Legat de iubire, până la vară aş vrea 20 de mii de euro1 reader now

Suntem atât de rătăciţi şi avem aşa o stare de confuzie legată de propria noastră persoană, încât nu doar că nu ştim ce vrem, însă şi cuvintele altădată pline de sens sunt goale.

Iubire. Succes. Libertate.

Dorinţele şi visurile noastre ajung la un moment dat o shaorma cu de toate, expirată.

Să trăieşti după cele mai înalte valori ale tale poate fi cheia fericirii şi împlinirii pe pământ, însă cum vei putea să treci la fapte fără să ştii ce vrei şi ce e cel mai important pentru tine în viaţă?

Prin definirea concretă şi specifică a acestor cuvinte abstracte, cum sunt iubirea sau libertatea şi multe altele, ai pentru prima oară şansa de a trăi viaţa după propriile tale reguli şi poţi atinge fericirea aşa cum o simţi şi o defineşti tu.

Pentru a defini propriul tău sens al acestor cuvinte, ai nevoie de curaj. Curaj să te înfrunţi pe tine însuţi, să fii brutal de sincer cu ţine însuţi şi să descoperi că poate ai trăit până acum o minciună care te-a blocat din a trăi cu adevărat viaţa.

Să nu ştii ce vrei e ca şi când scuipi coji de seminţe pe jos şi aştepţi să răsară o livadă de meri din care să te hrăneşti şi pe care să le vinzi pentru a-ţi câştiga independenţa financiară.

Dacă vrei mere, plantezi meri.

Dar dacă tu nu ştii care e obiectivul, misiunea, viziunea pentru care munceşti, ai pierdut jocul vieţii dinainte ca el să înceapă.

Pierderea de vreme este unul din cele mai triste lucruri pe care le putem trăi pe acest pământ. În loc să pierdem vremea, mai bine am sta pe o piatră încălzită de soare şi am avea mai multă împlinire decât munca oarbă lipsită de viziune şi obiectiv.

Îmi aduc aminte de cei 5 ani de Politehnică, despre care încă mă întreb dacă au meritat sau nu.

5 ani, de la 18 la 23, sunt mulţi ani pentru un tânăr. Viaţa nu avea nici culoare, nici gust pentru mine. Nu găseam aproape nimic relevant în ceea ce făceam. Materiile de la şcoală, prezenţa la seminar, laborator sau curs. Timp preţios din viaţa mea pierdut.

Da, frustrările după 5 ani de lipsă de sens m-au împins să îmi descopăr adevărata vocaţie, însă era nevoie chiar de cinci ani? Îmi voi răspunde probabil într-o zi la această întrebare, acum însă hai să revenim la tine.

“Legat de iubire, până la vară aș vrea 20.000 de euro. “

Cam asta e esenţa dezvoltării personale pentru foarte mulţi oameni.

Logica acestei concluzii este simplă. După ce obţin ce vor, oamenii nu sunt fericiţi. Asta înseamnă că nu au ştiut ce vor, în primul rând.

Oameni nefericiţi, oameni împotmoliţi, oameni căutând, oameni disperând.

Acesta este rezultatul la care se ajunge când nu răspunzi foarte clar, limpede, lucid şi concret la întrebarea:

”Ce vrei cu adevărat?”

Care e motivul pentru care te trezeşti de dimineaţa?

Te stresează şcoala, dar ştii de ce te duci? pentru ce te-ai apucat de şcoală şi de ce vrei să termini şi să iei diplomă?

Ţi-e greu la muncă, dar ţi-e frică să îţi dai demisia pentru că măcar acum îţi plăteşti facturile. Ştii că jobul ăsta e capăt de drum pentru tine şi nimic bun nu se va întâmpla, dar nici nu ştii ce altceva vrei să faci şi nici ce ai putea face concret ca să ieşi din cursa şobolanului, să ieşi din cursa aceasta de pe roata pe care alergi ca un hamster.

Relaţii, iubire, sănătate, fericire..câte cuvinte abstracte şi lipsite de sens.

Ce înseamnă o relaţie pentru tine? Ce înseamnă iubirea pentru tine? Ce înseamnă sănătatea, fericirea pentru tine?

Pentru că toate cuvintele şi toată dezvoltarea personală pot avea sens doar pentru cel care ştie ce vrea şi a venit la masă ca să îşi ia exact ce are nevoie în acel moment.

În marketing există un concept care se numeşte “rată de conversie”. Dacă 100 de oameni intră pe uşa unui magazin şi 1 om cumpără ceva, înseamnă că magazinul are rată de conversie din vizitatori în clienţi de 1%.

Ştii care este rata de conversie în dezvoltarea personală? Îţi spun eu: foarte mică.

Prea puţini oameni care fac dezvoltare personală au ce să arate după unul, doi sau cinci ani.

Și a cui este responsabilitatea?

Te-ai dus la cursul ăla de făcut bani, sau să îţi faci o relaţie de cuplu, sau să prinzi fluturi, ai primit ce ai de făcut ca să obţii rezultatele pe care pretinzi că le doreşti, dar tu nu ai făcut nimic pentru că brusc ţi-a pierit entuziasmul.

Hai să îţi spun un secret la ureche.

