Lună: aprilie 2016

Mitomanul

Cunoaşteţi careva vreun mitoman?

Eu cunosc vreo 2-3 şi-i studiez mai îndeaproape, îmi par un fenomen! Nici nu ştii de unde să-i apuci, dar nu mai ai niciun pic de răbdare să le auzi poveştile, căci de atâtea ori te-ai implicat cu sfaturi prieteneşti în fantasmele lor bulversante, încât te-ai plictisit să mai descoperi enigma de prin minciunile  din ce în ce mai puţin plauzibile. Mi se pare cumva incredibil să poţi minţi atâţia prin jur, mereu şi fără vreun motiv, cu un entuziasm aparte.

Nu-mi dau seama de unde atâta nemulţumire de sine, care să te determine să tot minţi cu atâta nerușinare, mai ales după ce ţi-am explicat clar că ştiu că „exagerezi’ pe alocuri, te-am şi prins cu rața-n gură de câteva ori de asemenea când tu te jurai că-i pură întâmplare dacă măcănea vreuna pe lângă tine.

Acuma, nu ştiu ce să zic, fiecare cum este construit..! Personal mi-ar fi ruşine de mine însămi să te duc cu vorba într-un lanţ al slăbiciunilor mincinos mai permanent, ce-mi tot vin pe buze de pe peste tot și-n orice moment.

Im mare poate oamenii au un simț al penibilului, ce-l consider și firesc fie vorba între noi, ce nu-i lasă nici măcar să exagereze o situaţie, d’apoi s-o mintă chiar cu totul?!?

In fine, nu vorbim despre normalitate, ci despre o nişă de oameni ce minciunesc cu mult curaj, natural, credibili și senini în priviri..; mai rămân pe gânduri pierduți în vreun moment când gândesc probabil dacă nu cumva cu o zi în urmă au afirmat invers, dacă nu cumva cineva prezent azi în discuție nu era şi ieri prezent la aceeaşi discuţie purtată, cu acelaşi subiect..!😀

Ce motiv ai tu, mitomanul identificat deja de-atâţia oameni cărora le e jenă, săracii, să te mai expună iar și iar, simtindu-se rușinați de jena ta, nu de-alta, să povestești aiureli nejustificate permanent? Realitatăți închipuite? Fantasme??😅Păi dacă citeşti acu’ pe aici, acest articolaş despre tine, doar despre tine în rolul principal, poate-ți pui și tu în sine aceeași întrebare de mai sus, ne e rușine să ți-o adresăm direct..!

Gândește-te tu, de ce minţi în genere?

De ce-ţi este atât de ruşine cu tine, încât să nu te arăți cu adevăratele calităţi pe care, pe cuvânt de onoare, chiar le ai!

De ce crezi că reprezentarea ta autentică n-ar fi cu mult mai interesantă, de ce nu pivestești situaţii reale prieteneşte? experiențe din viața ta?! De ce nu te prezinţi din nou tu către noi, un tu real de această dată, fără vreo scuză prealabilă din vechiul sine?

Garantez că recunoaşterea adevărului tău ne-ar mulțumi suficient, astfel încât să nu-ți mai întrebăm motivele minciunii din trecut. Nu ne-ar interesa.

Am fi doar fericiţi că n-ar mai trebui să ascultăm o balivernă ce ne cam plictisea de moarte.😀

Ce să nu spunem noilor parteneri?

 

Sinceritatea este fundația pe care se clădește o relație sănătoasă, însă ea trebuie proiectată asupra legăturii pe care o construim cu cel de alături și nu axată pe experiențe ce poate nu ne mai definesc ca persoane și care nu ar trebui să ne influențeze sub nicio formă frumusețea unui posibil viitor. Cum fiecare zi ne transformă în total alți oameni, anumite aspecte trebuie să rămână în intimitatea trăirilor și amintirilor noastre.

  • Necesitatea mărturisirilor despre relațiile anterioare rămâne discutabilă, însă un lucru cert este că orice apreciere sau nostalgie pentru experiența unei iubiri din trecut, profunzimea sentimentelor sau sprijinul acordat inhibă un nou început, creând nesiguranțe și frustrări legate de gândul de a nu fi la nivelul foștilor parteneri.
  • Fie că o facem pentru a primi o aprobare sau simpatie pentru buna noastră credință, dacă ne aruncăm în confidențe legate de sacrificiile sau chiar și micile gesturi la care ne-am aruncat în relațiile anterioare ajunge într-un final să insuflăm actualilor parteneri ideea că nu sunt suficient de buni să merite osteneala dacă nu ne autodepășim în romantism față de ei. Cadouri, declarații sau străbătut șapte mări și șapte țări în numele iubirii? Gata, fuse și se duse, tocmai în numele iubirii we have the right to remain silent!
  • Chiar și în deplină sinceritate, numărul de parteneri va întâlni suficiente interpretări în defavoarea noastră, de la convingerea unei exagerări, pâna la dezvoltarea a n ipoteze legate de profilul psihologic, așteptări sau scară de valori. Vorba aceea din bătrâni care ne spune că a gentleman never tells se potrivește indiferent de gen!
  • Fie că mergem la bluf sau chiar suntem sinceri, având în vedere câți joacă această strategie, a etala ostentativ cât suntem de curtați fie ne cam ia din credibilitate părând ori mincinoși, ori infatuați, fie va induce partenerului gelozii nejustificate ce pot ușor să avanseze.
  • Amintind intensitatea orgasmelor atinse riscăm mai degrabă să descurajăm orice efort al partenerului, decât să inspirăm o implicare mai profundă.

Cum ne dăm seamă când cineva ne minte?

Știind că un  zâmbet poate lipsi din cauza unui complex legat de probleme dentare, ori că  mâinile fără o manichiură îngrijită nu prea sunt ținute la vedere, realizăm totodată că urmarea prea exactă a traducerilor arhicunoscute ale limbajului corpului ne poate induce frecvent în eroare. Dincolo de anxietate, nesiguranțe sau fel de fel de temeri total nelegate de confirmările pe care le căutăm în comunicarea nonverbală a celor din jur, ne putem ghida după câteva indicii pentru a vedea dacă interlocutorul nostru minte:

  • Până să ajungem la problema ce ne preocupă, pentru a ne familiriza pe deplin cu atitudinea și capacitatea de autocontrol a interlocutorului, recomandabil este să începem chiar analizându-i replica la întrebări generale, neutre, astfel încât orice reacție neobișnuită la acele chestiuni ce ne interesează să fie încă mai evidentă.
  • Putem arunca o momeală dintr-un detaliu pe care doar cine încearcă să ascundă un adevăr îl cunoaște. Trebuie doar să studiem reacția. Uneori, merge un eveniment de notorietate. Spre exemplu, dacă suspectăm prezența cuiva într-o zonă unde ar fi avut loc eventuale demonstrații, putem să ne plângem de traficul deviat sau de agitația prin care au fost nevoiți să treacă toți care să fi tranzitat respectivul cartier. Nu rare au fost cazurile în care interlocutorii s-au scăpat și au fost prinși cu minciuna.
  • Deosebit de important este să urmărim schimbările din limbajul trupului inclusiv când încercăm să achiziționăm un bun sau o proprietate, evident, planificând o serie de aspecte pe care să le cuprindeți în intrebări (întreținere, eventuale, revizii, etc) urmărind reacțiile interlocutorului și apoi aprofundând toate chestiunile la care ați sesizat o eventuală nervozitate.
  • Orice ar fi, nu vă aruncați în concluzii doar dintr-un număr superficial de întrebări, adesea fără vreo introducere în discuție și încercați pe un ton cordial să ascultați mai înainte ce are de spus interlocutorul, astfel încât să câstigați o atitudine relaxată și confortabilă din care minciunea se va evidenția mult mai ușor.
  • În investigații, anchetatorii obișnuiesc să pună suspecții să-și repete povestea într-o altă ordine a ideilor, strategie adesea contracarată de repetiții prealabile. Ceea ce uită mulți să repete este tocmai limbajul trupului.

