Felul naturii de a ne lua mințile şi corpurile pentru a perpetua specia.
Ce anume vrea natura când are ca scop perpetuarea speciei?
Să producă cei mai buni indivizi pentru specie.
De ce anume are nevoie pentru a-şi atinge scopul?
Are nevoie să se asigure că indivizii cu genele cele mai bune procrează.
Deci, are nevoie de urmatorarele indicii:
– gene bune
– sănătate fizică
– frumuseţe şi atractivitate
– abilităţi de supravieţuire (statut social de exemplu, popularitate, etc).
Dacă aceste gene sunt trimise mai departe atunci noii indivizi ai speciei au şanse mari să fie şi ei atrăgători şi au şanse mari să procreeze la rândul lor.
Supravieţuire şi înmulţire.
Asta e scopul atracţiei sexuale.
Poţi spune la prima vedere despre o persoană că este bună la supravieţuire şi înmulţire? Cu puţină intuiţie şi un simt bun al observaţiei, da.
Dragoste la prima vedere este felul naturii de a spune BINGO, uite pe cineva cu care garantat te poţi împerechea şi urmaşii vor avea gene bune.
Se poate ca o relaţie începută pe atracţie să se dezvolte în iubire?
SIGUR!
Se poate ca o relaţie începută doar cu atracţie să se destrame în 6-18 luni pentru că atât durează emoţiile atracţiei?
DE CELE MAI MULTE ORI.
Iubirea există şi e un lucru minunat însă nu prea merge fără să existe şi atracţie, doar că atracţia e doar prima treaptă într-o minunată poveste de iubire.
Spune-mi părerea ta într-un comentariu, aştept să mă contrazici sau susţii.
Te-ai trezit vreodată, într-o relaţie, întrebându-te cum ai reuşit să faci o alegere atât de proastă?
Ţi s-a întâmplat să simţi că, pe măsură ce trece timpul, certurile şi conflictele devin din ce în ce mai puternice și să regreți că ai început relația respectivă?
Te întrebi cum anume poți să afli, cât mai repede, dacă vei fi sau nu compatibil pe termen lung cu o persoană anume?
Dacă răspunsul la întrebările de mai sus este da, am pentru tine audiobook-ul Cum Să Îți Găsești Un Partener Compatibil, în care am dezvoltat pe larg subiectul din acest articol.
CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA
Sunt psiholog, trainer, coach, psihoterapeut, scriitor, și orice alt rol a fost și va fi nevoie pentru a-mi duce viziunea la îndeplinire. Titlurile și chiar meseria sunt irelevante. Am organizat conferințe, bootcampuri, traininguri, am scris 6 cărți și am făcut coaching unu la unu cu multe cupluri.
Ce contează pentru mine e mesajul și energia, forțași pasiunea pe care le punem în spatele visurilor noastre. Toate acestea, luate împreună cu disciplina și perseverența de a crea un plan, de a face pașii de acțiune pentru a materializa și a duce la bun sfârșit ceea ce a apărut doar ca o idee sau un vis.
Ne bucurăm de ele destul d des, dar dincolo de arome ascund povești ce inspiră prin spontaneitate, fantezie și tenacitate.
Chips-uri – Săturat să i se tot trimită cartofii prăjiți înapoi de către un client mereu nemulțumit de consistența lor, chef-ul George Crum de la Moon’s Lake House lângă Saratoga Springs, New York va tăia felii atât de subțiri încât capriciosul oaspete va lăuda peste tot specialitatea care desi a fost creată în 1853 va intra în producție de masa de abia în anii 20.
Chocolate chips cookies – Amestecând aluatul pentru fursecuri, Ruth Wakefield, proprietara Toll House Inn va încerca să improvizeze cu ciocolată fărâmițată, tocmai pentru a o înlocui pe cea de menaj. Desi nu a suplinit calitățile ciocolatei de menaj, alternativa s-a dovedit a fi una fericită, lansând o rețetă reprodusă apoi la scară industrială.
Ursuleții Haribo – După mai bine de 20 de ani de experiență într-o fabrică de dulciuri, Hans Riegel alege un nou drum fiind inspirat tocmai de una dintre amintirile dragi ale copilăriei sale, urșii dansatori ce animau târgurile germane din secolul al XIX-lea.
Coca Cola – Grav rănit în timpul Războiului Civil și împins astfel la un tratament pe bază de morfină, îngrijoarea asupra efectelor secundare a drogului l-a determinat pe Colonelul John Pemberton să caute un substitut mult mai sigur, experimentele în vederea unui nou medicament oferind una dintre cele mai populare băuturi ale secolului.
Toblerone – Deși s-ar crede că forma ciocolatei ar evoca vârfurile alpine, Theodor Tobler s-a lăsat inspirat de piramidele din ultimul spectacol al acrobaților cabaretului Folies Bergeres.
Corn Flakes – Căutând pacienții lor un meniu conform cu normele Adventiste de Ziua a Șaptea, Dr. John Harvey Kellogg și fratele său, Will Keith Kellogg au uitat niște făină de porumb fiartă, pe care încercând s-o tansforme în fâșii lungi de aluat, o vor presa fărămițând-o. Fondând în 1906 compania Kellogg’s, Will a avut surpriza ca fratele lui să nu i se alăture, dezaprobând adaosul de zahăr ce afecta beneficiile nutritive ale fulgilor.