Hai, vino cu curaj, mai aproape:

”Secretul e că nu îţi doreai în primul rând să faci bani, să ai relaţie, să arăţi bine sau orice altceva ai făcut tu. Tu îţi doreai cu totul altceva şi în secunda în care te-ai apucat să faci ceea ce credeai că vrei și ţi-ai dat seama în inima ta că nu e ceea ce vroiai. Dar e greu să îţi recunoşti ţie însuţi că pur şi simplu nu ştii ce vrei sau că trebuie să renunţi la investiția făcută până acum. Aşa că te prefaci că e ceea ce îţi doreai şi apoi, încerci să te strecori pe uşa din dos, bucuros că ai scăpat de ceva pentru care nu aveai deloc tragere de inimă.”

Foarte multă lume mă întreabă ”cum să încep, care este rețeta”. Rețete nu am, însă un lucru este de bază pentru a fi o persoană fericită: Personalitatea ta.

Rămânem într-un job nepotrivit, în relaţia nepotrivită în situaţia toxică pentru că am investit deja timp, energie, bani fără să luăm în considerare costurile uriaşe care vor urma.

Mai bine ieşi dintr-o situaţie în care deja pierzi când ai pierdut puţin decât când ai pierdut mult.

Mai bine ieşi când ai pierdut 100 de lei, decât când ai pierdut 500 şi mai bine ieşi când ai pierdut 500 decât când ai pierdut 5000.

Oamenii însă nu ştiu când să se oprească şi de obicei e nevoie să piardă totul pentru ca să îşi reconsidere poziţia.

Mai bine mai târziu decât niciodată.

Cum ne definim greșit scopurile și valorile și cum investim totul într-o situație pierdută dinainte de a începe.

Tu poate vrei doar să fii liber, dar ai văzut şi ai auzit că banii te eliberează, aşa că te-ai gândit că vrei să te apuci să faci bani şi într-o zi o să fii liber.

Dar tu nu vrei să faci bani, ci doar să fii liber.

Viaţa are un fel ciudat de a fi. Nu te sprijină în lucrurile pe care NU vrei să le faci cu adevărat. Tu vrei să ai afacerea ta, să fii antreprenor şi apoi vrei să îţi trăieşti în sfârşit viaţa liber.

Hai să te întreb, cum crezi tu că vei putea să susţii munca de ani de zile, 10 ore pe zi, să îţi dezvolţi abilităţi despre care ştii că nu vei mai avea nevoie în momentul în care eşti ”liber” dacă nu simţi că activitatea în sine este eliberatoare?

Dacă tu vrei să fii liber şi te înhami la o muncă în care te simţi sclav, cam care care crezi că vor fi consecinţele?

Să devii liber privind prin prisma banilor care îţi vor permite să nu mai munceşti, e un pariu pierdut aproape din start pentru că munca necesară din punctul în care eşti în punctul în care vrei să ajungi te va absorbi cu totul. Vei intra în competiţie, vei avea eşecuri, vei face sacrificii. Poate 3, poate 5, poate 20 de ani.

Sunt şanse mai mari să mori de necaz, stres şi epuizare făcând ce nu îţi place înainte să atingi libertatea dorită prin bani decât să ajungi să te bucuri cu adevărat de libertatea atât de mult dorită.

În acest caz, aşa cum spuneam, e nevoie de curaj să îţi defineşti cu adevărat ce înseamnă libertatea PENTRU TINE, în cazul tău particular.

Poate înseamnă să trăieşti cu resurse puţine, bucurându-te mai puţin de bani şi lucruri materiale însă fiind împlinit şi satisfăcut pentru ce trăieşti în acest moment, în prezent, libertatea după care eşti atât de însetat.

Şi POATE, trăind atât de împlinit şi fericit momentul actual pentru care nici nu a fost nevoie să faci vreun efort, începi să vezi oportunităţi, să îţi trăieşti vocaţia, să îţi dezvolţi abilităţi din plăcere şi să începi să câştigi bani fiind de folos.

Niciodată nu vom câştiga jocul vieţii făcând inginerie inversă.

Dacă pentru tine cel mai important lucru este libertatea, vei pierde dacă mizezi pe orice alte acţiuni care nu îţi respectă libertatea. E ca şi când tu eşti liber, şi îţi spui că vrei să devii sclav pentru ca într-o zi să devii liber. Devenind sclav, s-ar putea să uiţi sub loviturile de bici care era misiunea şi scopul în primul rând şi să devii rătăcit şi amnezic.

Şi dacă privim un pic în jur, lumea e rătăcită şi amnezică.

Cum e cu banii şi libertatea, la fel e şi cu oricare alt domeniu.

Vrei să arăţi bine şi te înhami la un program de sport, îţi iei antrenor, te pui să mănânci roşii cu salată şi toate astea sunt pentru că tu defapt vrei să primeşti iubire şi ai văzut/auzit că oamenii care arată bine, îşi găsesc parteneri mai repede.

După o săptămână de eforturi cu diete şi sport, nimic. Nu ai mai multă iubire. După o lună, iar nimic.

După 6 luni de chinuri, arăţi super bine şi iată, mergi vara la mare şi cineva e atras de corpul tău. Vă distraţi, tu simţi că în sfârşit se aliniază stelele, ajungeţi să faceţi sex şi după un weekend, toată lumea revine la viaţa de dinainte.