Cele 10 episoade din jurnalul unui împiedicat

 

De la avântul cu care intrăm în geamuri până la mersul pe (unele) tocuri ca sport extrem, cu toții avem momentele noastre de stângăcie. Unele însă insistă să se repete!

1. Pentru noi ergonomia și comuniunea om-habitat se traduce prin afecțiunea pentru toate colțurile mobilierului iar colecția de vânâtăi oferă exact mărturia fidelă a acestor sentimente. Ce spuneați de metoda modernă de tortură cu călcatul pe piese de Lego? Noi o readaptăm pe fiecare pietricică întâlnită pe stradă.

2. Cum inspirația va rămâne o izbucnire spontană, creativitatea ne ghidează spre a vedea în orice piesă vestimentară albă o planșă iar petele de sosuri, suc, vin, topping și, la naiba, chiar contact cu praful (unde l-om tot găsi?!) redau un act artistic complex în simbioza dintre pictură și happening.

3. Îi mai țineți minte pe cei care au distrus lucrări de artă fie spărgându-le, fie alunecând în ele? Cum protecția divină a fost alături de noi prin magazine dând materiale rezistente chiar și la zgârieturi pentru obiectele pe care dărâmandu-le a fost cât pe aci să le plătim, limităm conexiunea la cultură la albume și vizităm doar muzeele virtuale. Și chiar și așa, tot vărsăm cafea pe tastatură.

4. Neglijență studiată? Hai că am scăpat ieftin cu gulerele noastre veșnic întoarse, cămășile suflecate sau chiar prăvăliile deschise, putem oricum să o dregem invocând un fashion statement!

5. Bine că-i precis reglementat textul de lege pentru loviri și alte violențe că la câte coate, picioare, capete, genți împrăștiem în inerție, sigur am deveni și cazuri penale.

6. Din motive evidente și lesne de înțeles, n-avem servicii de masă sau seturi de pahare din materiale mai nobile decât plasticul după ce am spart ghinionul pentru nouă vieți!

7. Ce spunea vorba aceea din bătrâni? Că dacă ne împiedicăm pe la nunți ne cunoaștem marea iubire? S-or fi împiedicat și aleșii noștri pe drum de câte ori am reluat învoluntar datina, dar rămâne speranța că la ce julituri adunăm, sigur se lasă cu sentimente pătimașe!

8. Dacă ne-am abținut (mă rog, ne-a fost interzis toată viața, după n tapițerii recondiționate) să mâncăm în mașină, sigur uităm geamul deschis exact când ne împotmolim în noroi și accelerăm fioroși.

9. Manichiura noastră are întotdeauna model. Gravură. De amprente. Sau de… e un motiv abstract, un exercițiu de cubism, ok?

10. Prietenii întotdeauna trag deoparte orice persoană aflată în raza brațelor noastre când ținem ceva în mână.

Ţie, regele lumii

Bărbat şi femeie, foc şi apă, yin şi yang, nord şi sud, început şi sfârşit, a face şi a simţi, două lumi opuse şi asemănătoate care se completează, se întrepătrund, se atrag, se resping şi se descoperă, de fiecare dată altfel: ce vreau eu, bărbat de la tine, femeie? şi ce vrea el, bărbat de la mine, femeie? Până şi întrebările sunt altfel. Eu, bărbat, mă descopăr pe mine prin tine, femeie, iar eu, femeie, sunt ceea ce mă faci tu, bărbatul meu, să fiu.

Cine eşti tu de fapt?

Bărbatul care-şi respectă mama pentru că a fost prima prezenţă feminină din viaţa lui dar consideră că are o viaţă şi dincolo de braţele ei protectoare sau marele bebeluş care vrea scărpinat, cocoloşit şi ţinut de mânuţă, bărbatul care încurajează, ajută, dezvoltă, liderul înnăscut sau şeful autoproclamat care trăieşte pentru a demonstra că tot ce fac ceilalţi este greşit, bărbatul dulce care se lipeşte ca scaiul sau pelteaua de oricine îi acordă puţină atenţie şi uită să se mai dezlipească sau bărbatul şmirghel construit din material antiderapant de care nu se lipeşte nimeni şi nimic, pasionatul una cu stadionul şi care nu ratează nici un meci sau spectatorul pentru care sportul există pentru alţii, pentru el există telecomanda şi ea e prelungirea mâinii drepte sau stângi, Gică-contra pentru care contează mai mult contraargumentele decât subiectul conversaţiei sau imparţialul care acceptă că nu se cutremură Pământul dacă mai există şi o altă părere diferită de a lui, zgârcitul care ştie la orice oră din zi sau din noapte câţi bani are-n cont şi o face simplu pentru că nu cheltuie nimic sau cheltuitorul care trece prin stările am bani/n-am bani cu viteza luminii, perfecţionistul, o combinaţie între FBI-ul şi CIA-ul sau boemul care e atât de neatent încât ai impresia că a picat şi din lună şi din toţi sateliţii diverselor planete, posesivul care consideră că ce-i al lui e al lui şi punct sau mâna spartă care împrăştie tot ce are şi ce nu are, admiratorul cu ochi alunecoşi după fel de fel de frumuseţi sau fixistul cu ochii lipiţi de un singur obiect de cult, şeful şefilor care consideră că i se permite absolut orice sau victima care consideră că nu i se permite nimic, autorul neautorizat care vorbeşte în citate din cărţile pe care nu le-a citit niciodată sau eruditul care este o enciclopedie ambulantă dar nu şi-a pus titlurile în frunte, gentleman-ul în preajma căruia te simţi ca o doamnă sau opusul lui alături de care te simţi ca un vagabond, sau din fiecare câte puţin şi în procente diferite?

Bun de pus la rană sau nebun de legat, sportiv sau nu, cu plete sau fără păr, cu muşchi mai mult sau mai puţin proeminenţi, rebel sau aliniat standardelor, aventurier sau static, seducător sau sedus, copil mare, imatur sau maturizat prea repede, tu care ai reinventat verbul “a face” şi l-aţi luat, ţi l-ai însuşit şi l-ai transformat în propriul tău destin. Ţie care eşti fiu, nepot, frate, unchi, tată, bunic, prieten, vecin, coleg, şef, soţ, amanţ, iubit şi orice altă combinaţie din ce îţi doreşti cu adevărat să fii.

