Hollywood-ul între evenimentele istorice care au spart ghinionul lui 132 readers now

În sfârșit acceptată ca artă și nu ca divertisment gregar al unor mase vulgare, cinematografia vedea clădirea primului și principalului său epicentru, Hollywood-ul. Ce-i drept, filmele se produceau în serii uluitoare, expresivitatea actorilor încă nu era subliniată de producțiile vorbite, dar cinematografia înflorea cum frații Lumiere poate nici n-ar fi bănuit!

Și ce ar fi putut confirma mai inspirat un asemenea statut decât un semn vizibil de pe dealuri, nu? Sau cel puțin așa am fi tentați să reperăm ca istorie a celebrului semn Hollywood, nu?

Ei bine, istoria e ceva mai mercantila și prin pragmatism, mai puțin fastoasă, având la baza strategia lui Harry Chandler, proprietarul cotidianului LA Times de a promova un ansamblu rezidential.

Pe data de 13 iulie 1923, 4000 de becuri străluceau pentru a invita potențialii cumpărători spre achiziția unei proprietăți în Hollywoodland, proiect imobiliar dezvoltat chiar de către Chandler.

Anii trec iar notorietatea semnului inspira o serie de concluzii asupra atractivității sale de a promova întreaga zonă și astfel, în 1949, Camera de Comerț a Hollywood-ului decide asupra renunțării la terminația „land” pentru ca inscripția să poată fi îmbrățișată ca o emblemă a orașului Los Angeles.

Și așa o zi de 13, culmea, chiar vineri, va dărui Americii unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale sale!!

Publicat de

Diana Serpoianu

Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.

Exit mobile version