Simţi că nu s-a schimbat nimic, dimpotrivă, golul din inimă acum e şi mai mare. Ai rupt sala şi dietele timp de 6 luni, arăţi cum scrie în revistă, şi totuşi iubirea e mai departe de tine ca oricând.

Păi nu îţi bagi picioarele în el sport şi dietă şi te înfigi în borcanul cu Nutella şi în shaorme la mic dejun, prânz şi cină?

Hai să mai îţi şoptesc un secret:

Dacă nu faci sport şi nu mănânci sănătos pentru că adânc de tot în inima ta ai găsit motivele pentru care să faci aceste lucruri PENTRU TINE, vei eşua.

Niciun antrenor, program sau curs pentru sport şi nutriţie nu te vor ajuta să ai parte de mai multă iubire.

Am dat exemplele cu bani, libertate, sport şi iubire pentru că ne sunt cele mai la îndemână şi sunt comune, dar te asigur că e la fel pentru orice altă dorinţa a ta.

În spatele unei dorinţe, se ascunde o altă dorinţă. Daca pui botul la primul impuls, s-ar putea să mergi pe un drum care se va dovedi steril şi vei descoperi ca ai irosit timp, energie şi resurse.

Cheia pentru majoritatea frământărilor tale, stă în răspunsul la o singură întrebare:

Ce vrei cu adevărat?

Nu te repezi să răspunzi, pentru că la fel ai făcut şi până acum şi nu prea ţi-a ieşit.

Imediat facem un exerciţiu care sper eu că te va ajuta să pătrunzi mai bine în esenţa a ce vrei tu cu adevărat.

Poate te întrebi ce anume funcţionează din toate tehnicile şi exerciţiile de psihologie, dezvoltare personală, din toate metodele, ce e potrivit şi ce nu pentru tine?

Am să îţi spun ce merge pentru tine.

Totul merge pentru omul care ştie ce vrea şi nimic nu merge pentru cel care nu ştie ce vrea.

Din momentul în care am ştiut exact ce vreau şi ce mă face fericit, când am ştiut care e misiunea şi vocaţia mea, întreaga viaţă a devenit incredibil de frumoasă, simplă şi plină de sens.

Când ştiu ce vreau, găsesc în fiecare om, carte sau articol, film, melodie câte ceva care să mă ajute să fiu mai aproape de ceea ce vreau.

Mai mult, ştiu să las deoparte tot ceea ce îmi consumă timp, energie şi bani inutil pentru că nu e ceea ce vreau.

Cu alte cuvinte, să ştii ce vrei este primul mare pas spre a avea discernământ. Chestia aia pe care o au oamenii mari, adulţii. Cei maturi emoţional.

Discernământ – adică abilitatea de a selecta şi alege ceea ce e bun pentru mine şi ce nu la un moment dat.

Există vocaţie sau nu există?

Pentru cel care ştie ce vrea, nici nu se pune problema. Îndoieli că vocaţia există, îndoieli că împlinirea vine din a oferi valoare celor din jur şi că iubirea vine din a dărui după ce ţi-ai asigurat ţie surplusul, au doar cei care nu le-au trăit.

Te uiţi la interviuri cu oameni care au realizări, numitorul comun este atitudinea de dăruire. Dăruirea din ce am şi ce sunt care creşte în cantitate şi intensitate pe măsură ce am şi devin mai mult.

Funcţionează panoul visurilor? Sau „the secret”?

Clar că funcţionează. Dacă ştii ce vrei. Dacă nu ştii, poţi să te dai cu curul de pământ până nu mai poţi, nimic nu e bun, nimic nu merge şi nimic nu e potrivit pentru tine.

E important să pui pasiune în ceea ce faci? Dacă ştii ce vrei, inima îţi bate mai tare când te gândeşti la rezultatul final al muncii tale.

Când nu ştii ce vrei, pasiune e doar un cuvânt gol şi lipsit de sens, ca şi cuvântul “ paradox”. Nu trezeşte emoţii.

Vrei să începi cu dreptul? Vrei ca totul să aibă sens pentru ţine, vrei să găseşti ceva util în fiecare carte, curs de dezvoltare, în fiecare om şi situaţie pe care o întâlneşti?

Răspunde-ţi la întrebarea ”Ce vrei cu adevărat?”

„Niciodată nu mergi mai departe ca atunci când nu ştii încotro mergi.” J. W. von Goethe

Am pentru tine două exerciţii pe care le poţi face, care te vor ajuta să răspunzi la întrebările “ ce e important pentru mine?” şi “ ce vreau cu adevărat?”

Cunoscându-ţi valorile, mai ales pe prima, cea mai importantă, scapi de problemele de care se plâng foarte mulţi oameni din comunitatea alfa: lipsa de motivaţie, plictiseală, lipsa de disciplină şi organizare.

Când îţi trăieşti viaţa după cele mai importante valori, eşti extrem de motivat, disciplinat, organizat şi entuziast.