Cum privim noi lumea voastră pe care am vrut cu orice preţ să o împărţim cu voi? “Şi noi suntem ca voi” – vor afirma feministele convinse şi câtă dreptate au. Da, suntem ca voi pentru că aparţinem unei specii comune dar cam atât. Lumea nu a fost concepută aşa, ci puţin altfel. În urmă cu câţiva mii de ani, nu prea mulţi, masculinul şi femininul, a face şi a simţi, reprezentau concepte total opuse care se completau, se împleteau şi se armonizau. După ce toate au început foarte bine, frumos, calm şi ordonat, femeile au vrut egalitate-n drepturi cu bărbaţii iar bărbaţii n-au avut nimic împotrivă. Şi brusc, ne-am trezit într-o lume total necunoscută, în care am vrut neapărat să ne impunem copiind gesturile, vestimentaţia, reacţiile şi atitudinile lor. Deci, eu femeie, port pantaloni ca tine, sunt CEO ca şi tine, conduc un 4*4 negru ca tine şi iau 10 decizii / 10 minute ca şi tine. Sunt la fel de logică, intuitivă, hotărâtă şi rapidă ca tine, modelul de femeie puternică care învârte lumea pe degete, ştie exact ce vrea, ce poate şi face orice ca să obţină ceea ce-şi doreşte. Spectaculos! De multe ori m-am întrebat nu de ce-şi doresc femeile atâta putere ci ce vor să facă cu ea.

Ce înseamnă şi ce reprezintă de fapt, pentru mine, femeie, un bărbat?

Ce se vede din tine: sinceritate – de multe ori brutală, cu intenţii declarate pe faţă sau ascunse după cuvinte dar tot clar exprimate prin gesturi şi priviri, inteligenţă cerebrală care tranşează rapid soluţiile şi o găseşte pe cea potrivită problemei, momentului, persoanei, instinct – o combinaţie între a proteja şi a poseda cu procente interschimbabile în funcţie de ceea ce reprezint eu, femeia, pentru tine: copil, prietenă, amantă, soţie sau nimic, orgoliu – asta sunt eu şi dacă-ţi place e foarte bine pentru tine pentru că nu am nici un fel de intenţie să mă schimb, frumuseţe masculină – cea care n-are nici un fel de legătură cu delicateţea feminină ci o frumuseţe dură care face diferenţa între tine bărbat şi mine femeie, atitudine – tu protejezi şi eu mă simt protejată prin simpul fapt că tu exişti, alegeri – bune, rele, încăpăţânate, studiate, hazardate sau oricum ar fi, tu eşti cel care faci alegeri când eu nu ştiu ce să aleg şi când ştiu, alegem împreună, bun gust – exprimat prin maniere impecabile, răbdare – să mă conving că vreau să fiu convinsă şi, bineînţeles, imperfecţiuni multe şi defecte şi mai multe. Nu cred în perfecţiune, e obositoare, un bărbat nu-mi trebuie să-l pun în ramă şi să-l uit atârnat pe perete ci să dau cu el de pământ când o merită ferm convinsă că mă va lăsa să fac asta fără să mă spulbere cu un gest sau un cuvânt şi să mă uit în ochii lui fascinată atunci când ceea ce spune sau ce face este absolut corect dar peste puterea mea de înţelegere.
Şi, ce nu se vede din tine: emoţii interzise, vise dictate de trebuie, romantism asumat şi puţină nebunie, vreau să-ţi pătrund în suflet, în gânduri, să mă strecor în tine şi ne amestecăm în aşa fel încât, când vom fi din nou doi, fiecare va purta cu el, pentru veşnicie, un pic din celălalt.

Maturitate, fără doar și poate!

Lupta care nu se vede…

Când afară este întuneric simt cum și în mine picură câte un pic de melancolie, devin nostalgică și mă umplu de un dor molcom, mai degrabă duioșie, când sunt capabilă să mă gândesc în trecut la momentele importante mie și să le înțeleg influența în clipele prezente.

Gândind așa în trecut, îmi aduc aminte cum cineva îmi spunea că omul, de fapt, nu crează nimic nou prin sine însuși, pentru că omul doar repetă ce a fost învățat să facă din începuturi, însă din prea multe păcate a uitat de unde îi vine inspirația și își aduce aminte doar când noul abia creat îl istovește fericit și-l împlinește…

Doar că mai sunt și dintre cei prea uituci (cum am fost și eu), pentru care această împlinire nu trezește amintirea celui care a semănat darul creației în ei și fac un efort suplimentar și chiar se opintesc din toate puterile să schimbe gustul bucuriei recunoscătoare cu un iz amar de egoism, pentru aceștia binele personal primează ca un adevăr suprem, pentru ei dreptatea proprie este cea mai importantă și confirmă prin răbufniri repetate cum omul este o ființă limitată, deopotrivă rațional și emoțional conturată fix, reducând la tăcere orice gând menit să-i contrazică importanța de moment.

Avem un teritoriu vast în care binele și răul pot să se desfășoare cu multă libertate, suntem un amestec manifest de duh și pământ, de uman și divinitate, și cred că ne descoperim șansa la eternitate în momentele cele mai grele, dar nu prin intelect ci prin inimă…

Eu am mari rețineri în a considera că sfințirea în sine poate fi un scop pentru om, cred că este o afirmație arogantă ca și cucerirea unui vârf de munte…, dar cred că sfinții sunt oameni care și-au găsit fericirea proprie într-un mod simplu și fără ca să facă din asta un scop…, crezând în Dzeu, slujind pe alții, fiind blajini și iubitori cu toată lumea, cu judecată cumpătată și conștienți de limitele lor umane, dar care simt și suferința deopotrivă, pentru că sunt îngrijorați pentru omul limitat care se luptă pentru fărâma de divinitate din el și stau de veghe cu inima deschisă.

Ajutând pe alții omul își împlinește o nevoie profundă de a deveni mai bun și de a simți fericire, iar această îmbinare de fericire cu suferință pentru aproapele de lângă noi se numește recunoștință, este bucuria că poți să alini, cât de puțin, pe altcineva, eu așa îmi explic și motivul pentru care sfinții toți zâmbesc din icoane, indiferent din ce unghi ai privi.

21 Aprilie 2016

Editha

Joi, de la 16:00 la 17:00

Vineri am nevoie de puţin timp numai pentru mine. Nu minute furate pentru o privire aruncată pe furiş în oglindă, pentru trei paşi de dans pe covorul din sufragerie sau pentru a asculta câteva secunde dintr-o melodie pe care mi s-a părut că o aud prin geamul deschis de la balcon, ci câteva ore bune pe care să le am numai pentru mine. Să mă fac frumoasă! Nu că n-aş fi dar vreau ca-n fiecare zi să fiu şi mai şi. Nu te gândi la cine ştie ce tratamente de înfrumuseţare, de înmulţire, împărţire sau altfel de operaţii asociate diverselor mele părţi anatomice. Nu vreau să transform radical nimic din mine caut doar acel ceva deloc excepţional care mă face unică şi atât de diferită în fiecare zi. Sunt frumoasă pentru că mă simt frumoasă.

