Acum, lăsând gluma la o parte,
n-oi avea eu multă carte,
dar știu bine a face diferența
între omenia pură și ignoranța.
Că ești bun doar când ajuți.
Dar când tu însuți te lupți
să supraviețuiești în furtună,
nu te știu, ba chiar te-njură.
Te evită, parcă nici nu te cunosc,
vor să tragă doar folos
de pe urma bunătății tale,
chiar dacă tu mergi agale.
Deci, în consecință, prin urmare,
nu dați locul de onoare
oamenilor urâți de pe balans.
Nu intrați cu ei la dans!
Nu sunt rea, sunt realistă.
Nu-mi plâng jalea-ntr-o batistă.
Dar promit că dau uitare
celor ce se dau atât de mare.
Sunt, poate, încă un bijutier stângaci în tainele scrisului, un bijutier care mai are de șlefuit mult și migălos piatra rară pentru a o desăvârși și… tot va avea imperfecțiuni. Însă vreau să cred că tocmai aceste imperfecțiuni fac poezia mea frumoasă și unică. Pentru că „cuvântul, ca artă, se caută singur pe sine dacă îl lasă poetul să se exprime.”