Exerciţiu ajutător pentru descoperirea valorilor, aici 

După ce răspunzi la aceste întrebări esenţiale, vei descoperi că între ceea ce eşti şi ai acum şi ceea ce poţi deveni şi avea, există o prăpastie, poate mai mică sau mai mare. Această prăpastie trebuie trecută şi pentru asta e nevoie să umpli acel gol cu ceva.

Cu ce?

Cu un amestec de acţiune, plănuire şi educaţie, numit muncă. Necunoaşterea aceastei combinaţii magice ce îi eludează pe atâţia oameni, îi ţine departe de ce îşi doresc.

Doar munca nu e suficientă. Efortul nu înseamnă productivitate. Plănuirea şi educaţia sunt esenţiale ca să ştii ce faci. Umple prăpastia dintre ce eşti şi ce vrei să fii cu muncă de calitate.

Două materiale ajutătoare pentru a înţelege cum se face munca de către oamenii ce obţin super rezultate, aici şi aici

Brancuşi ne spune : „Munceşte ca un sclav, porunceşte ca un rege, crează ca un zeu”

Ce aş mai adăuga eu cu smerenie, ar fi să priveşti la orizont cu curaj pentru a găsi farul tău călăuzitor, direcţia ta, viziunea ta, vocaţia ta.

Ultima mea carte este despre vocaţie şi ţi-o recomand în caz că doreşti să explorezi subiectul şi să îţi descoperi sensul personal pentru care munceşti, te trezeşti şi exişti pe acest pământ. Vine la pachet cu 16 interviuri din partea oamenilor cu vocaţie pe care i-am cunoscut şi este cea mai completă educaţie pe acest subiect.

O poți comanda aici – http://personalitatealfa.com/carte/impulsul-pentru-vocatia-ta

Vreau să ştiu răspunsul tău, concret şi specific. Lasă-mi un mesaj, într-un comentariu, cu ce vrei cu adevărat şi ce e important pentru tine

Per aspera ad astra
Pera Novacovici

Femeia îți dă tot, dar și când îți ia … să te ferească Dumnezeu!

Ea mi-a dat tot. Eu i-am dat cât au vrut mușchii mei, dar nu a fost suficient, pentru că, acum, îmi dau seama că i-am dat mult prea puțin pe lângă cât ar fi meritat femeia care mă iubea ca pe ochii din cap.

Mi-a dat liniște și un loc de refugiu când viața mea devenea de nesuportat. Eu, când a fost cazul, i-am dat cu flit, acuzând-o că se plânge din orice. Mi-a dat căldură și în cele mai friguroase zile ale iernii. Eu i-am dat doar căciulă, fular și mânuși – nu era suficient, căci trebuia să-i încălzesc și sufletul. Mi-a dat înțelegere când cedam nervos. De cele mai multe ori, eu eram motivul cedărilor ei nervoase.

Eram prea imatur să înțeleg ce am în față. M-am maturizat abia când a plecat, când mi-a luat tot. Când a plecat mi-a luat până și ultima speranță că aș putea să mă revanșez.

Ei bine, după o astfel de experiență, am învățat că femeia care-ți dă totul, îți ia totul atunci când pleacă. Și să te ferească Dumnezeu să fii într-o astfel de situație, când totul în jurul tău e doar gol și amintiri cu ea. Când realizezi prea târziu ce ai scăpat printre degete, ca un prost. Când vrei să te descarci, să te încălzești, să te liniștești și nu mai ai nimic. Da, femei sunt multe, dar, până la cea alături de care vei cunoaște din nou toate ce le aveai, e drum lung.

Femeia care te-a iubit ca pe ochii ei din cap pleacă de tot, căci i s-au terminat motivele pentru care să mai rămână. Plecarea unei astfel de femei este cea mai sigură dintre toate. Pentru ea, nu mai există cale de întoarcere, ci doar un drum înainte, la capătul căruia, speră să-și găsească fericirea.

Citeşte-mã

cum e să simţi că el e toată lumea ta?
că‑ţi fuge universul de sub picioare,
că doar atingerea lui îţi poate da
trăiri martire. păstrate peste ani,
ce încântare!
cum e să vezi că lumea se învârte?
iar corpul tău străpuns de trandafiri
se opreşte‑n loc doar ca să asculte
glasul lui, al vântului fierbinte.
cum să‑ţi doreşti să pleci? când focul tot îţi arde,
iar vintrele în spini se prefăcu,
duiosul semn al tău de carte
la ultima filă ajunse acu’, sau poate nu,
cum să‑ţi tratezi această desfătare?
cum să o porţi cu tine printre ani?
când clipa ce trăieşti mai rău te doare,
iar timpul lasă semne, cicatrici în suflet, cum spuneai.
cum voi păstra a mea trăire, în veacuri dulci amare?
ca un sărut în inima‑mi sfărmată, în neştiinţa firii,
vei fi acolo unde nimeni nu a ajuns vreodată,
pe jilţul meu suprem,
o dragoste furată…

O altfel de istorie a lui 13

Indiscutabil, istoria este plină de evenimente curioase, care astăzi ar părea desprinse din mitologie sau proza fantezistă. Dacă ar fi să le sortăm după nefastul număr 13, acoperind calendarului unui an, ei bine, indiferent de an, găsim o altfel de istorie a lumii cel puțin inedită, cu evenimente care poate ne-ar stârni zâmbete sau un real șoc:

13 ianuarie 1930 – Lumea face cunoștință cu Mickey Mouse ce se va prezenta pentru întâia oară grație unei benzi desenate.