Sâmbăta e zi de curăţenie prin casă şi prin suflet: mai şterg de praf o amintire, mai scutur o pătură, mai arunc din orgoliu, mai spăl două trei geamuri, mai dau un telefon să aud o voce dragă. Mă-nvârt toată ziua în acelaşi spaţiu, un maraton pe care mă grăbesc să-l termin doar ca să-l reîncep cu forţe noi următoarea sâmbătă. Când obosesc mă aşez la masă cu trecutul şi încep discuţiile despre viitor. Sunt ceea ce sunt pentru că am ales în fiecare zi să gândesc, să am opinii şi să le susţin, să accept sau să critic, să aleg oamenii pe care-i vreau în viaţa mea şi să mă retrag din vieţile care mă obosesc. În viaţa mea poate intra oricine cu orice fel de ghete, eu umplu desculţă prin suflete.
Duminica e pentru oamenii mei speciali: vorbim împreună, facem ceva împreună sau pur şi simplu ne uităm unii la alţii. Dacă ei nu au timp, nu e nici o problemă, rămân cu mine. Ne înţelegem de minune. Una peste alta duminica e o zi de sărbătoare, nu pentru că scrie în calendar ci pentru că o merit: e ziua în care fac pace cu mine, cu tine, cu cei dragi şi cu ceilalţi. Diplomaţia şi înţelepciunea înving cele mai dificile obstacole.

Luni e „pe locuri, fiţi gata, start”, e un început de ceva. De foarte multe ori am spus: „încep cutare lucru de luni”. De multe ori chiar am început, de şi mai multe ori n-am început nimic. Şi dacă am făcut şi dacă n-am făcut acel „ceva”, Universul nu s-a schimbat pentru mine şi nici oamenii nu s-au schimbat pentru mine. De ce s-ar fi schimbat? Defectele sunt cele care contează cu adevărat pentru că ele ne fac unici. Perfecţiunea e obositoare. Dacă fiecare dintre noi am avea aceleaşi răspunsuri ce ne-am mai întreba unii pe alţii? Nu-s un om obişnuit, numai unui detergent i se poate atribui o asemenea caracteristică. Sunt un om neobişnuit în felul meu cum eşti şi tu la fel de neobişnuit dar în felul tău. Există oameni asemănători sau compatibili dar nu există doi oameni la fel. Până şi gemenii identici au amprente diferite. Sunt ceea ce vreu eu să fiu, stima de sine nu mi-o poate lua şi nu mi-o poate da nimeni, depinde numai de mine să am grijă de ea.

Marţi mă distrează. Am crescut cu superstiţia celor trei ceasuri rele până când, într-o zi, le-am delimitat, de la 12 la 15, în altă zi le-am separat, unul dimineaţa de la 10 la 11 şi două seara de la 20 la 22, apoi le-am înlocuit pe două dintre cele rele cu două bune şi pentru că a rămas unul singur şi ăla rău, l-am desfiinţat. De ce să mai am şi grija lui? Gândurile mele au puterea pe care le-o dau eu.

Miercuri e o provocare, o zi altfel. Săptămâna a început şi nu s-a terminat încă. M-am ridicat de pe scaun dar nu sunt pe deplin în poziţie verticală. E momentul ideal să schimb ceva ce nu-mi place şi dacă nu pot schimba ce nu-mi place atunci e cazul să schimb modul în care mă gândesc la acel ceva. Nu mai ştiu cine a spus-o dar e foarte bună de aplicat. Sau altfel: toate probleme se împart în două mari grupe: cele care au soluţii şi atunci nu mai sunt probleme şi cele la care nu merită să mă gândesc pentru că nu au soluţii şi nu pot fi rezolvate. O zi are tot 24 de ore şi dacă-mi fac griji inutile şi dacă nu-mi fac.

Joi dimineaţa e la fel ca de luni până vineri, cu aromă de cafea fierbinte şi bucuria unui nou început de zi, apoi urmează o zi de muncă pe care încerc să o fac altfel în fiecare zi. Şi vine după-amiaza care, în fiecare joi e altfel. Şi ştii de ce? Pentru că joi, de la 1600 la 1700 adaug în caietul meu cu trandafiri albaştri din ce în ce mai multe puncte probate din „ce înseamnă să fiu femeie”. Uite ce am descoperit până acum:

• pentru a mă face auzită trebuie să cobor vocea şi nu să ridic tonul,
• pentru a mă face remarcată este suficient să zâmbesc,
• pentru a fi convingătoare am nevoie de argumente solide,
• pentru a fi sexy am nevoie de tocuri,
• pentru a fi puternică a trebui să învăţ ce înseamnă asta,
• pentru a fi un om bun trebuie mai intâi să vreau şi apoi să pot,
• pentru a putea râde a trebuit ca, mai întâi, să obosesc de atâta plâns,
• pentru a câştiga respectul cuiva trebuie să văd tot, să aud tot şi să vorbesc cât mai puţin despre asta,
• dincolo de toate rolurile pe care mi le-am asumat sau le-am acceptat voit sau tacit, am fost şi am rămas mai presus de toate FEMEIE şi-mi place la nebunie ce sunt.

Cele 7 forme ale vinovatiei (cum scapi de manipularea emotionala)

Salutare!

azi am gasit in arhiva mea un material pe care l-am scris acum ceva timp si nu stiu daca l-ai primit sau nu.

E vorba despre doua subiecte delicate: manipularea emotionala si vinovatia!

Vinovatia este emotia cea mai legata de slabirea increderii in sine.

Oamenii care simt des vinovatie sunt programati sa nu aiba incredere in ei.

Vinovatia nu te ajuta la nimic, doar iti distruge increderea in tine.

Iar dupa ce te simti vinovat, esti pregatit sa te manipuleze emotional toata lumea din jurul tau.

Acest material te pregateste sa iti vindeci emotiile distructive, sa iti recastigi increderea in tine, sa iti cunosti Eul tau adevarat, sa poti trai viata asa cum meriti!

Conceptul face parte din cursul meu de NLP pe care il pregatesc pentru luna aprilie in Bucuresti, Timisoara si Iasi.  (Daca vrei detalii, intra aici.)

Manipularea prin vinovatie

Structura ta psihologica nu suporta vinovatia. Sentimentul ca esti vinovat, pe drept sau pe nedrept, te face sa te simti nervos si sa ajungi la boli de inima sau, si mai rau, sa iti impietresti sufletul si sa nu mai simti nicio emotie.

Aceasta forma de manipulare este foarte frecventa si cred ca a fost dintotdeauna.

Specia umana este sensibila la suferinta altuia, avem acei neuroni oglinda care imita in noi, tot ceea ce vedem in ceilalti.

Daca vad bucurie la cineva, ma bucur si eu, ii simt acea bucurie in mine. Daca vad suferinta, o parte din mine incepe sa sufere, imitand suferinta celui la care ma uit.

Nu putem scapa de umanitatea noastra, ne va bantui cat timp o sa traiasca ultimul om pe pamant.

Am fost manipulati de mici prin aceasta sensibilitate a noastra, prin teama noastra de suferinta.

Aceasta forma de manipulare e cea mai josnica si perversa, dar, din pacate, e aplicata de 90% dintre oamenii din jurul nostru.

Ca sa reusesti sa te dezvolti, trebuie sa vindeci ranile pe care le porti cu tine din trecut.

Majoritatea acestor rani au in ele si o doza de vinovatie.

Vinovatia te face sa blochezi elementele cele mai importante ale dezvoltarii tale.

