Ți-aș spune cum că..

Nu există fericire fără iubire.
Nu există dialog fără comunicare.
Nu există înţelegere câtă vreme nu expui şi nu vorbeşti lucruri pe care tu primul să le fi înţeles iniţial așa cum trebuie.
Nu merge nicio relaţie fără ca ambii parteneri să fie implicaţi autentic în acea relaţie.
Nu va exista iubire mulțumită reciproc dacă unul dintre voi va sacrifica frecvent iubirea celuilalt pe altarul vanităţii personale.
Iubirea nu va trăi împlinită cu amândoi odată, dacă doar unul dintre voi va sta cocoțat mereu în pat confortabil, în detrimentul celuilalt.
Nu există nimic bine pentru tine, decât atunci când vei şti cert ce înseamnă ‘bine’ pentru tine.
Nu există ideal de fericire în genere, vei fi fericit doar când îţi vei împlini idealul personal de fericire.
Suntem diferiţi, fireşte-atunci că şi nevoile ne sunt diferite.
Iubim diferit.
Înţelegem iubirea diferit.
Simţim diferit, o manifestăm diferit.

..categoric însă nu trăim împreună o poveste de dragoste, câtă vreme trăim mereu toate poveştile din viaţa noastră întâmplate separat.

…și cam atât!
Momentan nu ştiu nimic mai mult!

..de fapt mai ştiu încă ceva un pic: ştiu că uneori am voie să plâng, m-am învăţat să plâng și eu câteodată.
Fără să m-ascund, plâng în hohote la scenă deschisă câteodată.
Ai înţeles greşit însă, nu voi plânge astăzi, iar mâine nici atât!..nu, nu am în gând să plâng astăzi, nici să mă plâng nu am de gând.
Astăzi am hotărât doar să mă învăţ mai des să râd, fără să duc grija plânsului.

Şi..asta-i tot. Și cam atât din această perspectivă privind lucruri.

Altfel, trăiesc iubind.
Neiubind, probabil că doar aș respira prin viață.
Iubesc iubirea și-mi place s-o așez în versuri cu rimă fericită tot mereu.
Dacă nu mi-aș dansa fericirea iubind, aș merge cu siguranță cocoșat, rătăcind un timp pierdut.
Nu pot să-mi împrăștii timpul și nici nu vreau să mi-l vând pe mărunțișuri, pentru două-trei momente vesele acolo,  efemere prin viață.
…nici nu confund bucuria clipei care mimează fericirea, cu fericirea însăși, care doar iubind astfel îmi corespunde unui sens prioritar în viață.

În plus, mai știu că totul are un sfârșit, până și timpul.
De-aia probabil îmi și este atât de important să iubesc, tot de aceea eu nu pot trăi decât iubind.
Pentru că nu vreau să-mi respir timpul.
Vreau să mi-l simt.

Și cam atât.

Adina

13.04.2016