13 februarie 1777 – Marchizul de Sade este arestat fără a i se imputa vreo faptă, fiind deținut la Vincennes.

13 martie 1900 – Ziua de lucru pentru femei și copii este limitată de legislația franceză la 11 ore.

13 aprilie 1959 – Un edict al Vaticanului interzice Catolice să voteze cu forțele politice comuniste.

13 mai 1637 – Strateg de seamă și erudit al istoriei Franței, cardinalul Richelieu va inventa inclusiv cuțitul de masă.

13 iunie 1981 – Regina Elisabeta a II-a supraviețuiește unei tentative de asasinat cu … șase gloanțe albe.

13 iulie 1837 – Regina Victoria este primul suveran britanic rezident al Palatului Buckingham.

13 august 1961 – Începe construcția zidului Berlinului.

13 septembrie 1503 – Michelangelo începe lucrările pentru David.

13 octombrie 1969 – Pentru prima oară șapte persoane ajung în spațiu.

13 noiembrie 1789 – Să fi fost o zi de toamnă atât de apăsătoare de l-a inspirat pe Benjamin Franklin să spună că nimic nu-i atât de sigur ca moartea și taxele?

13 decembrie 1759 – Phila, primul magazin de muzică al Americii își deschide porțile.

 

Pe mine cine mă iubește? Cine?

Hei! Nu mă aude nimeni? Pe mine cine mă iubește? Cine? Heiii!!!
Când eram mică, auzeam des poveşti despre iubire.
În casa copilăriei mele, ai mei trăiesc încă cea mai completă și mai complexă poveste de iubire din câte am auzit să existe aievea vreodată pe lumea asta mare.
..în realitate, zic, despre lumea reală vorbim, nu despre vreo balivernă nemuritoare!

Mă uitam des spre ei, iar mintea mea pătrunzătoare de copilă invidia oareșcum puterea dragostei lor.
Ştii cum simţeam? Păi mă simţeam cumva respinsă fără să cunosc în fapt respingerea, simţeam că ei consumă iubirea toată între ei, iar eu rămân astfel fără fărâmă fărâmică mică de dragoste.
Aşa simţeam.
Cred că într-un fel asta a fost şi drama copilăriei mele care m-a urmat probabil până la maturitate.
Zic impropriu dramă. Ori poate nu.

În fine, au tot trecut ani pe lângă mine, peste mine au tot venit ani noi şi tot mereu veneau cu iubirea asta crescând mereu şi tot mereu şi nu se mai oprea din creştere! şi-acum, și astăzi dacă poți să crezi, încă am senzaţia că tot se mai înalță cu câte o jumătate de centimetru cumva, tot mai crește..cu fiecare An Nou Fericit ce apare pe după neaua din ce în ce mai puţintică lately de sfârșit de decembrie!

Părinții mei încă se iubesc frumos, încă se privesc frumos cu iubire întrezărită blând în colţul ochilor, cu şoaptă de vis, cu poveste de dragoste eternă!

Asta zic! Am crescut cu iubirea plimbându-se agale tot mereu prin casa mea, casa lor, de fapt, căci de fapt iubirea lor se întâmpla acolo. ..încă se mai scrie acolo la romanul maraton a doi îndrăgostiţi adulţi.

„Dar eu? Hei! Sunt şi eu pe-aici! Pe mine cine mă iubeşte? Cine? Nu merit şi eu un zâmbet din priviri? Nu pot şi eu să fiu iubită mult aşa şi tot mereu să cresc iubire în casa asta a noastră? Hei!
Mamaaa!”

Cin’ să m-audă? Ei povesteau din nou și iar, o întâmplare seacă și banală ce le stârnea absolut total aiurea, jur! hohote de râs.. şi împleteau iubire peste iubire cu iubire şi tot aşa mereu..mereu.
Iubirea lor, dragostea lor, copilul..nimănui.

Am hotărât eu pentru mine atunci, subconștient firește, căci nu cred că aveam vreun habar eu pe atunci cum că mi-am hotărât eu pentru mine să cresc mare și când voi fi mare să reușesc eu să le întrec iubirea.
Uite-așa s-o iau la trântă dreaptă, și s-o dau de Pamânt. Iar s-o cuprind în brațele mele tinere dar hotărâte și ferme și puternice..și să-i învârtesc toți creierii pe rând, și s-o dau iar de Pământ.
..la sfârșit s-o iau de guler, s-o șterg de praf, s-o curăț bine-bine, să-i întind mâna prietenește și să-i explic că nu vreau s-o rănesc pe viață, Doamne ferește! Nici nu am de gând să-i las vreo cicatrice..ci doar am avut nevoie eu așa principial să știu că pot să o înving. Că mi-am promis de copilă.

Am mai hotărât eu pentru mine atunci când eram mică, să învăţ iubirea cap coadă până la capăt şi s-o dăruiesc cap coadă întotdeauna până la capăt şi de tot şi..dar cui?

Eu întrebam, eu răspundeam, fireşte!