 

Uite mai jos o lista cu tot ce este blocat daca pastrezi vinovatia si nu o vindeci:

– nu poti sa te accepti atata timp cat te invinovatesti pentru erori reale sau false

– nu poti sa te ierti pentru faptul ca uneori ai gresit si ai adus suferinta in viata ta

– nu poti sa te iubesti pentru ca te consideri un om care nu merita iubirea

– apar probleme in relatiile cu alte persoane pentru ca tu cauti permanent aprobarea altora (pentru ca iti e dificil sa fii tu de acord cu propriul tau Eu)

Manipularea nu inseamna doar sa te lasi convins sa faci ceva ce nu voiai, ci inseamna distrugerea increderii in tine.

Cand cineva te face sa te simti vinovat, iti refuza calitatea de om liber sa alegi.

In fiecare moment in care te simti vinovat, tu traiesti o drama care iti micsoreaza stima de sine si te face sa scazi in proprii tai ochi.

Cum functioneaza vinovatia

De cand erai mic, ai auzit expresii de genul „ai facut ceva rau” sau „ai facut bine”. Cu alte cuvinte, ti-a fost programata nevoia de a astepta apreciere de la cineva.

Te simti bine cand esti laudat si apreciat, pentru ca de mic ai fost laudat cand ai facut ceva „bine”.

Problema e ca nimeni nu stie daca ceva e „bine” sau e „rau”, asa ca acum iti bazezi vinovatia pe un sistem de referinta subiectiv si relativ, conditionat doar de modul de gandire al celor care te-au crescut.

De exemplu, in unele culturi, un copil e invatat de mic sa fure, iar adultul ii spune ca asta e „bine”, asa ca nu se simte vinovat pentru ca fura.

Insa in alte culturi, lucrurile se intampla exact pe dos.

Bineinteles ca fiecare dintre culturi considera ca cealalta greseste.

Daca lasi la o parte subiectivismul tau, ai putea sa fii uimit cand iti dai seama ca nu stim exact ce e bine si ce e rau, ci doar societatea a construit niste valori pe care cei mai numerosi le-au impus celor mai putin numerosi si mai lipsiti de putere.

De cand eram mic, am fost facut sa ma simt vinovat cand greseam.

Dar acum ma intreb de unde stie societatea ce e corect si ce e gresit?

Corectitudinea si greseala sunt absolute sau relative?

Sunt doar niste conventii adoptate de majoritatea sau sunt legi ale universului?

Oricum ar fi, stiu sigur ca vinovatia seaca de energie psihica pe orice om si il duce in pragul autodistrugerii.

Si toate acestea doar cu scopul de a „reeduca”, de a „pune pe drumul bun” pe acea persoana, cu alte cuvinte, de a decide altul in locul meu ce trebuie sa gandesc si sa fac.

 

Societatea te vrea vinovat

Daca scapi de vinovatie, esti un om liber. Dar societatea te manipuleaza asa de bine, incat, daca nu te simti vinovat, te vei considera un om rau, un om caruia „nu ii pasa”.

Societatea considera ca daca te simti vinovat, esti un om corect, iar daca nu te simti vinovat, pur si simplu esti periculos.

Cand cineva scapa de dorinta de a face pe plac altor oameni, incepe sa isi faca lui insusi pe plac.

La inceput, nu aveam timp sa fiu fericit, pentru ca faceam pe placul tuturor, iar de mine nu mai aveam vreme.

Acum insa mi-am dat seama ca pentru a ajuta pe altii, trebuie sa fiu fericit eu prima data.

Un om nefericit nu poate sa ajute pe nimeni

Dar nu poti sa scapi din capcana suferintei si sa treci la fericire daca nu refuzi sa te simti vinovat.

Imediat cand tu incepi sa iti doresti sa fii fericit, cineva din cercul social apropiat (familie, prieteni, partener) o sa faca ceva ca sa te simti vinovat.

„Nu ai voie sa fii fericit, daca altul nu este fericit.” Cam asa suna aceasta manipulare.

Cand incepi sa te simti fericit, cineva o sa iti arate obrazul si o sa iti zica: „Ce rusine sa fii fericit cand eu sunt nefericit!” Aici o sa fie primul test al vinovatiei tale.

Daca tu cazi in capcana vinovatiei, fericirea pe care ai castigat-o s-a dus.

Dar macar ai castigat ceva in schimbul ei? L-a ajutat pe acel om care te face sa simti vinovatia?

L-a facut pe el sa se simta fericit? Sau e tot nefericit, dar acum te-a adus si pe tine inapoi in acelasi intuneric de unde ai plecat?

In general, victimele sunt cele care te fac sa simti vinovatia.

Pentru ca sufletul tau e nobil si luminos, te lasi calcat in picioare de cei care nu fac decat sa ceara de la altii picaturi de fericire.

 

Vreau sa iti spun in continuare ce tipuri de vinovatie poti intalni.

1. Primul tip este vinovatia copilului

De cand erai mic, ai fost certat cand ai zis ce nu trebuia sau ai facut ceva ce parintii tai nu doreau sa faci.

Daca erai curios si puneai 1000 de intrebari cand parintii erau obositi, ai fost poate certat si ai simtit ca gresesti.

Vinovatia copilului ti-a fost indusa prin sistemul de pedepse si recompense, dar si prin ce spuneau parintii.

Ai auzit poate replici de genul: „M-ai facut de rusine”. Aceste replici au un efect puternic asupra copilului care invata sa se simta vinovat de propria lui personalitate.

Fara sa isi dea seama, parintii isi manipuleaza si controleaza in acest fel copiii, inducand in ei sentimentul de vinovatie.

Apoi ai crescut, dar nevoia de a face pe placul altora a ramas si s-a intiparit si mai puternic in psihicul tau, iar acum eu iti spun ca e momentul sa scapi de ea si sa te simti liber si fericit.

De fiecare data cand nu reusesti sa multumesti pe altul, observi ca e nefericit si te simti vinovat.

Asa ca ai ajuns ca prima data sa multumesti pe toti ceilalti din jurul tau, iar daca iti mai ramane timp, sa te multumesti si pe tine.

Dar rareori in viata iti va ramane timp sa iti dedici si tie daca exista oameni in jur care cer toata atentia ta.

Ai fost invatat sa crezi ca daca faci pe placul oamenilor, acestia o sa te aprecieze.

Dar de cele mai multe ori se intampla exact pe dos. Cu cat faci mai mult poftele oamenilor, cu atat ei te considera doar un instrument bun de folosit pentru propria persoana.

Acesta este modul in care vinovatia copilului iti distruge increderea in tine.

 

2) Vinovatia parintelui

Un alt tip de vinovatie este cea a parintelui. Daca parintii isi manipuleaza copiii, uneori si copiii folosesc metoda vinovatiei si ii spun parintelui: „Tu nu ma iubesti, esti rau”.

Copilul stie exact ce il face pe parinte sa se simta vinovat si gaseste cele mai bune propozitii pentru a produce vinovatie.

Pentru ca manipularea este principala arma a parintilor, copilul o sa o invete rapid de la ei.

Daca parintele este manipulativ, copilul o sa foloseasca si el aceleasi strategii. Deci, daca copilul incearca sa manipuleze prin vinovatie, el a invatat asta de la un adult.

Observa ce adult din mediul copilului foloseste vinovatia ca forma de control pentru a putea opri acest mecanism psihologic distructiv.

3) Vinovatia in relatia de iubire

Am fost programati sa aratam ca tinem la celalalt, nu doar sa il iubim, dar sa fie necesar sa ne demonstram iubirea prin pretul suferintei noastre uneori.

