„Privesc la poza ta. Ochii tăi frumoşi mă rănesc enorm de mult. Chipul tău senin îmi umbreşte sufletul cu dureri şi lacrimi de dor. Mă arde şi mă tăvălesc în propriul meu întuneric şi cenuşă când ştiu că tu nu mă vrei şi că ai pe altcineva în inima ta. Nopţile le pierd cu gândul la tine şi plâng răpus de singurătate şi dispreţ faţă de mine. Nu mai am puterea să mă ridic. Stau jos în vulcanul durerii şi al dorului de mângâieri, de sărutări şi de iubire.
Stelele cu slaba lor lumină îmi atrag atenţia că mai pot doar să visez la tine.
Nimeni şi nimic nu-mi va lua dreptul de a visa şi de a asculta muzica ta. Melodiile tale mă fac să plutesc spre o lume unde tu mă doreşti şi unde suntem împreună.
Luna şi ea cu lumina ei aurie şi palidă, îmi luminează chipul brăzdat de lacrimi. Oftez. Cu privirea spre cer strig numele tău ce s-a întipărit în inima mea. Dar tu nu mă auzi. Timpul parcă stă în loc pentru mine când este noapte şi frumos afară; mai ales când e senin.
Mi-aş dori să stau în braţele tale alintându-mă uşor de tine. Ţi-aş săruta buzele şi aş tremura de fericire. Cu tine aş alerga afară şi am chicoti amândoi ca doi copii.
Serile le-aş pierde cu tine prin parc şi locuri pustii. Cu tine, împreună, aş trece prin tot feluri de aventuri şi trăiri unice.
Atunci sufletul meu nu s-ar mai simţi singur. Ci purtat pe valuri şi fericire.
Noaptea am asculta amândoi tăcuţi un concert îndepărtat de greieri, acompaniaţi de broscoii cu experienţă la cântat. Iar mai târziu te-aş asculta pe tine live cum îmi cânţi mie plutind amândoi pe muzica ta. Într-un final m-ai lua în braţe şi ai fugi cu mine spre casă, râzând copios. Ajunşi în casă tu şi eu c-un singur gând să ne repezim spre dormitor sărutandu-ne din fugă. În pat, dezbrăcaţi, mi-ai atinge trupul uşor cu degetele tale masculine şi frumoase, vibrându-mă din cap până-n picioare.
M-ai săruta pe gât şi m-ai face să scot câteva gemete de extaz.
Iar într-un final am face dragoste savurând fiecare clipă petrecută împreună.
Cât mi-aş dori o asemenea soartă…!!.. Ce frumos ar fi fost să strâng un ,,buchet imens” de amintiri petrecute cu tine şi să le pun în glastra sufletului meu, ţinându-le veşnic vii cu lacrimi de fericire.
Dar din păcate glastra sufletului meu este ocupată cu ,,amintiri artificiale” ce nu le pot simţi şi nici nu le-am putut trăi vreodată.
Plâng şi nu mi-e uşor. În sufletul meu bate ,,vântul singurătăţii” măturând frunzele aurii ale timpului pierdut în tristeţe şi speranţe deşarte. Nu am putere să ajung la tine. Nu am curaj să-ţi cer vreodată să mă cauţi. Nu am nesimţirea să te forţez ca tu să mă iubeşti. Nu am tupeu să te fac să-ţi doreşti să mă cunoşti.
Nu mai am lacrimi să plâng după tine. Sunt istovit şi lovit de durere. Doar imaginaţiile îmi mai anesteziază sufletul de atâta patimă şi foc.
Cât voi mai trăi cu asemenea chin în sufletul meu? Nu am puterea să trec mai departe peste orice greu ieşit în calea mea. Asta este viaţa mea. O luptă cu mine fără victorie.
Voi visa să mă plimb cu tine şi să trăiesc alături de tine până la sfârşitul vieţii mele.
Te sărut,
al tău Costin”
Autor: Constantin Andronic