„Doar cui mi-o merită! Doar cui mi-o vede! Doar cui mă aude măcar.. cuiva care mă aude şi mă ascultă şi mă ia în braţe şi mă mângâie pe cap înainte de culcare. Lui o să i-o dau eu toată, pe veci.”

” Dar oare merit să fiu şi eu iubită înapoi? Măcar un pic? Nuu! Nu pentru că iubesc eu mult de tot, doar pentru că-i exist! Că-i stau aproape dimineața, că ador să îi zâmbesc seara..că-i place lui de mine și-i e drag și..!”
” Fireşte că merit. Pentru că sunt bună, sunt caldă, sunt afectuoasă, pentru că ştiu să ascult, pentru că ştiu, am învăţat tot și..ce spui? vreau să învăţ şi mai mult de atât!.. să ştiu să iubesc cum trebuie, să învăţ să împrăștii iubire. ”

Eh..și uite-aşa au tot trecut anii..tot trec uşor uşor aşa, curg văratic peste mine..!
Nu ştiu dacă-mi vor ajunge ei să învăţ să iubesc până la capătul din capăt şi de tot, căci tot mai am de parcurs câte-o etapă, câte-un fragment, câte o frază nouă..câte ceva..aşa observ! Că pot să mai adaug încă..

..câteodată, mi se mai întâmplă câteodată, da, să mă uit în gol pe peste mine, mi se-ntâmplă să mă trezesc vorbind cu mine întrebarea copilăriei mele crescută adult printre iubire multă:

„Hei! Dar sunt şi eu aici, măi! Pe mine cine mă iubeşte, cine? Pe mine mă iubeşte oare cineva?”
Hei..
„Fireşte, îmi răspund în şoaptă. Eu te iubesc pe tine. Cel mai mult! Și mâine iarăși te iubesc..c-un pic mai mult! Nici nu-mi dau seama de ce încă mai întrebi retoric spre alți oameni. De parcă eu nu îți ajung!”

..și bine că mi-am amintit să-i sun pe-ai mei. Sunt plecați să facă un tratament la mare..mama-i cu reumatism, tata cu diabetul și-altele mai grave..off! simt așa un dor de ei, cu drag..și cu iubire multă! Tare mai țin la ei! Până la urmă, ei m-au învățat iubirea asta toată, nu?!?! ❤️

 

10 moduri de a iniția o conversație

Cea mai ușoară modalitate de a iniția o conversație este să menționăm o cunoștință comună, cum ar fi vreunul din miri în cazul unei nunți, însă de cele mai multe ori ne regăsim stingheri în situații în care suntem efectiv pe cont propriu, nevoiți să dăm ce avem mai bun pentru a putea crea o dintr-o întrunire o experiență pozitivă. Cum socializarea aduce surprize dintre cele mai plăcute, am căutat 10 ponturi pentru a sparge gheața într-o conversație:

1.     Dacă remarcile legate de vreme sunt desuete, rămân totuși un reper, inspirând la o altfel de invitație prin comentarii legate de frumusețea locului. “Superb a înflorit bulevardul! Cu florile roz, parcă am fi în Japonia” sau “Așa mă bucur să văd Italia primăvara! Am mai fost aici doar într-o toamna”.

2.     Un alt impuls ce poate stârni conversații care să inspire implicare ar fi evenimentele recente, cum ar fi un concert sau un maraton. Dacă spiritul civic întotdeauna este lăudat, recomandabi ar fi să evitați politica.

3.     Nu uitați ca abordarea dvs trebuie elaborată discret, fără a fi intruziv și a fără a vă pune interlocutorul în dificultate.

4.     Întotdeauna orientați-vă spre întrebări ușoare, pe subiecte prietenoase, fie cu un caracter general, fie din arii relaționale evenimentului la care vă aflați.

5.     Încercând o conversație implicați participarea a măcar două părți, așadar cooperați, respectați-vă interlocutorul, râdeți și orice ar fi, mențineți un echilibru, neacaparând discuția și neconducând șirul întrebărilor.

6.     Nu vă temeți de pauze, o eventuală timiditate poate apărea din ambele direcții, așadar cu relaxare puteți dezvolta oricând o conversație.

7.     Pentru situațiile ce par parcă prea formale pentru socializare, ați putea iniția o conversație cerând o informație sau o recomandare, ipostază ce flatează subtil, arâtând mai multe șanse spre o comunicare cordială. Câteodată funcționează inclusiv ajutorul cerut, cum ar fi să rugați interlocutorul să vă paseze un obiect, spre exemplu.

8.     De asemenea, inclusiv din partea dvs este oricând binevenită o recomandare, cele legate de vreo specialitate de pe platou fiind întotdeauna o idee inspirată.

9.     Bineînțeles, inclusiv impresiile vor funcționa în aceeași manieră, încercând o remarcă precum” Superb a ieșit! Ce lector/artist/reprezentație/discurs v-a plăcut?”

10.  Nu în ultimul rând, nu uitați să vă orientați întotdeauna spre întrebări deschise, ce permit răspunsuri dezvoltate. Spre exemplu, în loc de “vă place muzica?” mai inspirată ar fi “ce gen de muzică vă place?”