Asa ca in relatia de cuplu, partenerul deseori profita de tine si te face sa te simti vinovat pentru ca el sufera.

Daca tu nu suferi impreuna cu el, inseamna ca nu iubesti suficient. Acest mod de manipulare prin vinovatia iubirii este distructiv in cuplu.

Poate ca ai auzit fraze de tipul: „Daca m-ai iubi, nu ai mai face asta” sau „Daca nu faci asta, inseamna ca nu ma iubesti”.

Aceste fraze, de fapt, iti comanda sa te simti vinovat daca nu te porti intr-un anume fel. Daca cumva faci ceva ce te face fericit, iar partenerul nu e de acord, atunci te va face sa te simti vinovat.

Relatia corecta implica faptul ca amandoi sa se simta fericiti fara sa induca vinovatie celuilalt.

O alta metoda folosita de partenerii de cuplu este sa se pedepseasca reciproc prin invinovatire.

Cand partenerul tau e suparat pe tine, isi aminteste toate „relele” pe care i le-ai facut in trecut si cat de mult l-ai dezamagit.

Aceasta forma de vinovatie este inceputul conflictelor majore ale unui cuplu.

 

4) Vinovatia din societate

Acest tip de vinovatie este cel care te face sa nu ai succes in societate. A inceput la scoala cand profesorii iti spuneau ca esti destept, dar lenes, ca poti mai mult, dar nu vrei sau pur si simplu te faceau incapabil.

Pentru profesor, e convenabil si usor sa isi faca elevul sa se simta vinovat, iar elevul devine docil daca i se induce vinovatia.

Pedeapsa cu inchisoarea face parte tot din acelasi tip de vinovatie.

Rolul inchisorilor este sa stai inchis ca sa te simti vinovat pentru greseala comisa de tine.

In esenta, inchisoarea este un loc in care ar trebui sa te transformi, sa iesi de acolo spasit, cu coada intre picioare, simtindu-te vinovat de crimele comise impotriva societatii.

Cu cat infractiunea e mai grava, cu atat ai mai mult timp sa te simti vinovat, stand in inchisoare.

Poate la origine ideea era buna, dar punerea ei in practica e dezastruoasa.

Vinovatia sociala se intinde si asupra comportamentelor tale in lumea din jurul tau.

Cu cat ai fost mai conditionat sa te simti vinovat social, cu atat esti mai atent la reguli, mai politicos, mai serviabil si atent la impresia pe care o faci altora.

In general, persoanele care se gandesc tot timpul la „ce o sa zica lumea” sunt sub puterea acestui tip de vinovatie care le conduce destinul.

 

5) Vinovatia sexuala

Vinovatia sexuala e data de normele impuse in cultura noastra de catre religie si societate.

In timp, societatea si religia au stabilit ce e „bine” si ce e „gresit” din punct de vedere sexual.

Problema „pacatului” este inca pentru multa lume o limita puternica in dezvoltarea personala.

Sexualitatea a devenit ascunsa si considerata ceva rusinos, tocmai din cauza acestei vinovatii impuse de religie.

Exista culturi religioase unde sexualitatea este la fel de normala ca si mancatul. Vinovatia sexuala este unul dintre obstacolele cele mai puternice cu care te poti confrunta in drumul dezvoltarii tale.

Problema cu vinovatia e ca esti asa de bine programat, incat iti e greu sa crezi ca ceea ce tu credeai ar putea sa te limiteze si sa fie complet eronat.

Tine minte ca vinovatia este doar o judecata rationala pe care cineva o emite despre noi.

Nu este nimic mai mult decat o parere a cuiva in care noi am ajuns sa credem.

 

6) Vinovatia religioasa

Religia este maestrul absolut al vinovatiei. Fara sentimentul de vinovatie, religia nu supravietuieste. Sectele religioase folosesc vinovatia in mod constient.

Leaderul unei secte spune cum trebuie sa fie standardul de perfectiune al oamenilor, apoi oamenii observa ca ei nu au ajuns la acel standard.

Acest mecanism de manipulare este caracteristic sectelor religioase.

Din pacate, doar putini preoti si calugari au suficienta credinta incat sa ajute oamenii fara sa ii faca sa se simta vinovati.

Vinovatia te injoseste, nu te educa, te face sa te simti inferior, nu te creste.

Religia te vrea perfect, dar nu te lasa liber sa gandesti singur si sa evoluezi. Te face sa te simti vinovat, de parca vinovatia a vindecat vreo greseala pana acum.

Un om vinovat nu se schimba, doar isi forteaza mintea sa nu faca acele lucruri, dar nu s-a transformat cu adevarat.

 

7) Autoinvinuirea

Pe la varsta de 13-15 ani, ne dezvoltam complet un cod moral al nostru, propriu.

Prindem din zbor fragmente de reguli morale de la cei cu care am crescut, iar in aceasta perioada de 13-15 ani, ne proiectam propriul cod moral in care ajungem sa credem ca este adevarat.

Apoi urmeaza cea mai distructiva forma de vinovatie, cea autoimpusa.

Atunci cand imi incalc propriile reguli, ma ranesc mai mult decat cand incalc regulile altora si ei ma fac vinovat.

Acum sunt eu singur cel care se face vinovat. Ma simt neputincios, incapabil, lenes, comod, fara viitor.

Autoinvinovatirea e inutila pentru ca ma uit la mine, cel din trecut. Cel care deja a facut ceva, considerat gresit conform codului meu de valori.

Daca ma invinovatesc, asta nu inseamna ca am gasit o solutie sa nu mai incalc in viitor codul de valori. In loc sa ma gandesc la viitor, ma pedepsesc pentru trecut.

Apoi situatia se repeta si ma simt si mai rau, si mai incapabil, imi spun ca nu am vointa sa rezist tentatiei de a face ceva „rau”, ceva ce incalca regulile in care cred.

Dar tocmai invinovatirea proprie este cauza repetarii. Daca as avea alt cod moral, poate regula aceea nici macar nu ar exista, poate ca ar fi exact opusul ei in alt cod moral.

Cand incepi drumul dezvoltarii personale, nu mai poti gandi limitat, trebuie sa incepi sa faci artificii de rationament, pentru ca realitatea, de cele mai multe ori, se schimba in timp, iar ceea ce ieri credeai ca e negru, azi observi ca e alb.

Ai patit asta deja de multe ori in viata ta si o sa mai patesti. Pe masura ce evoluezi, o sa iti pui tot mai des intrebarea daca un lucru e alb sau negru, bun sau rau.

Iar raspunsul corect este ca acel lucru este si bun, si rau in acelasi timp, depinde de momentul si de contextul in care il privesti.

Am vorbit despre vinovatie pentru un motiv foarte important.

Cand te simti vinovat, iti distrugi singur increderea in tine.

Vinovatia e un razboi permanent in interiorul tau.

Pe de o parte, ai un cod moral (care nu stim daca e just sau nu), iar pe de alta parte ai unele ganduri si actiuni care se lovesc de acel cod moral.

 

Asa ca apare cate unul dintre tipurile de vinovatie. Victima acestui razboi este increderea ta in tine!

Cu cat te simti mai des vinovat, cu atat o vei pierde mai mult si iti vei sabota singur dezvoltarea.