Dr. Pepper – Adunând 23 de arome, creația farmacistului Charles Alderton va fi cunoscută drept Waco, denumire inspirate de numele localității texane în care a fost introdusă.
Fanta – Cum embargoul impus Germaniei Naziste nu mai permitea importul siropului Coca Cola, Max Keith, președintele filialei locale a companiei s-a văzut nevoit să motiveze cumva echipa să creeze o nouă băutură din ingredientele disponibile, zer și tescovină.
Orbit – În fața raționalizării ingredientelor în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, compania Wrigley crea guma Orbit, pe care o va abandona imediat în perioada postbelică.
Kinder – În fața preocupărilor mamelor asupra unui desert sănătos, Michele Ferrero a propus o rețetă de ciocolată cu un conținut mai înalt de lapte.
Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.
Gaffe-termath sau deznodământul bâtei în baltă ne face întotdeauna să dorim să băgăm capul în pământ după ce am comis-o, dar cum ceasul rău și pisica neagră ne găsesc întotdeauna în ring – altfel orice nerozie s-ar pierde discretă în negura secretelor- nu rămâne decât să ne ridicăm și să jucăm în continuare, fiindcă învingătorii nu ies din probe, ci din întreaga competiție:
– Să nu uităm că orice cuvânt are gradul său de ambiguitate și rare sunt declarațiile neinterpretabile, așadar, fie dezvoltăm afirmația sau întrebarea în altă direcție, fie o repetăm însoțită de „stai că nu m-am exprimat corect” sau „adică voiam să spun”. Totul e să avem grijă la timing, că după cum vedem la Donald Trump, când e prea târziu, nu prea putem s-o mai dregem.
– Dacă nu merge o mică autoironie, înflorim spontan o experiență proprie sau a unei persoane apropiate, plasându-ne astfel fix în situația de gafă, astfel încât oricât de șocante ar părea cuvintele pe care le-am rostit dintr-o prostie, o eventuală familiritate cu ipoteza ne-ar atrage și o percepție ceva mai indulgentă. „Zic asta pentru că am pățit-o și e al naibii de enervant”
– Orice ar fi, întotdeauna adăugați o masă abstractă căreia să-i plasați în cârcă afirmația. Spre exemplu “nu de alta, dar ăștia foarte încuiați de care ne tot lovim stau și arată cu degetul și chiar vă admir pentru curajul de a fi voi înșivă”
– Când realizăm că am vorbit mai mult decât trebuia putem să deviem spre o direcție pamfletistă sau fantezistă. Spre exemplu, dacă ne-am scăpat cu o nuntă ce ar trebui să fi rămas secretă, merge și un „eh, după ce vă căsătoriți și o să colonizați alte planete și o să vă luptați cu extratereștii.” Orice, să pară că țineți un lung șir de exagerări.
– Nu în ultimul rând, cum căința i-a scapat pe unii chiar și de la condamnări, urmăm mea culpa și sperăm într-o a doua șansă.
Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.
ce‑mi place să te iubesc în tăcere!
numai sufletul meu urlă de durere,
numai inima strigă cu lacrimi,
numai tăcerea se transformă în patimi.
ce patimi duioase îmi stau pe obraz!
se scurg în cristale sparte,
adun de pe jos acele şoapte,
ce‑mi place să te iubesc în tăcere!
aş striga, dar gândul nu mă lasă,
mă ţine prizonieră în vis, iar visul se pune pe farse.
tu pe mine atunci m‑ai iubit
şi‑mi vine să‑mi refuz orice şansă.
tot ce este în noi plămădeşte un vid,
să‑mi chem aspiraţia nocturnă,
să‑ţi vând diafan un delir, ce‑l ştii cum răsună…
să‑mi ţină de cald, un fior, atingerea ta mă dărâmă.
ce‑mi place să te iubesc în tăcere,
să ştiu că doar tu mă auzi
şi‑atunci când vremea îmi piere,
să ştiu c‑am iubit ce‑am dorit.
tu mă auzi?
Sunt timp angrenat unei toamne, sau poate angrenat unei iubiri fãrã margini, ataşate unui vid lãuntric. Un vis şi mã uimesc la fiecare clipire. Un cãlãtor printe aştrii şi-mi place sã trãiesc într-o lume perfectã de dor. Sunt suma timpului meu paralizat de singurãtate. Sunt absolutul transformat într-o iluzie albastrã. Sunt definitivul iubirii adus la marginea fiinţei mele trãind cu sentimentul unei dragoste eterne. Dar când alunec în afara lumii, mã pot încondeia. Aşa sunt eu … Mimi !
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
Niciunul
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
Niciunul
►
Cookie-urile analitice urmăresc interacțiunile vizitatorilor și oferă informații generale despre valorile metrice, cum ar fi numărul de vizitatori, rata de respingere și sursele de trafic.
Niciunul
►
Cookie-urile publicitare oferă reclame personalizate pe baza vizitelor tale anterioare și analizează eficiența campaniilor publicitare.
Niciunul
►
Cookie-urile neclasificate sunt cookie-uri în curs de clasificare, împreună cu furnizorii cookie-urilor individuale.