Hollywood-ul între evenimentele istorice care au spart ghinionul lui 13

În sfârșit acceptată ca artă și nu ca divertisment gregar al unor mase vulgare, cinematografia vedea clădirea primului și principalului său epicentru, Hollywood-ul. Ce-i drept, filmele se produceau în serii uluitoare, expresivitatea actorilor încă nu era subliniată de producțiile vorbite, dar cinematografia înflorea cum frații Lumiere poate nici n-ar fi bănuit!

Și ce ar fi putut confirma mai inspirat un asemenea statut decât un semn vizibil de pe dealuri, nu? Sau cel puțin așa am fi tentați să reperăm ca istorie a celebrului semn Hollywood, nu?

Ei bine, istoria e ceva mai mercantila și prin pragmatism, mai puțin fastoasă, având la baza strategia lui Harry Chandler, proprietarul cotidianului LA Times de a promova un ansamblu rezidential.

Pe data de 13 iulie 1923, 4000 de becuri străluceau pentru a invita potențialii cumpărători spre achiziția unei proprietăți în Hollywoodland, proiect imobiliar dezvoltat chiar de către Chandler.

Anii trec iar notorietatea semnului inspira o serie de concluzii asupra atractivității sale de a promova întreaga zonă și astfel, în 1949, Camera de Comerț a Hollywood-ului decide asupra renunțării la terminația „land” pentru ca inscripția să poată fi îmbrățișată ca o emblemă a orașului Los Angeles.

Și așa o zi de 13, culmea, chiar vineri, va dărui Americii unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale sale!!

Cum ajungem să acumulăm prea multe haine?

Dacă la fiecare deschidere a ușilor șifonierului ne este probată dexteritatea de a prinde o pasă la volei iar mici fâșii sau colțuri de culori ne blurează cam orice potențială cuprindere a propriei garderobe, până la panica de a nu avea ce să îmbrăcăm, iată de unde ne-am procopsit:

1. Tocmai spiritul preventiv riscă de multe ori să ne transforme în strângători compulsivi, bântuiți mereu de angoasa de a nu ajunge în anumite situații nepregătiți. Și așa șifonierele noastre capătă dimensiunile și haosul recuzitei nu unui stilist, ci realmente a unui studio cinematografic, încărcate de piese ce n-au văzut de ani întregi alte spații decât întunericul rafturilor.

2. Acumularea unui adevărat depozit de haine ar mai putea fi motivată și de efemeritatea și ciclicitatea modei, dar dacă piesele de care ținem cu înțelepciune prevăzătoare au mult prea mult dintr-o tendință reperabilă clar cu ani în urmă, tot o să-și trădeze epoca și o va face într-o manieră deloc fratantă.

3. Bluzonul din tabără, rochița de la banchet sau tricoul primului sărut- dincolo de încărcătura sentimentală ce emoții ne mai ating? Concret și obiectiv, separate de istoria noastră comună?

4. Prețul întotdeauna va fi o barieră în detașarea cu care ne despărțim de o haină. Chiar dacă nici în ruptul capului nu o putem transforma într-o achiziție eficientă și astfel, să-i valorificăm costul, nu vom renunța la ea doar amintindu-ne cât am plătit și ce altceva am fi putut face în schimb cu banii dați. Dacă nu ne putem recupera în vreun fel suma cheltuită, poate că ar trebui s-o păstrăm în ideea de a ne aminti întotdeauna să cântărim fiecare achiziție, înainte de a ne arunca dupa impuls.

5. În situația în care dorim să ajungem la o greutate care să ne permită să purtăm din nou haine dragi nouă, poate cel mai bine ar fi să sortăm garderoba astfel încât să păstrăm piesele dorite pe anumite rafturi iar la vedere să rămână doar cele care ne încap momentan.

6. Nu în ultimul rând, hainele primite ne vor aprinde întotdeauna entuziasmul, dar dincolo de curiozitatea față de o surpriză ar trebui să trecem fiecare piesă prin filtrul unor întrebări pertinente. Ne place? Ne avantajează? Avem cum s-o încadrăm în vreo ținută? Avem unde s-o purtăm?

Comentarii răutăcioase și realități frumoase ce apar în viața unei femei cu un partener mai tânăr

Incontestabil, o relație dintre o femeie cu un partener mult mai tânăr va ridica suficiente sprâncene, fie încruntate în priviri dezaprobatoare, fie însoțite de zâmbete admirative. De la comentarii legate de imaturitate, până la admirație pentru emancipare, până la urmă, în favoarea cui se află această diferență de vârstă?

1.     E o superficială! – puțini demonstrează capacitatea de a înțelege că maturitatea spirituală nu vine la pachet cu cea biologică și date fiind surprizele de profunzime a gândirii pe care le poate oferi tinerețea, un bărbat ce stă alături de o femeie mai în vârstă decât nu trădează pentru partenerea sa vreo lipsă a complexității intelectuale.

2.     Relația e bazata pe sex! – Sigur e vreo nimfomană, fiindcă nu ar avea ce să facă altceva cu un puști, nu?

3.     Și-a cumpărat păpușel! – Cu un partener mai tânăr, vocile de jur brucs devin curioase asupra statutului social și material al doamnei, iar dacă alături are un bărbat ce se poate mândri la rândul său cu o carieră, sigur a primit-o de la ea.