 

Solutii si mod de viata

In NLP (programare neuro-lingvistica) exista o regula de baza care zice ca „Nu exista esec, exista doar feedback”, adica poti folosi in favoarea ta absolut orice primesti, orice afli, pentru ca nimic nu e gresit, ci orice informatie iti va completa propria ta harta mentala.

Daca tot ti-am zis de aceasta regula, vreau sa iti amintesc inca una care spune ca „In orice moment, luam cea mai buna decizie pe care putem sa o luam”.

Nimeni nu gandeste: „Acum vreau sa iau o decizie proasta”. Tot timpul decidem maximum de profitabil pentru noi, bazandu-ne pe informatiile pe care le avem in acea clipa, pe puterile noastre din acel moment, pe capacitatile noastre.

Daca maine ma dezvolt si sunt mai destept, mai puternic, mai talentat, asta inseamna ca trebuie sa ma simt vinovat pentru deciziile pe care le-am luat ieri cand nu eram asa de dezvoltat? Nu o sa ma simt deloc vinovat pentru deciziile mele din trecut, ci o sa le accept pentru ca au fost facute pe baza capacitatilor mele din acel moment.

Acest mod de a gandi si de a trai te face sa scapi de vinovatie si sa folosesti mai multa putere spre dezvoltarea ta.

 

Tehnica pentru a scapa de vinovatie

Primul pas important pe care il ai de facut este sa recunosti ca esti manipulat emotional prin inducerea vinovatiei.

Daca ai facut deja aceasta, atunci mergem mai departe.

Ruperea unei legaturi de manipulare nu se face prin negociere si blandete. Cel care ma manipuleaza nu o sa fie niciodata dispus sa accepte ca ma manipuleaza si nici sa ma lase liber.

Asta pentru ca manipularea pe care o exercita ii asigura lui un confort si o stare de placere/fericire. Fara sa manipuleze, nu ar obtine acea stare.

Asa ca nu o sa accepte niciodata „de vorba buna” sa inceteze manipularea.

Cand o persoana te manipuleaza, se foloseste de tine emotional sau fizic. Dar nu iti ofera nimic in schimb decat ca sa te linisteasca, nu o face din suflet.

 

1. Ce urmeaza sa faci este cel mai dificil pas pentru tine: sa ii spui in fata ca stii ce face!

Acest pas este punctul-cheie. Daca manipulatorul stie ca ti-ai dat seama ca te manipuleaza, deja pierde putere. Dar sa stii ca nu o sa recunoasca asta. Nu te astepta sa zica: „Da, ai dreptate, te rog sa ma ierti ca nu o sa mai fac”.

O sa nege ca te manipuleaza si ghici ce o sa mai faca… O sa te acuze tot pe tine si o sa te faca sa simti iar vinovatie ca ti-a trecut asa ceva prin minte!

Dar orice ar fi, trebuie sa treci prin aceasta etapa! Sa ii spui ca ai inteles jocul sau manipulativ!

Chiar daca e vorba de un parinte, un partener, un coleg, tot va trebui sa ii spui in fata.

 

2. Daca nu te simti inca in stare sa te confrunti fata in fata cu acea persoana, atunci aplici metoda scrisorii!

Sau daca acea persoana face parte din trecutul tau, poate te-a manipulat in trecut si te-ai simtit vinovat, atunci poti sa ii trimiti o scrisoare.

Daca acea persoana a decedat sau nu o sa primeasca scrisoarea, nu conteaza. Tu scrie scrisoarea ca si cum ar ajunge sigur la destinatar, chiar daca nu o trimiti niciodata. La final de text, scrie-i acelei persoane cum te-ai simtit, cum te simti acum cand scrii si, daca poti, scrie-i ca l-ai iertat pentru acea perioada din viata.

Dupa ce ai scris scrisoarea, impacheteaza-o si pune-o intr-un plic si scrie-i numele pe plic, apoi da foc la plic si scrisoare.

 

Poti aplica oricare dintre aceste 2 metode. Prima e mai potrivita situatiilor actuale, iar a doua e potrivita pentru situatii care au legatura cu trecutul tau.

Oricare dintre ele este buna si eficienta. Tu decizi care se potriveste mai bine pentru tine.  Da-mi un comentariu si spune-mi care dintre metode iti pare mai potrivita pentru tine sa o aplici.

Pe curand,

Marius Simion

NLP Mania

Cum se iroseste o relatie de cuplu ce promitea

Cum se iroseşte potenţialul unei relaţii

Sunt puţine lucruri care scot atât de eficient comoara şi gunoiul nostru interior la suprafaţă precum relaţiile cu alţi oameni, de la părinţi, iubiţi şi iubite, copii până la parteneri de afaceri şi prieteni.

De aceea, fiecare relaţie este sacră pentru că reprezintă promisiunea, şansa de a scoate din mine lucruri neştiute, bune şi rele, care îmi vor amplifică puterea, îmi vor purifica rănile, întunericul şi demonii, vor sparge învelişul ce îmi ţine spiritul şi iubirea blocate în adâncul fiinţei mele.

Înţelegerea, acceptarea şi conştientizarea faptului că orice om care acum are cel mai mic rol în viaţă mea este aici special pentru mine şi pentru a-şi face partea, pentru a-şi juca rolul în formarea şi desăvârşirea mea, precum şi eu mă aflu în viaţa tuturor oamenilor  din jurul meu pentru a-mi face aceeaşi datorie, ar trebui să ne facă să cădem în genunchi plini de recunoştinţă în faţă celor care ne iubesc cel mai mult şi a celor pe care îi urăm şi dispreţuim cel mai mult precum şi în faţa tuturor de-a lungul acestui spectru.

Nu neapărat în ordinea asta.

De aceea, o relaţie de cuplu este una din tipurile de relaţii care are o însemnătate uriaşă în viaţă noastră. 

Nu a existat niciun curs de dezvoltare personală care să mă fi dus atât de adânc în sufletul meu precum relaţia de cuplu. Nicio carte, profesor sau învăţătură nu m-au făcut să îmi analizez propria lume interioară, să mă oblige să mă cunosc pe mine, cu lumina şi întunericul pe care le conţin aşa cum au făcut partenerele mele.

Nu am chinuit pe nimeni în viaţa mea aşa cum mi-am chinuit partenerele şi nu am fost torturat de către nimeni aşa cum am fost şi eu torturat de ele. Deasemenea, au fost puţine plăceri mai mari pe care le-am gustat în această viaţă decât cele din relaţiile mele.

Fericirea şi împlinirea solidă pentru mine într-o relaţie de cuplu s-a putut descătuşă după vârstă de 30 de ani pentru că am început să privesc relaţiile de cuplu dintr-o altă perspectiva şi această perspectiva este una diferită de curentul social cunoscut.

Ce este o relaţie de cuplu?

O relaţie este şansa pentru a deveni un om mai bun, mai fericit și mai împlinit.

Orice relaţie de cuplu are potenţialul de a deveni o ”legătură a sufletelor”. În cuvintele lui John Wellwood:

”Asta înseamnă o legătură a sufletelor – doi oameni care se alătură unul altuia pentru a alimenta, a stimula şi a provoca paşi importanţi în dezvoltarea reciprocă.

Indiferent ce se întâmplă într-o relaţie de cuplu, dacă ea nu contribuie la evoluţia ambilor parteneri este o relaţie irosită ce nu a fost trăită la adevăratul ei potenţial.