4.     O să se vadă rău! – Desigur, o femeie cu un partener mai tânăr va fi avertizată de absolut toată lumea că maturitatea va veni pentru ea în haine mai urâte decât pentru el, de parcă genetica și grija pentru propria persoană n-ar avea un cuvânt mai greu de spus!

5.     Sigur o s-o lase pentru una mai tânără! – teama cu care o femeie se confruntă indiferent de vârstă, doar că de la Diane de Poitiers încoace, au tot fost iubiri eterne dăruite de parteneri mai tineri.

Și acum părțile frumoase:

6.     Dacă partenerii de vârste apropiate cresc împreună, cunoscând viața dintr-o singură perspectivă, în acest caz cuplul oferă și o fascinantă călătorie în două planuri: el devenind familiarizat cu spiritul unor ani pe care nu a putut să-i savureze la intensitatea cerută iar ea rămânând permanent ancorată în pulsul prezentului.

7.     Redescoperă entuziasmul, învățând din nou curajul de a îndrăzni o nebunie. Dacă stabilitatea are ca revers prudența, făcându-ne mai temători, anii în care ne formăm profesional încă permit un risc și așadar, victorii pe care poate nici nu le-am fi bănuit.

8.     O mai mare libertate de expresie lângă un partener maleabil, care nu a apucat încă să-și formeze tabieturi din care mai apoi să se acumuleze frustrări.

9.     În comunicarea de cuplu, își poate da seama exact momentele în care să lase de la ea, fiindcă nu trebuie să dea importanță teribilismului sau vreunei copilării în care și ea la rândul ei s-a aruncat.

10.  Nu va cădea în capcana catastrofelor din lucruri mărunte, fiindcă un partener mai tânăr e mult mai probabil să râdă la o ceașcă de cafea vărsată, spunând că orice are o rezolvare.

Fiică-mea crește, eu ”întineresc”…

Ca să vezi, fiică-mea crește, eu mă băbesc. Dar zău dacă-mi pare rău când o văd pe ea cum îmi zâmbește cu gropițele moștenite de la mine, și-mi zic în gând că o treabă bună tot am făcut și eu. De fapt, două. Pe ea și soră-sa mai mică. Îmi pare rău și m-apucă plânsul când mă uit în oglindă, da’ asta e cu totul altă poveste.

Mi-aduc aminte de boțul cu ochi aproape negri, ce-mi trimitea săgeți direct în inimă, atunci când m-am trezit cu ea în brațe. Și mă gândeam că habar n-aveam cu ce se mănâncă cel mai mișto job din lume. Ne-am învățat una pe alta. Încă ne mai învățăm.

Prima febră, prima vomitătură, primul dinte, primul pas, primul cuvânt…. astea sunt bine fixate pe scoarța inimii. Primul banchet, clasa a IV a, prima coafură mai altfel, prima lacrimă ștearsă pe furiș… Ei bine, am ajuns și la magica vârstă de 13 ani. Aia când hormonii încep s-o ia razna, firele mele albe încep să se-ndesească, răbdarea mea să afle că există noi și noi praguri de atins, ce să mai… partea ”funny” a vieții începe să se contureze cu pași rapizi.

Am început să programez ieșiri în oraș, discuții cu părinții interminabile, să învăț să tastez pe telefon cu viteză amețitoare în timp ce conduc, eheiii, numai și numai noutăți. Când dorește să rămână peste noapte la o colegă, pentru un ”party in pijamas” nu vreți să știți câte scheme logice fac și stabilesc detalii peste detalii.

Iar ea tot crește, crește….

Ieri. Zi normală. Îmi dă mesaj că mai întârzie puțin, se duce după școală cu o colegă să mănânce o prăjitură. Ok, dar încep cu o logoree de taste cum, ce, unde, cât. Nici nu se odihnesc bine degețelele mele că primesc un nou mesaj.

”În seara asta dorm la Luana, ne ia mama ei, mâine mă duce tatăl ei la școală”

Fără punct. Punctul era deja transformat într-o infinitate de puncte la mine-n cap. Scotoceam de zor în fișierele creierului meu deja obosit dacă o știu pe Luana, pe părinții ei, unde stă, fișa medicală, tot, tot. Când ai doi copii, mai încurci părinții, copiii, școlile (da, da, râdeți pe saturate), orele de sfârșit de program. Prea multe informații de ținut minte pentru bietul meu creieraș care e în priză non-stop.

Constat că nu știu cine e Luana, pe maică-sa nu o cunosc, pe taică-su nici n-am auzit de el, de locuit habar n-aveam dacă-n orașul ăsta sau în vreunu’ din aria țării, adică blank total. Și până să se refacă sinapsele mele după avalanșa de gânduri, primesc al treilea mesaj, la fel de dezinvolt ca și celelalte.

”În zece minute vin acasă, să-mi pregătești bagajul de noapte și proiectul pe care-l prezint mâine la școală”

Tot fără punct. La mine deja nu mai e loc de niciun semn de punctuație, le-am epuizat pe toate în timp record. Noroc că stau bine cu inima. Încă.

Deznodământul? Am reușit să împac varza, capra, soțul caprei și mama colegei.

Morala? Tocmai ce-am constatat că trebuie să mă vopsesc mai des.

Exit mobile version