Cum se iroseşte potenţialul unei relaţii?

Să crezi că o relaţie este doar pentru satisfacerea reciprocă a nevoilor este una din căile prin care poţi să îţi baţi joc de o relaţie.

Când erai mic cineva avea grijă de tine.

Creşti aparent, devii adult aparent, lumea e rece şi rea şi cauţi din nou să intri în starea aceea de lipsă de griji şi responsabilităţi aşa că intri într-o relaţie.

Pari adult, ai o vârstă, ai un job, dar iluzia asta se destramă rapid când începi să ceri partenerului să aibă grijă de tine şi de nevoile tale aşa cum părinte are grijă de nevoile unui copil mic.

Mai mult, te simţi neiubit dacă celălalt nu manifestă grijă faţă de tine şi de nevoile tale ca şi când să te îngrijească pe tine ar fi un job nou la care s-a înhămat.

”Te iubesc deci ai privilegiul de a te ocupa de nevoile mele”, par să spună partenerii.

Oamenii folosesc foarte greşit cuvântul iubire. 

În foarte multe cupluri, în loc să îşi spună unul altuia ”te iubesc” ar trebui să îşi spună ”am nevoie de tine.”

E drăguţ ca cineva să gătească pentru tine. Sau să spele. Sau să te asculte.  Dar înainte să cunoşti persoana cu care acum ai o relaţie de cuplu, poate a trebuit să îţi gătești singur.

Ce ai făcut când îţi era foame şi nu aveai o relaţie de cuplu?

Nu cred că ai murit de foame şi nici nu cred că ai căutat vinovaţi pentru că nu ai sub nas ciorbă caldă. Ai trecut la acţiune şi ai rezolvat singur problema.

Cum se face că acum când eşti într-o relaţie de cuplu, brusc, faptul că celălalt nu îţi găteşte te face să te simţi neiubit? Cum se face că acum celălalt a devenit bucătarul de serviciu, responsabil cu hrănirea ta? De asta ai intrat într-o relaţie? E mai ieftin şi lejer să plăteşti pe cineva să îţi gătească decât să intri într-o relaţie de cuplu pentru asta.

Sau poate vrei să vorbim despre cadouri.

Înainte de a avea o relaţie, nu cred că plângeai zi de zi în pernă pentru că nu îţi fac oamenii din jur cadouri.

Când ţi-ai dorit ceva mult, ţi-ai cumpărat. Nu ai căutat vinovaţi pentru asta, nu te-ai simţit mai puţin iubit pentru că a trebuit să mergi la magazin, să scoţi banii şi să plăteşti pentru ceva ce îţi doreşti.

Cum se face că acum, în relaţia de cuplu, celălalt a primit această povara şi responsabilitate, de a-ţi face cadouri? Sigur, e un gest drăguţ să primeşti un cadou însă de aici şi până la a te simţi prost, trist, nefericit pentru că nu primeşti cadouri și să îți acuzi partenerul de lipsă de iubire e o cale foarte lungă.

Ce anume te face să devii o panseluţa sensibilă într-o relaţie de cuplu şi să îl încarci pe celălalt cu atât de multe obligaţii rostite şi nerostite?

Cum se face că starea ta interioară se schimbă atât de violent în urma unui singur gest făcut sau nefăcut al celuilalt?

Nu cumva toate aceste cerinţe şi nevoi ascund cu totul altceva?

Nu cumva ai o stare de neîmplinire în inima ta, legat de propria ta persoană şi viaţă iar asta te face să cauţi o alinare în celălalt obligându-l să ghicească nevoi, gânduri şi stări pe care tu le ai şi le ţii ascunse chiar şi pentru tine?

Oamenii sunt nefericiţi în cuplu, se ceartă şi se despart din multe motive:

  • sexuale
  • nevoi nesatisfăcute
  • nepotrivire de caracter
  • lipsa pasiunii
  • plictiseală
  • lipsa unui plan comun
  • impulsivitate şi instabilitate emoţională…

…şi multe altele.

Toate acestea sunt valide însă cea mai mare greşeală este să fugi din relaţie înainte să înveţi lecţia, înainte să înţelegi ce anume a scos din tine relaţia respectivă şi înainte să ai recunoştinţa faptului că în această relaţie ai avut şansa să te cunoşti pe tine mai bine, cu defecte şi calităţi şi că ştii la ce ai nevoie să lucrezi în continuare.

Sunt foarte multe lecţii ce pot fi învăţate într-o relaţie.

Să îţi asculţi inima ar fi una din aceste lecţii.

Lucrurile sunt foarte simple.

Există relaţii de rahat din care trebuie să pleci pentru că te omoară.

Şi există relaţii care par de rahat pentru o clipă dar dacă rămâi acolo determinat să vezi care e lecţia, s-ar putea să descoperi cel mai frumos cadou pe care viaţă ţi-l poate oferi.

Cum afli în care situație ești? Doar ghidul tău interior îți poate spune asta. El e acolo și îți vorbește. Ascultarea lui este un proces prin care va trebui să treci și nu va fi nimeni să facă această muncă în locul tău.

Iubirea adevărată.  

În vocaţie există mai multă iubire decât în multe relaţii de cuplu.

Imaginează-ţi.

Omul cu vocaţie, se trezeşte cu entuziasm de dimineaţă, întreaga lui viaţă, pentru a munci neobosit ca să dăruiască lumii creaţiile sale. Munca lui va ajunge să bucure oameni pe care nici măcar nu îi cunoaşte dar prin ce a creat le va transmite o bucăţică din spiritul lui, din iubirea lui.

Câte relaţii de cuplu cunoşti în care atitudinea permanentă este de dăruire cu bucurie, zi de zi, aşa cum este în viaţa omului cu vocaţie?

Poate că relaţiile de cuplu au alt rol în viaţa noastră şi pentru cei care caută iubirea aceea descrisă în mitologie şi cărţi ale înţelepţilor ar trebui să înceapă căutarea ei în alte părţi fără a minimaliza importanța relaţiilor de cuplu.

Dacă ar fi să numesc suferinţa numărul 1 cu care un psiholog se confruntă, aceea ar fi dezamăgirea oamenilor că ceilalţi nu le fac pe plac, nu îi servesc şi nu îi iubesc. E o suferinţă care nu şi-a găsit rezolvarea niciodată aplicând metodele deja cunoscute şi nici nu se va găsi o rezolvare până când căutarea şi atenţia omului suferind nu se vor îndrepta spre adevărata sursă a iubirii.

Duminică am pentru tine un material audio împreună cu prietena şi colega mea dr. Ursula Sandner despre dezvoltarea personală în relaţii de cuplu pentru cei care au înţeles că scopul unei relaţii este evoluţia mai mult decât satisfacerea reciprocă a nevoilor de zi cu zi.

Ne auzim duminică şi până atunci aştept întrebările tale.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Propulsat de
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
Niciunul
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
Niciunul
►
Cookie-urile analitice urmăresc interacțiunile vizitatorilor și oferă informații generale despre valorile metrice, cum ar fi numărul de vizitatori, rata de respingere și sursele de trafic.
Niciunul
►
Cookie-urile publicitare oferă reclame personalizate pe baza vizitelor tale anterioare și analizează eficiența campaniilor publicitare.
Niciunul
Propulsat de
Exit mobile version